Academia de Știinţe a Moldovei Institutul de Filologie Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” Facultatea de FilologieComITETul ŞTIINţIFIC: Liviu ANTONESEI (Iaşi) Alexandra BARBĂNEAGRĂ (Chişinău) Nicolae BILEŢCHI (Chişinău) Mihai CIMPOI (Chişinău) Alina CIOBANU-TOFAN (Leipzig) APARE DE TREI ORI PE AN anul xiii • nr. 1-2 (32)• 2013 REVISTĂ ȘTIINțIFICĂ Tudor COLAC (Chişinău) Nicolae LEAHU (Bălţi) Mircea MARTIN (Bucureşti) Giorgi MASALKINI (Batumi) Dan MĂNUCĂ (Iaşi) Felix NICOLAU (Bucureşti) Tatiana CIOCOI (Chişinău) Ion PLĂMĂDEALĂ (Chişinău) Elena PRUS (Chişinău) Adrian Dinu RACHIERU (Timişoara) Sergiu PAVLICENCU (Chişinău) Maria ŞLEAHTIŢCHI (Chişinău) Andrei ŢURCANU (Chişinău) Diana VRABIE (Bălţi) DIRECTOR FONdATOR Alexandru BURLACU REdACTOR-ŞEF Aliona GRATI REdACTORI-ŞEFI AdJUNCŢI Anatol GAVRILOV Nina CORCINSCHI REdACTORI Lilia PORUBIN Mihai PAPUC SECRETAR Vlad CARAMAN DESIGN ȘI TEHNOREdACTARE Igor CONDREA Responsabilitatea opiniilor exprimate în paginile revistei aparţine autorilor. Volum recenzat, aprobat şi recomandat de Consiliul ştiinţific al Institutului de Filologie al AŞM şi de Senatul Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. Adresa colegiului de redacţie: Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 1. MD–2001, Chişinău, Republica Moldova, biroul 411. Tel.: +373 (22) 21-04-98. E-mail:
[email protected] www.metaliteratura.foxnet.md, metaliteratura.asm.md ACADEMY OF SCIENCE FROM MOLDOVA PHILOLOGY INSTITUTE „ION CREANGA” STATE PEDAGOGICAL UNIVERSITY FROM CHISINAU PHILOLOGY DEPARTMENT ThE SCIENTIFIC CommITTEE: Liviu ANTONESEI (Iaşi) Alexandra BARBĂNEAGRĂ (Chişinău) Nicolae BILEŢCHI (Chişinău) Mihai CIMPOI (Chişinău) Alina CIOBANU-TOFAN (Leipzig) APPEARS THREE TIMES A YEAR year xiii • no. 1-2 (32) • 2013 SCIENTIFIC JOURNAL Tudor COLAC (Chişinău) Nicolae LEAHU (Bălţi) Mircea MARTIN (Bucureşti) Giorgi MASALKINI (Batumi) Dan MĂNUCĂ (Iaşi) Felix NICOLAU (Bucureşti) Tatiana CIOCOI (Chişinău) Ion PLĂMĂDEALĂ (Chişinău) Elena PRUS (Chişinău) Adrian Dinu RACHIERU (Timişoara) Sergiu PAVLICENCU (Chişinău) Maria ŞLEAHTIŢCHI (Chişinău) Andrei ŢURCANU (Chişinău) Diana VRABIE (Bălţi) FOUNdING DIRECTOR Alexandru BURLACU EdITOR IN CHIEF Aliona GRATI dEPUTY EdITORs Anatol GAVRILOV Nina CORCINSCHI sTYLIsTIC EdITOR Lilia PORUBIN Mihai PAPUC (Responsible for English version) EdITORIAL SECRETARY Vlad CARAMAN DESIGN & PAGE LAYOUT Igor CONDREA The authors are responsible for the opinions expressed in this journal. The volume is reviewed, approved and recommended by the Scientific Council of the Philology Institute of the Academy of Science from Moldova and the Senate of “Ion Creangă” State Pedagogical University. The address of the Editorial Board: 1, Ştefan cel Mare şi Sfânt Avenue, MD–2001, Chişinău, Republic of Moldova, office 411. Phone: +373 (22) 21-04-98. E-mail:
[email protected] www.metaliteratura.foxnet.md, metaliteratura.asm.md SUMAR ESEU SUMMARY ESSAY Dialogue as complex polyphony GIORGI MASALKINI Диалог как сложная полифония................................................................................... 7 TIMOFEI ROŞCA Martin Heidegger: Dasein-ul şi structura ontologică a poeziei...............................13 Martin Heidegger: Dasein and ontological structure of poetry ISTORIA LITERATURII HISTORY OF LITERATURE NICOLAE BILEŢCHI Eugeniu Russev şi realizările lui în domeniul cronografiei moldoveneşti..............20 Eugeniu Russev and his achievement in the field of Moldovan cronography ALEXANDRU BURLACU Est-Etica lui Vasile Romanciuc.......................................................................................31 Vasile Romanciuc’s East-Ethics GRIGORE CHIPER Vasile Romanciuc între spiritul modern şi angajarea tradiţiei.................................40 Vasile Romanciuc between modern spirit and tradition PROCESUL LITERAR CONTEMPORAN CONTEMPORARY LITERARY PROCESS FELIX NICOLAU Suita şi menuetul douămiiste..........................................................................................44 The suite and menuet of the 2000s NINA CORCINSCHI Grigore Chiper şi poezia ca spectacol al inteligenţei..................................................53 Grigore Chiper and poetry as a performance of intellect TEORIE LITERARĂ LITERARY THEORY ALIONA GRATI Istoria literaturii ca dialog al vocilor, părerilor, asociaţiilor, ideilor şi stilurilor....58 History of literature as a dialogue of voices, opinions, assciations, ideas and styles OLESEA GÂRLEA Şcoala mitologică de la Cambridge................................................................................65 Cambridge mythology school —3— ....................................................104 In the labyrinth of meta-transitivity LILIA PORUBIN Critica literară ca text (i)mediat......................... Capitole din literatura română de exil în Franţa.........................................................80 Actuality of Enlightenment values for the contemporary human STUDII TRANSDISCIPLINARE TRANSDISCIPLINARY STUDIES ELENA UNGUREANU Hypertextul şi omniprezenţa hyperlinkului sau Hypertextul pe înţelesul tuturor....111 Andrei Turcanu and the archeic stake of literature MARIA PILCHIN Cealaltă poezie în „Oleandrii mă strigă roz” de Maria Şleahtiţchi............. 1–2 • 2013 LITERATURĂ COMPARATĂ COMPARATIVE LITERATURE OLGA CHOJNACKA Exilul ca proces creator..............73 Exile as a creative process.......................86 Hypertext and omnipresence of hyperlink or Hypertext for dummies POLEMOS POLEMOS ADRIAN DINU RACHIERU Resurecţia modernismului? Câteva precizări terminologice........116 The other poetry in „Oleanders call out to me in pink” by Maria Sleahtitchi DIANA VRABIE Dorina Neculce și contaminarea de eul dialogal (surâsul meul gothic)..................109 Literary criticism as (im)mediate(d) text CRONICĂ REVIEWS NINA CORCINSCHI Andrei Ţurcanu şi miza arheică a literaturii......................................................METALITERATURĂ • Nr..........99 Resurrection of modernism? Some terminological specifications EVA ÎN AGORA EVE IN AGORA ALIONA GRATI În labirintul metatranzitivităţii................................................................ Chapters from Romanian literature of exile to France EMILIA TARABURCA Actualitatea valorilor iluministe pentru omul contemporan................120 Dorina Neculce and Contamination of The Self-Dialougue (My gothic grin) —4— ........ в основе которого будет лежать идея единства всемирно-исторической судьбы человечества. —5— . In this text there are presented several reasons which led to this situation. П олагаю. It is the formation of a paradigm which can see the world in terms of pluralism and differences. В дисгармонии с природой. without binding to one particular. Задача повышения уровня культуры диалога в мире равнозначна выработке нового мировидения. кризиса. complex polyphony. simple polyphony. One is that the science about humans and moral desynchronizes with the technical ones. addressing all scientific disciplines. «одичавшим» сознанием. расширения поля коммуникации в современном мире. в котором мы живем. Georgia GIORGI MASALKINI Диалог как сложная полифония ABSTRACT This study formulates the problem of misfit of actual dialogue to the structure of contemporary world which leads to some nasty consequences. Данная задача носит вовсе не отвлеченно-теоретический характер и многими осознается. 1–2 • 2013 ESEU ESSAY Universitatea de Stat „Shota Rustaveli” din Batumi. В своей работе попробую высказать ряд соображений о причинах этого несоответствия. transculturation. в смутной. как насущная потребность для выхода из тупиков как материального. Keywords: dialogue. в которые загнало себя человечество. Human consciousness should become cross-cultural and synthetic. с расколотым. ideologies and value systems. Мы живем в эпоху всеобщего перелома. что современная ситуация с диалогом явно не адекватна уровню проблематичности мира. тем самым. The improvement of the dialogue culture in the world requires the development of a new worldview which will be based on an idea of global history common for entire humanity. о возможности совершенствования диалога и.METALITERATURĂ • Nr. нового общепланетарного мировосприятия и на базе этого – миропорядка. так и духовного порядка. Данный прорыв неиндуистских организаций к осознанию общечеловеческих проблем имеет свои корни. считая. Практически речь идет о гражданском обществе. Сознание людей должно стать транскультурным и синтезирующим. быть может. сколько разделяемые ценности. которых характеризуют не столько общие. которое. как в религии Востока в целом. Без интернационализации духовного мира человечества мир может оказаться неуправляемым. Живем. ничему не научившись. в частности. и призывают к выработке нового глобального планетарного сознания. 1–2 • 2013 но от этого не менее мучительной тревоге перед будущим. 101]. а о формировании мировоззренческой парадигмы плюрализма. или религиозное течение. пишет он. не связывая себя ни с одной из них. в усовершенствовании человека. которое не является продуктом одноразового гражданского согласия. стр. От нас все еще „отдает глиной”. Оно есть процесс постоянного творческого поиска этого согласия. где каждое „я” имеет право на поиск. Л. ни одна группа людей не в состоянии в одиночку исправить состояние дел в мире [1. Причиной отсутствия гармоничности и диалогичности в мире. 64. все так же неспособные к диалогу между культурами. Мир. что науки о человеке. считает один из лидеров клуба Аурелио Печчеи.. 47. Ибо ни одна группа людей. скорее всего. идеологиям и системам ценностей. что равно и невозможно и нежелательно. обществе.METALITERATURĂ • Nr. плюралистическо-дифференциального видения. в особенностях индуизма. д. морали отстали от технических наук. диалоговой системы. недостижимо. о налаживании надлежайщей коммуникации. для которых важен не столько компромисс. обращаться ко всем возможным научным дисциплинам. расценивая все культуры как некий эксперимент в поиске высшей истины (принцип единства в многообразии). впервые оказалось так остро неприспособленно к новой реальности нашего времени . между религиями. Бердзенишвили пишет о сообществе свободных людей. различных интересов. и лучшим поводырем в этих —6— . нахождение и установление своей истины [2. допускающей равную ценность различных мировоззрений. ни одно философское. который одним из условий прогресса и выживания человека считает „развитие всемирного сознания”. религиозным и т.необходимости существенно улучшить организацию мирового сообщества и усовершенствовать управление делами человечества. Не об утверждении единой системы ценностей. стр. Это сфера сосуществования множества истин. Речь должна идти не об утверждении некоего универсального мировоззрения. Призывают отказаться от претензии на монопольное владение истиной и терпимо относиться к любым различиям – культурным. Практически и в первом и во втором случае речь идет о диалоге. прежде всего. Решение проблемы он видит. Человечество. общечеловеческого патриотизма. а о формировании реального пространства „взаимопонимающей коммуникации”. Нельзя не видеть схожесть их идей с идеями Римского Клуба. между индивидами. 67-69]. сколько готовность понимать друг друга. современные неоиндуистские организации полагают отсутствие у людей универсалистского сознания единства бытия. так и. Причина вторая. Создан даже Software. на высотах культуры чужое. когда поют в 3. точнее. что рознит. где мелодии существенно разнятся и несводимы друг к другу. но недостаточной для установления режима диалога. может быть выражена тезой – «нас так многое объединяет»! В угоду этой установке акцентируется то. воспринять уровень наивысшей гармонии. И так как не совсем понятно. сложной полифонии дает феномен грузинской фольклорной песни. М. что различает. голоса эти не изолированы. Образно этот обедненный диалог можно сравнить с английским. . когда. или же процесс формирования псевдо . в межсударственных отношениях) существует парадигмального рода установка на компромисс. на котором в глобальном мире общаются те. В ней человеку непосвященному исполнение непосредственно «криманчули» (одна из четырех голосовых партий в одноименной песне) может показаться лишней. на нахождение сходного. равнодопускаемых истин. для которых английский не родной. Мень. и о полифонии сложной. Бахтин пишет о простой. Одна из таких песен – «Криманчули». Данная установка.METALITERATURĂ • Nr. в межкультурных. и затушевывается. Если говорить языком логики. Он создан для простой эффективности общения – всегда. то консенсус – это уровень и прерогатива простой полифонии. несмотря на независимость. со всеми. Непосвященному уху трудно уловить. При этом. равноуважаемых. везде. где мелодии повторяют друг друга (или же весьма схожи). не могут случаться друг без друга [3]. то зачастую другое. что с этими разностями делать. А эти «разности» лезут со всех щелей. который проверяет текст и удаляет —7— . коротких предложений и базового синтаксиса без всяких идиоматических выражений. нивелируется то. но вступают в полифоническую текстуру в разное время. а то и в 4 голоса. то есть имитативной полифонии. то. На процесс диалога в мире негативное влияние оказывает феномен так называемого «обеднения диалога». то установка на компромисс является необходимой. Это тот вид полифонии.или квази – диалога с соответствующим псевдокультурным полем коммуникации. где одновременно существует множество независимых и несливающихся голосов и сознаний. не могут быть произнесены. взаимоприемлемого. в то время как поле уважительного сосуществования взаимоисключающих истин – полифонии сложной. «Globish» не создан для глубокого культурного взаимопонимания. Интересный материал для понимания неимитативной. Итак. Требуется дополнение данной установки установкой плюрализма. другое становится интересным. приведем несколько причин неладов с диалогом. как писал А. нарочитой.они нуждаются друг в друге. 1–2 • 2013 поисках может служить гуманитарное образование. Если использовать музыкальную терминологию. схожим. разное воспринимается именно как враждебное. то есть неимитативной. что означает допущение сосуществования взаимоисключающих. Или же с «Globish» – прагматической формой английского языка со словарем в 1500 слов. Причина первая: в теории и практике диалога (например. что действительно является общим. но равноприемлемых. абсолютно необходимая и полезная в определенных рамках. Это создает массу удобств. Соотношение в обществе диалоговости – монологичности определяет уровень его цивилизованности – нецивилизованности. западная демократия обладают работающими механизмами по восстановлению этих правил. например. Возможности диалога в современном мире растут. Конечно же. к некоей «норме». но одновременно лишает диалог между культурами истинного смысла. 36]. 1–2 • 2013 слова. Миронов [5. как коммуникационная парадигма «западного христианства»: университетско–монастырский диспут. Предполагает определенную степень доверия. стр. Мы ищем схожее. участники диалога западного образца также нарушают правила упорядоченной полемики. в принципе несуществующему стандарту. Нам так понятнее и нам так проще. ибо в этом коммуникационном поле господствуют общие стереотипы. но. Если ты не вступаешь в упорядоченную полемику. западные общества. во-первых. в результате у них уже на институциональном уровне оформилась воля к сосуществованию. наименее культурная часть культуры. и требует постоянной творчесской заботы. Цивилизация не есть данность. полагает В. общие параметры требуемого поведения. воля и способность вступать в упорядоченную полемику. Настоящий диалог подразумевает наличие определенных взамоуважаемых правил игры. воли к диалогу. по урегулированию тех или иных кризисных ситуаций в плане коммуникации. Это некое прокрустово ложе для диалога. как все… [4]. в принципе. правил упорядоченной полемики. тем самым. К тому же. но он упрощается. к «унификации множественности». воля к диалогу. мы пытаемся ориентироваться. тем самым. то. а также обмениваются доводами. Она есть искусственное создание. эти «нарушения» носят спорадический характер. Участники диалога «ответственно говорят и слушают друг друга». что можно считать одним из проявлений кризиса культуры. И это может случиться с любым обществом. которое откажется от диалога. культуры диалога. ты не стремишься к правде и являешься «интеллектуальным варваром» (не умеешь играть в крикет). Цивилизационные процессы на Западе в силу ряда исторических причин начались раньше. общие оценки. требует воли к сосуществованию. служивший развитию искусства упорядоченной полемики. не новое явление. Это универсальная ментальная установка. округлению. сужение области неодинакового в различных культурах может вести их к подчинению некоей искусственной интегративной суперкультуре (например. этому способствовала такая историческая особенность Запада. или что то же самое – перестанет заботиться о цивилизации. Это наименее содержательная. Помимо феномена «обеднения диалога» и процессов формирования псевдо-диалога требует анализа и такое. без которого он просто теряет смысл. Стремление найти общее приводит к срезанию углов. а во-вторых. как имми- —8— . не включенные в Globish… Теперь уже знающие английский вынуждены говорить на нем. к подтягиванию к какому-то. действовать на основе и исходя из привычной нам «сетки координат». Так.METALITERATURĂ • Nr. компьютерная графика с фактически единым языком). рационального мышления и. иначе тотчас же окажешься без нее (Ортега-и-Гассет). 1–2 • 2013 тация диалога. По разным причинам. но интеллектуалов в целом в мире перестают слушать. Пространственно – геометрическая конфигурация грузинского застолья определяется необходимостью наличия ведомого – тамады. задушевную. а тому. ни к чему не обязывающую коммуникацию. где всем заправляет тамада. с другой – «молчаливое большинство массы». теоретический публичный диспут интеллектуалов уступает место телевидению и «телевизионным экспертам». «Понимание» – требует книги и публичного диспута по определенным правилам. слишком атомарен. но во втором случае («классическое застолье») все понятнее. Книга. везде: в литературе. слишком подвержен влиянию масс – культуры. в науке. сужение пространства упорядоченной полемики в современном мире. В обоих случаях мы имеем дело лишь с сурогатом диалога. Интеллектуалы вряд ли смогут стать такими же властителями дум. одной из имитаций диалога и упорядоченной коммуникации является вся архетиктоника грузинского застолья. и поддерживать диалог на различные темы на трезвую голову. в музыке. можно вступить в долгую. 191-192]. в условиях формирования новой экранной информационной реальности фокусирование внимания публики зачастую успешнее удается не тому. тем самым. по мнению многих несовместима с рациональной коммуникацией [7. в каждой социокультурной единице носит уникальный характер. слишком сложен. Мир стал слишком прагматичен. больших (мета) нарраций. то в современном информационном мире. В условиях перехода от слова к образу. с желательными людьми. в которых иногда главным правилом является отсутствие всяких правил. по сути. Еще одной причиной неладов с диалогом является изменение роли интеллектуалов в плане их влияния на качество данного диалога. какими в свое время были Вольтер и Гегель. глубже понимает. репрезентирует особую модель социальности [6]. которая. Закончилась эпоха «больших людей». слишком технологичен и. демократичны. кто лучше (эффектнее) подает себя. Причина третья. как правило. или в совсем недавнее время Камю и Сартр. где нет тамады. кто лучше. в кино. например. «Подавание себя» – современных электронных аудиовизуальных средств и правил игры. расчлененной) конфигурацией стола более диалогичны и более. Постмодерн не любит приставки «мета». —9— . когда «информация упраздняет знание». все более сужается в эпоху «зрелого постмодерна. от слова к аудиовизуальным средствам. Родная стихия интеллектуала – стихия упорядоченного диалога. За классическим застольем же. на качество коммуникации и. тем самым. В застолье грузин «вспоминает» о необходимости упорядочения коммуникации. Так.METALITERATURĂ • Nr. проще и душевнее! Общества с «фуршетной» (расколотой. в Грузии. освященным временем и традициями правилам. которая. наконец. главными акторами производства «смысла» становятся с одной стороны – средства массовой коммуникации и телекоммуникаций. и говорить. которое. академическая наука. Джгереная правильно замечает о «страданиях» грузин в условиях фуршета. где приходится общаться. о существовании на то закона и пытается следовать определенным. стр. Если раньше общественный спрос на смысл удовлетворяли интеллектуалы. пан – систем. отождествляеся с утверждением недиалоговости. Феномен «насилия над реальностью». делает его фрагментарным [9]. дающей им жизнь. Одной из характеристик постмодернистской реальности является «насилие над реальностью» (например. среди которых главные – правила упорядоченной полемики. Еще одна причина неладов с диалогом связанна с «герметизацией сознания». на которых фокусируется внимание публики. по мнению Хабермасса. но при этом интеллектуалы захлебываются в этой. распыляют эти авторитеты. к его культурному обнищанию. пишет Ортега: чтобы стать искателем истины. 1–2 • 2013 Современные технологии. в принципе подрывают авторитет. в свою очередь. аристократический принцип устройства культурной пирамиды. Четверая причина. печатное слово уже даже не соперник. Крушение аристократического принципа устройства культурной пирамиды приводит к «ограблению» повседневного сознания. когда он принимает свой уровень за норму. казалось бы. особенно приживается в среде. делают их анонимными. в силу легкости и удобства в плане потребления. всеобщности. что. приводят к «беспримерному уплотнению коммуникационных сетей». когда есть «избранные». Именно таким образом характеризует «восставшего» массового человека Ортега-и-Гассет. Сцена для элитарных выступлений тщеславных интеллектуалов еще остается – пишет Хабермасс. которое случается с человеком тогда. Духовный и интеллектуальный герметизм и порождаемое им «райсское сознание» не настроено вступать в настоящий диалог. лишает его способности к синтезированию. а существующие в ней роли – менее дифференцированными. Причины: публичная сфера стала менее формализованной. она полна характерными для «замуссоренного сознания» стереотипами. когда он считает имеющуюся у него информацию и убеждения достаточными.… Современные информационно – технологические средства. владеющие темами и высказываниями. На баланс сил между словом и образом оказывает влияние и политическая ориентационная потребность в экранной реальности. по меньшей мере. «виртуологии». общественный диалог становится интенсивным. Они. но вышедшей из берегов стихии. Если раньше (до интернета) внимание публики концентрировалось на неких избранных сообщениях. ты должен признать определенные правила игры. Здесь книга. что массовый человек глуп.METALITERATURĂ • Nr. Но его информированность носит несистемный характер. где наблюдается дефицит диалога. Это не означает. Для Ортеги наступление масс отождествляется с варварстом. симуляционная активность по моделированию ситуации). в силу своей всеядности. Уровень его информированности может быть очень высок. Наличие идей недостаточно. где не стимулируется потребность множественных интерпретаций. десакрализуют их. так чтобы граждане в один и тот же момент могли быть заняты одними и теми же критически отфильтрованными темами. то децентрализация доступа к неотредактированным темам в условиях интернета привела к тому. где доминирует лишь одна «единственно верная — 10 — . что высказывания интеллектуалов теряют способность фокусировать внимание публики [8]. со смещением баланса сил между прессой и телевидением (там же). но происходит переход от слова к образу (iconicturn). Когда интеллектуалы становятся проводниками идеологии они. 1–2 • 2013 интерпретация». Мамардашвили пишет. требует соучастия. Альтернативное «будущее» для гумманитарных наук. в условиях современной «неоварваризации» и герметизации сознания массового человекав. В деле совершенствования диалога и формирования режима надлежайщей коммуникации в мире свое веское слово может сказать гуманитарное образование. Печчеи.) требует режима упрощенных схем и однозначных ответов на любые вопросы. Человеческие качества. в условиях виртуально – информационной гипперреальности. требует «дисциплины мыслей». как минимум. Примечания: 1. Гражданское общество. тем самым способствуя их коммуникации. Тоталитарный или же авторитарный системы это. Через внедрение принципиальной установки на диалог оно способствует созданию формализованной упорядоченной интеллектуальной среды. тем самым. ведет к общему понижению уровня общественной морали. совершают интеллектуальное предательство. Тбилиси. напротив.com. Диалог напрямую связан с политическим либерализмом. — 11 — . режим монолога. стр. Nikulin. – влачить судьбу служанки политики. 1998 (на груз. Каждый из представителей гуманитарной науки прокладывает дорогу либо к диалогу. что в плане моделирования реальности пальма первенства принадлежит тоталитарно – авторитарным режимам. Mikhail Bakhtin: A Theory of Dialogue. создающим свои «идеологические сверхреальности» [10. А.theaustralian. Constellations Volume 5. Массовый человек предпочитает жить в упрощенном мире. Москва. что размещение большого и сложного мира в маленькие головы (головы Шариковых – от авт. что не всегда благоприятствует комфортности существования обывателя. либо к монологу. Диалог же. D. 1998.au/news/world/globish-now-the-lingua-franca-of-world-travellers/ story-e6frg6so-1111112672356. Неучет правил упорядоченной полемики. режим вертикальной коммуникации и непререкаемых. проводника национальных (и только) нарративов и акторов мифологизации сознания обществ в мире. 39]. равнозначный интеллектуальному предательству. 1980. языке). неизбежно наносит человеку нравственный ущерб. необсуждаемых истин. http://www. что точность мышления есть моральная и профессиональная обязанность интеллектуалов. 3. 2. Проблема диалога не есть лишь проблема теоретическая или же гносеологическая. требует выбора в плане принятия – неприятия той или иной точки зрения. где за него думают и решают. где сообщаются по определенным правилам. No 3. это в условиях нарастающего культурно – цивилизационного противостояния. в том числе и нелиберальных. монологический принцип коммуникации. в котором вместо диалога окончательно утвердится монолог. Мамардашвили полагает. 4. Не случайно. Blackwell Publishers).METALITERATURĂ • Nr. поскольку либеральный режим обеспечивает защиту всех позиций в обществе. 132/ seach?qcache:94iWKJxEaqgJ:= magazines. Журнал «Вопросы философии» № 2. 1–2 • 2013 5. 2007. 10. 6.125.77. Издательство «Алгоритм». Е. Журнал «Логос» №5. Зверство и гуманность.METALITERATURĂ • Nr.ru/nz/2006/47/h. Хабермасс. Ю. Москва. № 20-21.1999: 12-17. Филипп Бенетон. К.russ.php?author=1456&book=8977. Призрак толпы. Что отличает интеллектуала. В. Война на границе права и морали. Коммуникационное пространство как фактор трансформации современной культуры и философии. Социофилософия грузинского стола и кое-что другое. тоталитарный и авторитарный режимы. Журнал «Солидарность». http:/74.ge/book. Хабермасс. Миронов. 8. Джгереная. Ю. Идеология. Первым почуять важное. Ясперс. http://lib. Жан Бодрийяр. 7. 9. — 12 — . p. produsă prin aşa-numita perspectivă ontologică a Dasein-ului. mai întâi. din celebrul său studiu . Derrida.. fără a putea fixa conceptul ce înseamnă «este». noi ne mişcăm mereu într-o înţelegere a Fiinţei.. n. Nu cunoaştem nici măcar orizontul din care am putea apuca şi fixa sensul. relevă M. pune la temelia . Heidegger . Însă deja când întrebăm: «ce este (subliniat de autorul citatului) Fiinţa.METALITERATURĂ • Nr.sfinţenia” gândului şi primul înţeles” [1.interogaţiei”. p. 11]. — 13 — . versiune românească din 1994). semantic tension.. Dasein. but also of poeticity. hermeneutics.. să ne fie disponibil. .Originea operei de artă” (1995) Constantin Noica menţionează: . În studiul introductiv la alt volum al lui M. În acest tratat filozoful.. O metodă de gândire structurală. Ne referim. 28]. housing. Heidegger în «Fiinţă şi timp». căruia îi şi este dedicată lucrarea. Bahtin sau a lui J. recunoaştem în filozofia lui M. Heidegger.. Noi nu ştim ce exprimă Fiinţa. bineînţeles. noi ne situăm într-o înţelegere a lui «este».... being. în anumite moduri. . Heidegger’s “interrogative” method of thinking is thus a discovering and at the same time exciting step: it stimulates the entire hermeneutic system of art in general and the lyric poetry in particular.Drept căutare.. la revelaţia metafizică.Fiinţă şi timp” (.De la el (Martin Heidegger – n.cu stimă şi prietenie”.Sein und Zeit”. interogaţia necesită o însoţire precursorie care este ceva din cel căutat. asemănătoare prin gradul de inovaţie cu aceea a lui M. 1–2 • 2013 Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău TIMOFEI ROŞCA MarTIN HEIdEggEr: DaSEIN-ul ŞI STruCTura oNTologICĂ a poEZIEI AbSTraCT In order to rethink and deepen into being and world poetry increasingly turns to the principles and criteria of philosophical thinking.analiticii” sale principiul . The interpretation of Heidegger’s Dasein is today the vector of understanding not only of metaphysics. Din această înţelegere apare întrebarea formală despre Fiinţă şi tendinţa spre noţiunea de Fiinţă. discipol al fenomenologului Edmund Husserl. Deci sensul de Fiinţă trebuie deja. language. Keywords: structure..) am învăţat că întrebarea este . Această înţelegere obişnuită şi vagă a Fiinţei este un factum” [2. METALITERATURĂ • Nr. 1–2 • 2013 Însuşi Dasein-ul – termen ce semnifică formula Fiinţei (da – deschis şi sein – fiinţă, adică ,,fiinţă-în-deschis” sau ,,Fiinţa ajunsă în locul de deschidere în care sălăşluieşte adevărul ei”, cum a tradus G. Liiceanu şi comentat de D. Tilincă şi M. Arman în Notele versiunii românești), reprezintă în dinamica manifestării sale ontice modelul ,,analitic” de cea mai viabilă şi, totodată, radicală prestanţă structurală. ,,Dasein-ul, remarcă M. Heidegger în paragraful «Întâietatea ontică a întrebării despre fiinţă», este o fiinţare care nu se întâlneşte doar ca fiinţare dată printre alte fiinţări. El se evidenţiază ontic prin faptul că, în Fiinţa sa, este preocupat de această fiinţă. Însă atunci, acestei constituiri a Fiinţei Dasein-ului îi este propriu faptul că, în Fiinţa sa el are un raport de Fiinţă cu această Fiinţă. Şi aceasta, la rândul ei, înseamnă: Dasein-ul, într-un fel sau altul, se înţelege pe sine în Fiinţa sa. Acestei fiinţări (Dasein) îi este caracteristic faptul că, prin şi cu fiinţa sa, aceasta îi este lui însuşi revelată. Însăşi înţelegerea Fiinţei este determinare a faptului – de – a – fi al Dasein-ului. Desemnarea ontică a Dasein-ului constă în aceea că din punct de vedere ontologic el este” (subliniat de autorul citatului) [1, pp. 32-33]. Cum au menţionat cercetătorii, Dasein-ul nu reprezintă o invenţie a lui M. Heidegger, el a constituit un termen comun, aplicat în diverse contexte filozofice ale teoreticienilor germani, concordat cu, ,,alţi derivaţi de la forma verbală şi cea substantivală a lui «sein» (a fi) şi «Sein» (fiinţă)”. Meritul lui M. Heidegger stă în ,,reinterpretarea” termenului în cauză care a devenit intraductibilă în alte limbi [2, p. 96-97], întrucât gânditorul a intensificat analitismul la maxim, obţinând o structură a Dasein-uluiu, a Fiinţei în sine însăşi. O interpretare originală a Dasein-ului, cu o înlesnire a perspectivei heideggeriene, întreprinde cercetătorul ştiinţific A. Gavrilov. Pornind de la ,,fericita formulă” a lui J. Derrida, citată şi de G. Liiceanu: ,,Dasein-ul dacă nu este omul, nu este totuşi altceva decât omul”, autorul ,,Criteriilor de ştiinţificitate a terminologiei literare...” (2007) are prilejul să ,,specificiteze” termenul heideggerian, să excludă, în primul rând, înţelegerea Dasein-ului ca ,,fenomen psihic sau logic, ce se consumă în conştiinţa umană” şi să determine că ,,factorii subiectivi ai lui (ai omului – n. n.)... pot să apară sau nu numai din structura existenţială a fiinţării lui într-o anumită situaţie concretă a existenţei lui istorice. Astfel, posibilitatea omului de a înţelege este întotdeauna predeterminată de măsura în care fiinţa sa se poate realiza în situaţia existenţială dată – «aici şi acum» – în calitatea de cea de a patra dimensiune a temporalităţii, când ceea-ce-nu-mai-este-actualitate ajunge din trecutul reactualizat la o prezenţă statornică «aici» şi «acum», iar în «ceea ce este» se prefigurează ( în însuşi modul – de – a – fi, ci nu doar în imaginaţia omului) o anumită putinţă – de – a – fi a fiinţării – în lume, astfel încât în existenţa – aici omul nimereşte în cercul de lumină, în care se arată descoperită Fiinţa în întregul ei, are loc întregirea sensului lui a fi ca ceea ce a fost, este şi va fi de-a pururea” [3, p. 98-99]. Aşadar, Fiinţa ,,este” a patra dimensiune a timpului, pe lângă ,,trecut, actualitate şi viitor”. Tot astfel cum omul este Dasein-ul ,,proiectat de Fiinţă pentru a avea grijă de Fiinţă... şi totodată Fiinţa ajunsă – prin om – să se deschidă în gândire şi rostire (Fiinţa adăpostită în limbă), accentuează G. Liiceanu. — 14 — METALITERATURĂ • Nr. 1–2 • 2013 În polemică cu oponenţii săi privind (in) traductibilitatea Dasein-ului, dar şi în propriile reflecţii referitoare la ,,forma temporalităţii”, cum a observat C. Noica în cadrul ,,Meditaţiilor...” sale, M. Heidegger rămâne rezervat şi ermetic, am adăuga noi. ,,Interogaţiile sale duc lipsa unui ,,catalizator” al explicităţii, atunci când este vorba de vagul metafizic, de perspectiva zbuciumului hermeneutic, când se hotărăşte plenitudinea revelaţiei exegetice. Filozofia sa ar fi văduvită de un ,,operator ontologic”, adică de un ,,cod” de felul ,,a fi întru”, care ar spori continuitatea înţelesului, ar oferi acces la ,,ceea ce avem ascuns şi promiţător filozofic în vorbirea noastră” [1, p. 20]. Calea de căutare şi explicitare a ,,înţelesului” la M. Heidegger este anume neînţelesul deschis. Din cele trei şanse de relevare a înţelesului fiinţial: frica, foamea şi erosul, exegetul alege prima şansă, angoasa fiind factorul indeterminat ce antrenează spre unul şi mai nedeterminat dar totuşi deschis – Fiinţa. Regimul fiinţial ,,fiind” unul ,,închis”, dar totuşi cu şanse de ,,deschidere”, accesul ontologic spre el trebuie să fie de aceeaşi natură, cum ar fi angoasa, îngrijorarea: pe cât de închisă, limitată în clarificarea condiţiei fiinţiale, pe atât şi de deschisă în obscuritatea ei, pe atât de imprevizibilă în surprize. Acest principiu hermeneutic, de gândire abisală va servi ca o prerogativă, aplicabilă şi în câmpul inedit sau inefabil al poeziei lirice – gen antrenat şi el spre zonele criptice, spre ,,tainele nepătrunsului ascuns” (L. Blaga). Contează, totodată, logica strategică, procedurală în demersul hermeneutic heideggerian care conduce la decizii şi ,,deschideri” spre fiinţialitate, justificarea revalorificării spaţiilor părăsite ale gândirii şi ale exprimării, totodată. Filozofia heideggeriană este, în acest sens, una ce revitalizează legăturile fiinţialităţii şi ale comunicării – legături care zac în analele spiritualităţii umane, ale limbii ca locuinţă sau leagăn al fiinţării noastre. În filozofia lui M. Heidegger există distincţie principială între categoriile: fiinţă şi existenţă. Prin fiinţă gânditorul înţelege ceea ce dă sens şi raţiune existenţei, nemărginirii, ,,chaosului” (M. Eminescu). Pentru a vorbi despre universul Fiinţei, alt exemplu mai convingător filozoful nu găseşte, cum a reafirmat J. Derrida, decât fiinţa umană, privilegiată cu limbă de comunicare şi cuget. În metafizica sa, gânditorul se adânceşte anume prin aceste filoane: ,,comunicare”, ,,cuminecare”, ,,comuniune”, pentru a reduce cât mai mult nebulozitatea din jurul Dasein-ului uman, ca ,,existent”, conştient de ,,locuirea” sa în universalitate, ca să se apropie, mai apoi, de înţelesurile Fiinţei. ,,Comuniunea, spune C. Noica, comentând filozofia lui M. Heidegger, este cu fiinţa din noi sau întru fiinţa din noi. Cumineci cu alte fiinţe omeneşti sau chiar cu alte realităţi ale firii prin cuvinte şi sub cuvinte, dar cumineci cu limba în care vorbeşti, iar prin ea, particulară cum este, cu universalul fiinţei. Pentru Heidegger deci înţelesul fiinţei este marea întrebare a filozofiei, iar nu reflectarea asupra existentului ce devine” [1, p. 14] (sublinierile aparţin autorului citatului). Referindu-se la artă, inclusiv la poezie, M. Heidegger, apelează la aceleaşi criterii filozofice cu priză în fiinţialitate. Întrucât esenţa artei este adevărul, iar adevărul nu poate fi altul, în ultima instanţă, decât cel al ,,fiinţării”, aceasta, la rândul ei, poate fi intuită doar în ,,subzistenţa” operei. Cât priveşte artistul, poetul – acesta ,,rămâne”, — 15 — METALITERATURĂ • Nr. 1–2 • 2013 în raport cu opera, ,,un element indiferent, aproape asemenea unui punct de trecere care se autodistruge în procesul de creaţie, pentru a lăsa opera să trăiască în primplan” [4, p. 63]. ,,A trăi” sau a fi ,,indiferent” de sine, în cazul de faţă, înseamnă ca opera să-şi asigure şi să-şi ,,pună în libertate spaţiul liber al deschisului şi a rândului acestui spaţiu liber în configuraţia lui... Opera menţine deschis deschisul lumii” [4, p. 69]. Tot astfel cum ,,instalarea adevărului, ca stare de neascundere a fiinţării în operă, este producerea unei fiinţări care până atunci n-a existat niciodată şi care nici nu va mai apărea vreodată” [4, p. 88]. Este vorba despre ceea ce în ordinea curentă a interpretării fenomenului artistic se numeşte inedit sau inefabil. Atâta doar că, de data aceasta, pe lângă irepetabilele palpitaţii ale inimii, pe lângă deciziile intuiţionale din sediul inspiraţiei poetice, care ne oferă o imagine ,,secundă”, esenţializată a realităţii – pe lângă acestea sau dincolo de ele, artistul cuvântului ne oferă în sens ontologic trecerea în ,,deschiderea”, sau ,,neascunderea” fiinţei, adică ne oferă ,,a patra dimensiune a timpului” manifestată în ceea ce M. Heidegger numeşte Dasein. Pro-ducerea, spune M. Heidegger în capitolul ,,Întrebarea privitoare la tehnică”, are loc în măsura în care ceva ascuns vine în neascuns! [4, p. 136]. Aceasta e dacă ne referim la raportul om – realitate, în general, când individualitatea umană trebuie să se exprime, să se ,,livreze” pentru a ,,scoate realul din ascundere”. Care este rolul şi locul poeziei în această relaţie? M. Heidegger vine cu un răspuns mai mult decât neaşteptat: ,,Poeticul străbate orice artă, orice scoatere din ascundere care aduce în sfera frumosului tot ceea ce fiinţează în chip esenţial” [4, p. 163]. Conform acestei concepţii, poetul se situează în zona esenţialităţii ,,deschiderii” sau ,,neascunderii” fiinţiale, ,,străbătând-o”. Arta, în general, cu atât mai mult poezia, stă sub semnul pericolului, întrucât, ca esenţă, ea ,,nu se închide în faţa constelaţiei adevărului”, acţionează în ,,deschis”, în ,,neascundere”, în risc, care este şi chezăşie, totodată. Cu cât ne apropiem mai mult de pericol, spune autorul studiului ,,Originea operei de artă”, cu atât mai luminos încep să strălucească acele drumuri care poartă către ceea ce salvează. Cu atât mai strălucitoare devine întrebarea noastră. Căci în actul întrebării stă pioşenia gândirii” [4, p. 164]. Avem de a face cu o gândire ,,de dincolo” de gândire. M. Heidegger o raportează la noţiunile de ,,locuire” sau ,,tetradă” (unitatea dintre ,,pământ”, ,,cer”, ,,divinitate” şi ,,om”) care se retrage sau se ,,cufundă” în ,,vorbirea simplă şi înaltă”, mai exact spus în ,,tăcerea” ei. ,,Limba, precizează teoreticianul, îl lipseşte pe om de vorbirea ei simplă şi înaltă. Dar prin aceasta, chemarea ei iniţială nu amuţeşte, ci doar se cufundă în tăcere. Iar omul omite, desigur, să acorde acestei tăceri atenţia cuvenită” [4, p. 178]. Nu întâmplător expresioniştii, L. Blaga în poezie, de pildă, adâncindu-se în metafizică, acordă o deosebită atenţie tăcerii, concepută ca semnificat, tot astfel cum N. Stănescu în poezia postmodernistă renunţă la ,,cuvântul” cu autoritatea lui semantică, ,,zeiască” şi preferă ,,vorbirea”, instaurând un nou statut de po(i)eticitate – ,,poezia necuvântului”. Autorul celebrelor şi incitantelor Elegii (douăsprezece la număr, 1966) îşi dobândeşte gândul şi sensul scontat în câmpul vorbirii, din degajările cuvântului în mers, surprins ,,într-o ipostază alienată” [5, p. 83], cum apreciază teoreticiana română Şt. Mincu în — 16 — p. . Revenim deci la acelaşi mare sens de . citat de Heidegger. M. însuşi Holderlin. R.poetul poetului”.angoasa” sau ...... Blaga (.Cuvântul însuşi.sfetnicul” rostirii: ea corectează perspectiva spre esenţa realităţilor lumii. Nu face excepţie şi Holderlin. Prin .. Nichita Srănescu între poesis şi poein” (1991).. În primul caz limba însemnează mijloc de comunicare şi de cuminicare. de dinainte de convenţia semnului”. incluzând coparticiparea consumatorului de frumos. iubirea cea atoatepăstrătoare” [4. Este un joc de cuvinte.îngrijorarea”.joc imaginar”. La T.revoltei fondului nelatin”.. pe care o poate stăpâni poezia autentică în virtutea libertăţii regimului ei de respiraţie rezultativă. Taina.” [4.. în . De unde rezultă: .închidere” cu . Cu alte cuvinte..” [4. tot M. de dinainte de convenţia semnului (sublinierea noastră – T.. ce are ea mai divin... 223]. p. devenind o simplă podoabă a ei” [4... interpretând poezia lui Holderlin. . 17].).jocul” presupune .parte componentă a Dasein-ului omenesc” [4..locuirii poetice” depinde de limbă în ipostaza ei .Activitatea poetică îşi creează operele în sfera şi din . Primul vedea în inocenţa jocului unul din izvoarele reformatoare ale poeziei (alături de natură. Arghezi.. Heidegger aşa şi defineşte: . Heidegger vede prin spectrul liricii acestuia activitatea poetică: un .. că poeticul nu vine decât să se adauge locuirii.rostită”.locuire”.vorbindă” şi nicidecum în forma ei scriptică. ca . de exemplu.224].cuvântului” din constructivitatea ordinară a limbii şi obţinerea. Luând ca model conceptual creaţia lui Höderlin – .. de limbă . devine semn liber (subliniat de autoarea citatului) rămânând până la urmă singura lege (..ordine”) transgresată..... Asemenea analogii întâlneam şi la alţi poeţi.. cu atât mai departe este tot ce a rostit el de o simplă enunţare (Aussage). Interiorul limbii cu rădăcinile începuturilor este . interiorul limbii hotărăşte structura poeticităţii.necuvântul”.. nu este altceva decât expresia .locuirii” în ipostaza ei activă. 203].. întrucât el reprezintă focarul interrelaţiilor tuturor elementelor concreatoare. p. reţine două momente esenţiale despre limbă: .situării în sânul deschiderii fiinţei”. cu atât mai liberă este rostirea lui. tensiunea semantică pură. De altfel.Cu cât mai poetică este creaţia unui pot..joc” o şansă de relansare a poeziei. În al doilea caz — 17 — .. observă M. ca atingere a scopului scontat..Tensiunea semantică pură. p. dragoste sau divinitate). Stănescu în .ca cel mai periculos dintre bunuri” şi .. 201].Cântec de adormit Mitzura” sau la L.deschidere”.224].. dar şi de mare răspundere privind respectarea . Barthes sau acelaşi N.. Heidegger.aceasta nu înseamnă. căci.alienare” trebuie să înţelegem neutralizarea . ceea ce presupune fidelitate şi sacrificiu justificat.. Heidegger însă jocul poetic holderlinian comportă alte semnificaţii. . cu atât mai pur îşi pune poetul tot ce a rostit (Gesagte) în slujba unei ascultări mereu mai atente. Este căutat însă .Activitatea poetică este asemenea unui vis.. ca . p .materialul limbii.. relevă autoarea studiului citat. p. ea nu este o realitate. deci cu atât mai deschisă şi mai pregătită este ea pentru neprevăzut. cel de-al doilea intuia prin faptul exaltării dionisiace o reminiscenţă a . Totodată.METALITERATURĂ • Nr..Respirări” (1982).. aşa cum atenţiona R. totodată... . Ca şi în cadrul Dasein-ului. lipsit de gravitatea acţiunii. care să-l transceandă pe aceasta în interior” [5. dar şi unul şi altul vedeau în .. desigur.tensiunii lui semantice”. . 1–2 • 2013 fundamentalul ei studiu . secretul .Vreau să joc”). În viziunea lui M. ..lăcaş al fiinţării”.. neascundere ca într-un vis necodificat. .abia în învăluire îşi — 18 — .. Noica. p. spune analistul. „limba în stare născândă”.. Stăpânind aceste sublimităţi.dialog care se naşte între gândire şi creaţia poetică”.. Este vorba de cu totul alt limbaj. anume ea . 232]. care spunea că poezia . . Heidegger. ca . bineînţeles. p. Prin poeticitatea Dasein-ului iese . poetului îi revine nobila povară a ..Abia poezia însăşi. versul lui V. de sfinţenia sa”.tot ce ne preocupă în limba de zi cu zi”. inclusiv celei de .interogaţia”. apreciind versul traklian este .Chipul unui animal/ Încremeneşte de albastru.. învăţătură. poezia ar fi. sau la mai recenta . comentând opera lui Holderlin.. p. poetul se poate prezenta ca un al doilea demiurg ce . care e de provenienţă sacră).ctitoriei” fiinţei.. superior organizată (incluzând intuiţia. 232].a ceva evanescent”. Sufletul. Pornind de la alt vers al aceluiaşi poet: . Bachelard.. Sorescu. Heidegger .să scoată la iveală esenţa limbii”. .. 231].. M. dacă ne gândim la lirica lui L. ceea ce deloc nu înseamnă că poezia şi-ar dura expresia dintr-un material lingvistic . Iată de ce . sfârşind la Poezie (care nu este filozofie.. Oricum.. ci un dar” [4.în deschis.METALITERATURĂ • Nr.. magia etc.. anume poezia este chemată să întrunească aceste dimensiuni. are loc cu precădere din punctul de vedere pur filozofic. . într-un cuvânt vocaţia.. care este o nobilă. autorul studiului .. Ce-i drept.autentică survenire în istorie”. 