Managementul financiar al băncilor comercialeCapitolul 1 GESTIUNEA RISCURILOR BANCARE 1.1. Riscuri bancare: abordări conceptuale Mediul în schimbare în care se află băncile generează noi oportunităţi de afaceri, dar presupune totodată şi riscuri mai complexe şi mai diverse, care sunt o provocare pentru abordările tradiţionale ale managementului bancar, pe care banca trebuie să le gestioneze cât mai adecvat pentru a putea supravieţui concurenţei şi pentru a susţine creşterea economică indusă de sectorul privat. 1.1.1. Conceptul de risc bancar În literatura de specialitate întâlnim numeroase abordări ale conceptului de risc bancar. Potrivit dicţionarului explicativ al limbii române, prin oportunitatea de risc se înţelege pericol, inconvenient posibil, probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinţe neplăcute pentru subiect. Literatura economică defineşte riscul ca fiind probabilitatea ca rentabilitatea reală viitoare să fie mai mică decât rentabilitatea aşteptată1. Riscul poate fi definit ca un eveniment incert, dar posibil, originea lui aflându-se în incertitudine; este păgubitor, efectele lui o dată produse nu mai pot fi înlăturate; apare în procesul activităţii umane, sociale, economice, politice şi în raportul dintre om şi natură2. Riscul bancar este prezentat în Dictionary of Banking Terms ca incertitudinea ca un activ să înregistreze o rată aşteptată de profitabilitate sau să producă o pierdere. În lucrarea sa cuprinzătoare „Gestiunea riscurilor bancare”, Luminiţa Roxin apreciază că „atunci când definesc riscul şi gestiunea riscului, cei mai mulţi autori se concentrează asupra funcţiilor clasice ale băncilor, de intermediere în sfera riscurilor financiare prin diviziunea acestora; din acest punct de vedere este tratată îndeosebi problema unor pierderi neprevăzute la active bancare, pierderi cauzate de riscuri de piaţă, de credit sau de lichiditate”3. Francezii Michael Rouch şi Gerard Naullen, în cartea „Le control de gestion bancaire et financiere” definesc riscul ca un angajament purtând o incertitudine dată, cu o probabilitate de câştig sau prejudicii. Revista „Risc Consult” precizează că „riscul este practic ameninţarea ca un eveniment să afecteze abilitatea unei companii de a funcţiona şi de a-şi urmări îndeplinirea obiectivelor strategice. Riscul apare în general nu atât din probabilitatea că nu se întâmplă ceva bine, ci din posibilitatea de a se întâmpla ceva rău”4. „De asemenea, viaţa economică este guvernată de incertitudine şi orice proiecţie a unor evenimente viitoare este, prin definiţie, lovită de riscul de a nu se realiza în parametrii prevăzuţi”5. Ion Niţu în „Managementul riscului bancar” ilustrează existenţa permanentă a riscului, care însoţeşte ca o umbră toate afacerile băncii şi se produce sau nu, în funcţie de condiţiile care i se creează., cel mai simplu spus, riscul bancar este probabilitatea ca într-o tranzacţie să nu se obţină profitul aşteptat şi chiar să apară o pierdere. Se poate afirma că riscul bancar este un fenomen care apare pe parcursul derulării operaţiunilor bancare şi care provoacă efecte negative 1 P. Halpern, J.F. Weston, E.F. Bringham „Canadian Managerial Finance”, Harcont Brace&Company, Canada, 1994, p.934 2 Ion Stoian „Metode şi studii de caz privind managementul riscului în tranzacţiile de afacere” , Editura Oscar Print, Bucureşti, 1999, p.57 3 Luminiţa Roxin „Gestiunea riscurilor bancare”, EDP, Bucureşti, 1997, p.11 4 revista „Risc Consult”, nr.2-3/2002, p.1 5 Aurel Ioan-Giurgiu „Finanţele firmei”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000, p.67 1 Managementul financiar al băncilor comerciale asupra activităţilor respective, prin deteriorarea calităţii afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi, afectarea funcţionalităţii băncii. În opinia mea, riscul bancar este un fenomen prezent în ansamblul sferei de activitate a societăţilor bancare şi reprezintă incertitudinea realizării unui anumit nivel al profitului sau chiar al probabilităţii apariţiei unei pierderi. Riscul bancar este generat de o multitudine de operaţii şi proceduri, domeniul financiar necesitând abordarea ca un complex de riscuri, de multe ori interdependente, putând avea cauze comune sau putând provoca în lanţ şi alte riscuri. El este în continuă schimbare şi evoluează în complexitate, pe lângă riscurile tradiţionale adăugând astăzi riscuri financiare, riscuri operaţionale, riscuri strategice, riscuri de ţară, riscuri umane, riscuri de fraudă. Condiţiile de apariţie a riscurilor bancare sunt determinate de manifestarea unui complex de factori care depind de: evoluţia generală a economiei, modificări legate de organizarea băncii, adoptarea de decizii financiare, condiţiile politice şi economice, iar producerea riscurilor bancare are ca rezultat diminuarea profiturilor şi a veniturilor acţionarilor sau, în ultimă instanţă, ieşirea din afaceri a băncii, fie prin preluarea ei de către o bancă mai puternică, fie prin faliment, potrivit teoriei bancare tipologia riscurilor diferenţiindu-se prin intensitatea de acţiune şi consecinţele pe care acestea le generează. 1.1.2. Tipologia riscurilor bancare Comitetul de Supraveghere Bancară de la Basel a publicat sub titlul „Principii de bază pentru supravegherea bancară efectivă”, opt categorii de riscuri: riscul de credit, riscul de ţară şi de transfer, riscul de piaţă, riscul ratei dobânzii, riscul de lichiditate, riscul operaţional, riscul legislativ, riscul de reputaţie. Unele riscuri sunt noi şi se datorează formei perfecţionate de operare prin sisteme electronice. Astfel6: riscul operaţional – decurge din posibile deficienţe ale funcţionării sau integrităţii circuitelor prin care se efectuează operaţiile, fiind cu atât mai periculoase şi greu de controlat când se produc nu în instalaţiile proprii ale băncilor, ci în conectările aparţinând clienţilor; riscul securităţii operaţiilor – apare când extinderea geografică şi posibilităţile deschise de acces creează oportunităţi fără precedent de fraude în defavoarea băncilor şi a clientelei; riscul de reputaţie – reprezintă pierderea de credibilitate a băncilor afectate de o serie de evenimente: defecţiunile produse în instalaţii sau sustragerile electronice substanţiale din conturi. Alţi specialişti7 grupează riscurile bancare în următoarele categorii: - riscul întârzierii; - riscul puterii de cumpărare (a creditului de rambursare); - riscul ratei dobânzii sau riscul de piaţă, la care se mai adaugă şi riscul portofoliului. De asemenea, riscurile pot fi clasificate după următoarele criterii8: A. În funcţie de piaţa care determină apariţia riscului, există două categorii: Riscuri determinate de piaţa produsului, care cuprind: riscul de creditare, considerat cel mai important risc de pe piaţa produsului, datorându-se deprecierii valorii, ca o consecinţă a falimentului sau a nerambursării împrumutului; 6 7 Radu Negrea „Diversificarea riscului bancar”, Piaţa financiară, nr.9/1998, p.98 Marin Opriţescu, Cristi Spulbăr „Consideraţii privind reforma sistemului monetar şi restructurarea sistemului bancar”, Analele Universităţii din Craiova, Seria Ştiinţe Economice, Editura Universitaria, Craiova, 1996, p.108 8 Ion Niţu „Managementul riscului bancar”, Editura Expert, Bucureşti, 2000, p.57 2 Managementul financiar al băncilor comerciale riscul de strategie (de afaceri) este riscul ca întreaga linie de afaceri să sucombe datorită competiţiei sau uzurii morale; riscul datorat reglementărilor bancare constă în posibilitatea pierderii unor importante investiţii prin revocarea licenţelor instituţiilor financiare ce funcţionează ca centre de profit; riscul de operare constă în riscul ca sistemele de calcul să nu funcţioneze corect, fiind un risc semnificativ pe piaţa produsului şi care nu poate fi ignorat de nici o instituţie financiară; riscul de marfă datorat preţurilor mărfurilor ce pot afecta uneori imprevizibil băncile şi creditorii, cu impact asupra economiilor şi debitorilor; riscul resurselor umane reprezintă cea mai subtilă formă de risc, dificil de măsurat, care rezultă din politica de personal: recrutarea, pregătirea, motivarea şi menţinerea specialiştilor; riscul legal se poate manifesta sub forma responsabilităţii creditorilor atunci când debitorii au pretenţia că falimentul lor a fost cauzat de faptul că banca a promis că nu va retrage creditul sau că va acorda credite suplimentare; riscul de produse se referă la riscul ca produsele oferite de o instituţie financiară să se uzeze şi să devină necompetitive; Riscuri determinate de piaţa de capital: riscul ratei dobânzii, reprezentat de sensibilitatea fluxului de numerar la variaţiile ratei dobânzii. Se urmăreşte minimizarea riscului ratei dobânzii în funcţie de raportul dintre activele şi pasivele purtătoare de dobânzi, care trebuie să fie cât mai aproape de unu; riscul de lichiditate constă în faptul că o bancă nu dispune de lichidităţi corespunzătoare pentru a acoperi obligaţiile financiare la un moment dat, fiind cel mai important risc al pieţei de capital; riscul valutar sau riscul ratei de curs afectează atât piaţa produselor, cât şi piaţa de capital şi apare la orice cumpărare şi vânzare de monedă, alta decât cea în care se evidenţiază în contabilitate; riscul de decontare, ca formă particulară a riscului de eroare, se referă la transferul de sume între băncile locale şi cele internaţionale şi presupune implicarea competitorilor băncii, fiind administrat prin intermediul unor tehnologii sofisticate de urmărire a plăţilor. B. După criteriul activităţii bancare riscurile bancare se clasifică în: riscuri pure care apar ca urmare a activităţii curente, putând îmbrăca forma riscurilor fizice, financiare, criminale şi frauduloase şi de răspundere; riscuri lucrative sau speculative, sunt cele care apar ca urmare a operaţiunilor prin care se încearcă obţinerea unui profit suplimentar. O altă clasificare este dată de Banca Reglementelor Internaţionale9 astfel: riscuri financiare, care cuprind riscul ratei dobânzii, riscul cursului de schimb, riscul de lichiditate, riscul de plasament, riscul de lichiditate, riscul de plasament; riscuri generate de parteneri, unde se includ: riscul clientelei, riscul apărut pe piaţa interbancară, riscul de ţară; riscuri comerciale, în categoria cărora avem: riscul de produse, riscul serviciilor, riscul de piaţă, riscul de imagine; riscuri operaţionale şi tehnice, generate de nivelul de informatizare a băncii şi de calitatea operaţiunilor; 9 Banca Reglementelor Internaţionale „Risk management Guidelines for Derivates” Basel Committee on Banking Supervision, Basel, 1994 3 1. Astfel de riscuri includ evenimente politice (căderea unui guvern). ce privesc stabilirea de către autorităţile de reglementare a unor norme pe care băncile trebuie să le respecte. crize bancare. Această grupă de riscuri este adesea cunoscută sub denumirea de risc de ţară. Casa de Editură Irecsson. precum şi infrastructurii şi sistemului de plăţi la nivelul întregului sector financiar. riscul de strategie. Bucureşti. Un studiu al Băncii Mondiale10 arată că. Spectrul riscului bancar este prezentat sintetic în tabelul următor: Expuneri la riscurile bancare Tabelul nr. riscul preţului sau poziţiei de piaţă. incluzând riscul de reglementare. riscul controlului intern. inclusiv preocupărilor macroeconomice şi de politici. Sonja Brajovic Bratanovic „Analyzing and Managing Banking Risk”.12 4 . p. riscurile apariţiei de evenimente cuprind toate tipurile de riscuri exogene care.Managementul financiar al băncilor comerciale riscuri ale gestiunii bancare interne. 1. autorităţile de supraveghere au un rol critic şi important în evaluarea impactului unor astfel de evenimente asupra statului şi condiţiei sistemului bancar şi ale pieţelor şi servesc la garantarea faptului că sunt stabilite acorduri corespunzătoare în vederea minimizării impactului şi dimensiunii întreruperii activităţii şi mobilizării altor autorităţi care să se ocupe. riscul de comunicare. riscurile bancare se încadrează în patru mari categorii: riscuri financiare. dezastre naturale şi războaie civile. în general. incluzând sistemele computerizate şi alte tehnologii. băncile neputându-le face faţă decât prin menţinerea unui anumit nivel adecvat de protecţie a capitalului. ar pune în pericol operaţiunile unei bănci sau ar putea dăuna condiţiei financiare şi gradului de adecvare a capitalului respectivei bănci. riscurile afacerii sunt asociate mediului în care activează o bancă. Riscuri financiare Riscuri legate de structura bilanţului Riscuri privind profitabilitatea Riscuri privind adecvarea capitalului Riscuri de credit Riscuri de lichiditate Riscuri operaţionale Riscuri de fraudă Riscuri privind funcţionarea sistemelor interne Riscuri tehnologice Riscuri de management defectuos Riscuri de nerespectare a Riscuri ale afacerii Riscuri aferente nivelului dezvoltării macroeconomice Riscuri de politică monetară Riscuri legate de factorii legislativi Riscuri de reglementare Riscuri de infrastructură Riscuri ale apariţiei de evenimente Risc politic Risc de contaminare Risc de criză bancară Riscuri exogene - - 10 Hennie van Greuning. ce cuprind riscuri pure (riscul de lichiditate. asociate organizării şi funcţionării sistemelor interne ale băncii. în mod eficient de consecinţele anumitor evenimente şi. 2004. supraveghează ieşirea sistematică de pe piaţă a instituţiilor falimentare. riscul de solvabilitate) şi riscuri speculative (riscul ratei dobânzii. dacă s-ar materializa. riscul de credit. Referitor la riscurile apariţiei de evenimente. riscul resurselor umane. riscul valutar. riscuri operaţionale. în final. factorilor legali şi de reglementare. 1. de unde pot rezulta câştiguri sau pierderi ce urmează să remunereze aportul factorilor angajaţi. p. adică riscul influenţelor negative ale reglementărilor de ordin juridic sau fiscal. Caracteristica bancară Operaţii bilanţiere Grupa de risc Financiar Tipuri de risc Risc de creditare Risc de lichiditate Risc de piaţă Risc de faliment Risc operaţional Risc tehnologic Risc al produselor noi Risc strategic Risc de fraudă Risc economic Risc concurenţial Risc legal Riscuri de piaţă Servicii bancare De prestare Cadrul de activitate Ambiental În activitatea sa. cât şi a întregului sistem bancar.11 13 Maricica Stoica „Management bancar”. iar managementul riscului constituie o sarcină extrem de complexă şi importantă a managementului bancar13. Nicolae Dardac „Management bancar”. riscul de contrapartidă. Banca Naţională a României. care este un risc de calitate profesională ce poate implica erori cu consecinţe nesemnificative. procesul de management al riscurilor. riscul de solvabilitate. opera citată. 1. şi se confruntă cu riscuri. riscul de dobândă. Clasificarea riscurilor bancare în funcţie de caracteristica bancară11 este prezentată schematic astfel: Tabelul nr. riscul valutar. riscul de lichiditate. în reglementările sale enumeră zece categorii de riscuri: riscul de credit. 1999.21 Cezar Basno. capitaluri. managementul activelor şi al datoriilor.2 Instrumente şi tehnici de monitorizare a riscurilor bancare Perioada actuală este denumită „era managementului de risc” în domeniul bancar. În ţările aflate în tranziţie. riscul asupra patrimoniului. mediile de piaţă 11 12 Luminiţa Roxin. banca fiind o afacere în care se angajează oameni. riscul de nefuncţionare sau de pană şi riscul mediului ambiental. Editura Economică. confruntându-se astfel cu un triplu risc: riscul de organizare legată de acţiunea omului. Editura Economică. care acoperă planificarea strategică şi a capitalului. Bucureşti. p. riscul de administrare şi riscul informatic.135 5 .2. ce apare ca urmare a funcţionării ca un intermediar specific în procesul circulaţiei capitalului şi se concretizează în riscul de credit. Bucureşti. 2002. reprezintă preocupările esenţiale pentru garantarea siguranţei şi stabilităţii atât a băncilor individuale. riscul nerespectării regulilor deontologice. managementul afacerilor. riscul lichidităţii şi riscul ratei dobânzii. banca este supusă riscurilor pe două planuri12: riscurile proprii oricărei întreprinderi. în special. p.Managementul financiar al băncilor comerciale procedurilor şi normelor băncii Riscul sistemic general Această abordare a riscului bancar confirmă că nivelul calitativ al managementului bancar şi. riscurile bancare clasice aferente parteneriatului (riscul de contrapartidă). prin monitorizarea riscurilor bancare se înţelege identificarea.Managementul financiar al băncilor comerciale instabile. trebuie să cuprindă următoarele: o funcţie de conducere întemeiată la cel mai înalt nivel al ierarhiei de conducere a băncii. parametrii acestuia. evaluarea şi controlul politicilor şi practicilor privind managementul riscului unei bănci. Băncile trebuie să procedeze permanent la monitorizarea riscurilor şi a tuturor poziţiilor din bilanţ. Sintetic. evitării. În vederea obţinerii de profit. justificarea expunerii la riscul asumat. care trebuie să existe între o bancă şi să fie evaluate de specialişti. o strategie întemeiată. reuşita băncii în activitatea de monitorizare depinzând şi de cadrul organizatoric adoptat. Orice bancă trebuie să adopte decizii corelate cu nivelul rezultatelor şi al riscurilor pe care doreşte să şi le asume pentru atingerea acestor niveluri. Trebuie precizat faptul că. care să fie responsabilă în mod specific de gestionarea riscului şi de implementarea operaţională a politicilor şi deciziilor formulate de Comitetul pentru active şi datorii (ALCO). oportune. iar gestiunea riscurilor bancare constă în ansamblul metodelor de administrare a riscurilor bancare în vederea eliminării. la toate procesele funcţionale şi de afaceri. în literatura de specialitate. volatile din punct de vedere economic şi superficiale. existenţa unui grad corespunzător de formalizare şi coordonare a deciziilor strategice în legătură cu managementul riscului. cele afirmate pot fi redate astfel: 6 . băncile comerciale trebuie să îşi asume riscurile specifice acestui proces. care permit detectarea problemelor cu care se confruntă o bancă. clară şi explicită pentru managementul riscului şi un set de politici aflate în corespondenţă cu sarcinile operaţionale. în scopul exercitării procesului decizional la nivel operaţional necesitând includerea pentru toate procesele de afaceri relevante. prin expunere la risc înţelegându-se valoarea tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le suportă sau pe care le-ar putea suporta instituţia financiară în cauză. cresc semnificativ expunerea băncilor la risc oferind o complexitate mai mare gestionării riscului. divizării şi finanţării lor. dimensionarea riscului astfel încât pierderea produsă prin materializarea acestuia să poată fi considerată normală pentru activitatea şi imaginea internă şi externă a băncii. colectarea de date complete. precum şi a diminuării expunerii la risc a fiecărei bănci. care să uşureze monitorizarea şi managementul riscului în general. Componentele cheie ale managementului eficient al riscului. cunoaşterea şi aplicarea unor măsuri cheie pentru adoptarea deciziilor viitoare privind relaţia profit-risc. referitoare la managementul riscului. în condiţii de prudenţă în care să aibă în vedere respectarea cerinţelor prudenţiale impuse de autoritatea naţională de reglementare. precum şi la alte domenii cum ar fi tendinţele macroeconomice şi de piaţă care pot fi relevante pentru managementul riscului. constituind împreună un obiectiv central al managementului bancar. nu există o linie de demarcaţie clară între metodele de gestiune şi instrumentele de monitorizare a riscurilor bancare. în principiu. fiind un proces care diferă de la companie la companie în directă legătură cu dimensiunea acestora.poliţa de asigurare Identificarea şi evaluarea riscurilor bancare Identificarea şi evaluarea riscurilor constituie prima etapă a monitorizării riscurilor. Identificarea şi analiza riscurilor constituie o etapă extrem de importantă în vederea limitării la maxim a riscurilor neidentificate . 7 . în cadrul căreia este necesară determinarea riscului asociat fiecărui tip de produs şi serviciu bancar. Evitarea prin reorientarea managerilor către noi activităţi Finanţare Acoperire – riscuri previzibile prin rezerve generale sau specifice Transfer . evaluarea riscului pe fiecare produs sau serviciu prin scenarii pentru diminuarea frecvenţei şi amplitudinii fiecărui tip de risc Controlul riscurilor prin minimizarea cheltuielilor asociate fiecărui tip de risc GESTIUNE Eliminarea prin cunoaşterea şi îndepărtarea cauzelor. dat fiind faptul că unele riscuri sunt evidente pentru oricine.Managementul financiar al băncilor comerciale MONITORIZARE Identificarea. iar altele nu pot fi identificate. indiferent de măsurile de precauţie adoptate până la declanşarea lor şi provocarea de pierderi în activităţile respective.expuneri nu foarte previzibile . întrucât frecvenţa se referă la numărul de apariţii al evenimentelor asociate unei expuneri pe parcursul orizontului de planificare. Numai prin combinarea frecvenţei cu amplitudinea riscului se poate ajunge la dobândirea de către manager a unei bune perspective asupra nivelului riscului asociat. După ce se realizează identificarea riscurilor bancare pe fiecare tip de produs şi serviciu bancar. iar în cazul riscului de lichiditate se poate apela la înscrierea şi titularizarea unor credite sau creşterea frecvenţei negocierilor. ceea ce presupune neluarea la cunoştinţă a riscului posibil. iar sarcina efectuării controlului riscului revenind fiecărei bănci în mod permanent. pierderile pot fi minimizate dacă operaţiunile de credit sunt organizate cu profesionalism. dar reticenţi în asumarea totală sau parţială a riscurilor accidentale. creditul sau ambele să nu fie rambursate la scadenţă sau să fie rambursate doar parţial. Indiferent de nivelul riscurilor asumate. banca nu dispune de nici un mijloc de reducere a cheltuielilor legate de riscuri şi este dificil să-şi determine veniturile asociate produselor. bancherii nu trebuie să piardă din vedere posibilitatea unei asumări inconştiente a riscurilor. iar beneficiile indirecte constau în iniţierea sau menţinerea unei relaţii cu clientul care poate oferi băncii depozite mai mari sau cere o 14 M. 1. Un element important în depistarea riscurilor chiar înainte ca ele să devină realitate îl constituie comunicaţiile permanente între compartimentele băncii. băncile pot dispune de mai multe tehnici de gestiune a bilanţului sau de diversificare portofoliului. această combinare presupunând agregarea nivelului de risc pentru fiecare expunere şi pentru fiecare categorie de risc în scopul identificării riscului pentru fiecare unitate bancară. de exemplu pentru a controla riscul de piaţă. Familiarizaţi cu asumarea riscurilor în activitatea zilnică. care cuprind atât sarcini asociate livrării produselor pe piaţă. Stoica. cunoscând caracteristica şi evoluţia probabilă a acestora. acestea din urmă incluzând unităţi şi proceduri.137 8 .Managementul financiar al băncilor comerciale Integrarea identificării şi evaluării riscurilor bancare în procesul de planificare presupune identificarea de către bancă a strategiilor ce urmează a fi adoptate şi a principalelor linii de activitate. prin analiza înregistrărilor contabile şi financiare. iar amplitudinea acestora măsoară impactul financiar pe care îl are producerea evenimentelor asociate expunerii la risc. Acest risc este specific băncilor a căror funcţie importantă în economie este creditarea14. Instrumente şi tehnici de monitorizare a riscului de credit Riscul de credit („credit risk” sau „business risk”) poate fi definit ca probabilitatea ca dobânda. beneficiile directe se concretizează în dobânzile şi comisioanele încasate la creditul acordat.1. momentul cel mai oportun pentru declanşarea controlului fiind cel al lansării unei noi acţiuni. în lipsa unor abordări de evaluare a riscului uşor de implementat. cât şi asociate activităţilor auxiliare. Riscul de credit trebuie evaluat prin comparaţie cu beneficiile pe care banca se aşteaptă să le obţină din acordarea creditelor. asigurând totodată posibilitatea controlării riscurilor din momentul apariţiei şi momentul descoperirii lor. p. opera citată. Managerii bancari trebuie să determine care sunt principalele tipuri de activităţi pentru fiecare tip de risc în parte. serviciilor sau activităţilor în funcţie de risc. când se încearcă stăpânirea riscului prin anumite prevederi din contract.2. dar totodată şi băncii centrale prin intermediul unor departamente specializate şi de supraveghere. apare necesitatea elaborării unor scenarii posibile pentru a putea determina frecvenţa şi amplitudinea fiecărui tip de risc. Controlul riscurilor A doua etapă a procesului de monitorizare a riscurilor bancare o constituie controlul riscurilor care vizează minimizarea cheltuielilor asociate fiecărui tip de risc identificat pe produse şi servicii bancare ce nu a putut fi eliminat sau evitat. provizioane pentru pierderi din credite/pierderi nete X 100. În vederea realizării unei corecte analize a modului în care evoluează în timp calitatea portofoliului de credite. întrucât slaba calitate a creditelor constituie una din principalele cauze ale falimentului bancar. integritatea şi credibilitatea procesului de creditare depinzând de decizii de creditare obiective care să asigure un nivel acceptabil de risc în raport cu rentabilitatea aşteptată. criteriile de aprobare a creditelor. determinarea scopului real pentru care aceştia solicită creditul . precum şi capacitatea sa de a acorda credite. Cea mai importantă funcţie a managementului bancar poate fi considerată cea de control şi analiză a calităţii portofoliului de credite. cu impact asupra profitabilităţii. Conducerea băncii trebuie să se asigure că funcţia de creditare a băncii îndeplineşte trei obiective fundamentale: creditele sunt acordate pe o bază sănătoasă şi astfel încât să poată fi rambursate. calitatea şi caracteristicile portofoliului de credite al unei bănci reflectând poziţia de piaţă şi cererea pentru o bancă. fiind necesară existenţa unei informări permanente a conducerii băncii despre rezultatele procesului de analiză a calităţii creditelor. Evaluarea calitativă constă în obţinerea informaţiilor referitoare la responsabilitatea financiară a clienţilor. garanţiile pentru toate tipurile de credit. de determinare a politicii de preţ şi a plafoanelor de creditare la diferite niveluri de conducere ale băncii. Banca trebuie să dispună de sisteme eficiente de revizuire şi raportare care să informeze conducerea superioară a băncii despre modul în care sunt implementate politicile de creditare. precum şi metodele de reevaluare a garanţiilor. Revizuirea volumului de solicitări de credite oferă indicii privind calitatea sistemului de evaluare a creditelor. adecvării capitalului şi încrederii clienţilor în banca respectivă. Revizuirea trebuie să cuprindă o analiză de credit detaliată. fondurile sunt investite profitabil în beneficiul acţionarilor şi pentru protecţia deponenţilor. volumul creditelor neperformante/ total credite X 100 : valoarea optimă este cea minimală deoarece creditele neperformante grevează activitatea şi rezultatele financiare ale băncii generând probleme de fond ale sistemului bancar. Dimensiunea cantitativă întâlnită în evaluarea riscului de credit se referă la analiza situaţiilor financiare ale clientului şi estimarea rezultatelor financiare viitoare pentru determinarea capacităţii clientului de a rambursa creditul la timp. astfel încât cele cu probleme să fie corectate şi detectate la timp. indicator ce exprimă aşteptările conducerii băncii privind evoluţia calităţii portofoliului de credite. 9 . indicator care reflectă nivelul de prudenţă adoptat de bănci în politica de creditare. identificarea riscurilor cu care se confruntă activitatea clientului. în evaluarea riscului de credit se întâlnesc două dimensiuni: o dimensiune calitativă şi o dimensiune cantitativă. aptitudinile şi calificările personalului oferind indicii privind nivelul aptitudinilor de creditare. Este de asemenea necesară revizuirea operaţiunilor de creditare. necesităţile de creditare ale agenţilor economici şi persoanelor fizice trebuie satisfăcute. rezerve pentru pierderi din credite/total credite X 100.Managementul financiar al băncilor comerciale diversitate mai mare de servicii. strategia sa de afaceri şi de risc. în funcţie de tendinţele de evoluţie a condiţiilor economice în viitor şi de estimarea eforturilor pe care clientul le va face în scopul rambursării. Un rol important îl deţine evaluarea resurselor umane în vederea identificării personalului implicat in procesele de monitorizare a riscului de credit. organizarea. băncile calculează pentru estimarea riscului de creditare următoarele categorii de indicatori: volumul creditelor restante/total credite X 100 : este de dorit ca raportul să tindă spre zero. pentru a anticipa modul în care banca va fi afectată de deteriorarea calităţii activelor.96% 5. crt.956.157.C. perioadă ce variază de la o jurisdicţie la alta.055 × 100 58. ca semne de distorsionare a culturii de credit Banca Centrală Americană consideră: 10 .376 = 4. se confruntă cu un risc legat de neplata datoriei. 1. Relaţia de calcul Volum credite neperforma nte × 100 Total credite Re zerva pentru pierderi din credite × 100 Total credite Pr ofit brut × 100 Pr ovizioane pentru pierderi din credite 2003 4. Băncile monitorizează calitatea portofoliului de credit printr-un audit periodic în funcţie de notarea internă a creditului care a fost făcută cu ocazia instrumentării dosarului de credit.C.86% 1.352 × 100 83. Sursa: Date prelucrate din Raportul Anual al B. Portofoliul de credite neperformante oferă informaţii asupra calităţii portofoliului total. faţă de anul 2002. analiza sa necesitând o serie de aspecte. evaluarea fiecărui credit neperformant în vederea stabilirii modului în care au fost luate măsuri pentru ameliorarea capacităţii de rambursare şi/sau urmărirea încasării creditelor neperformante. Banca Comercială Română calculează pentru reflectarea riscului de credit indicatorii prezentaţi în tabelul de mai jos: Indicatorii riscului de credit Tabel nr. Monitorizarea permite detectarea din timp a creditelor care ar putea deveni credite problemă.801 × 100 4. fiind de neevitat ca băncile să comită greşeli în exercitarea activităţii.84% 1.578.822.521. B. probleme reale având la bază politica de creditare a băncii. 3.873.731 × 100 3.033. respectiv costul suportat de bancă în ceea ce priveşte acoperirea riscului de creditare.376 = 1. impactul creditelor neperformante asupra contului de profit şi pierdere.180 = 1. 2003 Deşi volumul creditelor neperformante în ansamblul creditelor a înregistrat o scădere în anul 2003.R. risc ce ar putea genera o pierdere semnificativă pentru bancă dacă o schimbare în condiţiile economice ar afecta întreaga industrie sau situaţia economică a României.412 = 78.95% 3. 