Curs an I_istoria Efs

June 8, 2018 | Author: DimianŞtefania | Category: N/A


Comments



Description

Istoria EFSIONESCU–BONDOC Dragoş ISTORIA EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI OBIECTUL, IZVOARELE, METODELE DE CERCETARE ŞI EVOLUŢIA ISTORIEI EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI (IEFS) OBIECTUL I.E.F.S. Istoria Educaţiei Fizice şi Sportului studiază originea, evoluţia şi diversificarea formelor de practicare a exerciţiilor fizice, cadrul organizatoric şi instituţional în care s-au practicat aceste exerciţii, din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. În decursul istoriei practicarea exerciţiilor fizice a cunoscut momente de avânt şi înflorire, alteori de decădere sau ignorare de către anumite segmente ale populaţiei. Practicate empiric sau ştiinţific, puse în slujba idealului de frumos şi armonie, alteori de satisfacerea unor porniri brutale sau chiar degradante, exerciţiile fizice nu au încetat niciodată să fie prezente în preocupările fiinţei umane. Vom concluziona prin a spune că istoria educaţiei fizice şi sportului a urmat întotdeauna firul istoriei universale căreia îi aparţine. IZVOARELE IEFS 1. Descoperirile arheologice. Unele picturi murale, sculpturi sau basoreliefuri au fost puse în evidenţă prin descoperiri arheologice. Ele prezintă aspecte din viaţa omului primitiv în care sunt sugerate şi formele de practicare a exerciţiilor fizice. Aşezările străvechi care au aparţinut unor civilizaţii apuse, precum cele care au fost descoperite în Peru (Munţii Anzii Cordilieri), au păstrat elemente indubitabile despre practicarea exerciţiilor fizice, îndeosebi sub forma de alergare care constituia apanajul triburilor de indieni. Desenele rupestre înfăţişează momente din viaţa omului primitiv precum scenele de vânătoare care reprezintă modalităţi de aruncare a diferitelor obiecte. Picturile murale precum frescele de la Beni-Hassan reprezintă fazele unei lupte. Cele 120 figuri se succed ca într-o chinogramă. Multe scene murale sau de pe vase reprezintă exerciţii din gimnastica analitică. Gimnastica la egipteni s-a bucurat de mare cinste şi prestigiu aşa cum nu s-a mai întâlnit la popoarele antice, nici măcar la greci. Sculpturile precum “Regele Mycermas” şi “Numitul Hosi” sunt adevărate prototipuri de forţă musculară şi frumuseţe fizică, sau“Discobolul” lui Miron şi “Alergătoarea Dorică” care arată că exerciţiile fizice au atins cel mai înalt nivel la grecii antici. Săpăturile de la Tomis au scos la iveală o serie de inscripţii încrustate pe soclul unor statui care ne precizează că tradiţionalele serbări “Hermaie” se desfăşurau pe durata a 6 zile şi la 1 Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş care participau tineri, efebi şi în general cei ce frecventau palestrele. O altă inscripţie ne informează despre un cetăţean din Tomis care a instituit jocurile lui Ares (echivalentul zeului Marte din mitologia greacă). Basoreliefurile de la Kaum-el-Ahmar şi cele de la Ptah-Hotep demonstrează locul pe care-l ocupau exerciţiile fizice la egipteni. Deasemenea şi dansurile erau foarte mult agreate. În mormintele faraonilor, regilor sau a familiilor de nobili s-au găsit obiecte care ne sugerează ce exerciţii erau practicate în perioada respectivă. În mormântul lui Tutankhamon, descoperit lângă Teba în 1922, au fost găsite 3000 de obiecte de aur. Palestrele şi gimnaziile greceşti din cetăţile Histria, Callatis şi Tomis, precum şi termele romanesau amfiteatrul de la Sarmisegetuza sunt mărturii indubitabile despre exerciţiile la sciţi, greci şi romani.. “Călăreţul trac”, rodul descoperirilor arheologice, este reprezentat ca vânător şi luptător. 2. Epica populară Balada “Mihu Copilul”a lui V. Alexandri ne descrie o luptă dusă după reguli cavalereşti. În aceasta, la loc de cinste, este prezentată aruncarea buzduganului care a devenit ulterior un exerciţiu sportiv intrat în tradiţie, constituind un punct din programul “Junilor” din Scheii Braşovului. În balada populară “Radu Şerban Basarab”, românul este prezentat ca un atlet complet. La capitolul poeme menţionăm mai întâi Iliada şi Odiseea, poemul german “Nibelungenlied” şi cel francez “Chanson de Gest”. Poetul grec (teban) Pindar a scris peste 100 de ode închinate învinvătorilor la jocurile panelenice (J.O. pitice, istmice şi nemeece) grupate în celebra “Epinikia”. Legendele sunt deasemenea purtătoare de informaţii interesante privind locul şi rolul exerciţiilor fizice în viaţa popoarelor, exemplu “Legenda argonauţilor” sau colecţia de legende istorice din poemul islandez “Saga”. În literatura noastră menţionăm legenda lui Vasile Alecsandri “Altarul mânăstirii Putna” şi povestirile istorice din romanele lui Mihail Sadoveanu “Nicoară Potcoavă” şi “Fraţii Jderi”. 