21].Daseinul nu este un merit. de data aceasta a lui Georg Trakl.. A. Analitismul său se concentrează anume asupra acestui raport de data aceasta între ...locuirea” ce se manifestă în virtutea . Or. Heidegger deduce liber că Dasein-ul este prin excelenţă . dar nu este o învăţătură a filozofiei şi a logosului” [1. şi C. În reflecţiile sale asupra creaţiei altui poet german.reprezintă puterea fundamentală a locuirii umane” – puterea ce se iscă dintr-o esenţă umană.existent”. fantezia. adică aceea care esenţializează originarul.. că M.ctitoreşte” limba.Albastrul”: .Originea operei de artă” încearcă o analiză a structurii esenţei poeziei. creat anume de poezie.lirosofie” (M. prefaţatorul lucrării respective.. deci a creaţiei.esenţa limbii trebuie înţeleasă pornind de la esenţa poeziei şi nu invers” [4. spune M.. 1–2 • 2013 – respectarea principiului universal al iubirii ce dă sens timpului. Cimpoi) a poetului român din Basarabia.dăruie” în numele ..suflet” şi . fiinţare care nu trăieşte decât propria ei descompunere” [4. .dialogului” interfiinţial. pp. V... ca metodă de analiză a structurii fenomenului poetic.. Blaga sau la considerentele lui M. Bineînţeles. Heidegger ne predispune la un .. bine venit în aprecierea fenomenului artistic..este ori filozofie ori nu este nimic”.. aplicând o expresie de-a lui G. în accepţia expusă anterior..şi-a condus extraordinara sa investiţie filozofică până la pragurile filozofiei. Mai mult decât atât: . e cea care face posibilă limba. chiar în mâinile lui Holderlin) sau la Tăcere. imaginaţia.. Privită din acest punct de vedere...ceea – ce – nu – fiinţează – cu – adevărat. trebuie să părăsească sfera sensibilului care reprezintă .sensibilitate”. Trakl servindu-i mai degrabă pretext. p. De aici M. Poezia este „limba originară a unui popor care aparţine istoriei” [4. Teleucă. şi care se . Heidegger îşi antrenează gândirea spre concentraţiile sugestive ale termenilor poetici angajaţi în poezia ..poetic”.a patra dimensiune”. adânc înţeleaptă şi pilduitoare pentru vorbăreaţa lume modernă. 311-312].Ceva străin este sufletul pe acest pământ”. atenţiona în cunoştiinţă de cauză. Problema este discutabilă. operând cu criterii de gândire netradiţionale. . Bucureşti: Humanitas. Heidegger a reînnoit filozofia. — 19 — .. . a Dasein-ului uman. Academia de Ştiinţe a Moldovei.pentru a găsi acolo adăpost”.. .sânul tăcerii”.albastra sălbăticiune” este fiinţa umană privită . . Traducere din germană: Dorin Tilincă. Martin Heidegger.. Nu se operează cu termeni figurativi (tropi. 1995. plină de lumina sensului. dar tot atât de efective în lărgirea orizontului de cunoaştere a limbii poetice. O mutaţie paradigmatică de la raportul subiect/obiect la raportul subiect/subiect. 4. 1991. Studiu introductiv: Constantin Noica. Eseu de epistemologie literară. 1–2 • 2013 dobândeşte strălucirea”. Anatol Gavrilov. Bucureşti: Editura Eminescu. Aşadar. 2007. Bucureşti: Editura Jurnalul literar. fiind astfel luminată de sacru.. Note: 1.Piatra” este . prin metoda interogaţiei ontologice M.METALITERATURĂ • Nr. 1995 5. În: Martin Heidegger. Traducere şi note: Thomas Kleininger. Perseverând asupra imaginarului artistic.faţa sălbăticiunii”. Martin Heidegger... Meditaţii introductive asupra lui Heidegger. Studiu introductiv: Constantin Noica. în opinia teoreticianului..). Consultant ştiinţific: Mircea Arman. artei şi poeziei. 1994. În dreptul ei animalul îşi trădează . cele două dimensiuni ce definesc limba poeziei lui Trakl. Pincipiul obiectivităţii. Bucureşti: Humanitas. durere domolită”. Chişinău: Elan-Poligraf. 3. I. la rândul ei de către albastrul nopţii. Fiinţă şi timp. Constantin Noica.. comentatorul nu întreprinde altceva decât conturează sau completează Dasein-ul poetic traklian. Polisemantismul şi univocitatea ca suprasens sunt. Mircea Arman. Originea operei de artă. Institutul de Filologie. Ştefania Mincu. Analiza porneşte de la cuvânt. Gabriel Liiceanu. Note: Dorin Tilincă. Traducere şi note: Thomas Kleininger.. inclusiv al celui artistic. 2. Criterii de ştiinţificitate a terminologiei literare. Cuvânt înainte de Octavian Vuia. .blândeţea transformă învrăjbirea în . Nichita Stănescu între poesis şi poein. a fiinţei.adâncind în sine liniştea”. de la rostirea lui poetică... Gabriel Liiceanu. iar prin ea a adâncit viziunea asupra structurii. Originea operei de artă. figuri de stil etc. 17 mai 1982. pentru aportul lui considerabil la dezvoltarea ştiinţei şi. la Institutul Moldovenesc de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Istoriei. totalitarianism. Russev felt all the consequences of disobedience. Economiei. Eugeniu Russev se cuvine pomenit în mod aparte. în pofida pericolelor deportărilor în Siberia. Bolgrad (d. Nivelul studiilor în cadrul acestor instituţii pare să egaleze cu distanţa în spaţiu dintre Bucureşti şi Buguruslan. e nevoit să activeze la Buguruslan. După studiile superioare terminate la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti viitorul savant. chronograph.METALITERATURĂ • Nr. revenit la baştină. censorship. în rândul al doilea. pentru destinul său excepţional. În primul rând. Developing a thesis about the chroniclers and writing studies under these conditions could not be regarded otherwise than as an act of insubordination. au rămas după 1940 în Basarabia sau au revenit aici după cel de al doilea război mondial. 1–2 • 2013 ISTORIA LITERATURII HISTORY OF LITERATURE Institutul de Filologie al AŞM NICOLAE BILEŢCHI EugENIu RuSSEV ŞI rEalIZĂrIlE luI îN domENIul CroNograFIEI moldoVENEŞTI AbSTraCT The article analyzes Eugen Russev’s contribution to researching Moldovan chronography in the context of inappropriate implications of Bolshevik ideology. Limbii şi Literaturii. Keywords: Russev. Moscow considered research on Moldavian chroniclers inappropriate calling them provocative of nationalistic spirit. ideology. Născut la 24 decembrie 1915 în satul Cubei. Chişinău). Eugeniu Russev a fost nevoit să parcurgă toate etapele care ilustrează teroarea istoriei. Istoriceşte şi psihologiceşte acest pas a fost unul — 20 — . demarând cu un debut nefericit. P rintre figurile proeminente care. al p. în acest sens. Cantemir). (b) pentru RSSM . cum vor putea aceştia activa în cadrul unui singur curent literar oficializat ş. al p. G.Cu privire la examinarea unor chestiuni privind istoria poporului moldovenesc şi a literaturii sale”. Având o funcţie onorabilă la Bucureşti. în timpul războiului şi în perioada postbelică să urmeze calea tuturor intelectualilor din spaţiul basarabean. El viza. Costin. S-au perindat.a.c.. dar imediat după o susţinere cu brio a tezei de doctorat.. cine sunt scriitorii. intitulată Letopiseţul lui Grigore Ureche – monument al ideologiei feudale din secolul al XVII-lea la care autorul a lucrat până la susţinerea din 1951. Russo. N. se cerea revăzut din temelii. Russev de naţionalism burghez (vezi articolul lui I. de fapt. Şvedov Istoria unei disertaţii din Sovetskaia Moldavia. adică până la anexarea Basarabiei la Rusia (Varlaam. problemele în cauză au căpătat conotaţii politice. activitatea cărora s-a desfăşurat în Moldova de peste Prut înainte de unirea ei cu Ţara Românească în statul unitar România. bazat pe cele mai frumoase tradiţii însuşite de E. Aceştia erau A.3) şi vine – direct sau indirect – să se integreze într-un cerc de probleme cu mult mai largi decât un simplu subiect al cronografiei.METALITERATURĂ • Nr. Acel debut în ştiinţă. Dat fiind faptul că în Moldova de peste Prut şi în Valahia a început a — 21 — . azi dispunem de argumente convingătoare care ne spun că urcuşurile şi căderile amintite provin din debutul lui nefericit. N. T. Coval secretarului c. Dosoftei. şi moldoveni pe toţi cronicarii şi scriitorii ale căror activitate s-a desfăşurat în hotarele fostei Ţări a Moldovei înainte de secolul al XIXlea. adresată de primul secretar al c. Beldiman. 1952. D. Ureche. Neculce.(b) u.c. E.M. Costin.c. Vârnav. i se retrage gradul ştiinţific de doctor în istorie. pentru ca mai apoi. fiind învinuit de naţionalism burghez. Dincolo de tertipurile vehiculate atunci în presă întru susţinerea învinuirii lui E.În acest context. căci aşa s-ar cuveni tratat acest pas în final. inclusiv în teza de doctorat. . De a-i recunoaşte în egală măsură şi români. al p.Malenkov. Russev revine în 1940 din proprie iniţiativă la Chişinău. precum şi pe scriitorii din prima jumătate a secolului al XIX-lea. după tipicul sistemului totalitar sovietic. Hotărârea în cauză constituia un program de acţiuni pentru mai mulţi ani în vederea găsirii soluţiilor de clarificare a problemelor ce ţineau de istoria şi literatura poporului moldovenesc. după cel de al doilea război mondial. ale cărui idei s-au perpetuat apoi şi în alte studii privind creaţia lui Grigore Ureche. avutul nostru cultural care. pentru ca apoi. Milescu-Spătarul. o serie de planuri şi au fost propuse mai multe proiecte care apoi şi-au găsit reflectare în scrisoarea din 12 aprilie 1950. urmând a clarifica o serie de probleme de reală actualitate pe atunci: care e noua lui configuraţie spaţială şi întindere temporară. În urma dezbaterilor în cercurile de partid. la 28 mai 1946 a fost adoptată hotărârea Biroului c. să fie însoţită iarăşi de un insucces. Russev la Universitatea din Bucureşti. G. A. (b) al Moldovei N. e urmată de un urcuş. în scrisoarea lui Coval se conţineau câteva propuneri destul de simple.c.c. Având la început un caracter ştiinţific. ţine de anul 1946 când îi apare articolul Însemnătatea literară a cronicii lui Grigore Ureche în revista Octombrie (nr. 1–2 • 2013 făcut în mod conştient. 27 septembrie). G. remarcă el. este expulzat din partid şi concediat din lucru. I.c. Între anii 1948-1951 tânărul savant îşi ia avântul studiind la doctorantura Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe din fosta URSS. Căderea. Cercetătorului Valeriu Pasat îi revine meritul de a fi sintetizat conţinutul acestei scrisori şi de a fi demonstrat reacţia conducerii de la Moscova la propunerile incluse în ea. M. Creţu-Creţescu. Istoria unei disertaţii. Elaborarea unei teze de doctorat despre cronicari. în urma susţinerii unor savanţi de bună-credinţă.. Concentrarea artificială a atenţiei asupra acestei probleme poate conduce doar la provocarea unor stări de spirit naţionaliste la o parte a intelectualităţii româneşti. de acum în noile condiţii ale . nu se poate de pomenit altfel decât ca despre o crimă a autorului şi ca o ruşine a presei moldoveneşti şi a organelor de conducere din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei din acea perioadă. Despre pomenitul articol al lui I. este numit membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi ales în calitate de director al Institutului de Istorie al AŞM.Cererea CC al PC al Moldovei privind soluţionarea problemei referitoare la recunoaşterea în calitate de moldoveni a unor scriitori consideraţi acum români pare nefundamentată. conducătorii RSSM propuneau să fie consideraţi ca aparţinând în egală măsură Republicii Populare Române şi RSS Moldoveneşti scriitorii: V.fiindcă au nevoie doar de specialişti în domeniul istoriei Moldovei din perioada sovietică” (Citat după scrisoarea lui E.S. Asachi. Cercetătorul Eugeniu Russev a fost nevoit să le suporte. Gh. Cronicarii moldoveni. La Moscova însă nu s-a manifestat niciun interes faţă de această iniţiativă. Crăsescu. Stamati. activitatea cărora s-a desfăşurat în Basarabia după includerea ei în componenţa Imperiului Rus – C. V. Nacco. 520-522]. la momentul actual. C. D. I. care au trăit în Moldova de peste Prut în ajunul dispariţiei Principatului Moldovei şi al înfiinţării statului România. Krujkov i-au raportat lui Malenkov următoarele: . G.METALITERATURĂ • Nr. p. Intelectualităţii din republica noastră îi revenea să se supună întocmai acestei decizii. Sârbu. bazat în întregime pe falsuri şi pe invenţii de esenţă sociologist-vulgară. care au motivat în mod năstruşnic că nu-l pot aranja la lucru pe E. Madan. Russev este reabilitat şi acceptat în funcţie de cercetător ştiinţific al Institutului de Istorie al AŞM. rezolvarea căreia Moscova o considera inoportună şi provocătoare de spirit naţionalist. I. Russev are posibilitatea de a se ocupa din nou de cronici. Cujbă. preşedintele Prezidiumlui Sovietului Suprem al URSS. Donici. În această postură E. la un nou eventual — 22 — . deoarece scriitorii în cauză sunt relativ puţin cunoscuţi de către opinia publică din RSS Moldovenească. E. Erau recunoscuţi indiscutabil ca moldoveni scriitorii. ce avea scopul de a da poveţe cum trebuie de scris în alt stil. prin urmare. Creangă. Hâjdău. B. Peste câţiva ani. adică peste 10-20 de ani după unirea de facto a acestor teritorii. S. De aceea. C. Stere. Nu există o necesitate imperioasă privind abordarea acestei probleme acum. Negruzzi. aflată în Arhiva AŞM). la înfiinţarea unei comisii mixte sovieto-române” [1. după cum am văzut. Alecsandri. Grigorian şi adjunctul şefului Secţiei propagandă şi agitaţie a CC al PC(b)U.. Russev adresată lui K. 1–2 • 2013 se constitui o literatură unică în cadrul României înfiinţate ca stat unitar abia în anii ’70’80 ai secolului al XIX-lea. Stamati-Ciurea. în cel al metodei realismului socialist.G. A. A. Voroşilov. Mateevici. A. A.dezgheţului’’ hruşciovist. făceau parte din problema. Şvedov care presupunea aplicarea. Moruzi. Dar nu acceptă prisma propusă de I. preşedintele Comisiei de politică externă a CC al PC(b)U V. iar în 1961. T. Hasdeu. după cum am arătat. V.. Şvedov. Roman. decurgeau din el. La 17 mai 1950. precum şi scrierea unor studii despre ei în aceste condiţii nu putea fi considerată altfel decât ca act de nesupunere cu toate urmările de esenţă totalitaristă care. considerăm inoportună abordarea problemei cu privire la examinarea apartenenţei naţionale a scriitorilor menţionaţi şi. Russev în sectorul de istorie a Moldovei din perioada feudalismului .E.P.C. Gh. cu studii. E. Cronografia moldovenească din secolele XV-XVIII a constituit nu o dată obiectul de studiu al ştiinţei literare de la noi şi din străinătate: ca document de ideologie feudală. Eugeniu Russev nu a căzut pradă decepţiei şi nu şi-a revăzut din rădăcină. Costin (1972). micromonografiile Miron Costin (1978) şi Ion Neculce (1980). în calitate de cercetător ştiinţific superior la Institutul de Limbă şi Literatură al AŞM. ceea ce lăsa amprente pozitive asupra studiului retrospectiv al cronografiei. de rând cu chestiunile pur cronicăreşti. după o expresie a criticului Andrei Ţurcanu. începând cu Abecedarul pentru vârstnici. elaborat împreună cu Nicolae Corlăteanu în acel înfometat de pâine şi însetat de carte an 1946 şi terminând cu valoroase lucrări de istorie şi relaţii literare. Russev scrie studii introductive competente. Anume astfel e prezentat acum Grigore Ureche şi ceilalţi cronicari care rămâneau încă să-şi aştepte prezentarea multidimensională. După vestitul congres al scriitorilor din 1965. Anume de acestea din urmă. ne vom preocupa în continuare. a principiilor realismului socialist. în care. debutul. Eu- — 23 — . – prin cea a specialistului în istorie şi mai puţin prin cea a istoricului literar. pătrunse de patima intuirii adevărului faptului istoric. din 1970. Ureche (1971). manuale şi crestomaţii de literatură. la ediţiile cronicarilor I.METALITERATURĂ • Nr. din alte perspective şi unghiuri metodice de interpretare. avansarea îmbucurătoare a fost însoţită iarăşi de o devansare regretabilă. Reluată la cumpăna anilor şaptezeci-optzeci ai secolului al XX-lea şi tot în cadrul sistemului totalitar sovietic. În pofida acestor vicisitudini ale destinului. Literatura depăşise. M. dar şi a legilor imuabile ale sistemului totalitar. el a dat dovadă pe întreg parcursul vieţii de o dorinţă statornică de a lumina poporul. Din cauza mendrelor blestemate ale destinului. El se vede acum nevoit să analizeze cronicile printr-o optică mai restrânsă. urcuşuri plăcute şi coborâşuri dureroase care îi clătinau echilibrul moral. Neculce (1969-l974). Gh. atât de puţin studiate la noi. Russev este destituit din postul de director al Institutului de Istorie al AŞM şi angajat. abordează şi o serie de probleme literare de reală importantă. analiza cronografiei putea evolua în condiţii mult mai propice. dacă cea autentică era interzisă. publică culegerea de articole Slova cronicărească – ecoul bătrânei Moldove (1974). Faptul acesta a făcut şi mai acută necesitatea studierii cronografiei în plan introspectiv. cu dicţionare şi cercetări capitale în domeniul cronografiei. monografiile de proporţii Cronografia moldovenească din veacurile XV-XVIII (1977) şi Cronografia moldovenească – monument al ideologiei feudale (1982). Aşa înţelegând lucrurile. Bazându-se pe cele mai avansate teorii privind problemele cronografiei. El a înţeles că lupta se dă nu atât pentru persoana sa cât pentru dreptul legitim la moştenirea ştiinţifică a tradiţiilor. în spiritul păgubitor al marxism-leninismului. conducerea totalitară a republicii trăia cu senzaţia că anume foştii represaţi de cândva alimentează populaţia cu idei naţionaliste şi decide ca aceştia să fie din nou pedepsiţi. Aşa se face că E. dintre deformări şi forme cu adevărat artistice. etapa gândirii anchilozate şi intrase într-o competiţie dintre dogmă şi creativitate. ceea ce ar fi condus la deteriorarea acestui gen de scriere veche. care a lansat problema revenirii la limba română. dar şi a subtextului lui artistic. În calitate de cercetător ştiinţific superior la Institutul de Limbă şi Literatură al AŞM (1970-1982). izvor istoric şi monument al vechii literaturi şi al limbii literare. 1–2 • 2013 debut în cronografie. acea înţelegere specifică a noţiunilor de bine şi de rău. îl justifică ideologiceşte şi-l vehiculează politiceşte”. fie că respinge pentru a emite o nouă teză ori ipoteză. Eugeniu Russev le întruneşte cu prisosinţă pe ambele. că ea joacă un rol activ în procesul istoric. Letopiseţul de la Putna şi Cronica moldo-germană. prin viziunea lor providenţială. o uşoară schimbare a unghiului de interpretare poate deforma în mod substanţial tabloul. toate ţinând. nu numai că sunt o oglindă a concepţiei social-politice a Moldovei. Fie că se raliază la una din părerile plauzibile. Conştient de acest lucru. că „se prezintă ca un salt calitativ. Russev îşi rânduieşte de la bun început uneltele de analiză şi îşi alege riguros sensul noţiunilor cu care operează. Aşa se face că toate letopiseţele noastre. Ataşat de obiectul discuţiei. determină originea lor şi legătura dintre ele. din acest motiv. acel — 24 — . iar cronicarul – un condeier angajat. tact uman şi perspectivă estetică. autorul ştie la nevoie să se detaşeze. specificându-i-se. dar şi a celei polone medievale”. cercetătorul examinează în mod critic toate părerile emise în jurul acestor opere. De aici acele accente proaspete în viziunea cercetătorului privind spiritul obiectiv al judecăţii cronicarilor... dezvăluie tendinţele ideologice. cercetătorul E. Concluziile autorului au la bază mai multe surse. Vorbind în continuare despre letopiseţele lui Macarie. lipsă a chipului poporului. fie că. că întreaga cronografie moldovenească e analizată pe fundalul larg al cronografiei europene. aceste letopiseţe. pe care-l oglindeşte. Russev stabileşte legătura strânsă dintre Letopiseţul anonim al Moldovei. Despre Cronica moldo-rusă autorul susţine că „este la origine o creaţie moldovenească”. să recurgă la confruntări grăitoare şi la analogii fructuoase. Documente istorice şi monumente artistice. pornind de la premisele că „cronografia este ecoul unei anumite realităţi sociale şi rodul trudei câtorva generaţii de cronicari”. la Cronica moldo-rusă și la Cronica moldo-polonă . ci. o mică deplasare a planurilor. de curtea lui Ştefan cel Mare. comunică între ele. Această viziune largă necesita din partea cercetătorului o solidă documentare istorică şi o profundă pregătire filologică. prin totala. prin conştiinţa că istoria o fac feudalii. cu temeinicie atât importanţa de document istoric. O neînsemnată mutare de accent.METALITERATURĂ • Nr. într-un fel sau altul. unşii lui Dumnezeu. credem. valoarea istorică şi literară a ei. Astfel. ce succede în mod legic acumulării cantitative a cunoştinţelor istorice. lasă problema deschisă – întotdeauna cercetătorul o face cu rigurozitate ştiinţifică. E. Referindu-se la Letopiseţul anonim al Moldovei. cât şi valoarea de monument artistic. De aici. acel polisemantism al cuvântului patriotism şi acel sens multiplan al noţiunii de ideologie feudală. în situaţii de impas. sub pana cercetătorului. Eftimie şi Azarie. 1–2 • 2013 geniu Russev îşi desfăşoară analizele sale pornind de la premisele cronografiei ca acţiune politică. la Cronica moldo-germană. aşa cum pe bună dreptate afirmă savantul „. cercetătorul urmăreşte creşterea conştiinţei istorismului în cronografia moldovenească. astfel. materializate în consemnările răzleţe ale unor singulare evenimente marcante”. iar despre Cronica moldo-polonă – că „este o lucrare originală nu numai a istoriografiei moldoveneşti.se înscrie organic în cadrul ideologic al istoriografiei feudale a Europei Medievale”. ce de dreptate”. de unde ne dăm seama despre starea socială. ai cărei străluciţi continuatori vor fi Grigore Ureche. Unele precizări. De aici dualitatea concepţiei cronicarului: pe de o parte. cercetătorul schiţează portrete veridice. pe atât de limitată se dovedeşte a fi ea în scrisul lui. Letopiseţul Ţării Moldovei are o orientare moralizatoare şi patriotică. orientarea ideologică. desigur. Analizând critic izvoarele cronografice de până la el şi imprimând relatării istorice propria-i personalitate. Grigore Ureche nu mai scrie la comanda domnitorului. 1–2 • 2013 aer al epocii. o analiză a concepţiei social-politice. Apărător ferm al ideologiei feudale. cum e aceea că Grigore Ureche însuşeşte „artele liberale” în vreun colegiu iezuit de însemnătatea celui lipovean ori aceea ce susţine că Poema polonă a lui M. Ureche e un patriot. cronicarul apare – ce — 25 — . nici morala lui nu sunt noţiuni atemporale ori aclasiale. dar. purtând. Miron Costin şi Ion Neculce. biruind timpul. Din date risipite în diverse izvoare. gânditori profunzi şi mari artişti ai cuvântului. a contribuţiei la istoriografia moldovenească. „Numai o atare cercetare multilaterală. continuă să prilejuiască cititorilor clipe de adevărată desfătare sufletească şi să le pună la îndemână numeroase date istorice despre cele întâmplate în trecutul ascuns de negura veacurilor”. acea culoare a timpului şi spaţiului. ci din proprie iniţiativă. o privire de ansamblu asupra operei. care aşteptau ajutor de la poloni în lupta contra asupritorilor osmanlâi. alteori ipotetice. autorul având ferma convingere că omul şi opera se condiţionează reciproc. atitudinea politică şi concepţia artistică a cronicarilor. De sub pana cercetătorului cronicarii noştri apar bărbaţi de stat – ideologi ai boierimii. uneori juste. acea precizie şi eleganţă a expunerii – momente mult prea necesare pentru literatura artistică din acel timp în curs de formare. Pe cât de neţărmurită e această obiectivitate în crezul cronicarului. cât şi evoluţia gândirii artistice. poate să determine aprecierea creaţiei cronicăreşti la justa ei valoare. Miron Costin şi Ion Neculce sunt studiate minuţios. întru totul aplicabilă şi la cea moldovenească. acea coerenţă a textului. care. aceste calităţi. Costin a fost scrisă în scopul trezirii simpatiei regelui polon pentru soarta moldovenilor. Eftimie şi Azarie se iniţiază firul memorialistic şi se încetăţeneşte „un nou gen literar – cronografia artistică”. Spre deosebire de cronicarii precedenţi. Studierea acestor autori se face printr-o viziune adoptată de cronografia rusă. Eugeniu Russev surprinde atât schimbările de accent în gândirea social-politică. cu aspectul lor progresist şi mărginirile inerente. educaţia. caracteristicile timpului. el e un apărător nestrămutat al oligarhiei boiereşti. după cum am spus. pe de altă parte – un propagator al ideii luptei contra jugului otoman.METALITERATURĂ • Nr. Urmărind pas cu pas relatarea istorică. Dar nici patriotismul. sunt capabile să întregească imaginea cronicarilor şi să adauge noi trăsături de penel în peisajul operei lor. idee de care erau animate atât clasa avută. patrioţi – luptători pentru scuturarea jugului turcesc. Grigore Ureche s-a vrut nu „scriitoriu de cuvinte deşarte. viziune care cuprinde un amplu portret al cronicarului. să explice perenitatea operei lor. Biografiile cronicarilor Grigore Ureche. subliniind că prin letopiseţele lui Macarie. iar opera lui poartă un caracter voit moralizator. menţionează savantul. cât şi masele populare. unde anume interese ale acesteia corespund cu aspiraţiile maselor populare. şi a răului. „Aşadar. Tradiţionalist în anumite premise. un tradiţionalist de mare talent. totuşi cronica nu este străină de anumite procedee artistice. vrednic de a fi urmat. şi alţi factori în explicarea istoriei. alături de providenţialism. a zugrăvi tablouri evocatoare — 26 — . „Binele”.. e un iniţiator al reprezentării memorialiste. În plan artistic. Sunt momente care caracterizează literatura artistică a timpului. aşa cum cu multă precizie afirmă E. Tot prin această prismă trebuiesc văzute şi noţiunile de bine şi de rău atât de caracteristice operei lui cu aspect providenţial-moralizator: bine e tot ce convine. El foloseşte creator informaţia de care dispune. în înţelegerea lui Costin. Ca şi în cazul lui Ureche. un fondator al studierii monografice şi un gânditor îndrăzneţ. în primul rând.. ci şi în ceea ce priveşte concepţia istorică pe care o împărtăşea şi după care se călăuzea în creaţia sa cronicărească” şi că „în linii mari. era şi firesc ca aceşti doi cărturari să reflecte în opera lor o serie de prisme conceptuale comune. cu excepţia doar a acelui punct. „Răul” este urmarea acelor fapte. cronicarul continuă şi dezvoltă concepţiile definitorii ale cronografiei boiereşti a Ţării Moldovei. ceea ce implică studierea operei. marcând şi prin aceasta apogeul istoriografiei moldoveneşti feudale”. cu uneltele literare. Aceste momente şi-au lăsat amprenta asupra literaturii timpului. aceeaşi profesie de credinţă ca şi la Ureche. ci şi oglinda sufletului său îndurerat”. Ca şi premergătorii săi. Ion Neculce ar putea fi numit. folosite de autorii ei. care trebuieşte ocolit de către reprezentanţii clasei dominante. descrierea din cronografia lui Ion Neculce prevalează asupra relatării. Faţă de predecesorii săi. Printr-o asemenea viziune supralicitările ori subestimările subiective dispar. a caracteriza eroii. pentru a reînvia trecutul istoric. După cum vedem. 1–2 • 2013 e drept spontan – şi în postura de susţinător activ al maselor populare. După Grigore Ureche firul cronografiei moldoveneşti e preluat de Miron Costin. el a susţinut menirea etică a cronografiei. este generat de acele acţiuni omeneşti care contribuie la consolidarea de mai departe a oligarhiei boiereşti şi la promovarea politicii polonofile. Miron Costin se dovedeşte a fi un mare inovator în viziune şi în analize. Exponenţi ai cronografiei medievale. morala împărtăşită de cronicarul nostru. letopiseţul său fiind. Această studiere însă nu va clinti concluzia de bază a cercetătorului că „Neculce a fost tradiţionalist nu numai în materie de relaţii social-economice din Moldova medievală.cu toată menirea ei informaţională. acestea din urmă fiind prezentate ca supreme şi salutare pentru oropsita Moldovă”. căreia îi este menită învăţătura cronicărească. aceiaşi delimitare a binelui. este o morală de clasă. în plan istoric. care a extins considerabil în analizele sale noţiunea de cauzalitate şi a admis. în cazul scrisului cronicarilor cercetătorul face distincţie dintre relatare şi descriere şi ajunge la următoarea concluzie: „. Russev „nu numai icoană a baştinei lui năpăstuite.METALITERATURĂ • Nr. opera lui Grigore Ureche prezentându-se sub pana lui Eugeniu Russev în dimensiunile ei reale. iar rău – ce contravine clasei stăpânitoare. a împărtăşit providenţialismul şi a considerat marea boierime stimulentul de bază al istoriei. care contravin unor altor obiective. notează cercetătorul. Opera lui e cea mai informată şi cea mai expresivă. Cercetătorul repudiază ca fiind fără temei afirmaţia cum că nu G. cronografia artistică”. ce o îmbogăţeşte cu epitete proaspete şi comparaţii plastice. să-l facă să trăiască trecutul împreună cu eroii naraţiunii cronicăreşti”. Portretizarea. apoi pe Miron Costin îl apreciază ca pe un cărturar cu reale calităţi de povestitor şi „netăgăduit talent publicistic”. dar şi să se detaşeze ironic. el folosind. monument al graiului moldovenesc din faza iniţială a statornicirii lui ca limbă literară”. care uneori prinde contururile unei mici nuvele. — 27 — . În aceste confruntări meritul fiecărui cronicar e apreciat la justa lui valoare. Eftimie şi Azarie este în această privinţă extrem de substanţial. Ureche cercetătorul vorbeşte ca despre un iniţiator al expresiei transfigurate şi un promotor al publicisticii moldoveneşti. când nerv dramatic. Ureche. după cum s-a mai spus.. când tonalităţi folclorice. Profund mişcat de fuga dramatică a lui Petru Rareş din ţară. când ritm poetic. oamenii şi obiectele îşi descopăr la el nu numai dimensiunile naturale. Dovadă – cronica lui Gr. să-i prindă în obiectiv static şi rece. consemnate în cronografia moldo-slavă. pe consemnarea rigidă a datelor cronologice. dat fiind că ei au iniţiat la noi. notează pe bună dreptate cercetătorul. Fraza în opera lui capătă când patos romantic. atât de delicată şi plină de răspundere. Cronografia moldo-slavă mizează în principiu pe relatare. fie şi intuitiv. Şi această misiune. fusese chemat de Ureche să joace rolul limbii literare. care urmează s-o exprime: „Iar după acestea ce cuvânt să le mai arate?”. folosind în acest scop naraţiunea cu subiect. ridică această artă pe o treaptă mai superioară. „Anume graiul popular. limba o îndeplineşte strălucit – prin comoara ei de cuvinte. o colorează cu frumoase meditaţii şi trăiri personale. comparaţiile. ci Miron Costin ar fi iniţiatorul descrierilor de natură şi ajunge la o teză mai echilibrată că ultimul „. Timpul. Miron Costin ridică cronografia moldovenească pe o treaptă net superioară. îşi găsesc un continuator fidel în persoana lui Grigore Ureche. surprinsă la Azarie. pentru a i se determina forţa de cuprindere şi de convingere. Ureche. cronicarul Macarie pune faţă în faţă. Naraţiunea la Ureche se înviorează. tact şi iscusinţă de cronicarul-stilist. devine sub pana lui Ureche caracterologică. Continuator al lui Gr. folosite cu pricepere. şi procedeul perspectivei. dar şi să-i încălzească cu propriile trăiri ori să-i înzestreze cu nobile sentimente desprinse din peisajul naturii. Dacă despre Gr. neatinsă de premergătorii săi”. dotate cu amănunte sugestive. Ureche. spaţiul. realitatea şi cuvântul. 1–2 • 2013 ale gloriei străbune şi ipso facto a-l face pe cititor să perceapă istoria Patriei nu numai pe calea raţională.. Începuturile transfigurării artistice. alături de succesiunea riguroasă. prin forme şi expresii plastice. ci şi cele artistice. Bazându-se pe studiile predecesorilor şi pe propriile observaţii. E. portretizarea. Dar chiar şi aici cuvântul este cântărit în palmă. metaforele şi ajunge la concluzia că „treptat descrierile cronicăreşti. dar şi pe cea emotivă. Russev urmăreşte cum autorii letopiseţelor moldo-slave se străduiesc să reînvie vremea. vor căpăta tot mai mult dreptul de cetăţenie în cronografia moldo-slavă” şi că „obolul cronicarilor Macarie.METALITERATURĂ • Nr. El ştie să se identifice cu personajele operei sale. În toate aceste căutări cronicarul s-a folosit din plin de limba vorbită. ca despre o creaţie care a pregătit terenul pentru roman. proverbe în forma lor neaoşă ori parafrazate. scenete. portretizări bogate prin cromatica psihologică. Cercetătorii au menţionat ironia neculceană în toată diversitatea.METALITERATURĂ • Nr. credem. „A caracteriza ironia cronicarului printr-un calificativ univoc. De acord cu aceste observaţii subtile. N. dar nici la reticenţe în stare să lipsească literatura noastră de rădăcinile-i seculare. drame. E. Russev.a. desigur. ba mai mult – inadecvat. folcloriştii. dar fiecare din ei o considera monovalentă. La Gr. Russev ne-a demonstrat că publicistica şi memorialistica îşi au rădăcinile în cronografie.. zicalelor şi cumulurilor paremiologice. etnografii. În naraţiunea lui. ni se pare cu neputinţă. caracterizate prin cuvinte şi fapte. reliefate în acţiuni.. iar în cea a lui I. menţionează cercetătorul.”. nu e deloc întâmplător faptul că diferiţi cercetători disting în cadrul letopiseţului ba nuvele. naraţiunea lui Costin are deseori un solid suport al dramaticului. Condiţionată din punct de vedere epic.. ba scenete. Disecţia artistică. descrieri ale naturii care ating măiestria pastelului. sentinţe livreşti şi idiomuri. că tot de aici ar trebui să se inspire mai des în studiile lor istoricii. de la sfârşitul domniei Lupului încolo. ci şi aspecte din viaţa omului. vorbe de duh ale autorului ce se aseamănă cu densitatea maximei. Mai just. nu vom exagera afirmând că şi alte genuri ori specii ale literaturii îşi trag rădăcinile din cronografie. Dar. e încălzită de umorul mustos şi ironia multiplană. ceea ce. 1–2 • 2013 În naraţiunea lui M. lingviştii ş. material cu potenţe de roman. prin parafrazări. Costin distingem note lirice care se rânduiesc cu unduiri epice. Polivalente sunt şi portretizările din opera lui Ion Neculce. credem. Ureche s-a vorbit despre prezenţa unei naraţiuni cu aspect compoziţional de nuvelă. Neculce – nuvele închegate.. precum şi referitor la opera lui Neculce. e un adevărat roman. În felul acesta personajele sunt caracterizate atât prin naraţiune. ba drame. personajele sunt angajate în conflicte. credem. prin stricte individualizări. Ceea ce surprinde în aprecierile tuturor cercetătorilor pe marginea cronografiei moldoveneşti e operarea cu o serie de termeni care ţin în genere de literatura cultă. Aprecierile făcute de cercetătorul Eugeniu Russev pe marginea cronicilor consti- — 28 — . în opera lui M. Ion Neculce posedă reale calităţi de prozator unanim recunoscute. Corlăteanu studiază limba literară în legătură directă cu expresia letopiseţelor. Prezenţa acestor elemente nu trebuie să ne predispună la exagerări. Calităţile cronicii sunt evident supralicitate. V. Ironia neculceană este polivalentă”. întreprinsă de Eugeniu Russev ne-a demonstrat necesitatea şi posibilitatea studierii culturii în conexiune cu problemele cronografiei noastre. nu corespundea adevărului şi nu putea să-l satisfacă pe E. Călinescu: „. comparaţii care ţin în centrul lor de gravitate nu numai fenomene naturale. autorul având deosebitul dar de a individualiza şi a tipiza. Fraza lui Neculce e încărcată de sens prin folosirea largă a proverbelor. nu putem totuşi subscrie la afirmaţia lui G. Astfel.Costin cercetătorii au întrevăzut veritabile nuvele. elemente picareşti. cât şi prin acţiune. ca într-o povestire. era să se vorbească în cazul de faţă. Coroban găseşte în acelaşi izvor germenii naraţiunii epice.. .. el se transferă cu uşurinţă la Institutului de Limbă şi Literatură.a fost de faţă’’ scrie. altfel. cronicarul creează uneori veritabile nuvele cu un subiect palpitant. prin adopţie.Dotat cu un pronunţat dar scriitoricesc. şi un veritabil literat. Somităţi.. Diferenţa în apreciere a cercetătorului începe însă să se resimtă. precum s-au tâmplat. 1–2 • 2013 tuie. Russev. cu o măiastră înnodare. fiind persecutat în calitate de istoric în 1970. poate fi explicată prin formaţia intelectuală a savantului. dinamizate cu iscusinţă de condeier’’ [2. Am afirmat că el este prin definiţie istoric. Gânduri aparent contradictorii întâlnim la E. . Russev şi când apreciază alţi cronicari. par să nege în genere poeticitatea cronografiei.. Ne vom referi doar la una din părerile acestuia din urmă. sunt admirabili şi dau mari emoţii stilistice şi de reflecţie morală cititorilor rafinaţi. Altceva că funcţia aceasta cronografia moldovenească o împlineşte datorită aptitudinilor înnăscute şi intuiţiei artistice a promotorilor ei. Călinescu în cea română. În mărturiile lui Miron Costin . Studierea ştiinţifică a acestei probleme e însă uneori atât de superficială încât dă mai mult prilej de răspândire a confuziilor decât de o rezolvare echitabilă a ei.. Cauza. în acest sens. dar. cronografia nu-şi pierde nicicând funcţia ei primordială – acea informativă. dar şi de nivelul de apreciere a problemei în genere. în accepţia lui. Aici totul depinde de măiestria artistică a cronicarului. credem. ceea ce îi şi — 29 — . cam prea rigid de concepţia istorică asupra cronicilor care la acea oră de teroare a istoriei nu putea fi altfel decât una întrucâtva osificată. Russev vine cu o idee mult mai moderată şi mai deschisă spre suportul artistic al naraţiunilor cronicăreşti: . pentru că intenţia propriu-zis artistică le e necunoscută şi fără asta arta nu există’’ [3]..METALITERATURĂ • Nr. Din acest motiv el pare să supraliciteze relatările cronicarilor privind importanţa consemnării anuale.. Nu întâmplător.. Artişti în înţelesul exact al cuvântului nu sânt. zice criticul român. dintre afirmaţiile aceluiaşi cercetător lansate în diferite locuri? Nu. Ca literat însă Eugeniu Russev nu putea să nu înţeleagă că faptul de viaţă din faţa cronicarului. Russev. scrie E. Russev-istoricul. cum e D. ataşare dezminţită de cercetătorul însuşi chiar prin propria apreciere. consemnarea anuală îşi pierde din semnificaţie. Evident că astfel de gânduri îl derutau pe E. îi sporeşte considerabil credibilitatea şi pledează pentru redarea lui în formă metaforizată. am zice. culminare şi deznodământ al acţiunii. muncind în continuare şi cu aceeaşi metodologie la cronici. el e obligat să aprecieze tendinţa cronicarilor de a se orienta cu sfinţenie asupra faptului de viaţă veritabil. Russev şi M. cu adevăr s-au scris’’ întrevedem o apreciere cam forţată referitoare la ataşarea autorului cronicii la realitate. desfăşurare. susţinătorul cronicilor ca povestiri cronicăreşti.. un prilej de adânci meditaţii pentru cercetătorii literari şi pentru toţi acei care sunt preocupaţi de problemele culturii noastre. De aici şi respectul lui exagerat faţă de cronicarul M. 221]. Cercetătorul e suficient de pedant în afirmaţii şi exclude orice contradicţie. Neintrând în polemică cu G.Cu toate calităţile ei literare.. Costin. eu la ce am fost de faţă scriu’’ şi . în alt studiu despre Miron Costin: . Călinescu. iar istoria – din credibilitate.S. Costin care afirmă că el numai la ce .Cronicarii. Lihaciov în ştiinţa literară rusească ori G. Eugeniu Russev e prin definiţie istoric şi acest fapt îl ţintuieşte. E o contradicţie dintre E. dar mai ales pe E. Ca istoric. p.. supus transfigurării artistice.. E. METALITERATURĂ • Nr. 1–2 • 2013 conferă naraţiunii cronicăreşti reale valori literare” [2, p. 252]. Biruind curajos propriile ezitări şi contradicţii, revizuind cu profund spirit critic tot ce s-a scris la tema dată şi adoptând un mod de gândire şi o formă de expresie pe deplin adecvate acestui gen rarisim, Eugeniu Russev a reuşit să scoată pentru prima dată la lumină un tablou veridic în linii mari al cronografiei noastre. Zicem ,,în linii mari”, fiindcă o barieră totuşi n-a fost învinsă totalmente: comentarea pe ici, pe colo cam doctrinară a lucrărilor ce provine din urmările lecţiei triste a debutului autorului în studiul cronografiei, debut criticat, după cum am văzut, aspru pentru ignorarea, cică, voită a metodologiei marxist-leniniste. Nu a căutat autorul nici mai târziu s-o învingă total, fiindcă a vrut s-o facă să-i servească drept pavăză ideologică a ideilor progresiste şi în noile condiţii din anii ’60-’70 ai secolului al XX-lea, când metodologia marxist-leninistă se declara drept unică metodă de cercetare ştiinţifică, pulverizată de orice influenţă dogmatică prin ataşarea la ,,dezgheţul” hruşciovian, dar în fond rămânând şi în continuare tot de esenţă totalitaristă. Astfel au putut apărea în cărţile lui E. Russev declaraţiile-paravan de tipul ,,Străduindu-se să aplice... metodologia marxist-leninistă şi metodica avansată a ştiinţei sovietice la studierea creaţiei cronicarilor moldoveni...’’ [2, p. 3] despre care autorul însuşi spune că le ,,... foloseşte cu rigurozitate şi consecvenţă”. Şi tot astfel poate fi explicată apariţia paragrafului Cronografia în aprecierea istoriografiei marxist-leniniste [2, p. 5-20] din cartea Cronografia moldovenească din veacurile XV-XVIII, căci, comentează autorul, ,, numai o atare cercetare multilaterală poate să determine aprecierea creaţiei cronicăreşti la justa ei valoare...’’ [2, p. 20]. Azi acest scut, care onorează autorul pentru abilitatea lui de a găsi modalităţile-paravan de a spune, în condiţiile deosebit de grele ale totalitarismului, adevărul ştiinţific, dar care dezonorează întrucâtva opera, se cuvine supus unei serioase redactări la o eventuală editare a lucrărilor. Făcând însă operaţia în cauză, se cuvine, credem, să supunem cronografia analizei şi prin prisma unui alt curent literar. Acesta pare a fi barocul care, prin aplecarea lui spre grandilocvenţă şi fervoare, prin predispunere spre metafore cutezante şi un stil al redării preponderent în clar-obscur, pare a avea multe puncte comune cu povestirile cronicăreşti ce ţinteau să se rupă de relatarea excesiv terestră. Cum însă un alt Russev, care ar putea face acest lucru, nu mai avem, nu ne rămâne altceva de făcut decât să-l aşteptăm cu răbdare să apară sau, imaginar, să încercăm să ajustăm ideile lui despre cronografie la acest curent, presupus de noi mai acceptabil, ceea ce nu e deloc uşor, dar altă posibilitate de a rezolva problema pur şi simplu nu o vedem. Cel puţin la ora actuală. Note: 1. Valeriu Pasat, R.S.S. Moldovenească în epoca stalinistă (1940-1953), Chişinău, 2011. 2. Eugen Russev, Arta narativă a cronicarilor moldoveni. În: Slova cronicărească – ecoul bătrânei Moldove. Chişinău: Cartea Moldovenească, 1974. 3. George Călinescu, Începerea lucrărilor. În: „Contemporanul”, 1960, 4 martie. — 30 — METALITERATURĂ • Nr. 1–2 • 2013 Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău ALEXANDRU BURLACU EST-ETICa luI VaSIlE RomaNCIuC AbSTraCT This article is an attempt to approach Vasile Romanciuc’s poetry in the context of the time. The author follows the development of images system, poetic self-identity crisis both to and after the collapse of the Soviet empire. For the Eastern Area writer of the 60s rural poetry/prose is, in its inherent conservatism, an expression of its disharmony with the regime, of an innocent „dissidence”. Namely the ethics of the peasant, shaped over hundreds of years, becomes a way of protest in the totalitarian regime, an East-ethics of a poet less committed to the system. Such East-ethics in the total Soviet deficit looms a beginning of controversy, a beginning of a revolt in the dialogue between official literature and intimate literature. The poets of the 70s were not subversive. Their orientation towards other values than those trumpeted by ideology and Soviet propaganda remains subversive. Among „the disabled of the ideological front”, V. Romanciuc is the most remote and most talented poet of the „third eye” generation. Keywords: Vasile Romanciuc, East-ethics, poet of the 60s, Soviet propaganda, „third eye” generation. G eneraţia „ochiului al treilea” vine în literatură pe un timp foarte nefavorabil creaţiei, când ochiul acerb al cenzurii devenise hipervigilent. Şaizeciştii basarabeni, chiar dacă nu se arătaseră periculoşi, rămâneau incomozi pentru că „se uitau peste Prut”. Leonid Brejnev, succesorul lui Nikita Hruşciov, după ce luase puterea în mâini, „strânge şurubul” şi reinstaurează „glaciaţia neostalinistă”. Evenimentele din Cehoslovacia în primăvara lui 1968 au speriat rău de tot regimul totalitar accelerând, de fapt, îngheţul, daca e să folosim o expresie consacrată, a „dezgheţului hruşciovian”. La Moscova aceste semne se resimt în toate formele vieţii spirituale, dar mai cu seamă în schimbarea atitudinii înalţilor diriguitori faţă de „poezia de estradă” a unui Andrei Voznesenski sau Evgheni Evtuşenko, faţă de revista „Novîi Mir” a lui Aleksandr Tvardovski. Simptomatice se arată discuţiile zgomotoase şi scandalul cu Andrei Sineavski. Cei mai cunoscuţi şaizecişti ruşi, care nu erau „cuminţi” şi „ascultători”, cad în dizgraţie, sunt ignoraţi discreditându-se sau ostracizându-se, în ultimă instanţă, personalităţi — 31 — METALITERATURĂ • Nr. 1–2 • 2013 emblematice ale aşa-zisului „dezgheţ”. În pofida intemperiilor politice, dintre aceştia nu chiar cu toţii s-au manifestat ca nişte oportunişti şi odată cu schimbarea vânturilor politice ia amploare, după „cortina de fier”, literatura disidentă, un fenomen aproape nesperat sau neştiut pe plaiul mioritic. La marginea imperiului, repercusiunile campaniilor de la Moscova se resimt cu întârziere pentru că după „Numele tău” (1968) de Grigore Vieru şi „Sunt verb” (1968) de Liviu Damian, volume cu câteva texte subversive, mai apar în inerţia „dezgheţului” „Aripi pentru Manole” (1969) de Gheorghe Vodă, „Firul Ariadnei” (1970) de Anatol Ciocanu, „Melodica” (1971) de Dumitru Matcovschi, de fapt, o rescriere a „Descântecelor de alb şi negru” (1969), arestate, se încheie, vorba lui Em. Galaicu-Păun, „primăvara pragheză” a literaturii române din Basarabia. Volumul „Săgeţi” (1972) de Petru Cărare, retras din vânzare, marchează deja ofensiva în forţă a cenzurii, iniţiată cu un atac declanşat de un Ivan Bodiul (şi nu de un oarecare Tăbăcaru) împotriva lui Ion Druţă pentru, greu de crezut, nişte grămezi de păpuşoi de la Pământeni din „Povara bunătăţii noastre”. Cenzura a început deratizarea „ţistarilor”, o sugestie a foametei, din poezia şaizeciştilor, care, în opinia oficialităţilor, s-au compromis, dar care până la urmă, e adevărat, s-au cuminţit. Un exemplu strălucit e destinul lui Liviu Damian. După „Sunt verb” şi „Dar mai întâi..”, poetul s-a făcut mai înţelept, mai cu judecată, avansând în nomenclatura regimului, greu de crezut, cu un tată supus represaliilor şi exilat în Siberia. Întâmplător sau nu, lui Liviu Damian sau Petru Zadnipru, bine văzuţi la „palat”, şaptezeciştii, cu rare excepţii, le-au consacrat poeme. A devenit limpede un lucru: partidul e interesat de tinerii născuţi şi educaţi în regimul totalitar. Iată de ce el contează pe o altă, pe o nouă generaţie, mai docilă, care, cu manuscrise zăcând în sertarele editurii de stat, urma să formeze o generaţie mai cooperantă, cu un alt comportament care să nu supere securitatea. În 1972 c.c. al p.c.u.s adoptă hotărârea despre „tineretul de creaţie” şi peste puţin timp apar, în colecţia „Debut”, „Neîmpăcatul meşter” de Iulian Filip, „Naiul ploii” de Ludmila Sobieţchi şi „Genealogie” de Vasile Romanciuc, urmate de „Zestre” de Marcela Benea, „Piaţa Diolei” de Leonida Lari şi apoi „Ochiul al treilea” de Nicolae Dabija, fiecare plachetă, însoţită de o mică prefaţă, purta girul „oamenilor de încredere” în lumea „responsabilă” a sistemului. Nu e vorba de anumite relaţii dintre „părinţi” sau „protectori spirituali” şi „copii cuminţi şi legitimi”, cum înclina să creadă cititorul neiniţiat, ci mai degrabă, de o diversiune a partidului în dirijarea muncii de creaţie. Rezumând torturile şi supliciile debutanţilor din anii ’70, astăzi ne dăm bine seama că diversiunea cu noua generaţie a reuşit. Toate acestea constituie un alt subiect la care am putea reveni mai pe îndelete, dar nu putem trece peste un lucru curios, insolit pentru sistem: chiar dacă e criticat în „Tinerimea Moldovei” de un ideolog ca Petru Lucinschi, pentru o poezioară inocentă, Vasile Romanciuc debutează editorial cântând cântece de slavă: „Viaţa mea și-a mea cântare Pentru tine zămislită, Ţi le-mbrac ca o coroană Peste fruntea ta trudită. — 32 — căci simbolistica poeţilor s-a clişeizat. în conservatorismul ei inerent. nu are ardenţa verbului. oda are statut de „ars poetica”.Când dorit de vraja strunii Zice sufletu-mi să cânt. a luptei împotriva prosternării în faţa Occidentului. contopirea eului cu elementele lumii înconjurătoare sau imaginea lumii ca un rai pe pământ. Pentru scriitorul şaizecist din spaţiul estic poezia/proza rurală rămâne. Nu cumva ca vre-o bucată Din pământul ţării mele Să rămână necântată. a unei inocente „disidenţe”. Temele şi motivele sunt comune nu numai pentru toţi debutanţii anilor şaptezeci. prefigurând raiul pe pământ. expresia unei dizarmonii cu regimul. Dar mai întâi de toate.METALITERATURĂ • Nr.” („Odă pământului”). al psihologiei./ pe care cresc/ fructele nemuririi!