1. pentru majoritatea băncilor care au dat faliment. cum ar fi: cauzele deteriorării calităţii portofoliului de credite.180 = 6. care pot contribui la identificarea posibilelor măsuri ce ar putea fi adoptate de bancă pentru contracararea unei anumite tendinţe.629.956.3 Nr. Există o serie de motive care explică deteriorarea calităţii portofoliului de credite.521.559.71% 2.697 × 100 83. reflectat şi prin majorarea provizioanelor pentru pierderi din credite.519 × 100 58.770 = 156. şi în ultimă instanţă asupra deciziilor de creditare ale unei bănci.43% 2002 4.Managementul financiar al băncilor comerciale profit brut/provizioane pentru pierderi din credite X 100.061.R. determinarea vechimii creditelor restante şi clasificarea lor pe clienţi şi segmente de activitate în scopul stabilirii gradului de afectare a clienţilor. adică acele credite care nu generează venituri şi care sunt considerate neperformante atunci când capitalul sau dobânda a depăşit perioada scadenţei şi este neplătită pe o perioadă mai mare de 90 de zile. şi nu pe bonitatea clientului. . calitatea portofoliului de credite. p.compromiterea principiilor de creditare apare în condiţiile în care creditele cu riscuri mari sunt conştient acordate din dorinţa obţinerii unor venituri cât mai mari. credite acordate pe baza unor garanţii cu valoare de lichiditate problematică.operaţiunile interne prin acordarea unui număr mare de credite directorilor şi acţionarilor mari ai băncii. factori psihologici.slaba selecţie a creditelor. băncile ignoră semnalele de avertizare referitoare la client.incompetenţa tehnică concretizată în lipsa capacităţii tehnice a ofiţerilor de credit de a analiza situaţiile financiare şi de a obţine şi evalua informaţii de credit pertinente. care implică: acordarea de credite la care partea finanţată de bancă din costul total al proiectului de investiţii este mai mare decât capitalul propriu al clienţilor. Apariţia şi dezvoltarea riscului ratei dobânzii se datorează unor factori endogeni şi exogeni. evoluţia pieţei interbancare. . familiari. John Wilez&Sons. . New York. valutară practicată de autorităţi. prin dependenţa asupra informaţiilor verbale. credite acordate companiilor care funcţionează în zone aflate în impas economic.G. acordarea de credite bazate pe presupunerea finalizării cu succes a unei tranzacţii. creditele sănătoase la început putând genera pe parcurs probleme şi pierderi din cauza lipsei unei supravegheri eficiente.2. .deţinerea unor informaţii incomplete indică faptul că împrumuturile au fost acordate fără o analiză corespunzătoare a bonităţii clientului. care se manifestă prin lipsa de supraveghere adecvată a clienţilor vechi. . în speranţa că riscul nu se va materializa sau nu va conduce la credite cu termene de rambursare nesatisfăcătoare. Hempel. 1. inclusiv lipsa acţiunii juridice prompte. politica monetară. prin interpretarea optimistă a punctelor slabe datorită supravieţuirii în trecut în situaţii potrivnice.H. Simonson „Bank Management”. regiune. care depăşeşte motivaţia unor principii de creditare sănătoase. 15 G. Capacitatea managementului de a administra corect activele bancare reprezintă un factor esenţial pentru fiecare bancă cu preocuparea permanentă a conducerii băncii de a identifica şi recupera creditele neperformante. amintim: evoluţia condiţiilor economice generale.supravegherea ineficientă conduce la lipsa cunoaşterii activităţii clientului pe durata de viaţă a creditului. . reprezentând o problemă relativ frecventă ca urmare a faptului că portofoliul de credite este principalul activ generator de venituri al unei bănci. D. sector şi refuză să pună în aplicare cauzele de rambursare.594 11 . Dintre factorii exogeni care determină apariţia riscului ratei dobânzii. neconcordanţe între politica băncii centrale şi politica economică a guvernului. Coleman. sau altfel spus riscul de deteriorare a situaţiei financiare a unei bănci sub impactul modificărilor adverse a nivelului dobânzilor pe piaţă. A. 1990. economie.2. compromiţându-se astfel principiile de credit sănătoase. .dorinţa obţinerii unor venituri cât mai mari. în categoria celor dintâi incluzându-se: structura activelor şi pasivelor. sau ca diferenţa dintre valoarea unui portofoliu de active financiare şi valoarea pasivelor care finanţează acest portofoliu de active” 15. strategia băncii. eşalonarea scadenţelor creditelor. ca urmare a presiunilor concurenţiale de pe principalele pieţe ale băncii sau a conflictelor de interese personale. scadenţa fondurilor atrase. financiară.Managementul financiar al băncilor comerciale . Instrumente şi tehnici de monitorizare a riscului de rată a dobânzii Riscul de variaţie a ratei dobânzii poate fi definit ca „efectul modificării ratelor dobânzii asupra valorii unui activ financiar.complezenţa.B. şi nu pe date financiare complete. fie sub forma deteriorării situaţiei patrimoniale a băncii. Unul dintre cele mai importante aspecte ale acestui tip de risc îl reprezintă decizia de a împrumuta sau credita. în cazul în care o bancă deţine mai multe pasive cu dobânzi fixe decât active cu dobânzi fixe. Bucureşti. respectiv situaţiile în care apare un surplus de active sau de pasive. iar la poziţia lungă atunci când ratele dobânzii cresc.12 12 . prin creşterea sau scăderea venitului net din dobânzi în funcţie de caracteristicile fluxului de numerar al activelor şi pasivelor băncii. Poziţia băncii faţă de riscul ratei dobânzii Active cu dobânzi fixe Pasive cu dobânzi fixe Active cu dobânzi fixe Pasive cu dobânzi fixe Poziţie scurtă Poziţie lungă În analiza riscului ratei dobânzii o atenţie deosebită trebuie acordată riscului care poate decurge din structura financiară a băncii. iar ratele dobânzii cresc peste un nivel prognozat de bancă. În situaţia în care activele băncii cu dobândă fixă sunt mai mari decât pasivele cu dobândă fixă. ceea ce duce la creşterea venitului net din dobânzi şi a valorii băncii. cât şi deţinerii de active şi pasive cu dobândă variabilă. iar cei care se împrumută preferă ratele variabile cu tendinţe descrescătoare. 2000. scurtă sau neutră. la rate fixe sau variabile ale dobânzii16 bazată pe prognozele tendinţei de evoluţie a ratei dobânzii: ratele fixe cu tendinţe crescătoare sunt mai atractive pentru cei care împrumută. favorabilă din punctul de vedere al rentabilităţii în perioadele de scădere ale ratelor dobânzii. Riscul ratei dobânzii se repercutează asupra băncii fie sub forma pierderilor ca urmare a variaţiei neconvenabile a ratei dobânzii. se determină poziţia băncii faţă de riscul ratei dobânzii. Poziţia neutră se caracterizează prin egalitatea dintre activele si pasivele cu dobândă fixă/variabilă deţinută de bănci. Riscul ratei dobânzii apare în momentul în care plasamentele pe termen lung efectuate de bancă sunt finanţate din resurse atrase pe un termen mai scurt. În funcţie de dimensiunea activelor şi pasivelor cu dobândă fixă sau variabilă. care se adaptează în mod diferit la fluctuaţiile ratei dobânzii. banca se află în poziţie lungă. ca diferenţă între activele şi pasivele purtătoare de dobânzi. diferite ca scadenţă şi preţ. în condiţiile unor dobânzi de piaţă variabile. Se poate afirma că riscul ratei dobânzii se datorează atât deţinerii activelor şi pasivelor cu dobândă fixă.p.Managementul financiar al băncilor comerciale Analiza riscului ratei dobânzii prezintă o importanţă deosebită întrucât modificările neaşteptate ale ratelor dobânzii pot determina schimbări semnificative în profitabilitatea unei bănci şi în valoarea de piaţă a capitalului său. este aparent ideală din punct de vedere al riscului de rată a dobânzii. astfel că cheltuielile cu dobânzile aferente depozitelor unei bănci cresc mai mult decât veniturile din dobânzi aferente activelor. concretizate în diminuarea capitalului propriu. dar nu imunizează banca şi o împiedică să speculeze variaţia ratei în favoarea ei. poziţie care va fi: lungă. diferenţa dintre venitul din dobânzi şi cheltuielile cu dobânzile va fi mai mare. Astfel că. Atât la poziţia lungă cât şi la poziţia scurtă banca se poate confrunta cu riscul de variaţie adversă: la poziţia scurtă ea apare dacă ratele dobânzii înregistrează o scădere. în situaţia în care ratele dobânzii scad sub nivelul aşteptat. fiind favorabilă pentru profitul băncii atunci când pe piaţă ratele sunt în creştere. spunem că banca se află în poziţie scurtă. astfel că în vederea minimizării 16 Institutul Bancar Român „Management bancar”. marja procentuală brută a dobânzii bancare. riscul de lichiditate a cărui valoare reprezintă cel puţin 10% din valoarea obligaţiilor bilanţiere altele decât împrumuturile şi a angajamentelor de finanţare date de bancă evidenţiate în afara bilanţului”. pe baza unui sistem de indicatori specifici. care constă în determinarea discrepanţei dintre activele şi pasivele cu dobândă variabilă. In vederea menţinerii credibilităţii faţă de clienţi băncile trebuie să dispună în permanenţă de un grad corespunzător de lichiditate necesitând astfel un management al intrărilor şi ieşirilor de fonduri care să asigure în permanenţă suficiente lichidităţi la nivelul băncii. 1.3. întrucât. respectiv intervalul de timp necesar pentru ca un activ să fie recuperat la valoarea de piaţă determinată în funcţie de rata dobânzii de piaţă. deţinute de bancă în portofoliul său.Managementul financiar al băncilor comerciale acestui risc este de dorit ca raportul dintre activele şi pasivele purtătoare de dobânzi să fie cât mai aproape de 1. direct sau indirect. Există mai multe accepţiuni ale riscului de lichiditate: . exprimată prin veniturile nete din dobânzi (ca diferenţă între veniturile din dobânzi şi cheltuielile cu plata dobânzilor). marja procentuală a dobânzii bancare. închiderea conturilor curente şi/sau utilizarea angajamentelor de finanţare primite de la bancă”. care exprimă capacitatea acestora de a fi transformate rapid şi cu costuri minime în numerar sau disponibil în conturi curente. reprezintă o metodă de gestiune a riscului de rată a dobânzii bazată pe anticiparea tendinţelor şi imunizarea băncii prin modificarea periodică a activelor şi /sau pasivelor. Marja dobânzii trebuie astfel stabilită încât să poată susţine sarcina bancară (diferenţa dintre alte cheltuieli bancare şi alte venituri bancare) şi obţinerea unui profit satisfăcător pentru bancă. de interval. care se calculează ca diferenţă sau ca raport între nivelul mediu al ratei dobânzii active şi nivelul mediu al ratei dobânzii pasive. ilustrează capacitatea băncii de a-şi acoperi cheltuielile cu dobânzile din veniturile obţinute prin încasarea dobânzilor la credite. În vederea stabilizării şi majorării venitului net din dobânzi. sau metoda DGAP. se utilizează metoda GAP. Analiza metodelor GAP şi DGAP va fi prezentată în subcapitolul 1. Instrumente şi tehnici de monitorizare a riscului de lichiditate Lichiditatea este o proprietate generală a activelor. de asemenea se defineşte ca „risc mare de lichiditate al băncii faţă de o singură persoană. închiderea unui cont curent şi/sau utilizarea unui angajament de finanţare primit de la bancă poate atrage din partea celorlalte persoane retragerea depozitelor. calculată în mod relativ prin raportarea marjei absolute a dobânzii la activele productive x 100.2. care se concretizează în determinarea duratei de recuperare. sau nivelul cumulat al obligaţiei băncii reprezintă un singur risc de lichiditate pentru bancă. 13 .3. În cadrul monitorizării riscurilor bancare o importanţă deosebită revine cuantificării acestora. marja absolută a dobânzii bancare. pentru evaluarea riscului ratei dobânzii fiind prezentaţi în continuare cei a căror utilitate a fost confirmată şi în practica băncilor româneşti: riscul ratei dobânzii. putere de control. în sensul că retragerea de către una dintre persoane a unui depozit. în sensul că retragerea de către una din persoane exercită asupra celorlalte. calculat ca raport între activele productive şi pasivele purtătoare de dobânzi.1/2001 a BNR privind lichiditatea băncilor „riscul de lichiditate faţă de o singură persoană reprezintă obligaţia băncii faţă de orice persoană sau grup de persoane fizice sau juridice care sunt legate economic între ele. fiind necesară în acest sens elaborarea unor planuri şi prognoze privind activele şi pasivele purtătoare de dobânzi care să asigure nivelul optim de acoperire a pasivelor purtătoare de dobânzi din active purtătoare de dobânzi.conform Normei nr. Annual Report.riscul de lichiditate decurge din necorelarea maturităţilor dintre fluxurile de încasări şi cele de plăţi18. depozitele interbancare sunt mai volatile decât depozitele clienţilor. p. Editura Economică.Morgan Chase.riscul de lichiditate include incapacitatea băncii de a finanţa portofoliul de active pe maturităţile şi la ratele de dobândă corespunzătoare şi incapacitatea băncii de a lichida poziţia la momentul oportun şi la un preţ rezonabil17. astfel depozitele la vedere sunt uneori mai stabile decât depozitele la termen.101 20 V. temporare sau importante. Iaşi. Nevoile de lichiditate ale băncii apar atunci când clienţii retrag sume importante din depozitele constituite la bancă. Pentru îndeplinirea acestor obligaţii de plată băncile trebuie să dispună de suficiente rezerve în numerar şi în conturi. Bucureşti. Deşi la prima vedere lipsa de lichiditate pare o problemă de conjunctură. în practică manifestându-se fenomenul prelungirii scadenţelor la active şi a reducerii lor la pasive. băncile se confruntă pe de o parte cu situaţia de a nu-şi putea onora angajamentele pe termen lung. determinat de retragerile masive şi neaşteptate ale clienţilor săi. p. dar pe de altă parte prea puţine lichidităţi pot crea mari probleme financiare sau chiar falimentul în cazul băncilor mici. 1997. Riscul de lichiditate apare ca urmare a necorelării scadenţelor dintre posturile de activ şi cele de pasiv.analiza resurselor şi plasamentelor trebuie efectuată în funcţie de lichiditatea şi exigibilitatea lor reală şi nu juridică. în timp ce plasamentele au scadenţă mare. dependenţa de evoluţia pieţei financiare. de a accede la surse de fonduri pentru a face faţă nevoilor19. . iar pe de altă parte să dispună de resurse cu scadenţă mică. În concluzie riscul de lichiditate reprezintă probabilitatea ca o bancă să nu-şi poată îndeplini obligaţiile de plată faţă de clienţii săi ca urmare a necorelării posturilor de activ cu cele de pasiv.riscul de lichiditate exprimă eventualitatea dificultăţilor. 2000 Merill Lynch. 2003.inovaţiile financiare măresc riscul lichidităţii bancare prin dezvoltarea angajamentelor de credit şi îl diminuează prin dezvoltarea pieţelor secundare de creanţe negociabile. 17 18 J. apărând aşa numitul fenomen de „bank run” în condiţiile existenţei pe piaţă a unor informaţii referitoare la dificultăţile de plată ale unei instituţii bancare. Deoarece plasamentele pe termen lung sunt în general mai mari decât resursele pe termen lung. în condiţiile nerambursării la termen a creditului şi dobânzilor şi nu în ultimul rând ca urmare a unor factori psihologici. Office of the Comptroller of the Currency). Annual Report. iar în cel de-al doilea caz băncile se confruntă cu un risc de lichiditate de transformare.S.Managementul financiar al băncilor comerciale . ea decurge dintr-o serie de corelaţii structurale ale resurselor şi plasamentelor băncii20. Cocriş „Monedă şi credit”. care determină creditorii să solicite rambursarea imediată şi completă . necorelarea scadenţelor la depozite şi credite. datorită incapacităţii de a-şi onora la termen obligaţiile fără a se confrunta cu pierderi inacceptabile (conform U. indisciplina financiară a agenţilor economici. întrucât rentabilitatea unei bănci poate fi afectată negativ pe termen lung dacă banca deţine în portofoliu prea multe active lichide comparativ cu nevoile sale. Editura Ankarom. .P. 2000 19 Vasile Dedu „Gestiune şi audit bancar”. O sarcină extrem de importantă a conducerii unei bănci este aceea de estimare şi acoperire corectă a nevoilor de lichiditate. precum şi a unor zvonuri însoţite de aprecieri fără o bază reală (selffulfiling profecies) care pot determina pierderea credibilităţii sau chiar falimentul băncii. .riscul de lichiditate reprezintă riscul unei bănci ca veniturile şi capitalul său să fie afectate. Turliuc. Dintre cauzele care determină apariţia riscului de lichiditate amintim: situaţia economiei. În prima situaţie este vorba de risc de lichiditate imediată. ceea ce impune băncilor luarea în considerare a următoarelor elemente: .124 14 . . V. care reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de trezorerie (numerar. • lichiditatea în funcţie de total depozite. • rata lichidităţii se exprimă în procente şi indică gradul de îndatorare (dependenţă) a băncii faţă de piaţa monetară în ansamblul său. ele având în comun graficul scadenţelor. care arată posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a face faţă datoriilor reprezentate de totalul depozitelor. banca trebuie să transforme pasivele pe termen scurt în active pe termen lung. Metodele de măsurare a riscului de lichiditate diferă doar prin modul de calcul a indicelui de lichiditate. depozitele la vedere şi fondurile proprii) nu sunt luate în calcul. Dacă indicele de lichiditate este: =1. De asemenea. care este un tablou ce clasifică activele şi pasivele după durata rămasă până la scadenţa finală şi prezintă următoarele caracteristici: . relaţia fiind inversă în cazul unei rate subunitare. săptămâni şi luni. pentru estimarea riscului de lichiditate se mai calculează: • poziţia lichidităţii. iar în cazul unei valori pozitive excedentul de lichiditate se plasează pe termen scurt în depozite pe piaţa interbancară. calculată pe zile. Principalii indicatori calculaţi de Banca Comercială Română pentru analiza lichidităţii sunt: • lichiditatea globală. de aceea este necesar să fie estimate pe baza constatărilor din trecut sau aplicând principiul prudenţei prin raportarea angajamentelor extrabilanţiere la profilul scadenţelor.categoriile de scadenţă sunt mai mult sau mai puţin fixe în funcţie de termenele activelor şi pasivelor.Managementul financiar al băncilor comerciale Interpretarea lichidităţii bancare pe baza fluxului de numerar ilustrează modul în care o bancă reuşeşte să îşi procure suficient numerar din depozitele sau fondurile nou atrase de piaţa monetară pentru finanţarea împrumuturilor pe care le acordă. În cazul unei poziţii negative banca trebuie să recurgă la surse urgente de finanţare: împrumuturi de pe piaţa interbancară. pentru fiecare perioadă sau cumulate pe un anumit orizont de timp.evaluarea intrărilor şi ieşirilor de fonduri care decurg din operaţii ale angajamentelor extrabilanţiere este greu de apreciat cu precizie. sau faţă de un anumit segment al acesteia. ani) corespunzător fiecărei scadenţe sau numărul curent al grupei scadenţei respective. .activele şi pasivele fără termen (încasările băncii. >1. cont curent al BNR) de a face faţă datoriilor pe termen scurt. • lichiditatea imediată (de trezorerie). care reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a transforma în lichidităţi pe termen scurt . împrumuturi de la banca centrală sau vânzarea de active. şi se calculează conform formulei: împrumuturi nou contractate/împrumuturi scadente X100. O rată supraunitară indică scăderea lichidităţii datorită creşterii gradului de îndatorare. banca transformă pasivele pe termen lung în active pe termen scurt. • lichiditatea în funcţie de total depozite şi împrumuturi. . pentru a face faţă obligaţiilor de plăţi exigibile. a cărei optimizare constă în echilibrarea activelor lichide cu pasivele imediate. • raportul total credite/total depozite reflectă proporţia dintre resursele atrase de la deponenţi împrumutată altor clienţi. banca nu trebuie să facă transformare de scadenţă. <1. • indicele de lichiditate se calculează ca raport între pasivele ponderate şi activele ponderate cu numărul mediu de zile (luni. care ilustrează posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a face faţă datoriilor reprezentate de total depozite şi împrumuturi. 15 . • pasivele nete simple sau succesive se calculează ca diferenţă între pasivele exigibile şi activele lichide cu aceeaşi scadenţă. întrucât se modifică permanent.667 160.435 167.5.Managementul financiar al băncilor comerciale .529 14.050.721 2.135.812. În cazul nostru BCR trebuie să găsească resurse suplimentare pe perioada cuprinsă între 1 an şi 5 ani pentru a satisface ieşirile de fonduri.135.529 -8.979. metoda decalajului cumulat presupune cumularea graficului de scadenţă pe clase de scadenţă. metoda numerelor constă în ponderarea activelor şi pasivelor fiecărei clase de scadenţă cu numărul mediu de zile al fiecărei clase.749 31.834 160.630.811. Graficul de scadenţă şi calculul decalajului cumulat pentru Banca Comercială Română Tabelul nr.013 Pasive nete simple 23.243.919.860 -23.280.331.013 Decalaj 23.1.686 28. calculul decalajului cumulat pentru BCR este prezentat în tabelul nr.349 -33. Perioada D < 3 luni D < 1 an 1 an < D < 5 ani 5 ani < D Total Pasive 130.163 -33.686 135.946 157.581 26. calcul care evidenţiază discordanţele de scadenţă.166.331.803.6.892.811.215 150. Perioada D < 3 luni D < 1 an 1 an < D < 5 ani 5 ani < D Pasive 130.018 -24.050.501 Active 107. 1. 1.529 mi.5. ∑ pasive 16 .016 194.1.512 Calculul indicelui de lichiditate se poate face prin trei metode: metoda decalajelor succesive constă în calculul pentru fiecare clasă de scadenţă a unui decalaj ca diferenţă între active şi pasive.827.323. Indicele de lichiditate se calculează astfel: ∑ active ponderate ponderate În cazul Băncii Comerciale Române este calculat prin metoda numerelor.4.997 194.512 Sursa: Prelucrarea datelor din Raportul Anual BCR 2003 Decalajul cumulat maxim este de 23.323.501 Active 107. respectiv calculul cumulat al activelor şi pasivelor cu aceeaşi scadenţă.050. pe baza graficului de scadenţă prezentat în tabelul nr.891.247. lei. Grafic de scadenţă pentru Banca Comercială Română Tabel nr.511 -9.280. această nevoie de finanţare urmând a se manifesta în decursul următoarelor trei luni.4.911.351. exemplu de grafic de scadenţă pentru Banca Comercială este redat în tabelul nr.971.158.graficul scadenţelor trebuie actualizat zilnic. respectiv ieşirile masive de fonduri cărora banca trebuie să le facă faţă.215 19. 1.731 7. 216<1).638.857/319.32 17.834 160.392 Sursa: Prelucrarea datelor din Raportul Anual al BCR În activele lichide au fost incluse numerarul şi depozitele şi disponibilităţile la vedere la alte bănci. Lichiditate globală 2.686 13.351 × 100 = 9.507.62 3.997 194.467.631.135.193.009.163.013 Ponderi durata/an 0. BCR calculează următorii indicatori : Indicatori cu privire la lichiditate calculaţi pentru Banca Comercială Română Tabel nr. banca întreprinde demersurile necesare în vederea identificării surselor de risc de lichiditate. Lichiditate imediată 3.7% 107.731 7.0 Active ponderate 12.216 (21.751. 1..977. situaţie ce avantajează banca atunci când curba dobânzilor este crescătoare. fiind şi cel mai frecvent caz întâlnit.50 319.12 0.215 19. Lichiditate în funcţie de total depozite Lichiditate în funcţie de total depozite şi împrumuturi Relaţia de calcul Active lichide × 100 Activ Active lichide × 100 Depozite la vedere Active lichide × 100 Total depozite Active lichide × 100 Total depuneri + împrumutur i 2003 13.1% 143.331. Indicatorul crt.064. banca face transformarea din pasive pe termen scurt în active pe termen lung.2 23.686 28.2 = 0.682. Nr.8 12.00 196.745. Perioada D < 3 luni D < 1 an 1 an < D < 5 ani 5 ani < D Total Pasive 130.631.280.630. 1.438.979.323.829.639.3% 145.5% 39.351 × 100 = 12.00 7. Alături de indicele de lichiditate.938.280.857.749 31.7.554.0 69.716 13.6.631. 1. evaluării expunerii sale.6%) Întrucât indicele de lichiditate este subunitar (0.755.445 13.009. pentru o analiză completă a lichidităţii.351 × 100 = 9.293. deci are o poziţie bună a lichidităţii. şi stabilirii de limite 17 .243. Ca urmare a analizei efectuate privind lichiditatea băncii s-a constatat că banca prezintă o bună poziţie a lichidităţii.50 Pasive ponderate 15.0 17.812..631. În acest sens.581 26.743.501 Active 107.827.467.38 91.393.873.317.351 × 100 = 34.Managementul financiar al băncilor comerciale Graficul de scadenţă şi calculul indicelui de lichiditate prin metoda numerelor pentru Banca Comercială Română Tabel nr.721 2.393.351. dispunând de suficiente resurse lichide pentru a-şi acoperi în orice moment obligaţiile scadente.20 Sursa: Date prelucrate din raportul Anual al BCR 2003 Indicele de lichiditate al BCR este: IL = 69. 4. Pocan.protejarea deponenţilor neasiguraţi în caz de insolvabilitate şi lichidare. Scopul cheie al capitalului este acela de a oferi stabilitate şi de a absorbi pierderile. însă el este supradimensionat in sectorul bancar dată fiind funcţia de intermediere financiară a băncilor. capitalul absorbând pierderile posibile şi furnizând baza pentru păstrarea încrederii deponenţilor într-o bancă. 21 18 . Moinescu. într-o proporţie suficientă pentru a menţine încrederea în bancă. deci.achiziţionarea de echipament de bază pentru prestarea serviciilor bancare. p. având rol de amortizor global şi de şoc în protecţia băncii.Managementul financiar al băncilor comerciale corespunzătoare pentru diminuarea efectelor acestuia. Leavitt de la Federal Reserve System Board of Governors evidenţia patru funcţii importante ale capitalului bancar şi anume: .2. deoarece băncile plasează mai ales bani 21 S. b) funcţia protectivă. să realizeze o rată a dividendului cât mai mare. Editura ASE Bucureşti 2004. a expansiunii nejustificate a activelor. lichiditatea bancară prezentând o importanţă deosebită la nivel european pentru derularea politicii monetare.4. Riscul de insolvabilitate sau de capital nu este specific societăţilor bancare deoarece orice societate comercială este expusă acestui risc. negenerarea de cheltuieli fixe obligatorii. Capitalul reprezintă unul dintre factorii cheie care trebuie luat în considerare atunci când este evaluată siguranţa şi buna funcţionare a unei anumite bănci. M. Consideraţiile lui Leavitt privind prima funcţie a capitalului bancar au fost respinse.2. . Rolul capitalului bancar Capitalul bancar este un element indispensabil al activităţii bancare dat fiind faptul că el permite societăţii bancare să funcţioneze. astfel încât să nu fie forţată să intre într-o lichiditate costisitoare.restricţionarea. Brenton C. Banca Naţională a României monitorizează indicatorii de lichiditate bancară pe baza rapoartelor financiare prezentate periodic şi ţine cont de nivelul înregistrat de aceştia în acordarea calificativului general al băncii. decurgând astfel trei caracteristici importante: permanenţa capitalului. Turcanu „Managementul riscului şi măsurarea performanţelor bancare”. . O bază adecvată de capital serveşte drept reţea de siguranţă pentru o multitudine de riscuri la care este expusă o instituţie pe parcursul desfăşurării activităţii sale. iar disponibilitatea capitalului determină nivelul maxim al activelor. precum şi măsurile necesare în vederea menţinerii unei relaţii stabile cu furnizorii surselor de finanţare şi pentru asigurarea unei diversificări corespunzătoare a acestor surse. 1. la un capital social dat. cel mai important determinant al capacităţii de creditare a unei bănci. I. c) funcţia legată de reglementare.absorţia pierderilor neanticipate. Băncile sunt interesate să atragă cât mai multe depozite. prin evitarea concentrării în domeniul finanţării. şi de aceea mărimea şi structura sa sunt elemente esenţiale în stabilirea riscurilor ce pot afecta băncile.1. Lăzărescu.4. . Importanţa atribuită capitalului bancar derivă în principal din funcţiile pe care aceste le îndeplineşte21: a) funcţia operaţională.Instrumente de monitorizare a riscului de capital 1. B. apreciindu-se că aceasta ar consta de fapt în asigurarea încrederii în bancă a deponenţilor şi autorităţilor de supraveghere. permisivitatea subordonării legale faţă de drepturile deponenţilor şi ale altor creditori. în termeni de reglementare. să realizeze un volum cât mai mare de active şi. Prin Acordul de la Basel.în al doilea rând. January 2004 23 se constituie prin repartizarea a 20% din profitul brut pentru constituirea unui fond de rezervă până când acesta egalează capitalul social. cererea de capital afectează preţul şi disponibilitatea creditului pentru toţi clienţii băncii. influenţând astfel eficienţa sistemelor financiare din toate ţările. subvenţii primite şi diferenţe favorabile din reevaluarea activului. Acordul a vizat băncile internaţionale.capitalul suplimentar va fi luat în considerare la calculul fondurilor proprii numai în condiţiile unui nivel pozitiv al capitalului propriu şi în proporţie de cel mult 100%din acesta.în primul rând. băncile trebuie să respecte simultan următoarele cerinţe: . capitalul este un factor determinant al competitivităţii sistemului bancar.în al treilea rând. În vederea contracarării tendinţelor băncii de a-şi maximiza profitul prin utilizarea intensivă a fondurilor proprii şi forţarea expunerii la risc.2. profitul rezultat curent. Iniţial. şi din aceste operaţii obţin principala parte a venitului lor. constituit din: datoria subordonată. După atingerea acestui nivel alocarea sumelor pentru fondul de rezervă se face din profitul net. Riscul de insolvabilitate poate fi definit ca fiind riscul de a nu dispune de suficiente fonduri proprii pentru acoperirea eventualelor pierderi. apoi maxim 10% până când fondul este de două ori mai mare decât capitalul social. care garantează menţinerea unei valori adecvate a capitalului şi rezervelor. caz în care nu există o adecvare a capitalului băncii. 22 „Banking needs a new Basel accord”-President of JP Morgan Chase International. definit atât prin fondurile proprii (FP) cât şi prin capitalul propriu (CP). depuşi de clienţii lor. în funcţie de risc a activelor băncii şi a expunerilor extrabilanţiere. Financial Times. situaţie care apare atunci când banca îşi asumă riscuri prea mari în raport cu dimensiunea fondurilor proprii sau îşi dezvoltă prea mult activitatea. Fondurile proprii ale societăţilor bancare sunt formate din următoarele categorii de capital: . în scopul protejării solvabilităţii şi include o definiţie a capitalului de reglementare. 19 . În vederea determinării nivelului fondurilor proprii.4. adecvarea capitalului influenţează sustenabilitatea întregii arii de manifestare internaţională.Managementul financiar al băncilor comerciale împrumutaţi. profitul reportat din exerciţiile precedente. ulterior standardul de adecvare a capitalului fiind adoptat în peste 100 ţări şi constituind în prezent parte integrantă a oricărei abordări de supraveghere bancară bazată pe risc. Adecvarea fondurilor proprii Adecvarea capitalului este importantă din cel puţin trei motive22: . BRI propune o metodologie standard pentru determinarea fondurilor proprii şi doi indicatori de solvabilitate care să asigure acoperirea minimă a activului riscant (expunere netă EN) prin capital bancar. . fondul imobilizărilor corporale şi rezerva generală pentru riscul de credit. . constituită conform legii. Acordul introduce un standard de adecvare a capitalului de facto. elaborat de Comitetul cunoscut şi sub denumirea de Comitetul COOKE (după numele expertului care a condus grupul de lucru) care cuprinde recomandările Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI) în domeniul adecvării capitalului. bazat pe alcătuirea ponderată. 1.2. . autorităţile de supraveghere impun anumite restricţii. în 1988 a fost adoptat Acordul de la Basel. În acest sens.capitalul propriu. măsuri ale expunerilor la risc şi reguli ce specifică nivelul de capital care trebuie menţinut în relaţie cu aceste riscuri. care îmbracă forma unor norme prudenţiale ce reglementează aspecte legate de adecvarea capitalului băncii şi care fac trimitere la fondurile băncii.capitalul suplimentar . constituit din: capital social vărsat. prime de capital vărsate. fondul de rezervă23 constituit conform legii. ca urmare a recomandărilor Comitetului de la Basel pentru ţările în tranziţie. să aibă un termen de rambursare de cel puţin 5 ani şi să nu existe posibilitatea rambursării anticipate. pierderea exerciţiului curent şi precedent) cu gradul lor de risc de credit.8.ROL.expunere netă bilanţieră. 