3. Diferite documente ale vremii Aceste documente aduc o contribuţie mai consistentă la identificarea preocupărilor unor personalităţi şi instituţii implicate în îmbogăţirea conţinutului activităţii de practicare a exerciţiilor fizice. Amintim câteva documente la care ne vom referi: - cronici (letopiseţe), hrisoave; - regulamente; - legi; - instrucţiuni; - circulare. Cronicarul I. Neculce menţionează într-una din cronicile sale isprăvile săvârşite în arta călăriei de către Dedul Spătarul. 2 Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Cronicile lui Ipsilanti (1776) menţionează pentu prima oară că într-o şcoală românească, respectiv la Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti, gimnastica se practica sub conducerea unui profesor. De fapt la acest colegiu funcţionau numai doi profesori (unul pentru gimnastică şi altul pentru predarea ştiinţelor). La capitolul regulamente menţionăm “Regulamentul organic” emis în anul 1831 care a fost de fapt prima constituţie românească şi în care se recomanda “a se întări trupul elevilor”. Tot din această sursă aflăm că şi la Şcoala Centrală din Craiova funcţionau profesori de gimnastică. Legea instrucţiei publice din anul 1864 este prima lege din ţara noastră care introduce în mod obligatoriu gimnastica în liceu, lege introdusă de reforma lui A.I. Cuza. Legea învăţământului secundar şi superior, elaborată de Spiru Haret în anul 1989, prevede introducerea gimnasticii câte o oră pe săptămână iar joi şi sâmbătă d.a. “jocuri şi excursii”. În anul 1928 apare o nouă lege, Legea învăţământului secundar, prin care se schimbă denumirea de gimnastică în educaţie fizică. Documentele emise de Spiru Haret în ipostaza de ministru al Departamentului Instrucţiei sunt adresate profesorilor de educaţie fizică cărora le recomandă ca organizarea concursurilor de gimnastică rezervate elevilor să se facă de aşa manieră încât să câştige cei mai buni, iar profesorii să se respecte reciproc, fără angajarea unor discuţii care să-i coboare în opinia elevilor şi spectatorilor. O altă circulară este adresată prefecţilor şi primarilor în vederea înfiinţării de societăţi de gimnastică, jocuri, serbări locale, tir, nataţie şi canotaj, deasemenea prevedea organizarea de serbări locale şi competiţii interjudeţene cu ajutorul corpului didactic. Literatura medicală, pedagogică şi filosofică Primele legături între medicină şi practicarea exerciţiilor fizice le întâlnim la vechii greci. Hipocrat, considerat cel mai mare medic al antichităţii, strălucit reprezentant al secolului de aur, secolul lui Pericle (sec.V î.Hr.), a pus bazele medicinei. Pe lângă dieta alimentară recunoştea şi descria acţiunea binefăcătoare a gimnasticii, a masajelor şi a băilor în mare. Un alt reprezentant ilustru al antichităţii greco-romane a fost Galen care în lucrările sale se referă direct la exerciţiile fizice, la jocurile cu mingea care au o mare importanţă igienicosocială sau face referiri pertinente la legătura dintre gimnastică şi igienă. Literatura pedagogică Komenski, unul din cei mai reprezentativi pedagogi ai secolului al XVII-lea, ne-a lăsat ca mărturie a preocupărilor sale pentru educaţia fizică, lucrări de referinţă precum “Didactica magna”, “Lumea simţurilor zugrăvită în imagini” şi “Şcoala jocurilor”. În secolul al XVIII-lea J.J. Rousseau, în lucrarea sa “Emil”, emite o serie de idei îndăzneţe privind educaţia copilului. Literatura filosofică Probleme legate de practicarea exerciţiilor fizice apar în operele unor filosofi precum Platon care în lucrarea “Legile” şi “Republica” acordă o foarte mare importanţă gimnasticii, ca 3 Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş factor al educaţiei integrale. Este adept al concepţiei privind idealul armonic şi susţine că gimnastica este o ştiinţă. Aristotel, cel mai reprezentativ filosof al lumii antice, renumit pedagog, considera că gimnastica este indispensabilă educaţiei. Kant, marele filosof german, în conceptul