/ – Sunt zeul. după cum observa Mihail Dolgan în prefaţa „Genealogiei”.. ci mai degrabă pentru toţi şaizeciştii. spiritualităţii şi sensibilităţii ţăranului.. cu un impact puternic mai cu seamă asupra neomoderniştilor anilor ’60-’70 ai secolului trecut.. Toate cântecele-n mine Se încep de la pământ. Simt pământul ca un sânge Răsfirându-mi-se-n vine. E o revelaţie a eului poetic. o odă pământului şi nu partidului. eul poetic. m-afund în brazdă. Plasată în fruntea volumului. în inerţia „războiului rece”./ încerc haina/ unor metamorfoze exagerate:/ – Sunt un vulcan/ din care izbucneşte lumina vremii!/ – În mine freamătă un copac. cu precizarea că „maximalismul” etic al acestora. de aici şi viziunea panteistă.. Romanciuc e un „poet fidel genealogiei sale” (Andrei Ţurcanu). ce iubesc/ străbunul meu pământ/ moldovenesc” („Regăsire”). în lectura şaptezeciştilor. un simplu fecior de ţăran cu nostalgii de dezrădăcinat. o cutumă consfinţită de practica scriitorului sovietic. până la un punct. Într-o criză a identităţii sale. Urc în spic. . ni se confesează fără echivoc: „Uneori./ ca să încep/ adevărata mea biografie:/ „Eu sunt/ un simplu fecior de ţăran. E un imperativ ardent în afirmarea „omului nou”.. Etica ţăranului e. 1–2 • 2013 Bunătate. care se regăseşte în biografia şi istoria „pământului îndurerat de atâta rod” (Grigore Vieru).Dar e de-ajuns s-adie/ un cântec din câmpie. o lume ca un paradis în descendenţa „poemelor luminii” ale lui Lucian Blaga. în contrasens cu etica hegemonului pus pe construcţia comunismului şi a„omului nou”. dărnicie – Dacă-și fac sălaș în mine. Vasile Romanciuc debuta cuminte ca un şaizecist — 33 — . un obicei nou şi categoric obligatoriu pentru începutul oricărei plachete de versuri./ influenţat de poeţii ultramoderni.. Cu alte cuvinte. care poartă pe aripi/ nemărginirile universului!// ... „patriei nemărginite” i se contrapune „neasemuita baştină”. Romanciuc. în „Citirea proverbelor”. mult prea mult la modă pe timpul realismului socialist. Oricum. o est-etică a poetului mai puţin devotat sistemului. Este adevărat. — 34 — . exaltând figura plugarului idilic. Această etică se pliază într-un fel de umilinţă. Şi unii şi alţii cântă patria. între şaptezecişti. nici tu caracter subversiv.METALITERATURĂ • Nr. spre exemplu./ pe unde treci. Odele. un tribun astăzi bine uitat../ de jur-împrejur/ ziuă se face. apoi pentru mai mulţi şaptezecişti ţara devine un poetism uşor aluziv sau evaziv. Vasile Romanciuc e unul dintre puţinii care nu a scris la comandă şi. o etică în spiritul cântecelor lui Vladimir Vâsoţki. o etică a convenţiilor pure. un etnografism ţărănesc./ ca-ntr-o poveste. pe ici-acolo./ codrii. muntele şi marea trimit direct la patria noastră – România. o formă de revoltă în dialogul dintre literatura oficială şi literatura vieţii private. Dar anume etica ţăranului. Volumele. „Genealogie” transmitea o etică a convenţiilor pure. ţara. în viziunea lui Andrei Ţurcanu. ajuns în poezia timpului un sfântuleţ. În poezia anilor ’60. Est-etica aceasta. raportată la deficitul sovietic total. devine o modalitate de protest în regimul totalitar. în ţara cea mai fericită. al „optimismului istoric”). Lari sau „Ochiul al treilea” de N. În acest sens. subversivă se face orientarea lor către alte valori decât cele trâmbiţate de ideologia şi propaganda sovietică. cel puţin. ideea salvatoare a patriei mici. e cel care îl munceşte din greu ca să aibă ce mânca. infiltrat în „Mamă. nu e numai cel mai puţin zgomotos. Dacă ţara în anii ’60 are un sens de opoziţie cu ţara – „Patria Sovietică” din poezia anilor ’50. Dabija). unde. al grupului oniric) cu libertatea pur poetică în fantezie şi cu fantezie („Piaţa Diolei” de L. tu eşti patria mea. nici tu „patrie nemărginită”. plugarul/ţăranul avea o nuanţă polemică. dar şi cel mai talentat.. repet. Ele încercau să dea imaginea lumii ca eternă primăvară.. 1–2 • 2013 întârziat./ izvoarele/ prind/ a lumina” (Chiar și soarele. că el. câte o poezie se arată mai evazivă: „Mamă. citită cu lupa. un concept abstract. „Omul nou”. de altfel. cu ideologia hegemonului. măreţiei imperiale. între care se remarcă V. Ceea ce nu văd sau nu vor să vadă poeţii e că ţăranul rămâne totalmente aservit. o modalitate foarte sigură de a se sustrage lumii reale. robul pământului.// De la paşii tăi.. un univers paradiziac. în linii mari. cristalizată de-a lungul sutelor de ani. pun în evidenţă două căi de a fugi de realitate într-o utopie adolescentină şi inocentă. o icoană de închinat. lipsite de conţinut. cu clasa muncitoare din poezia lui Emilian Bucov (un exponent al poeziei proletare. să creeze iluzia că trăim în cea mai bună lume posibilă.. cu mare audienţă în aşa-zisa „perioadă a stagnării” (cântece savurate cu mare drag de „invalizii frontului ideologic”). retardat în maximalismul etic al acestora. Şaptezeciştii vin din poezia şaizeciştilor. şi alta nu mai puţin comodă e tentaţia esteticului (dar fără ermetismul incomprehensiv al lui Leonid Dimov./ munţii. cel mai retras. din colecţia „Debut”.” de Grigore Vieru. care mai mult n-are decât are o încărcătură precisă. Este un text transparent cu care se deschide ciclul „Romanţă pentru tine”. O cale „salvatoare” sunt clişeele comode la care apelează tradiţionaliştii.). romanţele sunt deocamdată nişte exagerări poetice într-o literatură de cazarmă. o dimensiune fundamentală a literaturii rurale. prefigurează un început de polemică (în surdină). Desigur. predicând în deşert. departe de noi gândul că şaptezeciştii au fost nişte poeţi subversivi. la a doua carte. / De-ar fi să-l spui a orişicâta oară./ Decât acest pământ frumos. de care/ Cu gândul şi cu sufletul te legi?// Ce alt meleag./ În suflet el îmi toarnă/ Voinţă de oţel”./ Decât norocul de-a trăi aici?// Ce alt izvor. în opinia supraveghetorilor vigilenţi. din întunecata „lumină” a lui Lupan. probabil menită să adoarmă vigilenţa cenzurii: „Ce alt noroc. Ion Vatamanu.. iar pe urmele lor şi de şaptezecişti./ De tot ce-avem mai drag în amintire”. rudă dreaptă cu ţăranul sămănătorist. cu stele mai senine./ Decât acest meleag. iar inima poetului e numai „zvâcnet de vioară şi simfonii de plug”. Poetul are o bună ştiinţă a construirii volumului care se încheie strategic cu „Întâi şi-ntâi” ce a pus în pericol (de la Ion Ciocanu citire) nu numai destinul cărţii: „Cuvântul./ Semănător de obiceiuri sfinte. o poezie exemplară pentru manualele sovietice./ Întâi şi-ntâi – cuvântul despre ţară. aluziile şi sugestiile „în faţa ochiului de vasilisc” – uşor subversive. dar lupta cu „omniprezenta cenzură” (Vladimir Beşleagă) e pierdută. se produce o schimbare la faţă a poeziei lui Romanciuc. gândeşte la altceva./ Întâi şi-ntâi – cuvânt despre părinte. tot aşa cum fals e că acelaşi ţăran./ Şi despre limbă. despre dragostea de plai în maniera lui Gr. de regulă frumos şi festiv. Plugarul din „Genealogie”. Peste tot e bucurie./ Ai fi putut pe lume ca să ai. Este adevărat: şi în noul volum Romanciuc rămâne „un poet solar”.METALITERATURĂ • Nr. deci. pe care-ai vrea să-l spui/ Se cere-a fi spus la timpul lui. te miri de cum a „trecut”: „Stau ca un condamnat/ în faţa ochiului de vasilisc/ al obiectivului.. „Eterna primăvară”. dar el nici nu are nevoie să gândească. pentru fericirea lui gândeşte partidul. chimirul şi trişca. ţărănească atât de intens poetizată nu numai de Grigore Vieru. şi despre iubire. Aproape că nu e un text în placheta de debut în care să nu dai de inocenţe ca acestea. Şi o poantă care./ Decât acest străbun picior de plai?” („Neasemuită baştină”). De acum încolo mai multe scrieri prudente pot fi lecturate în regim aluziv. volumul care îl reprezintă onorabil. citit în contextul ciclului „Lecţie pentru suflet”. Cartea se deschide cu interogaţii declarative.// Probabil. Se pare că ţăranul dacă nu cântă. îi lipsesc doar hainele albe. e într-un fel de sărbătoare eternă./ Curat şi simplu. nici de părinţi./ nici de oricare alţi oameni/ n-am ascultat aşa/ cum — 35 — . adolescentină./ Întâi şi-ntâi – cuvântul despre casă:/ Chiar şi-n străini – străin ea nu te lasă. ce altă frumuseţe/ Ai mai putea pe lume să-ţi prezici. nici de şefi. despre care un poet de curte intona la modul serios: „Eu îmi iubesc partidul/ Şi mă mândresc cu el. 1–2 • 2013 un pretins arheu naţional e tratat ca fiind în supunerea totală a partidului./ Ce-şi cată loc în inimă la tine./ nici de învăţători. Accentele se deplasează de pe o etică a convenţiilor pure pe o etică organică. intra cu inima curată în colhoz. imago mundi având acelaşi fundal luminos. fără-nfloritură – / Rostit de suflet. Iată un poem care./ Decât această-aleasă tinereţe. ar trece peste codul moral al „omului nou”: „Iar încă despre toate celelalte/ Am mai putea vorbi şi după moarte”. sortit luminii./ Şi nu despre orice şi orişicine. Gheorghe Vodă. Odată cu „Citirea proverbelor” (1979). dar câte o poezie pare mai evazivă. veselie şi cânt. Vieru. Dumitru Matcovschi. într-un limbaj tranzitiv. nu spoit de gură. coincide cu eterna primăvară a comunismului. ceea ce e un neadevăr cras. ce alt pământ de soare/ Ai mai putea pe lume să-ţi alegi. iar sugestiile ochiului nu mai sunt cele ale vasiliscului sau ale unui Big Brothers. să surprindă esenţa tranziţiei în natura unui homo sovieticus polarizat în parvenit şi ratat. elogiul normelor biblice. După ’90 încoace şi imaginea lumii şi statutul eului poetic vor suferi metamorfozări substanţiale. patriarhale. Dar./ Bărbia mai sus. Ochiul sufletului. nimeni nu-l întreabă:/ ochiule. va reveni cu insistenţă. Ochiul rămâne o metaforă obsesivă./ O lume amărâtă trece pe lângă el/ prefăcându-se că nu-l vede. altădată văzută ca un paradis. elita politică. în pofida aşteptărilor. într-o dezolanţă comună chiar şi „Sahara noastră/ e în sufletul nostru”. dar fundamental inedită rămâne pledoaria eului poetic pentru preceptele intime ale spiritului. vrei să fii al meu?/ Nimeni. În lumea fictivă a poeziei lui Romanciuc mai dăm de martiri la modă. Democraţia. Poetul îmbracă haina de tribun./ Ca-ntr-o biserică/ intru-n cuvânt.// Bărbia mai sus. orice sens. dezumanizată. Poezia are semne egocentriste. de care. a făcut din „omul nou” un „balaur cu şapte capete”./ Nu clipesc. ipostază neobişnuită./ încercând să mă adun la loc/ din aşchiile statuii/ care am fost eu” („Atenţiune!”). viaţa se află în declin total. iar est-etica lumii de odinioară îşi pierde. un ochi prin oraş” („Un ochi”). grăbit. într-o lume răsturnată./ Văzătorii nu vor să vadă mai mult decât văd. zice.// Rătăceşte. firea naturală. zice. eul poetic va încerca mai multe măşti. societatea. nimeni nu mai are nevoie de ea: „Rătăceşte. 1–2 • 2013 ascult de fotograf. ochiul ini- — 36 — . ca locaş al fiinţei. vrând-nevrând. total nefirească. acum e concepută ca un teatru şi cel mai frecvent – ca un infern. Într-o dispută literară. Lumea. un simbol al luminii spirituale. un demers între formule etice şi estetice. trist şi înlăcrimat.// Nu clipi./ de parcă ar fi comandat „Foc!”/ şi fac ochii roată./ Lumea se teme de ochiul acesta/ care mai ştie ce-i plânsul:/ i-ar putea schimba punctul de vedere/ asupra propriei sale orbiri. fenomenul va fi calificat de Andrei Ţurcanu drept „litanii pentru valorile simple ale vieţii”./ De aici. ce mult îmi lipseşti!/ Orbii nu vor să mai vadă. în faţa procesului globalizator. în criza identităţii sale.METALITERATURĂ • Nr. deocamdată. Din păcate. căutând cu deznădejde.// Atenţiune./ şi tresar. acesta încearcă a se întregi într-o figură monumentală („din aşchiile statuii/ care am fost eu”). zice. Reflexul literar al acestui deziderat e copleşitor tocmai în „Olimpul de plastic”. de cosmonauţi şi alţi idoli sovietici. zice. al legilor nescrise ale pământului./ până la tatăl meu/ care este-n pământ” („Cuvintele”). personajul poetic se vede transfigurat totuşi într-o „statuie”. în teroarea existenţială. trist şi înlăcrimat. înşelând aşteptările oricărui optzecist care crede că cine nu poate scrie poezie pură face etică pură. în viziunea apocaliptică a poetului se artificializează.// Zâmbeşte./ Zâmbesc. o expresie inspirată de realităţile forţate. Cuvântul. În circumstanţele social-politice noi. sufletul. se bulversează valorile sacre. elementul biografic obţine tot mai mare pondere în structura eului poetic pentru că prin forţă magică „toate întâmplările se prefac în cuvinte”: „Locaşuri sfinte/ ne sunt cuvintele./ Nimeni. ajung cu sufletul/ până la Tatăl nostru/ carele este în ceruri. ci ale sufletului pierdut şi rătăcit. se pare. Iată de ce. nimeni nu mai are nevoie de cuvântul şi sufletul lui. Tot universul. contrafăcute. apoteoza inerentă a habitatului sovietic. cum e datina din bătrâni. un ochi prin oraş. nimeni nu-i zice:/ ochiule. totul degradează. rămân emblematice poeziile antologice de un rafinament nebănuit. Te cunosc de-o zi. Viziunea unei lumi răsturnate – „Un câine bătrân reumatic. versurile s-au folclorizat înregistrând câteva variante. cu nou dresor). a elaborării lui deliberate. Floare de tristeţe.METALITERATURĂ • Nr. iar în acest regim lumea se transformă şi ea într-un mecanism./ Un ochi sticlos/ Citeşte/ Ce mi-i scris pe os. cu-cu. 1–2 • 2013 mii e timorat de „ochiul de gheaţă” al timpului implacabil: „E ger în cer. Viaţa noastră toată. Floare de noroc. Romanciuc e în elementul său: „Partea leului/ este/ întregul” („Partea leului”) sau: „Prut – / trup/ rupt” („Temă (teamă) basarabeană”). „Papagalii din colivie” (Andrei Ţurcanu) îşi găsesc în poezia angajată un nou dresor. Sau memorabila: „Busuioc la naștere.. că e o piesă angrenată în sistemul unei existenţe mecanizate:„Suntem montaţi/ în Marele Timp precum/ cucii. Alteori poetul are revelaţia că s-ar afla în ipostaza de cuc artificial. cucii în orologii –/ rolul nostru e neînsemnat:/ la vremea cuvenită. În pofida modernizării sistemului imagistic. („Luminaţi de-un mac”). e antrenată în mişcarea circulară a unui orologiu. Cu precădere în poezia gnomică. un semn că poetul. Te iubesc de-un veac”. „purtătorul de cuvânt al tăcerii”. „Note de provincial” (1991) e un titlu de carte pentru proza rurală sau cea de călătorii. dar culmea! – cu stăpân de ieri./ Cu-cu../ scoatem capul prin uşiţa/ demodatului măsurător de clipe. Luminaţi de-un mac. — 37 — . în ultimă instanţă. mai puţin inspirat pentru o selecţie de poezie. nu mai poate rămânea o statuie. eul poetic se metamorfozează mecanic într-un papagal (cu stăpân de ieri. Doamne. Busuioc la moarte. între dinţi rotaţi” („Orologiu”). cum încape Între două fire Mici de busuioc!” Puse pe muzică.// Din stea/ Mi se strecoară-n trup/ Fiori/ Ca dintr-un ochi de lup” („Ochiul de gheaţă”). ceasul de-apoi al operei în care nu va „mai bate nicio oră” (Tudor Arghezi)./ strigăm sau cântăm cu-cu de câte ori e nevoie/ şi dispărem/ până la următoarea oră exactă.// Lumea asta e pe dos!” („Câini şi oase”) – după ’90 încoace e tot mai persistentă. Primul volum în grafie latină cuprinde ce are mai de preţ „Citirea proverbelor”. Ceasul cu cuc e. viaţă/ între roţi dinţate./ se plânge/ că-l rod oasele. demne de clarviziuni ca acestea: „Ne privim tăcuţi. / Mai surzi decât surzii/ sunt cei care nu vor să audă../ Cine n-are ochi/ e bine văzut./ Acolo./ Mai orbi decât orbii/ sunt cei care să vadă nu vor. tristă./ la capul plecat. ploaie. tristă de tot/ e povestea aceasta:/ dacă scapă de sabie –/ de jug./ piticii sub limbă asudă./ Dar cine ne va ierta/ pentru o mult prea lungă tăcere?/ Dacă până şi cuvântul./ nu mai scapă. seducător”. Nimeni nu mai vrea să fie om nou./ Doar luna dacă tulbură tăcerea. sau: „Ce cucereşte un cântec/ o-ntreagă armată/ nu cucereşte” („Răsai./ Alba-nalba/ o face pe crinul./ Cine n-are carte/ are parte. cel care se destăinuia – „mi-ar fi plăcut să fiu un cuvânt” – se vede acum un „arhaism” care „îşi contemplă ridurile/ în oglindă:/ „Cine ar mai crede acum/ că fost-am şi eu odată/ neologism fercheş. capete). prefac în legi/ toate neroziile lor./ omul nou. soare”). se contemplă în oglinzi. balaur cu şapte capete. în şoaptă rostit. e noapte şi văzduhul/ E îndulcit de floarea de salcâm./ omul nou. „Îndoiala de sine”(1997). E noapte”). Limbajul e al unui neomodernist clasicizat. E cea mai bună carte în creaţia sa de după ’90.. La citirea şi recitirea proverbelor.METALITERATURĂ • Nr./ omul nou”./ Dreptatea/ la fundul mării/ umblă cu submarinul”./ Când razele-i se-ating de caldarâm” („E linişte./ Canelumea e ţara în care/ toate se-ntâmplă pe dos” („Canelumea”). în care lumea pe dos revine şi în poezia pentru copii: „Aţi fost vreodată în Canelumea?/ Sunt curios. Cad măştile omului nou. „Recitirea proverbelor”(2007). — 38 — .” („Capul plecat”)./ Mai surzi decât surzii/ sunt cei care nu vor să audă. Mitul omului nou. Romanciuc rescrie citate şi maxime pe diferite teme: „Capul plecat/ sabia nu-l taie – / ci nu pentru că l-ar ierta./ omul nou./ Pur şi simplu.// Ah. alteori lunecă într-o simplă pastişă: „E linişte. În miniaturi câteodată e superb: „În clipa de tristeţe şi singurătate/ Şi piatra de pe suflet mi-ajunge de cetate.. 1–2 • 2013 În „Recitirea proverbelor” (2007) imaginea lumii pe dos revine obsesiv şi devine fundamentală. Volumele „Din tată-n fiu”(1984) şi „Ce am pe suflet”(1988) nu sunt altceva decât o recitire şi rescriere a proverbelor: „Se zice că tăcerea-i de aur./ omul nou./ pân-a ajunge la el. sus./ Sufletului nostru i-i dor/ să se spele c-un limpede nor. acesta se face surd şi orb.// Mai aminteşte-ţi. balaurul „se dă de şapte ori peste cap/ (peste. de noi./ şi-a tocit lama tăind/ capete nesupuse... Uneori poemul nu e decât un colaj de citate cu sensuri răsturnate: „Din vorbe dulci adesea/ ne facem scut./ Cine merge-n genunchi/ ajunge departe. Ca valoare estetică.. caracudă rapace: „Pe Olimpul de plastic. se duce pe apa sâmbetei.. Cad măştile şi de pe speţa nouă/ veche de homo politicus.”./ Întrece uraniul în putere” („Tăcerea”). devine olimpian. El îşi înnoieşte măştile./ Mai orbi decât orbii/ sunt cei care să vadă nu vor” („Olimpul de plastic”)./ având certitudinea că se transformă/ în/ omul nou. În „Tabla înmulţirii cu şapte”. în derivă. „Olimpul de plastic”(2007) e pentru Vasile Romanciuc cam ceea ce a fost „Aproape” pentru Grigore Vieru./ nu mai scapă/ capul plecat. sau: „Râul în care se scaldă străinul/ peste noapte/ s-ar transforma/ în graniţă” („Temă (teamă) basarabeană”)./ omul nou./ mai treci de ne udă. coadă de topor.. Cam aceasta e materia poetică şi în volumele „Un timp fără nume”(1996). Provincialul de cândva. avem noroc:/ legile naturii/ nu sunt votate în parlament”. o rezervă secretă a Saharei: „Visele-nchise-n clepsidră. În lung-prea-lunga tranziţie chiar şi „împăratul e-un clovn”. se pare. Visul cel mai frumos e o bătaie de-aripă.METALITERATURĂ • Nr./ scoţi minciuna cea mare” („Circ”). Un videoclip de o clipă. scrie şi rescrie pentru că. Cade cortina.-i rezerva secretă-a Saharei – deșertăciunea hrănește deșertul. hopuros şi că „deocamdată. cu conştiinţa că „locuim pe-un sloi de gheaţă –/ miniţară plutitoare”. lumea e un circ. poetul. cu timpul. în drum lung. — 39 — . nu şi-a scris cartea cea mai frumoasă. într-un registru minor. un Pygmalion al cuvintelor nescrise.. deocamdată. „diavolul suflă-n giruete ./ spre Rai nu duce niciun drum”. într-o „ţară roditoare de secetă”..„o inimă se aude/ ca o bombă cu ceas”. viaţa e o clepsidră cu vise. o deznădejde ontologică. Cântecul adolescentin din „genealogie” e înlocuit de cântecul de paiaţă la vârsta înţelepciunii. 1–2 • 2013 Nu arareori. noi „trăim într-o matrioşcă/ întoarsă pe dos:/ din minciuna cea mică. E tot ce a rămas din „optimismul istoric”. Viaţa noastră-i. Se-ncheie concertul” („Clepsidra cu vise”). Oricum. se prefac în nisip. personală şi naţională. bătătorită.. intitulat simptomatic şi programatic Genealogie (1974). faţă de glia strămoşească” [1.)/.mostly typical for Soviet-era – the same as in the debut volume (1974) until the early 90s. Sufletul invocat frecvent reprezintă oglinda acestei tematici contingente. n prefaţa volumului de debut. Zic Limba noastră. faţă de Moldova. 8]. haiku. Această asumare poate fi interpretată ca lipsă totală de preţiozitate. redefining. se Î — 40 — . sus./ Că norul../ ca să încep adevărata mea biografie: „Eu sunt/ un simplu fecior de ţăran. attitude. although not spectacular. All these will be found in his latest books. străbătut de o problematică exterioară.. p. de inaderenţă la căutările moderniste sau. Titlurile de poeme (Odă pământului.Dar e deajuns s-adie/ un cântec din câmpie. the world as a stage. Trec ploi peste casa-mi. Keywords: traditionalism. ce iubesc/ străbunul meu pământ/ moldovenesc” (Regăsire)./ încerc haina/ unor metamorfoze exagerate/ (.) denotă ataşament tematicii restrictive a timpului: graiul. allegorism./ influenţat de poeţii ultramoderni. p.METALITERATURĂ • Nr. Now the emphasis is slowly changing: poetry is crossed by ironical accents and dark tones. when there comes a change of timbre and register./ trec anotimpuri” (Anotimpurile din suflet). „e îmbrăţişat crezul pillatinian că «pe cerul clasic nimic nu a murit»” [2. ramul. Rod etc.. spre interogaţia care sparge desenul peisagistic: „Întrebă-te cu ce-ai fost rău/ Ori: care rău te ispiteşte. quartering topic. published in the 2000s. questioning. dragoste devenită măsură de rezistenţă etică. 3].. Poetul îşi asumă formula tradiţională în mod tranşant: „Uneori. filtrate romantic: „Prin inimă-mi. cum afirmă Mihai Cimpoi. mama.. 1–2 • 2013 Universitatea de Stat din Tiraspol GRIGORE CHIPER VaSIlE RomaNCIuC îNTrE SpIrITul modErN ŞI aNgajarEa TradIţIEI AbSTraCT Vasile Romanciuc’s poetry follows the traditional and committed manner .. Scrisoare la baștină./ aşa ca pe pământ. În Citirea proverbelor (1979) se realizează turnura de la un descriptivism molcom. Mihail Dolgan nota: „Principala sursă de inspiraţie a poeziei lui Vasile Romanciuc o constituie dragostea neţărmurită faţă de ţară. se întrevăd tot mai multe trăsături de ironie accentuată. p. de om măsurat. „Viziunea tradiţionalistă. ci se dovedeşte un poet modern prin radicalizarea şi prozaizarea discursului său. cum e şi firesc.. Vasile Gârneţ scria: „De-a lungul anilor. când numeroşi autori au epuizat aria. p. alfabet. Lirica intimă.// Lumea asta e pe dos” (Câini și oase). de paradoxurile vieţii moderne [4. p. nu au fost cele scontate” [5. imagini statornicite şi ale unor tipare emotive şi conceptuale definitive” [3. Volumul pare a-l consacra definitiv pe Vasile Romanciuc în această formulă a unei angajări civice. constant. 135]. plouă. Oda şi pastelul sunt colorate tot mai intens de notele etice sau chiar eticiste. ţinând-o în limitele unor motive. Predomină strofa clasică. după o reţetă optzecistă sau alta. 6). Universul său uşor viciat din primele plachete pare poznele unui copil în comparaţie cu atrocităţile care s-au abătut în doar câţiva ani. 209]./ Când treci cu secera în mână/ Prin lanul semănat de altul” (p. în contextul liberalizării artei şi presei. cuprinde o realitate spirituală mai largă./ dacă trebuie. Ce am pe suflet (1988)) rămâne fidel sieşi. independenţă. Poetul însă nu ajunge să denudeze realitatea. ea constrânge totuşi inspiraţia printr-un conservatism al formelor sale. plouă).Să simţi de la întâia clipă/ Cum te sfidează tot înaltul.vom muri de foame. Un expresionism disperat se furişează în imaginile sale copleşite de realitate. Interogaţia alternează cu atitudinea hortativă: „. paralel cu tonul său cunoscut./ Azi feţele se poartă pe măşti” — 41 — ./ dar ce ne pasă nouă? Miniştrii/ ţin cuvântări şi ne îmbărbătează. Astfel. Poezia sa. Motivul măştilor se perindă prin mai multe texte: de la masca abia schiţată într-o eboşă: „Azi nu se poartă măştile/ pe faţă. Într-o cronică din 1992. „Un câine bătrân. căci lozincile revendicate reprezentau domeniul său de creaţie dintotdeauna. de stările antitetice. 4]. alege de fiecare dată forma romanţei. este traversată de expresia oximoronică. retractată de poet. de blajin. În această perioadă bulversată. dar şi involutiv în sensul unei cantonări tematice şi procedural-stilistice prelungite. cu puţine excepţii. modernitatea. Vicisitudinile social-politice ale tranziţiei îi depăşesc imaginaţia şi îi marchează poezia. autorul Citirii și Recitirii proverbelor nu numai că dovedeşte o sensibilitate modernă. Eul artistic variază discursul între două atitudini: colectivă şi impersonală. În cărţile ulterioare. 9). rimată şi ritmată. de înţelept capabil să ia distanţa necesară. reumatic. În cărţile din anii ´80 (Din tată-n fiu (1984). vom muri pentru patrie/ . dublată de un retorism tradiţional-folcloric. Zgomotul străzii – limbă. ecologie – nu pune mare presiune pe poet./ vom muri de frig/ (vezi lista întreagă în „Monitorul oficial”) (Plouă. materia poemelor sale se îmbibă de miasmele insurmontabile ale timpului. dar rezultatele. sărăcia va rodi bine/ şi anul acesta. Vasile Romanciuc a încercat şi alte formule poetice. Îndoiala de sine (1997). Chiar dacă nu părăseşte definiţia şi exprimarea paremiologică..METALITERATURĂ • Nr. remarcă Arcadie Suceveanu. de a se implica rezervat. este surprinsă acum în datele ei reprobabile. Ironia devine tot mai dură şi trece repede în grotesc. 1–2 • 2013 răzgândeşte/ Să ploaie pe ogorul tău” (p./ se plânge/ că-l rod oasele. din anii ´90 (Un timp fără nume (1996). Realitatea e subordonată totdeauna metaforei distilatoare ori schematizată în simbol sau într-o suită de simboluri: „Plouă. Universul întors şi teatralitatea sunt spaţiile tematice în care poetul se întreţine mult. Marele Pustiu Invizibil (2001)). remarca Andrei Ţurcanu. atunci când se produce. cad măștile) sau la o mască a lumii (Doar măștile plâng cu lacrimi adevărate). Eul liric este în general expediat la persoana a treia sau impersonalizat./ tărâm al pierzaniei” (În pustiul roșu. în spatele căruia se află un eşafodaj raţional. E cazul personajului gol ce poartă numaidecât „hainele de gală”. Degringolada surprinsă în versuri sugestive este urmată de un optimism alimentat din exterior şi. fragil şi fragilizat./ că. Nu utilizează lozinca. îi cresc o mie” (Dorul-dor). imposibilitatea atingerii absolutului („Poetul . Poezia lui Vasile Romanciuc stă sub semnul apolinicului. de trecutul cunoscut şi trăit în cele mai mici clişee ale sale: „Aş încerca orice/ ca să-l scap pe fratele meu/ de jarul pustiului roşu... legat./ acceptă. ca în Biblia ilustrată pentru copii. Se produce undeva un mic declic. Această — 42 — .. neruşinarea”). După ce a plouat bacovian (În noaptea adâncă. Sursa oricărui optimism e speranţa: „Nu dispera/ se-aude venind primăvara/ veşnică nicio iarnă nu este” (Se-aude venind primăvara). în definitiv mai personal. construit atent.” şi socialul pe rol de vertij („zeii/ sunt nişte ignoranţi/ care-şi folosesc puterea ca pe-o frunză/ pentru a-şi ascunde.” vs. dă suflet şi chip de femeie/ celei mai frumoase poezii – ea/ îmi va fi mireasă. o inimă). dar este împins în background: „Deocamdată.. deocamdată. circumscrisă unui prezent politizat. cu unele efuziuni dionisia ce controlate. Scenele devin paradiziace. inclusiv a metaforei. „Poeţii n-au cititori. ploaia stă (Curcubeul). Bineînţeles că nu se poate spune că într-o poezie cum este cea a lui Vasile Romanciuc motivele civice se opresc într-un loc..METALITERATURĂ • Nr. tărâm al pierzaniei). Uneori asistăm la o teatralizare pregătită ad-hoc. dacă vreţi.. mai ales. accedem la textele care nu mai pun accentul pe social şi politic. decorul se schimbă. „semănător de pojaruri în sânge. fals-luminoase. Poetul este convins de forţa cuvântului. Masca reprezintă unul dintre motivele de bază şi din acest volum. Sociopoliticul nu lipseşte. avem noroc:/ legile naturii/ nu sunt votate în parlament” (Drum lung.. În Pygmalion al cuvintelor liricul pur este întruchipat de tendinţa spre absolut a lui Pygmalion – temă romantică – („Te rog. resemnat. din fiecare poem se desprinde o anumită idee globală. din interior. Sunt poeme de angajament cetăţenesc. Aşa cum am arătat. ţin să cred. melancolic. După aceste câteva texte luminoase sau. din regia poetului pentru a crea o antiteză mişcătoare. ca formă inductoare de lirism. sarcastic.. prin fire invizibile. 1–2 • 2013 până la învederare într-un veritabil teatru veneţian. cerul se înseninează./ Medicii au pacienţi. Tonul devine intim. de la masca vanităţii concrete până la o mască umană (E toamnă. Altă trăsătură fundamentală a poeziei este cea de a utiliza socialul. Schimbarea bruscă de registru face parte. nostalgic. titlul omonim al acestui prim ciclu)./ neîndurător balaur de foc// cu nici o sabie nu-l pot învinge:/ îi retez un cap. Universul poetic degajă o atmosferă nesuferită. satira sau diatriba. Volumul Olimpul de plastic (2007) debutează cu câteva poeme în care transpar socialul şi politicul într-un racursiu deformat. hopuros). Figurile antitetice sunt instrumente de şoc./ Închisorile pline. Tocmai această impersonalizare creează impresia de teatru. cu migală. Îi mai aproape ironia: „Cleopatra s-a logodit cu Esop” (Despre frumuseţea poemului)./ Teatrele goale” (Ca să avem viitor). nu şi-a scris/ poezia cea mai frumoasă. Ţinuta „personajelor” sale este evidenţiată: „Veşminte cusute/ din epitete de lux” (Veșminte de gală pentru marii pitici – de altfel. Bucureşti. În România literară. 1992. Poetul are o adevărată propensiune pentru răstălmăciri fie că e vorba de cuvinte. un stil concis. Nu aprobă şi nici nu cultivă tehnici literare. aforistică şi alegorică capătă un caracter general. 1–2 • 2013 disponibilitate spre poantă îl obligă într-un fel pe autor să urmeze. la ce bun/ colacul de salvare/ pe Apa sâmbetei?” (La capătul iluziei). expresii sau dictoane celebre. Ciclul. Femeia pe care o iubesc. A. Ţurcanu./ lucrările artiştilor/ vânduţi” (Licitaţie). Dolgan. 1992. care contribuie la „subminarea” unor temelii. 5. De-a baba oarba este o excepţie. cu suficiente deschideri moderne şi postmoderne (intertextualitatea abundentă. aplecarea pentru revederi şi reevaluări). 2. economicos şi extrem de concentrat. 33.METALITERATURĂ • Nr. ce respectă întocmai canonul demonstrând un exemplu de virtuozitate poetică. În vol. Păianjenul. Este vorba de faptul cât de departe vrea să meargă autorul cu reinterpretările sale. Heraclit. anii şi secundele. Artă rupestră. Note: 1. — 43 — . câteva teme se detaşează de restul: timpul (Umbre. rana şi durerea. Funcţia informativ-educativă este preferabilă celei ludic-hedoniste. Tradiţionalul ingenuu. Gârneţ. Suceveanu. În vol. arta şi ceea ce are atingere cu ea (Un poem care să nu regrete. aforistic. oglinda ca motiv al dedublării şi reverberaţiei în infinit (Oglinda. marea şi salvamarul. A. îl întregeşte pe cel dintâi şi la nivel tematic. 3. Prefaţă la volumul Genealogie. Vasile Romanciuc rămâne un exponent fidel al generaţiei sale. placheta este suplimentată de hai-ku-uri. Un melancolic în provincie. Salvarea peștilor de la înec). apa şi nămolul etc. În Literatura şi arta. Emisferele de Magdeburg. Un poet fidel genealogiei sale. Ionesco. În a doua parte. M. Tautologiile. surpriza. Masca). Chişinău. Vasile Romanciuc este un poet de factură tradiţională. Mimoza şi oţelul de Damasc. 1983. Cimpoi. Frumuseţea poemului). Chişinău. Amprente. Pygmalion al cuvintelor. În acest sens. 2005. nr. până la un punct. 4. oare. Chişinău. motivele din basme sau miturile – totul este reinterpretat în contextul unei situaţii noi. Culise. Aceste piese reduse la 17 silabe sunt nişte mecanisme compuse din două elemente complementare: râul şi marea. Semantica vocabulelor şi a expresiilor este deturnată cu scopul de-a obţine efectul scontat. Tradiţionalismul lui nu consistă doar în cultul pronunţat pentru Eminescu. 1974. nr. repetiţiile şi paradoxurile se multiplică. V. Chişinău. Aici rostirea eliptică. în versurile cu ritm şi rimă sau în sonorităţile de romanţă. Singurătatea se uită în oglindă. „O. care consideră aceste jocuri de-a relativismul extrem de periculoase. Deşi nu este un obsesiv. soldăţei de plumb. monocord. De aceea predomină textele mici. 4. insolitul: „Cine cumpără. Papagalul mut. Martor ocular. M. pentru că suntem înfipţi într-o literatură a influenţelor şi contaminărilor. elaborarea migăloasă. forewords. În felul acesta. novelty. The author does not refer to the books written by major poets. tinde să se impună o poezie a ingenuităţii: simplă.METALITERATURĂ • Nr. „găselniţa” mi s-a părut utilă mai apoi. somptuozitatea tonului şi a stilului. Mai nou. Persistă însă şi poezia manieristă. S e mai poate scrie un eseu despre generaţia 2000 şi despre ce a venit după ea? Pentru că mi se pare că plutonul douămiist este în mare parte trecut în rezervă. Multe cu gloanţe oarbe. title and inter-titles or cycles. precum şi ludicul livresc (în cazul lui G. Eu mă gândisem la alte adjectivări – generaţia pixelică sau chill-out. s-au mai tras câteva salve şi cam asta a fost. poetic ingenuity. — 44 — . 1–2 • 2013 PROCESUL LITERAR CONTEMPORAN CONTEMPORARY LITERARY PROCESS Universitatea „Hyperion” din Bucureşti FELIX NICOLAU SuITa ŞI mENuETul douĂmIISTE AbSTraCT The present essay considers paratextual and organizational elements: cover. discret religioasă. Decuble. diminuam valorizările şi semnalam o discontinuitate specifică unui nou început. The books under consideration cover the period between 1992 and 2008 and are representative books. more or less valuable. afterwords and acknowledgements on the fourth cover. „generaţia 2000+”. And he studies all the volumes in a chronological order to see how young poets’ books turned over more than a decade. Deşi iniţial nu am agreat sintagma lansată de Nicolae Ţone. 2000+ sau pixelicii mi se pare a se fi retras destul de repede în istoria recentă. fluxul poetic şi-a schimbat iarăşi albia. chit că o mică parte dintre componenţii lui continuă să participe la trageri poetice. a cărei bază de lansare ar fi fost Editura Vinea. Simply he has not had them at hand lately. poetic flow. Acel + vorbeşte despre plus valoare. Keywords: generation. Deoarece arată o trecere şi o escaladare. cu o scriitură dinamică. de exemplu). După o înşeptită lansare la Vinea. Nu spectaculos. Prin manierism înţeleg conştiinţa literară a scrisului. Actualmente. însă. He promises to lean on them some other time. Titlul. e înscris pe o copertă neagră. Galeria de singurătate. Nu ştiu dacă Paul Daian îl acceptă ca nepot. Spaime scrise. firul părului colectiv. Mă voi apleca asupra lor cu altă ocazie. Anunţă tehnica urmanoviană. Peste imaginea lui e suprapus conturul în alb al unui chip torturat. 5. titlu şi intertitluri sau cicluri. scurtcircuitat despre activităţile unei zile. o voce și numai una. pulsatilă. 6. Titlul. Pur şi simplu nu le-am avut la îndemână acum. 4. 3.METALITERATURĂ • Nr. Marin Mincu notează „înduioşarea receptivă” şi anunţă apariţia unei noi generaţii. Atac de panică. Va urma un eseu despre muzele din poezia douămiistă şi postdouămiistă. Şi apelez la toate aceste volume într-o ordine cronologică. Volumele discutate acoperă perioada 1992-2008. mască de cauciuc. cu o prefaţă de Gheorghe Istrate. Provocarea. Mic manual de terorism. 1–2 • 2013 Eseul de faţă are în vedere ingrediente paratextuale şi organizatorice: copertă. de la 6:17 la 0:00. mai mult sau mai puţin valoroase. 2002 • Gelu Vlaşin. demn de commedia dell’arte jucată în decor romantic. în reţea. Editura Pontica. Congruenţă cu substanţa poetică. Ciclurile poetice indică o redirecţionare a mesajului poetic către actualitatea antipoetică şi obsedată de comunicare: 1. Şi mai e ceva: nu am pretenţia să fiu exhaustiv sau obedient faţă de clasamentele „canonice”. Faţă de posttextualismul discursiv şi concentrat asupra realizării unei atmosfere alegorice. Nu mă încântă prefixarea cu post-. Sincere oglinzi necunoscute. Poezii comprimate. Editura Muzeul literaturii române. O tortură a inocenţei. arţăgoase. Editura Vinea. prefeţe. cu zăbrele la gură. precum a volumelor scoase de Editura Universităţii din Bucureşti. Arlechini într-o pădure sălbatică. Autorul manifestului deprimist scrie sacadat. Editura Ziua. amprentă feminină. Aparenţa este austeră. Peniuc poetizează febril. postfeţe şi consideraţii de pe coperta a patra. Pe coperta a patra. 1992 • Mariela Rotaru. sugerează distanţa de discursul autenticist. pe vremea când funcţiona în Sala Oglinzilor de la USR. Îl întrebuinţez doar ca roată dinţată într-un mecanism care urmează a fi proiectat. Copertă neagră cu fotografia din spate a unui băieţel parcă închis în ghetou. Marin Mincu observă satisfăcut concentrarea „crispată. fotografia trunchiului unui copac triramificat. pentru a putea vedea cum s-au transformat cărţile poeţilor tineri pe parcursul a mai mult de un deceniu. de tip efigie. 2. — 45 — . Pur şi simplu apelez la câteva volume reprezentative. să ne conectăm. Epoca apostrofării cititorului şi a adresării directe. Prefaţatorul o aseamănă corect cu Magda Isanos. Intră în scenă gruparea tare a cenaclului Euridice. panicat. • Andrei Peniuc. convex deformat. 1995 • Daniela Şontică. Contează nervozitatea scriiturii şi aranjarea în pagină. anexă (despre eminem). Copertă galbenă şi desen minuscul. Pe copertă. Şi-mi cer scuze că nu mă voi referi la volumele unor poeţi importanţi. pentru că induce ideea de derivare şi de oxigenare cu un fluid vital comun. scrijelitoare”. Cicluri: Monolog. cineva a greșit — 46 — . 2. cu o palmă uriaşă pe lateral. Textele sunt întrerupte prin intercalarea de reveniri şi intervenţii ale martorilor de la paginile anterioare. Editura Vinea. plus o maşină de scris dispusă pe verticală. Puţin interesantă. Boris Pilniak etc. gen The Simpsons. Prefaţă entuziastă semnată de Mircea Ivănescu. Înregistrarea cotidianului este împletită cu detalii minimaliste şi cu amintiri filtrate prin obiecte şi sentimente. Fiecare poem se termină cu îndemnul ca cititorul să întoarcă pagina. 1–2 • 2013 • Debutează Teodor Dună cu Trenul de treieșunu februarie. • Anul apariţiei la Editura Pontica a Poemelor Utilitare de Adrian Urmanov. fără înflorituri stilistice. • A doua ediţie a Paginilor Elenei Vlădăreanu. ediţia a doua. am intrat în corpul iubitului meu. Copertă-colaj roşie cu peisaj gri. cum s-ar diagnostica el însuşi. Editura Vinea. Un neoexpresionism de poet înrudit cu Cosmin Perţa. Sau. negru-maron. voit prozaice. În postfaţa intitulată Hymenul și oglinda. imagini capabile să-mi păstreze ochii deschiși. Copertă neagră cu pată albă. O carte românească a plăcerii. ciorapi cu jartieră şi chiloţi. fără conţinut ideatic propriu-zis. Creaţia lui Constantin Vică. O. Coperta a patra renunţă la abstracţionism în favoarea unei fotografii-colaj: bărbaţi cu pălării. care urma să apară la Editura Vinea cu Anti-poeme. curăţate de figuri de stil. Montaj Constantin Vică. Se repetă obsesiv că textele din carte nu sunt poeme. Pe coperta întâi o cucoană pretty spooky. • Debutează în volum Claudiu Komartin cu Păpușarul și alte insomnii. am scris înrudiţi (la a treia spiţă). În spatele ei. Urmanov nu recurge la recomandări critice. o femeie în cizme. Copertă maronie cu portret. Vigoarea acestei poezii îşi are sursa în sinceritate. Poezie cel mai adesea masivă. Pe coperta a patra. Retorism şi poză. Nota bene. Editura Vinea. Pufos și mecanic. atmosferă gloomy. iar nu înfrăţiţi. în centru figurând o statuetă fără trăsături. alteori persuasiv al manifestului eu sunt poemul utilitar. Copertă mohorâtă. un decor industrial realizat în sepia. începutul de statuie. Jonathan Swift. Editura Vinea.METALITERATURĂ • Nr. Tot acum criticul introduce categoriile apocalipticului şi ale simulacrului. Editura Vinea. ca şi în repetiţiile maniacale (strategice). Epicul diaristic. Cicluri: 1. ci mesaje fraterne adresate cititorului. să citească mai departe. 3. Coperta anunţă un spectacol absent. azi toate femeile poartă pulovere roșii și 4. patos şi compătimire. Moda tracks-urilor se va perpetua până la Gelu Diaconu. Dedicaţie pentru Mariana Marin. anulează lirismul. construită pe o semiotică a obsesiei şi a laitmotivelor. 2003 • Răzvan Ţupa – Fetiș. Copertă galbenă cu imaginea-afiş a unui actor din Die Another Day. Soviany evidenţiază „complexul lui Narcis” de care suferă poetul. negativul primei coperte şi filmul cu pozele autorului în bibliotecă (unde altundeva?). Poeme aranjate în pagină pe formula prozei. Tehnica şi sinceritatea frustă a intimităţilor biografice sunt remarcabile. Drept că într-un context cam anchilozat: „ordinea nihilocratică a apocalipticului”. fragment de nud feminin şi o fetiţă mulatră. Violenţa copertei pop este contrazisă de tonul uneori patetic. în centrul căreia se află o bulină roşie. Sigur de forţa mesajului său. pe alocuri. cu Radu Vancu. deşi modernă ca aspect. Pe coperta a patra. Motouri luate din Biblie. • Denisa Mirena Pişcu. Claudiu Komartin şi. Poeme lungi. Partea a doua a volumului este alcătuită din Bonus tracks. de Dan Sociu. deci mai expresiv. până la ghiduşii textuale. Desenele voit infantile ale lui Ştefan Baştovoi consonează cu unele poeme ingenue şi amuzante. cu decolare din cotidianul burlesc adesea. Pe copertă. Editura Vinea. compoziţie 2. Rimbaud şi Mihai Ursachi.. O dovadă că se poate scrie profund fără cuvinte pompoase sau gesticulaţie patetică/afectată. dar încărcate de semnificaţie. Textele nu au titlu şi sunt grupate în două strofe pe pagină. aşa că include poeme din volumul Borcane bine legate.. • Ediţia a doua din Anul cârtiţei galbene a lui Dan Coman. — 47 — . unde se pomenesc „caratele vocaţiei” şi se fac apropieri de Villon. Poeme cu muniţie biografică. Nicolae Ţone îl declară pe poet „fiul lui Naum”.. psihologice creează o poezie bizară. • În acelaşi an apare Fratele păduche. dense şi figurative. Un underground înrudit cu cel al lui Leac. Editura Vinea. ilustraţii naiv-satirice de Dan Perjovski. Perfectă anticipare a poemelor apăsătoare. doar că mai bine strunit. respectiv goia. Ţone vorbeşte laudativ despre generaţia nașpa. Multe poeme lungi ce relatează la modul acid o biografie căminist-intelectuală. Un postmodernism poznaş şi livresc. Poetul experimentează însă diverse formule: de la transcrierea gesturilor simple. aşadar. Simboluri şi scufundări obsesive în interiorul biologic. Totodată. Parodie şi artă poetică din belşug. care nu fac decât să arate câştigul de personalitate. reflectând. Odada. oarecum. bani pentru încă o săptămână. Încep lucrările la cultul unei personalităţi ce va funcţiona ca un fetiş printre congeneri. infuzate de o anxietate deghizată în lehamite şi inteligent regizată. Editura constănţeană începe să realizeze importanţa elementelor paratextuale. citez: „mondrian. 1857 – prin montaj s-a aplicat pe acesta chipul poetului dan sociu. înguste. 2004 • Mihail Vakulovski. Nimigean la volumul borcane bine legate. • Bogdan Perdivară – kilometri de pivniţă. În volum. portretul lui isambar kingdom brumel. Imagistică ultra-încărcată. În prefaţă. fotografie. Un recital inteligent de minimalism şi instantanee erotice delicate. de notaţie rapidă. Poezie puternic metaforizată. saturn devorând unul dintre copii (sic!) săi”. altele lente. Editura Vinea. autorul simte deja nevoia antologării. 1–2 • 2013 scara. de Aurel Gheorghiu-Cogealac. Copertă albă cu ilustraţie pătrată. şi howlet. Ceva din poezia-torpilă a lui Urmanov se mai simte. Editura Vinea. Decuble. Aceeaşi tehnică intertextualistă cu ţintă parodică. tragicomice şi cu poantă la final multe dintre ele. surprinzătoare. Este reprodusă şi postfaţa lui O. Pe copertele întâi şi patru. 