1. Băncile româneşti au obligaţia să calculeze şi să raporteze lunar către Direcţia de Supraveghere din BNR nivelul fondurilor proprii: FP IS1 = × 100 > 8% . modificată şi completată prin Legea nr.58/1998 privind activitatea bancară. astfel că începând cu luna ianuarie a anului 2004 băncile comerciale sunt obligate să posede un capital minim de 370mld. Nivelul capitalului social minim al băncilor. Reglementările Băncii Naţionale a României în domeniul adecvării capitalului în concordanţă cu Primul Acord de la Basel au prevăzut în conformitate cu Normele nr.Managementul financiar al băncilor comerciale . ENE . la 12%. iar ulterior nivelul acestui indicator a fost majorat. Potrivit Legii nr.8/1999 un grad de solvabilitatea de minim 8% acesta fiind calculat prin raportarea fondurilor proprii ale băncii la activele bilanţiere şi extrabilanţiere ponderate în funcţie de risc.capital de rang 1 EN CP IS 2 = × 100 > 4% . Data 1991 1993 Valoarea 2 8 1995 25 1998 50 1999 100 mld. stabilit de Banca Naţională a României în perioada 1991 – 2004 Tabelul nr.capital de rang 2 EN EN = EN B + EN E unde : ENB . profitul exerciţiului curent repartizat pentru dividende şi participarea managerului la profit. băncile au obligaţia menţinerii în permanenţă a unui nivel minim al capitalului social actualizat periodic de BNR prin intermediul normelor sale. ROL mai2001 mai1997 mai1998 mai1999 150 250 320 370 Evoluţia capitalului social minim bancar 400 200 0 1991 1993 1995 1998 1999 2001 2002 2003 2004 20 . este prezentat nivelul minim al capitalului social al societăţilor bancare româneşti.8.datoria subordonată va fi luată în calculul fondurilor proprii în proporţie de maxim 50% din capitalul propriu. În tabelul nr. 485/2003.expunere netă din elemente din afara bilanţului. va trebui vărsată în întregime. Expunerea netă bilanţieră reprezintă suma ponderată a elementelor de activ la valoarea netă după deducerea elementelor de pasiv rectificative (valoarea neamortizată a imobilizărilor corporale. 1. indică faptul că BCR este o bancă prudentă.970 BRI % 2003 26.610. în vederea eliminării. În acelaşi sens. fiind dificil de eliminat sau evitat un risc dacă el nu a fost identificat şi cuantificat corespunzător. adică prin reproiectarea activităţilor asociate şi a fluxurilor de operaţii. băncile fiind astfel obligate să-ş orienteze activitatea spre alte domenii profitabile.642 32. Baza de capital a Băncii a continuat să se consolideze pe seama rezervelor constituite din profit.3 Metode şi tehnici de gestiune a riscurilor bancare Aşa cum am precizat anterior.497. ROL) 30. ca urmare a actualizărilor succesive ale nivelului minim al capitalului social şi a majorării capitalului social al unor bănci comerciale prin privatizare şi „eliminarea băncilor problemă” din sistemul bancar românesc. ca instrumente de monitorizare a riscului de capital ilustrează o soliditate financiară a sistemului bancar românesc. divizării şi finanţării lor.859. subliniinduse din nou importanţa primei etape de identificare şi evaluare a riscurilor.551 Capital 2002 (mil.50 27. cu o bază de capital corespunzătoare riscurilor asumate prin plasamente: Tabel nr. 1. Evoluţia indicatorului de adecvare a capitalului. precum şi a diminuării expunerii la risc a fiecărei bănci. Eliminarea sau evitarea riscurilor Eliminarea sau evitarea riscului se realizează prin cunoaşterea şi îndepărtarea cauzei care îl produce. unele societăţi bancare au început să recurgă la o serie de soluţii radicale cum ar fi renunţarea la unele produse şi servicii bancare neprofitabile sau generatoare de risc sau suprimarea unor activităţi mai puţin cunoscute. iar variaţiile puţin semnificative înregistrate de indicatorul de adecvare a capitalului faţă de anul trecut se datorează restructurării plasamentelor în favoarea celor cu grad mai mare de risc.94 Sursa: Raport Anual BCR 2003. gestiunea riscurilor bancare constă în ansamblul metodelor de administrare a riscurilor bancare. 21 . cum ar fi extinderea şi diversificarea operaţiunilor speculative pe piaţa internaţională. p. determinată de creşterea accentuată a capitalizării bancare începând cu anul 1998. Necesitatea de eliminare sau evitare a riscului se impune tot mai mult ca urmare a situaţiilor apărute care determină societăţile bancare să renunţe la o serie de operaţiuni specifice ce sunt preluate de alte instituţii şi firme (cum ar fi operaţiunile cu carduri efectuate de marile magazine). ilustrată în tabelul de mai jos. constituindu-se ca premisă pentru expansiunea creditelor bancare. ROL) 30. evitării. dar în acelaşi timp riscante.950. 1.007 31.90 BRI % 2002 27.72 28. precum şi de asigurarea unei acoperiri durabile a activului riscant prin capital bancar. Indicatori de solvabilitate conform BRI Nivelul 1 de solvabilitate Nivelul 1 + Nivelul 2 de solvabilitate Capital 2003 (mil.Managementul financiar al băncilor comerciale În ceea ce priveşte Banca Comercială Română preocupările acesteia se îndreaptă în mod deosebit către structura şi mărimea capitalurilor sale în măsură să-i asigure o bună funcţionare şi o protecţie adecvată în privinţa riscului general.9.62 Utilizarea indicatorilor de solvabilitate. banca obţinând permanent un nivel corespunzător de solvabilitate. fapt care se confirmă prin realizarea consecventă a unor indici de adecvare a capitalului peste nivelul minim stabilit prin reglementările prudenţiale în domeniu. pe măsura producerii lor.limita asupra portofoliului de credite total.concentrările de credite se referă la expunerea maximă admisă pentru un client şi/sau sector de activitate. Obiectivele gestiunii portofoliului de credite Gestiunea riscului de credit are ca obiectiv limitarea sau reducerea pierderilor datorate deprecierii situaţiei debitorilor prin adoptarea unui set de politici care exprimă esenţa managementului riscului de credit. În elaborarea unui program de asigurare pentru bancă în ceea ce priveşte asigurarea transferului riscurilor. chiar singura modalitate de abordare a gestiunii riscurilor bancare. considerentele care alcătuiesc temeiul unei politici sănătoase de creditare fiind expuse în cele ce urmează: . . 1. aceasta fiind însă condiţionată de existenţa unor pieţe de asigurări convenţionale. 22 . în practică transferarea riscurilor este prima şi.1. poliţele fiind încheiate separat. aspect important mai ales pentru băncile mici. Politica de creditare trebuie să cuprindă descrierea obiectului şi utilizării creditelor acordate de bancă.Managementul financiar al băncilor comerciale Importanţa eliminării şi evitării riscului rezultă din efectul pe care aceste operaţiuni îl au asupra reducerii costurilor totale ale băncilor. poliţa de asigurare fiind considerată un mijloc de transferare a riscului. prin trecerea pierderilor pe cheltuieli sau prin acoperirea lor din capital. • programe de asigurare specifice pentru diferitele activităţi bancare. Pentru acoperirea riscului se poate utiliza pe de o parte un program formal de finanţare elaborat pe baza prognozelor privind pierderile anticipate sau prin prelevări pentru fondul de rezervă constituite pentru pierderi de creditare. Deşi ar trebui să se apeleze la transferul riscurilor doar în final. care trebuie să ia în considerare cererea pentru credite. banca are de ales între mai multe posibilităţi: • negocierea centralizată cu limitarea numărului de poliţe.necesitatea specificării tipurilor de credite de care pot beneficia clienţii în vederea evitării acelor categorii de credite care au dat naştere unor mari pierderi. exprimată în raport cu depozitele. capitalul sau activele totale. Metode şi tehnici de gestiune a riscului de credit 1. după ce au fost parcurse toate celelalte etape.1. iar în cazul unei expuneri nu foarte previzibile apelându-se la transferarea riscului. acest lucru producându-se numai dacă banca a apreciat corect cheltuielile asociate şi veniturile ajustate în funcţie de risc pentru fiecare gamă de produse sau activităţi. . orientate regional sau specializate.diversificarea geografică poate deveni o problemă pentru bancă în ceea ce priveşte creditele neperformante. în special în cazul regiunilor cu economii nedezvoltate.1. în general procedându-se la acoperire în cazul riscurilor a căror frecvenţă şi amplitudine a expunerii sunt foarte previzibile sau când nu există alte asigurări pe piaţă.3. câteodată. cât şi transferul riscurilor (prin asigurare sau operaţii cu instrumente derivate). precum şi modalitatea de acordare şi încasare a acestora. . politica de creditare necesitând prevederea ca toate concentrările să fie revizuite şi raportate periodic. • negocierea descentralizată. iar pe de altă parte băncile pot acoperi riscuri în afara unor programe formale de finanţare. costuri asociate riscurilor.3. volatilitatea depozitelor şi riscurile de credit. dacă nu dispune de un management de calitate. Finanţarea riscurilor Finanţarea riscurilor ca obiectiv global al managementului riscurilor presupune atât acoperirea riscurilor (prin rezerve generale sau specifice). pentru evita întârzierile în procesul de creditare. estimate printr-un provizion existent sau prin recunoaşterea sa în contul de rezultate al perioadei în care are loc deprecierea. strategiile de soluţionare incluzând: diminuarea expunerii la riscul de credit al unei bănci prin obligarea clientului de a aduce capital sau garanţii reale ori personale suplimentare. 1. elaborarea unui program de reducere a costurilor şi majorare a veniturilor. iar băncile mai mari.identificarea şi recunoaşterea deprecierii unui credit sau a unui grup de credite evaluate împreună de fiecare dată când apare probabilitatea încasării de către bancă a sumelor datorate conform clauzelor contractante ale creditului. încheierea unui parteneriat cu clientul pentru preluarea acestuia din urmă de către o parte cu bonitate mai bună. deprecierea putând fi recunoscută prin reducerea valorii contabile a împrumutului până la nivelul valorii realizabile. să existe un sistem de abordare a creditelor neperformante. .necesitatea prevederii de către politica de creditare a cerinţelor de marjă pentru toate tipurile de titluri acceptate ca garanţii şi întocmirii unui grafic pentru evaluarea periodică a garanţiilor. Competenţele pentru aprobarea creditelor trebuie să adopte decizii prudente de creditare. . extinderea colaborării cu clientul în scopul îmbunătăţirii capacităţii de rambursarea a serviciului datoriei prin servicii de consultanţă. .2.Managementul financiar al băncilor comerciale .definirea cerinţelor privind situaţiile financiare din care reiese bonitatea clienţilor persoane fizice sau juridice la diverse nivele de creditare. politici privind provizionarea pierderilor sau constituirea provizioanelor pentru acoperirea pierderilor anticipate. politici referitoare la clasificarea activelor. tipurile de clienţi. administrarea creditului şi pierderile probabile şi să aducă o marjă de profit. Politici privind managementul riscului de credit Gestiunea riscului de credit cuprinde un ansamblu de politici menite să limiteze sau să reducă riscul de credit cum sunt politicile asupra concentrărilor şi expunerilor mari.3.asigurarea unor informaţii pertinente pentru determinarea factorului de risc. În vederea soluţionării creditelor problemă trebuie adoptate la timp măsuri de ameliorare sau de încasare a acestor active slabe calitativ pentru a se evita acumularea pierderilor care pot ameninţa solvabilitatea băncii. produsele de creditare. să dispună de proceduri de încasare a capitalului. dobânzii şi comisioanelor conform condiţiilor de rambursare stabilite. în cadrul parametrilor stabiliţi. . lichidarea riscului printr-o acţiune judiciară sau extrajudiciară referitoare la executarea garanţiilor personale sau reale. astfel că la băncile mici avem de a face cu o competenţă centralizată. executarea silită.autoritatea de creditare este determinată în funcţie de mărimea băncii. a pierderii probabile şi a unor proceduri de urmărire a creditelor restante. inclusiv dobânzile neîncasate care expun banca la riscul de credit. cu scopul creditului şi cu durata de viaţă a garanţiilor.stabilirea ratei dobânzii la diversele categorii de credite astfel încât să poată acoperi costurile depozitelor. . . proiecţii financiare pe tot intervalul de timp până la scadenţa împrumutului în vederea asigurării că împrumutul poate fi rambursat din fluxuri de trezorerie. creditării părţilor implicate sau supraexpunerilor la risc. 23 . care implică evaluarea periodică a capacităţii de rambursare a portofoliului de credite. tind să descentralizeze în funcţie de zona geografică. care trebuie determinat în raport cu sursa anticipată de rambursare. a expunerii la riscul de credit. cu necesitatea revizuirii şi ajustării periodice pentru reflectarea modificării costurilor sau a factorilor concurenţiali. de restructurare a datoriei sau vânzarea unor active.1.scadenţa maximă pentru fiecare tip de credit în vederea acordării împrumuturilor după un grafic de rambursare. iar în cazul în care clientul este acţionar semnificativ25 posibilitatea de acordare a creditelor se restrânge la 20% pentru toţi acţionarii semnificativi la un loc. deşi în anumite jurisdicţii se poate situa la un nivel de 30-40%. pentru a proteja interesele deponenţilor şi a preveni situaţiile de plasare sub risc a întregului sistem bancar. principiile de prezentare referitoare la un risc de credit „sănătos”. cumulate. provizioane generale (rezerve pentru pierderi din credite) şi specifice pe categorii mari de clienţi şi zone geografice. în acest context organele de supraveghere bancară aflându-se în situaţia de a monitoriza atât sectorul bancar. cât şi expunerea la riscul de credit a unei bănci individuale.suma totală a împrumuturilor acordate debitorilor (expunerea maximă agregată) nu poate depăşi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale băncii. creditele depreciate şi restante. expunerile şi concentrările mari. echipa responsabilă de gestiunea riscului de credit trebuie să elaboreze un plan pentru rezolvarea problemei. suma împrumuturilor mari trebuie comunicată BNR. se consideră împrumut mare acela acordat unui debitor ale cărui angajamente totale faţă de bancă ating sau depăşesc 10% din fondurile proprii ale societăţii bancare.împrumuturile acordate de o bancă unui singur debitor24. de asemenea sunt restricţionate împrumuturile acordate persoanelor aflate în relaţii speciale cu banca: volumul creditelor care poate fi acordat de o bancă acţionarilor săi este de 20% din fondurile proprii. majoritatea ţărilor impunând o limită de expunere variind între 10 şi 25% din capital. intenţionând reducerea nivelului la 10% imediat ce acest lucru va deveni posibil. comun sau afiliat. Gestionarea expunerilor mari implică adecvarea politicilor şi procedurilor băncii la identificarea unui drept de proprietate. recomandate de Comitetul de la Basel pentru supravegherea bancară cuprinzând informaţii referitoare la gestionarea riscului şi politicile de control. O altă latură a concentrării riscului o constituie supraexpunerea băncii faţă de sectoare ale economiei sau zone geografice restrânse. în cazul existenţei unor semnale de avertizare privind dificultatea îndeplinirii obligaţiilor de către debitor. reglementările prudenţiale moderne prevăd. la stabilirea acestora. împreună sau cu titlu individual. care reprezintă un procent din capitalul şi rezervele băncii. de împrumuturi şi garanţii acordate de aceeaşi societate bancară şi care sunt legate economic între ele. 20% din fondurile proprii ale acestora. organele de supraveghere fiind abilitate să ceară băncilor adoptarea unor măsuri de precauţie înainte ca nivelul de concentrare să devină foarte riscant. de regulă. ca norme minime de reducere a expunerii la risc: . . în condiţiile riscului de deteriorare a situaţiei 24 V. în sensul că una dintre persoane exercită asupra celorlalte direct sau indirect putere de control. existenţa unui control eficient. iar nivelul cumulat al împrumuturilor acordate reprezintă un singur risc de credit pentru societatea bancară” 25 deţine mai mult de5%din capitalul băncii 24 . nu pot depăşi. fiind necesară monitorizarea permanentă de către ofiţerii de credit ai băncii a marilor debitori. Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară a recomandat un nivel maxim al expunerii la un singur client de 25%. Dedu. conducând la vulnerabilitatea băncii faţă de slăbiciunile unui singur sector sau regiune. acorda credite mari sau alte facilităţi de creditare peste o anumită limită.Managementul financiar al băncilor comerciale O importanţă deosebită prezintă informaţiile care să permită organelor de supraveghere şi terţilor interesaţi să evalueze în mod corespunzător situaţia financiară a băncilor. informaţii reale despre credite structurate. metodele folosite pentru înregistrarea în contabilitate a creditelor şi provizioanelor pentru riscul de credit. În România Legea privind activitatea bancară stabileşte următoarele cerinţe prudenţiale. Un obiectiv esenţial al organelor de reglementare bancară în ceea ce priveşte gestiunea riscului de credit îl constituie limitarea expunerilor băncii de a se baza excesiv pe un client sau grup de clienţi. ca şi la expunerea maximă pentru un singur debitor nu se iau în calcul împrumuturile garantate de bugetul statului şi cele acordate altei societăţi bancare sau garantate de altă bancă. opera citată: „se consideră un singur debitor orice persoană sau un grup de persoane fizice sau juridice care beneficiază. indiferent dacă aceştia îşi îndeplinesc sau nu obligaţiile contractuale. că o bancă nu poate efectua investiţii. probleme de natură organizatorică. şi implicit a clienţilor într-o anumită categorie de risc are drept scop identificarea creditelor care necesită o atentă urmărire şi diferenţierea ratelor de dobânzi. . Serviciul datoriei unui agent economic este apreciat în funcţie de vechimea cea mai mare a creditelor şi/sau dobânzilor neplătite. îndoielnice – creditele care nu pot fi rambursate. fără perspectiva menţinerii lor. neputând fi recuperate integral în cazul în care deficienţele creditului nu sunt corectate pe parcurs. cu menţinerea unui nivel ridicat al performanţelor şi în perspectivă. participaţiile de capital propriu. 25 . . de personal. rambursarea lor făcându-se la timpul şi termenele prevăzute. ca proces prin care se desemnează fiecărui activ un anumit grad de risc de credit. de multe ori dificilă evaluarea expunerii băncii faţă de anumite sectoare economice.categoria B – performanţe financiare bune.categoria C – performanţe financiare satisfăcătoare.categoria A – performanţe financiare foarte bune care permit achitarea la scadenţă a datoriei.slab.Managementul financiar al băncilor comerciale financiare a băncii ca urmare a eşecului simultan a câtorva clienţi. un profil economic restrâns. în situaţia în care ratele şi dobânzile sunt plătite cu o întârziere de până la 30 de zile. iar garanţiile lor sunt incerte. creditele acordate societăţilor bancare se clasifică astfel: standard – creditele acordate unor clienţi solvabili. în cazul în care ratele şi dobânzile sunt plătite la scadenţă sau cu o întârziere maximă de 7 zile. valută. .3. având în vedere două criterii. pierdere – împrumuturile care nu pot fi restituite băncii şi care nu mai pot fi considerate plasamente. pentru afaceri bune. Clasificarea creditelor. Ca urmare a analizei serviciului datoriei şi a iniţierii procedurilor judiciare. Clasificarea activelor bancare Un instrument cheie al managementului riscului îl reprezintă clasificarea activelor. şi anume serviciul datoriei (capacitatea clienţilor de a-şi onora creditele la scadenţă) şi iniţierea de proceduri judiciare (măsuri împotriva clientului pentru recuperarea creanţelor). creanţele pe termen scurt. . care nu implică deficienţe şi riscuri. în categoria activelor în care trebuie clasificate incluzându-se creditele. banca estimează o scădere a profiturilor clienţilor în viitor ca urmare a unor probleme de natura aprovizionării. este unic în cazul în care o societate comercială beneficiază de mai multe categorii de credite (lei. în observaţie – împrumuturi acordate unor clienţi cu performanţe financiare foarte bune.necorespunzător. . indiferent de provenienţa acestora( credite în lei sau în valută). când ratele şi dobânzile sunt plătite cu o întârziere de peste 30 de zile. reducerii cererii de produse pe piaţă. Evaluarea performanţelor financiare de către fiecare bancă permite încadrarea creditelor întruna din următoarele categorii: . stabilit în funcţie de probabilitatea executării obligaţiilor de plată conform clauzelor contractuale. 1. dar care în anumite perioade de timp întâmpină dificultăţi în rambursarea datelor scadente şi a dobânzilor. investiţiile.categoria D – performanţe financiare scăzute şi ciclice la intervale scurte de timp. termen scurt. substandard – acele credite care prezintă deficienţe şi riscuri ce afectează rambursarea datoriei. din lipsa informaţiilor din sistemele de raportare bancară. Această preocupare este relevantă pentru băncile specializate sau din ţările mici. cu tendinţa de înrăutăţire.bun. termen lung etc) şi se stabileşte în funcţie de modul de achitare a datoriilor debitorului (credite şi dobânzi). Potrivit Normelor Băncii Comerciale Române.3.1. serviciul datoriei este apreciat astfel: . Modalităţi de finanţare a riscului de credit Pentru acoperirea pierderilor din credite. opera citată. ca formă de asigurare împotriva riscului. Evaluarea portofoliului de credite. cuantumul provizioanelor specifice de risc în funcţie de clasificarea creditelor pe baza calităţii lor este ilustrat în tabelul de mai jos: Tabelul nr.1. acceptate de bancă. prin tehnici informatice de gestiune a bazelor de date. BNR sau alte bănci abilitate. schimbările intervenite în mediul economic şi de afaceri. Categoria de clasificare „standard” „în observaţie” „substandard” „îndoielnic” „pierdere” Nivelul provizionului de risc 0% 5% 20% 50% 100% La determinarea efectivă a provizioanelor se porneşte de la expunerea debitorului. în România. modalităţile de încasare şi recuperare a creditelor. 1. calitatea managementului în domeniul creditării. astfel. activele clasificate ca standard sau în observaţie necesitând o revizuire semestrială. toate aceste tehnici permit. 26 Ion Niţu. permit clasificarea creditului astfel: Tabelul nr. 1.categoria E – pierderi şi incapacitatea rambursării.Managementul financiar al băncilor comerciale . p. majorarea volumului de credite. minimizarea influenţei principalei cauzei a falimentelor bancare: proasta gestiune a resurselor încredinţate26. urmărirea operativă a calităţii creditelor din portofoliu putând fi realizată prin sisteme de evaluare pe bază de punctaj. coroborat cu performanţele financiare.4. Politica de constituire a provizioanelor pentru pierderi variază în funcţie de sistemul bancar al fiecărei ţări.10 A 0-15 zile standard 16-30 zile în observaţie 31-60 zile substandard 61-90 zile îndoielnic minimum 91 pierdere zile B în observaţie substandard îndoielnic pierdere pierdere C substandard îndoielnic pierdere pierdere pierdere D îndoielnic pierdere pierdere pierdere pierdere E pierdere pierdere pierdere pierdere pierdere Activele clasificate trebuie revizuite şi reclasificate când este necesar.28 26 . iar celelalte o revizuire trimestrială. depozite gajate. Serviciul datoriei.3. băncile îşi constituie provizioane. precum şi determinarea nivelului optim de provizionare reprezintă domenii de mare interes pentru managementul băncii. la nivel naţional. micşorată cu garanţii necondiţionate acordate de Guvernul României. experienţele anterioare privind pierderile. 1. precum şi pe baza unor sisteme expert. care împreună cu rezervele generale pentru pierderi constituie baza de determinare a capacităţii unei bănci de a-şi acoperi pierderile. în funcţie de realizarea serviciului datoriei şi situaţia financiară a clientului.11. în condiţiile iniţierii procedurilor judiciare. în vederea determinării unui nivel adecvat al rezervelor trebuie luaţi în considerare următorii factori: calitatea politicilor de creditare. evaluarea continuă a surselor existente şi potenţiale de riscuri. băncile recurg la operaţiunea de cedare a riscurilor prin asigurare. care să permită supravegherea rapidă a situaţiei creditelor din portofoliul unei societăţi bancare. adică adaptarea continuă a dobânzilor şi scadenţelor aferente activelor şi pasivelor şi pentru acoperirea riscurilor. stabilirea unui control independent de management al riscurilor. care constă în încheierea unor contracte de asigurare cu instituţii de profil. încheierea contractelor de asigurare putând fi impusă clientului. stabilirea preţurilor produselor şi serviciilor. în sistemul bancar românesc garanţia constituie condiţia esenţială a acordării creditelor. asigurarea unui sistem cuprinzător de supraveghere şi raportare a riscurilor. până în anul 1998 executarea garanţiilor nu a avut caracter obligatoriu.3. ori de câte ori este necesară o actualizare. Principalele obiective ale unui sistem adecvat de management al riscurilor vizează: stabilirea de comun acord a tipurilor de risc care necesită elaborarea unei „hărţi” a riscurilor bancare. identificarea toleranţei în asumarea riscurilor şi stabilirea riscurilor de expunere la riscul de rată a dobânzii. gestionarea adecvată a riscului decurgând 27 Ion Niţu „Analiza standard de risc pentru băncile comerciale şi cea utilizată de BCR” Revista băncii nr. pentru bunurile ce constituie garanţie materială a creditului acordat sau asigurări de viaţă şi de accident pentru titularii privaţi ai unor contracte de credit pe termen lung. urmând ca după intrarea în vigoare a Legii bancare nr. obligând băncile să-şi stabilească obiective financiare clare referitoare la venitul net din dobânzi. imunizarea prin neutralizarea riscului .Managementul financiar al băncilor comerciale Utilizarea unui sistem performant de gestiune a bazelor de date. Pentru a se proteja faţă de pierderile din credite. Riscul ratei dobânzii trebuie astfel gestionat încât să se obţină o marjă a dobânzii cât mai mare şi mai stabilă în timp.2. reprezentate de Consiliul de Administraţie al Băncii. Protecţia împotriva riscurilor prin asigurare este eficientă şi puţin costisitoare pentru bancă. Multe bănci comerciale occidentale au avut probleme legate de fluxurile de numerar şi au intrat în criză de fonduri. să formuleze strategii. vine în întâmpinarea personalului băncii care gestionează creditele asigurând un control superior asupra datelor de bază şi permiţând lucrul în timp real cu debitorii. etc. proceduri şi linii de competenţă referitoare la gestionarea riscului. îmbrăcând diferite forme precum ipoteca. 4/1999 27 . politici. gajul. asigurarea unui nivel profesional şi specializat al cunoştinţelor salariaţilor în domeniul neutralizării şi controlului riscului de rată a dobânzii. separat de iniţierea şi derularea activităţii. iar profitabilitatea şi valoarea capitalului unei bănci să nu se modifice în mod semnificativ ca urmare a variaţiei neaşteptate a ratelor dobânzii în funcţie de caracteristicile cash-flow-urilor generate de activele şi pasivele băncii. Responsabilitatea permanentă pentru gestionarea riscurilor revine conducerii executive.58/1998 să fie reglementată executarea garanţiilor în cazul în care prin valorificarea acestora se acoperă pierderile suferite de bănci. Metode şi tehnici de gestiune a riscului de rată a dobânzii Gestiunea riscului ratei dobânzii are drept scop menţinerea expunerilor la riscul ratei dobânzii. Nu a fost deloc surprinzător când valoarea lor de piaţă a scăzut până când multe dintre ele au devenit insolvabile din punct de vedere economic27.. stabilirea pe scară ierarhică a responsabilităţilor în domeniul gestiunii riscurilor. ca metodă la care managementul băncii apelează datorită faptului că este greu de realizat un portofoliu imun la variaţiile ratei dobânzii. 1. deşi pierderile din creditele acordate au fost nesemnificative. în special de recesiune economică. care au sarcina urmăririi riscului de rată a dobânzii. pentru a satisface nevoile clienţilor săi.Managementul financiar al băncilor comerciale din modul în care este concepută responsabilitatea riscului. banca exercitându-şi controlul asupra alocării depozitelor pe care le primeşte şi stabilind destinatarii creditelor. În acest sens. Pentru a determina modul în care întregul portofoliu al băncii contribuie la realizarea obiectivelor sale. băncile îşi analizează portofoliile de active şi pasive ca un tot integrat. elaborarea strategiilor în scopul maximizării veniturilor şi minimizării costurilor aferente serviciilor bancare. coordonarea controlului managementului asupra activelor cu controlul managementului asupra pasivelor. banca având posibilitatea plasării lor în active cu randament înalt. strategia de management al activelor bazându-se pe ideea că banca îşi poate acoperi necesarul de lichidităţi prin transformarea activelor în numerar. Managementul activelor În formularea strategiilor se porneşte de la premisa că tipul şi cuantumul depozitelor pe care le deţine o bancă. principala pârghie de control fiind reprezentată de preţ-rata dobânzii şi celelalte condiţii oferite de bancă pentru depozitele atrase şi împrumuturile acordate în vederea obţinerii volumului şi costurilor dorite. împrumuturilor şi capitalului care să confere nivelul dorit de stabilitate a fondurilor disponibile. astfel că deciziile adoptate de conducerea băncii se referă nu la depozite. care să genereze crearea de active sau pasive. plasamente. Strategia de management al pasivelor are ca principal obiectiv supremaţia controlului asupra fondurilor comparativ cu controlul asupra activelor bancare. Managementul pasivelor Pe lângă depozitele pe termen scurt. asupra depozitelor şi creditelor sale şi o armă de atac pentru constituirea unui portofoliu de active şi pasive care să conducă la atingerea obiectivelor. astfel încât să se asigure compatibilitate între gestionarea activelor şi cea a pasivelor. astfel la numeroase bănci se organizează comitete de organizare a activelor şi pasivelor (comitete ALCO). ci la investiţii. precum şi a riscului de lichiditate. care pot solicita şi credite pe termen lung. Managementul integrat Managementul integrat al activelor şi pasivelor bancare are la bază mai multe obiective. Elementul esenţial al acestei strategii de management al activelor îl constituie gestionarea atentă a creditelor. însă creditele. 