său despre educaţie afirmă că scopul educaţiei fizice este acela de a forma oameni cu o personalitate puternică şi recomandă o serie de exerciţii şi jocuri care să contribuie la dezvoltarea personalităţii, calităţilor fizice şi morale ale individului. Lucrările de specialitate Ne prezintă cu rigoare ştiinţifică conţinutul şi formele de practicare a exerciţiilor fizice, adesea şi cadrul social-istoric. Filostrat, în lucrarea sa “De arte gimnastica”, prezintă cu multă precizie pentru acea vreme istoricul şi tehnica exerciţiilor fizice. Mercurialis, în lucrarea sa “Ars gimnastica”, reconstituie cu multă competenţă exerciţiile fizice care se practicau în antichitate. Guts Muths a scris cartea “Gimnastica pentru tineret”considerată ca fiind prima lucrare modernă de educaţie fizică din lume. În literatura română Gheorghe Moceanu a scris “Gimnastica”, iar C. Kiriţescu a publicat în 1940 cea mai completă lucrare numită “Palestrica” EXERCIŢIILE FIZICE ÎN COMUNA PRIMITIVĂ. ORIGINEA, EVOLUŢIA ŞI FORMELE DE PRACTICARE LA DIFERITE POPULAŢII ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA EXERCIŢIILOR FIZICE ÎN COMUNA PRIMITIVĂ La omul primitiv lupta pentru supravieţuire era dominată de preocuparea pentru procurarea hranei şi rezistenţa în faţa duşmanilor. Mişcările fundamentale ale omului erau mersul, alergarea, săritura şi căţărarea iar necesitatea de a-şi învinge duşmanii prin forţă a generat lupta. Armele omului primitiv erau mâinile. picioarele şi dinţii. Omul paleoliticului începe să-ţi confecţioneze din piatră o serie de unelte rudimentare iar trecerea la staţiunea bipedă i-a permis să-şi elibereze membrele anterioare care se vor specializa continuu, dând naştere celei mai importante mişcări a omului primitiv, aruncarea. Membrele superioare au căpătat o nouă funcţiune, proiecţia. Prin intermediul aruncării omul şi-a ţinut adversarul la distanţă. Aruncarea a ridicat o nouă graniţă între om şi animal. Odată cu descoperirea forţelor naturii omul a trecut treptat de la proiecţia cu ajutorul muşchilor proprii, la proiecţia cu ajutorul mijloacelor mecanice, folosind praştia şi arcul. 4 comună omului şi animalelor. Şarpele de zăpadă consta în aruncarea unor suliţe care alunecau pe un şanţ bine bătătorit în zăpadă. cerbul sau calul. La omul primitiv alergarea este exerciţiul cel mai îndrăgit şi răspândit.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Formele de practicare a exerciţiilor fizice de către diferite populaţii aparţinând comunei primitive Alergarea Alergarea este o mişcare fundamentală. Cu arcurile lor de 150 cm nimereau ţinta la o distanţă de peste 200 de paşi. El para (evita) şase lănci care erau aruncate în acelaşi timp asupra lui. 5 . practicau săritura în înălţime. În tribul Seri din golful californian erau remarcabili alergători care prindeau din fugă iepurele. Ulterior omul a descoperit alte modalităţi mai eficiente de a-şi procura hrana şi a se apăra de duşmani. Între Quito şi Cuzco (capitala incaşilor) erau 1600 de km pe care curierii (alergătorii) îi parcurgeau în 8 zile. o movilă de termite sau gunoi (înaltă de 33 cm). Apreciem că tot aici putem menţiona şi aruncarea cu ajutorul praştiei şi a arcului. în final atingând o ţintă. Băieţii săreau în înălţime de 150-160 cm. sau să scape cu fuga de urmărirea animalelor primejdioase. Acesta era obligat să alerge mult şi repede. Din acest trib a provenit Louis Bennet care în 1863 a devenit campion alergând într-o oră 18. Etnograful norvegian Lumholtz a studiat timp de 5 ani un trib de indigeni mexicani – Taragumara – consideraţi cei mai buni alergători din lume. În Australia se folosea pe scară largă aruncarea bumerangului la vânarea păsărilor şi chiar a cangurului. Cuzco era situat la 3500 km altitudine şi 350 km depărtare de ocean. Pentru săritură foloseau o coardă întinsă între doi copaci şi un fel de trambulină. alergarea nemaiavând un caracter indispensabil supravieţuirii. mai ales în jocurile care aveau la bază aruncarea. o populaţie din centrul Africii cu talie foarte înaltă (190-200 cm). aruncarea a fost folosită ca exerciţiu fizic. Aruncarea Aruncarea este un exerciţiu specific uman şi este considerată ca fiind cel mai important moment al evoluţiei biologice a omului primitiv.589 km acest record a rezistând 34 ani. Etnografii au şi numit-o cultura “bumerangului”. Săritura Bantuşii. Cuceritorul