1929. Coperte Art-Nouveau. Culoare gri. Artă a inteligenţei demonstrative şi a eficienţei. Pe copertă un desen abstract de Hans Arp. Un suprarealism expresionist. dar invazia barocă şi secţionările introspective. inspiraţia hibridă a poetului.METALITERATURĂ • Nr. Cadavre exquis. • Deschiderile lui Ovia Herbert apar la Editura Pontica. Pe copertă: porţiune de piele pe care este scris ROMANIA. separate de un mare spaţiu alb. • Mihail Vakulovski – Tatuaje. centrală. în timp. Poeme scurte. al cărei „preşedinte” ar fi chiar Sociu. În prefaţă. mai puţin carnavalesc. Editura Vinea. N. Părtaş la faptă cu eclecticul Gabriel H. pictura naiv-alegorică a lui André Breton şi Valentine Hugo. această carte mi-o dedic mie”. Titlul reprodus cu litere oranj. Copertă albă cu un contur lateral gri. Editura Vinea. Intr-un pat sub cearșaful alb.c. chiar dacă exprimată literal. Editura Vinea. Exemplu de scriitură programatică. În postfaţă. Multă poeticitate. ilustraţie de Cătălin Furtună: picioare în mers şi desen tehnicizat. Mesajul sumbru al copertei nu este în totalitate susţinut de conţinut. Jucăria mortului. într-adevăr. De uşă atârnă un sutien negru. Poezii foarte scurte. când căznit-gravă. fermecător-diminutival şi plin de sevă. • Dan Coman – Ghinga. Satiră şi introspecţie care urcă rareori până la pregnanţă. scurtcircuitată de versuri interogativ-apocaliptice. Figuraţie absurdă şi titluri năstruşnice: Week-end cardiac. Copertă elegantă – combinaţie galben-maron şi foto cu pat cu baldachin pe malul mării. Expresionismul se accentuează prin cultivarea apariţiilor pregnante. pe lângă claritate şi un imaginar geometric. • Constantin Acosmei. 2005 • Andra Rotaru. feminitatea. Autoarea. Urmanov se minunează de naturaleţea scriiturii şi o adjudecă pe autoare generaţiei 2000. Motoul: „fără nicio şovăială. dirty. generând acţiuni stranii. Poezie îmbibată de feminitate. Texte cu semnificaţie pulverizată. Cele mai reuşite poezii sunt cele despre unghii – laitmotivul aduce o oarecare claritate. 2006 An bogat în apariţii „de succes”. Copertă albă cu mănuşă de damă din piele. Motiv specific şi lui Teodor Dună. Eleganţă nerelevantă pentru poeme. basarabeancă stabilită în România. obosită. Un fel de dans macabru şi narcisist între feminin şi masculin.METALITERATURĂ • Nr. Editura Vinea. Modernitate neconcludentă pentru conţinut. Pe copertă. şuvoi lexical. Volumul îşi are originea în programul de creative writing de la mănăstirea Râşca. A. Editura Vinea. Poeme locvace. care înregistrează Genealogiile poetei ca fiind o parafrază la arta Fridei Khalo. Intenţia revelării şocante a vieţii de budoar este evidentă. Urmanov. cu secvenţe memorabile. cu chiloţii roşii traşi între genunchi. când inundată de strategii inteligente ori patetice. Editura Vinea. • Tudor Creţu – Obiectele oranj. pe care figurează o uşă şi o porţiune de perete pe care este fixat un tablou: adolescentă pe w. Amuşinarea tabuurilor sexuale şi cochetăria jucăuşă aduc o respiraţie nouă în poezia tânără. aduce pe scenă enumerările în dulcele limbaj românesc de dincolo de Prut. Unele grupaje de versuri conţin imagini fine şi surprinzătoare. 1–2 • 2013 • Diana Iepure – Liliuţa. • Dumitru Bădiţă – Unghii foarte lungi și cumsecade. Nimic din violenţa şi rusismele contondente ale altor tineri scriitori basarabeni. • Diana Geacăr – bună. Perilous Night de Jasper Johns. Editura Vinea. Postfaţă de A. Editura Vinea. eu sunt diana și sunt colega ta de cameră. cu complimentele de rigoare. Textele au ca laitmotiv o tinereţe apatică. nedeterminat. Firescul dialogat al titlului este susţinut de coperta în nuanţe de verde. Copertă cu autorul şezând. Live — 48 — . Poemele sunt. când plictisitoare. dar sugerând maternitatea. notaţii rapide ale unor gesturi cu deschidere simbolic-metafizică. naughty. 1982: trei mâini cu pete galben-maronii pe un fundal împărţit în zone brune cu modele diverse. Pe copertă. Moda momentană pe site-urile literare se concretizează în volume: titluri în engleză. Impresie de mister terifiant. Titlul este autoironic şi anunţă tematica paternităţii sinucigaşe şi pe cea a nou-născutului paricid. Poezie de elongaţie medie. Susţine imagistic titlul. Un expresionism baroc în care sunt vărsate senzaţii. după o fotografie de Gottfried Helnwein. Tobele fricii. Editura Vinea. • Cosmin Perţa – Santinela de lut. versuri de melodii şi intertitluri nuanţând tema din titlu (bitter times. apocalipsă. ce se luminează chiar în centru. Noaptea sângelui. Formele de sub piele. Editura Vinea. frici. Nervozitatea versului şi jocul antonimic mântuiesc incertitudinea terorizantă a mesajului. totul inundat caravaggiolesc de un clarobscur indigo. — 49 — . Pe copertă. În plămânii mei ca într-un uter călduţ. • Ruxandra Novac – Ecograffiti. neomiţând nici măcar lecturile în cenacluri ori proiectele scriitoriceşti. desculţ. când minione şi mizând pe constatare sau panseu. Imagini abstracte şi hibride. nevrotică şi totuşi cu mesaj decis. Editura Vinea. În prefaţa elaborată. Poeme fără titlu. Cicluri cu nume expresive: Ochii mei sunt întotdeauna mai mari. • Olga Ştefan – Toate ceasurile. no surprise). Coperta: două avioane masive şi paraşute proiectate pe un cer gri. pentru alţii un exemplu de armonie şi ironie fină. Copertă neagră cu chip bleu de copil cu ochii închişi – realizare a lui Leon Wahl.METALITERATURĂ • Nr. complicate. Ciclul relatări aduce aminte de poemele în proză ale lui Baudelaire. notă biobibliografică (deşi este considerată doar biografică) elaborată. derutantă. un fragment dintr-o acuarelă a Marianei Codruţ reprezentând chip stilizat. Un expresionism sedat. Aşadar. La sfârşit. disperări şi sentimente. Formele care ne cuprind. Poeme de categorie semigrea despre durere. Editura Vinea. Editura Vinea. revalorificând cotidianul. • Vasile Leac – Seymour: sonată pentru cornet de hârtie. 1–2 • 2013 în bucătărie. moarte. Pentru unii o artă demodată. reverberantă. Scriitură alertă. şi rezemat de un perete de faianţă. Poeme de strânsoare clasică. Ordinea încearcă să mascheze haosul. în care niciun vers nu este superfluu. Coperta de Lavinia Răican – desen umplut cu nuanţe de portocaliu al unor coloane dorice suprapuse unui fundal haşurat. Pe copertă. Interlocutor liric: Demian. Dar volumul mai este însoţit de aprecierile lui O. cu ochi mari. O inteligenţă ieşită din mantaua inteligenţei de tip sociu. Radu Vancu consideră poezia aceasta „o broderie monomaniacal de migăloasă”. Unul dintre cicluri se intitulează Cântece pentru Linalin. Nimigean. cu atmosferă încărcat-expresionistă. suferinţă. Editura intră în faza copertelor acoperite de poza-portret a autorului. o prezentare cu mulţi giranţi. probând mariajul calculat cu lumea literară. Minimalismul transformat în surpriză. Corect şi complet. Citadin ameninţător. Florin Lăzărescu şi Liviu Antonesei. de la care autorul va împrumuta epitetul „ataşant”. Poeme când discursiv-biografice. Editura Vinea. Pe coperta a parta. Notaţie rapidă. O copertă jazz. studiată. ediţia a doua. fotografia autorului aşezat. rafinată în neglijenţa ei. Patos de garsonieră. Denis Mironescu face referire la nouăzecişti. dezumanizat. fiinţă de jurnal. Violenţa se descarcă în vibraţie. • Şerban Axinte – Lumea ţi-a ieșit așa cum ai vrut. înţelepciune şi „frumoasa poezie”. Ultimul cântec al majordomului. anunţând înclinaţia orfică a autorului. ediţia a doua. • Eugen Suman – Arcuri electrice. Trimitere fină şi contradictorie la un conţinut poetic melancolic şi marcat de o feminitate lezată. Poeme de o discursivitate simpatică. Încadrare pictural-critică pertinentă a unei poezii dramatizate la modul melancolic-buclucaş. a fetiţelor şi puştoaicelor. O înţelepciune amuzată. dorind. Pe coperta a patra. Excelentă reflectare a conţinutului. O confruntare masculin-feminin având minimă legătură cu creaţia poetelor congenere. nepretenţioşi. Splendidă poezie rapid-nervoasă a coplăriei buclucaşe şi a adolescenţei ghidate de sfaturile pragmatic-domestice ale mamei. lejeră. Pe copertă un montaj gri. O joacă ce poate obosi prin exces de ţopăială livrescă şi înşiruire de replici pe alocuri fadă. Reuştă întrepătrundere a elementelor paratextuale cu cele textuale. Octavian Soviany vorbeşte despre „introspecţii autiste” şi despre exorcizarea morţii. Reverse Cycle. Destul de adevărat. • Cristina Ispas – fetiţa. 2007 • Ioana Bogdan – Anumite femei. gen Billy Collins. neîmplinită. cu fereastră zăbrelită. epitetele care nu creează confuzie şi constatările tragice făcute într-un limbaj candid. fotografia full-size a chipului poetei. Nimic agresiv literar sau demonstrativ. în timp ce Marius Chivu reţine „senzaţia unei indiscreţii platonice”. Poetică a negaţiei. În prefaţă. o acrobată sexi şi un contur de Chaplin.METALITERATURĂ • Nr. Din nou copertă elegant monocromă (albastru). Pe coperta a patra. • Robert Şerban – Cinema la mine-acasă. Poezie matură. Coperta întâi: chip de păpuşă cu ochi mari şi mânuţa la gură. Pe coperta a patra. Biografismul de homeless este sprinten dialogat. shase etc. mixaj pe vinil. de „dramă live”. albastru-maron. • Vasile Leac – Dicţionar de vise. strunită înainte să devină revoltă. un fragment din Lucrările în verde de Simona Popescu. Un puzzle gen Miró. Editura Vinea. Nicolae Manolescu o consideră o „poezie spirituală”. Strategii vechi: tăierea versurilor cu — 50 — . contemplativ-vagantă. Rezumatul plastic al conţinutului este precis. disperat şi pretins dezabuzat. Editura Cartea Românească. Editura Cartea românească. Copertă albastră. Editura Cartea Românească. Poezie cu retorică spasmodică. execuţie Egon Schiele. Copertă albă cu un detaliu dintr-o pictură a lui Adrian Sandu. aşa cum va face şi Decuble. Editura Cartea Românească. cu grafica pattern a Editurii şi cu o ilustraţie de Mihai Zgoboiu: un cinema vechi. Editura Vinea. Specificul este dat de un titlu: instantanee cu gesturi dezordonate. înţesată de interogaţii dureroase şi de metafore hiperbolice. • Lavinia Bălulescu – Lavinucea. vestind chill-out-ul citadin. • Adrian Urmanov – Sushi. cu o fetiţă îmbrăcată în roşu şi galben. care recomandă volumul în termeni jucăuşi. După introspecţia sociofobă şi menstruală douămiistă. Editura Vinea. adesea terminate în poantă. Titulatura cu conotaţii optice este susţinută de o copertă bicoloră. Importante mi se par însă tehnica accelerării imaginilor clare. 1–2 • 2013 • Robert Mândroiu – Efectul de peliculă. de imaginar compensatoriu. Nici nu era o sarcină dificilă în cazul de faţă! Coperta a patra e scrisă de Robert Şerban şi Daniel Vighi. probabil. cu degradeuri şi o „ruptură cusută” prin care se vede un text în engleză. Titlu ludic. explodează poezia ingenuităţii. Titluri dominate de sh: sushi. de penitenciar. să ne bage în ceaţă. De la boschetari la lecturi sofisticate. Copertă orange cu fragment de nud culcat. Vinea experimentează şi trece prin diferite faze. Nu e vorba doar de atât însă. Problematică asemănătoare cu cea a Cristinei Ispas. spectaculosul patetic al formulărilor. Mircea Cărtărescu o vede ca pe o nouăzecistă întârziată. Introspecţie sâcâitoare. e scris sub forma unui P. portocaliu. intenţie de persuasiune. Mici parabole ingenue cu efecte speciale spre final. deşi afectată în jocul de scenă. • Aida Hancer – Eva nimănui.METALITERATURĂ • Nr. eu cu moartea mea pe bancheta din spate. Corpul de literă mic şi înghesuit contribuie la impresia dezolantă. Coperta întâi – litografie de Alexandre Garbel: un abstracţionism naiv executat în tuşe crem. conferă forţă. Adjectivările nu plictisesc totuşi şi atmosfera poemelor nu se îmbâcseşte. Copertă albă. Poeta este originală prin dispunerea versurilor în tipar de scenariu. O tristeţe fără crispări. 2008 • Carmen Dominte – tu cu viaţa ta pe bancheta din faţă. 1–2 • 2013 slash-uri. O anumită fineţe a notaţiilor. Titlul. poetei îi plac subiectele adânci: religia. aerisită. Editura Cartea Românească. cu menghine verzi pe un fond alb. Traumele copilăriei sunt înregistrate cu candoare. repetiţii şi declaraţii. Marin – așa cum a fost. puţin prea afectată în imaginile propuse. • Daniel D. fără patimă. Economia de cuvinte şi. Poezia ei nu este însă atât narcisiacă. singurătatea. Editura Cartea Românească mi se pare a folosi cel mai judicios elementul paratextual. Copertă cu chipul în zoom-in al autoarei. Poetul este obsedat de două muze: ciudata şi alunecoasa Oona versus revigoranta. Poezia bancului de lucru mizează pe un biografism adolescentin cu actori de acum douăzeci de ani. Coperte negre. Coperta a patra este integral acoperită de fotografia-portret a autoarei. Editura Vinea. Lentoarea relatărilor nepretenţioase este feliată de cuţitul unei brevităţi studiate. Editura Vinea. elegantă. Biografismul nepretenţios se predă treptat în faţa montajelor metafizice ori suprarealiste cu focoase parabolice. Cistelecan consemnează „coerenţa sintaxei biografiste” şi „stilul minim”. Impresie inexplicabilă de sinceritate. Imagine aerisită. maronii. roşcate. iar Simona Popescu este încântată de recuzita aparţinând trecutului comunist. Distincţie fără destin. poeta publică la Brumar cartea mică. • Svetlana Cârstean – Floarea de menghină. cât tributară unei retorici à la Komartin. adresare nemijlocită către cititor. Nicolae Ţone perorează cu avânt despre „talentul său aproape neverosimil”. Ce se deduce din această poveste despre cartea de poezie din 1992 până în 2008? Editurile au învăţat să-şi „ambaleze” mai bine produsele. Scriitură adesea limpede. În prefaţă. Editura Vinea. cu funcţie precisă. limitată. Imagistica este acum însă mult mai înnegurată. • Ofelia Prodan – Elefantul din patul meu. În acelaşi timp. Al. Cărţile de poezie editate aici sunt deja marcă înregistrată. Editura Vinea. Propriu-zis. moartea. deşi fragila Ofelia. Copertă cu chenar negru securizând un dreptunghi alb. În prefaţă. albastre şi negre. uneori. Tot o poezie a ingenuităţii trucate. povestioare de liceu separate prin texte scurte ce valorifică simbolic obiecte triviale. filtrate printr-o nostalgie muzicală. Copertă azurie. Mă — 51 — . În acelaşi an. resemnat distinsă. Alexandru Cistelecan o consideră „o a doua fascicolă” a primei cărţi. Artă simpatică. Deşi o editură mică. Ceea ce nu înseamnă că módele poetice ar fi dispărut. Pontica încearcă să se descurce cu mijloace modeste şi face faţă onorabil. 1–2 • 2013 întreb totuşi dacă puritanismul copertei de la volumul lui Daniel D. aici au apărut cărţi în ediţii luxoase. Vinea a fost cea mai căutată Editură de poezie. — 52 — . Autorii intră şi ei în jocul editării. Şi formatul cărţilor de la Brumar se modifică fără încetare. Asta până când a pierdut contactul cu tinerii. Mulţi dintre ei au încercat să-şi recupereze cărţile mai vechi. Fostele programe şi manifeste din deschiderea unor volume au fost înlocuite cu un aparat critic care. Cartea românească de poezie. creează confuzie. care nu fac decât să dividă cititorii în devoţi şi contestatari pătimaşi. Chiar şi aşa. Ediţiile de autor au propulsat-o în fruntea topului. Brumar experimentează şi ea. Concluzia? Cartea de poezie arată altfel azi. Critica sau supralicitează jargonul tehnicizat sau evidenţiază doar trăsături la modă din dorinţa de a zămisli generaţii. Marin nu înseamnă o întoarcere cu cincisprezece ani în urmă. Mai sunt şi laudele vulcanice. Poeţii încearcă alte metode de promovare a cărţilor lor şi nu se mai sudează atât de uşor în grupări. cu un pas înaintea poeziei propriu-zise. reeditându-le. oricum. ca artefact. de cele mai multe ori. destinate bibliofililor. semn că generaţia 2000 a ajuns capitol de istorie literară. Persistă deocamdată prea multă retorică şi literaritate. Tranzitivitatea beneficiază în lumea literară de la noi doar de o condiţie de tranzit. rezultând apariţii pitoreşti. mi se pare.METALITERATURĂ • Nr. scria în prefaţa volumului Andrei Ţurcanu. intertextuality. într-un stadiu de decrepitudine extremă. o poetică. în 1990. 1–2 • 2013 Institutul de Filologie al AŞM NINA CORCINSCHI GrIgorE ChIpEr ŞI poEZIa Ca SpECTaCol al INTElIgENţEI AbSTraCT Within the generational aesthetic program what defines and distinguishes the poet Grigore Chiper is the poetics of the hue. un declin de fin de siècle. an interpretation through bookishness and intertextuality. Chiar de la prima sa plachetă este recunoscut drept cel care a definit manifestul paradigmatic al noii generaţii 80-iste. Recursul la abia tangibil indica o „oboseală” ontologică. First minimalist gestures impregnated by a spleen that oscillates between sadness and disappointment pass entirely into poet’s other books. diferenţiindu-se şi nuanţându-se. everyday life. Spirit cultivated by readings. a jig-saw of reality in a circuit of bookinshness. de ataşament sau de repudiere. Resurecţia livrescului.METALITERATURĂ • Nr. dar formula abia tangibilului rămâne — 53 — . Aserţiunea viza o nouă poetică în ofensivă în poezia basarabeană. până în perioada mesianismului naţional din 1989. pe care poezia încerca să-l surprindă în expresia devitalizării şi a fracturării sale infinitezimale. R eceptat cu entuziasm la debutul său editorial. poeticile se individualizează. manifesting refined sensitivity. the poet „assembles” in a game of imagination and feeling. cum remarcă prefaţatorul. antilirismul manifestat într-o conştiinţă culturală accentuată sunt semnele unei polemici subiacente cu retorica rudimentară a atitudinilor univoce. a poezii „angajate” a epocii. of the cultural context. Keywords: bookish. La această caracteristică de bază se adaugă şi reacţia pur literară la „canonul” poetic oficios maximalist ajuns. direcţiile se diversifică. It’s a poetics of rotation in a circle perpetuating from one volume to another. Deviations are minimal. imagination. Formula Abia tangibilul „anunţă un program. and bookish refinement. Everything that is existential matter in his poetry tends to become a performance of intelligence. Grigore Chiper rămâne de la o carte la alta un nume bine cotat de critica literară. congeneră cu cea a optzeciştilor din Ţară. delicate lyricism. oferă o cheie pentru descifrarea unui sens integral”. În cadrul programului estetic generaţionist. indică o opţiune de creaţie. azi ne dăm seama. the whole of his creation is a whole found in every part and it’s a part faithful to the whole. Therefore. cultural awareness. mai ales. Deviaţiile sunt minime. cum frunzele. Aceste „bucăţi” conţin viziunea întregului. prin raportarea la livresc. E tăcerea înţeleasă ca laconism şi repudiere a retoricii. dar o metonimie şi. relativizată şi. Ceea ce îl defineşte şi îl distinge pe Grigore Chiper este tocmai această poetică a nuanţei. fragmente. opacizându-l şi re-creându-l: „E momentul/ să mă refugiez prin unul din labirinturi. vădind şi o sensibilitate rafinată. rafinamentul livresc. „Totul e doar un simbol” şi nu doar un simbol. Astfel. Primele gesturi minimaliste impregnate de un spleen pendulând între tristeţe şi decepţie trec fără rest şi în celelalte cărţi ale poetului. Spirit cultivat de lecturi. să observe cum cerul „se sparge în miile de fragmente ale crengilor pustii”. O tăcere încărcată de sugestii. cu efectul adâncirii sensibilităţii. Retorica clamată a poeziei momentului este supusă terapiei printr-un limbaj al tăcerii şoptite (la care poetul aderă chiar în mottoul Abia tangibilului). joncţionând firesc cu imagini culturale. Evoluţia ulterioară a scrisului său confirmă debutul asumat programatic prin menţinerea în limitele aceleiaşi surdinizări minore a lirismului în fine şi subtile „scripturări” ale eului (sur)prins între fragmentele evanescente ale unei realităţi fără consistenţă. lumea i se arată lui Grigore Chiper desacralizată. Chiar de la debutul său. secvenţe./ Îndepărtându-te/ e unica ta alergare”. Autoreferenţialitatea este materia şi forţa motrice a poeziei. printr-un joc al imaginaţiei cu molcomirile simţirii. dar şi din celelalte volume. lirismul delicat. Abandonarea în datele realului descătuşează şi deschide supapele imaginaţiei sale culturale. dilatând-o prin infinitele nuanţe vizuale şi semantice pe care le poate lua simultan. Eul privitor din Abia tangibilul. 1–2 • 2013 pentru poezia lui Grigore Chiper o constantă care se regăseşte în toate cărţile sale de mai târziu. al contextului cultural. fărâmiţată în cioburi. eul liric reîncarcă şi potenţează expresiv limbajul. Cuvântul este instrumentul poetic care numeşte exact cotidianul şi tot cuvântul este realitatea referenţială a poeziei care ascunde fragmentul de realitate în labirintul livresc. aşchii. departe de orice zgomot al elocinţei: „Din rădăcina tăcerii sunt bruiate sunetele/ pe care aş vrea să le rostesc”. interpretare prin livresc şi intertextualitate. cu fantezii de scriptor atent la felul cum sub ochii săi se încheagă textul. fără trăirile vii. mai ales o perpetuă comparaţie livrescă. Tot ce e materie existenţială. o intertextualizare continuă: „gama de sentimente fiindu-ţi aceea/ de la ovalul frunzei — 54 — . Poetul opacizează emoţia uneori până aproape de disoluţie. în poezia sa tinde să devină spectacol al inteligenţei. definită chiar de autor în versurile sale: „Cerc după cerc./ La capătul lui/ totul ar putea fi mai încet/ şi ora mai darnică împărţită în mii de bucăţi”. puzzle-ul realităţii într-un circuit al livrescului. încearcă mereu să reţină (în maniera goetheană) clipa. curg lent. palpabile ale eului individual. E întregul văzut în reflexele nuanţelor: „tot ce e superb în tine/ trebuie să reţină clipa –/ forma miniaturală a eternităţii”. depoetizată. suficientă sieşi. Eul poetului transfigurează artistic emoţiile prin resursele unei omniprezente şi presante conştiinţe livreşti. Reminiscienţele „biografice” rămân în afara biografiei concrete. pe care nu ezită să le denudeze imediat. pasaje „care se vor repeta de atâtea ori/ în atâtea ipostaze”. eul este atent să le surprindă mişcarea caleidoscopică. De aceea. ştiind totodată că acesta e doar o convenţie. întreaga lui creaţie e un tot ce se regăseşte în fiecare parte şi o parte fidelă totului. culorile. Călătorind prin anotimpuri.METALITERATURĂ • Nr. E o poetică a rotaţiei în cerc. un simulacru. poetul „asamblează”. o iluzie „a cunoaşterii/ a tot ce-i lângă tine”. pe care-l invocă. „în treacăt”. Învinsă de luciditate. să simt. Zâmbetul tău/ ce avea ceva din desenele lui Saint-Exupéry”. Ca şi Cehov. Fuga de sine. Marea şi valurile sunt imaginile predilecte. valurile nu capătă în „apele” (postmoderniste) ale poeziei valoare de simbol sau de expresie lirică. dar şi scoate în vileag singurătatea lui funciară. omul trăieşte simultan într-o dimensiune temporală multiplă. ci doar şarmul imaginaţiei livreşti. dând o senzaţie de lentă legănare. În acest spaţiu caleidoscopic. care încearcă să evite singurătatea. Poetul scrie o poezie a anotimpurilor şi a existenţei cotidiene. să pretind/ ca într-un impas”. impunând o poetică a absenţei. dar e bine camuflată de o regie sibtilă. Perspectiva se ambiguizează şi sistemul de referinţă se lărgeşte într-un halou al vagului şi îndoielnicului: „mi-am zis/ ori poate ţi-am zis”. dar şi cu aceeaşi mişcare circulară a omului printre instanţele temporale. Alteori însă acest tu este o prezenţă care rezolvă cumva dorinţa de comunicare/comuniune a poetului. cercul rotitor al naturii interacţionează simultan cu cel al existenţei umane: „Avem. Una închide. să fugă de sine. timpul este subiectiv. pline de un foşnet delicat. emoţia se lasă compensată de un spectacol al polifoniei scripturale. scăderea pulsului vital scindează eul într-un tu neutru. În prim-plan se impune un eu impersonal. Existenţa poeziei care se naşte în câmpul unic al acestor contrarii se exprimă prin aproximaţiile de parcă. De cele mai multe ori. Emoţia e profundă şi autentică. ca și cum şi prin modalizatorul incertitudinii poate. În fond. cealaltă deschide şi ambele se succed suprapunându-se: „zăpada şi mâzga sunt îngemănate”. În acest univers surprins de la distanţă. Chiar în primul volum vom găsi imagini vibrante. Nu o metafizică a semnificării urmăreşte poezia. Valurile transmit mişcarea. Dar marea. Din pendularea anotimpurilor răzbate un impresionism simfonic care surdinizează nuanţele. Toate sunt doar semne interşanjabile ale unui text unic: „marea se confundă cu visele despre ea însăşi”. tu desemnează o prezenţă/absenţă feminină. interlocutorul imaginar sau cititorul. avem şi un alt Grigore Chiper. De aceea atitudinea este una ironic ambiguă: „Râde acest ochi imens din mine – /odaia în care mă ascund/ ca într-o sticluţă cu lac”. Toamna este preferată iernii. cu efemeritatea existenţei („plutirea pe valuri ca o existenţă”). Valurile sunt asemuite cu adâncimea gândului („apele mele adânci”). împărtăşind-şi impresiile cu (un) şi despre (un) Celălalt. avem ceva din melancolia pomilor bătuţi de vânt”. Eul se scindează sau se divide în euri. totul e iluzie. Poezia abia tangibilului e o poezie a notaţiilor din mers. nuanţele: „nervurile frunzei” sau „strigătul transformat în gest”. — 55 — .METALITERATURĂ • Nr. imitând sonorităţile naturii. în care se recunoaşte o subiectivitate cu simţurile acutizate la modul existenţial: „Continuu să văd totul. descoperind în fragmentul metonimic. invitat să se proiecteze pe sine în acţiunea comunicării. în provizoriu. un poet setos de concret („totul e doar un simbol. Dar şi una care imită mişcarea. 1–2 • 2013 până la gustul vinului/. trecut prin grila livrescului./ şi în această pornire de lucruri/ aveam nevoie de gura de aer a farmecului tău/ precum timpul/ pentru a-şi arăta scurgerea/ are nevoie de corpuri”). desemnând personajul. realul este transpus în „frânturile unor curcubeie de hârtie colorată” (Andrei Ţurcanu). lăsându-se ghicită abia în tăcerile poeziei: „sub pleoape căldura poate fi înţeleasă/ ca un cuvânt în tăcere”. Doi poli contradictorii ţin în cumpănă lirismul: luciditatea eului poetic şi lirismul eului biografic. ea este expresia inefabilului poetic. asociindu-se. nici pastila de leac/. pe care poezia îl desemnează. este. Până la urmă. debuşeul asocierilor livreşti. prin persoana a doua. contaminând şi volumul Perioada albastră (1997). nici autori/ de pe coperţi.” Artele poetice se încarcă de un lirism mai subiectivizat. fiind tăcută şi aplatizată. iar literatura „nu e niciodată toba de tinichea”. desenam cu Pablo. Vizionarismul tot mai intelectualizat produce imagini şocante: „panglica retezată a sângelui — un imens/ acvariu de purpură/ ce invadează cerul/ îmi scot monograma din/ acest şuvoi/ nu ştiu. contururi feminine: „poezia e vioara”./ Te încâlceşti în ghemul cu aţă. La primul nivel de semnificare femeia pare a fi o realitate demitizată. coborâtă de pe soclu.. n-am văzut. deşi e omniprezentă şi domină cadrul poetic în poezia lui Grigore Chiper. Te va salva frumuseţea”. o instanţă abstract-spiritualizată. Frumoasa fără corp sau feminitatea-creaţie e cea râvnită de poet./ cel din perioada albastră”. unicul deţinător al perfecţiunii „erai frunză flegmatică de toamnă. femeia se pulverizează în dor de feminitate şi atât. dar. de cele mai multe ori. n-am fost de faţă”.. Poetul revine captiv în limitele aceleiaşi izolări şi tristeţi existenţiale cărora le dă o formă pictural-pointilistă. se percepe drept „un sediu al iluziilor”. eul pare ros de îndoieli: „să spun să nu spun/ să renunţ la tot/ ce nu va putea fi transmis nimănui/ dar şi alte întrebări shakespeariene/ paralele cum vieţile lui plutarh/ mă îndeamnă personajele care/ nu cunosc nostalgia: cât mai aproape de/ viaţă. încrederea poetului în cetatea livrescului pare să se clătine: „Scoţi un volum de pe raft. Pun semnul egalităţii între/ o realitate şi acest joc sărac. Ritmul imaginilor trece în — 56 — . Cu toate acestea. 1–2 • 2013 Femeia. Ea deţine elementele concretului./ Hölderlin e arhaic. În Aici. mai ales. nu produce feed-back şi rămâne într-un anonimat depersonalizat. Substratul livresc se resimte la fel de pregnant ca şi în primul volum./ Sheep in fog (oaie în ceaţă). cu Pablo Picaso: „Şi într-o cacealma a culorilor pe când/ luna era ovală ca o coapsă/. motivul tăcerii şi al claustrării existenţiale cu singurul antidot la îndemână – imaginaţia literaturizantă. Limbajul continuă să fie „transpus în semne/ pentru tine”.(. Poetul rămâne fidel principiilor sale artistice şi îşi ţine bine strunite emoţiile: „ochii roşii în oglinda lecturilor/ jăraticul inimii acoperite cu staniol”. „Luciditatea oboseşte”. pentru Grigore Chiper. în falset (1991) sensul existenţei se dezvăluie într-o suită de aforisme şi definiţii: „existenţa noastră – fărâmituri între/ spice de grâu. dar şi a poeticului corporalizat.METALITERATURĂ • Nr. de această dată. concentric. cea cu care dialoghează îndrăgostitul de poezie. risipa mea puteau fi băute/ până la ultima picătură/ din cupa ochilor ei albaştri”. are un statut ambiguu. Celelalte volume de poezie reiau.)/ Nici pesmeţi muiaţi în lapte. Te-ai îndepărtat de punctul iniţial/ pe care l-am crezut a fi. creată de limbajul căruia îi scapă ca o himeră. dezamăgirile o proiectează iar într-un spaţiu livresc. în descendenţă lacaniană: „de parcă încercam/ să rescriu sensurile ştiute/ de parcă ajunsesem/ la jumătatea tuturor lucrurilor”. cât mai aproape”. canotieră/ aruncată pe râul delirând”. de obicei. dar departe de-a fi divă concretă. Pentru că şi poezia are. devine „iluzia mea ce nu mi-o descopăr nici mie”. Împrăştiind graţii./ ochi deschis/ spre atâtea lucruri neînţelese ori aluzive/. Dar chinurile iubirii („izbeşte sufletul meu în talazurile tale/ ca într-o mare de alge/ ca într-o ţară de umbre”) şi. este „viaţă fără trup”. Indecizia îşi lărgeşte aria de cuprindere. e fiinţa care tulbură şi inspiră: „dezechilibrul meu. Excepţie fac doar rarele momente existenţiale (recognoscibile istoric. după uşi. iar „cuvintele din versurile mele se pot/ transforma în umbră. ajungând. Constatarea consolatoare că „nu eşti stăpân nici pe trupul care aleargă/ nici pe trupul care stă pe loc/ eşti nisipul oprit în clepsidră/ sau cel care îţi scapă printre degete/ eşti nisip” (20 de mii de leghe sub pământ) este în măsură să bruieze erupţiile nervoase şi să trateze de iluzii. Acestea. în tradiţie rambauldiană. Cu fiece carte Grigore Chiper fixează un alt cerc în lanţul creaţiei. Roman simulacru conţine prozopoeme care încheie cercul. este obiectiv şi neimplicat când înregistrează fragmente. asumate în vers. consemnându-i impasibil tragismul şi comedia. fiecare intercondiţionându-se reciproc. colaje de realitate („Dar eu caut realul pitulat între cuvinte/ nu mă satur adulându-l”) şi le montează cinematografic. se testează şi în prozopoeme. în care scriitura. „Steroizii” literari impuşi de conştiinţa artizanală se intercalează intermitent cu fluizi lirici „bio”. tot în punctul de pornire: „doar două elemente te îngrozesc: frigul şi singurătatea. Fără a deraia în mesianismul gesticulator obişnuit pentru asemenea subiecte fierbinţi.METALITERATURĂ • Nr. existenţa şi simulacrul devin text. Poetul conturează şi mai pregnant spaţiul unic. re-potenţându-le infinit într-un maraton mereu egal cu sine. suportarea consecinţelor regimului totalitar-sovietic etc. am cerut obosit (2001). cum ar fi luptele de la Nistru.. autorul. simbolicul şi imaginarul. Celelalte sunt suportabile. se transformă/ în umbră (. imaginarul de realitate. lucid. — 57 — . prin tragismul lor trezesc o emoţie vie. Eul îmbracă vechea mască a impersonalităţii. Apleci urechea: se aude gâlgâitul acolo. văzul de viziune. Scoţi flautul dintr-o cutie neagră cu pereţii negri. Efuziunile emotionante sunt supravegheate atent de un spirit lucid. le adâncesc şi le nuanţează. Realitatea se suprapune imaginaţiei prin jocul parodiei. Înainte de a lega aţa de grindă. Ceea ce nu poate accepta şi învinge poetul este singurătatea şi frigul. Exersezi”. social). cu o energie emoţională bine strunită în subteranele textelor şi cu ironia şi scepticismul la vedere. care. care pune pe picior de egalitate realul şi livrescul. Metapoezia se conjugă cu poezia prozaismului existenţial. de această dată în registrul narativ. Acestea sugerează puternic atmosfera de sfârşeală proprie şi volumelor anterioare. Singurătatea e ca o estradă într-un parc cu toţi copacii tăiaţi.. O poetică a contrastelor desparte. care preferă emoţia în doze mici şi rostirea potolită. îţi încălzeşti îndelung mâinile într-un lighean cu apă caldă. Deziluzia trece imediat în speranţă de viaţă. la care poetul renunţă în Cehov. Ultimile volume Turnul de fildeș înclinat (2005) şi Roman simulacru (2010) preiau toate temele poeziei lui Grigore Chiper. 1–2 • 2013 ritmurile sintaxei. Concreteţea nudă se îngemănează cu imagini amintind de pictura lui Dali. Cu toată apetenţa pentru suprapunerea peste imaginile cotidianului a uzualei sale grile a livrescului. Noile coordonate ale creaţiei ţin în Perioada albastră de o sintaxă disciplinată în rimă. puternică.)”. poetul continuă să privească netulburat şi fără grabă la spectacolul în derulare al lumii. suplinind cu ironie criza de real: „suntem într-o celulă dintr-un castel/ sau chiar la Whitby/ gata să-ţi ridic trena şi să te sărut pe umărul/ dezgolit/ dar începe a se transmite o altă piesă cu alte/ ritmuri/ viaţa ta lipită cu scotch”. ca într-o „primăvară împovărată de experienţă”. este conştient că textul este oricând ameninţat de butonul delete: „scrii ceva/ mai mult note frânturi zdrenţe/ poemul e pe terminate/ ai şi ajuns la butonul delete”. IdEIlor ŞI STIlurIlor AbSTraCT This article presents some experiments that took place in the U. comics. The themes of the dialogues aim at human relationships: interethnic. history of literature. etc.S and we can say foreshadowed a new paradigm in the research on the history of literature. aSoCIaţIIlor. love. 2012. between worker and employer. coordinators Greil Marcus and Werner Sollors) is a collection of over 200 essays written by various specialists: researchers and journalists. dialogue of voices.. philosophical essays. David Wyatt knows how to reconcile the academic requirements of the market with a history of literature entitled „Secret Histories: Reading Twentieth-Century American Literature” (Baltimore. arouse discussions. country songs. scripts for movies and radio. associations. 1–2 • 2013 TEORIE LITERARĂ LITERARY THEORY Institutul de Filologie al AŞM ALIONA GRATI ISTorIa lITEraTurII Ca dIalog al VoCIlor. Keywords: USA. Everything seems to be important: novels related to „high culture” written by Faulkner or Salinger. — 58 — . pĂrErIlor. These essays are dedicated to the most important cultural events that influenced American literature in last 250 years.METALITERATURĂ • Nr. jazz. „Hidden stories” that Wyatt makes known have provocative potential. opinions. and cartoon movies with Mickey Mouse. 2010). culture. hip-hop etc. family between and society. The new history of literature is presented as a kaleidoscope of ideas and images Made in US. ideas and styles leaves the field of fixed portraits and makes “all American speech” move.S. blues. rock. Literary history conceived as a dialogue of voices. journals. polyphonic and heteroglossia epic of U. polyphony. and start the dialogue of interpretations. so that the work is a collective. carnival. „A New Literary History of America” (2009. travel notes. Istoria nu este o poveste a unui adevăr fixat pentru totdeauna. au reuşit cel puţin să prefigureze unele direcţii în cercetarea istoriei literaturii. al XVI-lea şi până în prezent. fiind dizolvat în diversitatea discuţiilor pe marginea aspectelor etnice. această începe să fie descoperită mai ales în dimensiunea ei extrinsecă. ca o activitate de citire şi de scriere. iar genurile şi speciile literare. iar istoricul avea sarcina de a aduna un material veridic din care să alcătuiască subiecte încadrabile în istoria concepută ca vector de evoluţie dinspre timpurile vechi spre modernitate. de regulă. Discuţiile se purtau. necorespunzător epistemei şi eticii postmoderne. conform căruia epocile şi perioadele istorice erau înşirate pe axa orizontală. un impunător volum apărut în 2009 şi reeditat în 2012 sub coordonarea criticului de artă Greil Marcus* şi a profesorului de literatură afroamericană Werner Sollors**. până la textele ce au consemnat filmele cu desene animate Mickey-Mause sau filmele artistice cu Charlie Chaplin şi Superman. Odată cu conceptul de istorie naţională ajunge să fie compromisă ideologic şi regalitatea valorii estetice universale. Sub presiunea politicului. legate între ele prin curente şi tendinţe. care le-au reconfigurat sensul. jurnalele. orice text. romancieri sau poeţi şi pictori. blues-ul. rock-ul. Î — 59 — . manualele şcolare au păstrat tipul de istorie literară tradiţională. sociale şi genuriale ale literaturii. atât cel de istorie. Pentru coordonatori. Opul constituie o colecţie a peste 200 de eseuri (având fiecare în jur de 2-2. ambele concepte. dedicate celor mai importante evenimente culturale. 1–2 • 2013 n trecutul relativ recent nimeni nu-şi punea prea multe întrebări legate de obiectul de studiu sau structura unei istorii a literaturii. arhitectori. noua gândire istorico-literară americană a făcut posibile cele câteva experimente care. jazz-ul. care de-a lungul anilor regândesc acest adevăr. ci un proces.5 mii de semne) ale unor diverşi specialişti: cercetători şi jurnalişti. începând cu sec. Datorită contextul multicultural al Americii. în jurul limitelor cronologice ale vreunei perioade. reflectate în literatura americană care au contribuit. ştiinţifice etc. deciziile Curţii Supreme etc. aşa cum susţin coordonatorii în prefaţa lor. notele de călătorie. Tradiţia a impus disciplinei un sistem de coordonate. pe cea verticală. esenţial pentru disciplina tradiţională. politice. cât şi cel de literatură au intrat într-un câmp de discuţii noi. sociale. cântecele în stil cauntry. de istorie literară naţională a devenit inoperabil. chiar şi acelea care. Nici literatura nu mai este văzută ca sumă a unor texte având drept numitor comun artisticitatea. – totul pare a fi important pentru cel care îşi propune să reconstituie o istorie viabilă. Micile monografii sunt organizate în ordinea cronologică a subiectelor abordate. la „inventarea” Americii. chiar de nu au impus o nouă paradigmă. ale lui Faulkner sau Selinger. ambii fiind personalităţi bine cunoscute în zona studiilor literare şi culturale. Cu toate acestea. scenariile pentru filme şi emisiuni radio. negăsindu-i deocamdată alternativă. conceptul. Astăzi acest model este considerat ca şi perimat. nu treceau drept literare. De la romanele „literaturii înalte”. spre exemplu. constituie literatură ce merită atenţia unui cercetător. Una din revelaţiile de la sfârşitul deceniului trecut a fost A New Literary History of America..METALITERATURĂ • Nr. În astfel de condiţii. eseurile filozofice şi benzile desenate. o activitate socială a oamenilor vii. în mod tradiţional. filosofi. hip-hop-ul. Semne de înnoire a concepţiei au început a veni dinspre America. jurnale. A New Literary History of America este o epopee colectivă. pe atât de distractiv. Ismael Reed şi Zora Neale Hurston. nici volum de critică literară. Coordonatorii şi-au dorit un auditoriu mai larg de vreme ce s-au deschis ofertelor ideologice şi tehnice ale postmodernităţii şi nu s-au ferit să-şi conceapă proiectul. eseu. scriitorul Lethem Jonathan – despre Thomas Edison. Melville. piese de teatru. Linda Lovelace. imagini cu muzee sau zgârie-nori şi fotografii. stilurilor şi limbajelor. Nu este nici istorie canonică. Concepută astfel. Interesantă şi surprinzătoare este şi distribuirea sarcinilor. scriitoarea de origine chineză Gish Jen descrie The Catcer in the Rye. „Pe aripile vântului” şi de informaţii despre puşca Winchester. are menirea să ofere un material pe cât de util-instructiv. Emerson.METALITERATURĂ • Nr. actriţa Sarah Vowell – despre tabloul lui Grant DeWolson Wood. iar poetul afroamerican Ishmael Reed analizează The Adventures of Huckleberry Finn etc. interactivă. care funcţionează ca butoane-link pentru navigare în reţeaua de texte la temă. ţinând cont de regulile marketingului. Prin noul mod de a gândi istoria literaturii coordonatorii proiectului au înţeles inclusiv căutarea soluţiilor pentru reabilitarea disciplinei şi revigorarea interesului pentru viaţa literară. Cele peste 1000 de pagini se vor citite ca un detectiv captivant cu titlul „Ce este America?”. Poetul şi istoricul Paul Muldoon scrie despre Carl Sandburg. polifonică şi heteroglosă a istoriei culturii americane. Tennessee Willians. desigur. una tipică pentru Havard University Press şi în genere sfidează orice definiţie standard a disciplinei. Văzută în ansamblu. Steamboat Willie. Pe lângă memorialele de război. constelaţiile de sens luând forma unor imagini plasate în meniul de bază. Faulkner. scriitorul Walter Mosley – despre romanul-detectiv. 1–2 • 2013 Această istorie nu este. Goticul american. demersul cuprinde hărţi. E de înţeles că în epoca Wikipedia şi Google o istorie concepută tradiţional ar trece pe neobservate sau cel mult ar produce efect în mediile academice. Chuck Berry. criticul literar. informaţii din domeniul ciberneticii. alături de un număr de anchete despre cărţile cunoscute ca „Vrăjitorul din Oz” . ceea ce a asigurat multiperspectivismul interpretărilor. ci dimpotrivă o stimulează prin antrenarea cititorului. broşurile religioase şi dezbaterile publice. În atenţia autorilor au intrat nu doar contribuţiile în formă scrisă. Dickinson. Ciudata colecţie de texte despre personalităţi ca Edgar Allen Poe. discursuri publice şi scrisori etc. lucrarea ne oferă un excelent repertoriu al interpretărilor. Norman Mailer. Camille Paglia. ci un amestec de toate. nici tratat teoretic. feminista Camille Paglia – despre Tennessee Williams. Structură flexibilă a cărţii este sus- — 60 — . Multiplele ei linii narative orchestrate polifonic. Coordonatorii aleg soluţiile interactive pe care le provoacă acum experimentele cele mai radicale de literatură oferită prin internet. existenţa unei forme digitale face din ea o spectaculoasă enciclopedie multimedia. Dj Early – despre „Tarzan”. Fiecare articol este un eseu pe o temă dată şi dă măsura inteligenţei şi talentului autorului. lucrarea are şi variantă digitală. Societatea Alcoolicilor Anonimi sau vedeta de filme porno. Maria Gaitskill. variatele registre de limbaj nu descurajează lectura. Valter Mosley. ci şi alte artefacte culturale ale Americii. lucrarea ne apare mai degrabă ca o istorie a limbajelor pe care America le-a produs în multiplele sale forme: roman. Ca să faciliteze comunicarea între scriitori şi cititori. Mai mult chiar. În primul rând autorilor li s-a oferit o oarecare libertate în forma şi stilul de expunere a informaţiilor. al XX-lea în cadrul unor universităţi îl ajută pe Wyatt să găsească o altă decât cea tradiţională modalitate de prezentare a volumului de informaţii acumulat de-a lungul a mai mult de 30 de ani. ideilor şi stilurilor. domeniul istoriei literaturi a devenit un teritoriu fascinant atât pentru alcătuitori. Dincolo de rezervele patriarhilor genului. Lucrarea a fost numită cea mai bună carte a anului la categoria nonfiction şi chiar cea mai potrivită carte pentru a fi oferită drept cadou. ci şi prezentul într-o ordine a simultaneităţii. pe care are posibilitatea să o facă mai spectaculoasă. Datorită acestei contribuţii excentrice. cât şi pentru consumatori. Dar ce înţelege David Wyatt prin acest adjectiv – „secret”? Dincolo de provocarea din titlu. Secret Histories: Reading Twentieth-Century American Literature (Baltimore. 2010). Astfel. necunoscute din literatura secolului. O altă încercare de împăcare – s-ar părea la prima vedere – a preocupărilor academice cu cerinţele pieţii constituie lucrarea semnată de David Wyatt. 1–2 • 2013 ceptibilă pentru adăugiri. fiecare eveniment interpretat în istorie radiază în lumina contemporaneităţii. Datorită conştiinţei participative a cititorilor. această istorie a literaturii a avut o popularitate fără precedent în SUA şi în alte ţări. asociaţiilor. În consecinţă. Titlul anunţă principiul de coagulare al istoriei – aspectele secrete. cartea nu are nimic cu revistele de scandal. bucurându-se de cronici laudative în toate limbile şi de un număr impresionant de premii. cititorul participă la o adevărată sărbătoare a vocilor. permutări şi legături între texte. A New Literary History of America este dovada cea mai convingătoare că o lucrare academică poate avea popularitatea literaturii de masă. mai reală şi mai actuală prin contribuţii proprii.METALITERATURĂ • Nr. ceea ce ni se înfăţişează vizează nu doar trecutul. Experienţa de predare a cursului de literatură americană din sec. părerilor. modificări. El îşi propune să vadă literatura contemporană prin prisma unor aspecte mai — 61 — . Ca şi în lucrarea prezentată mai sus. prin urmare. Am putea lesne numi acest curs „Istoria necunoscută a Americii în literatura secolului al XX-lea”. Chambers). metafora care trimite la acel segment al memoriei colective înregistrat în literatura artistică. familiale etc. Istoria normală. cu pretenţii de obiectivitate. reluând un alt gând de la Morrison. 3. Aplecându-se asupra creaţiilor literare. politice. etnice. piesele şi nuvelele noastre oferă un spaţiu pentru a-ţi imagina cum se simţea atunci în ţara noastră şi cum această experienţă poate fi interpretată acum. Profesorul prezintă literatura contemporană a Americii prin prisma unei teme. Performanţe ale bărbaţilor (Hemingway).METALITERATURĂ • Nr. se învaţă în şcoli şi se pomeneşte la ceremonii oficiale. Stein. Jonson. Du Bois. Femei-pioneri (Austin. IX). în momentul în care s-a întâmplat să citim” (p. Astfel titlurile celor 16 capitole semnalează un anumit aspect al relaţiilor interumane din societatea americană. Cather. poemele. Scopul lui Wyatt este mult mai nobil. adaugă Wyatt în prefaţă. Corpul și corporaţiile (Norris. ceva despre care nu s-a vorbit. susţine Wyatt. Williams). autorul îşi expune pe larg programul. 