28 . precum şi monitorizării costurilor depozitelor şi a celorlalte posturi de pasiv. precum şi volumul altor împrumuturi pe care aceasta le poate atrage depind în cea mai mare măsură de clienţii săi. banca trebuie să dispună de noi resurse de finanţare. pentru realizarea strategiilor pe care banca şi le-a propus. şi anume: exercitarea unui control cât mai eficient de către conducerea băncii asupra veniturilor şi costurilor activelor şi pasivelor. care se acordă în marea lor majoritatea pe termen scurt şi finanţează necesarul de capital circulant al clienţilor în vederea acoperirii depozitelor existente. ceea ce impune adesea investirea fondurilor pe o durata mai mare şi cu un risc ridicat. managementul integrat al acestora constituind o armă de apărare a băncii împotriva presiunilor sezoniere. necesitând acordarea unei mai mari atenţii atragerii unor surse de finanţare suplimentare. băncile trebuie să se orienteze în atragerea de surse de finanţare care să minimizeze costul fondurilor (asigurând creşterea profitului şi a capitalului) şi în stabilirea unei structuri a depozitelor. în calitatea lor de principal activ al unei bănci nu se transformă întotdeauna cu uşurinţă în lichidităţi. în general la domeniul activelor. p. situaţie favorabilă în cazul scăderii ratei dobânzii şi nefavorabilă în cazul creşterii ratei dobânzii. V. pe care există toate aceste instrumente pentru managementul ratei dobânzii. adică valoarea activelor sensibile la dobândă este mai mare decât valoarea pasivelor sensibile la dobândă. Active sensibile la dobândă Pasive sensibile la dobândă Active sensibile la dobândă Pasive sensibile la dobândă Poziţie scurtă Poziţie lungă În cazul în care se urmăreşte determinarea discrepanţei aferente întregului portofoliu de active şi pasive bancare prin metoda GAP se utilizează un grafic al scadenţelor în care activele sunt grupate în „buchete” pe orizonturi mici de timp în funcţie de scadenţe. adică valoarea activelor sensibile la dobândă este mai mică decât valoarea pasivelor sensibile la dobândă. M. precum: variaţia nivelului ratelor dobânzii. Pe baza informaţiilor oferite de metoda GAP are loc protejarea venitului net din dobânzi prin reducerea volatilităţii acestuia. Ghiţă „riscul şi performanţa creditului bancar în România”. În cazul în care GAP este pozitiv. Metoda GAP este utilizată pentru a proteja venitul net din dobânzi împotriva modificărilor ratelor dobânzii sau pentru a alterna speculativ dimensiunea GAP-ului în încercarea de majorare a venitului net din dobânzi şi constă în determinarea discrepanţei dintre activele şi pasivele cu dobândă variabilă din portofoliul băncii. G. În vederea unei gestiuni corespunzătoare a riscului de rată a dobânzii este necesară identificarea factorilor care afectează venitul net din dobânzi. opţiuni sau SWAP-uri de rate ale dobânzii.32 29 . de rată a dobânzii28 includ măsurarea GAP la diferite termene de scadenţă. Zamfirescu. iar majorarea sau diminuarea ratei dobânzii produce efecte inverse decât în cazul în care GAP este negativ. măsurarea dinamică a GAP-ului. atât prin ajustarea directă a activelor sau pasivelor sensibile la rata dobânzii cât şi prin intermediul unor instrumente ale pieţei de capital ca de exemplu: contracte forward. Dăeanu. măsurarea duratei pentru activele băncii. O bancă se află în situaţia de poziţie scurtă atunci când GAP este negativ. banca are poziţie lungă de dobândă. Bucureşti 2001. apelul la aceste metode mai avansate se datorează faptului că în cazul măsurării tradiţionale a riscului de rată a dobânzii (ca diferenţă sau raport între activele şi pasivele sensibile la dobândă) apar o serie de probleme determinate de dificultatea selectării scadenţei care să fie utilizată drept criteriu pentru sensibilitate.=ASD – PSD unde ASD – active sensibile la dobândă.Managementul financiar al băncilor comerciale Metodele mai avansate de gestiune a riscului. modificarea relaţiei dintre dobânda activă şi cea pasivă.P. M. modificarea volumului activelor şi pasivelor. PSD – pasive sensibile la dobândă. precum şi de faptul că reinvestirea sau modificarea ratelor poate afecta rapid sensibilitatea la dobândă. Coresi. ultima metodă fiind larg utilizată de băncile occidentale care au la dispoziţie pieţe de capital bine dezvoltate. contracte futures. Brendea. Ed. pe baza unor estimări de reinvestire şi rate.A. 28 C. în cadrul metodei operându-se cu ajustări ale marjelor. Gestiunea riscului ratei dobânzii prin metoda DGAP constă în determinarea duratei de recuperare a fiecărui post de activ şi pasiv.692.376 14. Gestiunea dinamică a GAP-urilor presupune prognoza pe termen scurt a dinamicii ratelor dobânzii şi pentru fiecare ipoteză de evoluţie se recalculează GAP-urile grupate pentru un orizont de prognoză cu câteva luni înainte29. care evidenţiază riscul de dobândă aferent fiecărui orizont de timp.141 + 143.Managementul financiar al băncilor comerciale Graficul scadenţelor permite determinarea discrepanţei pentru fiecare clasă de scadenţă. situaţie defavorabilă în cazul creşterii ratei dobânzii.521.181 30 . Gestiunea GAP-urilor grupate constă în gruparea activelor şi pasivelor sensibile la dobândă în funcţie de scadenţa lor.716 RST = 0. care implică elaborarea unui model cuprinzător al bilanţului unei bănci. precum şi a discrepanţei aferente întregului orizont de timp (GAP cumulativ). Durata de recuperare activ > Durata de recuperare pasiv Durata de recuperare activ < Durata de recuperare pasiv Durata de recuperare activ = Durata de recuperare pasiv Majorarea dobânzilor Situaţie nefavorabilă Situaţie favorabilă Situaţie neutră Diminuarea dobânzilor Situaţie favorabilă Situaţie nefavorabilă Situaţie neutră Pe lângă metodele de gestiune a GAP-urilor în practica bancară se mai utilizează şi metoda simulărilor. 1997.967.680. expuse în tabelul de mai jos: Tabel nr. p. Din compararea duratelor medii de recuperare a activului cu duratele medii de recuperare a pasivului rezultă trei situaţii posibile.12. astfel încât decalajul să fie 0. iar venitul net din dobânzi să nu fie expus la riscul de variaţie al ratei dobânzii.497 + 83.507. 1. ce clasifică activele şi pasivele în funcţie de sensibilitatea lor la dobândă. active sensibile la var iatia ratei dobanzii RST = pasive sensibile la var iatia ratei dobanzii Raportul de sensibilitate calculat pentru Banca Comercială Română pe baza graficului scadenţelor este: Sume de la BNR + Depozite de la alte banci + Credite acordate RST = Sume datorate BNR + Depozite de la alte banci + Depozite ale clientelei RST = 53. iar apoi calculul duratei medii de recuperare a portofoliului de active şi pasive al băncii. Bucureşti. 29 Luminiţa Roxin „Gestiunea riscurilor bancare”. Pe baza graficului scadenţelor se poate determina raportul de sensibilitate la dobândă. pe diferite intervale de timp pe parcursul unui an.469 + 9.93 RST<1: ne indică faptul că banca prezintă o poziţie scurtă. EDP. obiectivul simulării fiind acela de măsurare a sensibilităţii venitului net din dobânzi. majorări sau diminuări ale dobânzilor active sau pasive pentru a preveni scăderea venitului net din dobânzi. iar ca alternativă băncile pot satisface nevoile de lichiditate prin intermediul surselor de datorii. Există situaţii în care factori sezonieri sau de altă natură pot cauza majorări ale cererii de credite peste resursele din depozite disponibile. Metode de gestiune a riscului de lichiditate Gestionarea riscului de lichiditate stă la baza încrederii în sistemul bancar şi constă în asigurarea că nevoile de finanţare sunt acoperite în permanenţă. un nivel corespunzător de lichiditate poate conduce în situaţia unei reduceri neaşteptate a numerarului la necesitatea atragerii unor resurse suplimentare. care să permită accesarea volumului mare de informaţii în timp real. precum şi din proceduri pentru planificarea lichidităţii. De asemenea băncile trebuie să îşi evalueze vulnerabilitatea şi în cazul unor condiţii de piaţă problematice presupunând modele de rate ale dobânzii şi să ia în considerare rezultatul evaluărilor la stabilirea politicilor şi limitelor privind riscul ratei dobânzii. Simularea presupune modelarea parametrică a tuturor activelor şi pasivelor băncii pentru determinarea unor scenarii de evoluţie a acestora urmărindu-se abaterile de la modelul comportamental în interacţiune cu proiecţiile ratelor dobânzii. Managementul lichidităţii este strâns legat de nevoile de finanţare. iar într-o altă accepţie este vorba despre imunizare. iar în al doilea rând o lichiditate excesivă poate determina scăderea rentabilităţii activelor şi în consecinţă performanţe financiare slabe. Managementul riscului de lichiditate prezintă importanţă din două puncte de vedere: în primul rând. „The stress test” (testul de stres) se efectuează conform caracteristicilor de risc ale fiecărei bănci şi are ca obiectiv furnizarea informaţiilor referitoare la situaţiile de maximă vulnerabilitate pentru bancă.3. Pentru a maximiza profitabilitatea. Structura de adoptare a deciziilor reflectă importanţa acordată lichidităţii de către conducere care instituţionalizează structura pentru gestiunea riscului de lichiditate din ALCO şi desemnează responsabilitatea elaborării de politici asupra lichidităţii celui mai înalt nivel de conducere din bancă. deci în primul rând în gestiunea activelor lichide. banca putând majora nivelul său de lichiditate prin intermediul managementului activelor. 1. sau o îmbinare a celor două. vânzarea activelor mai puţin lichide cum sunt activele imobilizate. 2003. În ultimul deceniu cea mai semnificativă dezvoltare în ceea ce priveşte reglementarea prudenţială o constituie evaluarea nevoilor de lichiditate prin calculul cash-flow-ului aşteptat pe baza structurii scadenţei activelor şi pasivelor băncii. cu resurse pe termene comparabile. un set de limite pentru expunerea la riscul de lichiditate.152 31 . Politicile de management ale lichidităţii de regulă sunt alcătuite dintr-o structură de adoptare a deciziilor. astfel că managementul lichidităţii. pe 30 The World Bank „Analyzing and Managing Banking Risk”.3. în majoritatea cazurilor activele lichide fiind păstrate de regulă ca „tampon” de lichiditate pe care băncile îl pot utiliza în cazul unor probleme de finanţare.Managementul financiar al băncilor comerciale câştigurilor şi capitalului. reducând profitabilitatea băncii şi determinând în ultimă instanţă insolvabilitatea. un model de abordare a operaţiunilor de finanţare şi lichiditate. managementului pasivelor. iar în ceea ce priveşte pasivul prin creşterea datoriei pe termen scurt şi/sau a depozitelor pe termen scurt prin creşterea scadenţei datoriilor şi în ultimă instanţă prin majorarea de capital. Institutul Irecson. în practică nevoile de lichiditate putând fi acoperite prin vânzarea de active foarte lichide din portofoliul de tranzacţionare. pentru minimizarea nevoilor de lichiditate prezente şi viitoare. ce constă în finanţarea angajamentelor pe toată durata lor de viaţă. p. managementul băncii trebuie să compare rentabilitatea activelor lichide cu cea a activelor mai puţin lichide. Bucureşti. cu costuri mai mari. Metoda simulării presupune însă existenţa unor cerinţe mai mari în comparaţie cu cele ale altor tehnici de gestionare a riscului ratei dobânzii. necesitând luarea în considerare a unor modificări abrupte30 ale nivelului general al ratelor dobânzii şi a modificărilor potenţiale ale volatilităţii şi/sau lichidităţii de pe toate pieţele pe care activează banca. la modificarea unor variabile cheie. BNR bonifică dobândă la rezervele minime obligatorii (RMO). acestea suprapunându-se peste cerinţele privind rezervele minime obligatorii folosite ca instrument de politică monetară în funcţie de evoluţiile conjuncturale. Legislaţia bancară prevede anumite cerinţe de lichiditate pe care o bancă trebuie să le satisfacă. menţinerea unui stoc de active lichide în lei şi valută (în special depozite pe termen scurt) suficient pentru a face faţă situaţiilor neprevăzute. accentul pe nevoia continuă a unui stoc de active lichide stabile. gestionarea lichidităţii. în favoarea modelului bazat pe cash-flow-ul sau profilul scadenţei. presupune următoarele aspecte: informarea operativă prin raportări succesive. urmărirea permanentă a dobânzilor de pe piaţa bancară şi ajustarea dobânzilor active şi pasive ale BCR în funcţie de marja de dobândă între acestea şi de evoluţia resurselor şi plasamentelor. fiind concretizate în special în depozite şi împrumuturi pe piaţă. influenţează semnificativ stabilitatea sistemului bancar pe ansamblu. exceptând numerarul inclus în RMO. printr-un sistem computerizat de scadenţe în care sunt incluse încasările şi plăţile estimate pe baza prognozelor efectuate. ceea ce determină o gestionare atentă din partea băncilor. corectarea intrărilor/ieşirilor mari în lei sau valută prin intermediul pieţei valutare interbancare sau vânzarea/cumpărarea de valută în limitele aprobate de BNR. ca metodă suplimentară de control al riscurilor. Banca Comercială Română a impus de asemenea prin intermediul unor reglementări interne corelate cu reglementările privind lichiditatea impuse de banca centrală anumite limite pentru a ţine sub control riscul de lichiditate. Se constată astfel: un declin relativ al importanţei cerinţelor privind activele lichide ca instrument de supraveghere. În România. Modalităţile de finanţare a riscului de lichiditate reprezintă un aspect cheie al managementului lichidităţii. Băncile care deţin în portofoliu depozite stabile de valoare mare întâmpină probleme de lichiditate mai puţină decât băncile care nu dispun de astfel de depozite. baza de calcul o constituie nivelul mediu al disponibilităţilor băneşti în lei sau în valută. creşterea eforturilor organelor de supraveghere pentru îmbunătăţirea standardelor bancare pentru sistemele informatice utilizate în gestionarea lichidităţii. în funcţie de nivelul depozitelor atrase. elaborarea unei politici de marketing adecvate pentru menţinerea şi atragerea de noi depozite interbancare necesare desfăşurării activităţii pe piaţa monetară autohtonă şi internaţională. precum şi sumele aflate în tranzit între sediile societăţilor bancare. Nerespectarea nivelului prevăzut la rezervele obligatorii este sancţionat de către banca centrală prin dobânzi penalizatoare foarte mari. excedentul nefiind purtător de dobândă. a conducerii băncii asupra situaţiei lichidităţii. Managementului riscului de lichiditate la cea mai importantă bancă comercială din România. evaluarea calităţii şi 31 sunt exceptate depozitele guvernamentale şi cele asimilate acestora 32 . urmărirea permanentă a structurii încasărilor şi plăţilor în lei şi valută la active şi pasive prin prezentarea către conducerea băncii a situaţiilor care analizează evoluţia activelor băncii în corelaţie cu resursele atrase. proiectarea pe calculator a evoluţiei contului curent deschis la BNR în funcţie de o serie de scenarii care pot interveni pe piaţa financiar-bancară. atrase de bănci de la persoanele fizice sau juridice sub forma depozitelor31 sau instrumentelor negociabile sau nenegociabile plătite la vedere sau la termen. pentru a face faţă unor situaţii speciale. obţinerea de informaţii în timp real de la reţeaua de subunităţi referitoare la operaţiunile care influenţează contul curent. Banca Comercială Română.Managementul financiar al băncilor comerciale lângă rolul său de instrument de gestionare a activelor şi datoriilor. inclusiv individualizarea clienţilor cu depozite mai mari de o anumită valoare din totalul activelor. . fiind de preferat ca băncile să estimeze cu regularitate cash-flow-urile acceptate decât să se concentreze doar pe perioadele contractuale în cursul cărora au loc intrări sau ieşiri de numerar. stabilind un etalon pentru fluxurile de numerar legate de bilanţ în cursul desfăşurării normale a activităţii. cât şi calitatea structurii depozitelor pentru a determina ponderea din structura depozitelor a celor stabile sau de bază. Gestiunea riscului de lichiditate este focalizată pe finanţarea mixtă de la marii creditori şi micii creditori. majoritatea băncilor recurg la monitorizarea concentrării deponenţilor pentru a preveni dependenţa excesivă de o anumită sursă.gama de produse de tip depozit existente. informaţii referitoare la sistemele de înregistrare şi control a operaţiunilor cu deponenţii şi la accesul intern la conturile clienţilor. retragerea fondurilor unuia sau mai multor deponenţi mari determină probleme mari dacă nu sunt găsite surse alternative de finanţare. putând evita astfel o posibilă criză prin modificarea comportamentului activelor sau datoriilor sale.Managementul financiar al băncilor comerciale stabilităţii depozitelor constituie astfel punctul de plecare pentru evaluarea riscului de lichiditate şi necesită informaţii referitoare la: . A doua variantă ilustrează lichiditatea unei bănci în situaţie de criză. acelaşi lucru fiind valabil şi pentru băncile mari a căror solvabilitate este pusă la îndoială. Varianta „continuităţii activităţii”32 se aplică în cazul gestiunii destinaţiei depozitelor. renunţând la profituri anticipate sau renunţând la colaborarea cu anumiţi clienţi. Estimarea capacităţii băncii de a se împrumuta depinde în mare măsură de schimbarea condiţiilor de pe piaţa monetară deoarece în condiţii de incertitudine marii investitori şi deponenţi tind să devină reticenţi în a opera cu bănci mici considerate riscante.110 33 . pe expunerea la riscul marilor deponenţi şi pe modul în care banca se bazează sau nu pe surse individuale de finanţare. moneda. o importanţă majoră în evaluarea surselor de lichiditatea având-o costul fondurilor suplimentare atrase şi factori precum: frecvenţa cu care banca trebuie să refinanţeze obligaţiile scadente şi capacitatea sa de a obţine fonduri pe piaţa respectivă. Un alt aspect al managementului lichidităţii îl reprezintă capacitatea băncii de a atrage alte fonduri-datorii. atunci când o parte nesemnificativă a datoriilor sale nu poate fi refinanţată necesitând măsuri de supervizare a lichidităţii. rata dobânzii. O problemă esenţială a gestiunii riscului de lichiditate este previzionarea unor evenimente viitoare posibile.concentrarea depozitelor. Elaborarea unor scenarii referitoare la lichiditatea unei bănci aflate în situaţie de criză trebuie să demareze riguros imediat ce banca anticipează deficite de lichiditate sau se confruntă cu dificultăţi de finanţare a datoriilor. 32 World Bank. . numărul de conturi şi soldul fiecăruia. p. Un alt aspect semnificativ al managementului riscului de lichiditate îl constituie dependenţa de o singură sursă de finanţare denumită şi riscul concentrării. natura deponentului (agenţi economici sau persoane fizice). Conducerea fiecărei bănci este interesată să adopte şi să urmărească un program de dezvoltare şi atragere a tuturor tipurilor de depozite . scadenţa.administrarea depozitelor. O a treia variantă se referă la crizele de piaţă generale care afectează lichiditatea unei părţi semnificative sau chiar a întregului sistem bancar. cu indicarea termenului şi a ratei dobânzii pentru fiecare. fluctuante sau sezoniere şi volatile. Managementul riscului de lichiditate trebuie să ia în considerare variante diferite pentru a determina dacă o bancă este sau nu suficient de lichidă în funcţie de comportamentul fluxurilor de numerar în diferite condiţii. atât în ceea ce priveşte creşterea volumului acestora. opera citată. în asemenea condiţii organele de reglementare îşi îndreaptă din ce în ce mai mult atenţia înspre necorelarea fluxurilor de lichiditate şi capacitatea băncilor de a finanţa astfel de necorelări şi mai puţin pe activele lichide cerute de reglementări şi apelul tradiţional la banca centrală. de exemplu devenind mai agresivă pe piaţă. şi pentru a dispune de o informare corespunzătoare retragerilor anticipate şi potenţiale. preocuparea băncilor pentru obţinerea de fonduri la costuri mici şi cu atenţie insuficientă faţă de distribuţia scadenţei poate intensifica expunerea la riscul fluctuaţiilor ratei dobânzii. Noul Acord oferă o structură flexibilă. însă implementarea greşită sau necorespunzătoare a managementului pasivelor poate avea consecinţe severe concretizate în riscuri asociate gestionării lichidităţii: lichiditatea băncii poate fi afectată de lipsa de încredere într-o bancă. prin acordarea unei importanţe sporite controlului intern şi managementului propriu al băncilor. dar care pot fi contracarate de un management financiar sănătos şi de o planificare eficientă. efectele sezoniere. băncile de talie mare determină în mod deliberat partea de activ a bilanţului şi controlează într-o măsură mai mare nivelul şi structura datoriilor.4. probleme sectoriale şi ciclurile economice şi care influenţează necesităţile de finanţare ale băncilor.3. Spre deosebire de băncile mici. iar metodele de evaluare a riscului sunt îmbunătăţite Total capital ≥ 8% APRC + APRP + PPRO unde: APRC – active ponderate în funcţie de riscul de credit 34 . s-a propus ca noul cadru să includă doi piloni suplimentari. Principalul obiectiv al Noului Acord îl constituie evaluarea şi stabilirea capitalului minim al societăţilor bancare în funcţie de elementele cheie ale riscului bancar şi prevede acordarea de stimulente băncilor în vederea îmbunătăţirii tehnicilor de monitorizare şi gestionare a riscurilor bancare. dispunând de o varietate mai largă de opţiuni din care să selecteze metoda cea mai puţin costisitoare de atragere a fondurilor. procesului de supraveghere şi disciplinei de piaţă. de la metodele simple la cele avansate de cuantificare a riscului de credit şi operaţional. Comitetul Basel a demarat consultările ce au condus la elaborarea unui Nou Acord pe probleme de capital. iar Acordul din 1988 nu oferea un mijloc eficient care să asigure că cerinţele de capital corespund profilului de risc la băncii şi aspectele referitoare la evaluarea riscului şi la control necesitau îmbunătăţiri. urmărind extinderea aplicării principiilor şi la celelalte bănci. Cerinţele privind capitalul minim sunt menţinute în Noul Acord la nivelul de 8% din expunerea la risc. 1. Metode de gestiune a riscului de insolvabilitate Este necesară prezentarea proiectului Noului Acord de la Basel ca metodă de gestiune a riscului de insolvabilitate întrucât acesta îşi propune să limiteze acest risc prin creşterea siguranţei sistemului monetar internaţional. referitor la cerinţele privind capitalul minim. ce permite băncilor adoptarea abordărilor care se potrivesc cel mai bine nivelului lor de complexitate şi risc. accentul prea mare pe datoriile pe termen scurt care să susţină plasamentele cu scadenţe mai mari ar putea comprima veniturile unei bănci şi isca situaţii caracterizate prin lipsă de lichiditate. Pe lângă pilonul existent în primul acord. În 1999. şi anume un proces sporit de analiză şi supraveghere prudenţială şi o utilizare eficientă a disciplinei de piaţă. care identifică cerinţele de lichiditate minimă şi maxime şi stabilesc direcţiile alternative de acţiune pentru satisfacerea nevoilor respective. Prevederile Noului Acord se referă în principal la băncile cu activitate internaţională. costurile ridicate în alegerea de fonduri determinate de concurenţa privind rata dobânzii pe piaţa monetară pot determina băncile să reducă standardele de creditare pentru a investi în active cu randament ridicat. în scopul determinării nivelului adecvat de capital. apărut ca urmare a faptului că riscurile cu care se confruntă băncile ce activează pe plan internaţional au devenit mai complexe.Managementul financiar al băncilor comerciale Există o serie de evenimente probabile care au impact asupra riscului de lichiditate cum ar fi: schimbările politice interne sau externe (care pot determina retrageri masive). care necesită însă validarea din partea autorităţilor de supraveghere. transparenţă şi recunoaştere internaţională. Atât abordarea fundamentală cât şi cea avansată au la bază coeficienţi de risc mult mai avansaţi decât cei din abordarea standard. Noul Acord prevede mai multe variante: . . Dacă prin Acordul din 1988 se stabileau cerinţe de capital doar prin prisma riscului de credit. independenţă. . Abordarea standardizată presupune ponderarea activelor bancare în funcţie de riscul de credit pe baza evaluărilor agenţiilor de rating externe. Abordarea avansată pentru calcularea adecvării capitalului consideră că o bancă cu un proces de alocare a capitalului suficient de dezvoltat va putea oferi alte informaţii necesare decât cele furnizate de autoritatea monetară pentru estimarea probabilităţii de nerambursare a debitorilor.pentru riscul operaţional: abordarea de bază. . În ceea ce priveşte riscul de credit calculul cerinţei de adecvare a capitalului include o abordare standardizată şi două versiuni ale unui model bazat pe ratinguri interne (IRB): de bază sau fundamentală şi avansată. Coeficienţii de risc de credit individual depind de categoria împrumutatului (state suverane. Rolul supraveghetorilor este de a identifica şi interveni în situaţiile în care capitalul este în scădere. fraude. strategia de afaceri a băncilor şi de asemenea să opereze la un nivel situat peste indicatorii minimi de adecvare a capitalului. care au la bază determinarea unei anumite cote de capital pentru acoperirea riscului operaţional. prin Noul Acord băncile alocă în medie riscului operaţional33 20% din capitalul lor intern. 33 este definit de Comitetul de la Basel ca reprezentând riscul de a înregistra pierderi ca urmare a unor sisteme informatice sau de personal defectuoase.Managementul financiar al băncilor comerciale APRP – active ponderate în funcţie de riscul de piaţă PPRO – pierderi potenţiale din riscul operaţional Pentru evaluarea fiecărei categorii de risc.în prima variantă se stabileşte un indicator de bază la care se aplică un anumit procent reglementat de autoritatea de supraveghere. bănci. . Ratingul intern (IRB) Abordarea fundamentală estimează probabilitatea de nerambursare a fiecărui debitor şi calculează pierderea probabilă totală ca o cheltuială de capital pe baza unei ponderi de risc.pentru riscul de piaţă: abordarea standardizată (pe baza unor standarde stabilite de autoritatea de supraveghere) şi abordarea pe baza modelelor interne. standardizată şi cea determinată pe baza estimărilor interne ale băncilor. deşi capitalul era destinat să acopere şi celelalte riscuri. Comitetul de la Basel propune trei abordări cu grad de complexitate crescător. cotă ce se calculează astfel: . urmând ca pentru evaluarea internă băncile să utilizeze propriile lor date privind pierderile din riscul operaţional pentru a prognoza cerinţele de capital.pentru riscul de credit: abordarea standardizată şi abordarea IRB (bazată pe sistemul intern de rating al băncii). criteriile de acceptare a evaluărilor creditelor cuprinzând aspecte legate de credibilitate. care să fie comensurate în funcţie de profilul de risc. pentru care se stabileşte câte un indicator de bază la care se aplică anumite procente reglementate de autoritatea de supraveghere. documentaţie incompletă sau greşită 35 . companii) şi sunt redefiniţi în funcţie de ratingul acordat de o agenţie specializată. de a revizui evaluările interne ale băncii cu privire la adecvarea capitalului şi de a garanta că poziţia băncii este consecventă cu profilul şi strategia de risc.în a treia variantă băncile pot utiliza sistemele interne de evaluare a riscurilor operaţionale. Procesul de analiză şi supraveghere bancară prevede ca băncile să dispună de politici şi de un proces intern de evaluare a adecvării capitalului.în a doua variantă activitatea băncii se divizează pe domenii de afaceri. Impactul Noului Acord de la Basel se concretizează în : • evaluarea riscurilor pe baza ratingului ţării de origine a debitorului34 va penaliza economiile emergente. • sistemele financiar-bancare pot obţine calificative bune şi calificative slabe. şi cuprinde în general. care să permită participanţilor pe piaţă să realizeze evaluări ale riscurilor bine fundamentate. externe. Acoperirea riscurilor bancare prin asigurare Riscurile din ce în ce mai complexe. care îşi propun creşterea exigenţei în identificarea şi administrarea riscurilor cu impact semnificativ din activitatea băncilor. Noul Acord putând fi considerat pe deplin implementat dacă toţi cei trei piloni sunt aplicaţi. alături de perspectiva integrării României în Uniunea Europeană. asigurarea ratelor de credite şi a creditelor de investiţii şi asigurarea de cauţiune şi de fidelitate. o bancă comercială sau o companie Norma BNR nr. doar marile trusturi financiare care se pot adapta noilor reglementări şi pot fi autorizate de organismele naţionale de supraveghere pot suporta costul modelelor interne de gestiune a riscurilor. Asigurarea riscurilor financiare a apărut ca urmare a intensificării raporturilor de creditare şi din necesitatea protejării creditorilor împotriva eventualelor pierderi suferite prin neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către debitori constituind una din cele mai convenabile modalităţi de management al riscului prin prisma raportului efort-efect. • abordarea riscurilor presupune două laturi: o abordare standard şi o abordare internă bazate pe modele de evaluare proprii fiecărei bănci.3. inclusiv evaluarea adecvării capitalului deţinut drept „tampon” împotriva pierderilor şi a expunerilor la risc. Această formă de asigurare este extrem de complexă. În ceea ce priveşte influenţa Noului Acord de la Basel (cunoscut şi sub denumirea de Basel II) asupra sistemului bancar românesc. care presupune alinierea la standardele europene de gestiune a riscului. administrarea riscurilor. Siguranţa şi soliditatea sistemului bancar pot fi apreciate numai prin implementarea tuturor pilonilor menţionaţi. în ultima perioadă discutându-se tot mai mult despre necesitatea ca băncile să apeleze la societăţile de asigurări pentru acoperirea potenţialelor riscuri. • debitorii se confruntă cu creşterea costurilor ca urmare a riscului dependenţei de ratingurile externe.17/2003 privind organizarea şi controlul intern al activităţii instituţiilor de credit. specifică 34 35 debitorul poate fi un stat. 1. reprezintă factori ce determină creşterea rolului asigurărilor în activitatea societăţilor bancare. • rolul pieţelor financiare este în continuă creştere. precum şi organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern a instituţiilor de credit 36 . • noul cadrul presupune costuri majorate prin prisma adaptării sistemelor informatice şi instruirii personalului bancar. • importanţa sporită acordată notaţiilor externe ale agenţiilor de rating concomitent cu posibilitatea instituţiilor financiare de a utiliza notaţiile interne pentru evaluarea riscului de credit. cu sferă de manifestare pe plan intern şi internaţional.Managementul financiar al băncilor comerciale Disciplina de piaţă intenţionează să ofere băncilor un stimulent destul de puternic pentru a-şi conduce activităţile eficient prin informaţii credibile şi oportune. o bancă centrală. asigurarea de credite interne. în cazul în care nu pot suporta aceste costuri fiind nevoiţi să accepte categoria de risc de 100%. Un loc aparte în cadrul asigurării riscurilor financiare îl deţine asigurarea creditelor.5. autoritatea de supraveghere din România a prevăzut implementarea prevederilor Noului Acord prin normele35 sale. autorităţile de supraveghere trebuie să asigure implementarea minimă a pilonului 1. Managementul financiar al băncilor comerciale economiei de piaţă, care presupune existenţa unui sistem dezvoltat de credite şi al cărei obiectiv îl reprezintă protejarea băncilor împotriva daunelor financiare generate de insolvabilitatea clienţilor. În perioada tranziţiei la economia de piaţă asistăm la extinderea sferei asigurărilor de credit, practicate în România şi înainte de anul 1989. Pot fi încheiate poliţe de asigurare a creditelor interne pe tranzacţii individuale sau pe întreaga cifră de afaceri a băncii, cele mai uzuale fiind asigurările pe întreaga cifră de afaceri, întrucât prezintă pentru bancă avantajul verificării solvabilităţii şi bonităţii clienţilor şi de către experţii societăţilor de asigurări, iar avantajul acestora din urmă îl constituie gestionarea cu costuri reduse. Deoarece prin intermediul despăgubirii nu este acoperită integral paguba, se practică sistemul despăgubirii limitate cu franşiză la care asiguratul este obligat să suporte 2025% din pagubă. O altă formă a asigurării riscurilor financiare o reprezintă asigurarea creditelor de export, specific acestora fiind faptul că clientul asiguratului îşi desfăşoară activitatea într-o altă ţară decât cea în care se află asiguratul, pe lângă riscul de neplată existând şi posibilitatea apariţiei riscului de ţară. Ţinând cont de riscurile mari pe care le implică asigurarea creditelor de export, aceasta beneficiază în aproape statele lumii de intervenţia statului care fie completează, fie înlocuieşte asigurarea clasică, instituţiile care acţionează din împuternicirea şi pentru contul statului putând îmbrăca diverse forme juridice: în Marea Britanie, Japonia, Ţările Scandinave, de asigurarea creditelor de export se ocupă departamente specializate din ministerele de resort; în SUA şi Belgia autoritatea desemnată să se ocupe cu acest tip de asigurare este o instituţie publică36. În România, Banca de Import-Export a României – EXIMBANK este autorizată să asigure creditele de export, după cum urmează: • creditele acordate exportatorilor şi importatorilor de comerţ exterior; • creditele acordate persoanelor fizice şi juridice străine, de către bănci şi instituţii financiare din România; • creditele acordate de băncile şi societăţile financiare străine pentru finanţarea activităţii agenţilor economici din România; • investiţiile efectuate în străinătate de companii şi bănci cu sediul în România. În cazul asigurărilor încheiate de EXIMBANK, aceasta se angajează să asigure un anumit procent din valoarea creditelor de export, şi anume 75-85% în funcţie de natura bunurilor care fac obiectul exportului. În cazul tuturor asigurărilor de credite externe, contractul de asigurare trebuie să îndeplinească, pe lângă condiţiile impuse de asigurator şi pe cele impuse de acordurile cu Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică(OCDE) şi de recomandările Asociaţiei Internaţionale a Asigurărilor de Credite şi Investiţii de la Berna. Asigurările de fidelitate sunt încheiate în vederea protejării băncii împotriva pagubelor cauzate de încrederea acordată personalului angajat: fraude, furturi în timpul transportului, înşelăciune şi valute false, fraude la sistemele informatice de prelucrare a datelor. În prezent, în România, asigurările sunt practicate la scară restrânsă atât la nivelul societăţilor bancare cât şi la nivelul instituţiilor financiare şi populaţiei, multe bănci limitânduse la cumpărarea poliţelor de asigurare clasice, în timp ce la nivel internaţional instituţiile similare se asigură pentru o gamă complexă de riscuri, de la răspunderea profesională, a echipamentelor electronice şi a bazelor de date, până la asigurări pentru operaţiuni electronice. 