insulelor hawaiene numit şi “Napoleonul Pacificului” avea o îndemânare extraordinară. Se spune că un curier a parcurs 960 de km în 5 zile. La curtea regelui se prepara peşte proaspăt adus în două zile de către curierii organizaţi într-un fel de ştafetă. fie să prindă vânatul. crescători de vite şi buni trăgători cu arcul. Ciung-Kih era un joc de mare precizie care consta în aruncarea unor suliţe care treaceau printr-un cerc sau roată ce se rostogoleau perpendicular pe direcţia de aruncare. Bumerangul a fost găsit şi în Europa. Alergătorii incaşi alcătuiau o categorie socială cu atribuţii speciale. Bantuşii din centrul Africii erau excelenţi trăgători. iar cei mai buni reuşeau să depăşească 2 m. Asia şi pe valea Nilului. De la scopul strict utilitar. Tot ca un joc era considerat şi înălţarea zmeului. Hawaienii sunt şi astăzi foarte buni înotători şi scufundători. dansurile primitivilor puteau fi grupate în: . După împrejurările vieţii care îl provoca şi sentimentele pe care le exprima. Câştiga cel care nimerea ursul în inimă. La mongoli lupta este considerată o probă a bărbăţiei. chiar până la 12 ore. la zile festive. Organizau chiar întreceri între diferite ambarcaţiuni. vâslitul şi călăritul calurilor Indigenii din bazinul inferior al fluviului Congo erau excelenţi înotători şi iscusiţi vâslaşi. . În Oceania se practica cu o îndemânare şi o siguranţă extraordinară călăria pe valuri. Praştia era folosită pe scară largă în America de vest. El a existat şi există la toate popoarele şi în toate epocile istorice. Jocurile Jocurile au o arie foarte mare de răspândire şi o deosebită diversificare. Când era vorba de copaci groşi se folosea şi o frânghie (o liană). folosindu-se doar o scândură. dansul se practica cu frenezie ore în şir. Ea era precedată de un ritual vestimentat asemănător cavalerilor. Căţărarea În Polinezia urcarea pe copacii subţiri se făcea numai cu ajutorul mâinilor şi picioarelor. Aşa cum ne informează Morgan. 6 . Dansul Istoricii consideră că dansul are caracter universal. Dansul se executa individual sau în grup. dansul era foarte mult apreciat de triburile de irochezi. Şi în Madagascar s-a întâlnit acest exerciţiu. dar niciodată în perechi. Pot rezista scufundaţi în apă timp de 3-4 minute. bărbat şi femeie. Acest exerciţiu era folosit şi ca mijloc de întrecere. Înotul. Lupta La unele triburi din Africa se practica pe scară largă lupta. fără întrerupere. dansul a îmbrăcat forme foarte variate. În unele zone.dansul sacru sau hieratic. Jocurile cu mingea confecţionată din diferite materiale sunt cele mai răspândite.dansul vesel. Africa de est şi insulele Pacificului. Acest gen de exerciţii se practică şi în Australia. popular.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş În Siberia s-a păstrat până astăzi vânarea urşilor cu ajutorul arcului. Caracteristic pentru dansuri este ritmul imprimat de muzică sau la primitivi prin cadenţa ciocăniturilor (“tam-tam”). După sentimentele pe care le exprimă. Hr. Arta egipteană străveche ne prezintă figuri ţepene. Astronomii aveau cunoştinţe deosebit de avansate pentru acea vreme. Cele mai interesante modalităţi de practicare a exerciţiilor fizice în această epocă le vom întâlni în Egipt. o combinare de exerciţii executate de băieţi şi fete. Se relevă măiestria tehnică a artistului dar şi faptul că acesta cunoştea foarte bine toate subtilităţile luptei. perioadă în care se realizează admirabile monumente de artă. EXERCIŢIILE FIZICE ÎN EGIPT Cu două milenii înaintea grecilor. printre altele. sarcofage. Regatul vechi cuprinde perioada dintre anii 3000-2000 î. basoreliefuri. precum şi basoreliefurile de la Ptan-Hotep. adevărate prototipuri de forţă fizică şi frumuseţe plastică. Basorelieful de la Kaum-el-Ahmar îi înfăţişează pe iutori. Un tablou convingător privind nivelul de civilizaţie şi cultură au atins egiptenii în această epocă. Tigrului şi Eufratului. India. caracterizată prin atenuarea reliefării forţei musculare. Arta atinge faza de înflorire. sugerându-ne ideea că el frecventa în mod curent locurile unde se practicau exerciţiile fizice. 