5. Misiunea istoricului literar e să descopere şi chiar să inventeze o structură în faptele literare produse de-a lungul anilor. — 62 — . Luate la un loc. Eliot. Dubla conștiinţă (Chesnutt. Absalom!. noi avem şansa să recunoaştem şi să reţinem încărcătura emoţională. 2. laureată a premiului Nobel. Pentru că. culturală şi politică a trecutului particular şi colectiv. Morrison surprinde esenţa proiectului său. altfel nu există istoria. căreia autorii i-au dat reprezentare artistică: 1. „Citind literatura americană. incluzând aspecte sociale. Pentru claritatea am putea găsi o asemănăre între această lucrare şi cursurile opţionale care se practică acum în universităţi. Scriitoarea americană de culoare. Washington). emoţionalitate. Romanele. care constă în dorinţa de a descoperi în operele scriitorilor reprezentări artistice ale trecutului. Wyatt caută fapte ce nu au fost accesibile istoriei oficiale. pe care cititorul contemporan nu le-ar putea găsi în manuale şi care l-ar ajuta să înţeleagă mai bine complexitatea unei epoci. Potrivit lui Wyatt. intitulată Către cititor (To the reader). Wyatt îşi analizează textele în contextul factorilor de mentalitate externi şi îşi focalizează atenţia pe relaţiile interumane care aduc informaţii relevante în ceea ce priveşte istoria Americii. începând prin a evoca un citat pe care Toni Morrison l-a spus în legătură cu creaţia lui William Faulkner. estetism. având la bază memoria culturală colectivă cu tot cea ce o caracterizează: subiectivitate. În prefaţă la Istoria sa. informaţiile din operele literare creează o istorie alternativă la cea oficială. Perspectiva aleasă de Wyatt este deci de natură subiectivă. Wyatt abandonează perspectiva literaturocentrică pentru o abordare mai complexă. personală. el caută să surprindă evenimente din istoria Americii. 1–2 • 2013 puţin discutate din operele scriitorilor canonici. Cum îşi structurează Wyatt demersul? Ca să descrii trecutul în materie de literatură trebuie să introduci în succesiunea indiferentă a faptelor un sens. „Literatura americană este istoria secretă a SUA”. ficţiunea poate face mai multe decât istoria. „Istoria secretă” este. religioase. contradicţie. Eaton. descoperind istoria ascunsă a ţării sale. ar fi invocat „un anumit curaj” pe care l-a dovedit autorului romanului Absalom. De menţionat faptul că informaţiile scoase din zonele de penumbră nu urmăresc să compromită pe cineva prin te miri ce momente reprobabile legate de viaţa lui intimă. 4. căruia îi dedică un compartiment întreg. Alegerea se explică prin dorinţa autorului de a-şi democratiza cititorii. în ceea ce priveşte numărul de scriitori analizaţi şi posibilităţile de cuprindere a tuturor genurilor literare. 9. susţine istoricul în prefaţă. 15. Pentru că se poate întâmpla. 11. Lista scriitorilor vizaţi nu corespunde variantei oficiale. în afară de Samuel Shepard. cele mai evidente constituind tema de dezbatere a vreunui capitol: „La alcătuirea acestei cărţi am încercat să creez o structură deschisă care să facă posibilă cuprinderea unei varietăţi de texte într-un limbaj. Beattie. dar este păstrată consecvenţă cronologică tradiţională. o posibilitate de a-ţi aminti «ceea ce nu s-a întâmplat — 63 — . Wyatt nu are în vedere un mecanism de moment. Gainer. Pentru Wyatt cititorul „ideal” este acela care ştie să „asculte” literatura şi poate intra în dialog cu „memoria” acesteia. 12. unul care. Literatura – sunt visele vii ale trecutului. Walker. Hinus. adăugând sau omiţând vreun nume. Crezând în subiectivitatea creativă. Walkner. autorul va pierde iremediabil. Didion). Herr). Atunci când vorbeşte de „asocierea” scriitorilor. Depresie (Dreiser. experienţă în care el a învăţat să „asculte” literatura.METALITERATURĂ • Nr. 13. Di Donato. Yezirska. Carver. Clark). În timpul „ascultării” se profilează afinităţile de gândire. Wyatt îşi doreşte un cititor implicat activ la crearea istoriei. Dragoste și despărţire (Steinbeck. X). 8. este capabil să-şi folosească experienţa de „ascultare” pentru a identifica asemănări de familie. Pa Not Pa (Kingston. Silko. Drept civil (Wright. 6. Postmodernul (Shepard. încercând să urmăresc un anumit număr de linii tematice” (p. A „asculta” literatura înseamnă a avea o întâlnire necesar subiectivă cu arta. 14. pe care istoricul îi „asociază” în funcţie de una din temele anunţate. Punându-şi toate eforturile în slujba unei sinteze epice a istoriei secrete a SUA. Potrivit lui. Rodriguez). XI). Pynchon. King. istoricul începe să audă cum „anumite cărţi ale autorilor americani încep să vorbească şi să se asculte una pe alta” (p. Gaddis). Tatiana Venediktova. Sunt excluşi poeţii. similitudini între scriitorii care au făcut istoria literaturii. ajunge la concluzia că „mecanismul memoriei este asemănător cu cel al literaturii. Secrete despre rasă (Faulkner). Delillo. Sclavie și memorie (Morrison). Studii despre război (Cornac MCcarthny. la rândul său. Fitzgerald. capabilă să intre în concurenţă cu istoria socială în chiar teritoriul ei – de înţelegere a trecutului. 10. Eliot. Hersey). capitolele se succedă într-o cronologie rigidă. Hurston). După inocenţă (Roth). Baldwin. Farrell). fapt pe care îl recunoaşte. şi dramaturgii. 1–2 • 2013 Despre culoare (Toomer. limitându-se la proza ficţională şi nonficţională. cât şi de secvenţa temporală în care a avut loc evenimentul ce a dat titlul capitolului. Lee. Revolte și reacţii (Mailer. oferindu-le şi lor posibilitatea de a produce „asocieri”. cercetătoarea din Rusia.S. cu excepţia lui T. Fiecare capitol cuprinde creaţia mai multor scriitori. capacitatea de a asocia vine din experienţa sa de o viaţă în domeniul cercetării literaturii. Se ţine cont atât de anii de viaţă ai scriitorilor analizaţi. iar literatura poate fi văzută ca o privilegiată formă textuală a memoriei. Ellison. 7. Al Doilea Război Mondial (Vonnegut. ca cititorul să dea grupării o altă configuraţie. Metoda de lucru a lui Wyatt constituie deci asocierea liberă și continuă. la un moment dat. Prezentând cartea lui Wyatt. Friedman). Selecţia operelor şi a scriitorilor din acest proiect este una particulară. Trecutul devine interesant nu pentru că e deja un trecut catalogat. Într-o astfel de istorie trecutul nu mai este perceput ca un drum de evoluţie. 1997).russ. Eds. amoroase. în care vorbitorul este cel care iniţiază un dialog. 1986 şi Neither Black nor White yet Both. părerilor. dintre muncitor şi patron etc. care părăseşte domeniul portretelor fixe. mai infinit decât viitorul. interpretării. Note: 1. care mai apoi este continuat de ascultător-cititor-scriitor” (p. În mod cert. marchează o tendinţă în postmodernitate. discuţiilor” [3]. fiind. jurnalist şi critic cultural. ci pentru că îl predispune pe cel interesat la creativitate şi imaginaţie. asociaţiilor. citirii. — 64 — . Temele dialogurilor lui Wyatt. care şi-a dobândit notorietatea pentru investigaţiile din zona muzicii rock şi punk. Венедиктова. pe atât de proprie. Wyatt aminteşte mereu – şi vom repeta iar acest lucru – că «istoria secretă» de care suntem interesaţi nu este conservată în textele literare ca în nişte containere.html * Greil Marcus este un scriitor American. ideilor şi stilurilor. 3.METALITERATURĂ • Nr. 2004. G. concepute ca un dialog al vocilor. Т. Pentru Wyatt creearea istoriei e un „mariaj fericit între a vorbi şi a auzi. vizează relaţiile interumane: interetnice. cunoscut. solicitând implicare. MA: Havard University Press. Sollors. 1–2 • 2013 cu mine». Secret Histories: Reading Twentieth-Century American Literature.ru/nlo/2012/118/v36-pr. ci se alcătuieşte numai în procesul scrierii. nelimitat. simţ detectivistic şi spirit de aventură. ca un lanţ alcătuit după legitatea cauză-efect. curaj. Lucrările lui se focalizează pe componenta etnică a literaturii şi culturii. punând „în mişcare toată vorbirea americană”. Ca exemplu ar putea servi felul în care Morrison îl „ascultă” pe Faulkner ca mai apoi să continue dialogul iniţiat de el pe tema rasei. 2 David Wyatt. W. modele de cunoaştere. dintre familie şi societate. D. http://magazines. ci mai degrabă ca un spaţiu al vocilor care transmit sensuri. Din această iluzie reală. spre exemplu. Marcus. în felul acesta. creativitate. №118. din perspectivele căreia explorează arhetipuri ale civilizaţiei americane contemporane. В «НЛО» 2012. ** Werner Sollors este unul din experţii cei mai cunoscuţi în literatura africană şi afro-americană contemporană (Beyond Ethnicity. va crea emulaţie. pe cât de străină. Истории литературы в Америке после «кризиса идентичности». viziune. Baltimore: Johns HopkinsUniversity Press. Domeniul a ajuns să constituie o provocare. XVI). A New Literary History of America. Cambridge. noi obţinem o nouă înţelegere a sinelui. în curgerea actuală a timpului. 2010. Aceste două istorii literare. fantasma. afirmă Mircea Itu. method steps and concepts. representatives. Representatives from Cambridge school attempt to find the quest myth or a primary ritual from which the whole literature starts namely the myth of death and life. mythocritics. În acelaşi timp neînţelegerea mitului. Keywords: quest myth. myth of death and life.METALITERATURĂ • Nr. De la mitocritică la mitanaliză vedea de- — 65 — . la reinventarea conceptului de mit şi crearea teoriilor moderne ale mitului. The modern construction of the myth (2002) de Andrew von Hendy etc. primary ritual. iar astăzi între ele se aşează şi hermenutica” [1]. Adam și Eva de Liviu Rebreanu. Se întâmplă ca sindromuri. filologia. approaches as well as contributions. Definirea exhaustivă a metodei mitocritica aparţine lui Gilbert Durandt. filosofia. în care critica mitului a cunoscut o evoluţie spectaculoasă de la sensul investit de culturile primitive unde mitul era viu. antropologia. Evanghelia după Isus Hristos de Jose Saramago. Mefistofel de Claus Mann. 1–2 • 2013 Institutul de Filologie al AŞM OLESEA GÂRLEA ŞCoala mITologICĂ dE la CambrIdgE AbSTraCT In this article the author makes an analysis of mythocritics. curente de opinie sau superstiţii să fie greşit denumite drept mituri. superstiţia sau minciuna.. S ecolul al XIX-lea a generat o avalanşă de texte literare în care subiectele mitice au fost preluate parţial sau integral. printre acestea menţionăm: Theorizing about Myth (1999) de Robert A. Surâsul lui Vișnu de Vasile Vasilache etc. Toate aceste opere literare apar într-o perioadă favorabilă. Interpretarea mitului a fost făcută cu justeţe însă din unghiul mai multor discipline: mitologia. Representatives from Cambridge school attempted to find all possible combinations of life and death in literature starting from a single model and evolving over time through different stages and metamorphosis. magia. misterul. sociologia. Segal. psihologia. Apariţia unor studii importante relativ recente demonstrează perpetuarea interesului şi cercetărilor pentru mit în secolul XXI. care în studiul său Figuri mistice și chipuri ale operei. teologia. religia. este un fenomen răspândit în lumea contemporană: „Adeseori mitul este confundat cu mistica. reprezenta un model pentru comportamentul omului şi conferea valoare şi sacralitate existenţei uman. psihanaliza. Luntrea lui Caron de Lucian Blaga. Aufbau einer literaturwissenschaftlichen Mythosforschung (2001) de Peter Tepe. Mythos und Literatur. spre exemplu Iosif și fraţii săi de Thomas Mann. 2. Durand „fiecare secvenţă citită constituie un «mitem» şi decorul său mitic” – iar mitemele. aşa cum a văzut Lévi-Strauss. dacă nu „obsedante”. iar apoi au început să utilizeze rezultatele cercetării pentru soluţionarea problemelor de literatură. 1–2 • 2013 mersul interpretării mitocritice prin ajungerea la inconştientul colectiv. Reprezentanţii şcolii mitocritice de la Cambridge pun accent pe spiritul pozitiv. Metoda mitocritică operează cu noţiunea de mitem. În opinia lui G. Identificarea „temelor”. p. Originea comediei antice (Conford. Weston. şi latent prin repetarea schemei sale intenţionale implicite într-un fenomen foarte apropiat de «deplasările» studiate de Freud în vise” [2.) prin repetarea lecţiunilor diferite ale mitului şi a corelaţiilor unei anumite lecţiuni a unui mit cu alte mituri dintr-un spaţiu cultural” [2. pentru semnificaţia oricărei povestiri”. ambele au ca obiectiv tendinţa de a oferi o replică literaturii contemporane prin miturile şi ritualurile antice desacralizate. acesta fiind conceput ca cea mai mică unitate de sens a discursului discernabilă prin „redundanţe”. „utilizarea unui tip de tratament «în stil american» (. mentorul şcolii de la Cambridge. Examinarea în acelaşi spirit a situărilor şi combinaţiilor de situări ale personajelor şi decorurilor. Rezultatele cercetărilor de la Cambridge sunt reflectate în studiile de critică ale mitului Arta antică și ritualul (Harisson. 1920). uniţi în mare parte prin Universitatea de la Cambridge. Lucrările lui James George Frazer. În funcţie de perspectiva interpretărilor se impun două şcoli de mitocritică: orientarea antropologică pozitivistă sau şcoala lui James Frazer şi şcoala lui Carl Jung care susţine interpretarea metafizică şi cea romantică a mitului. p. Tradiţia clasică în poezie (Murrey. ce constituie sincronicităţile mitice ale operei. G. Harrison.. 304].. Printre ei remarcăm pe E. 1313). Chambers. Un mitem se poate manifesta în două moduri „patent prin repetarea conţinutului sau conţinuturilor sale (situaţii. personaje. în număr foarte limitat. spre deosebire de mitocritica jungiană care mizează pe mistică şi transcendentalitate în interpretare. embleme etc. G. Potrivit antropologului francez abordarea operei din perspectivă mitocritică se face în trei timpi care descompun straturile mitemice: 1. au suscitat — 66 — . 1914).METALITERATURĂ • Nr. 301-302]. Reprezentanţii criticii mitice ritualice sunt succesorii cercetărilor lui James Frazer. prin „omologii semantice”. Cornford care au studiat ritualurile.) omologe. respectiv a motivelor redundante. Antropologul francez determina cronologic apariţia şi utilizarea noţiunii metodei în următorul mod „termenul mitocritică a fost făurit de către anii 1970 după modelul celui utilizat cu douăzeci de ani mai înainte de Charles Mauron „psihocritică” (1949) pentru a semnifica folosirea unei metode de critică literară sau artistică ce focalizează procesul comprehensiv pe povestirea mitică inerentă ca wesenschau. 3. p. F. Direcţia de cercetare propusă de Frazer mai este numită – critică ritualică. miturile şi magia antică. De la ritual la roman (Weston. 1927) etc. 305]. J. Şcoala ritualică de mitocritică o anticipează pe cea jungiană. se articulează în funcţie de anumite mituri mari ce prezintă o anumită constantă într-o epocă şi într-o cultură determinată sau cel puţin în decursul unei generaţii culturale [2. Murrey. cultul naturii au ajuns să facă parte din gândirea cotidiană. Antropologul de la Cambridge făcea distincţia între magie homeopatică sau imitativă (bazată pe legea similitudinii) şi magie contagioasă (bazată pe legea contactului). până la elogierea lor. p. autorul teoriei funcţionaliste a mitului. Frazer a fost catalogat de criticii săi „antropologul din jilţ” pentru că nu a făcut cercetare pe teren. olandeză. Destinul lui Frazer stârneşte de-a dreptul curiozitatea. au adus o lărgire a orizontului. regele fiind direct responsabil de starea vremii şi recoltelor. experienţe materiale cu experienţe somatice şi focul cu iubirea” [3. menţiona că meritul studiului Creanga de aur de Frazer consta în sărăcia explicaţiilor realiste şi în prezenţa afectivităţii: „În general nu putem citi cartea atât de bogată şi de captivantă a lui Frazer fără să fim frapaţi de sărăcia explicaţiilor realiste (. Octavian Nistor. a reconstituit eforturile omului de a înţelege şi de a supune natura. 36]. precum şi un ghid înşelător al comportării. Fenomenologia primitivă este o fenomenologie a afectivităţii. autorul Psihanalizei focului. p. Creanga de aur conţine 12 volume. este o ştiinţă falsă precum şi o artă neizbutită” [4. de la punerea sub semnul întrebării a cercetărilor sale. prefaţatorul şi traducătorul cărţii lui Frazer în limba română aprecia studiul Creanga de aur în următorul mod: „Frazer a efectuat pe baze de scrieri o «muncă de cabinet» alcătuind o mare sinteză care s-a impus pe plan mondial. 1–2 • 2013 comentariile şi aprecierile cele mai variate. Studiul Creanga de aur a urmărit în mare parte obiceiul uciderii regilor la sfârşitul unei perioade determinate. astfel încât idei primitive cum sunt tabuul. ci a pornit în studiul său (Creanga de aur) de la jurnale de călătorii. Radu Surdulescu afirma că meritul studiului Creanga de aur rezidă în performanţa antropologului de la Cambridge de a desluşi „un tipar universal al sacrificiului ritual ce însoţeşte ceremoniile legate de schimbarea anotimpurilor. controlului magic al soarelui. i-au fost recunoscute cercetările şi a beneficiat — 67 — . Angus Dawnie.. Frazer a studiat tema identificării morţii şi reînvierii zeilor cu diferite faze ale vegetaţiei. J. 23]. Primele capitole ale Crengii de aur au fost dedicate controlului magic al vremii (obiceiurilor de aducere a ploii. G. Frazer a făcut cunoscute ideile religioase şi superstiţiile popoarelor primitive. Prin acest studiu J. 24]. Astfel E. sanctificării arborilor). fiind una dintre primele sinteze ale epocii moderne” [4. p. italiană. iar biograful său R. germană. Practica regicidului se datora uneori şi condiţiilor climaterice nefaste. a scris numeroase studii de antropologie în limba engleză care s-au bucurat în timpul vieţii de traduceri în franceză. Frazer se află celebrul reprezentant al şcolii engleze. Smith afirma că cercetarea lui Frazer cuprinde „prostii savante”. Gaston Bachelard. era firesc ca într-un an secetos acesta să plătească cu viaţa vremea nemiloasă şi pustiirea recoltei. imagini cu dorinţe. p. În Creanga de aur Frazer definea magia ca „ un fals sistem de lege naturală. Printre categoria susţinătorilor lucrărilor lui J. ulterior a fost conceput în două volume într-o variantă accesibilă publicului larg.METALITERATURĂ • Nr. ea fabrică fiinţe obiective cu forme proiectate prin reverie.. totemismul. de mereu repetata moarte şi renaştere a lumii vegetale” [5. exogamia. atunci când sănătatea şi forţa lor începeau să slăbească. al vântului. Bronislaw Malinowski care îl considera pe Frazer cel mai de seamă antropolog al epocii.). 31]. observa că scrierile lui Frazer. impresii consemnate de misionari sau chestionare completate de persoane. şi anume cel al „înnoirii vieţii”. Rezultatele cercetărilor lor le găsim expuse în cartea lui А. Frazer a lăsat în urma sa adepţi care vor constitui Școala mitocritică de la Cambridge. Esenţa cultului constă în deplângerea tânărului mort. ele diferă în mare parte. Spada simbolizează reproducerea şi provine din cultul zeului Marte în calitate de simbol antic al reproducerii. Acest cult nu coincide întotdeauna cu renaşterea naturii. Frazer au fost preluate în calitate de instrument pentru interpretarea creaţiilor literare de către Edmund Chambers care a publicat în 1903 studiul Scena Evului Mediu fiind totodată unul din primele modele de mitocritică. Frazer moare peste zece ani. Lord Raglan. suliţa. Studiile de mitocritică ale cercetătorilor de la Cambridge Jessie Weston. a fost pasionat de antropologie şi aceasta a constituit preocuparea întregii sale vieţi. ritual şi literatură nu converg spre o definire şi interpretare unică.METALITERATURĂ • Nr. lipsesc în bibliotecile din Republica Moldova. Concepţiile reprezentanţilor şcolii de la Cambridge despre mit. ci este unul al vieţii în sens larg. Dar scriitoarea franceză Lilly Frazer era cu desăvârşire surdă. Deşi s-a format şi a activat o vreme în calitate de avocat. cultul lui Adonis la greci şi Attis la romani şi frigii. Frazer se regăseşte cercetătoarea Jessie Weston care şi-a luat ca obiect de studiu ciclul romanelor despre Graal din perspectiva fertilităţii (un mitem explorat şi de Dan Brown în romanul Codul lui Da Vinci – n. dar cel mai important rămâne faptul că prin cercetările sale. Jane Ellen Harrison. Козлов Мифологическое направление в литературоведение США (Москва. iar acest ultim moment aduce bucurie. Cercetătoarea de la Cambridge considera că toate simbolurile legate de reproducere ţin de un ritual antic şi ajunge la concluzia că structura romanelor despre Graal nu este doar o invenţie literară. Francis Cornford. 1–2 • 2013 de premii şi distincţii. Gilbert Murrey. Studiile lui Frazer continuă să fie traduse şi după moartea sa în poloneză. În onoarea lui Frazer se iniţiază în timpul vieţii Conferinţele Frazer de antropologie socială (1921) din Oxford. Cambridge. Frazer a avut un spirit de răspundere ştiinţifică şi o exigenţă faţă de sine împinse până la paroxism. Printre discipolii lui J. Prin studiul său E. Autoarea este convinsă că legenda despre Graal nu este altceva decât o rescriere literară a unui ritual antic. Edmund Chambers. Glasgow.) publicând studiul De la ritual la roman. Chambers a plasat dansul ritualic cu spada în cultul naturii. С. română etc..1997). a lui Osiris la egipteni. a călătorit puţin şi a acordat lecturii uneori peste 12 ore pe zi. Se ştie că antropologul de la Cambridge a petrecut peste 60 de ani în bibliotecă. La vârsta de 77 de ani Frazer orbeşte în mod dramatic în timpul unei conferinţe pe care a ţinut-o la Fondul Literar. Weston atribuie aceste serii de romane riturilor antice ale zeului Tammuz (foc) la babilonieni. spada și piatra. Ideile lui J. nu în cel al războiului. care urmează să reînvie. n. 1984) şi cea a lui Radu Surdulescu Critica mitic-arhetipală. — 68 — . iar în noaptea imediat următoare se stinge din viaţă soţia sa Lilly. nu în figura sa emblematică de zeu al războiului. J. Jessie Weston analizează simbolurile din aceste romane: cupa Graalului. Liverpool. De la motivul antropologic la sentimentul numinosului (Bucureşti. nu este un cult sezonier. ci e moştenirea preistorică a ritualurilor eroilor rasei ariene. Konrad Still. dar fără să îşi piardă cumpătul o continuă până la sfârşit. Din această clipă dependenţa lui Frazer de soţia sa devine completă. Harrison şi F. Harrison în lucrările sale târzii şi a respins metoda psihanaliştilor care foloseau în creaţia literară scheme din psihologie. gestică şi mişcări.METALITERATURĂ • Nr. s-au născut în timp marile reprezentaţii teatrale. Din acest moment şcoala mitocritică se îndreaptă către cercetarea de orientare jungiană. ceremonii însoţite de cuvinte. Autoarea a fost preocupată de ritualurile iniţierii adică „socializării de gradul doi”. G. 69]. Murrey literatura trebuie analizată doar cu metode literare. iar pe Hamlet de urmaşul zeilor iernii) realizează o simbioză dintre şcoala lui Frazer şi şcoala lui Jung. sublimată în alternarea anotimpurilor: „Din ceremoniile ritualice închinate acestor evenimente ciclice. nu putem afirma acelaşi lucru despre zeii iernii. Studiile mitocritice de mai târziu se vor axa pe monomitul iniţierii. adică tot ce este viu. Ritualul. Murrey nu a găsit soluţia pentru această contradicţie. Murrey (în care îl apropie pe W. Murrey. În convingerile lui G. lucrarea lui G. Merită a fi menţionată şi contribuţia lui Francis Cornford care. care a însuşit interpretările despre inconştinetul jungian şi freudian. 1952) s-au axat pe problema tragediei greceşti. fiind considerate o etapă a „naşterii sociale”. 1914) antropologul surprinde în nucleul spectacolelor dramatice străvechea confruntare dintre viaţă şi moarte. „a unei noi naşteri” şi de miturile legate de acest cult. Cercetarea artei antice prin intermediul ritualurilor şi riturilor (în special cultul lui Dionysos) este o preocupare a lucrărilor timpurii ale lui G. deşi activa la Universitatea din Oxford. Shakespeare de şamanul originar. dar şi a lucrărilor lui J. Spre deosebire de ceilalţi reprezentanţi de la Cambridge. avea scopul de a-i aminti individului că el reprezintă o parte din întreg. În una — 69 — . care erau personaje negative în ritualurile antice. Murrey a condamnat metoda psihologică a lui Freud la care apela J. În lucrarea Originea comediei attice (The Origin of attic comedy. Interpretările de antopologie culturală de la Cambridge se regăsesc în studiul Arta antică și ritualul semnat de Jane Ellen Harrison care considera mitul un derivat al ritualului. dar şi pe interpretarea comediei contemporane. Un rol important în studiile şcolii critice de la Cambridge ocupă cercetările lui Gilbert Murrey. În opinia autorului Oreste şi Hamlet reprezentau fraţii de sânge ai zeilor mitologici ai iernii. menţinea contactul cu Universitatea din Cambridge. mascota acestora fiind arsă pe rug. Antropologul a analizat arborele genealogic al câtorva eroi ai poveştilor populare. Antropologul concluziona că personajele Oreste şi Hamlet simbolizează moartea. Weston) acorda predilecţie părţii inconştiente. Lacuna consta în faptul că Oreste şi Hamlet se bucurau de simpatia cititorului. p. marile opere tragice şi comice ale antichităţii” [5. Chambers conchide că multe trăsături ale ritualului au fost moştenite de dramă. From Religion to Philosophy: A Study in the Origins of Western Speculation (1912) Principium Sapientiae: The Origins of Greek Philosophical Thought (publicată postum. afirma Harrison. 1–2 • 2013 E. printre care Robin Hood. acea trecere care era atribuită iernii în ritualurile antice. Murrey a scris în 1927 lucrarea Hamlet și Oreste. Însuşi Murrey simţea un neajuns în interpretarea critica personală a ritualurilor sezoniere. care ucid vara. Cornford. Studiile lui Cornford (Thucydides Mythistoricus (1907). în care pe lângă tradiţia conştientă (pe care a încercat să o găsească J. Totuşi Murrey a rămas fidel metodei şi conceptelor şcolii lui Frazer. 39]. iar omul primitiv are încredere în propriile fantezii. Murrey şi M. 6 p. al cărui mit sunt cuvintele „la revedere”/ „salut”. atunci Raglan – ritualul. În Asia de sud-vest a apărut o religie formată de conducătorul divin. „la fel ca pe omul contemporan îl interesează lucrurile inteligibile. consideră Raglan. iar despre existenţa lor nu vorbesc faptele reale. Dacă Freud considera drept motor al creaţiei artistice – instinctul sexual. în ritualul regal. prin urmare pentru omul antic nu există înţelesul de „istorie”. E. poveşti şi legende. Raglan a analizat câteva zeci de tipuri de eroi şi a demonstrat provenienţa lor din monoritual. Unul dintre discipolii lui J. consideră cercetătorul. iar celelalte s-au transformat în saga. Interpretările mitocritice ale lui Konrad Still sunt expuse în lucrarea Veșnica temă. cât şi pe cele neînsufleţite. ci zei (o concepţie opusă teoriei euhemeriste a mitului). Lord Raglan este primul dintre criticii mitului care a introdus noţiunea de monoritual (ritual primar). Acest monomit se alfă. ci ritualurile. 1–2 • 2013 din comedii F. Cornford surprinde conflictul polemic dintre omul bătrân şi cel tânăr. Ritualul precede mitul. şi accelerării norocului. afirmă Raglan. Konrad Still consideră mitul şi ritualul o unitate. din care s-a dezvoltat ulterior întreaga literatură. este o interpretare a zeului care întruchipează primăvara şi creşterea. L. la fel cum are încredere în dovezile convingătoare [apud. care era ucis în fiecare an şi care renăştea în persoana urmaşului său. pe de altă parte. în care a menţionat că acesta este un erou al dramei ritualice. în opinia lui Still. Este evident că ritualul regal era înrudit cu cel al „crengii de aur”. ci scopului religios. Autorul menţiona că acest conflict este echivalentul confruntării dintre anul vechi şi cel nou. Frazer din anii ’30-’40 ai secolului al XX-lea a fost Lord Raglan. rezidă în posibilitatea stagnării nefericirii. Odată cu apariţia scrisului miturile care au fost mai aproape de ritualurile sacre s-au transformat în scrieri religioase. a analizat eroii tradiţionali şi a ajuns la concluzia că aceştia nu au fost oameni. Cel mai important studiu a lui Raglan Eroul (The Hero) a apărut în 1936. În calitate de exemplu. Raglan s-a limitat la analiza creaţiilor folclorice. Însă — 70 — . Mitul şi ritualul. Într-un alt studiu a lui Raglan Moarte și renaștere este explicată semnificaţia ritualului regal. Bodkin). În literatura universală acest conflict este foarte frecvent şi se rezumă la modelul morţii şi renaşterii. Pe omul antic. Mitul prezintă o structură care are la bază rostirea şi de aceea este înrudit cu ritualul. adică miturile. Still a încercat să găsească monomitul tuturor creaţiilor omenirii. nu este influenţată de concepţiile lui Freud şi Jung (aşa cum este evidentă această influenţă în lucrările lui G. nu au nicio legătură cu ştiinţa sau cu evenimentele istorice. Importanţa ritualului. pe de o parte. Raglan prezintă ritualul strângerii mâinilor. În concepţia lui Lord Raglan drama a fost la început o parte din ritual şi nu era destinată distracţiei. Antropologul de la Cambridge a consacrat un capitol lui Robin Hood. studiat temeinic de profesorul său James Frazer. Lord Raglan cercetează influenţa mitului şi ritualului asupra folclorului.METALITERATURĂ • Nr. Interesul faţă de trecut vine din necesităţile psihologice. L. Totuşi Raglan a negat existenţa reală a lui Robin Hood. Lucrarea sa la fel ca studiul lui Jessie Weston. Still a fost adeptul teoriei oglinzii (reflectării) afirmând că oglinda psihologiei artistului poate şi trebuie să reflecte atât lucrurile însufleţite. 3. consacrând întreaga carte lui C. autoarea a manifestat preferinţe — 71 — . Nights a găsit aceiaşi monotemă a renaşterii. Still o numeşte iniţiere minoră. cum ar fi arhetipul Renaşterii. Still. S-a impus treptat şi o altă şcoală de mitocritică. pornind de la piesa Furtuna: 1. Astfel în piesele scriitorului englez (Troil și Kresida. Cel de al doilea grup constă din personajele Kaliban. are doar la suprafaţă semnificaţia „seminţei. afirmând că există o singură temă care se repetă în orice creaţie umană tema căderii și renașterii eroului. Jung şi S. Rank. la fel Still a căutat în orice creaţie complexul monomitului. Într-un sens mai profund K. eroicului şi divinului. Cercetătoarea de la Cambridge a urmărit perpetuarea arhetipurilor în diferite creaţii. Still vede în personajul Persephone simbolul sufletului întemniţat în corp. care îşi are începutul nu numai în tradiţia creştină. care nu pot accede la această migrare spre purificare şi rămân să zacă în beznă. constă în reflectarea profunzimilor metafizice. Grupul condus de regele Alonzo. Reprezentanţii şcolii de la Cambridge aveau tendinţa de a găsi în literatura contemporană.a. publicat în 1929 a încearcat să dezvolte concepţia lui Konrad Still referitoare la interpretările mitanalitice pe operele lui Shakespeare. Shakespeare în trei grupe. al Paradisului şi al Hadesului. În 1934 Maud Bodkin a publicat cartea Arhetipuri și poezie în care prezenta preocupările şcolii lui Frazer doar în câteva fraze. Still a făcut o clasificare a personajelor lui W. ei şi-au pierdut demnitatea şi au fost transformaţi în simboluri ale pământului. Richards. Acest mit persistă în toate creaţiile epocii şi la toate popoarele. În acest mod întreaga literatură era limitată la o singură sursă: monomitul sau monoritualul.) W. cea din SUA. ci şi în cea păgână. Raglan şi K. de rând cu piticii. Preocupându-se în studiul său de activitatea creatoare şi de receptarea imaginativă. care prezintă începutul divin în om. Prospero şi Miranda. Still desemnează 4 simboluri universale: pământul. creat pe baza ritualului regal. pe lângă fuziunea şi interesul comun dintre cele două şcoli (cea de la Cambridge şi cea din SUA) s-au ivit şi câteva relaţii antagoniste. Poveste de iarnă. Această migrare K. aerul şi eterul şi caută în orice existenţă aceste fenomene. dar şi criticului englez A. Cel de al treilea grup e alcătuit din personajele Ferdinandt. apa. începutul bazei mitologice. Still care au încercat să găsească acest centru al literaturii indentificându-l printr-un singur mit unic. Această direcţie de cercetare este observată în lucrările lui F. Aşa cum psihanaliştii caută în orice creaţie complexul oedipan. Importanţa acestei piese. tânărului şi pământului”. Mitul despre Persephone. Comiţând o nedreptate faţă de regele Prospero. Freud. adică centrul mitologic al tuturor creaţiilor. Trinculo şi Stefano.METALITERATURĂ • Nr. adică a proceselor spirituale. imaginea femeii sau cea tripartită a demonicului. Scopul constă în căutarea esenţei umane. Studiul lui Wilson Nights Mitul și minunea. Furtuna ş. concepţiei psihanalitice a lui O. 1–2 • 2013 adevărul în creaţia artistică şi literară. 2. consideră Still. constă în faptul că ea întruchipează una din variantele principale ale mitului omenirii – cea despre cădere şi renaştere. Însă odată cu furtuna ei se purifică şi acced într-o sferă psihologică superioară – AERUL. conchide K. 1 şi 2. Bucureşti: ALLFA. Prin analiza lucrării lui Shelley Prometeu dezlănţuit. Maud Bodkin a utilizat citate din Biblie. Reprezentanţii şcolii mitocritice de la Cambridge au încercat să găsească un mit primar (monomit the quest myth) sau ritual primar (monoritual. Bodkin nu se limitează doar la căutarea unui singur arhetip. Trad. M. Mitu’ cu M. 6. cel al vieţii şi al morţii) de la care a pornit întreaga creaţie literară. — 72 — . 1984. Radu Surdulescu observa că studiile ritualiştilor de la Cambridge au avut ca obiectiv de a demonstra originea ritualică a credinţelor şi practicilor religioase. 1989. Făcând aluzie la Maupasant care spunea că un cuvânt nu are doar sens. Toate combinaţiile posibile ale vieţii şi morţii pe care au încercat să le găsească reprezentanţii şcolii critice a mitului de la Cambridge. aşa cum Goethe a încercat să găsească o plantă originară. Surdulescu Radu. precum şi a formelor artistice (în special dramatice) din Antichitatea elenă. M. (III) http://www.pdf 2.opinianationala. Figuri mistice şi chipuri ale operei. implantată adânc în inconştientul colectiv. Acest arhetip se apropie de concepţia creştină a renaşterii. Durand Gilbert. şi a ajuns la concluzia că balada aparţine arhetipului renaşterii. Козлов А.. 1997. Bodkin stabileşte că arhetipul lui Dumnezeu şi cel al diavolului provin din complexul oedipan. cea a fricii. aceste note şi însemnări depăşesc cadrul tematic propus. De la motivul antropologic la sentimentul numinosului. de Octavian Nistor. 3.. 1980. Bodkin a analizat balada lui Coleridge Bătrânul pescar şi a găsit o legătură între arhetipurile ei şi prototipurile sau subiectul acelor cărţi care au fost citite de către poet înainte de a scrie Bătrânul pescar. 5.METALITERATURĂ • Nr. adăugând la ea o serie de idei a lui Freud. dar şi la arhetipurile lui Dumnezeu. 4. de Bădescu Irina. ci suflet. M. Cercetătoarea a comparat balada Pescarul bătrân cu mitul despre călătoria nocturnă. Psihanaliza focului. Bucureşti: Univers. Spre exemplu cuvântul „roşu”. Bodkin utilizează preponderent concepţia lui Jung. acest lucru nu şi-au permis reprezentanţii şcolii de la Cambridge. înzestrarea lui cu această semnificaţie. diavol. M. Frazer James George. Bodkin a interpretat această afirmaţie în sens jungian. simbolic. Bachelard Gaston. 1998. Note: 1. Мифологическое направление в литературоведение США. Creanga de aur. vol. Murrey. paradis ş. Itu Mircea. scria cercetătoarea făcând aluzie la flacăra arzândă a infernului care stârneşte groaza. trad.ro/Arhiva/456. în literatura universală. M. Москва: Высшая школа. a. se datorează istoriei multiseculare a rasei. Bucureşti: Minerva. Bucureşti: Nemira. pornesc de la un model unic şi evoluează în timp şi creaţie prin diverse ipostaze şi metamorfoze. cel al renaşterii. adică pentru imaginaţia creativă a autorului faţă de materialul împrumutat de alţii. Critica mitic-arhetipală. Deşi am prezentat mai sus doar câteva aspecte ale cercetărilor Şcolii mitocritice din SUA. С. Spre deosebire de G. 1–2 • 2013 pentru al doilea aspect. De la mitocritică la mitanaliză. Lansând ipoteza despre arhetipurile cuvântului autoarea încearcă să găsească în fiecare sintagmă un sens profund. descris într-o carte creştină. furthermore. On that account the Romanian literature written in exile after 1945 presents an important part of the history of Romanian literature as a whole. political exile. simultaneously. classification and history of this phenomenon in Romanian context. Bujor Nedelcovici. host country. Virgil Ierunca. Keywords: exile literature. mother tongue. communist regime. it deals with the position and reception of exile literature in Romania. The chosen works make the reader undestand the writers´ creation and lives during the process of integration and. CapITolE dIN lITEraTura româNĂ dE ExIl îN FraNţa AbSTraCT exile has always played a significant role in the history of the Romanian nation. Monica Lovinescu who left Romania in 1940s and Paul Goma. According to their departure date in exile two generations of authors are presented: Mircea Eliade. Through them the basic survey of this phenomenon in Romanian literature was drawn up. Due to its linguistic and cultural affinity France became one of the main host countries for Romanian exile writers. integration. 1–2 • 2013 LITERATURĂ COMPARATĂ COMPARATIVE LITERATURE Facultatea de Litere a Universităţii Caroline din Praga Institutul de studii romanistice OLGA CHOJNACKA ExIlul Ca proCES CrEaTor. he gets familiar with the communist Romania that became the main topic of the exile writers who are chosen as representatives of their exile generation.METALITERATURĂ • Nr. The introductive chapter is dedicated to description. identity. — 73 — . initiatory ordeal. Dumitru Tepeneag who decided to live in France in 1970s and 1980s. Rămaşi acasă. cunoscutul poet roman Ovidiu a fost izgonit din Roma la Tomis. orice protest sau opoziţie politică a avut numai două ieşiri: ori răsturnarea suveranului nedorit. îi oferă posibilitatea specialistului ceh să facă cunoştinţă cu problematica prezentă şi în literatura cehă. acest proces s-a transformat într-un izvor nesfârşit de inspiraţie. În primul capitol O privire succintă asupra exilului românesc sunt expuse întrebările generale legate de exil. Motivul cel mai frecvent îl reprezintă în cele mai multe cazuri un eveniment istorico-politic. mai ales partea lui românească. După plecarea în exil începe o dureroasă perioadă de adaptare şi integrare în spaţiul străin. au trebuit aplicate două criterii după care i-am selectat pe cei şase autori (Mircea Eliade. îndreptându-se spre libertate. al cărei început ar putea fi chiar izgonirea biblică a lui Adam şi a Evei din Paradis. Lucrarea a fost scrisă în limba cehă. Până în 1859. În anii ’30 ai secolului nostru rămân în Franţa reprezentanţii avangardei Benjamin Fundoianu şi Ilarie Voronca. apoi Eugen Ionescu şi Emil Cioran. Dumitru Ţepeneag. pleacă pe baza propriei sale hotărâri. Din 1859 apare sistemul democraţiei pluraliste. În secolul al XX-lea când vin la putere regimurile totalitare. Deşi exilul e un fenomen cu o lungă istorie. Situaţia se înrăutăţeşte din nou între anii 1938 . exilul devine treptat singura posibilitate de a ieşi din catastrofa personală sau din cea a întregii Românii. Dimitrie Bolintineanu şi alţii) pleacă după revoluţia de la 1848. au luptat şi ei cu mijloacele proprii împotriva comunismului. scriitorii selectaţi nu şi-au abandonat limba maternă şi în pofida mediului străin şi a constrângerilor şi-au păstrat româna ca limba de expresie. când au apărut Principatele Unite şi cu ele şi legea scrisă. Alt val foarte important al scriitorilor (Ion Heliade-Rădulescu. În perioada literaturii vechi putem observa câteva personaje a căror viaţă a fost legată de exil: este vorba despre cronicarii Miron Costin şi Ion Neculce. Virgil Ierunca. După nereuşita revoluţiei de la 1848 mulţi intelectuali s-au exilat în Franţa. ori plecarea în exil. Având în vedere dimensiunile mari ale acestei teme. Această parte a vieţii fiecărui exilat este strâns legată de cunoaşterea de sine. precum şi alegerea partidului corespunzător opiniilor politice ale fiecăruia. Alecu Russo. Monica Lovinescu. ci crearea unei imagini a exilului românesc din Franţa cu ajutorul câtorva idei şi cărţi prezentate. care face posibilă opoziţia. nu se dezvoltă într-un fel monstruos decât în secolul nostru. După război — 74 — . Scopul lucrării nu e prezentarea complexă a scriitorilor aleşi. 1–2 • 2013 T eza de doctorat intitulată Exilul ca proces creator. Nicolae Bălcescu. Exilul s-a înrădăcinat pe teritoriul actualei Românii încă din trecutul îndepărtat când. o dată cu instaurarea sistemului totalitar.1944 şi apoi după război. prin urmare. de exemplu. Pentru cei care au acceptat exilul.METALITERATURĂ • Nr. În afară de exilul exterior (părăsirea ţării) există şi exilul interior – o soluţie pentru cei care n-au vrut sau n-au putut să plece în străinătate. poetul Dosoftei şi Dimitrie Cantemir. Capitole din literatura română de exil în Franţa îşi propune să prezinte fenomenul exilului literar în contextul literaturii române. Din acest punct de vedere observăm două forme de exil: exilul impus – regimul obligă direct persoana indezirabilă să-şi părăsească ţara şi exilul voluntar – omul. Paul Goma şi Bujor Nedelcovici): plecarea în exil s-a produs după 1945. Monica Lovinescu). Matei Vişniec) părăsesc România din cauza unor condiţii politice insuportabile.METALITERATURĂ • Nr. Bujor Nedelcovici. ale rămânerii în exil în pofida unor tentante oferte de întoarcere. Prin urmare. Exilul a reprezentat pentru Mircea Eliade o probă iniţiatică care trebuia să fie parcursă pentru a putea întări capacităţile sale de creaţie. totodată. ulterior rămânând în străinătate (Virgil Ierunca. Căutarea unui paradis pierdut e una dintre definiţiile exilului eliadesc. Cel mai mare merit al lui Ierunca constă în perpetua şi exhaustiva completare a literaturii române cu opera scriitorilor interzişi în România. mai ales. Virgil Gheorghiu. dimpotrivă. Dar după terminarea ei nu se întoarce în ţară. care include în cazul lui Mircea Eliade mai mult de jumătate din viaţă. Gabriela Melinescu. De aceea Eliade întemeiază la Paris un cerc numit „Luceafărul” care se ocupă şi de publicarea textelor interzise în România. V. Am reuşit în legătură cu perioada de exil. în timpul căreia a dovedit că nu degeabă l-a inspirat marele poet Dante cu atitudinile sale despre exil. În capitolul Mircea Eliade – exil ca probă iniţiatică este prezentată contribuţia lui Eliade la capitolul exilului român care începe în cazul lui după anul 1945. Se pune totuşi întrebarea dacă nu cumva Ierunca şi-a sacrificat propria operă literară în favoarea — 75 — . Singura posibilitate de a supravieţui terorii istoriei este ascunsă în cultură. Cea mai furtunoasă perioadă o reprezintă anii ’70 şi ’80 când mulţi scriitori talentaţi (Ioan Petru Culianu. apoi prin lucrările despre viaţa şi opera altor exilaţi. transformând-o într-o perioadă creativă fructuoasă. În concepţia lui Eliade exilul nu e decât continuarea transhumanţei şi de aceea exilaţii de azi duc mai departe vechea tradiţie. în timpul exilului ţara a fost întotdeauna înfăţişată în limba în care a scris cărţile sale. Capitolul următor Monica Lovinescu și Virgil Ierunca – exil ca un serviciu în favoarea literaturii române este dedicat cunoscutului cuplu de intelectuali. delimitarea unor motive de bază ale plecării în exil şi. ci pe Dante care iese întărit şi învingător din lupta cu exilul. 1–2 • 2013 se pot distinge două grupări ale exilaţilor: cei care au lucrat în sfere diplomatice şi au putut fi acuzaţi de colaborare (Mircea Eliade. Cu problematica exilului se întâlneşte la două niveluri: întâi. În ultimul rând procesul regăsirii ţării este comparat cu drumul lui Ulise spre Ithaca – centrul spre care se îndreaptă fiecare om. se poate dezvălui importanţa scrierii în limba maternă pentru un scriitor aflat în exil. prin propriile sale experienţe de exilat. Pentru Eliade. Ierunca rămâne în Franţa graţie unei burse pe care o câştigă. Locul principal în acest context îl ocupă romanul Noaptea de Sânziene prin care se pot dovedi unele teorii ştiinţifice ale lui Eliade şi. A reuşit să profite de soarta unui exilat. Bucureştiul tinereţii lui Eliade reprezintă un loc edenic în care autorul se întoarce mereu. în care răspunde la întrebările despre cunoaşterea şi căutarea de sine. Paul Goma. operele prezentate au fost alese în conformitate cu tema exilului. devine o sursă a inspiraţiei pentru opera sa. Din alt punct de vedere artistul pus în situaţia exilatului nu trebuie să-l imite pe Ovidiu în tristeţea şi nostalgia lui.) şi cei care au primit burse cu ajutorul cărora au plecat. Ştefan Baciu ş.a. Ion Caraion. ci se stabileşte definitiv în străinătate. Dar experienţa exilului nu reuşeşte să-l distrugă. Această „cale paralelă”. Activităţile lor însă s-au desfăşurat în bună măsură prin sacrificarea operei proprii. memorii şi alte cărţi. şi-au pus viaţa în pericol. trilogia sa (Hotel Europa. Prin urmare. animaţi de dragostea pentru România. o serie de Jurnale. Monica Lovinescu a reprezentat pentru români „o voce a libertăţii” . Capitolul Dumitru Ţepeneag – exil ca o partidă de șah descrie procesul creator al scriitorulu care poate fi pe drept recunoscut ca unul dintre catalizatorii de bază ai sincronizării literaturii române cu cea universală în anii ’60 ai secolului trecut. curăţată de propaganda regimului comunist.METALITERATURĂ • Nr. au căutat şi reabilitat valorile fundamentale ale românilor. a fost convinsă de posibilitatea de a se întoarce acasă. când a plecat ca bursieră în Franţa. Educaţia şi talentul i-au ajutat să-şi onoreze cu brio rolurile în care i-a distribuit nemilosul mers al istoriei. Suntem de părere că textele publicate şi difuzate la microfonul Europei Libere. Lovinescu şi V. Prestaţia lui Ţepeneag însuşi depăşeşte însă cu mult semnificaţia operei sale nepreţuite fiind mai ales metodele — 76 — . Întoarcerea sa. dovada unor destine împlinite. Actualmente. îngreunându-i cunoaşterea şi validarea în faţa publicului şi a confraţilor din ţară. opera sa nu a putut influenţa în mod firesc literatura română. mai ales la Radio Europa Liberă. Unii o consideră drept „scriitoare fără operă” cu toate că a publicat şase volume din cronicile sale radiofonice sub titlul Unde scurte. ca oameni şi intelectuali. Ierunca. anul revoluţiei maghiare. care nu a mai fost străbătută. dar au găsit puterea de a-şi continua drumul şi au creat o imagine alternativă a României. Proiectele legate de cercetarea crimelor comunismului se sprijină în mare parte pe informaţiile dobândite de către Lovinescu şi Ierunca. Până în 1956. Viaţa singurei femei prezentate în lucrarea de faţă s-a schimbat în 1947. 