1.4. Instituţionalizarea riscurilor bancare 1.4.1. Centrala Riscurilor Bancare 36 Marinică Dobrin „Asigurări şi reasigurări”, Editura Fundaţia de Mâine, Bucureşti, 2000, p.172 37 Managementul financiar al băncilor comerciale Cunoaşterea riscurilor potenţialilor clienţi prezintă o importanţă deosebită pentru activitatea oricărei societăţi bancare, în acest sens fiind creată Centrala Riscurilor Bancare, ca un centru de intermediere, ce gestionează în numele Băncii Naţionale a României informaţia de risc bancar, în condiţiile păstrării secretului bancar. Activitatea Centralei Riscurilor Bancare este reglementată de Regulamentul nr.1/1999, care prevede colectarea, stocarea şi centralizarea informaţiilor privind expunerea fiecărei bănci din sistemul bancar românesc faţă de debitorii care au beneficiat de credite/angajamente al căror nivel cumulat depăşeşte suma limită de raportare de 200 milioane lei 37, precum şi a informaţiilor referitoare la creditele cu o valoare mai mică de 200 milioane lei la care se înregistrează întârzieri la plată mai mari de 30 de zile. Informaţiile de risc bancar referitoare la debitori-persoane fizice sau juridice nonbancare rezidente-sunt acelea care presupun apariţia unor riscuri determinate de : - acordarea de credite; - asumarea de angajamente de către o bancă, în numele debitorului, faţă de o persoană fizică sau juridică nonbancară; - asumarea de angajamente de către o bancă, în numele debitorului, faţă de o altă bancă. Utilizatorii informaţilor existente în baza de date a Centralei Riscurilor Bancare sunt băncile şi Banca Naţională a României, schimbul informaţiilor de risc bancar realizându-se electronic prin Reţeaua de Comunicaţii Interbancară. După transmiterea informaţiilor de risc bancar la Centrala Riscurilor Bancare de către societăţile bancare până în data de 15 alunii curente pentru luna precedentă, are loc recepţionarea şi gestionarea lor cu ajutorul a două fişiere: - Registrul Central al Creditelor (RCC) care conţine informaţii de risc bancar raportate de bănci şi este actualizat lunar; - Registrul Creditelor Restante (RCR) care este un fişier ce conţine informaţii de risc bancar referitoare la abaterile de la graficele de rambursare şi este alimentat lunar de Registrul Central al Creditelor. Cele două fişiere (RCC şi RCR) sunt organizate astfel încât să permită identificarea informaţiilor referitoare la: - debitor, reprezentând persoana cu risc înregistrată în fişier; - riscul individual, reprezentând expunerea unei bănci faţă de un debitor; - riscul global, reprezentând expunerea întregului sistem bancar din România faţă de un debitor. Raportările efectuate de bănci conţin informaţii referitoare la: - datele de identificare a debitorilor faţă de care banca înregistrează o expunere mai mare sau egală cu limita de raportare; - informaţii referitoare la creditele şi angajamentele de care beneficiază debitorul: tipul creditului, termenul de acordare, tipul garanţiei, serviciul datoriei, data acordării şi data scadenţei, suma acordată, suma datorată la momentul raportării, suma restantă. Transmiterea informaţiilor de către Centrala Riscurilor Bancare către bănci se realizează în două moduri: - rapoarte lunare ce cuprind informaţii privind toţi debitorii pe care banca i-a raportat în luna respectivă, cu toate informaţiile disponibile la CRB referitoare la creditele şi angajamentele de care acesta a beneficiat de la toate băncile fără a se preciza însă identitatea băncilor creditoare; - ca răspuns la interogările „online” în care băncile pot solicita informaţii referitoare la situaţia riscului global şi situaţia creditelor restante (pe o perioadă de 7 ani). Fluxul informaţional aferent Centralei Riscurilor Bancare se desfăşoară conform figurii de mai jos: 37 stabilită prin Ordinul Guvernatorului nr.27/18.01.2000 38 Managementul financiar al băncilor comerciale Sucursale, filiale ale băncilorpersoane juridice străine Centralele băncilor – persoane juridice române Centrala B.N.R. CENTRALA RISCURILOR BANCARE Unităţi teritoriale ale băncilor Persoane recenzate Registrul central al creditelor Registrul creditelor restante Centralele băncilor – persoane juridice române Unităţi teritoriale ale băncilor Sucursalele băncilorpersoane juridice străine Pe parcursul anului 2003, instituţiile de credit din România au efectuat 404.875 interogări ale bazei de date ale CRB (faţă de 131.897 în anul 2002), din care 362.665 (89,6%) cu acordul debitorilor potenţiali, fiind solicitate informaţii despre riscul global creditele şi restanţele debitorilor, creşterea numărului de interogări având o importanţă deosebită în menţinerea calităţii portofoliului de credite al băncii, în condiţiile accelerării activităţii de creditare. Cuantumul creditelor înregistrate în baza de date a CRB a crescut în cei 4 ani de funcţionare de aproape 6 ori, în prezent în baza de date a CRB cuprinzându-se aproximativ 81,6% din valoarea creditelor (în valoare de peste 200 milioane lei) acordate sistemului bancar românesc, pondere aflată în continuă scădere ca urmare a exploziei creditului de consum. În anul 2003 BNR a demarat un proiect de modificare a Regulamentului nr. 1/1999 privind organizarea si funcţionarea CRB principala modificare constând în dezvoltarea bazei de date a CRB prin includerea unor noi informaţii de risc bancar referitoare la: - difuzarea centralizată a datelor aferente grupurilor de debitori evidenţiate de fiecare instituţie de credit; - transmiterea datelor despre fraudele cu cărţi de credit efectuate de posesorii de carduri; - difuzarea informaţiilor despre restanţele mai mari de 30 de zile înregistrate în restituirea creditelor de către persoane fizice, indiferent de nivelul de expunere al acestora; - informaţii referitoare la creditele acordate persoanelor juridice nebancare, nerezidente, care în prezent nu sunt incluse în baza de date a Centralei Riscurilor Bancare. 39 În prezent. Dardac. care se calculează astfel: PROFITUL BRUT = VENITURI TOTALE – CHELTUIELI TOTALE PROFITUL NET = PROFITUL BRUT – IMPOZITUL PE PROFIT Profitul brut reprezintă diferenţa dintre veniturile brute (formate din veniturile din dobânzi şi alte venituri) şi cheltuielile totale ( cheltuielile cu dobânzile pentru resursele atrase. cu menţiunea că. profitul. protejându-le faţă de eventualele pierderi înregistrate in unele exerciţii financiare38. C Floricel „Monedă. inclusiv al societăţilor bancare. Bucureşti. dar cărora specificul activităţii bancare le imprimă o individualitate proprie. Bănci”. consolidarea băncilor a apărut ca un obiectiv fără de care nu ar fi posibilă dezvoltarea sistemului bancar şi îndeplinirea rolului pe care acesta îl joacă într-o economie de piaţă.Managementul financiar al băncilor comerciale Capitolul 2 STRATEGII DE OPTIMIZARE A PERFORMANŢELOR BANCARE LA B. profitul reprezentând rezultatul final care reflectă efectele nete ale politicilor şi activităţilor unei bănci într-un exerciţiu financiar. potrivit reglementărilor fiscale din România. acest obiectiv s-a transformat într-o ţintă strategică. respectiv profitul brut şi profitul net. Credit. ca sumă în expresie absolută. Profitul este în final scopul esenţial al întreprinzătorului bancar pe care acesta îl urmăreşte de-a lungul întregii sale activităţi de management.335 40 cheltuieli de protocol. profitul net astfel determinat putând fi repartizat sub forma dividendelor cuvenite acţionarilor sau pentru alimentarea fondurilor băncii (profit 38 39 Ilie Mihai „Tehnica şi managementul operaţiunilor bancare”.R. rezultând astfel un set de indicatori asemănători cu cei utilizaţi şi în alte sfere de activitate. S. 2. precum şi să creeze noi oportunităţi de afaceri pentru aceştia. p. Editura Expert. Performanţele bancare: prezent şi perspective Încă de la începutul reformei.1. existând anumite categorii de cheltuieli nedeductibile fiscal40. Pentru a se evidenţia interdependenţele în evoluţia performanţelor bancare şi pentru a evidenţia principalele modalităţi de acţiune pentru îmbunătăţirea acestora. dar şi ulterior. Profitul realizat de o societate bancară are două forme de exprimare. Bucureşti. iar profitul net se determină ca diferenţă dintre profitul impozabil şi impozitul pe profit. 1999. cu condiţia păstrării avantajului bilateral.1. întrucât reprezintă sursa câştigurilor de capital prin prisma majorării capitalurilor şi fondurilor băncii şi implicit a valorii acţiunilor deţinute şi a câştigurilor imediate acordate acţionarilor sub forma dividendelor. 2. cunoscut fiind faptul că o bancă consolidată. reclamă şi publicitate care depăşesc cotele stabilite sau cheltuielile cu deplasările ce depăşesc cotele stabilite prin hotărâri ale guvernului actualizate periodic 40 . contribuind astfel la îmbunătăţirea capitalizării băncii. cu un nivel adecvat al capitalului şi al bilanţului are posibilitatea obţinerii unor performanţe cât mai bune. Bazno.1 Profitul bancar Profitul constituie obiectivul fundamental al oricărei entităţi economice. cheltuieli operaţionale şi cu funcţionarea băncii). 2003. nu întotdeauna profitul brut contabil este identic cu profitul impozabil.C.p. De asemenea. trebuie raportat la principalele lui determinante.478 C. Băncile sunt interesate să furnizeze produse si servicii bancare care să corespundă cât mai mult cerinţelor clienţilor atât din punct de vedere al conţinutului cât şi din punct de vedere al calităţii. N. EDP.A. profitul reprezintă principala sursă din care băncile îşi constituie fonduri de rezervă. când procesul de integrare în Uniunea Europeană. cumpănind cu grijă angajările pe linia procurării surselor şi utilizarea acestora prin acordarea de credite şi ţinând seama de riscurile posibile39. Un nivel redus al cheltuielilor cu dobânzile şi implicit costuri reduse de finanţare indică. 41 de exemplu. cărţile de credit. precum şi cheltuielile administrative. motiv pentru care anumite bănci preferă finanţarea prin depozite de la agenţii economici chiar dacă aceasta implică cheltuieli cu dobânda mai mari 41 . dar necesită o reţea de filiale pentru încasarea lor. credite ipotecare.Managementul financiar al băncilor comerciale reinvestit). ca de exemplu depozitele la vedere. Veniturile din tranzacţionare cuprind veniturile din portofoliile de tranzacţionare şi investiţii în acţiuni. societăţilor private. cheltuielile cu administrarea şi întreţinerea sistemelor computerizate şi informatizate ale unei bănci. cheltuielile de audit şi consultanţă. Cheltuielile operaţionale cuprind cheltuielile cu personalul. credite pentru descoperit de cont. cum ar fi: creditele pentru capital circulant. şi cel mai controlabil. cuantumul şi calitatea acestora. Veniturile din investiţii cuprind veniturile din investiţii de tip capital propriu. Managementul eficient al acestor cheltuieli presupune stabilirea unui echilibru între strategiile de minimizare a costurilor pe termen scurt şi investiţiile în resurse umane şi fizice – tehnologia bancară şi menţinerea pe termen lung a unei poziţii competitive a băncii. mărfuri. care conştientizează costurile. venituri bazate pe comisioane derivate din diverse servicii oferite clienţilor (serviciile pentru operaţiunile de plăţi şi serviciile de management al conturilor sau fondurilor). cuprinde dobânda încasată la depozitele băncii de la alţi intermediari financiari. depozitele în valută şi certificatele de depozit. sursa majoră de venituri bancare au constituit-o dobânzile. locuinţe. cum sunt acţiunile şi obligaţiunile purtătoare de dobândă din portofoliul de investiţii pe termen lung. Veniturile operaţionale cuprind veniturile bazate pe comisioane şi se referă la veniturile încasate din activităţi bancare netradiţionale. şi de asemenea. conturile de economii. capacitatea superioară a băncii de a obţine o marjă superioară a dobânzii. însă rezultatele băncilor moderne reflectă o pondere din ce în ce mai mare a veniturilor din operaţiunile de tranzacţionare. această categorie de venituri fiind preferată de către bănci întrucât nu presupun e o expunere la riscurile financiare şi nu generează cheltuieli de capital. credite de consum pentru persoane fizice. şi toate celelalte forme de împrumuturi acordate de o bancă. precum şi orientarea afacerilor unei bănci. aceste venituri datorându-se diferenţei dintre preţul de cumpărare şi cel de vânzare la instrumentele de bază. şi a veniturilor bazate pe comisioane. Veniturile şi cheltuielile bancare reprezintă o sursă cheie de informaţii în ceea ce priveşte câştigurile unei bănci. calitatea portofoliului de credite al băncii şi concentrarea cheltuielilor sale. iar pe de altă parte . adică diversele categorii de credite: credite acordate companiilor. Venitul net din dobânzi se determină ca diferenţă între veniturile din dobânzi şi cheltuielile cu dobânzile şi constituie nucleul câştigurilor unei bănci tradiţionale. cum ar fi serviciile bancare comerciale sau cele de consultanţă financiară. presupunând totodată şi un profil de risc diferit faţă de cel al unei bănci tradiţionale. scopul băncii fiind acela de menţinere a unui nivel stabil şi ascendent al venitului net din dobânzi. elaborează sisteme de calculaţie a costurilor pentru produsele şi afacerilor lor în vederea stabilirii contribuţiei fiecărui produs la rezultate. În mod tradiţional. Veniturile din dobânzi sunt divizate pe surse de venituri. chiriile şi utilităţile. reprezentând elementul cu cel mai mare impact asupra costurilor de intermediere. Cheltuielile cu dobânzile cuprind dobânzile plătite la depozite şi fondurile atrase pentru finanţarea portofoliului de credite . incluzând şi dobânzile aferente. tendinţă ce implică o volatilitate mai mare a rezultatelor şi profitabilităţii băncii. caz în care menţinerea conturilor de depozite se dovedeşte costisitoare. cheltuieli operaţionale mai mari41. pe de o parte. această clasificare fiind totodată rezultatul organizării interne a băncii. nivelul acestor cheltuieli fiind legat de eficienţa băncii. valute. investiţii. depozitele constituite de către persoanele fizice implică cheltuieli cu dobânda mai mică. clasificarea acestora are la bază instrumente şi scadenţe. Profitul din dobândă derivă din credite. investiţii. deoarece băncile moderne. 2003.dividendele plătite şi profitul reportat. Bucureşti. să le plaseze în investiţii pentru a susţine creşterea economică. Rezultatele băncilor variază în timp în funcţie de cotele de piaţă deţinute. . . obiectiv ce este urmărit în mod diferenţiat în funcţie de modalităţile de realizare a scopului propus. Toate societăţile bancare sunt obligate. Fiscalitatea este un alt factor important care influenţează rezultatele unei bănci. profiturile băncilor sunt mai mari în timpul instabilităţii macroeconomice ca urmare a unor rate reale ale dobânzii 42 . . mai ales atunci când dobânda se referă la credite cu risc mărit. următoarelor aspecte: . Întrucât banca atrage resurse contra cost la un anumit nivel al dobânzii pasive şi realizează plasamente în schimbul unei dobânzi active. prin afectarea competitivităţii diverselor segmente şi instrumente ale pieţelor financiare. Referitor la relaţia dintre cota de piaţă şi profit. care cuprind provizioanele pentru pierderi pentru toate celelalte active acolo unde valoarea activului ar putea fi depreciată43. să faciliteze plăţile astfel încât piaţa să poată opera la costuri scăzute şi să găsească corelaţii cât mai juste între efecte şi eforturi. conform reglementărilor BNR. provizioanele pentru pierderi din credite. nivelul profitului va fi influenţat de: volumul resurselor atrase şi plasamentelor efectuate. diversele categorii de venituri şi cheltuieli. ceea ce determină băncile să îşi ajusteze deciziile lor de afaceri şi de politică pentru minimizarea impozitelor de plătit. precum şi opţiunile de politică şi de afaceri ale acesteia.modul în care este inclusă în venituri dobânda neîncasată.sursele de venituri şi domeniile de afaceri mai profitabile. nivelul marjei profitului.influenţa altor categorii de venituri (venituri din comisioane şi venituri rezultate din operaţiunile valutare). de structura proprietăţii şi de mediul economic în care acestea operează44. structura şi nivelul diverselor categorii de venituri şi cheltuieli.politicilor de identificare a veniturilor şi cheltuielilor care distorsionează rezultatele. managerii trebuie să acorde atenţie în analiza structurii veniturilor băncii. Câştigurile sau pierderile valutare rezultă din variaţiile de curs valutar. . De asemenea.componenţa. Performanţa sistemului bancar reflectă eficienţa mobilizării şi alocării capitalului. să menţină în contul curent deschis la banca centrală un anumit procent din resursele atrase de pe piaţa bancară. care sunt cheltuieli legate de riscul de credit inerent în activitatea de creditare a oricărei bănci ce se constituie pentru a compensa valoarea depreciată a capitalului şi a dobânzii datorate la creditul respectiv. .calitatea.garanţiile (şi nu fluxurile de numerar operaţionale).59 activele din portofoliul de investiţii pe termen lung al unei bănci 44 în ţările aflate în tranziţie la economia de piaţă. Dat fiind faptul că obiectivul fundamental al oricărei societăţi bancare îl constituie optimizarea profiturilor. sub forma rezervelor minime obligatorii. Institutul Irecson. . p. în funcţie de poziţia netă a băncii-lungă sau scurtă şi de deprecierea sau aprecierea monedei naţionale. şi alte provizioane pentru pierderi pentru active depreciate. majorarea sau diminuarea acestora conducând la variaţii ale profitului. cerinţele de capital necesare pentru menţinerea încrederii în sistemul bancar şi măsurile de politică monetară pot determina schimbări în structura şi stabilitatea profiturilor băncii. aduc băncii câştig sau pierdere. . s-a observat că băncile 42 43 World Bank „Analyzing and Managing Banking Risk”.Managementul financiar al băncilor comerciale În categoria cheltuielilor unei societăţi bancare42 se includ de asemenea amortizările – costuri datorate reducerii valorii activelor imobilizate ale unei bănci. care. adică desfăşurarea unei activităţi mai eficiente. exactitatea şi tendinţele profiturilor reportate. să aloce fonduri pentru investiţii care să contribuie la modificările structurale din economie şi la creşterea productivităţii. scop în care băncile trebuie să mobilizeze economiile interne. ca bază a deciziilor de capitalizare a dobânzii şi de prelungire a creditelor. întrucât performanţa băncii reprezintă un indiciu al stabilităţii şi al încrederii deponenţilor. precum şi mărimea resurselor ce pot fi atrase. un indicator relevant al poziţiei competitive a băncii pe pieţele bancare şi al calităţii managementului său. Editura Expert. atât în previzionarea. p. băncile străine şi cele cu participare străină s-au dovedit a fi cele mai profitabile. p.O. fiecare din aceste segmente fiind considerate centre de profit. fiind un instrument managerial de cuantificare a rentabilităţii activităţilor. analizează eficienţa sau ineficienţa unor unităţi operative. Bucureşti.23 Ion Niţu „Principii ale profitabilităţii bancare”. prin utilizarea unor indicatori care să permită o ierarhizare a unităţilor în funcţie de eficienţă. respectiv unităţi şi subunităţi teritoriale. 2. caz în care profitabilitatea băncii este o rezultantă a însumării profitabilităţii clienţilor sau profitabilităţii produselor şi serviciilor promovate de bancă. pentru un sistem financiar eficient şi puternic. o profitabilitate a clienţilor băncii. precum majorarea plafoanelor de creditare pentru unităţile operative. nivelul veniturilor din dobânzi şi comisioane. acest lucru putând fi explicat prin faptul că sunt mai puternic motivate să atragă clienţi şi să-şi dezvolte afacerile oferind servicii de o calitate mai bună.57 47 A. luând în considerare mediul concurenţial existent. volumul produselor şi serviciilor oferite. În condiţiile în care în domeniul bancar au fost introduse o serie de elemente de descentralizare. ca instrument de implementare a strategiei băncii şi ca instrument al contabilităţii de gestiune ce contribuie la urmărirea evoluţiei costurilor şi corelarea acestora cu veniturile la nivelul băncii.72 43 . oferind protecţie faţă de probleme pe termen scurt. dar sunt în schimb consumatoare de active. acest lucru confirmându-se şi în cazul României. Prin extrapolarea terminologiei din contabilitatea de gestiune în activitatea bancară. solvabilitate. Transition Report 2000. Ca factor determinant al evoluţiei şi consolidării poziţiei băncii în cadrul sistemului bancar. iar băncile nou formate au obţinut profituri mai mari decât cele cu capital de stat. 45 46 BERD. astfel că trebuie încurajată obţinerea unor performanţe cât mai mari . lichiditate.Berea „Orientări în activitatea bancară contemporană”. Din punct de vedere managerial se poate determina o profitabilitate a unităţilor teritoriale ale băncii.2. are loc defalcarea cheltuielilor pe purtători de costuri şi locuri de cheltuieli denumite centre de cost. cât şi în realizarea acestora46. Editura Expert. într-o perioadă scurtă de timp. un alt factor ce influenţează profitul este forma de proprietate a băncilor. Managerii bancari trebuie să dovedească o înţelegere deplină a surselor de profit şi a modificărilor în structura acestuia. băncile româneşti organizate în centre de activitate.1. p. prin intermediul cărora se realizează venituri. 2002. ce reprezintă entităţi de afaceri de sine stătătoare. Profitabilitatea – fundament al managementului bancar Profitabilitatea reprezintă una din sursele cheie ale generării capitalului. baza posibilă de clienţi. În lucrările de specialitate47 se apreciază că un domeniu deosebit căruia trebuie să i se acorde importanţă majoră îl constituie determinarea cât mai exactă a profitabilităţii la nivelul centralei şi al unităţilor teritoriale. 1999. risc. în vederea urmăririi evoluţiei unităţilor bancare şi a reconversiei acestora. de asemenea activităţile bancare sunt organizate ca centre de profit. Profitabilitatea este capacitatea unei activităţi de a aduce profit.Managementul financiar al băncilor comerciale care deţin o cotă de piaţă mai mică au un profit mai mic decât băncile care au o cotă de piaţă mai mare45. care permit unei bănci menţinerea unui anumit profil de risc. cunoscut fiind faptul că un sistem bancar sănătos este construit pe bănci profitabile şi capitalizate în mod adecvat. profitabilitatea poate fi analizată cu ajutorul bugetului de venituri şi cheltuieli. ce reprezintă unităţi de afaceri ce nu realizează venituri. unde s-a remarcat faptul că. care dispun de resurse şi antrenează costuri. Aşa cum am precizat anterior. strategiile de marketing. 48 49 Departamentul de Trezorerie. sau accepta relaţii cu clienţi neprofitabili. incluzând aici componenta strategică sau previzională. p. iar un centru de cost poate fi considerat un departament din centrala băncii care prin activitatea sa nu generează venituri. situaţie în care se poate ajunge la restructurarea activităţii. Modalităţile de realizare a profitului la nivelul sucursalelor băncii oferă o imagine fidelă asupra gestiunii acestor unităţi. dezvoltarea şi integritatea viitoare a băncii. Profitabilitatea unei bănci trebuie considerată element strategic ce influenţează existenţa. pe centre de profit şi apoi pe produse. ori aspectul concurenţial concretizat în planurile de marketing. concurenţei bancare sau a unor deficienţe a comportamentului managerial. Situaţiile nefavorabile ale unităţilor bancare din teritoriu pot fi remediate prin următoarele măsuri: trecerea unităţii într-un grad inferior de organizare. un centru de profit poate îmbrăca forma unei sucursale a băncii sau a unui departament48 din centrala băncii. se impune o analiză de fond a activităţii respectivei unităţi bancare. urmărindu-se de asemenea măsurile necesare pentru rentabilizare şi. evaluarea având drept scop controlul şi coordonarea procesului de optimizare privind dimensionarea şi modernizarea reţelei băncii. banca poate menţine în funcţiune unităţi neprofitabile atunci când doreşte să se menţină un anumit segment de piaţă. Metodele de evaluare a performanţelor se corelează cu decizia strategică privind organizarea sucursalelor. şi se concretizează în determinarea profitului ca element central al bugetului de venituri şi cheltuieli. elaborarea şi implementarea strategiilor de atragere de noi clienţi. în funcţie de contribuţia efectivă la realizarea profitului înregistrat pe o perioadă determinată. Distincţia principală dintre conceptul de profit şi cel de profitabilitate constă în faptul că profitul reprezintă49 rezultanta contabilă a eforturilor băncii concretizate în realizarea de venituri din care se deduc cheltuielile. Departamentul de Credite Constantin Rotaru „Managementul performanţei bancare”.103 44 . Departamentul Pieţe de Capital. evaluarea pe baza criteriilor de performanţă contribuind la analiza calitativă a rezultatelor fiecărei sucursale. întrucât unităţile băncii care înregistrează excedent de resurse le susţin pe cele cu deficit . iar în condiţiile în care nu se remarcă redresarea după o perioadă de 1-2 ani. Centrele de profit sunt analizate trimestrial din punct de vedere al profitabilităţii pe baza rezultatelor obţinute. care prin activitatea lui generează direct venituri. un serviciu sau un client al băncii. a eficienţei activităţii acestora. la comasare sau la lichidare. servicii şi clienţi. fiind necesară adoptarea unor politici de evaluare a performanţelor unităţilor bancare în vederea adoptării unor decizii bine fundamentate de către conducerea băncii pentru aprecierea evoluţiei şi posibilităţile de dimensionare a reţelei proprii. după cum poate de asemenea implementa produse şi servicii care se adresează anumitor categorii de clienţi. strategia Băncii Comerciale Române constă în instituirea unui sistem propriu de determinare a profitabilităţii în trei etape: la nivelul sucursalelor. un produs. Editura Expert. intensificarea acţiunilor de recuperare a creanţelor băncii. care să indice dacă derularea necorespunzătoare a activităţii se datorează mediului economic. iar la centrele neprofitabile se determină cauzele neprofitabilităţii. de către banca analizată. dar cu un anumit statut strategic pe o piaţă locală. în funcţie de rezultatele analizei. în funcţie de obiectivele strategice pe termen lung. proces care este extrem de complex şi care poate fi finalizat numai în condiţiile aplicării programului de informatizării totale a băncii. cheltuielile şi rezultatele obţinute comparativ cu activitatea celorlalte sucursale. Bucureşti. în vreme ce profitabilitatea (care are în centru evident profitul contabil) cuprinde o sumă de elemente ce nu aparţin contabilităţii sau evidenţei extracontabile.Managementul financiar al băncilor comerciale În funcţie de obiectivele manageriale. atragerea resurselor. pentru veniturile. furnizându-le necesarul de resurse pentru acoperirea plusului de plasamente. diminuarea cheltuielilor de funcţionare. 