7 . mumiile îmbălsămate care au sfidat curgerea timpului. CHINA ŞI JAPONIA Primele state sclavagiste au apărut în zonele deosebit de fertile din valea Nilului. În istoria antică a Egiptului distingem trei mari perioade: regatul vechi. picturi murale. INDIA. confecţionarea sandalelor. Indului şi Gangelui. imobile. reprezentând 120 de figuri de luptă într-o succesiune echivalentă cu o chinogramă din zilele noastre. Medicii ne-au lăsat mărturie a competenţei lor. care se întind pe un întreg perete. Pictura şi sculptura rivalizează cu cele mai strălucitoare opere ale Greciei antice. În domeniul meseriilor. Descoperirile arheologice au scos la iveală sculpturi. împletirea frânghiilor. egiptenii au creat o cultură materială şi spirituală care ne uimeşte şi astăzi. îndeosebi în domeniul sculpturii. Acestea din urmă reprezintă printre altele şi jocul morişca.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş EXERCIŢIILE FIZICE ÎN ORIENTUL ANTIC: EGIPT. Este vorba de capodoperele “Regele Micermas” şi “Numitul Hosi”.Hr. Regatul mijlociu (2000-1550 î. la loc de cinste se înscrie prelucrarea papirusului. Ingineri iscusiţi au amenajat vastele irigaţii din valea Nilului. mijlociu şi nou. China şi Japonia. Practicarea exerciţiilor fizice a căpătat noi dimensiuni într-un asemenea context.) începe cu perioada tebană în care regimul faraonic se întăreşte considerabil. Ulterior s-au realizat opere care ne sugerează modul cum erau practicate exerciţiile fizice. Arhitecţii au conceput extraordinarele piramide şi colosalele temple. Se dezvoltă pictura murală ilustrată prin celebrele fresce de la Beni-Hassan. ruinele uriaşelor temple şi inscripţii hieroglifice. Cei doi luptători sunt prezentaţi în culori diferite (roz şi roşu) punând prin aceasta în evidenţă toate procedeele tehnice. acestea din urmă fiind descifrate de orientalistul francez Champollion (1790-1832). Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Regatul nou s-a dezvoltat între anii 1550-1000 în.Hr., inclusiv perioada lui Ramses. În domeniul culturii se constată tendinţa de trecere de la observarea fidelă a naturii la o anumită stilizare, tendinţă care se va accentua în perioada următoare, până ce egiptenii vor intra sub influenţa artei greceşti. Şcoala a căpătat o nouă poziţie socială prin pregătirea scribilor (funcţionari de stat) profesie ce se bucură de cel mai înalt prestigiu. Reprezentările ne sugerează că exerciţiile fizice precum gimnastica, atletismul şi luptele erau practicate în şcoală, dar sub o formă mai moderată. Gimnastica analitică a cunoscut la egipteni o asemenea dezvoltare încât a depăşit chiar nivelul pe care l-au atins grecii în epoca lor de glorie. Gimnastica cuprindea o gamă foarte variată de exerciţii pentru toate segmentele corpului. Un accent deosebit îl puneau pe mobilitatea coloanei vertebrale, aşa cum reiese dintr-o serie de picturi murale. Pe monumentele de la PtahHotep şi calcarurile de la Sakkra apar desene care reprezintă combinaţii de exerciţii efectuate de băieţi şi fete, alcătuind jocul “morişca”, călăria pe umerii partenerului şi “omul mort”. Se mai practicau şi alte exerciţii cu bastoanele, cu pumnii şi cu măciuci, ridicarea de greutăţi (saci umpluţi cu nisip), chiar luptele cu taurii. Fetele practicau exerciţii de îndemânare cu mingea sau cu portocalele, sărituri cu coarda etc. Exerciţiile fizice făceau parte integrantă din procesul de educaţie al principilor. Regele Sesostris (Ramses al II-lea) a fost crescut de tatăl său împreună cu o serie de copii născuţi în aceeaşi zi, într-un regim sever de practicare a exerciţiilor fizice pentru a deveni rezistenţi şi puternici, educându-le în egală măsură fizicul şi psihicul. Însuşi faraonul şi nobilii luau parte la acţiuni grandioase de vânătoare în valea Nilului, unde vânau leul şi leopardul. Oamenii de rând vânau capre, gazele şi antilope. În apa Nilului era vânat hipopotamul iar în timpul liber pescarii şi marinarii organizau concursuri cu nişte bărci lungi şi înguste numite iute. Basoreliefurile de la Ptan-Hotep şi Kaum-el-Ahmar îi înfăţişează pe aceşti iutori (un gen de luptă sportivă în doi). Înotul, asemănător procedeului craul de astăzi se practica pe scară largă. În pregătirea militarilor, un loc deosebit îl ocupau exerciţiile de mânuire a armelor: arcul, securea, ghioaga, lancea şi scutul, fără să fie neglijate exerciţiile de mobilitate, forţă şi rezistenţă precum mersul, alergarea, săritura, lupta corp la corp etc. Mânuirea arcului ocupă un loc prioritar. Armata egipteanu nu avea cavalerie. Calul era folosit în întrecerile de care la care participa efectiv chiar şi faraonul. Picturile şi