1–2 • 2013 lucrărilor critice care au contribuit în mod deosebit la receptarea literaturii din exil. popularitatea lor în rândurile marelui public sunt. reintegrarea operei lui Ţepeneag este un fapt săvârşit.o garanţie a informaţiilor adevărate. devenind astfel un fel de precursor al textualismului din generaţia optzecistă. respectiv publicarea cărţilor lui întârziată şi receptarea care a urmat. M. nu minimalizează însă cu nimic valoarea „serviciului” pe care cei doi l-au prestat la microfonul Europei Libere în numele culturii române şi a demnităţii scriitorului sub dictatură. Ambii au trăit în exil momentele de umilire din cauza unor condiţii materiale modeste. au coincis cu perioada unor schimbări furtunoase postdecembriste. Numărul cărţilor publicate după 1989 în România de către Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca. semnatarii unor contribuţii esenţiale asupra istoriei exilului românesc şi maeştri ai criticii literare. a fost timp de douăzeci de ani uitat în mediul literar autohton. s-a consacrat pe deplin emisiunilor radiofonice. După ce dorinţa ei a devenit nereală. precum şi alte activităţi desfăşurate de către soţii Ierunca reuşesc să contrazică opinia unora potrivit căreia aceste două personalităţi de excepţie ale exilului românesc ar fi lipsite de operă. şi-au reconstruit ţara în exil. Maramureș) fiind considerată de către destui critici literari ca unul dintre cele mai mari succese literare din proza română postbelică. Cu toate că a fost în fruntea unei mişcări literare şi a promovat procesele novatoare din proză (de exemplu romanul Nunţile necesare). Pont des Arts. cei doi autori rămânând pentru criticii şi istoricii literari de azi nişte surse de încredere. de asemenea. În contextul reevaluărilor literaturii din exil. limba. Limbajul acesta plin de durere. Din cauza activităţilor sale politice este arestat. Goma este primul disident român care a avut curaj să trimită în Occident o carte. când Nedelcovici era deja destul de cunoscut în lumea literară. ci şi una literară. trăieşte în provizoriu permanent. 1–2 • 2013 sale inovatoare în mişcarea literară („onirismul”). În 1977 din iniţiativa lui Goma se naşte prima mişcare românească pentru drepturile omului – aşa-numita Mişcare Goma. Din copilărie. este consacrat capitolul Paul Goma – exil ca o descriere a gulagului românesc. Procedeul folosit în operele sale este anamneza (de exemplul romanul Infarct) – reamintirea trecutului. sparge legăturile sintactice obişnuite. când. aşa cum se întâmplă în momentele tensionate ale vieţii. România devenind pentru el prima ţară de exil. bazată pe memoria excepţională a lui Goma. Ţepeneag este unul dintre puţinii autori expatriaţi care recunoaşte primatul literaturii române din ţară în raport cu opera scriitorilor din exil. pe care şi-a luat-o cu sine. singurul refugiu fiind pentru el limba maternă. agresiune se confruntă cu limba de lemn a unor anchetatori. Pentru a completa mozaicul literaturii române din exil l-am ales pe Bujor Nedelcovici – o personalitate remarcabilă. Acestei atmosfere îi corespund şi mijloace lingvistice insolite: autorul creează cuvinte proprii. Basarabeanului care a cunoscut prima treaptă a exilului încă în copilărie. uneori haotic. În capitolul Bujor Nedelcovici – exil ca un proces creator în libertate absolută este descris momentul plecării în Franţa. Scriitorul vrea să reconstituie adevărul care nu poate fi uitat. Dumitru Ţepeneag a contribuit la sincronizarea literaturii române cu cea din Occident şi a reuşit să demonstreze faptul că în mediul cultural supravegheat de comunism se poate naşte ceva nou şi diferit de literatura oficială. deoarece s-a simţit străin şi în România. ci şi foştii prieteni şi colegi scriitori. ale cărei experienţe de exil s-au transformat în romane şi eseuri nu numai având o calitate documentară. angajându-se să schimbe în mod radical literatura română. familia sa fuge în Transilvania. Totodată. dar sub presiunea opiniei publice internaţionale este eliberat şi i se dă paşaportul necesar pentru a părăsi România. dizgraţia lui Ceauşescu din cauza unui film turnat după o carte a sa şi un roman — 77 — . la sfârşitul anilor ‘80 ai secolului trecut. De aceea plecarea în Franţa în 1977 nu constituie. după ocuparea sovietică a Basarabiei. scrise sub presiunea momentului istoric. Cărţile acestui „Soljeniţîn român“ au o indiscutabilă valoare în ce priveşte cunoaşterea comunismului.METALITERATURĂ • Nr. supărare. ne putem aştepta ca din îndreptarele de specialitate să fie scoase operele care nu vor corespunde criteriilor noi de valorizare estetică şi printre aceste titluri sunt trecute unele dintre cărţile lui Goma. În pofida contribuţiei lui Paul Goma la literatura română nu se poate exclude faptul că scriitorul este în ziua de azi cam marginalizat din cauza atacurilor sale denigrătoare ale căror victime au devenit nu numai duşmanii săi. gândurile zboară foarte repede. după mărturisirile sale. având în palmares mai multe cărţi publicate. e atât de tipic pentru opera lui Goma. Romanul său Ostinato apare în 1971 în Franţa şi în Germania. De aceea. când a intrat în conflict cu schimbările aduse de invazia sovietică în Basarabia. tovarăşi comunişti. o mare schimbare. foloseşte elipse. sau mai degrabă limbajul. în orice caz. Exilaţii îi acuză pe scriitorii din ţară de colaborare cu regimul de după 1989. 5-6 (25). vocea tare şi insolenţa predecesorului său. aşa cum o face în romanul Provocatorul. Fiecare dintre ele s-a dezvoltat cum a putut în împrejurări diferite. adică rememorarea şi denunţarea campaniei de dezumanizare. în condiţii de democraţie. 2010. Exilul în cele mai diferite ipostaze rămâne subiectul cărţilor lui Nedelcovici (de exemplu romanul Îmblânzitorul de lupi). azi. 4. 6. Craiova. III. Popa Constantin M. ca şi pentru ceilalţi scriitori din exil. Albatros. II. iniţiată de regimul comunist din România.METALITERATURĂ • Nr. Cazacu Matei. parte componentă a neamului românesc I. când se pare că obstacolele reale pe care le-a ridicat comunismul au dispărut. 1998. România şi Franţa. la prima vedere. Editura Fundaţiei culturale române. este un fel de laşitate şi că. Bârna Nicolae. Reevaluări critice ale literaturii exilului. în revista Jurnalul literar. În lucrarea dată ajungem la concluzia că până în 1989 au existat paralel două culturi române: cea din România şi cea din exil. Bucureşti. Prin urmare. Analizând lucrurile mai în profunzime însă putem constata că Nedelcovici excelează în perseverenţa cu care îşi atinge scopul. Ţepeneag. Majoritatea acestor intelectuali nu e împăcată cu situaţia politică din România care. nu s-a schimbat prea mult. Autorul se referă la influenţa continuă a unor oameni din vechile structuri represive ale lui Ceauşescu nu numai în sfera politică. 33-38. Cu toate că de circa douăzeci de ani situaţia politică s-a schimbat. Firan Florea. în timp ce ultimii cred că exilul. Poesis. 39-42. să se întregească. 3. Note: 1. 2. iar Nedelcovici este de părere că nu se poate construi ceva nou şi valoros pe fundamente putrede. Scriitori români din exil 1945 – 1989. lui Nedelcovici îi lipseşte veşnica aură de rebel. Bucureşti. Bucureşti. 2001. 1–2 • 2013 publicat în Franţa. nr. Paul Goma: întoarcere la Ithaka. Curajul lui de a trimite în Occident romanul Al doilea mesager seamănă cu gestul lui Goma dar. în revista Metaliteratură. 43-48. Jurnalul literar. Cu toate că Nedelcovici se simte în această societate ca un intrus/metec. Întoarcerea proscrişilor. 5. an V. Dar apare o dizarmonie între exilaţi şi ţara lor. care oglindeşte destul de exact mentalitatea franceză cu trăsăturile ei pozitive şi negative. Cimpoi Mihai. Anul X. ele trebuie să redevină una. Memoria reprezintă pentru Nedelcovici. o armă puternică. — 78 — . Totuşi treptat se şterg divergenţele şi tendinţa generală este de a considera literatura şi cultura română ca una singură care nu mai poate fi împărţită după criterii geopolitice. Literatura diasporei. chiar dacă uneori se îndepărtează de la realitatea românească şi îndrăzneşte să scrie despre francezii liberali şi libertini. societatea românească se confruntă până azi cu moştenirea comunismului. Florescu Nicolae. ci şi în viaţa literară. se obişnuieşte şi acceptă să devină casa lui. alimentându-le nu numai inspiraţia. se străduie să unească în opera sa ambele ţări – aici şi acolo. Exilul. nr. el nu poate fi invocat ca un merit literar şi moral. 1996. Acest fapt i-a făcut reticenţi pe mai mulţi scriitori din exil să se întoarcă în ţară. consideră ei. 1998. Acum. ci fiind şi sursa unor frustrări şi obsesii ale trecutului care nu pot dispărea nici după decenii trăite în lumea liberă.. Behring Eva. Introducere într-o lume de hârtie. Reîntoarcerea la Ithaca. 2001. 1977. Ed. 5-6 (25). 2009. 12. 1998. Humanitas. 1996. Praha. 1945-1989. Nevoia recitirii lui Paul Goma. 2009). Dumitru Ţepeneag şi canonul literaturii alternative. Cluj. Această dragoste care ne leagă. Bucureşti. 1991. Valentová Libuše. Humanitas. Tănase Virgil (ed. Univers. 10. 18. 2010. 20. Antologia ruşinii după Virgil Ierunca. Ovidius University Press. Paraschivescu Michaela. Grati Aliona. Prisonierul istoriei. Ungureanu Cornel. O introducere în literatura exilului. Bucureşti. Mircea Eliade. Slovník rumunských spisovatelů. Le Dossier Paul Goma.. Ed. Ţurcanu Florin. Bucureşti. Ed. cahiers roumains d´études littéraire. 2010. Bucureşti. Casa Cărţii de Ştiinţă. — 79 — . în Ovid. Albatros. Un processus nécessaire: la réunification spirituelle de la littérature roumaine. 14.). Handoca Mircea. Taloş D. Bucureşti. 11. Bucureşti. La vest de Eden. 2005. 2007. Pavel Laura. Globus. Ludmila Martanovschi. Nicoleta Stanca. în revista Metaliteratură. Anul X. Merişanu N. Adina Ciugureanu. în Noaptea de Sînziene. nr. Ulici Laurenţiu. 2003. Enciclopedia exilului literar românesc. Humanitas. 1–2 • 2013 7. Minerva. 16. Timişoara. Jela Doina. Bucureşti. 8. Reconstituirea unui asasinat.METALITERATURĂ • Nr. în Euresis. Constanta. September 10-12. Fundaţia Luceafărul. 17. Bucureşti. 9. Amarcord. Ed. 1995. Paris. Scriitori români din afara graniţelor ţării. 13. Mircea Eliade’s Creative Exil as Form of Anti-communist Resistence. Popa Mircea. Simion Eugen. Nakladatelství Libri. 1998. Scriitori români din exil. 19. 1-2/1993. Ultimul roman al lui Mircea Eliade. Manolescu Florin. Myth and (Literary) Exile – Conference Proceedings (Constanta. L’écrivain face au socialisme du silence. Editura Compania. 15. M ajoritatea ideilor. dependente foarte mult de cultura antică. sistem artistic dominant în secolul al XVII-lea. work. raţiunea determină libertatea (ea fiind dupa — 80 — . cosmopolitismul etc. 1–2 • 2013 Universitatea de Stat din Moldova EMILIA TARABURCA ACTualITaTEa ValorIlor IlumINISTE pENTru omul CoNTEmporaN AbSTraCT The article analyzes the Enlightenment values valued through the artistic works in comparison with those from present time (the eulogy of reason. adică limita libertatea omului de artă şi. emancipation. cosmopolitism. idealurilor secolului Luminilor. The author worked with masterpieced signed by Goethe. egalitatea. toleranţa. eliberarea minţii de sub orice dogmă şi prejudecăţi. emanciparea prin cultură. ideile preconcepute ş. atunci în secolul al XVIII-lea din contra. s-a constituit în raport cu acest principiu. D. dreptul de a se implica în procesul politic. ce au constitut arealul preocupaţiilor omului cu aproape 300 de ani în urmă. prin intermediul careia se poate înlătura “întunericul”: frica. Scara valorică a conştiinţei iluministe pune în prim-plan raţiunea. manifestându-se în alte conjuncturi social-economice şi culturale şi deci fiind receptate inclusiv în funcţie de aceste noi valenţe contextuale. Voltaire.METALITERATURĂ • Nr. Printre ele amintim: libera gândire şi exprimare. knowledge. Însă dacă în clasicism “raţiunea” avea menirea de a crea reguli. of course being interpreted in accordance with the new circumstances of the period. Fiindcă şi clasicismul. impunându-le modele de gândire şi comportament considerate ideale. mai deschis. desigur. raţionalismul lui Descartes a fost punct de plecare (bază filozofică) în formarea principiilor sale estetice. nu şi-au pierdut importanţa nici astăzi. emancipation. mai activ. cosmopolitism etc. Keywords: Enlightenment values.) and proves that in the contemporary post-industrial society which is a society of high technologies these ones did not lose their importance. în „secolul vitezei”. Defoe. Voltaire. care nu se limitează la anumite structuri rigide. respectiv. credinţa în progres. a “consumatorului” acesteia. Swift and others. a. superstiţiile. Swift. structuri rigide şi de a cere respectarea lor. accentul pe educaţie şi învăţământ. fanatismul. ignoranţa. În această perioadă se impune un nou tip de gândire: mai liber. accesul la informaţie. J. Goethe. belief in progress. Defoe. free mind. lumina. să-şi asigure un nivel de trai decent. Rousseau. Defoe). Candid (“Candid sau Optimismul”. când legile nu vor fi interpretate. Swift). aspiră spre un nivel de conştiinţă socială şi politică în care raţiunea să fie superioară forţei. studenţii menţionează că Robinson astăzi poate fi redescoperit într-o oarecare măsură. Printre acestea este şi munca ca o componentă decisivă în formarea caracterului şi comportamentului uman. raţiunea este acea forţă care limitează. optimist. îndeosebi. iluminist francez. dictatura. Goethe) şi a altor personaje din literatura iluministă. ci chiar să se impună şi să triumfe. urmărind analogii între trecut şi prezent. pot fi receptate istoriile lui Robinson (“Robinson Crusoe”. liber (sau care aspiră spre libertate). nesupus. Gulliver (“Călătoriile lui Gulliver”. când e necesar – rebel. “bunul care ne îngăduie să ne bucurăm de celelalte bunuri” [1. Faust (“Faust”. promovând imaginea omului angajat. nu e de mirare preocuparea scriitorilor din secolul al XVIII-lea pentru problematica de stat. D. dornic de a acumula cunoştinţe. De altfel. acceptându-l ca experienţă. activ. Astfel. prin muncă. Omul Luminilor – raţional. în permanentă mişcare. în persoana omului plecat peste hotare. ca lecţii de viaţă. paradoxal. actuale şi astăzi. — 81 — . urmărind finalitatea lor practică. culturală etc. nonconformist. ci durează. muncitor. analize ale diverselor forme de guvernare: monarhia (absolută. care luptă pentru a fi artizanul destinului său – este antecesorul omului contemporan. altfel spus. Faust poate fi omul de ştiinţă şi de astăzi care nu se închide între pereţii laboratorului sau biroului său. devenind catalizator al progresului. fiind aplicate în alte contexte. aprecieri (directe sau camuflate prin intermediul tehnicilor artistice). calităţile. ca forţă de influienţă. idei care odată cu trecerea timpului nu dispar. 1–2 • 2013 Montesquieu. impune (chiar dacă se face cu bune intenţii). se întâlnesc reflecţii.METALITERATURĂ • Nr. J. omul contemporan l-a moştenit pe acel al Luminilor. Voltaire). punctul culminant al acestei epoci fiind Marea Revoluţie Franceză (1789). extinderea paradigmelor cognitive determinând un nou cerc de dominante epistemologice. al schimbărilor. Secolul Luminilor. închide. moduri de gândire şi de habitat. perseverenţă. optimism şi răbdare reuşeşte nu doar să se adapteze şi să supravieţuiască într-un mediu străin. În secolul al XVIII-lea. există valori. de a lua decizii şi de a acţiona de sinestătător în toate sferele vieţii – socială. întreprinzător. ce-şi iubeşte ţara. ci aspiră să înţeleagă complexitatea problemelor cercetate. care tinde spre emancipare şi progres. S-au modificat priorităţile cadrului de informaţie şi de cunoaştere. p. 292]: de a gândi. chiar dacă se schimbă principii. e recepriv la tot ce i se întâmplă. ca sursă de cunoştinţe şi valori. a. În secolul al XVII-lea. Chiar dacă lumea se află într-o permanentă mişcare. republica. În scrierile lui Voltaire. care. experienţa într-adevăr vor fi puse în slujba binelui colectiv. În această ordine de idei. conceptul de “raţionalism” îşi reformulează cardinal conţinutul. nu permite. când înţelepciunea. iluminismul manifestând un interes sporit pentru politică. politică. iluministă). uneori chiar sunt lansate chemări la restructurarea orânduirii de stat existente. de exemplu. Şi nu doar se păstrează ca conţinut. luând trecutul ca material de construcţie pentru prezent. Gulliver este acela care şi în prezent atenţionează asupra greşelilor din societate. Montesquieu ş. ca impact. ci. concepţiile vechi treptat sunt depăşite şi înlocuite prin altele noi. capacităţi. îşi dezvoltă anumite deprinderi. te formezi şi creşti ca personalitate. Aceasta este şi calea pe care o urmează Gulliver când nimereşte pe tărâmurile neobişnuite. până în secolul al XVIII-lea (partea finală a operei). se impune şi se luminează. acţionezi raţional. deoarece Secolul Luminilor este secolul burgheziei în ascensiune (munca fiind instrument de constituire şi creştere pentru această pătură socială). al neputinţei şi al singurătăţii prin muncă. recâştigându-şi libertatea şi fiind salvat. prin ea omul se descoperă. optimist. îi permite să se adapteze la cele mai grele condiţii. chiar dacă. 188]. gândeşti. fericirea în munca colectivă pentru binele comun. întreprinzător – omul Luminilor.METALITERATURĂ • Nr. a acceptat să-şi vândă sufletul diavolului. personajul – fire receptivă. Munca poate oferi sens şi calitate vieţii. nu doar fizic. experimentezi. munca este văzută ca o concentrare de virtuţi: datorită ei omul se maturizează. cunoşti lumea. în timpul căreia: observi. În „Candid” munca este acel contrapunct care ar putea oferi echilibrul dintre fizic şi spiritual. cât munca ca creaţie. alternat cu acel intelectual. o binecuvântare. raţional. deschisă pentru orice experienţe. personajul reuşeşte să supravieţuiască aproape 30 de ani pe o insulă nepopulată. În felul acesta. apare ca o salvare. mai mult decât atât: fericirea de a descoperi. iei decizii. poate aduce satisfacţie. omul activ. mântuit. reuşeşte să se acomodeze. din contra. punerea în evidenţă a muncii ca forţă edificatoare. p. În literatura din secolul al XVIII-lea se pune în evidenţă nu atât şi nu doar munca fizică. de a înţelege. Iar — 82 — . profit. Efortul fizic. deci nu doar munca care îţi asigură suport material. prin vânat. Candid înţelege că filozofia de viaţă a acestui om umil este cu mult mai înţeleaptă decât a acelor şase regi pe care i-a întâlnit mai devreme. 1–2 • 2013 Nu este întâmplătoare afirmarea acestei teme. Faust doreşte să cunoască lumea nu doar din cărţi. Oricât de stranii ar fi ele. descoperind. Munca îl salvează pe om de la degradare şi dispariţie. al civilizaţiei. îi poţi ajuta pe alţii. patima şi nevoia” [2. îşi poate depăşi condiţia. să se ajute pe sine şi chiar pe acei ce au nevoie de el. Robinson. În literatura iluministă munca nu mai este considerată o pedeapsă („Prin muncă să-ţi câştigi existenţa!”). să se integreze în diverse situaţii. reuşeşte să spargă zidul disperării (la început a numit bucata de pământ unde l-a aruncat destinul „Insula Disperării”). Tot munca este acea care-i permite să se apropie mai mult de sufletul său. în acea perioadă – una dintre ţările cu cele mai multe colonii. când îşi asigura existenţa. În romanul „Robinson Crusoe”. la începutul traseului pe care l-a parcurs însoţit de Mefistofel. După cum spune bătrânul turc „munca alungă din preajma noastră trei rele mari: urâtul. pas cu pas. ci şi din experienţă proprie. reuşind să-şi păstreze integritatea umană. în primul rând. ci şi spiritual. ci şi acea prin intermediul căreia te cunoşti mai bine pe tine. de a-l ajuta pe celălalt. se educă. mai mult chiar – să-şi cultive calităţi noi. să-şi descopere calităţi despre care credea că nu dispune. Astfel. Viaţa lui Robinson pe insulă parcă reproduce principalele etape din istoria civilizaţiei: din epoca de piatră (începutul exilului său pe insulă). când îl descoperim în postura de stăpân de sclavi şi de colonii. în mare parte datorită muncii. îşi trezeşte potenţialul. detaliul acesta fiind o aluzie la statutul politic al Angliei. Astfel. prin intermediul căreia ar putea fi domolit tragicul existenţei. devine mai responsabil. Ea este receptată ca catalizator al progresului. evoluezi. dar se acordă o importanţă deosebită şi acelora ce se acumulează drept consecinţă a propriei experienţe. Mai multe exemple de acest fel se pot urmări în „Candid sau Optimismul”. — 83 — . În „Faust”. munca istovitoare care nu este apreciată. vor realiza acţiuni concrete. Voltaire îşi retrage personajele într-un spaţiu mai concret: între implicare în soluţionarea problemelor majore ale existenţei şi inactivitate absolută. De exemplu. înţelegând că închinându-şi viaţa acumulării cunoştinţelor de acest tip. aceasta nu este o concluzie absolut optimistă (unul dintre principalele mesaje ale operei fiind anume critica optimismului exagerat. considerată mijloc eficient de modelare a concepţiei despre lume prin apropierea ei de filozofie şi viaţa social-politică.. proiectând şi o viziune revoluţionară. Realizând. să muncim şi fizic. 1–2 • 2013 concluzia din finalul operei „. Sunt puse în valoare cunoştinţele academice. ah. scriitorii urmăresc şi latura opusă. medicina. sunt necesare schimbări radicale ale modului de gândire. aproape s-a izolat de realitate şi de oameni. În literatura din secolul al XVIII-lea tema muncii este prezentată din cele mai diverse perspective. critică nobilimea care „şi-a dat osteneala doar să vină pe lume”. personajul central se simte dezamăgit de limitele cunoaşterii teoretice. după ce s-au confruntat cu cele mai respingătoare manifestări ale voinţei umane. tema cunoaşterii. se deosebesc considerabil de acelea. de exemplu. munca descoperind drumul spre înţelepciune şi împăcare. concluzia ce se impune în toate cazurile descrise este că pentru a modifica situaţia creată în acest domeniu concret. nu are nici o recompensă – materială ori spirituală. „Am studiat cu râvnă. De fapt. Se consideră că dacă toţi vor înţelege şi vor aplica acest remediu. după cum s-a mai menţionat. Schimbările. Sau o altă manifestare – parazitismul: în comedia „Nunta lui Figaro” de Beaumarchais personajul central.METALITERATURĂ • Nr.. progresul sunt posibile datorită „luminării”. că lumea aceasta nu este „cea mai bună dintre toate lumile posibile”. filosofia Din scoarţă-n scoarţă. După ce au colindat jumătate de lume. ele aleg calea de mijloc. Secolul Luminilor. la începutul operei. în romanul „Manon Lescaut” de A. odată cu elogierea ei. Din aceste considerente. este una dintre cele mai solicitate în literatura din secolul al XVIII-lea. Subtextul. acumulării şi aplicării cunoştinţelor. nefondat). indiferenţă. Figaro. a sistemului social. Astfel. pe care i le expunea profesorul Panglos. Prevost sunt demonstrate consecinţele unui destin care nu a considerat munca virtute. hotărăsc să depună tot efortul pentru a-şi face suportabilă propria lor viaţă. dreptul. aceasta fiind modalitatea de a-ţi păstra demnitatea într-o astfel de lume.să ne lucrăm grădina” vine ca o descoperire a sensului vieţii – să muncim: pentru a ne cultiva grădina sufletului. Candid şi prietenii lui au decis să se stabilească pe malurile Bosforului. de asemenea. când înca cu toţii trăiau fericiţi în castelul din Vestfalia. de multe ori aflându-se la un pas de moarte. realitatea va deveni mai bună. preluate din cărţi (argument elocvent în acest sens fiind editarea Enciclopediei – peste 30 de volume în aproximativ 30 de ani – proiect extraordinar pentru acele timpuri). în pofida afirmaţiei lui Panglos. adevărurile pe care le descoperă Candid despre viaţă şi om atunci când este mânat prin lume. Cunoştinţele deci se pot acumula prin cele mai diverse metode. ca într-un final să înţeleagă sensul vieţii şi al fericirii. Plasat în condiţii şi circumstanţe noi. 20] Din acelaşi monolog. de teancuri învechite. cercetare. Să mă lărgesc ca omenirea. de asemenea este o idee frecvent utilizată în literatura iluministă. iniţiază o călătorie prin tot ce constituie existenţa umană. 77] Faust interpretează textul canonic „La început a fost Cuvântul”. cosmopolitism.” [3. prin comparaţie. geografia. căruia îi aparţii. 22] Nu se va dezice de dorinţa de a cunoaşte. cât şi prin propriul efort (observare. Circulaţia de oameni (şi ca o consecinţă – de idei) a dus la descoperirea pluralităţii formelor lumii. Fiind una din sursele importante de cunoaştere a lumii.” [3. Înaltul să-cuprind în mine și adâncul ca-ntr-un caier.METALITERATURĂ • Nr. — 84 — . accelerează contactele şi dialogul între ţări.. Aceasta-i lumea ta! Asta se cheamă lume!„ [3. ca să devină parte componentă a mişcării continue ce o reprezintă. care întruchipează spiritul negaţiei. pentru a se scufunda în zbuciumul vieţii reale: „Ce-i este omenirii hărăzit să simtă. Alături de Mefistofel. deoarece cunoaşterea unui alt mod de viaţă adânceşte. puţin mai târziu: „Împresurat de tomuri sunt. Trece prin multe încercări (tentaţii). Roase de molii și de praf acoperite. p. însă în continuare va dori ca ea să se realizeze prin intermediul propriei experienţe: va abandona ştiinţa abstractă. p. Să simt și eu. atât prin studierea informaţiei deja existente. cultura altor popoare. încadrându-se perfect în concepţia iluministă). istoria. înţelegerea celui. în acelaşi timp. oricât fiinţa mea ar fi de strâmtă. prin cultivarea sentimentelor (sentimentalismul devenind destul de influent în a II-a jumătate a secolului. la urmă. Asemeni ei. analiză. ci se transformă în pretext de meditaţii şi analize despre propria ţară. însumi să naufragiez. p. a accentuat caracterul deschis al cunoaşterii. tot ce-i vaier. 1–2 • 2013 Și din păcate chiar teologia. aceasta rămânând imperativul vieţii lui. Să-adun în mine tot ce-i rază. experimentare). ’60). omul descoperă în sine (sau îşi cultivă) trăsături noi.. a alimentat aspiraţiile spre universalitate. Călătoria favorizează accesul omului la cunoaşterea epistemelor existenţei. în special în anii ’50.. prin muncă. călătoria constituie. un imbold spre autocunoaştere. dreptul natural al fiecărui om la fericire. indiferent de statutul său social sau poziţia materială. să mă zbat și să veghez. De altfel. Arzând de zel. prin călătorii (literatura de călătorie fiind foarte populară în acea perioadă. preferând „La început a fost Fapta”. Literatura de acest gen nu doar expune informaţie despre mediul de trai. în diverse manifestări. „Scrisori persane” (Montesquieu). Editura Hyperion. Astăzi. să eviţi căile mai simple. idee ce nu şi-a pierdut actualitatea nici astăzi. raţional. Aceste schimbări au determinat noi tipuri de relaţii interumane şi mutaţii sociale. Voltaire. crede în viitor şi munceşte pentru a şi-l construi. întreprinzător. Defoe). Goethe. Chişinău. societatea reclamei (când publicitatea a devenit instrument real de formare a opiniei publice. este dornic de cunoştinţe. fapt ce se manifestă şi prin accesul aproape nelimitat al individului la informaţie. „O calătorie de la Petersburg la Moscova” (Radişcev) ş. 1993. Note: 1. Concepţia iluministă afirmă că doar omul care posedă cunoştinţe poate fi arhitect al destinului său. propriile opinii. să păstrezi valorile ce vin din trecut. 2.METALITERATURĂ • Nr. noile experienţe şi modalităţi de expresie a subiectivităţii. Omul contemporan. altfel spus. Trebuie să-ţi păstrezi libertatea de a gândi critic. asumându-l pe acel de cercetător. să-ti formezi. „transparentizarea” lumii. explozia în domeniul tehnologiilor de comunicare au generat. cercetează. 1–2 • 2013 Astfel. „Faust” (Goethe). transformând imaginea în valoare. informaţională. „Tom Jones” (H. după cum afirmă Vattimo. să nu transformi avantajul (accesul aproape nelimitat la informaţie) în dezavantaj (pericolul de a fi manipulat). ce nu cer efort propriu. călătorul se modelează ca parte componentă a lumii. explorează. — 85 — . Sterne). Chişinău. să nu te pierzi ca individualitate. aspiră la o viaţă completă. accelerarea ritmului de viaţă. în societatea care mai este numită şi societate de consum (şi nu doar de bunuri materiale). Editura Hyperion. se află într-o permanentă mişcare. Editura Cartier. a. dar şi îşi iubeşte patria. liberă. 2007. aplică cunoştinţele sale. noile forme culturale. Chişinău. să eviţi rolul de consumator. inclusiv din perioada pe care deja contemporanii ei au numit-o Iluminismul. pentru ca prin amestecul şi dialogul diverselor culturi să asigure convieţuirea şi evoluţia lor. Candid sau optimismul. Montesquieu. explorând necunoscutul şi încadrându-l în propriile paradigme. mai comode. ca şi acel iluminist (în varianta ideală pentru ambii). desigur. are priorităţi cosmopolite. Faust. şi deosebiri. iar pe aceasta în marfă) e necesar să fii mai atent. „Călătoriile lui Gulliver” (J. „Candid sau Optimismul” (Voltaire). determinate de schimbările sociale şi culturale survenite pe parcursul celor trei secole. de manipulare a gusturilor şi a dorinţelor. se întâlneşte în cele mai cunoscute opere ale literaturii iluministe: „Robinson Crusoe” (D. Fielding). dar în acelaşi timp posedă şi sentimente profunde. 3. mai selectiv în avalanşa de informaţie ce ţi se propune. călătoreşte. Sunt. activă. Scrisori persane. Swift). Noile modalităţi de investigare a spaţiului şi a timpului. Motivul călătoriei. „O călătorie sentimentală” (L. Societatea contemporană postmodernă este caracterizată drept societate postindustrială. în baza cunoştinţelor de care deja dispui. 1993. curios. Caiete. hypersign. According to Genette’s theories. internet-linguistics. hyperlink can be considered modern hyper-paratext. considered the third dimension of the language (M. Bahtin) ale comunicării dintre vorbitori. 1 Textul – ţesătură sau ţesut viu? Vorbirea este un fenomen social şi se îndreaptă întotdeauna spre Altul sau Celălalt. arte. the users of electronic texts would be as if with no routes or traffic signs. intra-and extratextual) and its interactivity. Reluând un postulat a lui E. This is due to the hyperlink dynamicity as a default feature of the linguistic technological sign and its omniscience (the possibility to be positioned anywhere in the peritext. Coşeriu – „vorbitorul este măsura tuturor lucrurilor”. which is the direct connection with the user (through epitext).e. hyper-literature. Without hyperlinks in the text area of Internet. hyperlink. 1–2 • 2013 STUDII TRANSDISCIPLINARE TRANSDISCIPLINARY STUDIES Institutul de Filologie al AŞM ELENA UNGUREANU HYpErTExTul ŞI omNIprEZENţa hYpErlINkuluI Sau HYPErtEXtUl PE ÎnţElEsUl tUtUrOr AbSTraCT Hypertext.METALITERATURĂ • Nr. datorită — 86 — . Stabilirea noilor trăsături ale textului online comparativ cu ale textului tipărit. instituind principiile dialogistice (M. Keywords: hypertext. ci şi în toate activităţile în care limbajul este necesar pentru comunicare (filosofie. which is its engine as a fundamental concept. Bernard). which generates hyper-meaning.M. precum şi identificarea/nonidentificarea textului cu discursul (vorbirea) relevă încă numeroase aspecte de soluţionat în teoria textualităţii online şi a filologiei online). uses hyperlink. cultură în genere). Unul dintre acestea ar fi faptul că textul digital. i. vom reformula prin a preciza că nu doar „în lingvistică”. ca un păianjen care s-ar dizolva pe sine în secreţiile constructive ale pânzei sale. A. unind. Termenul de text viu a fost şi continuă să fie vehiculat mai degrabă cu sens metaforic decât cu sens direct. cu ajutorul dicţionarelor sau al enciclopediilor electronice (de tipul Wikipediei). raportate textului. Deşi ideea de productivitate a textului este una fecundă. cel puţin pentru ultima jumătate de secol. modificările produse în limbaj. internet-utilizatorii webuiesc. „Text înseamnă Ţesătură. Mişcarea sau dinamismul. nu mai puţin complicată decât acesta”. însemnificare individuală etc. unduirea. sensul (adevărul). p. expresie. arată traseul acestor modificări. 55]. distanţa. se apropie mai mult ca oricând de percepţia limbajului ca fenomen viu [1]. 222. Limbajul generaţiei virtuale se dezvoltă — 87 — . vieţuieşte şi chiar moare (prin ştergere – delete) sub ochii utilizatorului de texte online. că „limbajul este o parte a organismului nostru. deşi în ştiinţele exacte (biologie. Astfel. cu ajutorul motoarelor de căutare. se produc „la vedere” – textele se acumulează progresiv în spaţiul virtual. static. înseamnă. În era Internetului. am putea defini teoria textului drept o hyphologie (hyphos este ţesătura şi pânza de păianjen)” [2. cuvânt. în sens direct şi figurat. În vorbire. Fiind un sistem de semne. Studiul diacronic şi-a scurtat drastic „parcursul” datorită posibilităţii de a urmări online evoluţia oricărui semn (literă. iar analiza lor.METALITERATURĂ • Nr. se lucrează printr-o întreţesere perpetuă. L. 1970. anatomie etc. dar în cea mai mare parte sunt insignifiante (pronunţie individuală. îndărătul căruia se aţine. pentru a descoperi diversele procese care pot face ca după o lungă perioadă ea să devină de nerecunoscut” [Martinet. îi restituie acestuia exact ceea de a fost privat. „viabilitatea” propriu-zisă a textului „de tipar” este încă dificil de demonstrat. Wittgenstein afirma. scriere individuală. La rândul său. noi accentuăm acum. durata. textul lor de Textul tuturor. text. frecvenţa etc. seismele. 10 x 10” de Emilian Galaicu-Păun [4] (a se vedea şi opinia criticului Eugen Lungu în [5]). în primul rând. în Tractatus Logico-Philosophicus (1922). al întregii omeniri. nu în ultimul rând. În ritmul biologic al naturii modificările se produc cu viteze şi ritmuri frecvent sesizabile cu ochiul „neînnarmat”. câtă vreme până aici s-a luat mereu această ţesătură drept un produs. mai mult sau mai puţin ascuns. pierdut în această ţesătură – această textură – subiectul se desface în ea. un văl gata făcut. ideea generativă că textul se face. „schimbarea” se produce la fel de rapid (în orice moment şi prin fiecare participant la actul de comunicare). O realizare artistică a conceptului de ţesut la nivelul textului o putem întâlni într-un text literar autohton: „Ţesut viu. spaţiul.) ţesutului viu nu i se contestă nicidecum capacitatea de transformare continuă [3]. dar. în text şi chiar în cuvânt etc. De mai bine de 2 decenii. text) de la generarea sa în acest spaţiu.) şi creează impresia de acelaşi limbaj – unitar. Martinet afirmă că „sistemul în mişcare” (= limba) „se schimbă în orice clipă”: „Este suficient să-i examinăm amănuntele funcţionării. Conceptul de text viu sau ţesut viu nu e o noutate în textologie. care. în ţesătură. datorită căruia e posibilă înţelegerea între comunicanţii unei entităţi (alteritatea). viteza. interrelaţionează neîncetat. 1–2 • 2013 dinamismului modificărilor şi a vizibilităţii acestora. textul se naşte. Tehnologiile informaţionale au oferit limbajului scris locul cel mai onorant: fără text comunicarea online s-ar prabuşi. apud 6]. timpul. navighează. Dacă am iubi neologismele. sunt noţiuni fizice. pentru mulţi teoreticieni. cu ajutorul metatextelor (comentariile internauţilor) etc. Umanioarele digitale (digital humanities) se datorează ca disciplină mariajului celor două mari tipuri de ştiinţe: umaniste şi exacte [7] (hypertextul poate fi considerat copilul lor [8]). metatextualitate. înregistrări audio. Aceştia nu atât desemnează terminologic un concept. Trecerea instantanee de la un document la altul. constituind unul din cele 5 forme ale transtextualităţii: intertextualitate.„peste. Biblia (Cartea Cărţilor) – materializat pe deplin în proiecte de biblii online în format HTML [de exemplu. ale conversaţiei. paratextualitate. cât şi incultura sau subcultura au dat năvală pe online. pe de o parte.. Cu toate acestea. Hypertextul este textul afişat pe un computer sau alt dispozitiv electronic cu trimiteri (hyperlinkuri) la alte texte pe care cititorul le poate accesa imediat. procesor etc. Hypertextul Internetului. creând impresia de navigare. superatext. remarcând că dezvoltarea ştiinţei în diferite perioade aruncă din adâncurile limbii la suprafaţă anume asemenea cuvinte. imagini. netipărit. hypertext ar fi exclusiv textul în format electronic/virtual. hypertextualitate.. 15]. dintr-un spaţiu temporal într-altul produce o impresie puternică asupra utilizatorului. — 88 — . În spaţiul cyber sau online se nasc noi forme ale comunicării.. deasupra”) are mai multe sinonime: cybertext. sub protecţia anonimatului prin nickname. în 1982 [12]. pentru a desemna textul ramificat.METALITERATURĂ • Nr. studiile scientometrice evidenţiind tendinţe foarte clare în acest sens. în spaţiul umanioarelor. supertext. Deschis şi direct sau. 14]). printr-un clic de mouse sau apăsare de tastă-secvenţă. Exemplul clasic de hypertext însă rămâne.. utilizatorul a devenit personaj în carnavalul Textului Total. După Nelson. pe lângă text (conţinutul clasic al unui document). creşterea impresionantă a frecvenţei lor în textele ştiinţifice este însoţită de pierderea semnificaţiei unice necesare. Cel mai cunoscut şi mai ilustrativ exemplu de hipertext îl constituie paginile web în documentele HTML (limbajul HyperText Markup Language) din Internet. pe de alta. excesiv de. legături către alte documente. indicând astfel domeniul în care se nasc noile idei ştiinţifice. istoria „unor astfel de cuvinte ar putea constitui un indiciu specific al dinamicii ştiinţelor” [9. indiscutabil. în literatură. megatext. de la un subiect la altul. În spaţiul online tot textul a rămas unul dintre cele mai fervente concepte: în noua sa dimensiune el se numeşte hypertext. Termen din domeniul informaticii a fost introdus în circuit de către Ted Nelson [10] în 1965. Termenul de hypertext (1965) a apărut aproape simultan cu termenul de intertextualitate al Juliei Kristeva (1967). animaţe. prin contribuţia internautului. atât cultura.. Adevărata relaţionare a tehnologiilor infocomunicaţionale cu umanioarele abia urmează să se producă. a fost lansat de G.. parolă de acces (mască) sau cu numele real. Genette. de obicei. 3. Hypertextul (hyper. e-text. cât şi antinorma. de asemenea. călătorie dintr-un text în altul. Atât norma. generând discursul reţelei (net-discursul). Dincolo de text e hypertextul.. unul dintre cei mai în uz termeni în sfera ştiinţelor umaniste. noi genuri ale literaturii (hyperliteratura – o scurtă trecere în revistă a aspectelor în se vedea în [13. În felul acesta. 149]. care conţine. 1–2 • 2013 având ca suport un mediu tehnologizat. şi umanizat. Încă acum 30 de ani Iuri Lotman semnala că textul ar fi. cât semnalează actualitatea unei probleme. dimpotrivă. grafică. Webul care se bazează pe hypertext este considerat una descoperirile fundamentale ale omenirii [11]. p.. desemnând protocolul tehnologic oficial prin care a fost generat. 2. Prin hypertext se întelege un document sau fişier creat printr-un editor. modificabil. hyper „(de) peste. 2) compoziţia textuală eterogenă. construită ca super.. Hypertextul – un text dinamic. textul a rămas „de tipar” sau „de hârtie”. ca produs linear.” (.METALITERATURĂ • Nr. la nesfârşit. Studiul hypertextualităţii va fi una dintre direcţiile cele mai promiţătoare ale criticii literare şi ale lingvisticii postmoderne. spaţiului. textul poate fi examinat ca gândire umană. în contextul TIC. hipertensiune. era negat. Nicăieri în altă parte fenomenul intertextului nu şi-a găsit o exprimare mai clară şi mai completă decât în hypertextul Internetului. „anormal”? Extinderea hypertextului se datorează în exclusivitate hyperlinkului. cele mai multe dintre textele internetului afişându-se deocamdată încă în acelaşi format linear. dincolo de”) – Prefixoidul denotă un grad excesiv de calitate şi. 182]). 18]. ca un parazit ar putea fi considerat hipertrofiat. 3. Termenul medical hipertrofie înseamnă „stare dinamică a nutriţiei”. şi este dialectica hyper – dialectica gradaţiei-falsităţii. de când a fost inventat de către Gutenberg (1554). dezvăluită pe deplin în postmodernism. În opinia unor cercetători.) Hyper este un super. Hypertextul – hyperbolă a textului. hiperbolei-parodiei”*.. o (concreştere) extindere. supra-. E. care datorită excesului unei anumite calităţi trece dincolo de frontiera realităţii şi devine „pseudo”. lichid etc. Cercetătorul rus M.. De atunci stă în chingile de lemn sau de fier ale tiparului.. 3) tempo-ritmul specific. actualmente ne aflăm doar în perioada copilăriei hypertextului. (. ca puzzle. În afară de pânza de păianjen (= ţesătură) (de unde i se trage denumirea webului). 4) interactivitatea. ţintuit şi. Bibliografia domeniului deja numără sute de mii de referinţe [a se vedea 17.) Redundanţa acestei calităţi. În calitate de termen filosofic. în acelaşi timp goliciunea ei. ca în textul tipărit. duce la o slăbire a (cf. hyper se referă la proprietatea unor fenomene sociale şi culturale. fantasticului (numit şi „text-monstru” [13. tranziţia între ele dezvăluie logica ironică a revoluţiilor şi relaţia dintre modern şi postmodern în cultura secolului 20. ca parazit. Pronina [3] discută despre 4 particularităţi ale textului-păienjeniş („паутино-текст”): 1) linkurile sau referinţele hypertextuale. în intenţie. de autosuficienţă. în cele din urmă dobândeşte poziţia dominantă. A fost privit mai mereu bun de citit „cap-coadă”. adică anormal de mare. Е. ca o identitate culturală a secolului 20. care iniţial. în sfera iluziilor. Semnificaţia hyper poate fi extinsă la valoarea a două alte prefixe: super şi pseudo. ca maşină. hypertextul este o construcţie nesfârşită. Majoritatea specialiştilor sunt unanimi în a consideră hypertextul caracteristica cea mai pregnantă a postmodernismului [16]. Nonlinearitatea este caracteristica sa definitorie. depăşind măsura. p. desemnând. super-. Fiind asociat unui produs generat de Internet. în timp ce opusul său.. care poate fi numit intertextul grandios al erei postmoderne. nemişcat. merge în direcţia opusă.1. Cum hypertextul se hrăneşte ca un „ţesut viu” din alte texte. 1–2 • 2013 hypertextuale se consideră dicţionarele şi enciclopediile online etc. se schimbă şi percepţia umană a volumului. Pe de o parte. hypertextul a dezvoltat numeroase metafore/asocieri. îl arată dinamic.. timpului. Epştein [19] explică astfel etimologia prefixoidului hiper-/hyper-: „Hyper. hipertrofie).(gr. — 89 — . care face vizibilă „mişcarea” textului.2. Dar ce înseamnă. babilonică. o hiperbolă a ceea ce este negat. sporind progresiv. De aproape jumătate de mileniu. Odată cu dezvoltarea tehnologiilor. Negarea revoluţionară se dovedeşte a fi o exagerare. 3.. ajunge să fie iluzorie sau pseudo. Această ironie. ca joc.. ajungând la cea mai mare intensitate.N. o morbidă exagerare. în definitiv. le sporeşte sensurile. — 90 — . şi mai interactiv. un supralimbaj al omenirii. Michel Bernard. Atât de cuprinzător. Toate adunate laolaltă reflectă imaginea unui nou Turn Babel al limbilor. în funcţie de lungimea acestuia (mai exact. datorită posibilităţilor tehnologice. mottourile. 20-600 de cuvinte Miniaturile în proză. Iar hypertextualizându-le. aşadar. speciile poetice de mărime medie etc. tabletele. Omul are o gândire nelineară şi. povestirea. Dar cât de mari sau de mici pot fi textele şi care dintre ele sunt asimilabile şi memorabile pentru gândirea umană şi care pentru computer? Într-o cercetare textosimetrică (textosimetria se ocupă de caracteristicile fizice ale textului – mărimile spaţiale). dotat cu linkuri. sloganurile etc. textele publicitare. încât mintea omenească rămâne cumva pe dinafară – omul încă nu a are posibilităţile calculatorului pe care el însuşi l-a gândit. 600-3000 de cuvinte Povestirile. Korbut) Tipuri de text Dimensiuni Microtext 2-20 de cuvinte Minitext Miditext Maxitext Exemple Proverbele. mai viu. text. miditext şi maxitext [22]: Textele din perspectivă textosimetrică (după A. care analizează un nou tip de limbaj – limbajul transpus în mrejele unei tehnologii (Internetul). şi trimite limbajul online în arhivele digitale ale Internetului. formă. Complexitatea termenului hypertext e dată nu doar de aflarea sa la intersecţia disciplinelor exacte cu cele umanitare. haiku-urile. Hypertextul. care nu este doar electronic (doar că cel electronic este mai vizibil şi mai accesibil.3. mai dinamic şi. anunţurile. aforismele. din spaţiul online. 1–2 • 2013 toate textele lumii. Din cauza volumului practic de necuprins. mecanism.METALITERATURĂ • Nr. peste 3000 de cuvinte Unităţile superfrastice. Orice comunicare este. poemul. hypertextuală. consideră că hypertextul ar constitui cea de-a treia dimensiune a limbajului [21] şi ar avea 3D. mijloc şi documentaţie. anume de aceea este „segmentat” de cercetători pentru a putea fi supus analizelor. numărul de cuvinte din care acesta e alcatuit): microtext. iar pe de alta. monografia etc. zicătorile. e-mailurile etc. dar cea electronică deschide porţile mult mai larg către toţi cei care sunt legaţi prin intermediul linkurilor. repetitive. O minte umană nu este în stare să-l cuprindă. a generat deja noi discipline [20]. dar şi de faptul că hypertextul este în acelaşi timp: metodă. Textul lumii este sesizabil vorbitorului numai fragmentat. orice text în sens îngust. A. cuvintele înaripate. minitext. de exemplu. Hypertextul – un text măsurabil. Korbut demonstrează că există 4 categorii distincte de text. Mecanismul tehnologic al HTML a sporit şi mai mult gradul de intertextualizare: a multiplicat perspectivele şi intersecţiile textelor „online-e”. o percepere hypertextuală a realităţii. respectiv. în orice activităţi. 