2001. posibilităţile de creştere a veniturilor. De exemplu. asumându-şi costuri ce depăşesc veniturile. iar egalitatea dintre resurse şi plasamente. definite ca active producătoare de venituri – depozitele interbancare şi împrumuturile acordate băncilor. ca centre de profit. Resursele de pe piaţa interbancară reprezintă în general cea mai scumpă modalitate de finanţare a băncii. băncile erau recunoscute ca fiind principalul investitor în construcţii. titlurile de portofoliu şi creditele. iar în cazul unităţilor care prezintă excedent de resurse. la nivelul fiecărei unităţi a băncii. concretizate în creşterea volumului de resurse atrase de pe piaţa nonbancară. fiind de obicei evitat apelul la aceste resurse. băncile care se află des în situaţia de a căuta astfel de împrumuturi reflectă existenţa unor probleme acute de lichiditate. organizate ca centru de profit. se pleacă de la ideea conform căreia societăţile bancare trebuie să îşi acopere plasamentele din resurse proprii. după ce. La nivelul Centralei băncii se calculează dobânzi pentru excedentul de resurse disponibilizate. Eforturile băncilor. în funcţie 45 . adică atrase de bancă de pe piaţa non-bancară. este esenţial pentru gestiunea unei bănci controlul asupra resurselor proprii şi echilibrul dintre resurse şi plasamente . Sarcina esenţială a managementului central al băncii constă în alegerea celor mai eficiente modele de profitabilitate.Managementul financiar al băncilor comerciale Banca Comercială Română utilizează modele pentru organizarea şi funcţionarea centrelor de profit şi calcul a profitabilităţii. iar în situaţia de neasigurare a resurselor se vor suporta costuri corespunzătoare. Pentru unităţile cu deficit de resurse managerii trebuie să-şi orienteze politicile bancare spre atragerea de noi clienţi . au ca motivaţie primordială necesitatea de dezvoltare. ca ecuaţie bilanţieră la nivelul unei societăţi bancare. care vizează posibilităţile de acoperire a plasamentelor cu resurse proprii. pe baza cărora unităţile să poată calcula corect rezultatele activităţii desfăşurate. conducând în cele din urmă la orientarea spre politici ce privesc reducerea cheltuielilor indirecte. Se remarcă în ultima perioadă concurenţa din ce în ce mai mare pe piaţa resurselor. piaţa bancară însăşi reacţionând prin majorarea dobânzilor sau chiar refuzul de a împrumuta băncile „problemă”. care se bazează pe existenţa la nivelul fiecărui centru de profit a unui sistem de evidenţă care să permită furnizarea unor elemente asociate veniturilor şi cheltuielilor la nivelul fiecărei sucursale bancare naţionale. ce se reflectă în realizarea profitului. în vederea stimulării unităţilor teritoriale de a asigura resurse. Resursele atrase de pe piaţa interbancară au rolul de a asigura echilibrul băncii în situaţiile de deficit (când banca atrage resurse) sau de excedent (când banca realizează plasamente) pentru menţinerea solvabilităţii băncii sau majorarea veniturilor sale. inclusiv stoparea utilizării resurselor în investiţii proprii. I = resurse atrase de pe piaţa interbancară. fenomen care are ca rezultat majorarea ratelor dobânzilor pasive peste nivelul inflaţiei şi diminuarea nivelului marjei dobânzii. unităţile cu excedent de resurse procedează la vânzarea surplusului de resurse către unităţile deficitare astfel încât să acopere necesarul de resurse proprii al întregii bănci. În ceea ce priveşte determinarea profitabilităţii unităţilor teritoriale. prin acestea din urmă înţelegându-se resursele constituite în principal din depozitele clienţilor. putându-se enunţa astfel ecuaţia de bază a profitabilităţii şi a echilibrului bancar pe termen lung: R+I=P unde: R = resursele proprii ale băncii constituite în principal din depozitele clienţilor nebancari. în orice moment existând unităţi ale băncii cu excedent de resurse (cu plasamente proprii mai mici decât resursele atrase) şi unităţi care prezintă deficit de resurse (plasamentele depăşesc resursele). Pentru a evita astfel de probleme. îşi găseşte justificarea în cadrul unor elemente de echilibru fundamentale pentru activitatea bancară. P = plasamentele unei societăţi bancare. până la un anumit moment. Managementul financiar al băncilor comerciale de condiţiile economiei locale. în cazul băncilor mici. 1999. necesitând astfel executarea de către unităţile bancare a deciziilor adoptate de către conducerea băncii. ceea ce permite alocarea resurselor în funcţie de profit şi o descentralizare a managementului băncii prin decizii bine fundamentate.202 46 . este necesară intervenţia centralei băncii. Modul de organizare a băncilor nu permite o descentralizare a managementului. sucursale judeţene coordonatoare ale activităţii reţelei locale sau. Pentru determinarea rentabilităţii în activitatea de creditare a unităţilor teritoriale. p. exprimată astfel: ROE = Pr ofit brut = max im Fonduri proprii Rentabilitatea activităţii de creditare este apreciată în funcţie de indicatorul „rata venitului net din dobânzi”. Pentru ca toate centrele de profit să poată evalua corect profitabilitatea. plafoane de credite. competenţe în aprobarea anumitor categorii de credite. se elaborează modele de profitabilitate perfectibile permanent. este necesară adoptarea unei metode care să aibă ca obiectiv maximizarea valorii investiţiei proprietarilor băncii. Moldova. Acest preţ trebuie să se dovedească suficient pentru ca unităţile excedentare să-şi poată acoperi costurile de achiziţie a resurselor suplimentare. în special acordarea creditelor. elaborate de conducerea băncilor în funcţie de reţeaua teritorială. calculat după formula: Rata venitului net din dobânzi = Venituri din dobanzi − Cheltuieli cu dobanzile × 100 Plasamente Eficienţa acestei metode se evidenţiază în condiţiile unor schimbări dese ale ratei dobânzii. determinarea costului resurselor reprezentând elementul cu cea mai mare importanţă în cadrul modelului. descentralizarea managementului este considerată de unii specialişti50 ca unul din factorii de creştere a eficienţei manageriale în bănci. Banat. adoptate pe baza analizei de conducerea unităţii. Bucureşti. Oltenia. În cadrul societăţilor bancare româneşti se utilizează mai multe modele de profitabilitate. Editura Economică. De aceea. În situaţia în care unităţile bancare teritoriale nu reuşesc să-şi asigure din resurse proprii toate solicitările de credite. unităţi teritoriale responsabile faţă de central băncii pentru rezultatele obţinute. activitatea trebuie îndreptată spre efectuarea de plasamente. În funcţie de regiunile teritoriale. pentru echilibrarea resurselor şi plasamentelor unităţilor din teritoriu. inclusiv distribuirea veniturilor sau costurile aferente circulaţiei veniturilor sau costurilor aferente circulaţiei interne a resurselor. Dobrogea). Ardeal. elementul central al unui astfel de model constituindu-l preţul resurselor redistribuite. nivelul dobânzilor şi comisioanelor. marile bănci şi-au stabilit ca centre de profit structuri organizaţionale de tipul unităţilor zonale de coordonare şi control (Muntenia. şi stimulativ în cazul unităţilor deficitare încât acestea să se orienteze în principal către atragerea resurselor prin mijloace proprii. care influenţează activitatea de creditare a unităţilor prin: norme de creditare. 50 Maricica Stoica „Management bancar”. decât spre achiziţia de pe piaţa interbancară. completarea resurselor proprii prin furnizarea lichidităţilor necesare. precum şi strategiile elaborate de managementul băncii pentru monitorizarea unităţilor teritoriale. sistemul informaţional de care dispune banca. Este necesar ca modelele de profitabilitate bancară să ofere cele mai eficiente soluţii de orientare a unităţilor băncii spre diferite zone de activitate şi să cuantifice eforturile fiecărei unităţi în realizarea profiturilor. care uneori ignoră posibilităţile oferite de zona în care activează unitatea. în cadrul lor fiind incluse toate cheltuielile ce revin fiecărui centru de profit. de specificul activităţilor economice din aceste regiuni. În practica bancară se utilizează o multitudine de indicatori pentru analiza şi evaluarea performanţelor bancare. un cadru adecvat de evaluare a performanţelor permiţând şi analizarea aportului net pe care îl are relaţia cu un client important la rezultatul final al băncii. în raport cu diversele linii de afaceri.20 47 .indicatori pentru aprecierea eficienţei de ansamblu a activităţii băncii.indicatori pentru evaluarea calităţii activelor. produse sau segmente de piaţă ale unei bănci. Extinderea reţelei teritoriale. p.Managementul financiar al băncilor comerciale 2.1. eficienţa managerială şi operaţională. un sistem intern de stabilirea a preţurilor în scopul cuantificării contribuţiei diferitelor unităţi de activitate la rezultat şi mijloace de încorporare a elementelor de risc în cadrul de evaluare a performanţelor. organizate ca centre de profit. astfel încât evaluarea pe baza criteriilor de performanţă să contribuie la analiza rezultatelor obţinute. astfel că trebuie să-şi organizeze funcţiile lor de o manieră care să le permită stabilirea contribuţiei exacte la rezultate a părţilor componente. care contribuie la formularea deciziilor băncii privind intrarea şi ieşirea anumitor produse sau servicii.2. indicatori ce reflectă o multitudine de aspecte referitoare la gradul de realizare a profitului. produse sau pieţe. . 51 Steve Robinson „The financial Times-Handbook of Financial Management” Litman Publishing London. Evaluarea profitabilităţii unei bănci comerciale se efectuează cu ajutorul indicatorilor de performanţă bancară. „cu cât se cunoaşte mai mult referitor la activitatea operaţională a firmei.2. în sensul stabilirii modalităţilor de optimizare a realizărilor şi structurării portofoliului de resurse si plasamente. 2. se pot stabili în mod clar segmentele de clienţi cele mai promiţătoare şi produsele ce trebuie analizate cu privire la capacitatea lor de generare a veniturilor. Pentru rezolvarea acestor nevoi. instituirea lor fiind corelată cu decizia strategică a băncii privind organizarea unităţilor bancare ca centre de profit. Modalităţi de cuantificare a performanţelor bancare 2. însă este oportună structurarea lor în funcţie de obiectivele principale ale managementului bancar . . putând exista situaţia ca banca pe ansamblu să prezinte o profitabilitate bună dar o anumită unitate teritorială să se confrunte cu dificultăţi. astfel: . în scopul obţinerii unor performanţe superioare. Evaluarea performanţelor la nivelul unităţilor bancare În cadrul sectorului bancar. 1995. caracterizat printr-o concurenţă intensivă. în ultimul deceniu s-au dezvoltat sisteme mai rafinate pentru evaluarea performanţelor bancare. majorarea volumului de resurse şi plasamente şi diversificarea ofertei de produse şi servicii au condus la preocupări permanente ale băncilor pentru o dezvoltare calitativă. Odată cunoscute aporturile pe linii de activitate. Un cadru eficient de evaluare a performanţelor cuprinde o serie de elemente precum: organizarea adecvată ce permite alocarea veniturilor şi cheltuielilor pe unităţi de activitate.indicatori pentru aprecierea rentabilităţii şi profitabilităţii şi corelaţiile dintre aceştia. elaborându-se în acest sens modele de analiză şi urmărire a profitabilităţii bancare.indicatori pentru analiza veniturilor şi cheltuielilor bancare.2. .2. Indicatori de performanţă bancară La nivelul fiecărei unităţi bancare se determină periodic mai multe tipuri de indicatori de apreciere a activităţii ce pot fi organizaţi şi structuraţi în sisteme de indicatori care conferă o imagine asupra poziţiei şi evoluţiei băncii la un anumit moment. cu atât va fi mai bună selecţia indicatorilor folosiţi”51. băncile moderne nu îşi permit să ofere servicii lipsite de profitabilitate. afaceri x100 Productivitatea muncii = Total. 48 . Se determină conform relaţiei: Pr ofit brut x100 Rata profitului brut = Total venituri Pr ofit net x100 Total venituri Aceşti indicatori prezintă un caracter specific având în vedere că atât numărătorul .personal Rata profitului net = Menţinerea unui număr de personal supradimensionat în raport cu volumul operaţiunilor şi serviciilor are un impact negativ asupra activităţii băncii prin efectuarea unor cheltuieli suplimentare. în consecinţă. impozite şi taxe. şi.Managementul financiar al băncilor comerciale indicatori de rating bancar. diversificarea gamei de produse şi servicii bancare oferite clienţilor. cheltuieli materiale. Realizarea unui nivel optim al cheltuielilor se poate obţine având în vedere tendinţa de reducere a ponderii acestora. Ponderea salariilor în totalul cheltuielilor cu funcţionarea băncii. cu consecinţe asupra diminuării cifrei de afaceri. precum şi majorarea cheltuielilor determinată de: creşterea volumului resurselor atrase şi a nivelului dobânzilor bonificate. prin îmbunătăţirea raportului dintre venituri şi cheltuieli – maximizarea veniturilor şi minimizarea cheltuielilor. Rata rentabilităţii determinată ca raport între profitul brut şi cheltuielile totale. în special a celor cu funcţionarea băncii52 în ansamblul activităţii. etc. Cifra . 52 salarii şi cheltuieli aferente acestora. eficienţa activităţii desfăşurate de bancă este mai bună şi managementul mai performant.2.2. Productivitatea muncii. Rata profitului va fi cu atât mai mare cu cât cheltuielile sunt corespunzător dimensionate. Rata rentabilităţii este cu atât mai mare cu cât o unitate de profit se obţine cu un volum minim de cheltuieli.1. cât şi numitorul fracţiei reprezintă elemente ce necesită maximizarea. fiind sursa principală a majorării profitului activităţii bancare. brut sau net. reflectă rezultatele managementului bancar de optimizare a plasamentelor în corelaţie cu resursele atrase. Acest indicator se calculează astfel: Pr ofit brut x100 Rata rentabilităţii = Cheltuieli totale Optimizarea raportului dintre venituri şi cheltuieli reprezintă o latură esenţială a managementului bancar. calculată ca raport procentual între cifra de afaceri şi totalul personalului băncii se utilizează pentru evaluarea performanţelor băncii în funcţie de numărul salariaţilor existenţi şi reflectă volumul cifrei de afaceri pe salariat realizată într-o anumită perioadă. şi sunt utilizate pentru acoperirea cheltuielilor efectuate în vederea obţinerii lor.de. cheltuieli cu prelucrarea informaţiilor. 2. amortizarea mijloacelor fixe. Indicatorii pentru aprecierea eficienţei de ansamblu a activităţii băncii Rata profitului brut sau net reflectă gradul în care veniturile obţinute de bancă reprezintă profit. determinată ca raport procentual între salarii şi cheltuielile aferente acestora şi cheltuielile de funcţionare ale băncii. Managementul financiar al băncilor comerciale Salarii şi cheltuieli aferente × 100 Cheltuieli de functionar e Cheltuielile cu funcţionarea pe salariat reprezintă o componentă a cheltuielilor totale ale băncii.2. valoarea profitului pe salariat fiind direct proporţională cu volumul şi calitatea operaţiunilor efectuate clienţilor băncii. determinată ca raport între veniturile totale obţinute de bancă şi activele utilizate în acest scop. deţinută ca urmare a calităţii şi diversităţii serviciilor oferite clienţilor.2. 49 . Indicatorul se calculează conform relaţiei: Cheltuieli de functionar e x100 Numarul mediu de personal Gradul de acoperire a cheltuielilor cu salariile din comisioanele încasate ilustrează eficienţa utilizării timpului de lucru de către angajaţii băncii ca urmare a operaţiunilor efectuate: Comisioane încasate x100 Salarii şi cheltuieli aferente Gradul de acoperire a cheltuielilor cu funcţionarea băncii din comisioane reflectă măsura în care veniturile obţinute din operaţiunile în numele clienţilor acoperă cheltuielile cu funcţionarea băncii: Comisioane încasate x100 Cheltuieli cu functionar ea Cheltuielile cu funcţionarea băncilor trebuie să asigure operativitatea serviciilor bancare prestate în condiţii moderne pentru personalul fiecărei unităţi bancare. care au cote diferite de impozite pe profit. numărul personalului şi gradul de utilizare a spaţiului în care se desfăşoară activitatea. calculată ca raport între profitul brut şi totalul activelor. dimensionarea acestora fiind corelată cu volumul de activitate. Remunerarea activelor. Un nivel înalt al indicatorului reflectă organizarea eficientă a activităţii băncii şi o poziţie importantă în cadrul sistemului bancar. reflectă fructificarea optimă a activelor băncii şi capacitatea activelor de a genera venituri pentru bancă şi se calculează astfel: Total venituri X100 Rata utilizării activelor= Total active Realizarea unui volum optim al activelor este posibilă prin stabilirea unui anumit nivel al ratei dobânzii şi prin creşterea ponderii activelor cele mai rentabile.2. ţinând cont însă de faptul că acestea sunt şi cele mai riscante. Indicatori pentru evaluarea calităţii activelor Sunt utilizaţi pentru a evidenţia structura activelor unei bănci din punct de vedere al performanţei şi al capacităţii acesteia de a genera venituri şi se structurează astfel: Rata utilizării activelor. exprimă gradul în care activele băncii sunt remunerate pentru obţinerea profitului brut şi oferă o bază de comparaţie a eficienţei activităţii bancare între diferite ţări. conform legislaţiei fiscale naţionale. 2. Pr ofit net × 100 ROE = Capital unde: ROE = rentabilitatea capitalului propriu/rentabilitatea financiară ROE constituie un element care influenţează cursul bursier al acţiunilor băncii întrucât valoarea sa influenţează cererea şi oferta de acţiuni emise. un volum mare al acestora conducând la pierderi cu efecte majore asupra capitalului băncii: Active neperforma nte X100 Total active Ponderea creditelor restante în total active sau total credite: Credite res tan te Credite res tan te . Pr ofit net X100 ROA = Total active unde: ROA = rentabilitate economică/rentabilitatea activelor Se apreciază că acest indicator reflectă cel mai bine eficienţa bancară întrucât exprimă direct rezultatul în funcţie de managementul specific al intermedierii bancare şi optimizarea operaţiunilor active. În situaţia în care indicatorii înregistrează un trend descrescător înseamnă că banca întâmpină dificultăţi în realizarea veniturilor.2. dar şi un risc excesiv asumat de bancă.ce compară profitul obţinut de societatea bancară cu riscul. efectul de pârghie.2. fiind de dorit ca valoarea acestui indicator să depăşească valoarea ratei medii a dobânzilor pe piaţă pentru a face ca acţiunile băncii să fie mai atractive decât plasamentele în depozite bancare. Rentabilitatea capitalului propriu (Retur on Equity) prezintă importanţă deosebită pentru acţionarii unei bănci întrucât reflectă capacitatea managementului de a se implica în activitatea băncii. 50 . Total active Total credite Ponderea provizioanelor pentru credite neperformante şi dobânzi restante în total credite.3. el putând indica preocuparea băncii de a se proteja prin constituirea provizioanelor: Pr ovizioane pentru credite neperforma nte şi dobânzi res tan te Total credite Remunerarea activelor = 2. evidenţiază activele care nu concură la dezvoltarea performanţelor băncii. şi măsoară performanţele unei bănci şi expunerea acesteia prin intermediul unui set de indicatori specifici. iar o evoluţie crescătoare denotă rezultate pozitive. exprimată ca raport între profitul net şi total active. Indicatori pentru aprecierea rentabilităţii şi profitabilităţii şi corelaţiile dintre aceştia Pentru analiza profitabilităţii unităţilor bancare se utilizează un model de analiză – sistemul DuPont. rentabilitatea capitalului. arată capacitatea managementului băncii de a utiliza resursele în scopul obţinerii de profit.Managementul financiar al băncilor comerciale Pr ofit brut X100 Total active Ponderea activelor neperformante în total active. precum: rentabilitatea economică. Rentabilitatea economică (Return on Assets). O valoare mare a indicatorului nu reflectă neapărat un volum mare al creditelor neperformante. obiectivul fundamental al acestuia constituindu-l maximizarea valorii investiţiei acţionarilor prin realizarea unor plasamente performante şi utilizarea eficientă a resurselor băncii. astfel: cu cât ponderea acestora este mai mare. M. p.482 C. V. Conform opiniei specialiştilor54 modelul DuPont analizează performanţele bancare prin prisma comparării riscului cu profitul obţinut de societatea bancară prin balansarea câştigurilor cu pierderile rezultate în urma producerii riscului. Dăeanu. Ghiţă „Riscul şi performanţa creditului bancar în România”. activele medii sau totale şi veniturile totale. Schema relaţională DuPont Riscul bancar Performanţa bancară ROE Capital propriu ROA Leverage multiplier Total active Randament active Marja profitului Venituri Total active Profit net Total venituri Între indicatorii de profitabilitate prezentaţi anterior există o serie de corelaţii. Pr ofit net Pr ofit net Total active = × Capitaluri proprii Total active Capitaluri proprii 53 54 Ilie Mihai. prima fază a analizei realizează legătura dintre rata rentabilităţii financiare (ROE).M. CNI Coresi. opera citată.Managementul financiar al băncilor comerciale Efectul de pârghie sau multiplicarea capitalului (Leverage Multiplier) se calculează ca raport procentual între totalul activelor şi capitalurile proprii. 2001. şi anume: ROE = ROA x Efectul de levier respectiv. Zamfirescu. Efectul de pârghie = Total active x100 Capitaluri proprii Indicatorul reflectă gradul de dezvoltare al afacerilor unei bănci pornind de la un anumit volum al capitalurilor proprii53 şi variază invers proporţional cu ponderea capitalurilor proprii în ansamblul pasivelor bancare. cu atât efectul de pârghie este mai mic. Brendea. rentabilitatea activelor (ROA) şi multiplicatorul capitalului. invers. şi arată de câte ori s-au multiplicat capitalurile proprii prin intermediul operaţiunilor active ale băncii. Bucureşti. p. modelul oferind alternative pentru determinarea profitabilităţii în funcţie de capitalul propriu mediu sau total. o pondere mai mică a capitalurilor proprii în totalul pasivelor bancare determină un efect de pârghie mai mare al băncii respective.142 51 . produselor şi serviciilor bancare nu este posibil de realizat la noi în ţară întrucât raportările financiar contabile ale societăţilor bancare oferă informaţii doar cu privire la rentabilitatea şi profitabilitatea la nivel global. adică sectoare de activitate. Se consideră astfel că urmărirea rentabilităţii bancare se efectuează cu ajutorul indicatorului ROI (Return on Investment). Editura Dacia. • rentabilitatea vânzărilor. şi apoi detaliate până la nivelul sucursalelor. p. 2001. Revista Finanţe Bănci Asigurări. capital ce conţine în plus şi capitalul străin.27 56 Pavel Ungurean. „Banking produse şi operaţiuni bancare”. p. după valorificarea produsului şi obţinerea profitului. produs şi serviciu bancar. are loc calculul ROI în două variante: Pr ofit net Vanzari × ROI = Vanzari Capital total investit Cashflow Vanzari × Vanzari Capital total investit Schematic. care defineşte atât rentabilitatea întregului capital cât şi pe alte tipuri de activităţi. produse şi servicii bancare. şi anume: • rentabilitatea capitalului propriu.6/1998. Cluj-Napoca. activităţile bancare speciale. determinarea rentabilităţii globale a activităţii bancare este prezentată în figura de mai jos: ROI = Rezultate din operaţii cu clienţii Rezultate din operaţii proprii Costuri suplimentare Volumul activităţii clienţilor Rezultatul activităţii Marja netă a dobânzii Marja brută a profitului Rentabilitatea capitalului propriu înainte de impozitare Credite ale clienţilor Marja de risc Cota capitalului propiu 1-cota de impozitare Rentabilitatea capitalului Depunerile clienţilor propriu după impozitare în bilanţ clienţilor Determinarea profitabilităţii poate fi detaliată până la nivelul fiecărui client. • rentabilitatea capitalului integral.191 Profit/pierdere 52 . având în vedere plasamentele.Managementul financiar al băncilor comerciale Rata profitului net x Rata utilizării activelor = Rata rentabilităţii economice Pr ofit net Total venituri Pr ofit net × = Total venituri Total active Total active Există teoreticieni55 cre abordează conceptul de rentabilitate sub diferite forme. Sold dobânzi nr. însă o analiză completă la nivelul clienţilor. Calculul profitului sau pierderii ce rezultă din operaţiile cu fiecare client este prezentat în schema următoare56: Depozite bancare -pe tipuri de depozite -pe feluri de clienţi Dobânda achitată fiecărui client/ fiecărui cont Ponderea Operaţiuni cu dobânzi 55 Pavel Ungurean „Determinări ale profitabilităţii sistemului bancar”. În condiţiile investirii totale a capitalului. dar şi o expunere mai prudentă a băncii la risc. în vederea determinării acesteia fiind necesară existenţa unei structuri corespunzătoare a evidenţei contabile curente a băncilor şi a bilanţului şi contului de profit şi pierdere. care conduce la venituri din dobânzi mai mici. conducând astfel la costuri suplimentare. o activitate profitabilă dar în acelaşi timp angajarea în activităţi cu grad mare de risc. produs sau serviciu bancar. şi activele generatoare de venit (purtătoare de dobânzi): Venituri nete din dobânzi × 100 Marja dobânzii = Active generatoar e de venit O valoare ridicată a marjei dobânzii respectiv un venit net din dobânzi cât mai mare obţinut la un nivel dat al activelor. pe lângă plasamentele purtătoare de dobânzi şi pe alte active ce aduc băncii câştiguri sub diferite forme. reflectă un management eficient al activelor şi pasivelor. Printre factorii care influenţează nivelul ratei dobânzii amintim: . taxe. Băncile din ţările cu economie de piaţă dezvoltată se bazează. ce nu se justifică. de exemplu plasamente pe piaţa de capital. Un nivel redus al marjei dobânzii indică un volum ridicat al cheltuielilor cu dobânzile. .Managementul financiar al băncilor comerciale Activitatea de creditare -pe tipuri de credite -pe termene de creditare -pe categorii de clienţi Dobânda încasată la fiecare client / fiecare cont Profit Dobânda încasată la fiecare client / fiecare cont Venituri din derularea operaţiunilor bancare cont/client Venituri valutare cont/client / Pierdere Comision / operaţie Produse şi servicii bancare Taxe bancare Sold comisioane. Un indicator important de apreciere a profitabilităţii activităţii bancare îl constituie marja dobânzii.capacitatea de atragere a unor resurse stabile la un preţ mic.valorificarea eficientă a resurselor atrase. Marja dobânzii se determină ca raport între veniturile nete din dobânzi (venituri din dobânzi-cheltuielile cu dobânzile). dar mai sigure. operaţiuni valutare profit şi pierdere Venituri din marja operaţiunilor valutare Costuri / produs bancar Pentru analiza după metoda ROI la nivelul fiecărui client. 53 . .realizarea de plasamente profitabile în condiţiile asumării unor riscuri acceptabile. ar fi necesară o modificare a sistemului de evidenţă a veniturilor şi costurilor bancare şi introducerea unor noi programe de procesare a datelor. la care banca câştigă prin creşterea cursului portofoliului de titluri deţinute sau prin intermediul dividendelor. calculate conform modelului de profitabilitate al băncii: Cheltuieli totale × 100 Randamentul economic = Venituri totale Se consideră că eficienţa centrului de profit este mai ridicată în situaţia în care indicatorul înregistrează valori reduse.p. Ponderea veniturilor din dobânzi în total active: Venituri din dobânzi × 100 Total active Ponderea veniturilor din alte surse decât dobânzile în total active: Venituri din alte surse decât dobânzile × 100 Total active Rata cheltuielilor cu dobânzile faţă de total active Cheltuieli cu dobânzile Total active 2. implementat de Banca Naţională a României. CAMEL 2 = băncile sunt solide dar pot manifesta slăbiciuni modeste ce pot fi corectate prin derularea normală a operaţiunilor.2. Semnificaţia rating-urilor CAMEL este următoarea57: CAMEL 1 = băncile sunt solide din aproape toate punctele de vedere ale sistemului de apreciere. utilizat în SUA şi „Sistemul de rating bancar CAAMPL”. Indicatori de rating bancar Poate fi considerată oportună analiza/introducerea indicatorilor de rating bancar în categoria indicatorilor de performanţă. altele decât cele bonificate la resursele atrase. exprimat ca raport între cheltuielile totale şi veniturile totale.249 54 . Evaluarea societăţilor bancare se poate realiza prin sisteme de rating. precum „Sistemul de rating bancar şi avertizare timpurie . C apital adequasy – adecvarea capitalului.Managementul financiar al băncilor comerciale 2. şi are la bază evaluarea celor cinci componente ce reflectă poziţia financiară a unei bănci conform legislaţiei în vigoare.5. 57 Luminiţa Roxin „Gestiunea Riscurilor Bancare”. un factor de influenţă reprezentându-l cheltuielile. Sistemul este denumit prin acronimare CAMEL. Bucureşti.CAMEL”. datorita faptului că performanţa unei bănci provine şi din poziţia pe care banca o ocupă în cadrul sistemului bancar. L iquidity – lichiditatea.4. A ssets – calitatea activelor.2. obţinută prin indicatori de rating bancar. Indicatori pentru analiza veniturilor şi cheltuielilor bancare Randamentul economic. care trebuie permanent diminuate în scopul îmbunătăţirii performanţelor bancare. 1997. E arnings – profitabilitatea.2.2. M anagement – conducerea. EDP. Intervalele valorice s-au stabilit în funcţie de standardele internaţionale în materie şi specificitatea sistemului bancar românesc.Managementul financiar al băncilor comerciale CAMEL 3 = băncile manifestă o combinaţie de slăbiciuni ce reflectă condiţii care variază de la „potrivit de severe” la „nesatisfăcătoare”.lichiditate L Sunt evaluate pe o scară de valori cuprinsă între 1 şi 5. Nota finală se obţine prin însumarea valorii rating-ului pentru fiecare indicator. Întrucât performanţa bancară înseamnă în special soliditate.9% 4-5. Adecvarea capitalului (C) Băncile trebuie să-şi menţină un capital corespunzător în raport cu natura şi profilul riscului. CAMEL 5 = băncile prezintă un portofoliu de active maxim deteriorate fiind necesară o recapitalizare urgentă prin sprijin din partea acţionarilor sau din alte surse. CAMEL 4 = băncile au un volum substanţial de active îndoielnice sau o combinaţie de alte condiţii care sunt mai puţin satisfăcătoare. un potenţial risc de faliment. doar 4 din cele 6 componente (CAPL) fiind evaluate pe bază de indicator. astfel încât 1 reprezintă cel mai performant nivel şi 5 cel mai scăzut.9% 5-7. precum şi cu capacitatea managementului de a identifica.profitabilitate P . deoarece în perioadele cu performanţe slabe capitalul acţionează ca un tampon menţinând astfel încrederea publicului în sistemul bancar şi stabilitatea resurselor atrase. măsura şi controla aceste riscuri. fiind inspectate cel puţin o dată pe an. profitul reprezintă obiectivul esenţial al fiecărei societăţi bancare în parte. autorităţile americane consideră că aceasta este asigurată prin adecvarea corespunzătoare a capitalului. Probabilitatea de faliment este mare.9% 8-11. Este prezent.adecvarea capitalului C . iar începând cu anul 2001 acesta a presupus analiza unei componente suplimentare.9% 6-7. Indicator Raport de solvabilitate 1 (>12%) (fonduri proprii / active ponderate în funcţie de risc) Raport de solvabilitate 2 (>8%) (capital propriu / total active la valoarea netă) Interval >15% 12-14. iar prin managementul băncii se realizează acoperirea expunerii la risc. la care se adaugă valoarea rating-ului pentru componentele „calitatea acţionariatului” şi „calitatea managementului”. sunt vulnerabile şi necesită mai mult decât o supraveghere normală.calitatea activelor A . şi anume „Calitatea acţionariatului” şi a devenit sistemul de rating CAAMPL58.management M .9% Bine capitalizată Adecvat capitalizată Subcapitalizată Subcapitalizată semnificativ Subcapitalizată major Bine capitalizată Adecvat capitalizată Subcapitalizată Subcapitalizată semnificativ Rating 1 2 3 4 5 1 2 3 4 58 prezentat de Direcţia Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României 55 .calitatea acţionariatului A . Sistemul de rating şi avertizare timpurie CAMEL a fost preluat şi în România. dar nu pronunţat.9% <5 >10% 8-9. sunt supuse unor inspecţii de mai multe ori pe an. Cele şase componente specifice de analiză sunt: . Editura Economică. . capacitatea managementului de a gestiona corespunzător activele. capacitatea financiară şi responsabilitatea acţionarilor. manageriali. unde stabilirea rating-ului are la bază factori financiari.9% 2-2. . La aprecierea performanţelor acţionarilor se au în vedere următorii factori de evaluare60: . calitatea portofoliului de credite.Managementul financiar al băncilor comerciale <4% > 6% 4-5.caracterul.volumul creditelor acordate de bancă acţionarilor. Evaluarea calităţii activelor are în vedere: practici eficiente de administrare a creditelor şi identificare a riscurilor.9% 3-3. .9% 80-99.capacitatea acţionarilor de a asigura un nivel optim al lichidităţii care să acopere obligaţiile scadente. Bucureşti 2002. Calitatea activelor (A) Se bazează pe evaluarea acestora în funcţie de gradul de provizionare şi reflectă riscul potenţial al creditelor. Indicator (formula) Interval <(media pe sistem sau grupa de bănci – 30% din media pe sistem sau grupa de bănci) >(media pe sistem sau grupa de bănci – 30% din media pe sistem sau grupa de bănci) <(media pe sistem sau grupa de bănci – 10% din media pe sistem sau grupa de bănci) >(media pe sistem sau grupa de bănci – 10% din media pe sistem sau grupa de bănci) <(media pe sistem sau grupa de bănci – 10% din media pe sistem sau grupa de bănci) >(media pe sistem sau grupa de bănci – 10% din media pe sistem sau grupa de bănci) Rating 1 2 Rata generală de risc (active din bilanţ şi din afara bilanţului ponderate în funcţie de risc / active din bilanţ sau din afara bilanţului la valoarea contabilă) 3 59 60 în cazul în care acţionarii semnificativi au domiciliul în afara României Ioan Bogdan (coordonator) „Tratat de management financiar-bancar”. o atenţie deosebită necesitând-o acţionarii semnificativi.relaţiile dintre bancă şi acţionarii săi. . tendinţa de evoluţie a activelor neperformante.9% <50% Subcapitalizată major Bine capitalizată Adecvat capitalizată Subcapitalizată Subcapitalizată semnificativ Subcapitalizată major Bine capitalizată Adecvat capitalizată Subcapitalizată Subcapitalizată semnificativ Subcapitalizată major 5 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 Rata capitalului propriu (capital propriu / total active la valoarea netă) Capital propriu / Capital social Calitatea acţionariatului (A) Este o componentă de bază în evaluarea unei bănci. . elaborarea şi implementarea adecvată a politicilor de credit şi investiţii.efectuarea de operaţiuni în condiţii privilegiate pentru acţionari. .nivelul riscurilor apărute ca urmare a implicării firmelor acţionare în afacerile băncii.9% <2% >120% 100-119. p.performanţele şi profilul de risc al instituţiei.9% 50-79.nivelul şi calitatea sprijinului acordat de acţionari în activitatea băncii. al investiţiilor. .870 56 . precum şi efectele acestora asupra situaţiei financiare a băncii. .disponibilitatea şi capacitatea acţionarilor de a face faţă riscurilor bancare. al altor active şi al tranzacţiilor extrabilanţiere. şi riscul de ţară59. 