basoreliefurile ne înfăţişează scene de dansuri sacre şi profane, dintre care se remarcă dansul arcaşului. EXERCIŢIILE FIZICE ÎN INDIA Începând cu mileniul al IV-lea î.Hr. în acest spaţiu s-a dezvoltat o interesantă cultură materială şi spirituală. Cartea sfântă a acestui popor numită “Vedele” (poem redactat în limba sanscrită) care datează din mileniul al IV-lea î.Hr. constituie baza religiei, filosofiei, moralei şi a 8 Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş instituţiilor sociale a hinduşilor. În această lucrare găsim o serie de informaţii despre viaţa şi preocupările lor, inclusiv despre educaţia fizică. Potrivit Vedelor oamenii trebuia să dobândească o serie de virtuţi fundamentale care constituiau idealul vieţii lor, şi anume: îndatoririle către familie, comunitate, patrie şi umanitate în câştigarea bunurilor materiale şi a gloriei. Ca să atingă aceste idealuri oamenii trebuia să dobândească o robusteţe fizică, rezultat al practicării anumitor exerciţii fizice. Aceste exerciţii constituiau un adevărat patrimoniu naţional pe care indienii din zilele noastre încearcă să-l reconstituie. La mijlocul mileniului al II-lea indienii au suferit un lung proces de stratificare în urma căruia s-au format cele patru caste, prima fiind cea a brahmanilor. Preoţii brahmani aveau serioase preocupări intelectuale, îndeosebi în domeniul astronomiei şi medicinei, fapt ce a atras atenţia lumii civilizate. Potrivit legilor lui Manu oamenii trebuia să facă baie în râuri şi în lacuri, atât din motive igienice, cât şi religioase, realizând aşa-numita “spălare a păcatelor”. Exerciţiile de respiraţie cu accent pe apnee prelungită completau programul de băi. Toate acestea s-au constituit într-un original sistem naţional de educaţie fizică numit “Pranayama”. Pranayama era un complex de exerciţii filosofice religioase, combinat cu reguli ale vieţii sociale, psihice, etice, fizice şi medicale prin care se urmărea mîntuirea. Purificarea sufletului se realizează prin: abstinenţă, controlul respiraţiei, atenuarea sensibilităţii, cultură, contemplaţie etc. Brahmanii au modificat treptat conţinutul acestor exerciţii respiratorii care iniţial erau simple şi cu pronunţat caracter igienic. Spre deosebire de sistemul Pranayama care avea un caracter preponderent contemplativ, sistemul Yoga punea mare preţ pe exerciţiile corporale. Despre sistemul educaţional nu avem surse directe de informare dar unele concluzii le desprinde din felul în care a fost educat fiul de rege Gautama. Deşi Gautama făcea parte din clasa războinicilor, când a dorit să se căsătorească, tatăl fetei l-a suspectat de slăbiciune în acţiune, ca urmare a educaţiei primite la palat. Atunci regele, rănit în orgoliul lui de părinte, a poruncit ca fiul său să participe la o întrecere cu 500 de tineri. Gautama a ieşit învingător la interpretarea cărţilor sfinte, la calcul, mânuirea arcului, luptă, săritură, alergare, înot, dans, conducerea carului etc. EXERCIŢIILE FIZICE ÎN CHINA ANTICĂ San-In a fost primul stat organizat între secolele XVIII-XII î.Hr. Pe lângă agricultura făcută cu mijloace rudimentare, s-au dezvoltat şi meşteşugurile, prelucrarea lemnului, olăritul şi îndeosebi ţesătoria, care au favorizat dezvoltarea comerţului. Împăratul, exponent al puterii despotice, devenea şi şeful religios suprem, marele preot. Triburile nomade venite din regiunile nordice au hărţuit statul In, au subjugat toate triburile şi au format statul Ciu. 9 Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş În perioada cuprinsă între secolele VIII-III î.Hr. s-a produs destrămarea statului unitar centralizat chinez. În secolul III î.Hr. se formează un nou stat puternic, cel aparţinând dinastiei Tin, cea care va patrona construirea marelui zid chinezesc. Actualul zid datează din timpul dinastiei Min (secolul XIV-XVII). Zidul are peste 3000 km lungime şi 10 m înălţime. În dezvoltarea culturii, credinţele religioase îmbracă forma filosofiei. Un moment de referinţă îl reprezintă sistemul filosofic religios al lui Confucius. Singurele surse de informare pe care le avem sunt cărţile religioase care ne relevă faptul că educaţia ocupa un loc deosebit, cuprinzând latura morală, intelectuală şi fizică şi era apanajul clasei aristocratice. Copii primeau în familie primele elemente ale educaţiei, apoi continuau în şcoală cu citirea ideogramelor, a cărţilor