3. pentru că s-ar referi la toate limbile lumii. mult mai plin de referinţe/linkuri decât textul tipărit) există peste tot. articolele publicistice. bancurile. în memoria digitală. romanul. textele poetice. dar şi la toate limbile care ar putea exista vreodată (un supratext). de la origini şi până în prezent. nu numai cea electronică. Pentru domeniul filologiei. obligatoriu. Paratextul este alcătuit din peritext şi epitext – noţiuni se pliază perfect pe paratextul electronic al textonului.şi minitexte. Paratextul e un dialog dintre peritext şi epitext.METALITERATURĂ • Nr. iar cuvintele-cheie (tagurile) devine forţa motrice a textului online. rost. Hyperlinkul – motorul hypertextului. Orice text (în format tipar sau online) este un megasemn în comparaţie cu un grafem. textonul şi hyperlinkul. De aici importanţa paratextului.4. În fine. haos/ordine etc. altfel spus – cântăreşte. text COSTĂ. bazat pe amestecul culorii. fiind măsurabil inclusiv în termeni economico-financiari. la baza căruia realmente se află cuvântul online. Este ceea ce Frédéric Kaplan. de exemplu. cuvintele-cheie. tagul. spunea J. După Korbut.). şi dispun. în contextul capacităţii de memorare a textului de către orice vorbitor. care. textul trece rapid „în uitare”. Motoarele de căutare se bazează pe unităţile acestuia. aspect extrem de important mai ales pentru dimensiunea didactică a textului. Hypertextul – un text comercial. specialist în Digital Humanities din Lausanne. cât şi hypertextului. care. 183] – caleidoscopul. Naumenko [13. Orice literă. Hypertextul are 3 unităţi fundamentale: textul online. dar nu pot reproduce maxitexte (oral!) din cauza că memoria de scurtă durată (imediată) nu poate fi încărcată cu mai mult de 669 de cuvinte. meniul. adică o nouă formă de capital.M. 1–2 • 2013 Existenţa unei multitudini de mărimi (de la foarte mic până la foarte mare. Dincolo de cele cca 700 de cuvinte. şi imaginile caleidoscopice sunt un fel de ţesătură. adică texte de dimensiuni mai mici care înconjoară textul [28]. În opinia aceleiaşi cercetătoare. Eco. deopotrivă: limbă. ambele. „Il n’a pas de hors-texte”. luminii şi oglinzilor. dar şi o carte de vizită a oricărui text (online). Derrida (a se vedea o discuţie în [25]). orice cuvânt căutat aduce milioane [23]. vorbitorii unei limbi reproduc cel mai frecvent micro. care dintr-o mulţime finită de elemente primare generează o infinitate de panouri mozaicale inedite – imagine pe care o găsim foarte adecvată atât linkului. [26]. Aici intră titlul. metaforic. Legăturile textuale în spaţiul online se datorează în foarte mare măsură hyperlinkului. vorbă. de un paratext. webografia docuverse-ului etc. gură. A. titlul şi subtitlurile. ca şi această din urmă. imaginea. deja divizarea în genuri şi specii a prozei nu este altceva decât o clasificare după volum a textelor. cum ar spune U. câteva sute de cuvinte. mai multe pagini deodată este nevoie de segmentarea textului. 3. concluziile etc. Pe Google. Ca să putem vedea/selecta/ochi dintr-o privire etc. Un hyperlink este asemănător cu referinţele şi citările folosite în textele tradiţionale — 91 — . Fiecare link corespunde unei citări. Hyperlinkul e şi el peritext. îmbinare. de asemenea e un semn. p. enunţ. pot parafraza miditexte. Textonul este orice bloc de text care se afişează la o accesare de pagină/document. cuvânt. fragment de text. ca într-un „război de ţesut” modern. Anume din cauza că omul nu este capabil să reţină şi să reproducă mai mult în cel mai bun caz. rezumatul/abstractul. Fiecare text are paratext. numeşte „capitalism lingvistic” [24]. Cuvântul a devenit marfă pe piaţa lingvistică mondială. linkul. sens. Aceste bucăţi/fragmente de text sunt numite textoane [a se vedea 27]. înseamnă. închidere/deschidere. vine în ajutor peritextul (autorul. semnele creolizate. O altă asociere sugestivă propune cerc. 4. Anume în reţea se ţese încontinuu hypertextul. altfel spus – de la textul-literă până la textul total reprezentând totalitatea textelor lumii) a constituit multă vreme un adevărat impediment în calea tipologiei textuale. Ecranul computerului nu-i decât o foaie mai mare decât a unei cărţi în formatul tipar. pod. Mai înseamnă: verigă.HTM — 92 — . cuvânt-cheie etc. printr-un singur click cu mouse-ul pe link sau prin utilizarea cursorului şi tastaturii. za. al webului. ancoră. un system hypertextual e un sistem de comunicare care conţine noduri-legături între părţile sale (şi cu deschideri-dialoguri spre alte texte). – care toate trimit la sensul de bază. Linkul este un tip de joncţiune. de un metaforism bogat. fiind denumit şi hyperlegătură. torţă. „generaţia online”. ochi. p. Primul. Hyperlinkul reprezintă realmente noul semn al cyberspaţiului. a se lua de. prin activarea/accesarea sa. sursă sau trimitere hypertextuală. zuluf. a corela. Atât hyperlinkul intratextual. referinţă.METALITERATURĂ • Nr. funcţia acestuia fiind cea de generator de sens hypertextual. care este (sau poate fi) oriunde. laţ. cât şi cel paratextual au o deosebită importanţă. Linkurile alcătuiesc o reţea hypertextuală. iar anumite proiecte şi site-uri fac această operaţiune în mod constant.com/IXT/RUM0004/Y. la origine. cârnăcior. scoabă. cel mai important şi mai uzual. cu vorbire directă şi cu vorbire indirectă. a lega cu un lanţ. oferind utilizatorului varii texte în format hypertextual (aşa cum se vede în capturile de ecran de pe site-ul Intratext [15]: http://www. ca obiectiv al lor. lanţ. „sărituri” dintr-un text în altul – de unde şi expresia „din link în link”. legătură. a uni. sens al linkului este legătură. nod (să ne amintim: „Noduri şi semne” de N. 12]. Citarea e o formă de legătură. Atât coeziunea şi coerenţa textului. cât şi discontinuitatea acestuia se pot urmări în mediul online în primul rând datorită hyperlinkului. „salturi”. a înlănţui. „generaţia messenger”. buton de manşetă. producere) a sensului se declanşează în momentul activării linkului şi al lecturării noului (hyper)text accesat/deschis. Acest mecanism de formare (construire. Altfel spus. 1–2 • 2013 tipărite. cu „referinţe”. polifonică şi „dialogistică”. Stănescu). linkul este o legătură. inel. În sensul cel mai larg. Termenul link vine din engleză şi dispune. Hyperlinkul se poate insera pe toate elementele peritextuale ale textelor electronice. deoarece poate fi considerat el însuşi un „titlu” pentru textul în care îşi face intrarea. a se înlănţui etc. Orice link e o citare. putând fi considerată „generaţia linkului”. hyperreferinţă. iar activarea (acţionarea) lor contribuie la realizarea coeziunii şi coerenţei hypertextului. Tânăra generaţie face acest exerciţiu în mod constant. element. linkurile sunt un fel de „scurtături din spaţiul digital” [29. a se lega. iar ca verb: a lega. Comunicarea e întotdeauna „cu citate”.intratext. 5. cu diferenţa că destinaţia hyperlinkului se poate accesa automat şi instantaneu. cârlionţ. cu discurs liber şi cu discurs repetat. arc. şi epitext. şi cronotext.HTM Mai jos un exemplu din textul semnat de Constantin Jinga.METALITERATURĂ • Nr. 1–2 • 2013 http://www.com/IXT/RUM0004/_INDEX.HTM http://www. dar nu numai.intratext.com/IXT/RUM0001/X. şi peritext.intratext. şi pretext. şi iconotext. cu numeroase texte de factură teologică.. şi minitext.com/IXT/RUM0004/_P1.HTM Ocurenţa cuvintelor şi afişarea lor în regim real este un principiu de bază al arhitecturii hypertextuale a site-ului Intratext..com/IXT/RUM0004/Y. şi spaţiotext. şi hypertext. Linkul ajunge să fie.intratext.intratext. concomitent. şi paratext. şi videotext..HTM http://www. deci ajunge — 93 — . de pe acelaşi site: http://www. frecvenţa hyperlinkurilor este un indiciu extrem de important al gradului de utilizare a semnului lingvotehnologic şi totodată a capacităţii de gramaticalizare seculară. Orice altă accesare ulterioară. fereastră şi uşă. în acest sens. М. alta lingvistico-semiotică. Mecanismul acestui proces se află nu în receptarea individuală. [32]). deschis tuturor (despre deschiderea textului vorbea şi M. 343]). fiind marcat de 2 dimensiuni: una tehnologico-informatică. După ce a fost accesat – îşi modifică culoarea. cu toate mijloacele. care selectează şi gramaticalizează (adică familiarizează/deprinde cu structura gramaticală a limbii) doar acele elemente din receptarea activă şi evaluativă a enunţului străin care sunt socialmente esenţiale şi constante. inclusiv prin comentariile (comment-urile) utilizatorilor. cu sprijinul tuturor. descărcări. adică spaţiu accesibil tuturor. Este vorba despre „discursul repetat” (E. În acelaşi sens. Эпштейн [31] denumeşte dicţionarul ocurenţelor (frecvenţei cuvintelor) „viziune a lumii”. открытость” [33. Monitorizarea sau măsurarea timpului în care un cuvânt.METALITERATURĂ • Nr. незавершенность. Coşeriu) sau чужая речь: „Textul sau discursul repetat este tocmai ceea ce Bahtin-Voloşinov numeşte „vorbire străină” (чужая речь): „În tipurile (formele) de transmitere a „vorbirii străine” suntem în prezenţa celui mai obiectiv document al unei asemenea receptări. Acest document. vizualizări. frecvenţa utilizării lor – arată clar tempoul în care unităţile limbii se gramaticalizează (a se mai vedea. dacă suntem în stare să-l citim adecvat. mai cuprinzător a ceea ce se întâmplă în actul de limbaj. deci cu cât mai mulţi utilizatori fac click pe el. se poate întreba un specialist al umanioarelor de orientare tradiţionalistă. mai vizibil. de modificări (proiecte de tip liquidpub) ale documentelor online. Acest depozit se completează continuu. analiza în diacronie a vieţii cuvintelor va avea un suport mult mai performant pentru statistici. Noile metode scientometrice. şi hyperlinkul) este o „opera aperta” (U. vorbeşte nu despre nişte procese subiectiv-psihologice nefixate şi produse întâmplător „în sufletul” receptorului. marcat printr-o altă culoare decât celelalte semne ale textului. acoperiş — 94 — . interpretabil la nesfârşit [1]. Bahtin: „неисчерпаемость. neinformatizată. repetată (de către acelaşi utilizator sau de către alţii) va întări „sensul primordial” sau va genera semnificaţii suplimentare. Hyperlinkul în calitate de paratext este margine şi prag. p. alteori licăreşte sau chiar se mişcă. monitorizări etc. care se depozitează în forme ale limbii (glotice). de ultimă generaţie) în spaţiul online. prin urmare. în special altmetrice. dar insuficient abordat de specialişti. prin toate canalele. Hyperlinkul este. deloc surprinzător. 6. indicând utilizatorului că deja „a fost în acel loc”. Eco) tehnologizată. netehnologizată? Pentru a avea un tablou mai clar. 1–2 • 2013 să fie un semn deosebit de semnul tipărit. De ce e nevoie de toate aceste calcule. ci despre tendinţe sociale constante de receptare activă a vorbirii străine. Luminozitatea hyperlinkului. Orice discurs/text fiind deschis continuu către alte discursuri/texte. o expresie sau un text devin bun de uz public şi (de ce nu?) a numărului de utilizatori. monitorizează numărul de accesări. Şi cu cât mai frecvent este accesat un link. cu atât mai important devine semnul din perspectiva frecvenţei/repetitivităţii. Datorită înregistrării cuvintelor (mai ales a celor noi. ci în societate.” [30]**. sunt fondate de însăşi realitatea economică a respectivei comunităţi de vorbitori. de regulă. hypertextul (iar odată cu el. Aşadar. Uneori este subliniat. Coşeriu. Ed. 10.13) 4. revistă de artă. posibil doar în cadrul unuia şi aceluiaşi text (dar nu în cadrul textului şi contextelor) între elementele abstracte ({semne} în interiorul textului) şi necesar doar pentru prima etapă de înţelegere (înţelegerea sensului. 5. Bahtin intuise excelent ceea ce avea să însemne linkul hypertextului: „Textul trăieşte numai intrând în contact cu un alt text (context). văz. se generează sensul. 1–2 • 2013 şi fundament al textului electronic – deci.. nu al lucrurilor (în limita)”*** [34]. nu semnificaţiei). în care stau posibile sensuri în aşteptarea utilizatorului. Plăcerea textului. 10 x 10. tot mai mici. Este gradul de luminozitate al textului. 2. – 2001. Acest hyper. Barthes Roland. în: SUD-EST. care luminează şi înainte şi înapoi. Santopaolo Luigi. 2006._ (accesat 28. iar linkurile sunt realmente semnele luminoase ale spaţiului online. consună şi el cu ideea luminozităţii linkurilor dintr-un hypertext. Posibilităţile hyperlinkului sunt infinite: orice link inserat pe orice element al textului îl deschide către alte texte. 2. Cartier. cât şi la mărimi infinitezimale (nanotexte [38]).edu/3471995/_. http://kzdocs. http://www. Note: 1. un efect. Analiza lor deschide un camp (spaţiu) de cercetare la fel de nelimitat ca şi limbajul însuşi.md/numere/20120620/article_2/ (accesat 22. la început (Cuvântul).07.12). 6. Mesajul biblic „Să fie Lumină!” Şi a fost Lumină”. От глоссы к гипертексту. Doar în punctul de contact al acestor texte se aprinde o lumină (вспыхивает свет). Hyperlinkul va deveni tot mai omniprezent în scrisul şi cititul online: orice click e un link şi un sens nou pe care i-l conferă prin accesare utilizatorul-cititorul-internautul. 2011. Моск. — 95 — . Преимущества и недостатки динамической коммуникации http://www. Сер. Lungu Eugen. al mass-mediei [37] etc.com/docs/index-3383. 36] în economia reţelei globale Internet. Oglindă Emilia. 10 x 10. Пронина Е. Dincolo de acest contact textual se află contactul persoanelor.10. 3. nr. percepţie dactilă (hologramele de pe bancnote sunt doar aproximaţie în acest sens). acolo este o energeia. De altfel. Menţionăm că acest contact este un contact dialogic între texte (enunţuri). locul de unde vine lumina.html?page=10] (accesat 25. locuri „luminate” printr-un apanaj tehnologic. În loc de concluzii.sud-est. Ţesut viu. Posibilităţile hyperlinkului sunt infinite: orice link inserat pe orice element al textului îl orientează către alte texte. Generaţiile viitoare vor trăi într-un spaţiu al culturii. o lumină. in: Limba română. şi nu un contact mecanic al „opoziţiilor”. hypertextuale şi al hypersemnelor. Журналистика. Ţesut viu. Cartier. de text şi de paratext este primordial în lumina teoriilor moderne. locuri marcate. raportat la ce a fost.academia. Chişinău. Rolul hypertextului şi al linkurilor în calitate de semne „vii” [35.se referă atât la mărimi spaţiale tot mai mari sau pluridimensionale.. Nu în zadar specialştii au observat că acolo unde se nasc semnificaţiile. Galaicu-Păun Emilian. Е.METALITERATURĂ • Nr. O posibilă interpretare. «Живой текст»: четыре стилевых признака Net мышления // Вестн.07. Creativitate şi schimbare lingvistică în viziunea lui E. 2012.docdat.13). obişnuind (deprinzând sau adaptând cu) textul respectiv cu dialogul. cultură şi civilizaţie. – № 6. multiplicându-i perspectivele şi semnificaţiile. ун-та. precum şi în calitate de hypersemn. insesizabile cu organele de auz. http://briviana. Таллин. 2004.07. nr. php (accesat 12. Intratext – Eulogos.archives-ouvertes. Le Livre.my1.pdf (accesat 18. La question de la langue a l’epoque de Google.ru/video/show/brand_id/20898/video_id/156591 (accesat 22. Марков Александр.md/index.13).07.07. http://en.Ю.12. 8. Текстосимметрика как раздел общей теории текста.fr/docs/00/04/68/71/PDF/tel-00006260.03.msu.ca/unsorted/litera/Revue_Texte/ bernard. http://lib. 11-12.07.slideshare. „Il n’y a pas de hors-texte” (Jaques Derrida).13).07.ru/article/1951 (accesat 30. http://www.13). 2011.07. Эпштейн М. Революция: от супер к псевдо”. «Hypertexte: la troisième dimension du langage». 5-20. Лотман Ю.13). 2002. Epshtein. 10. – (Transcript: Lettre). Notable innovation http://en. Russische literatur im Internet: Zwischen digitaler folklore und politischer propaganda. 14. Digital humanities http://en.13).chass. http://www.12).ru/~rly/science/hypertext/ (accesat 30. ru/publ/11-1-0-29 (accesat 30. 1993.larevuedesressources. On the term ‘text’ in digital humanities.10.(accesat 22. http://tvkultura. Науменко А.org/wiki/Digital_humanities (accesat 18. 19. – 734s.wikipedia.METALITERATURĂ • Nr. 01.2010).com/IXT/RUM0001/ (accesat 30.13).intratext. фил. 1982. Kaplan Frédéric.13). University of Toronto). 1–2 • 2013 2012. (accesat 27. Ertzscheid Olivier.03. Le Lien.gumer. 20. http://www. Эволюция эйдоса: от идеи к виду. Дисс. 24.13). 16.ru/reload/PostFile. Introduction au capitalism linguistique. докт.internetactu.13). Douglas Ayling. 11.php?go=articole&n=1732 (accesat 30. p. abstract (accesat 10.php?article27 (accesat 30.net/frederickaplan (accesat 27.07. 21. Seuil.chdu.org/wiki/Ted_Nelson (accesat 27.russ. Статьи по семиотике и топологии культуры.pdf (accesat 30. Идеология эпохи видео.2010). – Bielefeld: Transcript Verlag. Caton Paul. Les enjeux cognitifs et stylistiques de l’organisation hypertextuelle: le Lieu. http://limbaromana. Ertzscheid Olivier.07. «Александра».org/content/28/2/209. 17. 2005. Paris. 2004. Bernard Michel. http://tel.М. 23. 184-196. La littérature au second degré. http://tvkultura. Does contemporary fiction tend to — 96 — . http://www. 7. Texte (Trinity College. Новые понятия и термины. http://llc.13).topos.wikipedia. Барнаул. 25. şi M. n°13/14. http://french. p. 1992. (Cap. 22.ru/video/show/brand_id/20898/video_id/156593.utoronto. №6. «От гуманитарных наук к гуманитарным технологиям».org/wiki/List_of_Notable_Innovation (accesat 12.oxfordjournals.07. наук. 9.13).info/bibliotek_Buks/Culture/Lotm/14. http://www.ru/nlo/2012/118/m35.ua/ pdf/novitfilolog/13/75.ru~Korbut2005. Гипертекст как явление ситуации постмодернизма. 13.07.М.13). Текст в оценке современных филологов.13).Н. 01.13) 18. http://www.philol. L’hipertexte: haut lieu de l’intertexte. Русскоязычный электронный гипертекст как новый объект филологического исследования. Genette Gérard. Проективный словарь философии. Чувильская Елена.net/2012/04/06/ nos-langues-a-lheure-du-capitalisme-linguistique/. Kaplan Frédéric. 12.13).07. 15. Palimpsestes. Текст как семиотическая проблема).N. Сетература: место сборки (recenzie la cartea: Schmidt H. a se vedea.07. Nelson Theodor. http://postfile.13).07.wikipedia. на соискание ученой ст.03. în aceeaşi idee. http:// www. org/spip.PDF (accesat 27. Корбут А.13).html (accesat 30. http://magazines.pdf (accesat 29.edu. 1930. 2006. Интернет-журналистика.: Искусство.02. Versiunea 0. 2012. http:// www. Махов А. 2003. Iaşi. Редактор С. болезненную преувеличенность. Эпштейн М. С. Internet şi filosofie.13). 18–20 октября 2011 / отв.ayling.13). с. 1979).pdf (accesat 30. Выпуск 4. POP Liviu.А. Ленинград: Прибой. în: Analele Universităţii din Craiova. http://idsi. Эстетика словесного творчества. 2004. Nr.02.edu/957510/Internet_i_Filosofie.narod. переход между ними раскрывает ироническую логику революций и взаимосвязь модерного и постмодерного в культуре 20-го века.Бахтин. достигая наибольшей интенсивности.13). дисс. канд.pdf (accesat 04. «гипертрофия»). Значение «гипер» можно разложить на значения двух приставок: «супер» и «псевдо».06. переходить в область иллюзий. http://www. No 24.ru/kutaisi. Внутренний контекст и метафора «живой поликодовый гипертекст».: ЮНИТИ-ДАНА.13). 29.А. hyper — над. 32.07. приводит к ослаблению (ср.ru/dictionary/text. 37. 64-70. – 26 c..html (accesat 30. 36. – Самара: ПГСГА. (Грузия). Залевская А. Гипертекст как объект лингвистического исследования // Материалы II международной научно-практической конференции. Poetica discursului liminar în comunicarea artistică. Типология художественных гипертекстов на основе немецкоязычных интернетсайтов Автореферат. 30. Lingvistică.html (accesat 21.ru/text16/027. Эстетика словесного творчества. Частотный словарь и философская картина мира.htm (accesat 21.13).METALITERATURĂ • Nr.1.03.md/files/ file/publicatii/Ungureanu_CEEOL. Калмыков А. 2005. ch/slav/ling/textes/VOLOSHINOV-29/III-2. 27. p. 182-193. p. «гипер» указывает на свойство определенных социальных и культурных феноменов. Кутаиси. Бахтин M. 26._Versiunea_0. Москва. 2012 p. Марксизм и философия языка.07. 1979. in: Вестник ТвГУ. Bолошинов B. Москва. in: М. 2010.13).. http://www.13).lib. Бахтин М.pdf (accesat 30. Серия „Филология”.13).veer. греч.. сверх. 1-2. оно переходит в противоположность. Linkul şi rostul: două concepte înrudite.и макротекста.htm#%D0%B7_02 (accesat 05.1 (accesat 21.07. 35. 2011. 33.eu/sites/default/ files/files/pdf/philological_sciences_gisap1. 1986. Editura Universităţii „Al.04.info/61/epst_v_concept1.academia. I. который самим — 97 — .06. усиливаясь. Церетели. филол. Ungureanu E.(hyper-. Stancu. Предлог „В” как понятие.. – 194 c.H. Стройков.M.runivers.unil.html (accesat 30.06. http://vjanetta.com/content/ documents/Academic/Lancaster%20University/ENDERIDA. * „гИпер. наук: 10. Проблема текста в лингвистике. фантомов. Кутаисский государственный университет им. Valeriu P. in: Актуальные проблемы изучения и преподавания славянских языков и литератур.. 34. самодостаточности. http://www2. 445 p. М. http://gisap.А.evartist. филологии и других гуманитарных науках în Эстетика словесного творчества Москва. Вардзелашвили Ж. Cuza”. Ак. М.) «Гипер» – это такой «супер».. Коханова Л. 1–2 • 2013 confirm or resist the notion that there is no “outside-the-text”? http://www. 38.07. Бахтин М. Anul XXXIV. Как философский термин.” (.13). Искусство. http://slovar. 297-396 (accesat 21. Наномасштабное исследование микро. Paratextul. http://www. Seria Ştiinţe Filologice.А. К методологии гуманитарных наук.М.13). 31. 28.М.02. обозначающая чрезмерную степень качества и одновременно его мнимость.narod.М. переступая свою меру.indd_. слова «гипертония». 22-25.ru/bookreader/ book142216/#page/325/mode/1up. . по ту сторону) — приставка. Сборник научных трудов.. приобщающий данный текст к диалогу. гиперболой того. а об устойчивых социальных тенденциях активного восприятия чужой речи. освещающий и назад и вперед. возведенного в «супер». Только в точке этого контакта текстов вспыхивает свет. которые социально существенны и константны и. отлагающихся в формах языка. что этот контакт есть диалогический контакт между текстами (высказываниями). только соприкасаясь с другим текстом (контекстом). полностью раскрываясь в постмодернизме. 1979) http://slovar. е. а не вещей (в пределе).) Избыточность данного качества. его «псевдо». а не смысла).. что отрицается. Революционное отрицание оказывается преувеличением. говорит нам не о случайных и зыбких субъективно-психологических процессах «в душе» воспринимающего.METALITERATURĂ • Nr. а не механический контакт „оппозиций”. обоснованы в самом экономическом бытии данного говорящего коллектива. как в самосознании культуры 20-го века. Подчеркиваем.М. если уметь его прочесть. приобщающем к грамматической структуре языка) лишь те моменты в активном оценивающем восприятия чужого высказывания. К методологии гуманитарных наук // М. Этот документ. ** „В формах передачи чужой речи перед нами именно объективный документ такого восприятия.Бахтин. тогда как его противоположность. разрастанием. (. За этим контактом контакт личностей. гиперболы-пародии [19].lib. в конечном счете приобретает господство.: Искусство. которая изначально. возможный только в пределах одного текста (но не текста и контекстов) между абстрактными элементами ({знаками} внутри текста) и необходимый только на первом этапе понимания (понимания значения. М.htm — 98 — .М. и составляет диалектику «гипер» – диалектикu усиления-подделки. «в намерении».” (36 ..” [30] *** „Текст живет. Эта ирония. Бахтин. оборачивается его иллюзорностью. 1–2 • 2013 избытком некоего качества преступает границу реальности и оказывается «псевдо». отрицалась. следовательно. а в обществе.М. Механизм этого процесса – не в индивидуальной душе. Эстетика словесного творчества. отбирающем и грамматикализирующем (т.ru/dictionary/text. multiple. ending by denying itself. alternatives modernisms with different speeds etc. reacţii. previzibil. by extension. im-becalizată. zicea Cioran.. Keywords: modern. failed modernism. 1–2 • 2013 POLEMOS POLEMOS Universitatea „Tibiscus” din Timişoara ADRIAN DINU RACHIERU RESurECţIa modErNISmuluI? CâTEVa prECIZĂrI TErmINologICE AbSTraCT This study resumes a discussion on the meanings of the concepts: „modernism” and „modernity”. O conferinţă ţinută de Aura Christi la Bistriţa. cu prilejul Zilelor Liviu Rebreanu (noiembrie 2012). There is also noted failed modernism. on the basis of a tendential modernism. on the other hand. And this family of concepts. Indeed Adrian Marino noted that modernism includes (absorbs) and overcomes. Cu o — 99 — . modernism. o dezbatere aplicată asupra acestei problematici devine imperioasă acum. Fiindcă apelul lansat sub genericul Resurecţia modernismului pune în discuţie chiar destinul naţional într-o Românie manelizată.inevitably – an „abusive and explanatory” synonymy. including the sphere of a new idea (from the current to fashion) and. the concept in question constantly changes its contents. cel care dorea febricitar „schimbarea la faţă”. a devenit un veritabil manifest literar. asaltată de diversiuni „progresiste”. postmodernism. Between these concepts there are many mutual relations and interferences. „fructul unei pasiuni moderniste”. perpetuates . multiple modernities. cu o identitate sabotată. alternative modernisms. We should note that there is a tendency of «eternal modernism”. the idea of modern. maintaining confusion.METALITERATURĂ • Nr. stârnind. Şi dacă România a fost. spraying itself into a „suite of modernisms”. sparking a multitude of reactions so that. consequently. there is noted „modernizing pluralism” and. modernus (derivat din modo. Ceea ce pentru un Lionel Trilling era „cultura antagonică” a modernismului (tendinţele coexistând tensional) devine în plin postmodernism (termen inventat. pe care Adrian Marino îl publica în 1969 şi care se dorea „o mică încercare de precizare literară” (vezi Modern. instaurând o estetică a tranzitoriului şi a imanenţei. Dacă ne restrângem la câmpul ideilor literare. nescutite de schematismul dualist. sperăm. hermeneutul propunea acest efort clarificator şi observa. Oricum. nu vom risipi ceaţa terminologică în absenţa unei istorii conceptuale. surprinzând şi suportând deplasările de mentalitate şi gust estetic. privind cu jind (măcinată de complexe de inferioritate) la cei ce au atins desăvârşirea. Ne întoarcem. Inevitabil. contingentul. încremeniţi în canonic.METALITERATURĂ • Nr. adică „recent”) nu ofereau. o opoziţie estetică. Perspectiva modernităţii obligă la o ruptură. modernism. Conştiinţa mereu schimbătoare a modernităţii (erodând autoritatea tradiţiei) îl îndreptăţea pe Baudelaire să observe. vom invoca un dens studiu de terminologie. repudiate acum. aşadar. concomitent şi – probabil – independent. conştiinţa modernă fiind – notează sec Adrian Marino – „un produs teoretic lent”. de Randall Jarell pentru „noua — 100 — . iniţial. jumătatea artei (subl. „mutaţia culturală majoră”. modernitatea fugoasă obligă la o discuţie aplicată. că modernitatea este „tranzitoriul. la ceea ce se consideră a fi un „antagonism etern” între clasic şi modern.”. în plin romantism. nici. De unde şi obiecţia goetheană că arta. fundamental. 1969). departe de a avea o specificitate pur literară. pe un teren nebulos. acuză o evidentă determinare cronologică. implicit o labilitate a frontierelor în plan larg spiritual. opţiunea clasică. depăşind ca amplitudine problematică celebra Querelle des Anciens et des Modernes.) a cărei cealaltă jumătate este eternul şi imuabilul. e obligată la preluări. orice noutate e relativă.U. într-un fragment din Florile răului. ultima lui determinare). mai târziu. modernitatea indică tocmai calitatea de a fi modern (sau. invadată de luxurianta vegetaţie a aproximaţiilor. neavând motive proprii.. Nici nous. angajând această discuţie. Confuziile care bântuie în sfera modernului. că. modernitate. desfăşurând o viziune intemporală (implicând excelenţa) nu se împacă cu şocul descoperirilor moderne. Fiindcă opoziţia în discuţie.L. 1–2 • 2013 condiţie însă. făcând din succesiune un argument valoric. Odată cu înlocuirea. Şi dacă modernul rămâne noţiunea-cadru. oferind criterii imuabile. are anticipări. de Arnold Toynbee pentru a desemna o „nouă eră” şi folosit. altfel spus. n. se pare. de neocolit. Mentalitatea modernă se afirmă însă prin antiteză şi are un cert caracter polemic. potrivit lui Matei Călinescu. „conţinutul concret al modernului”. Toată lumea va fi de acord. Opoziţia operează şi în interiorul modernităţii. că triada invocată „nu poate ieşi din sfera timpului”. ci instituiau doar „cenzura cronologică”.. acceptând programatic vârtejul schimbărilor şi noul cu viaţă scurtă.. pornesc de la eseistica veselă şi lipsa de rigoare a multor comentatori. Deci noutatea va provoca ruptura. Iată. fugitivul. prin secolul VI. E. precursori etc. Conştiinţa prezentului ca suport valoric înseamnă şi lepădarea de o estetică a permanenţei. cronologicul se sprijină pe tipologic. ordonând o materie rebelă prin judecăţi categoriale. a termenului de vechi (anciens) cu cel de clasic (ca noţiune estetică). Venind cu documentare „rece”. ca „efect natural” al progresului. originalitatea absolută este o iluzie. renunţând la un trecut normativ. Mai mult. Iar sincronizarea cu „spiritul timpului” presupune. proclamând – cu o făţişă superioritate – conştiinţa de a fi modern. Ar trebui să observăm că există. redescoperindu-l. Vocaţia negativistă a modernismului. 1–2 • 2013 poezie” americană a anilor `50. expus căderii în desuetudine. teoretizează (într-un corp elastic de principii) şi organizează impulsul modernităţii.METALITERATURĂ • Nr. modernismul (indiferent de forma sa concretă) este „antiteza trecutului” şi impune agresiv devalorizarea lui. negreşit. Umberto Eco respinge o definiţie cronologică a postmodernismului şi îl investeşte cu virtuţi funcţionale. pe de altă parte. în sens larg. orice modernism provoacă adversitate şi polemici şi marchează o fractură culturală. Manifestul futurist. Ambalat de acest suflu „voluntarist şi imperativ”. fiecare epocă are modernismul său şi cultivă ceea ce numim „goana după nou”. de pildă. El. dar. Fiindcă. să nu uităm. perpetuează – inevitabil – şi o sinonimie „abuzivă şi explicativă”. acut-interogativă. privind cu o gesticulaţie infatuată achiziţiile culturale care i-au premers. Orice modernism. deseori. în numele negativismului radical. se considera instalat pe „promontoriul cel mai înaintat al secolelor”. Curios. mecanicistă. mai ales. este sortit perimării. ca tendinţă. sensul estetic cu cel istoric – sociologic (cronologic) al noului. un pseudomodernism sfârşind prin a masca absenţa vitalităţii creatoare şi cultivând tocmai „iscusinţa goală” (cum sună un vers arghezian) câtă vreme înseamnă doar mimetism şi snobism. impulsionată de vectorul antitradiţional. depăşind graniţele înguste ale unui curent literar. Dar obiecţiile cu caracter strict estetic nu pot fi ignorate. care se vrea chiar „superlativul modernismului”. un „modernism etern”. recuperatoare. Iar avangarda. antrenând imitaţia şi mimeticul cade în pastişă şi afectare. cerând o substituţie. modernismul se radicalizează şi şochează. diferenţierea faţă de anterioritate. o opoziţie deschisă şi violentă. — 101 — . scuturat acum de conotaţiile apocaliptice injectate de istoricul englez) chiar sensul mişcării. postmodernismul ar reprezenta tocmai o ultimă modernitate. prin extensiune. deschide o perspectivă de meditaţie istorică. orice tendinţă inovatoare. Modernismele. împinge la extrem astfel de exagerări ale modernului şi modernităţii. Pe bună dreptate. modernismul nu se rezumă la a-şi declara voinţa de a fi modern. Adrian Marino constata că modernismul include (absoarbe) şi depăşeşte. reamintim. Dacă modernismul include. sfârşind prin a se nega pe sine. conceptul în discuţie îşi modifică în permanenţă conţinutul. conduce la „ruptură”. implicit. Este limpede că modernismul are nevoie de „o definire continuă” tocmai prin succesiunea modernismelor şi impune prin caracterul său negativist. caducitatea pândeşte în perspectiva istorică după cum sincronizarea imediată. a se proclama ca atare şi. pe de o parte. pe de altă parte. Avem. emanciparea de sub tirania formelor date însemnând. el conjugă. el rămâne un termen periodizant (împovărat de un prefix care îi asigură respectabilitate). văzut de un Camil Petrescu ca o „emblemă vie a efemerului literar”. clădit pe refuz. Având obsesia prezentului şi cultivând programatic noul. cuprinzând sfera ideii de nou (de la actualitate la modă). ideea de modern. În fond. înţeles de cel care a scris Numele trandafirului ca un Kunstwolen („un mod de a opera”) prin disponibilitatea de a revedea trecutul. Iar această familie de concepte. în accepţia aceluiaşi Adrian Marino. întreţinând confuzii. un modernism care nu ezită. „vin şi pleacă”. pulverizându-se într-o „suită de modernisme”. cum bine se spune. consumată deja în alte locuri. emfatic. iar. Deci nu modernitatea trebuie respinsă. Lucrurile stau însă cu totul altfel. E drept că şi postmodernismul şi avangardele se raportează polemic la tradiţie şi au un punct comun: anticlasicismul funciar. să mai observăm că. Nu acesta e chiar orgoliul nedomolit al avangardei? Apetiţia pentru nou. Nu avertiza Apollinaire că „noul constă numai în surpriză”? * Ar trebui să notăm. Dar dacă atacul avangardist înseamnă o negaţie radicală. Pentru unii postmodernismul ar fi. Abia astfel e semnat certificatul de deces al clasicismului. Iar noul este în permanentă regenerare şi. propunând creaţii în avans faţă de epocă. trebuie reformulat periodic. crede Habermas. este un act de invenţie. pe de o parte. încurajând revoltele avangardei (în avans faţă de propria-i epocă). inevitabil. de fapt. instalându-se în chiar imanenţa realului. pe lângă modernismul propriu-zis. de avangardă. Indiferent de opţiunea terminologică (şi postmodernismul încurajează „ciocnirea” termenilor). Insurecţia antidogmatică. asta îşi propune. mereu în prefacere concură la întronarea noului. ideea clasică şi cea modernă sunt „calităţi egale” ale binomului. Aşa privind lucrurile. postmodernismul îşi propune o recuperare nediferenţiată a trecutului. care îşi proclamă. chiar ultima avangardă. în postmodernism.METALITERATURĂ • Nr. — 102 — . în consecinţă. îl transcede. a înţelege sensul lui (ca nouă epocă) obligă la a redefini noutatea. pe de altă parte. a posteriori) şi un altul. deopotrivă. Fiindcă postmodernismul există într-o „lume plurală şi incontrolabilă”. a priori valorile. în dorinţa de a fi actuală ea se neagă continuu pe sine. cel puţin. ci doar unul „neterminat” (J. desigur. Încât. iar modernul se defineşte ca o categorie deschisă noutăţii. îmbrăcând şi forme violente nu ajunge însă. ea devine compatibilă cu întoarcerea în trecut. azi e viril „al doilea modernism” (cum numeşte Liviu Petrescu postmodernismul) sau modernitatea târzie (în termenii lui G. 1–2 • 2013 sau. Creaţia. inevitabil. Deşi gândite în opoziţie. ci ideologia neoconservatoare a postmodernităţii. pe urmele lui E. Dar tendinţa negării. generalizând acel „frisson nouveau”. Dar muzeul înghite orice avangardă! În fine. dobândind o superioară conştiinţă de sine. dacă modernitatea nu reprezintă un proiect ratat. cum deja am menţionat. modernul defineşte aerul epocii şi. impune falia. Iar reconsiderarea lui. delegitimând (ca intenţie) tradiţia. Percepută ca atare. Mai mult. prin surparea prestigiului clasic şi erodarea argumentului vechimii este – s-a observat – eminamente modernă. Şi. înţeles ca efemeridă şi condamnat grabnic la vestejire şi dispariţie. în afirmare. Ideea modernă pedalează pe diferenţiere. Fiindcă. Marinetti). M. spuneam. prin refuzul spiritului canonic. Habermas). resorbit într-un prezent etern. oricum neierarhizabile. cu izbitor apetit insurecţional se iveşte la orizont. violentând gustul epocii. Vattimo). recunoaştere şi. al autorităţii literare şi. ea îşi adaugă. fără ezitare. postmodernismul nu poate râvni la a fi mai mult decât o modă (încă „la modă”!). se ştie. un ceva „mai nou”. stupefacţia întreţinând obsesiv modernolatria (F. că există un modernism care manifestă o „bunăvoinţă principială” faţă de toate fenomenele (recunoscute. contestaţie. el se dezinteresează de problema sensului şi alungă himera „unităţii” operei. „spiritul epocii”. se face din perspectiva ironic-ludică. propulsându-le anticipativ şi omologându-le zgomotos. Lovinescu. autonomă (validată). receptivitatea modernă. în viziunea lui Sorin Alexandrescu. considerăm că adevărata resurecţie priveşte nu modernismul. Şi Sorin Alexandrescu. făcând elogiul modernităţii. pe urmele lui Charles Harrison şi Paul Wood (v. solicită întregul repertoriu cultural. Aşa cum nu există un nou definitiv. există un „pluralism modernizator” şi.METALITERATURĂ • Nr. P. în consecinţă. modernisme multiple. pe suportul unei modernizări tendenţiale. Ar trebui să observăm că noul are totuşi o dublă semnificaţie.S. coordonator: Sorin Antohi. Lovinescu). startul în cursa modernităţii înregistrând ruptura dintre cultură şi politic. Fireşte. sociologic. Iar conservatorismul literar sfârşeşte în „canibalism” literar. Conștiinţa modernă manifestă un virulent spirit antitradiţional şi se rupe de trecut. iscând o multitudine de reacţii. înlocuindu-l.. Călinescu – un „proces de compenetraţie”. „revizitarea” trecutului. visul emancipator eşuând. — 103 — . deseori. constatăm. cu numeroase relaţii reciproce şi interferenţe. înseamnă – după spusele lui G. ci modernitatea. ca valoare în sine. prin valorile-cadru statuate. nu furiile demolatoare ale avangardei sau asaltul revizionist al demolatorilor. 1–2 • 2013 tendinţa apologetică. judecat în context. orice avangardă e regăsibilă la muzeu. cum observa sociologul Constantin Schifirneţ. Încât o discuţie serioasă. exprimă. ferit de „alterare”. abia începe. cu viteze diferite etc. până la urmă. În numele acestei compenetraţii. nescutită de erupţii de pasionalitate.. Faptul că deceniile ultime au mutat centrul de interes de la creaţie la receptare (vezi voga sociologiei recepţiei) nu eclipsează rolul noului. alternative. sincronizată mentalităţii şi sensibilităţii de ultimă oră se educă necontenit prin noutate. iar actualitatea. ca valoare de relaţie (poziţională) şi apoi imanentist. modernismul românesc e opus modernizării. În fond. Întâi. cazul românesc. După cum. Editura Muzeul Literaturii Române. Modernism și antimodernism. Dar şi modernizări ratate. 2008) propunea o aşezare a problemei pe trei nivele: modernizarea (ca proces). Deoarece modernitatea. ca reflecţie personală. manevrând iluzia anihilării lui. în chip postmodern. departe de a fi doar o strictă cronologie. în intoleranţă. în volumul Modernism și antimodernism. starea de spirit a colectivităţii (în pofida tuturor ambiguităţilor). Interpenetraţia nou/vechi funcţionează în orice epocă. Din nou. modernitatea (ca stare de spirit colectivă) şi modernismul. nu întâlnim nici noul „pur”. neîndoielnic. după cum.. Negativismul hrăneşte antiteza şi chiar „ura împotriva înaintaşilor” (E. pe caz românesc. Încât. contemporary Romanian poetry. subject/object. Catrinel Popa makes a re-assessment of contemporary poetry through the concept of meta-transitivity which enables double integrative perception of contradictory concepts such as mimesis/poesis. Repere pentru o poetică a metatranzitivităţii (2007). transitive/reflective. Un astfel de caz binevenit este termenul de poezie metatranzitivă. –. fără metafore.a. a creat un spirit de emulaţie de-a lungul deceniului ce s-a scurs după apariţia acestuia în 2002. The study demonstrates erudition. împreună cu întregul evantai de sinonime care l-au însoţit – poezie democratică. Highlights for the Poetics of Meta-transitivity. directă. Labirintul de oglinzi. ambiguous. epic/lyric etc. Keywords: meta-transitivity.METALITERATURĂ • Nr. redutabilul volum despre poezia modernă al regretatului teoretician Gheorghe Crăciun. fictional/real. Termenul de poezie tranzitivă. a devenit rapid un instrument de lucru în aparatul critic utilizat pentru analiza poeziei generaţiei ’80. nature/convention. A Labyrinth of Mirrors. generând în cele mai fericite cazuri. As current poetry is mimetic and non-mimetic. Oferta terminologică a profesorului de la Braşov a creat terenul pentru alte propuneri şi completări. F ără doar şi poate. false transitive etc. solid theoretical basis as well as personal intelligent reading of poetry. Aisbergul poeziei moderne. imanentă. — 104 — . denotativă. the concept of meta-transitivity is recommended as the most appropriate to understand this poetry... currently used to analyze poetry. propus şi explicat de Catrinel Popa într-un studiu publicat la cunoscuta editură „Polirom”. 1–2 • 2013 EVA ÎN AGORA EVE IN AGORA Institutul de Filologie al AŞM ALIONA GRATI ÎN labIrINTul mETaTraNZITIVITĂţII ABSTRACT In her study. pragmatică ş. poetics. derivate ce completează meritoriu şirul iniţiat cândva de Tudor Vianu în Arta prozatorilor români. a poeziei contemporane din Occident şi din literatura română. oarecum. aşa cum l-a impus tradiţia.. Observator cultural. cadru didactic la Facultatea de Litere de la Universitatea din Bucureşti. sintetizând rezultatele drumului deja parcurs.. prin urmare. natură/convenţie. Mimesis nu înseamnă doar precizie referenţială (imitarea naturii). Catrinel Popa îşi revendică noutatea contribuţiei sale cu insistenţă. Labirintul de oglinzi. capabil de veritabile sinteze ale literaturii contemporane. precizează autoarea şi îşi porneşte demonstraţia de la noţiunea de mimesis. premiul „Ioan Petru Culianu”. propus şi analizat cu pertinenţă de Gheorghe Crăciun. Revenind la termenii de poetică a metatranzitivităţii şi de poezie metatranzitivă (poezie care-şi asumă poetica metatranzitivităţii). ajungând până în zilele noastre cu un patrimoniu de înţelesuri diferite şi pline de paradoxuri de interpretare. un stagiu de cercetare la Roma (2002-2004). în 2006. Ce înseamnă metatranzitivitate? Relaţia dintre cuvinte şi lucruri. sau.. aidoma razelor de lumină jucate în labirintul de oglinzi. exercitându-se cu flexibilitate într-un spaţiu al dialogului mutual între sensurile consemnate. conotaţie/denotaţie. dar şi de aprecierea juriului care i-a decernat. de traducător şi de colaborator la revistele de cultură România literară. ce numără. Ar fi suficientă prezentarea resemantizării de proporţii pe care a suferit-o conceptul în câmpul teoretic al structuraliştilor ca să ne dăm seama de imposibilitatea postulării unei alternative rigide. având paralel activităţi de cercetător. Dimpotrivă. Dilema veche etc. ce-şi trage semnificaţiile de la Platon şi Aristotel. şi al iluminărilor lor reciproce. prin procedee şi convenţii abil manevrate”) îşi încurajează destinatarul să facă abstracţie de «cadrul teatral» pe care îl presupune (în mod tacit) scrierea unui poem” – nu se impune ca rigidă.. un autor de excepţie. rezolva „marea contradicţie a poeticii optzeciste”. în vecinătatea conceptului de poezie tranzitivă. prin prisma acestei dimensiuni. subiect/obiect. s-a bucurat de atenţia unei edituri celebre. simplificatoare şi reducţionistă prin excelenţă şi. autoarea insistă în a ne convinge că aceasta trebuie înţeleasă ca depăşind logica binară – sau. Primul ei studiul teoretic*. realizată sub coordonarea istoricului şi criticului literar Mihai Zamfir care îi dă „avizul” printr-un succint. configurată simultan în laturile ei ludic-textualistă (cu deschidere spre sine) şi (micro)realistă (cu deschidere spre real).METALITERATURĂ • Nr. inclusiv de-a lungul studiului de faţă. transparent/opac. fictiv/real. Cartea are la bază o teză de doctorat.. operaţie necesară şi pentru a explica şi. potrivit criticului. trebuie să menţionăm efortul cercetătoarei de a le găsi şi valida o zonă aparte de utilizare în procesul de reevaluare a poeziei contemporane (intenţie mărturisită în Argument). Cu răbdare şi clarificându-şi mereu paşii pe care urmează să-i facă. tranzitiv/reflexiv etc. printre altele. şi — 105 — . dar evitând declaraţiile tari. epic/liric. 1–2 • 2013 Catrinel Popa este doctor în filologie. Acestea au sarcina (expusă în debutul studiului) de a demantela o serie de opoziţii ca mimesis/ poesis. Lectura studiului ne va descoperi. vom numi poezie metatranzitivă acel segment al creaţiei poetice care.. mimând transparenţa (peste câteva pagini autoarea precizează modul în care este mimată transparenţa: „. Definiţia formulată de câteva ori şi nu întâmplător mai pe la mijlocul cărţii – „. un exeget al cărui discurs asociază erudiţia cu lectura inteligentă şi personală a poeziei. Doi la număr sunt vectorii studiului: formularea unei definiţii a metatranzitivităţii şi cartografierea. dar înlesnitor „Cuvânt înainte”. s-ar părea că avem de-a face cu un şir nesfârşit de «revanşe». raporturile dintre literatură şi lume. aflaţi sub presiunea constantă a unei realităţi deja codificate (să ne gândim doar la lumile virtuale accesibile prin intermediul computerului. de la un teoretician la altul.METALITERATURĂ • Nr. Pentru a împăca aceste abordări opuse a fost nevoie de o trecere în revistă a mai multor modalităţi de a regândi. apoi în câmpul literar românesc. Cu precizarea că transparenţa este conştientizată şi serveşte ca şi „camuflaj”. lumi ficţionale. reprezentare. realism ş. un cod al limbajului. tematizarea simultaneităţii lumilor posibile” (sublinierile ne aparţin) (p. reuşind să reprezinte simultan la nivel literal-mimetic şi la cel (meta)mimetic. mai limpede şi mai explicită. pe lângă preocuparea etalată pentru real. multă vreme reprezentare a realităţii. în termeni flexibili. real şi imaginar artistic. în fapt. poezia ultimei jumătăţi de secol XX se vrea în acest fel „implicit și teorie a poeziei. aceste dimensiuni au început să fie percepute ca şi complementare: „autorii ultimei jumătăţi de secol. pe care îl perpetuează şi îl resuscitează totuşi constant.. definiţia ajunge să fie mai densă. iar realitatea imediată se înfăţişează percepţiei noastre ca multitudine de posibilităţi. cu care cercetătoarea operează cu lejeritatea unui bun cunoscător al principalelor contribuţii teoretice pe această temă. micului sau marelui ecran. totodată. Odată punctată teoretic în prima parte a cărţii. la ideea scrierii unui poem. O astfel de poezie manifestă. S-ar putea vorbi chiar despre o nouă ficţiune perversă a venerabilului concept de mimesis. problematizând deseori (im)posibilitatea fidelităţii faţă de referent” (p. o tot atât de evidentă aplecare către evidenţierea metacomunicativă a discursului. din moment ce realul se articulează ca replică a ficţiunii. la demontarea mecanismului aşa-numite «iluzii realiste».). asumarea lucidă/ludică a convenţiei. abordările fiind determinate de structura timpului. al jocului imprevizibil între valorile tranzitive şi cele ale metapoeziei. 