9% 30-40.Managementul financiar al băncilor comerciale <(media pe sistem sau grupa de bănci – 30% din media pe sistem sau grupa de bănci) >(media pe sistem sau grupa de bănci – 30% din media pe sistem sau grupa de bănci) <2% 2.9% <2% 4 5 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 Total credite restante+îndoielnice/ Total portofoliu credite (valoare netă) Rata riscului de credit 2la valoare netă (credite şi dobânzi clasificate în „îndoielnic” şi „pierdere” / Total credite şi dobânzi clasificate) Ponderea creditelor bancare şi nebancare.9% <30% >8% 7-7.9% 3-3.1-10% 10.1-50% >50 <2% 2. Veniturile pot fi afectate atât calitativ cât şi cantitativ de administrarea neadecvată a riscului de credit care poate conduce la constituirea unor provizioane suplimentare pentru pierderi din credite. plasamente interbancare şi dobânzi aferente clasificate în „îndoielnic” şi „pierdere” expunere ajustată / Total activ (valoare netă) Management (M) Acest rating ilustrează capacitatea conducerii băncii de a gestiona riscurile în scopul asigurării stabilităţii şi profitabilităţii societăţii bancare conform reglementărilor legale in vigoare.1-6% 6. Indicator ROA (Profit net/Total active la valoarea netă) Interval >5% 4-4.9% 0.1-8% >8% <5% 5. Profitabilitate (P) Profitabilitatea reflectă capacitatea băncii de a desfăşura o activitate eficientă.1-6% 6.9% Rating 1 2 3 4 57 .îndoielnice Total active (valoare netă) Creanţe restante şi îndoielnice (valoare netă) < n% capitaluri proprii (din formularul „Calculul activului net”) Gradul de acoperire cu provizioane (rezerva generală pentru riscul de credit+provizioane aferente creditelor şi plasamentelor/ Expunere ajustată a creditelor şi plasamentelor clasificate în „substandard”.9% 2-4.1-30% 30.1-20% 20.1-30% >30% <5% 5.6-2.1-4% 4. a plasamentelor interbancare şi a dobânzilor aferente acestora clasificate în „îndoielnic” şi „pierdere” în capitaluri proprii şi provizioane Creanţe restante .1-15% 15.1-4% 4.9% 50-89. „îndoielnic” şi „pierdere” Rata de acoperire a creditelor şi plasamentelor neperformante (fonduri proprii – credite bancare şi nebancare.1-8% >8% Cri < 30% Cp şi Cp > 0 30% Cp < Cri <50% Cp şi Cp > 0 50% Cp < Cri < 70% Cp şi Cp > 0 70% Cp < Cr I < 100% Cp şi Cp > 0 Cri > Cp sau Cp < 0 >100% 90-99.9% 5-6. 58/1998 şi Normele şi prevederile BNR.Managementul financiar al băncilor comerciale <0. În anul 2003 Legea bancară a fost modificată şi completată prin Legea nr.9% 100-114. operaţiuni.A.99% 0. S. Această structură aduce ca 58 . Activitatea băncii va fi diferenţiată în divizia de corporate (activitatea băncii cu marii clienţi persoane juridice).80 >45% 45-40% 39. strategiile de management al fondurilor.80-0.9-35% 34.924.3% 1-2.5 milioane lei. stabilindu-se astfel cadrul legal necesar separării funcţiei de supraveghere de cea de conducere.C.9% 115-125% >125% Rating 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 Lichiditatea imediată (Disponibilităţi şi depozite la bănci la valoare netă/ Surse atrase şi împrumutate) Credite acordate clientelei (Valoarea brută / Depozite atrase de la clienţi) 2.9% 4-5. iar în calitatea sa de instituţie bancară îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legea bancară nr.9-30% <30% <85% 85-104. apelul la pieţele monetare şi alte surse de finanţare.687.9% <4% >150% 125-150% 115-124. un pas important a fost făcut prin separarea puterii administrative de cea executivă. gradul de diversificare a surselor de finanţare.3.6 >11% 8-10. Odată cu privatizarea băncii. sistemele informatice de administrare. Evaluarea performanţelor bancare obţinute de B. capacitatea de a face faţă cerinţelor de lichiditate.R.89% <0. noua structură de conducere având ca obiectiv creşterea profitabilităţii băncii şi îmbunătăţirea relaţiilor cu clienţii. trezorerie şi relaţii internaţionale şi divizia de risc.9% <100% 5 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 ROE (Profit net/Capitaluri proprii) Rata rentabilităţii activităţii de bază (Venituri din exploatare – Venituri din provizioane/Cheltuieli de exploatare – Cheltuieli cu provizioane) Lichiditatea (L) Lichiditatea şi gestionarea resurselor şi plasamentelor sunt evaluate în funcţie de : trendul resurselor şi plasamentelor.90-0. Indicator Indicatorul de lichiditate (Lichiditatea efectivă / Lichiditatea necesară) Interval >1. prin preluarea de către BERD şi CFI a unei părţi importante a pachetului de acţiuni. divizia de retail.9% 0.9% 6-7.9% 105-114. (Studiu de caz) Banca Comercială Română care deţine un capital social de 7.485/2003 prin implementarea unor principii de guvernanţă corporativă. perspectiva: stabilă 59 .ratingul de ţară pentru datoria pe termen scurt în valută: B .rating individual: D . onestitate şi transparenţă în comunicare. Moody’s Investors Service: decembrie 2003 .ratingul pentru credite în lei pe termen lung: B+(B) . în condiţiile în care celelalte bănci străine care activează în România au această activitate gestionată în străinătate. un rol important în acest sens revenind instituţiilor financiare.perspectiva: stabilă Standard & Poor’s: ianuarie 2004 . şi cu o bună reputaţie internaţională bazată pe parteneriatul îndelungat şi reciproc avantajos cu instituţii financiare de renume din toată lumea.ratingul de ţară pentru datoria pe termen lung în valută: BB. Pe piaţa internaţională BCR a înregistrat o prezenţă deosebită care a dat roade atât sub aspectul creşterii semnificative a profiturilor realizate.ratingul pentru datoria în valută pe termen scurt: B .ratingul pentru puterea financiară a băncii: DFitch Ratings: decembrie 2003 . cât şi sub cel al îmbunătăţirii relaţiilor cu bănci partenere din străinătate.suport: 2 . cu o bună experienţă pe piaţa bancară a Uniunii Europene datorită subsidiarelor (cu sediul la Londra. cu respectarea legilor şi reglementărilor în vigoare.implicarea investitorilor în dezvoltarea băncii prin definirea drepturilor acţionarilor şi a funcţiilor cheie. Grupul BCR deţine cea mai bună poziţie pentru a face faţă unei asemenea provocări. Agenţiile internaţionale de rating au îmbunătăţit continuu rating-urile acordate BCR. guvernanţa corporativă atrage după sine un management activ şi responsabil.ratingul băncii pentru depozitele în valută pe termen lung: B1 (B2) . fapt ce confirmă transformarea băncii într-o putere financiară şi îmbunătăţirea profitabilităţii conform standardelor de competitivitate internă şi internaţională. . BCR este pe deplin angajată în desfăşurarea afacerilor sale cu profesionalism şi integritate în scopul creşterii gradului de satisfacţie a clientului. În cadrul băncii. o cooperare eficientă. demonstrând astfel un alt nivel de profesionalism.raportarea transparentă şi precisă. . Integrarea rapidă a României în Uniunea Europeană depinde în mare măsură de competenţa liderilor naţionali de a deveni competitori europeni.perspectiva: pozitivă Capital Intelligence: martie 2004 . Frankfurt.Managementul financiar al băncilor comerciale element de noutate în peisajul bancar românesc încadrarea diviziei de profil de risc în cadrul băncii româneşti. guvernanţa corporativă bazându-se pe următoarele principii de politică financiară: . Paris.acces egal şi imediat la informaţii pentru acţionari.rating suport: 3(4) .ratingul pentru creditul pe termen lung în valută: B+(B) .puterea internă: BB+ . Milano) ce operează în această zonă.ratingul pentru datoria în valută pe termen lung: B . integrarea ofertei de servicii ale societăţilor componente în oferta Grupului BCR având ca principală rezultantă întărirea structurii instituţiei şi consolidarea poziţiei de lider incontestabil pe care Grupul o are pe piaţa financiar-bancară românească. fiind un grup financiar puternic. precum şi creşterea prestigiului şi a recunoaşterii internaţionale a BCR.ratingul băncii pentru depozitele în valută pe termen scurt: Not prime . care are în vedere dezvoltarea ofertei de servicii financiare la nivelul băncii mamă şi a subsidiarelor sale. în urcare cu 15 locuri faţă de anul 2002. veniturile din operaţiuni valutare (de 2. Această modificare a surselor de constituire a veniturilor coincide cu unul din obiectivele strategiei de creştere a eficienţei prestaţiilor Grupului. Venituri din speze şi comisioane 31 decembrie 2003 6.007 60 . de către revista britanică Euromoney drept „Cea mai bună bancă din România” în anul 2003. de la 54 milioane de dolari în 1999 profitul net al BCR a crescut de peste trei ori în anul 2002. BCR Leasing.406.9 ori mai mari decât în anul 2002) şi veniturile din prime de asigurare (de 2.1.1) observăm că un aspect important al activităţii desfăşurate la nivelul Grupului BCR în cursul anului 2002 îl reprezintă creşterea veniturilor care nu provin din dobânzi. 2. pentru al doilea an consecutiv. aşa cum reiese din tabelul şi graficul de mai jos: Tabel nr. BCR Asset management şi BCR Securities. ROL 31 decembrie 2002 5. În opinia mea premiul acordat BCR are la bază trendul constant de creştere înregistrat pe parcursul ultimilor ani. Eficienţa managementului în faţa acţionarilor este demonstrată de creşterea constantă a profitului Băncii Comerciale Române.0 2000 113.5%). The Banker Magazine (membră a Financial Times Group) a clasat BCR pe locul 6 în Top 100 Europa Centrală şi de Est în 2003.C. 200 150 100 50 0 1 1999 2 2000 3 2001 4 2002 5 2003 Analizând Contul de profit şi pierdere (anexa nr.7% în anul 2002).0 2002 163. încurajarea inovaţiei financiare şi asigurarea calităţii adecvate a tuturor proceselor realizate.9 2001 143. reprezentând o îmbunătăţire cu două locuri faţă de anul precedent. creditele acordate şi depozitele atrase.927 mil. pentru performanţa.8 ori). Cele mai dinamice evoluţii au fost înregistrate de veniturile din comisioane (+15%). poziţia de lider fiind susţinută de poziţia subsidiarelor sale BCR Asigurări. 1999 54.Managementul financiar al băncilor comerciale Banca Comercială Română a fost desemnată. prin valorificarea eficientă a oportunităţilor de afaceri oferite de piaţă. Profit net (milioane USD) Tabel nr.218. faţă de 33.7% în anul 2003. atât ca volum (13. soliditatea şi calitatea managementului. şi pe locul 372 în Top 1000 World. în ceea ce priveşte profitul net.R. 2. Banca desfăşurându-şi activitatea pe parcursul anului 2003 în vederea creşterii valorii adăugate pentru acţionari şi clienţi. cât şi ca pondere în structura veniturilor din exploatare (32. Recunoscând profesionalismul şi excelenţa băncii. ajungând la 152 milioane de dolari în 2003.0 2003 152.0 Sursa: Rapoarte Anuale ale B.2. ROL 2002 8. Tabel nr. Profit din exploatare Sursa: Raport Anual B.462.462 miliarde lei (132. 97-98 2002 2 venituri din prime de asigurare venituri din operatiuni valutare 2003 1 0 2000000 4000000 6000000 8000000 venituri din comisioane În aceste condiţii.8 milioane euro). 2.R.172 61 .112 316.. deşi venitul net din dobânzi a scăzut uşor faţă de anul precedent ca efect al reducerii ecartului de dobândă. p.Managementul financiar al băncilor comerciale Venituri din operaţiuni valutare Venituri din prime de asigurare 912. p.C.335 68.3. veniturile din exploatare s-au majorat cu trei puncte procentuale.R.418 189.440 mil.5 % şi a activelor de 2.138 2003 5.C.069.409 Sursa: Raport Anual B. comparativ cu anul precedent profitul de exploatare s-a diminuat ca urmare a creşterii cheltuielilor de funcţionare şi a celor cu provizioanele.8 %. Profitul din exploatare a însumat 5. 2003. ceea ce corespunde unei rentabilităţi a capitalurilor de 16. 519.C.722 173.A.99 Toate aceste aspecte sunt redate şi de indicatorii de profitabilitate bancară.091. Salarii şi cheltuieli asimilate Amortizări Chirii Daune.962 1.977 100.587 173..195. 2003 7. Îmbunătăţirea sistemului de asigurări pentru protejarea împotriva unor riscuri financiare sau operaţionale a generat la rândul său costuri mai mari decât în anul 2002. în plus BCR a continuat să aloce fonduri importante pentru investiţii în infrastructura IT şi pentru modernizarea sediilor de unităţi.176 102. şi implicit a creşterii numărului de salariaţi.391 Indicatori pentru aprecierea eficienţei activităţii B.R.649 11. pe baza cărora se efectuează evaluarea profitabilităţii unei bănci comerciale.Managementul financiar al băncilor comerciale Profit din exploatare 9000000 8000000 7000000 6000000 5000000 4000000 3000000 2000000 1000000 0 Profit din exploatare 1 2002 2 2003 În cursul anului 2003.363 908.C. 2.983. şi care au capacitatea de a evidenţia o multitudine de aspecte privind gradul de realizare a profitului. ROL 2002 5. Tabel nr.025 9. p.4. banca a înregistrat cheltuieli de personal mai mari. 62 .487.682 988. net de asigurări Reevaluarea investiţiilor imobiliare Cheltuieli administrative Alte cheltuieli TOTAL Sursa: Raport Anual B.759 mil.696 31.169 1. ca urmare a extinderii reţelei de unităţi teritoriale prin care operează banca mamă şi subsidiarele sale financiare interne.R. fonduri care au depăşit 31 milioane de euro.708.378 1. S.107.764 1.883. asistăm şi la majorarea ponderii salariilor în totalul cheltuielilor cu funcţionarea băncii.0% 63 . 2003 Din analiza efectuată se observă că rata profitului brut şi rata rentabilităţii au înregistrat în anul 2003 o scădere faţă de anul 2002.27% 5.12% 234.5. 4.90% 145.3% 5.00% 2002 16.Managementul financiar al băncilor comerciale Tabel nr.C.53% 11. 140. În legătură cu evoluţia celorlalţi indicatori se poate aprecia că reducerea acestora a avut loc în condiţiile în care veniturile din speze şi comisioane au înregistrat o creştere faţă de anul precedent. Indicatori Pr ofit brut × 100 Total venituri Pr ofit brut × 100 Rata rentabilităţii= Cheltuieli totale Cifra de afaceri × 100 Productivitatea muncii= Total personal Ponderea salariilor în totalul cheltuielilor cu funcţionarea Salarii şi cheltuieli aferente × 100 băncii= Cheltuieli cu functionar ea Gradul de acoperire a cheltuielilor cu salariile din spezele şi Comisioane încasate × 100 comisioanele încasate= Salarii şi cheltuieli aferente Gradul de acoperire a cheltuielilor cu funcţionarea băncii din Comisioane încasate × 100 comisioane = Cheltuieli cu functionar ea Rata profitului brut= Sursa: Prelucrarea datelor din Raportul Anual al B.65% 18.87% 9.50% 90. pe fondul creşterii cheltuielilor de exploatare şi scăderii veniturilor din dobânzi.50% 13.R.6% 5.82% 276% 160. datorită diminuării profitului.6. Nr. însă într-o proporţie mai mică decât creşterea cheltuielilor cu salariile şi a celor de funcţionare. 2.21% 12.029 în anul 2003.400 în anul 2002 la 13. Indicatori de apreciere a profitabilităţii şi rentabilităţii Tabel nr. 2.4% 8.56% 2003 12.4% 2002 2. 3.3% 6. 1. Ca urmare a creşterii numărului de salariaţi. 87. crt. De asemenea. crt.00% 161. Indicatori Pr ofit net × 100 Total active Pr ofit net × 100 ROE= Capitaluri proprii Total active × 100 Efectul de pârghie= Capitaluri proprii Pr ofit net × 100 Rata profitului net= Total venituri ROA= 2003 1. 2. ci şi creşterea numărului de salariaţi de la 12. 3. şi productivitatea muncii s-a redus în anul 2003. în acest sens acţionând nu numai reducerea profitului brut. un rol important revenind şi extinderii reţelei de unităţi teritoriale. 1. Nr. 2. 4. 2003 Din tabel se poate observa o diminuare a ponderii veniturilor din dobânzi.97% 3.57% 64 . însă veniturile din dobânzi au înregistrat o scădere faţă de anul 2002. Odată cu scăderea ponderii veniturilor din dobânzi asistăm şi la o reducere a ponderii cheltuielilor cu dobânzile. Indicatori Pr ofit net × 100 Total active Ponderea veniturilor din dobânzi în total active = Venituri din dobânzi × 100 Total active Ponderea veniturilor din alte surse în total activ = Venituri din alte surse decât dobânzile × 100 Total active Rata cheltuielilor cu dobânzile faţă de total active = Cheltuieli cu dobânzile × 100 Total active Randamentul economic= Sursa: Prelucrarea datelor din Raportul Anual al B.7.2) însumează 194. venituri din tranzacţii în devize.93% 8. 6.7 miliarde euro. 4. scădere determinată de diminuarea veniturilor din dobânzi.C. Indicatori pentru analiza veniturilor şi cheltuielilor bancare Tabel nr. 1. cât şi rata rentabilităţii financiare. Marja dobânzii s-a redus de la 7. ceea ce dovedeşte că angajarea unor noi resurse este avantajoasă pentru bancă.81% 4. 2.R.19% 7. la 31 decembrie 2003 (prezentat în anexa nr. în creştere cu 8.03 în 2003.94% la 7. echivalentul a peste 4. 2.02% 7. alte venituri din exploatare).7%).C. Bilanţul consolidat. care are drept cauză diminuarea cheltuielilor cu dobânzile şi creşterea activului total al băncii.7% în termeni reali faţă de anul precedent.Managementul financiar al băncilor comerciale 5. situaţie ce poate fi apreciată ca fiind pozitivă având în vedere diversificarea care se cere activităţii băncii. iar pentru ca rezultatele financiare să nu fie afectate de această reducere. 2003 Atât rata rentabilităţii economice. care atrag un preţ mai bun. fapt care a condus la o rată a utilizării activelor mai mică decât în anul precedent. ponderea acestora în structura activului câştigând 10 puncte procentuale faţă 2003 90% 11. crt. Nr.R. 3.94% 3.03% 19. conducerea băncii acţionează prin creşterea volumului de activitate şi prin promovarea unor produse şi servicii de complexitate superioară.05% 2002 88% 15. în principal.135 miliarde lei. În ceea ce priveşte rata utilizării activelor se observă că în anul 2003 a crescut ponderea activelor purtătoare de dobânzi (aducătoare de venituri) în total active. Această creştere se datorează. Efectul de pârghie este în creştere. majorării volumului creditelor acordate (+41. Total venituri × 100 Total active Venituri nete din dobânzi × 100 Marja dobânzii= Total active Rata utilizării activelor= Sursa: Prelucrarea datelor din Raportul Anual al B. concomitent cu creşterea veniturilor din alte surse (venituri din speze şi comisioane. s-au diminuat în anul 2003 faţă de anul 2002 în condiţiile în care capitalul şi activele băncii au sporit mai rapid decât profitul net al acesteia.38% 15. cu tendinţa de creştere a cotelor ce revin subsidiarelor Grupului. pe măsura dezvoltării acestora ţinta pe termen lung fiind de atingere a unei poziţii de piaţă comparabile cu ale băncii mamă. întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) şi administraţii locale. reuşind să găsească modalitatea prin care să integreze obiectivele strategice. BCR este lider în atragerea depozitelor de la companii şi populaţie. precum factoring. cu un sfert din piaţa creditului pentru companii şi o treime din piaţa creditelor pentru populaţie. la sfârşitul anului 2003. Alpha Bank. achiziţii şi atragere de capital. Dresdner Bank. BNP Paribas. Pe lângă produsele şi serviciile bancare tradiţionale. au făcut ca. finanţări structurale şi credite sindicalizate. menite să asigure răspunsul prompt la nevoile de soluţii ale clienţilor. garanţii şi scrisori de garanţie bancară. pe crearea unui parteneriat durabil cu clienţii săi corporate.Managementul financiar al băncilor comerciale de anul 2002 (de la 33% la 43%). de 27. BCR a avu realizări notabile în domeniul activităţii de electronic banking. al cărei nivel este corespunzător cerinţelor de management prudent al riscurilor. cash management. numărul acestora să crească la 4 milioane (faţă de 3 milioane în anul 2002). servicii de investiţii bancare. unul din cele mai cuprinzătoare de pe piaţă a fost conceput cu scopul de a satisface şi chiar de a depăşi cerinţele clienţilor. Citybank. Pe piaţa bancară. cu o cotă de piaţă de peste 32% şi ocupă o poziţie importantă şi pe piaţa creditului. asset management. cât şi posibilitatea constituirii de depozite overnight la o rată atractivă a dobânzii. Segmentarea bazată pe diversitatea dimensiunilor domeniilor de activitate şi cerinţelor clienţilor a fost esenţială. decontări complexe. Resursele atrase de pe piaţa internă sub forma depozitelor de la clienţi au crescut într-o pondere mai mică decât creditele (+7. fără a fi însă afectată lichiditatea băncii. odată cu scăderea randamentelor la aceste instrumente. Companiile „bluechips” şi societăţile mari au posibilitatea negocierii dobânzilor pentru depozite la un volum semnificativ al disponibilităţilor. politicile şi expansiunea acţiunilor într-un tot unitar în scopul satisfacerii clienţilor. BCR a atras de pe pieţele externe un împrumut sindicalizat. Principalul produs solicitat de firmele româneşti continuă să fie creditul. Baza de clienţi corporate este segmentată în clienţi strategici („blue chips”). scopul şi dimensiunea activităţilor clienţilor Oferta băncii cu clienţii corporate include conturi. Mixul de produse corporate al Grupului BCR. Proiectele derulate de Grupul BCR în domeniul dezvoltării ofertei de produse şi servicii conform celor mai exigente standarde de calitate. fuziuni. clienţi mari.5% din activele sistemului bancar. gama largă de produse bancare fiind ajustată continuu cu scopul de a ţine pasul cu evoluţia pieţei şi de a reflecta necesităţile ce reies din natura. consultanţă financiară. Grupul şi-a consolidat poziţia de lider. mediu şi lung. oferind Băncii posibilitatea de adaptare a ofertei astfel încât să corespundă cerinţelor fiecărui segment. ceea ce a făcut necesară utilizarea într-o mai mare măsură a liniilor de finanţare externă contractate de la băncile corespondent sau instituţiile financiare internaţionale. creditele pentru investiţii şi creditele pentru 65 . clienţii corporate beneficiind de serviciile Multicash şi e-BCR pentru creşterea calităţii şi eficienţei serviciilor. resursele externe asigurând completarea necesarului de resurse externe pe termen mediu şi lung. leasing. Banca dispunând de cea mai largă ofertă de operaţiuni prin intermediul serviciilor de electronic banking.5%). cea mai mare cerere înregistrându-se pentru liniile de credit. Pentru a susţine expansiunea creditării. credite pe termen scurt. În ceea ce priveşte activitatea de corporate banking. clienţii corporate beneficiază de servicii financiare adiţionale oferite de Bancă împreună cu subsidiarele Grupului. Erste Bank şi Reiffeisen Zentralbank. care a mai implicat 17 alte bănci printre care: Commerybank. cu o cotă de 29. Se poate constata de asemenea diminuarea plasamentelor la bănci şi în certificate de trezorerie. finanţări complexe. Banca Comercială Română s-a concentrat încă de la înfiinţarea sa în anul 1990.2% din total credite şi de 32% din depozitele atrase de la clienţi. intermediat de un consorţiu format din Bank Austria Creditanstalt AG. precum industria energetică. BCR a fost în măsură să furnizeze clienţilor săi servicii de decontare şi protejare împotriva riscului de tranzacţie. În anul 2003. Structura portofoliului de credite reflectă preocuparea Grupului de a dispersa riscul asupra tuturor sectoarelor.5% transporturi 3. În decursul anului 2003. Tabel nr.9% Banca oferă.8. în timp ce importurile au însumat 4. companiilor din sectoarele strategice ale economiei.8% comerţ 19. reprezentând 79% din volumul total. punând accentul pe susţinerea sectoarelor industriale ce demonstrează un potenţial ridicat de creştere şi au contribuţii însemnate la export.4% agricultură 2. credite în valută. Operaţiunile de import-export decontate prin BCR au reprezentat 20.p. înregistrându-se o creştere de 160% faţă de anul 2002.521. Factoringul în valută a fost principalul produs solicitat de companiile româneşti. prin acordarea de credite blue-chips-urilor. pentru acoperirea variatelor şi însemnatelor necesităţi de finanţare.1% tranzacţii imobiliare 4.Managementul financiar al băncilor comerciale finanţarea stocurilor. cu scopul de a avea o distribuţie echilibrata a riscului. 66 . Creditele în sold la sfârşitul anului 2003 au crescut cu 40.956. activitatea de factoring a Băncii s-a înscris pe acelaşi trend ascendent.2003.86% din totalul operaţiunilor de comerţ exterior ale României. precum şi produse şi servicii bancare asociate cu operaţiunile de comerţ exterior. reflectând politica băncii de a susţine companiile pentru realizarea capitalului de lucru. cu un volum al operaţiunilor de aproximativ 82 milioane USD. de asemenea. pe oferirea de consultanţă şi de servicii adaptate la nevoile clienţilor.3% construcţii 3.6 miliarde USD.4% din totalul creditelor în sold la 31 decembrie 2003.105 Banca şi-a valorificat capitalizarea. Credite şi avansuri acordate clientelei Sursa : Raport Anual BCR.376 2002 58.2. acest tip de credite reprezentând aproximativ 41% din totalul creditelor corporate. exporturile decontate de BCR au totalizat 4.2 miliarde USD. acesta fiind cel mai important şi dinamic segment pentru bancă. Dat fiind parteneriatul cu numeroase bănci străine. capacitatea BCR de a le finanţa reprezintă un aport semnificativ la creşterea economică. BCR fiind lider pe piaţa factoringului din România. metalurgie.8% faţă de anul 2002. acordate în special pentru finanţarea procesului de retehnologizare. Având în vedere contribuţia semnificativă a companiilor blue-chips la PIB-ul României. iar activitatea s-a concentrat pe îmbunătăţirea permanentă a calităţii serviciilor. construcţii navale.180 1 2 3 4 5 6 7 industrie 61. Finanţarea corporativă reprezenta 70. Structura creditelor corporate pe principalele sectoare 2003 85.0% altele 5. precum şi pentru realizarea de investiţii. Grupul BCR a avut o politică orientată cu prioritate spre dezvoltarea şi diversificarea produselor şi serviciilor de retail banking. pe locul 25 din totalul celor 160 de membri din 53 ţări. Ratele dobânzii foarte avantajoase şi comisioanele bancare reduse au creat 67 - . clienţi standard şi persoane fizice autorizate. În anul 2003.71% Alte credite 2. care prezintă informaţii integrate despre întreaga gamă de servicii şi produse bancare ale Grupului BCR.6% pentru depozitele în lei şi valută atrase de la populaţie. fond ce urmăreşte efectuarea de plasamente în acţiuni. asigurărilor. cash-management (permite clienţilor planificarea. clienţi importanţi. Pentru a răspunde necesităţilor unui număr cât mai mare de investitori. supravegherea şi administrarea activelor astfel încât să evite tranzacţiile cu lichidităţi). care oferă un mare număr de facilităţi şi integrează servicii ale subsidiarelor Grupului BCR). la sfârşitul anului 2003. BCR deţine poziţia de lider în cadrul sistemului bancar românesc cu o cotă de piaţă de 37. La sfârşitul anul 2003. transferul sumelor în valută prin SWIFT. asigurând în acelaşi timp o gamă diversificată de servicii curente pentru persoane fizice: operaţiunile de schimb valutar. BCR a fost prima bancă din România care a lansat creditul ipotecar. oferite de banca mamă şi de subsidiarele sale ce activează în domeniul leasingului. Creditul continuă să rămână principalul produs solicitat de clienţii persoane fizice. investiţiilor de capital şi pieţelor de capital. astfel că în anul 2003 au fost puse la dispoziţia clienţilor mai multe produse şi servicii noi: e-BCR (asigură accesul electronic la conturi.87 Credite pentru investiţii imobiliare 34. în vederea satisfacerii nevoilor lor curente sau de investiţii. a fost pusă la dispoziţia băncii o sursă de finanţare în valoare de 50 milioane euro pentru acordarea creditelor ipotecare persoanelor fizice. Unul din principalele obiective ale BCR în anul 2003 s-a concretizat în oferirea de noi produse şi servicii. Răspunzând nevoilor clienţilor săi. BCR Asset Management a decis să diversifice gama de produse şi a creat fondul de investiţii denumit BCR Dinamic. Banca a lansat în 2002 şi a finalizat în 2003 primul portal bancar din România.87 % La începutul anului 2003. asigurând dispersia riscului prin diversitatea portofoliului. oferind posibilitatea de a efectua plăţi electronice prin internet). prin semnarea la începutul anului 2003 a Acordului de Împrumut dintre BCR şi BERD. pachetul Private Banking (produs flexibil. disponibil atât pentru persoane fizice cât şi pentru companii. urcând în clasament cu trei locuri faţă de anul 2002.42 62. Structura creditelor de retail pe tipuri de credite 34. BCR a oferit în anul 2003 o gamă largă de produse şi servicii special definite pentru cele patru categorii de clienţi: private banking. în titluri de credit şi alte active. BCR s-a situat. prin Merchants Bank of California şi prin sistemul MoneyGram. alături de eforturile de consolidare a parteneriatului bancă-client.71 2. compus din patru produse şi patru opţionale. în scopul satisfacerii în grad cât mai mare a exigenţelor şi aşteptările clienţilor şi pentru consolidarea poziţiei de lider al sistemului bancar românesc.42% Credite pentru consum 62.Managementul financiar al băncilor comerciale Prin volumul realizat din operaţiunile de factoring de export în colaborare cu membrii Factors Chain International. înaintea unor companii de profil renumite pe plan mondial. Grupul administrând o serie de programe de interes naţional finanţate din surse externe. elaborarea strategiilor presupune 61 62 H. cât şi o percepere a realităţii ce se reflectă în acţiunile sale vizând piaţa. o poziţionare a firmei ce rezidă în mijloace de identificare a locului organizaţiei pe piaţă (sau în mediul său). În cursul anului 2003. politicile şi secvenţele de acţiune într-un întreg coerent. atitudine care. 1990. Putem concluziona că strategia bancară reprezintă ordonarea unor valori obiective. un model ce stabileşte o structură de acţiuni validate pe plan comportamental.Ansoff „Implanting Strateging Management”. care cer o preocupare permanentă în scopul aplicării în principalele domenii ale activităţii băncilor. 1988. identifică cinci definiţii ale strategiei: o percepţie care desemnează un curs prestabilit de acţiune pentru a soluţiona o situaţie. dar şi să construiască şi să consolideze relaţii durabile pe bază de încredere şi parteneriat. Herve de Carmoy63 consideră strategia bancară ca fiind „refuzul derivei” semnificând importanţa transformărilor majore intervenite în sectorul bancar mondial. De asemenea. Strategii de optimizare a performanţelor bancare în cadrul Grupului B. Prentice Hall. a făcut ca BCR să rămână partenerul român preferat al instituţiilor financiare şi băncilor internaţionale. p.4. strategia pe termen lung a BCR punând accent pe armonizarea obiectivelor corporative specifice cu cele ale comunităţii în care îşi desfăşoară activitatea. ca specificare a abordărilor fundamentale necesare pentru obţinerea avantajului competitiv.4. New Jersey. specialist de marcă în domeniul managementului. New York. consideră că gândirea strategică la nivelul managementului trebuie să fie în serviciul consumatorului. progresul tehnic din domeniul activităţii financiare. Brian Quinn evidenţiază faptul că „strategia este un model sau un plan ce integrează scopurile majore ale organizaţiei. 2. în cele ce urmează fiind prezentate cele mai semnificative. prin lansarea unor produse noi: linii de credit în lei pentru persoane fizice pentru o perioadă de un an şi credit pentru achiziţionarea de autoturisme rulate. cercetător în domeniu. 2. să-şi completeze obiectivele şi să aleagă cele mai convenabile ocazii de a le realiza. 