religioase, matematica, muzica şi dansul. Între 15-19 ani adolescentul învaţă tragerea cu arcul, conducerea carului şi scrima. Educaţia se completează până la 30 de ani. Pregătirea fizică şi morală a nobilului chinez se realizează în principal prin triada: tragerea cu arcul, conducerea carului şi dansul. Dansurile aveau un caracter religios (cult al străbunilor), funebru (executate la înmormântări de către profesionişti) sau magic, executate în timpul ceremonialelor (serbarea primăverii, pentru alungarea spiritelor rele şi pentru invocarea spiritelor bune). Oamenii câmpului organizau sărbători populare în care se mai practicau lupta cu pumnii, aruncarea cu piatra, lupta şi îndeosebi scrima cu bastoane sau sabia. În timpul dinastiei Ciu erau la loc de cinste exerciţiile războinice. Medicul Kong-Fu a creat un sistem de educaţie fizică medicală în care exerciţiile respiratorii ocupau primul loc şi erau executate cu intensităţi şi poziţii diferite ale corpului, corespunzând anumitor boli. Generalul Yo-Fei a creat un sistem de gimnastică care cuprinde exerciţii de ţinută, de luptă şi de lovituri cu pumnii, având un caracter de dans. În China de astăzi oamenii practică exerciţii vechi de 4000 de ani care seamănă cu un dans şi se numesc Vu-Cin-Si (jocul animalelor şi păsărilor). EXERCIŢIILE FIZICE ÎN JAPONIA La japonezi s-au identificat forme specifice de practicare a exerciţiilor fizice întrucât practicile mistico-religioase budiste au creat o concepţie specific japoneză, asemănătoare cavalerismului romantic dar cu o morală care recomanda modestia, ascultarea, vitejia, cultul onoarei şi al forţei, şi care corespundea intereselor clasei nobiliare a samurailor. Formele acestei culturi stilizate în maniera japoneză sunt patru: sumo, kendo, judo şi kyudo. Sumo a fost apanajul samurailor care ofereau un adevărat spectacol curţii imperiale iar pe parcurs a devenit un sport de profesionişti în care, cu o pregătire şi un regim special, sumotorii deveneau nişte coloşi de circa 150 kg, cu pielea tăbăcită de lovituri şi “căptuşită” de grăsime. În loc de echipament au un şorţ în jurul coapselor, legat de o curea care este folosită şi la prinderea adversarului iar în luptă folosesc 48 de procedee tehnice. Demonstraţiile lor sunt foarte apreciate de public. Kendo este un fel de scrimă cu bastoane lungi de bambus ţinute în ambele mâini în care luptătorii sunt protejaţi de măşti, pieptare, manşete şi mănuşi. Sunt permise numai loviturile la 10 Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş cap, braţul drept şi părţile laterale iar lupta este însoţită de mare agitaţie, strigăte şi ţipete. Acţiunile nu au numai un caracter de luptă, ci îmbracă forme de dans, urmărind efecte educative. Judo este o continuare a jiu-jitsu-lui străvechi japonez, a fost o armă secretă a samurailor şi a devenit un adevărat sport răspândit în toată lumea. Lupta se caracterizează printro mare rapiditate, folosind apucări, lovituri, torsiuni etc. Kyudo este tot o moştenire de la samurai şi a devenit un mijloc de educare a tineretului. Constă în mânuirea unui arc foarte mare cu o lungime de 1,50 m. În concepţia modernă japoneză tragerea cu arcul nu este considerată un sport, importantă fiind influenţa morală pe care o are asupra practicanţilor, nu cine învinge. Putem concluziona că în orientul antic practicarea exerciţiilor fizice a luat forme specifice prin care se urmărea punerea în valoare a inteligenţei, a măiestriei execuţiei şi nu numai o victorie prin forţa brută. EXERCIŢIILE FIZICE ÎN GRECIA ANTICĂ. CONCEPŢII, INSTITUŢII, CONŢINUT Dintre popoarele mediteraniene Grecia era o ţară mică şi săracă, risipită pe insule, măcinată de războaie fratricide şi hărţuită de vecini, dar a reuşit să se impună prin cultură, istoricii numind aceasta “miracolul grec”. Educaţia fizică a cunoscut la greci o dezvoltare care nu a fost estompată de curgerea timpului, stârnind admiraţia lumii moderne, lăsând informaţii în documente arheologice, lucrări ştiinţifice şi tehnice, literatură şi artă. Aceste informaţii ajută la înţelegerea concepţiilor, conţinutului şi formelor de organizare şi practicare a exerciţiilor fizice. Distingem două perioade în evoluţia istorică a Greciei: - preelenică , numită şi cretano-miceniană; - Grecia clasică posthomerică. În insulele din Marea Egee, în special insula Creta, a atins apogeul civilizaţia