87). Cu alte cuvinte. episoade dintr-un turnir nesfârşit. Este vorba deci de o transparenţă înscenată prin procedee şi convenţii abil manevrate. Ei colaborează. 88). aşa cum se prezintă acesta din perspectiva structuraliştilor. mai complexă. Părerile se împart de la o epocă la alta. în condiţiile în care nu de puţine ori Lumea pare că începe să imite Cartea. la rândul ei. şi. Ceea ce poate constata acum este faptul că de la un segment anume al evoluţiei poeziei. Oricum ar fi. Prin asimilarea continuă a semnificaţiilor constitutive.a. Autorul şi cititorul cunosc astăzi deopotrivă condiţiile «contractului ficţional» şi nu ezită în recunoaşterea complicităţii lor. înclinând spre proză. prioritate capătă înscenarea. respingând totodată tentaţia evaziunii într-un spaţiu prea exaltat de propriile diferenţe faţă de real. conştientizează din ce în ce mai mult reciprocitatea raportului dintre realitate şi ficţiune. Lume şi Carte. iradiind spre mii de raporturi posibile. la «realitatea». poezia metatranzitivă este acel segment al poeziei create după logica in-betweenness. pro- — 106 — . implicând discuţiile în jurul termenilor-sateliţi: referenţialitate şi convenţionalitate. metatranzitivitatea trece proba regăsirii în poezia mai întâi universală. 1–2 • 2013 nici doar o convenţie. considerată. realitate şi ficţiune. pentru a trimite dincolo (metatransparenţă). Înfăţişându-se ca transparentă pentru realul cotidian pe care îl înscenează. la universurile ficţionale şi modelele livreşti etc. Din moment ce viaţa de zi cu zi este asediată de ficţiune. Modul de funcţionare a poeziei lui Francis Ponge este a unui mecanism în doi timpi. În realitate ingredientele textualiste şi formula „poeziei realului” se regăsesc în ambele grupări. Nichita Stănescu. poeţii postmodernişti uzează pe larg de posibilităţile retorice şi hibridizărea poeziei pentru a repune în discuţie limitele reprezentării. ci tocmai relaţia. Veşnica pendulare între transparenţă şi obscuritate. despre care s-a spus că se îndreaptă programatic către text. Roberto Deidier. Geo Dumitrescu.METALITERATURĂ • Nr. Abundenţa detaliilor în aparenţă nesemnificative. Mai cu seamă. cercetătoarea survolează şi poezia italiană. Acest survol asupra poeziei autorilor europeni şi americani constituie o demonstraţie a faptului că „între evocarea realului şi reflecţia asupra posibilităţilor limbajului. până la un punct. 1–2 • 2013 blematizând procesul de scriere a poeziei. 162). Poetul francez îşi arată apetenţa pentru spaţiile liminare în care reflecţia asupra obiectului scrutat şi asupra cuvântului care desemnează obiectul se redimensionează în continuu. utilizarea unor procedee pentru a accentua concreteţea lumii etc. Geo Bogza. raportul care se stabileşte între cuvinte şi lucruri” (p. Mesajul poeziei lui. poeţii de la „Steaua” ş. între banalitatea existenţei cotidiene şi ritmurile misterioase ale altor lumi plasează poezia lui Pier Vittorio Tondelli în experienţa performance-ului postmodern. mulţimea amănuntelor inexplicabile trădează căutarea autorului de a descoperi o modalitate poetică care să permită convertirea banalului în mister. Mai mult. nu există o prăpastie de neîntrecut” (p. În intenţia de a cartografia metatranzitivitatea. acestea îşi pot asuma roluri similare. identificând la Eugenio Montale. George Bacovia. reprezentând în mod cert produse ale mentalităţii metatranzitive. Nu se poate afirma că poezia tranzitivă este un apanaj exclusiv al poeţilor optzecişti. De ceva mai multă atenţie se bucură Mircea Ivănescu. cu romanul. cu transparenţă mimată. Cu o poezie a autobiograficului. biografistă. opţiunea programatică a poeţilor optzecişti pentru metatranzitivitate devine evidentă. Cercetătoarea consideră că nu există motive certe pentru a trasa frontiere între „grupul textualist”. cărora Catrinel Popa le dedică câte un compartiment în care îşi utilizează — 107 — . exprimate prin tendinţa de expansiune a prozaicului. Această balansare între planuri ontologice şi genuri a îndreptăţit-o pe Catrinel Popa să vorbească despre o componentă metatranzitivă a creaţiei francezului. suficiente momente în care aceştia utilizează strategii retorice sofisticate pentru a mima transparenţa şi directitatea. susţine autoarea. Este mai adecvat. şi „lunedişti” care au scrutat realul. poetul american Robert Lowell s-a manifestat ca un autor extrem de lucid cu deschidere spre teoria poeziei. pentru a identifica anticipări ale modelului. Pier Paolo Pasolini. Fapt care o determină pe Catrinel Popa să mai treacă odată prin poeţii cei mai frecventaţi ai exegeţilor Tudor Arghezi. S-a vorbit despre această poezie că fuzionează cu eseul şi. 141). Dacă în cazul poeţilor interbelici sau a şaizeciştilor se poate vorbi de repere doar. să se vorbească despre faptul că această poezie a transgresat opoziţia între latura ei ludic-textualistă şi cea (micro)realistă. care „nu trebuie însă confundată cu autoreflexivitatea sau autoreferenţialitatea. Elio Pagliarani. elemente ale metatranzitivităţii existând şi în poezia modernilor de la începutul secolului trecut. alternări ale stilului indirect cu cel direct. este despre posibilitatea şi imposibilitatea reprezentării.a. din simplu motiv că nu limbajul ca atare este obiectul meditaţiei. Marin Sorescu şi Mircea Cărtărescu. METALITERATURĂ • Nr. cum ar spune epistemologii. în care transparenţa şi simplitatea este mimată ca reacţie la utopiile ideologilor regimului totalitar. 240). Cartea românească. Poetul care ilustrează cel mai pregnant poezia metatranzitivă este Mircea Cărtărescu. Catrinel Popa găseşte acestei complicităţi un nume cam greu de pronunţat. — 108 — . pentru care „interesul pentru realul concret. perceput în toată complexitatea sa extraordinară se îmbină cu o conştiinţă acută a «realităţii» literaturii” (p. dimpotrivă se vrea una care celebrează „complicitatea” Lumii şi a Cărţii. Cu deosebire. dar e şi aproape „de neegalat atunci când vine vorba despre sugerarea (prin discrete procedee) a unei game extrem de variate de transgresări. Paralela 45. 1–2 • 2013 pe larg recuzitele teoriei. Jurnal de sanatoriu. dar relevant – metatranzitivitate. Mircea Ivănescu este un notar extenuat al realului. palpabil. 2001) şi traducător din italiană (Monte Francesco. între diverse modele de realitate” (p. Note: * Catrinel Popa are câteva debuturi: în calitate de poet (Caietul oranj. Magia viselor. 2008). Dicţionar de mituri şi simboluri onirice. infiltrări şi amestecuri între cele mai diverse «straturi» ale realităţii şi ale memoriei culturale sau. este o realitate de gradul al doilea chiar şi atunci când se referă la personaje şi evenimente care au avut loc în realitate. Această realitate însă nu intră în contradicţie cu cea primară. în La Lilieci se pot găsi suficiente argumente pentru a da posibilitate autoarei să afirme că este o poezie „tipic tranzitivă”. în ultima instanţă. Ar fi bine să nu renunţăm uşor la propunerile terminologice venite de la colegii noştri. 202). La sfârşitul traseului rămânem convinşi pe deplin de faptul că literatura. . în care prozatorul descoperă „mie- — 109 — . 1–2 • 2013 Universitatea de Relaţii Internaţionale din Moldova LILIA PORUBIN CrITICa lITErarĂ Ca TExT (I)mEdIaT ABSTRACT Nina Corcinschi’s book. S e pare că exegeza literară tinde să ia. Nina Corcinschi analyzes the literature of the time with obvious satisfaction and commitment. combines the rigors of research with relaxation and ease of a literary discourse which contains irony and. 2012). cu umor. autoarea le ripostează în exerciţiu semiotic: „Jocul de cuvinte. performed with different theoretical tools (semiotic. archetypal. rebeliunile sintactice. but also with professional detachment. chiar şi în fragmentele cu un fast experimental fonetic afişat şi în care relaţia cu referentul este foarte ambiguă (. textele Ninei Corcinschi ţintesc să provoace lectura activă şi competiţia de idei. În proza lui Dumitru Crudu. arhetipale. The opinions expressed by the author are bold and accompanied by arguments. Keywords: literary criticism. spre exemplu. literature of the time. mişcările pe contrasens definesc stilul Goma: convulsiv.. care combină rigorile studiului doct cu relaxarea şi dezinvoltura unui discurs literar. Voltaic Arc.METALITERATURĂ • Nr. garnisit cu ironie şi. care nu se ia deloc în serios. structuraliste etc. împânzit cu citate de specialitate şi „gustat” de un număr foarte redus de cititori.) O realitate contorsionată şi paradoxală altfel decât contorsionat şi paradoxal nu poate fi exprimată”. sometimes. study etc. structuralist etc. realizate cu diferite instrumente teoretice (semiotice. de cele mai multe ori. Opiniile exprimate de autoare sunt curajoase şi însoţite de argumente. theoretical tools. fie un fel de discurs „de gaşcă”. The Text as (im)mediate(d) World (Chisinau. It is clear that we face a book with defined personality and attitude that ensures successful pleasure of reading and indicates prospects of commentary dedicated to literature. humor. The author’s texts aim to provoke active reading and a competition of ideas. Arcul voltaic. E cert că avem în faţă o carte de atitudine şi cu personalitate bine conturată. dinamic. autoarea se lasă ghidată de indicatoarele detaliilor aparent nesemnificative. Textul ca lume (i)mediată (Chişinău. „Supărată” pe cei care îi contestă lui Paul Goma talentul literar.) sau diagnoze critice de întâmpinare. 2012). De aceea m-a bucurat lectura cărţii Ninei Corcinschi. indicând alte intenţii decât gratuitatea şi frazarea manieristă. ones) or critical diagnoses of reception. pe alocuri. forma fie a tratatului strict teoretic. Whether they are text analyses. Fie că sunt analize pe text. La Anatol Moraru – apreciază savoarea lingvistică şi miza read-appeal-ului. adăugând: „Comentariile aerisite. la Aliona Grati – de graţia cu care autoarea trece prin teoriile literare mai noi. Ceea ce o interesează la Vladimir Beşleagă este un aspect mai puţin cercetat al creaţiei domniei sale – poezia. Reverberând în planul emoţional şi raţional în acelaţi timp. 1–2 • 2013 zul destinal al urbei. formule concise scânteietoare şi bucle teoretizante. Impresiile lecturilor imediate coexistă cu acribia şi decelarea minuţioasă în perspectiva unor metode consacrate de investigaţie critică. aplicate de Nina Corcinschi. în descendenţă rimbaudiană. la Diana Iepure dejoacă „surprizele tipicului”. dar şi cu detaşare profesionistă. mizând pe colocvialitatea tonului. cu aliajul dintre: „energie şi logică. autoarea este atrasă. urmărind. iar atitudinea ludică. dexteritate şi rigoare”. la Savatie Baştovoi – urmăreşte distopia vieţii trăite ca un reality show. cele care asigură personalitate şi savoare criticii sale. alternează ori se asociază cu riguroase analize de gramatică a sensurilor. în melanjul dintre tragic şi comic. la Radmila Popovici-Paraschiv – scriitura organică şi proaspătă despre „arta de a fi femeie”. se întâlneşte cu ceremonialuri meticuloase de cercetare literară”. adică a imediatului cu mediatul rezidă natura dublă a cărţii Ninei Corcinschi. În compartimentul criticii. grav. Nina Corcinschi analizează literatura momentului cu vădită satisfacţie şi implicare.METALITERATURĂ • Nr. diagrama întâlnirilor polifonice pe aceeaşi undă melodică a scrisului. Nina Corcinschi analizează configurarea unui fragmentarism al contrariilor. calităţi pe care le semnala Andrei Ţurcanu în prefaţa cărţii. În poezia lui Grigore Chiper. de afirmaţiile „subversive”. cel care dictează regulile jocului din ringul societăţii”. clocotul subteran. la Maia Morel – de noutatea abordării conceptului de creativitate şi implicaţiile sale curriculare în şcolile din Franţa şi din Republica Moldova. asigură plăcerea lecturii şi indică perspectivele reuşite ale comentariului dedicat literaturii. la Alexandru Burlacu. — 110 — . pigmentată cu umor sau cu o uţoară ironie. Tocmai în îmbinarea emoţiei lecturii cu rigurozitatea analizei. Sprinteneala condeiului e insesizabil înlocuită de un stil auster. iar la Iulian Ciocan – surprinde o anumită tehnică a semnificării. aceste conexiuni. TipoMoldova. its evolution vectors and the literary imagery of Bessarabia and of the Bessarabians as archeic expression of Romanism with its historical doublets and its tragic deviants. conceptual “urbanism” with „ruralism” of vigor and ancestral feeling. De la debutul său până azi el susţine — 111 — . Andrei Ţurcanu practică o critică programatică. Keywords: literary criticism arheus.METALITERATURĂ • Nr. The literary work bothers the writer only as ontological resonance. de textul care transpune imaginar un substrat ontologic colectiv românesc. truth. polemical spirit. center. This view of literature is announced like a program and with vigor of a life creed. In the critic vision of the archeity of a margin Andrei Turcanu manages to harmonize a structural. sensibilitate şi erudiţie. It is a defining book. fascinat cu predilecţie de opera impregnată cu însemnele arhetipale ale literaturii. cu dovada implicării totale. 2013). E o revenire prin care autorul reiterează coordonatele esenţiale ale demersului său critic dintotdeauna: luciditate. margin. as archeic sense that is found in the hidden structures of artistic imagination. i.e. a combustiei absolute şi cu efectul diagnosticului clar şi exact. it shows the spirit of Bessarabian postwar literature. C riticul Andrei Ţurcanu revine editorial la rampă cu antologia Arheul marginii (Iaşi. 1–2 • 2013 CRONICĂ REVIEWS Institutul de Filologie al AȘM NINA CORCINSCHI ANdrEI ŢurCaNu ŞI mIZa arhEICĂ a lITEraTurII abSTraCT The anthology The Archeus of the Margin written by the critic Andrei Turcanu is a book of attitude that defines the writer’s critical vision on Bessarabian literature and his attitude of a man of the city. de direcţie. ontological. „singuri împotriva tuturor”. Arheul marginii e o carte de atutudine. care proiectează opera într-o albie ontologică. care defineşte viziunea critică a scriitorului asupra literaturii din Basarabia. amorţit în suficienţă şi somnolenţă. care tensionează şi resuscitează printr-o incisivitate şi chiar „agresivitate” sănătoasă spaţiul nostru cultural. nuanţat. centrului viciat de indiferenţă şi comoditate. Percepţia contextuală a operei. implicat cu toată ardoarea atunci când trebuie să lupte pentru o idee. dar şi atutudinea lui de om al cetăţii. Chiar începând cu primul text. criteriile absolutului Patriei Ideale. edificator de lume. Bogdan Petriceicu Haşdeu. de vectorii acesteia de evoluţie. polemic. eleganţa şi rafinamentului limbajului. Tocmai de aceea. Constantin Stere. o direcţie aparte în critica din Basarabia. de ancestral. desincronizat cu trendul „lumii literare” zurbagie şi adesea vanitoasă. Este o carte definitorie. vii încă într-o „margine pe metereze” în luptă cu — 112 — . În plină postmodernitate. E cel care fiinţează şi care (în)fiinţează. Misionari profetici. cu rezonanţe largi. a adus în critica literară de la noi şi un spirit polemic explicit sau implicit. Cel care. prin noutatea. uitate. cu energia esenţelor tari româneşti. Înţeleg că acesta e sunetul Adevărului şi-l pun pe hârtie. criticul (dar şi poetul) Andrei Ţurcanu se lasă ghidat doar de Adevăr.METALITERATURĂ • Nr. În pofida spiritului său polemic. cu imaginea întotdeauna la vedere. salvatoare. rămânând însă un spirit vulcanic. cu „ruralismul” de vigoare şi simţire ancestrală. scrie criticul într-o tonalitate litanică. aceşti „basarabeni ai marginii” contrapun. „Ciocănesc adâncurile. Adevărul este poezia. Un fel de aristocratism literar îl ţine departe de duelurile orgoliilor inflamate şi de cancanurile scriitoriceşti. În aceste momente sunt foarte fericit”. În acest sens. Autorul evocă imaginea unor scriitori basarabeni. prin care se exprimă un dispreţ suveran faţă de fondul naţional al literaturii. el este un singuratic. cu surprinderea rădăcinilor şi avatarurilor factorilor rizomatici ai literaturii. cu o intransigenţă morală covârşitoare. distanţându-se net atât de formelele primitive şi demagogice ale unui ruralism agresiv cu iz păşunistic depăşit şi revolut. dar şi de imaginarul literar al Basarabiei şi basarabeanului ca expresie arheală a românismului cu dubletele sale istorice şi deviantele anamorfotice. această viziune asupra literaturii se anunţă cu prestanţa unui program şi vigoarea unui crez de viaţă. dar şi orice gând încărcat de sensuri. şi mă bucur când ele îmi răspund cu un sunet neaşteptat de orgă cosmică. Alecu Russo. O literatură nu poate supravieţui fără axul arheic şi fără miză ontologică. 1–2 • 2013 constant. conceptual şi stilistic. în sensul în care dă seama de spiritul literaturii basarabene postbelice. exactă şi fără nici un fel de compromis când e vorba de criteriul valoric. În epoci de decadenţă şi derivă ontologică a Centrului. de primordial. ei vin cu forţa stihială a străfundurilor ignorate. – foame şi voluptate în acelaşi timp – . Fascinat de adâncuri. Andrei Ţurcanu reuşeşete să armonizeze în viziunea critică a arheităţii marginii un „urbanism” structural. Paul Goma şi Antonie Plămădeală. era învinuit în anii ”70 că s-ar „uita peste pârău”. dar întotdeauna viu şi ardent. se asociază mereu într-un discurs elastic. care au avut în literatura şi cultura română un rol de fermenţi ai arheităţii naţionale. autorul Arheului marginii nu este un scriitor al spotului mediatic. de concepţie. dar şi de manifestările zgomotoase cu pretenţie de elitism. primul semn şi. autorul nu putea să nu ajungă la unul dintre cei mai profunzi prozatori basarabeni. Viaţa și moartea nefericitului Filimon sau calea anevoioasă a cunoașterii de sine. închisă în sfera organică a „bobului de rouă”. străin firii naţionale şi să stimuleze noi orizonturi de aşteptare. exasperante. exploziile ei de creativitate şi maximalism. Expresie a acestei vicieri ontologice este deviantul autohton. heraclitean prin ardenţa spirituală. E şi un roman al „deconspirărilor”. Un alt roman parabolă a neantizării naţionale este Hronicul găinarilor de Aureliu Busuioc. Blestemul mioritic funcţionează implacabil. până la urmă. care. atrăgând atenţia la „duelul” unei lumi mici. la Vladimir Beşleagă şi. incongruenţa dimensiunilor lor spaţiale şi morale care impune situaţii şi comportamente ireductibile”. nişte valenţe nebănuite. Situarea în lumina orbitoare a criteriilor absolutului. Andrei Ţurcanu. în sensul în care scoate în vileag utopiile şi schemele istoriografice sovietice care au fisurat fiinţa românească dintre Prut şi Nistru şi au adus-o în pragul disoluţiei. de altă parte. scris în 1969-1970 şi publicat abia în 1989. rupt de cadrul organic de viaţă. Relevantă este antiteza de proporţii a celor două universuri.METALITERATURĂ • Nr. inocenţa. „Romanul. conştient de blazonul superiorităţii şi erudiţiei sale intelectuale. Interesat în special de opticile prin care se reflectă în literatură imaginea identitară a românului basarabean cu implicitele ei fracturări şi deviaţii istorice. viclenia istoriei. a însemnat mereu şi asumarea unei condiţii de „singuratici tragici”. dar şi tragismul ce transpar din vocea critică a acestui autor. suprapus. nu prin plierile conjuncturiste. atacă cu încrederea şi savoarea celui care-şi asumă fiecare literă scrisă. agentul neantizării arheului naţional. liric şi pamfletar deopotrivă. oferă într-o textură încărcată şi convulsivă tragedia profundă a unui neam fracturat în interiorul său. Centrul conjunctural şi oportunist nu iartă lecţiile de verticalitate. Opera literară îl preocupă doar ca rezonanţă ontologică. Ciobanu drept „poem”. mai apoi. Excesiv prin intransingenţele sale morale şi de ordin estetic. la romanul său încă prea puţin comentat şi înţeles. mai exact. refractar la surogatele şi impostura literară. fascinante pentru moment. sarcasmul. anamorfoze cu sensurile inedite ale unui imaginar poetic specific „mărgioarei” asaltată şi. Sunt admirabile aici ironia. patosul său profund. caracterul ei organic şi. remarcă Andrei Ţurcanu. susţine criticul. fără excepţie. În el se văd ca într-o oglindă profundele problemele de mentalitate. cu „teroarea istoriei”. 1–2 • 2013 un imperiu inexorabil. duşmănii cumplite. subliniindu-se. viciată în integritatea ei identitară: „pe de o parte. — 113 — . credem noi. înstrăinat de relaţiile de rudenie fireşti”. Trecând în terenul actualităţii literare nu putem decât să constatăm că este un mare dar acest spirit justiţiar într-o literatură în care criteriile de creaţie şi cele de apreciere nu mai funcţionează. E vorba de Dumitru Matcovschi. dezlănţuie uri înfocate. spectaculos. firea locului. ştiind că o poate acoperi argumentativ. Forţa debordantă a marginii. ca sens arheic ce se descoperă în structurile ascunse ale imaginarului artistic. „lansează salve de adevăr”. devin repede incomode. capabile să cauterizeze tot ce este fals. despre care criticul afirmă că „folclorizează cu program”. În această viziune a semnificaţiilor de ansamblu o poezie care părea epuizată la primul prag hermeneutic îşi descoperă. la jocurile poetice fără miză majoră. suprimate de un diletantism agresiv cu fiţe de originalitate. Textul critic a fost calificat de Mircea V. E un duel din care derivă o gamă largă de metamorfoze. după propria expresie. Ambele demersuri. Pe acest palier al judecăţilor. amărăciunea trucată prin inocenţa jucăuşă a lui Nicolae Esinencu. dar şi cu Theodor Codreanu. confirmă. opiniile sale despre statutul operei. — 114 — . mai noua „corectitudine politică”. în apărarea căruia. autentice de fiţele scrisului la modă. Adevărul. e însăşi miza fiinţei româneşti în confruntare cu timpul” e împărtăşită şi de Andrei Ţurcanu. cu o descendenţă marxistă. răspunde: „Mihai Eminescu. Concluzia lui Adrian Dinu Rachieru. la întrebarea: „În ce om de cultură vă regăsiţi ca român?”. despre situaţia culturală şi social-politică de la noi. în contextul „războiului imagologic” care se dă în jurul acestuia. un alt polemist ce lucrează „în marginile adevărului” arheităţii româneşti. aşa cum observa criticul încă atunci. Ţinta polemicilor acestor doi autori este utopia comunistă antinaţională şi.METALITERATURĂ • Nr. devine o grilă de disociere a scriiturii naţionale. la „marginea existenţei”. Lider exegetic al optzeciştilor. de dragul epatărilor ieftine şi a „onorurilor” de doi bani. Andrei Ţurcanu. Ultima parte a cărţii. care. Analizate din perspectivă actuală. criticii literare şi ale istoricului culturii prin care autorul îl „apără” pe Eminescu. viguroase. trend remarcat de criticul nostru deja la sfârşitul anilor ’80 în poezia Lorinei Bălteanu şi Grigore Chiper. 1–2 • 2013 răsturnările de valori. poezia „abia tangibilului” scrisă de Grigore Chiper. căderea din ontologia identitară arheală în starea amorfă de masificare. fie că se cramponează de o verbozitate cu dulce iz de bălegar autohton”. îndărătnică şi revigoratoare în anumite momente de descumpănire identitară. diavolul în literatură este „sterpul gesticulator. carenţele de caracter. se încadrează în viziunea lui Andrei Ţurcanu în acelaşi trend al literaturii basarabene caracterizat printr-o progresivă şi ineluctabilă reificare a fiinţei umane şi dezontologizare a realului. încă la debutul generaţionist. mărturisindu-şi adeziunea pentru sacralitatea gestului scriptic. ieşirea existenţei din ontologie şi o resemnare de captivi în „interioruri de sticlă” a poeţilor. În serialul „corectitudinii politice” se înscrie şi exerciţiul de denigrare a lui Eminescu. pateticul militant al «tezei». în cartea Eminescu după Eminescu. care reduce spaţiul existenţial la debaraua populată cu molii. dar şi în romanul Martorul de Vasile Gârneţ. Incizii în caldarâm cuprinde interviurile scriitorului în care se regăsesc crezurile personale. În analiza poeziei Doinei Postolache demersul critic face o rocadă de la „marginea românismului”. criticul basarabean apreciază cercetarea inderdisciplinară cu metodele sociologiei receptării. erodarea nucleului tradiţiei. mizând pe internaţionalism sau globalism. Analizând studiul lui Adrian Dinu Rachieru. care. Dacă „rosturile divine” se regăsesc în opera care oferă „chei pentru adâncurile fiinţei”. el este Calea. „înrudită” cu aceasta genetic. au ca ţintă de lucru neantizarea elementului naţional. Tânăra autoare. este apreciată în mizele ei „justiţiare” pentru adevăr. fie că această teză ţine de «ultimul» curent literar implantat de pe malurile Senei pe malurile Dâmboviţei. în cuvântul său sălăşluieşte fiinţa naţiunii noastre”. „privirea de sticlă” a poeziei Lorinei Bălteanu. în percepţia lui Andrei Ţurcanu. Nu e trecută cu vederea nici critica literară. criticul se simte „înrudit” scriitoriceşte cu „ferocele justiţiar” Vasile Coroban. într-un interviu. precum că „miza Eminescu este una fundamentală. lui Theodor Codreanu i se alătură Adrian Dinu Rachieru. „O carte bună e ca o împărtăşanie”. ca şi celelalte tipuri de scriitură. subliniază Andrei Ţurcanu. n-a emis nicio apreciere care să nu se fi confirmat în timp. METALITERATURĂ • Nr. 1–2 • 2013 Sunt reflecţii care nu te lasă indiferent. Cu atât mai mult că în spaţiul basarabean, tocmai această particularitate de a gândi literatura şi arta în general este astăzi anulată de goana unei alinieri grăbite la un globalism de circumstanţă. Aceleaşi forme fără fond, despre care ne avertiza Maiorescu, fac şi acum lista priorităţilor demersurilor noastre estetice. Autorul Arheului marginii îşi asumă până la capăt această condiţie, acest rol necesar şi oarecum ingrat dacă ne gândim că nici poetul şi nici criticul Andrei Ţurcanu nu este (încă) apreciat la justa sa valoare. Dincolo de această „fatalitate”, trebuie să constatăm, că noua sa carte de critică, de altfel, ca şi cărţile de poezie, îl acreditează pe autor drept unul dintre cei mai importanţi critici şi poeţi români din Basarabia şi chiar din întreg spaţiul românesc. — 115 — METALITERATURĂ • Nr. 1–2 • 2013 Institutul de Filologie al AȘM MARIA PILCHIN CEalaltĂ poEZIE îN „OlEaNdrII mĂ STrIgĂ roZ” dE MarIa ŞlEahTIţChI AbSTraCT In the review to “The Oleanders Cry Out to Me in Pink” by Maria Şleahtiţchi the author approached to the poems not only in terms of their aesthetic messages, but also in terms of their concepts. “The other poetry”, a phrase from the title, announces another interpretation of the text and of its author, insisting on the idea that it is possible and necessary to review the androcentric poetic canon. Thus, Maria Sleahtitchi “produces” feminine poetry which is inspired by the existence and way of thinking of the hand that writes. Everything in this book is done in a dialogical style; the Other, the man is a complementary component and an idea of lacking opposing elements. A poetic discovery consists in the philosophy of the household and of a domestic world of things. The intertextual connections with the great literature “betray” the theorist behind the poet. Thus, Maria Sleahtitchi, the poet and the professor of literature, inhabits the same space – literature, but in a fractal way. Keywords: the Other, virile/feminine literature, androcentrism, poetic dialog, genderlect. oleandrii noștri de-acasă/ mă strigă roz înapoi Maria Şleahtiţchi 1 ... dacă n-ai înţeles/ decodez mesajul/ de tine mă deosebesc/ sunt femeie Volumul de poeme „Oleandrii mă strigă roz” (Cartier, Chişinău, 2010) semnat de scriitoarea Maria Şleahtiţchi nu face parte din acele cărţi tautologice, care înmulţesc paginile inutile. E un volum laconic acesta, de un laconism somptuos, unul pe care îl parcurgi cu senzaţia acelui multum in parvo poetic care place. Iniţial citeşti opt poeme „apocrife”, care te fac să te întrebi dacă e vorba de un „fals” autor sau de poeme nerecunoscute de vreun canon de scriitură. Dezlegarea vine cu — 116 — METALITERATURĂ • Nr. 1–2 • 2013 titlul primului poem: „apocrifele sinelui rătăcitor”, or, e anunţată o alteritate auctorială, Celălalt autor, în manieră borgesiană şi cu intertextul eminescian „pe mine mie redându-mă”. Există o trăsătură ginică a acestei poezii, care se caracterizează printr-o identitate a relaţiei cu Celălalt: „cunoaşte-mă pe mine însămi”, astfel impunându-se ca „cealaltă poezie” în formula noastră. Versul-ax al poemului întitulat este: „nu sunt ca tine”. E vorba despre o identitate a raportării la diferenţa de gen, de unde şi: „... dacă n-ai înţeles/ decodez mesajul/ de tine mă deosebesc/ sunt femeie”. Aşa cum nimeni nu poate să promită ceva celuilalt, nimeni nu poate pretinde celuilalt nimic, coexistenţa e marea taină şi fericire umană – aceasta este una dintre ideile centrale ale acestei cărţi, e una din ideile-latenţă. E o feminitate în plinătatea ei, e totală. De la copila „ mică/ cu cearcăne fragile/ cosiţe – codiţe de mâţe/ port o cărare pe mijloc/ cum poartă bunica zânovia/ în fotografia ei de epocă”, la fiinţa maternă din poemul dedicat Mihaelei: „cum mă simt/ când/ nu mai simt cum/ mi se acreşte / laptele-n ţâţe”. Se pare că acest poem conţine toată poezia lumii. Citim aici o descendenţă feminină cu tăcerile şi strigătele ei: „sunt tăcerea/ vântoaicelor cu răni/ abia tămăduite”, e şi gândul că ne tragem forţele din propriile noastre neputinţe. Dar apare şi femeia-munte: „ea .../ îşi tremură mineralele/ îşi scutură regretabil calcarele”. Or, El şi Ea populează diferite anotimpuri: „intrări şi ieşiri / din primăverile evei în / toamnele lui adam”, căci „în martie încep să te iubesc/ cu toate celelalte luni ale anului”. E şi acel „sine rătăcitor”, ca un Ahaşver feminin, ce se tot caută în ceilalţi, în alteritate şi diferenţă. E o gândire feminină a lumii, una care nu poate să nu fie diferită în masivitatea literaturii virile, e cealaltă poezie în care „plopii fără soţ” (arborii eminescieni fără pereche) oferă locul „plopoaicelor hermafrodite/ cu ugerele pline de laptele/ verdelui crud ”, e o penetrare profund esenţială, până la cele două genuri întâlnite bisexuat într-u singur trunchi, corp, un fel de androgin anomal. Or, o astfel de înţelegere a universului nu poate să nu uimească. E o înţelegere maternă, a acelei Mater hemon, Mama noastră cea de toate zilele, esenţa pământului mamă. E acea mentalitate a maternului care ajunge iniţiatic la ideea că e anost să fii perfect, mai bine zis să pretinzi a fi. Transpare şi ideea imperfecţiunii ca o garanţie a supravieţuirii, dar nu e vorba de o pasiune literară pentru devianţă, atât de în vogă azi, e vorba de o deschidere spre tot ce musteşte de viaţă, tot ce este vital şi astfel adevărat. E şi înţelegerea marilor erori umane, o înţelegere ontologic-feminină chiar şi a faptului: „ca cel mai iubit să fie neapărat şi cel trădător”. Treptat înţelegi că există o performantă polarizare în această carte de poezie, una ce anunţă din start lipsa vreunei concentrări egocentrice a istoriei lirice. E un fel feminin de proiectare în poezie. Acea etică a Celuilalt: „Între mine şi tine între casa mea şi a ta ... / urcă cu greu mahalaua mea / spre mahalaua ta / prodăneştii mei spre prodăneştii tăi” până la „umbra ta peste umbra mea” din alt poem. Dialogul uman însă pare să abolească orice „gender gap”, acea diferenţiere dintre bărbat şi femeie din unele studii de gen. Maria Şleahtiţchi polemizează pe tărâmul scriiturii în maniera criticii franceze, e vorba de o apropiere de conceptul propus de Luxe Irigaray, cel de „noua feminitate”, formulat într-un discurs metaforic ce reflectă varietatea şi disoluţia eului, reconfigurând astfel şi relaţiile cu ceilalţi. — 117 — Există şi o raportare profanatoare din afară: „cobori din pat cum ai intra în/ cuşca cu lei/ iminenţă fatală/ ai prefera totuşi savana/ acestei arene de circ”. Aceeaşi metafizică a căminului. tavan şi duşumea” şi cu idealuri de papier-mâché. te surprinde prin oralitate şi înţelepciunea populară care se tânguie la vestea nietzschiană „că dumnezeu a murit”. autoarea propunând adevărate structuri mintale venite dintr-o axiologie a fiinţei care scrie: casă.. În care obiectul poate atinge dimensiunile universului divin „în sâmbăta paştelui”. oameni./ Tare mai sunteţi proaste fa. dar e şi trupul omului. pe lângă muzicalitatea aparte a cuvintelor-incantaţie.. Un chosism ce îmbracă idei. dar a pierdut Raiul. o apropiere de lumea obiectuală caracteristică doar mâinii ginice.. E prezent aici şi acel obiect verbal.. fa./ dincolo de gând şi de vis/ de cuvinte şi propoziţii şi texte/ dincolo de fire dincolo din cale-afară/ dincolo de tot şi de toate/ dincolo de dincolo”../ dincolo de mine dincolo de eu/ dincolo de tastatură.. cel al deschiderii prin credinţă în faţa lumii şi e infantilitatea dintr-o copilărie educată ateu în faţa acelei „femei tinere/ frumoase şi plină de căldură de dragoste şi înţelepciune/ maternă privindu-ne acum înţeleg de undeva de sus/ din înălţimile văzului ei albastru din adâncurile/ credinţei — 118 — . E versul care aduce în scenă existenţa noastră cea mai umană. tavan și dușumea Intuieşti aici o viziune textuală asupra lumii şi lucrurilor: „pielea. lume de hârtie.METALITERATURĂ • Nr. cel al originilor adevărate. într-o „lume de hârtie. E cazul versului „spăl frigiderul pe dinăuntru / pe din afară-l şterg”. „că a fost gagarin” şi „la şcoală ne-au spus”. / cu uşi ferestre de hârtie./ cu uși ferestre de hârtie. Astfel. în opoziţie cu acea contemplare a universului la romantici. Unul care te face să gândeşti mai departe de sufrageria casnică. lutul cu pleavă şi lutul cu balegă: „casa noastră e nouă/ miroase bine/ a var proaspăt/ supt voluptuos de lutul/ cu paie cu pleavă cu balegă”. 2. E şi un vers al menajului ideatic acesta.. a stihiei în care elementul feminin este la el acasă. o găsim şi în poemul „lut”.”. E lutul cu paie. de literele/ e şi a şterse pe jumătate... În poemul „dincolo” totul porneşte de la întrebarea (mai târziu înţeleasă şi retoric): „unde-i mătura de stuf?” Localizarea acestei bagatele a intimităţii de acasă se produce cu „dincolo de-aici şi de-a acum. acest Golem care a prins viaţă. Inversiune de haikú. lipsite de betonul rece şi armatura unui New Age pentru acel Homo novus al timpurilor celor mai recente. În acelaşi poem citim şi continuarea gastronomică a acestei viziuni poetice: „scăzut de tot un borş cu varză/ pe aragaz păgână mâncare de prânz”. 1–2 • 2013 Constatăm în acest volum o dexteritate poetică. însă. Conceptual e o poetică fractală. cea mai firească. E materialul construcţiilor noastre de acasă. fa. deşi te plasează iniţial acolo. Versul „Fa. Argila din acest poem e mai mult decât o rocă sedimentară. a vetrelor pe care le locuim. E huma creaţiei divine întinsă pe pereţii caselor. neaoş feminină. cea de a porni de la lucrurile casnice şi de a ajunge la transcendental. ce te face să vibrezi şi să percepi altfel lumea ce ne înconjoară. e una de natură postmodernă. lipseşte perversul obicei al poeziei cerebrale de a specula idei../ devine din nou pergament”. Cu siguranţă. E elementul matern. e o atingere tactilă a obiectelor şi a istoriei în aceste versuri. Dezamăgirea în faţa lumii. univers. citim un „frigider” ca o carte de memorie în care de Paşte încape o întreagă istorie a creştinătăţii. „Oleandrii mă strigă roz” e cartea ca un prilej de fericire. prin revoltă sau mimetism. apropiat. Aşa cum amintirea tinde spre atemporal. e imaginea timpului ca o arhitectură. acea stănesciană creare de limbaj până la un idiolect poetic specific. La sigur. fa. fa. fac dragoste/ cu toate personajele mele/ cu cel din umbră și cel din lumină/ cu cel din text subtext și arhitext Într-o cheie postmodernă e o poezie ce se ştie poezie sau. dar anume acest vers te face să savurezi „facerea” poeziei. cea pe care nu a observat-o. De aici şi texte cu „personaje ce vorbesc poezii” şi „fumează . într-un „dincolo” artistic. Există o autoreferenţialitate profesională latentă aici: „fac dragoste/ cu toate personajele mele/ cu cel din umbră şi cel din lumină/ cu cel din text subtext şi arhitext”. ca o fiinţă vegetală. Există un dialog poetic cu predecesorii. Unui cititor feminin această carte i se oferă spre lectură într-un mod ingenuu. — 119 — . elementul poetic fiind mecanismul trecerii în absolut. se identifică şi trăieşte fericirea întâlnirii cu sinele. ştiind că orice comutare în interiorul unui sistem deja structurat face să apară un alt sens. în cazul autoarei Maria Şleahtiţchi putem anunţa o consacrare metodică literaturii.. a unui genderlect atât de rar într-o literatură cu un trecut totalitar ca a noastră. se racordează la universul Celuilalt. Ochiul masculin s-ar putea să întâlnească o altă femeie. nu citim la ea belicoase pagini şi nici încercări de a modifica lumea androcratică. Versul „fisuri de timp uitat” trădează o percepţie fizică a temporalului./ un poem despre timp”.”. 3. 1–2 • 2013 în echilibrul neclintit al lumii în taina ei/ firească în binele ei şi în răul implacabil în limita fizică/ în infinitatea şi informitatea ei metafizică/ Fa. căci „Oleandrii mă strigă roz” e o carte fără criptic. E determinant şi momentul biografic – universitara Maria Şleahtiţchi fiind de câteva decenii profesoară de literatură.METALITERATURĂ • Nr. 4.. să luăm „un bucheţel de flori de mucegai” sau „fac lecturi din cioran”. parafrazându-l pe Emilian Galaicu-Păun. nu e şi cazul acestei autoare. ce creşte. versuri ce transformă topograficul în oniric. fără risipă de epitete şi metafore. dar care este cea cu adevărat. Imaginea unui sentiment ca o grădină. una care nu se produce prin camuflaj poetic.. într-o autosuficienţă feminină. Autoarea. dar şi un volum de texte ce răstoarnă raporturile noastre cu universul androcentric. chiar intim. Ultimul vers trădând teoreticiana din spatele poetei. fapt ce contribuie la stilul aparte al textelor. Cititorul deduce din versurile-idei multele prilejuri de bucurie estetică. Or. e prezent şi acel Tempus absoluto în această carte. Maria Şleahtiţchi e scriitoarea indiscutabilă cu o sensibilitate feminină aparte şi universitara care posedă o singulară pasiune intelectuală: poezia de idei. Poezia feminină vine adesea ca un ricoşeu al celei virile. Poemele produc o continuă plăcere prin imaginile precise. Cei doi „ochi” lecturali și Cealaltă feminitate Deşi titlul ar fi putut sugera iniţial anumite flori retorice. cartea posedă o admirabilă însuşire – cea de economie a figurilor de stil. E posibilă şi o lectură unisex. care a spus că Maria Şleahtiţchi este poeta care vine firesc dinspre cultură. Iar „geamul tău de la etajul şapte” e un al şaptelea cer unde cresc grădinile „suspendate între vis şi realitate”. Ochiul feminin se regăseşte în aceste pagini. ci prin acea eleganţă a scriiturii feminine.. vom afirma că poeta vine în literatură dinspre literatură. sugerează ideea de nemişcare ca o posesie a spaţiului. acea solicitară meserie a scrisului. dacă ar fi să utilizăm o terminologie a unui fashion lectural. The heavy imagery sends to a morbid style of poetry. capetele cavalerilor se dezgolesc / de coifuri. halucinantă trimite la o poetică a morbidului („din mâlul acela cleios /al bălţilor stătute în cadrane de nisip”). În mod paradoxal. relevându-şi disponibilitatea pentru timpurile revolute. bornat pe de o parte de „buza cerului”. The liric speech appears contaminated of perseverent self-dialougue. The personal mythology o the poetess catches the seeking for the impending light and the lack of the skyline. al castelelor medievale de care ne-am depărtat istoric. iar tonalitatea incantatorie spre registrul blagian. death mythology. The poetic images show us an closed. limited universe of shady zones. 2011). Scenariul liric este o modalitate de a stăpâni lucid mişcarea mesajului. poeta îşi construieşte de data aceasta propria mitologie. 1–2 • 2013 Universitatea „Alecu Russo”. medieval props. iar pe de alta de „poalele munţilor”. îşi mistuie „franjurii mătăsurilor alese”.METALITERATURĂ • Nr. Poeta edifică o mitologie a morţii. metaphysical doubt. în care îngerul auriu este hrănit cu laptele păsării nocturne. volumul Surâsul meu gothic al Dorinei Neculce vine să-şi descopere sorgintea în realitatea primordială a fluidului metamorfozat. Fortificată şi prin alte experienţe lirice (Universul prieteniei – Iarna. 2009 şi Lumea din oglindă. recuzita medievală trimite spre lirica lui Mircea Ciobanu. săbiile zornăie. Bălţi Diana VrabIE DORINA NECULCE ŞI CONTAMINAREA DE EUL DIALOGAL (SURÂSUL MEU GOTHIC) AbSTraCT The book volume. Î — 120 — . surprinse într-un cadru al zonelor tenebroase. scuturile se frâng…”). Imaginea grea. ntr-un timp al emoţiei epidermice şi al senzorialităţii estetice. iar sângele împroaşcă pe un tavan iluzoriu „cuvântul obsesiv / dorinţă”. Se citeşte în aceste poeme plăcerea de a muta trăirile într-un teren fantasmagoric. „My gothic grin” disclose’s Dorina Nceculce’s conceptual arhitecture. înfricoşate („învăluite în fum. Un univers închis. articulaţiile lui ulterioare. Keywords: morbid poetic. timpul se află într-o permanentă şi spectaculoasă metamorfoză. Funcţia vederii este prioritară. că „la marginea tăcerii. seara albastră de iarnă turbată. crucifixul. apariţii magice. fiind focalizată într-un joc de nuanţe care semnifică traseul de la senzaţie la sentiment: „ochiul meu sloboade lacrimi / ce ard fluturii — 121 — . visându-se „pernă cu stele / strânsă în braţe de singurătatea oarbă”. toate. ca să constate. conferindu-le tensiune ideatică. care ar încremeni timpul secundat. care se suprapun ca un al doilea adevăr. Toate poemele Dorinei Neculce din acest volum comportă ceva pictural. În mitologia personală a poetei frapează dorul de celest. poeta descoperă farmecul culorii albastre şi ne invită la o călătorie în alte vremuri seculare. deschizându-se sub reflexele felinarului albastru. / resemnările. poeta îşi aude „doar gândul un praf stelar de forme”. într-un final. regrete”. Opulenţele imaginarului sunt tot atâtea traversări ale dramei existenţialului. „urechea” şi „mirosul” declanşează un sistem de corespondenţe prin diferite asociaţii datorate superochiului eului: „în ochiul stâng / mi-a intrat ochiul drept”. Ştergându-şi ochii de praful stelelor. pentru care „laturile astrale” sunt punct de plecare. Cu ajutorul lor realitatea dă naştere la diverse proiecţii. O îndoială metafizică şi o imperioasă necesitate de lumină se înfruntă în structurile profunde ale acestor poeme. presupunând substituirea. operând cu lumini şi umbre. 1–2 • 2013 Catedrala. Sub măsura astrelor şi a mişcării.METALITERATURĂ • Nr. discursul sugerează sensuri prin imagini metaforice. Definitoriu pentru acest volum. din neastâmpărul tulbur al înfricoşării. Raporturile dintre „senzaţie” şi „emoţia estetică” se află într-o legătură indisolubilă. turlele. poeta îşi toarnă dimineaţa de lumină pe hârtie pentru a pătrunde în sensurile existenţiale definitorii de unde răzbate nevoia indispensabilă „de amiezi coapte”. Contaminat de perseverenţele unui eu dialogal. Pe lângă bogata paletă cromatică în care se împletesc ştergarul verde al prispei. poemul Simfonii conturează starea eului liric: „am cerşit liniştea /care ne legăna cuvintele / în balansoarul amintirilor / e nevoie de amiezi coapte / în umbre adânci /săpate-n piatră”. registrul liric marchează puterea de sugestie a olfactivului: „trupul tău mirosea a nisip copt / încă mai simt palmele acelea cu / gust de caise verzi” etc. adunate pe buza nopţii. căreia zbuciumul îi împrumută haina purificării prin lacrimă: „lăsam boabele de lacrimi / semn al trecerii mele peste gânduri”. alături de trandafirul negru tatuat în mijlocul frunţii sau de petala albă desprinsă din ochiul curat al lacrimii. cerul îşi sprijină datul netulburat pe existenţa explicită a regnurilor adiacente. candela. Deasupra tuturor acestora străjuiesc stelele. ce „refăcea / bucată cu bucată / întregul univers”) şi ar solicita reculegerea în clepsidră a clipelor răvăşite. din „nelinişti. în care şi trandafirii au iz de petale albastre. se fac ghem”. frici. „Ochiul”. Stingând stelele aprinse-n cruce. Evocatoare a stelelor. Versurile mustesc de un imagism frenetic şi polimorf („mă ţin lipită de buza cerului / ca un timbru imaginat / pe faţa timpului”) pe fundalul unui univers individual consonant. convertite la acest statut prin tablouri ficţionale: „la ce ţi-ar mai folosi îngerul acela auriu / pe care l-ai coborât cândva în odăile tale luminate”. cu nuanţe tensionate şi cu tuşe puternice. ceea ne trimite cu gândul la expresionismul abstract postbelic. Poeta îşi edifică substanţa poeziei din tăcerile înţepenite în noapte. distanţând privirea de vedere. Poeta lasă impresia că a pus în funcţiune toate registrele într-o seducătoare polifonie. cu numeroase deschideri spre paradigmele epocii. O poezie policromă. exprimând. într-o ordine a cunoaşterii care.METALITERATURĂ • Nr. construieşte o viaţă intermediară. 1–2 • 2013 pe aripi”. ce merită toată atenţia. Eul liric „priveşte” şi „vede” ceea ce este şi ceea ce îşi închipuie. — 122 — . cu tensiune şi vigoare imagistică vibraţiile pe care eul le încearcă la hotarul dintre angoasă şi revelaţie. în dramaticul interval dintre neant şi fiinţă.