1984. care s-a concretizat în poziţia de lider al pieţei ipotecare naţionale cu o cotă de piaţă de 53. BCR s-a străduit nu numai să-şi extindă şi să-şi îmbunătăţească oferta. p. Michael Porter are de asemenea o contribuţie importantă în domeniul strategic prin utilizarea termenului de „strategie generică”. Harper and Row.I. În opinia mea.1 68 .C.2%.” Henry Mintzberg62. un obiectiv important în anul 2003 a fost dezvoltarea creditului de consum destinat persoanelor fizice.58 63 Herve de Carmoy „Strategie bancaire” – Presses Universitaires de France. perceperea strategiei ca o perspectivă care implică atât fixarea unei poziţii. Grupul BCR s-a afirmat pe piaţa românească drept cel mai important furnizor de produse financiare integrate. Părintele planificării strategice. Peter Druker.87 Henry Mintzberg „Strategy Formation: School of Thought”.1. coroborată cu rezultatele financiare. Să selecteze o linie de conduită specifică. În dorinţa de a îndeplini aşteptările clienţilor şi cerinţele unui mediu concurenţial puternic. printr-o politică orientată spre client şi angajament responsabil faţă de societate. o schiţă sau un proiect ce constă într-o manevră menită să depăşească un oponent sau un concurent. mai mult decât faţă de profilul financiar. a unor elemente de politică bancară. p. BCR a rămas principalul partener al economiei româneşti fiind cel mai mare furnizor de credite pentru companiile româneşti. analizată în corelaţie cu concurenţa de pe piaţă.R.Managementul financiar al băncilor comerciale un avantaj concurenţial pentru BCR. Conţinutul procesului strategic Există diverse abordări ale conceptului de strategie. Igor Ansoff61 apreciază că firma trebuie să identifice sectorul în care se plasează. tehnologia. care contribuie direct şi indirect la dezvoltarea comunităţilor locale. Grup capabil să realizeze performanţe bancare durabile prin eficienţă. politic. .2. şi implicit a capacităţii acesteia de a genera profit. La elaborarea strategiilor trebuie să se ţină cont de analizele şi prognozele băncii privind mediul economic. la insolvabilitate temporară şi chiar la faliment.creşterea eficienţei activităţii desfăşurate de bănci prin controlul costurilor. aceasta este circumscrisă politicii financiare şi monetare a statului şi politicii de credit şi valutare elaborate de banca centrală şi cuprinde elemente ce se manifestă în întreaga activitate a societăţilor bancare. . social.701 David H. Dată fiind importanţa operaţiunilor cu clientela. creşterea veniturilor din exploatare. În ceea ce priveşte strategia bancară. relaţiile cu clienţii. organizarea contabilităţii şi sistemului informaţional. fixarea metodelor şi instrumentelor cu ajutorul cărora pot fi realizate politicile şi programele ce vor fi folosite64. consolidarea sistemului bancar şi a componentelor sale. de tip ebanking. . Conducerea fără o abordare strategică sau elaborarea strategiilor fără a ţine cont de realităţile economice au condus la diminuarea poziţiei băncilor în cadrul sistemului bancar. utilizarea titlurilor de valoare. activităţile de corporate banking şi retail banking. astfel: atunci când se realizează o relativă stabilitate pe plan economic. care au drept coordonate realizarea unui anumit nivel al profitului. o creştere a PIB de minimum 4-5%. ce coordonează mişcarea fondurilor de la şi înspre clienţii săi. vol. . p. opera citată. valutar. acesta reprezentând „putere.consolidarea poziţiei pe piaţă. practicarea unei politici monetare de succes. operaţiuni de plăţi. Hamphil „What is leadership Canadian Administrator”. 2.intensificarea prudenţei bancare. prin creşterea capitalurilor proprii.Managementul financiar al băncilor comerciale determinarea obiectivelor şi scopurilor. ofertarea unei game largi şi moderne de credite. Privire de ansamblu asupra strategiei bancare Rolul managementului bancar a cunoscut o creştere semnificativă în perioada tranziţiei la economia de piaţă. VIII. precum: atragerea resurselor şi realizarea plasamentelor.2/1968 69 . Este extrem de importantă elaborarea unor strategii realiste. efect care subliniază rolul managerului de bancă de strateg financiar. o descreştere însemnată a nivelului inflaţiei.creşterea valorii băncii. derivate. În funcţie de mediul în care operează societăţile bancare pot elabora strategii ofensive sau defensive. Se poate vorbi despre o strategie ofensivă „în condiţiile unui scenariu de piaţă optimist. creşterea resurselor atrase de la clientela nebancară. cultural. proiectarea de produse şi servicii care să întărească relaţia băncii cu clienţii şi să contribuie la realizarea nivelului prognozat al profitului. prezenţa activă pe piaţa interbancară. produse şi servicii integrate. care are ca obiective strategice: segmentarea bazei de clienţi. întărirea economico-financiară şi a capacităţii de export a firmelor”.asigurarea şi consolidarea unui raport optim între resurse şi plasamente. care să reprezinte nu mai mult de 15-20%. care se realizează prin diversificarea ofertei de produse şi servicii integrate. financiar şi politic. unul din principalele obiective reprezentându-l elaborarea strategiilor de dezvoltare a băncilor. consultanţă şi evaluare. băncile se structurează în două mari categorii: • activitatea de corporate banking. nr. 64 65 Ioan Bogdan (coordonator).4. care prin efectul de antrenare atrage după sine căderea mai multor componente ale relaţiilor economico-financiare din amonte şi aval. ale căror obiective să se concretizeze în: . autoritate influentă”65. precum şi de calitatea managementului băncii care să confere opţiunilor strategice potenţialitatea necesară. ca factor esenţial al unei afaceri solide.5/2004 70 . care se bazează pe private banking. precum şi a valorii adăugate pentru clienţi pe seama creşterii calităţii prestaţiilor Grupului BCR. calitatea resurselor umane. cunoscut fiind faptul că multe dintre sistemele informatice utilizate în băncile din România nu plasează conceptul de client în centru. Pentru atingerea obiectivelor strategice propuse. reflectată în îmbunătăţirea raportului cost-venituri şi angajarea prudentă a resurselor financiare ale băncii prin managementul adecvat al riscurilor specifice. accesibile prin canale multiple de distribuţie. BCR acţionând pentru păstrarea şi în viitor a poziţiei câştigate de principal finanţator al economiei reale.Managementul financiar al băncilor comerciale • activitatea de retail banking. dezvoltarea unei relaţii cu un client fidel fiind de câteva ori mai ieftină decât atragerea unui nou client. BCR SA îşi extinde activitatea de creditare. creşterea valorii acestora şi implicit a câştigurilor aferente investiţiei acţionarilor. ci la periferia acestuia66. fapt recunoscut de importante agenţii de rating şi de consultanţi independenţi şi demonstrat de ponderea de aproximativ 30% pe care o deţine în bilanţul agregat al băncilor comerciale. cu un control riguros al costurilor de funcţionare. să contribuie la 66 Victoria Stanciu „Soluţii informatice moderne-suport al realizării strategiilor băncii”. reţeaua teritorială a băncii. Obiective strategice ale BCR SA în perioada 2001-2004 Banca Comercială Română reprezintă cea mai solidă societate bancară din România.3. personalizarea produselor şi serviciilor pentru segmentul private banking. printr-o prezenţă activă şi echilibrată. produse de tip credit. nr. de consum şi imobiliar. prin implicarea în problemele generale de strategie. pentru a sprijini dezvoltarea economiei reale. în cadrul cărora prioritară a rămas angajarea resurselor de finanţare în credite acordate agenţilor economici şi populaţiei şi a continuat dezvoltarea activităţii de corporate banking ca activitate nucleu a Grupului care generează cel mai mare volum de venituri pentru bancă asupra căreia managementul băncii îşi va focaliza atenţia. şi nu în ultimul rând sistemul informatic al băncii. Revista Finanţe Bănci Asigurări. Băncile vor putea răspunde mai bine exigenţelor clienţilor numai printr-o cunoaştere a acestora şi o anticipare a nevoilor şi aşteptărilor lor. Conform opiniei specialiştilor băncii. În anul 2003 banca a optat pentru realizarea unei structuri echilibrate a plasamentelor. pachete de produse standard. banca devenind consilierul clientului său. şi de consolidarea poziţiei de piaţă a Grupului ca principal furnizor de servicii financiare integrate. care trebuie să asigure realizarea unei relaţii personalizate cu clienţii băncii. bazate pe o bună cunoaştere a acestora şi adaptarea ofertei băncii profitului definit pentru client. cât şi pe totalul sistemului bancar. atât în ansamblul economiei româneşti. Obiectivele strategice fundamentale pentru perioada 2001-2004 sunt reprezentate de menţinerea cotei de piaţă a băncii. îmbunătăţirea productivităţii. contribuind astfel la creşterea economică şi modernizarea României în perioada actuală de tranziţie şi de accedere la Uniunea Europeană. prin performanţele sale. 2. profitabilitatea. cât şi de plasare a lor sub forma creditelor. punând accent pe finanţările complexe structurate pe proiecte şi servicii de investment banking. concomitent cu asigurarea unui management prudenţial al riscurilor. reprezintă pilonii de bază pe care este constituită strategia de dezvoltare a băncii pentru perioada 2001-2004. relaţia cu clientul dobândind astfel o nouă dimensiune. atât în procesul de atragere a resurselor temporar disponibile. pentru ca. un rol deosebit joacă: managementul băncii. Banca Comercială Română mizează în aceste sens pe consolidarea capacităţii sale de a genera profit prin îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei operaţiunilor derulate. Consecventă acestor obiective şi având în vedere că economia românească se află într-un proces de relansare. respectiv peste 29% din creditele neguvernamentale.4. ţinând cont de impactul deosebit al acestora asupra creării locurilor de muncă şi valorificării potenţialului local de resurse materiale şi umane. având în vedere că aceasta asigură cea mai eficientă alocare a resurselor. etc. cât şi prin dezvoltarea afacerilor viabile ale clienţilor existenţi şi potenţiali ai băncii. care guvernează activitatea de creditare. unităţile bancare teritoriale îşi desfăşoară activitatea conform coordonatelor şi obiectivelor politicii de creditare şi de recuperare a creanţelor. urmărinduse o mai bună promovare a serviciilor de factoring şi forfetare. şi converg spre susţinerea economiei reale. În sfera retail banking banca urmăreşte îmbunătăţirea managementului relaţiilor cu clienţii în contextul concurenţei. de către conducerile unităţilor bancare. gestionarea eficientă a acestuia presupune implementarea şi monitorizarea unei „politici” şi a unei „culturi” solide din partea tuturor factorilor de execuţie şi de decizie implicaţi în procesul de creditare. la modernizarea sectorului financiar şi la menţinerea proceselor de restructurare din economie.Managementul financiar al băncilor comerciale crearea de valoare adăugată. Obiectivele politicii de creditare sunt menite a asigura o creştere a plasamentelor cu risc minim. În cadrul activităţilor de creditare. Pentru a-şi consolida poziţia ocupată de BCR în ierarhia băncilor comerciale româneşti şi central europene. al programelor de investiţii. deşi prezintă cel mai ridicat grad de risc în comparaţie cu celelalte elemente de activ. extinderea şi dezvoltarea de produse de credit mai sofisticate67. un rol important al băncii în domeniul ecologic fiind acela de orientare a finanţărilor către companii şi proiecte care încurajează utilizarea tehnologiilor nepoluante. O direcţie importantă a acţiunilor Grupului BCR o reprezintă conservarea mediului. ca zonă de interes pentru operaţiunile băncii-mamă şi ale subsidiarelor din străinătate. diversificarea ofertei de produse şi servicii. Banca va opta pentru asigurarea unui management financiar pentru diverse programe de finanţare din surse externe şi pe lângă operaţiunile de intermediere a obligaţiunilor municipale. pachete integrate de produse şi servicii de tip credit şi non-credit. care stabilesc cadrul de acţiune al întregii activităţi de creditare. precum şi a instrumentelor de hedging valutar. Banca Comercială Română îşi propune menţinerea cotelor pe fiecare segment de piaţă corporate prin creşterea volumelor de afaceri pe client şi prin creşterea numărului de clienţi. creditul pentru activitatea de leasing. principalele obiective propuse de bancă prin strategia de dezvoltare pe anii 2001-2004 sunt concretizate în: o mai bună orientare către client a activităţii de corporate banking. IMM-urile reprezintă un sector strategic pentru BCR. Dat fiind faptul că riscul de creditare reprezintă cea mai dinamică şi emergentă categorie de riscuri bancare. Coordonatele generale ale politicii de credite corporate ale BCR SA Potrivit Direcţiei Politici de Credite. Un alt obiectiv strategic al băncii este reprezentat de finanţarea comerţului exterior. 71 . atât prin diminuarea creditelor cu risc ridicat. Aplicarea normelor şi instrucţiunilor de creditare presupune consolidarea şi urmărirea respectării principiilor politicii băncii. Capacitatea de inovaţie financiară rămâne un element cheie al competitivităţii de piaţă în condiţiile în care banca doreşte să devină principalul furnizor pe piaţa creditelor de consum şi imobiliare. creditul de scont. factoringul intern şi extern. creşterea volumului de credite şi îmbunătăţirea calităţii portofoliului. şi anume: menţinerea şi consolidarea poziţiei de lider pe piaţa bancară şi cea de principal finanţator al economiei reale prin dezvoltarea produselor tradiţionale şi prin oferta de pachete 67 finanţări structurate. o atenţie deosebită acordându-se evitării oricărui impact negativ asupra mediului. Grupul sprijină unităţi ale administraţiei publice locale prin finanţare din resurse proprii. în special a producţiei pentru export şi exportul sectorului privat. îmbunătăţirea portofoliului de credite şi constituirea unui volum corespunzător de provizioane. ceea ce va avea ca efect consolidarea poziţiei sale de ansamblu pe piaţa de corporate banking. clienţii private banking devenind un segment ţintă pentru creşterea vânzărilor de produse şi servicii retail. În domeniul corporate banking. prevalarea principiului capacităţii clientului de a genera un cash-flow pozitiv. retail banking. respectarea măsurilor prudenţiale impuse de autoritatea naţională de reglementare şi normele proprii. 72 . asigurarea corelării creditelor cu resursele de acoperire ale acestora.Managementul financiar al băncilor comerciale integrate de produse şi servicii bancare de tip noncredit. banca va accepta numai expuneri la risc profitabile în următoarele condiţii: expunerea la risc să asigure un profit corespunzător cu riscul asumat. de exploatare. prin oferta unor credite în lei şi în valută cu destinaţii speciale. municipalităţile reprezentând un segment aparte de clienţi. precum şi sprijinirea liberei iniţiative în dezvoltarea micilor afaceri de către persoane fizice autorizate. îmbunătăţirea calităţii portofoliului prin creşterea gradului de exigenţă a normelor prudenţiale în domeniul creditării. orientarea mai puternică pe client a activităţii de corporate banking. eventualele pierderi să poată fi suportate din rezultate sau să poată fi acoperite din provizioane pentru pierderi deja constituite. dispersia riscului prin orientarea creditului către toate domeniile de activitate cu accent pe susţinerea industriilor cu potenţial ridicat de dezvoltare şi care au asigurate contracte la extern. menţinerea şi perfecţionarea sistemului propriu de rating de credite pentru a putea preveni eventuale riscuri ce pot apărea prin constituirea de provizioane de risc corespunzătoare. cu precădere a riscului tranzacţiei şi a riscului creditului. unităţile băncii implicându-se activ în susţinerea proceselor de restructurare din economie. clienţilor băncii: strategici. precum şi a trecerii în afara bilanţului a creditelor neperformante. structura tranzacţiei. profitul din dobânzi şi comisioane să justifice expunerea la riscul respectiv. care să constituie prima sursă de rambursare a obligaţiilor faţă de bancă. care va trebui compensată printr-o creştere mai mare a afacerilor băncii în sfera creditului. atât din punctul de vedere al structurii. cât şi al maturităţii lor în vederea diminuării riscului de lichiditate al băncii. IMM-uri. monitorizarea mişcărilor din piaţa creditelor a principalilor competitori şi adaptarea ofertei bancare în sfera creditelor la noile condiţii. cu scadenţe care să satisfacă necesităţile reale ale populaţiei. elaborarea de decizii sau propuneri echilibrate de creditare. extinderea activităţii de retail banking. monitorizarea şi diminuarea expunerilor excesive faţă de un client sau un număr restrâns de clienţi. în analiza şi aprobarea solicitărilor de credite. prin reducerea celor globale. prin dezvoltarea gamei de credite în lei şi în valută pentru persoanele fizice. acordarea cu prioritate de credite pe obiect. astfel încât riscul creditului să fie corect evaluat şi apreciat. care se realizează în concordanţă cu revizuirea segmentării bazei de clienţi pe baza modelului de profitabilitate pe client. alţii decât cei strategici. creşterea mai accentuată a veniturilor din comisioane în condiţiile continuării reducerii dobânzilor în corelaţie cu rata inflaţiei. ceea ce presupune analiza tuturor componentelor de risc. implicarea mai activă în finanţarea dezvoltării infrastructurii la nivel local şi multinaţional. în activitatea de creditare se va urmări valorificarea oportunităţilor pieţei interne şi externe. importanţi. garanţiile materiale reprezentând ultima sursa de rambursare. calitatea şi structura sursei de rambursare a garanţiilor. care va beneficia de soluţii de finanţare specializate. a programelor de investiţii şi de protecţie a mediului. astfel încât să existe o delimitare clară între clienţii strategici şi cei mari. cuantificarea riscurilor prin luarea în considerare a tuturor procedurilor legate de performanţa economico-financiară a clientului. inclusiv prin ofertarea de produse distribuite electronic. Referitor la activitatea de finanţare corporativă. şi anume pentru clienţii cu venituri mari.îmbunătăţirea segmentării bazei de clienţi persoane fizice în vederea dezvoltării unei oferte de servicii şi produse care să răspundă cerinţelor pieţei şi care să poată fi promovată eficient în vederea creşterii volumului vânzărilor. construcţiile.Managementul financiar al băncilor comerciale încadrarea în plafoanele de credite stabilite şi urmărirea strictă a respectării scadenţelor de către clienţi în vederea rambursării creditelor provenite din perioadele precedente. atât ca alternativă de plasament a resurselor financiare. .14/2004 73 . . BCR SA şi-a propus să satisfacă necesităţile clienţilor săi de finanţare a investiţiilor imobiliare. . . . politicile BCR au în vedere: . . astfel încât BCR SA să-şi majoreze cota de piaţă.în contextul implementării TQM (Managementul Calităţii Totale) şi al alinierii la standardele internaţionale.diversificarea efectivă a portofoliului de plasamente şi dispersia riscului de credit pe un număr cât mai mare de clienţi viabili. politica de credite faţă de aceştia vizează personalizarea relaţiilor cu banca în scopul stabilirii unei relaţii de parteneriat în afaceri pe termen lung. În ceea ce priveşte activitatea de retail banking. având în vedere riscul minim al acestui produs. anul 2004 va însemna şi lansarea de noi produse şi servicii pe care piaţa le aşteaptă. În cazul clienţilor importanţi ai BCR. .apariţia unor noi pachete de produse dedicate diferitelor segmente de clienţi. cât şi ca sistem de costuri. cât şi ca modalitate de finanţare a consumurilor şi a investiţiilor.dezvoltarea unei oferte personalizate atât ca structură de produse şi servicii financiare. atât la nivel regional cât şi la nivel local. intensificând în acest scop acţiunile de promovare a creditelor cu această destinaţie.creşterea gradului de fidelizare a clienţilor printr-o mai bună orientare a ofertei financiare spre cerinţele acestora. având avantajul unor dobânzi fixe pe perioade de până la 5 ani. . În paralel cu promovarea ofertei de produse şi servicii existente. industria de echipamente electrice. . pentru clienţii cu situaţie financiară foarte bună. industria alimentară. turismul – Circulara BCR nr.monitorizarea şi dezvoltarea afacerilor cu acei clienţi din ramurile şi sectoarele pentru care se prefigurează tendinţe de creştere în următorii ani68 şi se va susţine prin credite. pachetele de produse vor fi completate cu credite de consum şi ipotecare. precum şi spre societăţi mai mici dar care au o dezvoltare dinamică şi perspective de creştere pe pieţele pe care acţionează. care permit finanţarea proiectelor de investiţii în condiţii favorabile. industria de prelucrare a lemnului. corelat cu situaţia resurselor şi cu capacitatea împrumuturilor de a genera încasări în lei. comerţul. reciproc avantajos. respectiv în valută.creditele în lei şi valută trebuie să constituie un raport judicios. iar pentru cei private banking vor fi concepute în versiuni mai sofisticate. creşterea profitabilităţii unităţilor bancare prin preocuparea permanentă pentru recuperarea creanţelor băncii la scadenţă şi evitarea înregistrării de cheltuieli exagerate cu provizioanele de risc de credit. cu activităţi profitabile şi rulaje bancare semnificative.promovarea mai activă a creditelor acordate din linii de finanţare externă.creşterea ponderii creditelor pe obiect în detrimentul creditelor globale de exploatare.promovarea mai agresivă a creditelor de factoring în lei şi valută. care au relaţii şi cu alte bănci. . inclusiv prin dezvoltarea şi stimularea cooperării cu parteneri din UE pe fondul consolidării funcţionării economiei de piaţă şi al instaurării unui climat concurenţial. care asigură o derulare mai rapidă a acestora şi o creştere a vitezei de rotaţie a creditelor. obiectivele şi direcţiile de acţiune se îndreaptă către: . amplificarea procesului de remodelare a capacităţii şi structurii producţiei industriale.orientarea spre consolidarea bazei de clienţi de prim rang. respectiv: 68 industria energetică. . . 74 .activităţile de leasing. care presupune un ansamblu de servicii oferite de bancă in calitate de „factor”. .). . generatoare de pierderi. şi restricţionarea accesului la credite a agenţilor economici ce exportă materii prime.pentru clienţii mari. în al doilea rând datorită faptului că acestea tind să domine o serie de sectoare economice. Pentru menţinerea unui portofoliu de credite sănătos.etc.acordarea de credite pentru importul de bunuri de consum. BCR SA are în vedere următoarele aspecte: analiza comparativă a dezavantajelor imediate determinate din diminuarea veniturilor din dobânzi concomitent cu avantajele de perspectivă. Finanţarea producţiei de export şi a exportului de produse. angrenate în activitatea de export. alţii decât cei strategici. şi anume: creşterea exigenţei în procesul de analiză a solicitărilor şi de aprobare a creditelor prin restricţionarea până la anulare a accesului la credite al clienţilor cu o situaţie necorespunzătoare. în acest sens promovându-se pe lângă credite şi oferta standard de produse şi servicii.restricţionarea acordării de noi credite clienţilor cu rating ce se încadrează în categoria „substandard”. o a creditelor ipotecare în lei şi în valută pentru persoane fizice în vederea construirii. cunoscut fiind faptul că ele reprezintă un segment de interes pentru bancă în primul rând datorită evoluţiilor foarte dinamice ce generează cerere potenţială pentru servicii financiare şi.dezvoltarea operaţiunilor de factoring.Managementul financiar al băncilor comerciale o a creditelor în lei. obiectivele specifice ale activităţii curente de creditare fiind: Sprijinirea prin credite a marilor companii de stat şi a sectorului privat performant şi creşterea continuă a sectorului privat în portofoliul total. prin credite cu dobândă reală sau diferenţiată. în scopul creşterii volumului anual al rulajului realizat prin BCR SA. pentru clienţii băncii persoane juridice cu activitate în domeniul construcţiilor de locuinţe prin contractarea directă a acestora. IFC.finanţarea prin credite a investiţiilor noi „green field”.aplicarea unor măsuri obligatorii pentru evitarea înregistrării de credite şi dobânzi restante faţă de bancă. pentru bunuri de strictă necesitate sau care nu se produc în ţară.acordarea de credite pentru importuri agenţilor economici care nu realizează direct export se face numai cu aprobarea Centralei băncii.sprijinirea prioritară prin alocarea de noi credite agenţilor economici care realizează şi exportă produse cu un grad înalt de prelucrare. care pot genera un efect de antrenare cât mai ridicat. BCR SA susţine finanţarea concretă a economiei reale performante. Pentru respectarea acestui important obiectiv strategic. acordate de organisme financiare internaţionale (BERD.implicarea mai accentuată în derularea împrumuturilor pe proiecte de structurare. inclusiv prin proiectarea de pachete de produse complementare. PHARE. clienţilor cu o situaţie economico-financiară necorespunzătoare. UE. care reprezintă esenţa creşterii economice. ce se face prin respectarea unor măsuri de ajustare a politicii de credite care să vizeze: . diminuarea expunerii clienţilor cu o datorie faţă de bancă mai mare de 30 de zile şi acţiuni operative de executare amiabilă sau silită. acestea fiind cele care pot contribui la restructurarea efectivă a economiei româneşti. . . concomitent cu menţinerea tendinţei de reducere a dobânzilor şi în concordanţă cu rata inflaţiei. precum şi celor înregistraţi la Centrala Incidentelor de Plăţi.acordarea creditelor pentru investiţii se face cu prioritate pentru cele productive. ce încorporează valoare adăugată mare. în măsură să asigure creşterea veniturilor băncii din alte surse afară de dobânzi. . asigurând accesul acestora la întreaga gamă de produse şi servicii disponibile. reabilitării şi consolidării imobilelor. cumpărării. . . . conducerile unităţilor bancare vor trebui să aibă în vedere consolidarea relaţiilor existente şi dezvoltarea acestora în planul mai multor activităţi. pe măsură ce afacerile acestora vor continua să se dezvolte. Noua strategie prevede restructurarea funcţională la nivelul Centralei şi al reţelei. Grupul BCR îşi va dezvolta afacerile prin diversificarea şi promovarea unei oferte de produse şi servicii care să aibă la bază inovaţia financiară. furnizori. finanţate din împrumuturi externe. asset management). precum şi sprijinirea liberei iniţiative în dezvoltarea micilor afaceri de către persoanele fizice autorizate. şi a celei de prim plan ocupate pe piaţa Europei Centrale şi de Est. Având în vedere structura de Grup financiar şi faptul că BCR a implementat deja conceptul „one-stopshop financial supermarket”. clienţi ai BCR SA. ceea ce va contribui la lărgirea bazei de clienţi şi la crearea unei relaţii pe termen lung cu aceştia. Profitabilitatea la nivel consolidat va fi influenţată pozitiv şi de aportul subsidiarelor care va creşte semnificativ în următorii 4 ani. participarea în cadrul consorţiilor care acordă credite sindicalizate pentru finanţarea agenţilor economici importanţi. În calitatea sa de cel mai mare grup financiar bancar ce operează pe piaţa românească. concomitent cu o atentă monitorizare a costurilor. implicarea în derularea tuturor programelor importante de interes naţional. pentru clienţi printr-o ofertă competitivă din punct de vedere al costurilor.Managementul financiar al băncilor comerciale atragerea operaţiunilor efectuate prin alte bănci. aceasta având ca efect creşterea valorii pentru acţionari prin rentabilităţi mai mari ale capitalului (16-18%) şi. ceea ce va crea condiţiile pentru o mai bună monitorizare a evoluţiei grupului de fiecare din segmentele de piaţă pe care operează (bancar. instituţii de reglementare – responsabilitatea şi transparenţa reprezentând elementele cheie care asigură existenţa şi perpetuarea acestei valori. ca parametru esenţial de evaluare a solidităţii băncii. care presupune: 75 . Eficienţa operaţională la nivel consolidat va continua să se îmbunătăţească în perioada 2004-2007. clienţi. iar valoarea fundamentală este protejarea tuturor părţilor care au interes în bancă – acţionari. astfel: extinderea utilizării creditului pe documentele în curs de încasare. prin creşterea notorietăţii brandului BCR şi prin repoziţionarea ca „inovativ” şi „dinamic”. cu garanţii guvernamentale. cu asigurarea unui nivel adecvat de provizioane. creşterea volumului de credite se realizează în condiţii de prudenţă bancară. a creditului de scont şi a celui pentru activitatea de leasing. asigurări. cu scadenţe care să satisfacă necesităţile reale ale clienţilor şi în corelare cu posibilitatea pieţei de a absorbi astfel de împrumuturi. Dezvoltarea activităţii de creditare va pune accent pe promovarea acestor tipuri de credite care satisfac cerinţele de profitabilitate şi siguranţă ale băncii. leasing. salariaţi. Un alt obiectiv fundamental al băncii îl constituie calitatea portofoliului de credite. cu o capitalizare de peste 800 milioane EUR. administratori. în rândul clienţilor identificaţi că ar dispune de un potenţial competitiv extern. strategie care are ca obiectiv major consolidarea poziţiei de lider în România. Potrivit Raportului Băncii Comerciale Române. Banca Comercială Română şi-a stabilit o nouă strategie pentru perioada 2004-2007. de asemenea. de clienţii cu activitate de export. Extinderea creditului de consum prin diversificarea creditelor în lei şi valută oferite de bancă. prin oferta unor credite în lei şi valută cu destinaţii diverse. desfăşurarea unui marketing proactiv pentru promovarea acestui tip de credit. Menţinând orientările fundamentale din strategia anterioară (2001-2004). ţintele financiare sunt stabilite şi urmărite la nivel consolidat. strategia BCR pentru anii 2004-2007 are la bază principii moderne de guvernanţă corporativă. noua viziune strategică pune accent pe consolidare în condiţiile unei restructurări funcţionale. Continuarea dezvoltării serviciilor asociate creditului concomitent cu dinamizarea acţiunilor vizând crearea infrastructurii necesare pentru utilizarea acestora. leasing. contractate sau garantate de stat din fonduri nerambursabile sau ale organismelor internaţionale. .centralizarea activităţii de back-office (proiect implementat). 76 . Puterea financiară. Tehnologia informaţiei în viziunea BCR este fundamentul tuturor proceselor din cadrul unei organizaţii şi participă direct la crearea de valoare adăugată. nefiind acceptat nici un risc individual sau cumulat care să nu poată fi cuantificat. va oferi clienţilor servicii complete. oferind suport continuu pentru realizarea obiectivelor strategice. flexibile şi în timp real prin intermediul unor canale variate de distribuţie. dezvoltarea şi motivarea personalului cu abilităţi corespunzătoare pentru realizarea obiectivelor de afaceri stabilite. care să asigure activităţi mai eficiente în vederea creşterii valorii băncilor. managementul riscurilor şi operaţiuni (proiect deja implementat la începutul anului 2004). inovatoare. Activul cel mai important îl reprezintă resursele umane. BCR a demarat un proiect informatic amplu. . Consider că obiectivele strategice viitoare ale societăţilor bancare se vor focaliza pe realizarea unor alianţe strategice cu bănci de pe pieţele bancare internaţionale. va permite asumarea de riscuri corelate cu câştigul. În ceea ce priveşte riscurile abordarea va fin în continuare prudentă. odată implementat. corporate. care. banking. alături de disciplina financiară. Obiectivul principal în managementul resurselor umane este de a creşte contribuţia personalului la majorarea valorii băncii.organizarea pe cinci linii funcţionale a Centralei băncii: financiar. ce constituie un domeniu căruia BCR îi acordă o importanţă aparte în ceea ce priveşte atragerea. cu un accent mai mare pe managementul proactiv al acestora.Managementul financiar al băncilor comerciale . astfel încât Grupul să poată beneficia de cele mai atractive oportunităţi de pe piaţă. retail banking.integrarea activităţii de retail banking.