preelenică care s-a resimţit şi în Grecia continentală, în oraşele Micene şi Tirint. Civilizaţia preelenică nu a fost mai prejos decât cea a Greciei clasice, de exemplu femeile nu numai că asistau în tribune, dar participau şi la jocurile publice. În jurul anului 2000 î.Hr. în Grecia aveau loc întreceri de lupte, pugilat, lupte cu taurii şi dansuri care erau mult gustate de public. Documentele cele mai importante care fac referire le această perioadă sunt: “Legenda argonauţilor”, “Poemele homerice”, “Iliada” şi “Odiseea”.. Din “Iliada” aflăm că la ritualul pentru cultul morţilor erau organizate întreceri de care, pugilat, trântă, aruncarea suliţei şi a discului, tragerea cu arcul etc, la care participau numai şefii militari, nu şi ostaşii de rând. Învingătorii primeau epitete precum Achile “cel iute de picior”, Ajax “cel tare ca un turn”, Ulisse “cel şiret”. Din “Odisea”, cartea a VIII-a” aflăm că Ulise, aruncat de valuri pe insula regelui Alcinaus”, a fost invitat la întrecererile feacilor, a participat la aruncarea discului şi a câştigat. Au mai fost organizate întreceri la trântă, alergări, dansuri şi jocuri cu mingea. Informaţii complexe despre exerciţiile fizice în perioada preelenică aflăm din poemele homerice, după care se poate stabili o ordine cronologică. Civilizaţia cretano-miceniană a atins 11 Pe lângă exerciţiile fizice recomanda o anumită dietă alimentară şi masaje. stabilirea cauzei maladiei. după câteva secole a apărut Grecia clasică formată în principal din statul doric al spartanilor şi statul ionic al atenienilor. Câteva din ideile lui fundamentale sunt: supravegherea dietei. un manual relevă importanţa deosebită igienico-socială a 12 . masajelor şi băilor în mare. maladie care-l împiedicase să mai profeseze ca pedotrib (maestru empiric de gimnastică). Dacă la celelalte popoare practicarea exerciţiilor fizice avea un scop utilitar prin care se urmărea pregătirea pentru război. a pus bazele medicinei sub toate aspectele. Educaţia. Conceptul de gimnastică. a cărui autoritate nu a fost contestată timp de 15 secole. militară şi armonioasă.Hr. la baza unei decizii să stea observaţia şi experienţa. După războiul troian (probabil 1193-1183) această civilizaţie a intrat într-o fază de declin care s-a accentuat odată cu invazia dorienilor. măsuri igienice individuale. Meritele lui Herodikos sunt: . pe care le considera capabile să vindece orice boală.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş apogeul între anii 1400-1200 î. Ionienii expulzaţi de dorieni s-au stabilit în Atica. Galen şi Filostrat.a înlocuit pedotribii cu gimnaşti (profesori cu pregătire ştiinţifică). întărirea sănătăţii şi chiar satisfacerea unor cerinţe de natură mistico-religioase. având grijă de sănătatea acestora.a fost părintele gimnasticii terapeutice şi . cel mai mare medic al antichităţii. îngloba totalitatea exerciţiilor fizice şi a evoluat în trei direcţii: igienică. medici şi legislatori greci au căutat să definească clar ţelurile educaţiei şi să găsească cele mai adecvate căi şi mijloace de realizare. Cea mai mare parte din activitate a desfăşurat-o la Roma unde a fost medicul gladiatorilor. Concepţia igienică Reprezentanţii acestei concepţii au fost: Herodikos. înţelegându-se prin aceasta armonia dintre latura intelectuală şi cea fizică. în epoca clasică. Herodikos a fost primul care a conceput. A scris multe cărţi din care trei se referă direct la exerciţiile fizice. Marii filosofi. reprezintă culmea medicinei greco-romane. introdus de greci. În preocupările lui privind terepeutica bolilor şi rolul curativ al dietei a dat o atenţie deosebită exerciţiilor fizice. Galen . ca un “panaceu universal”. A studiat efectele fiziologice ale unor exerciţii şi influenţa ungerii corpului cu uleiuri. în Grecia educaţia fizică a devenit o componentă a culturii. experimentat şi recomandat gimnastica igienică şi terapeutică care avea la bază exerciţiile fizice după ce s-a vindecat el însuşi de o maladie considerată incurabilă pe vremea aceea. Hipocrat. Hipocrat nu era de acord cu metoda lui Herodikos considerând-o empirică şi Platon la ridiculizat considerând gimnastica o tortură pentru el şi mulţi alţii. a înlăturat superstiţiile şi prejudecăţile etc. precum şi rolul alimentaţiei raţionale. medic celebru. Hipocrat. Funcţia intelectuală se putea afirma numai într-un corp sănătos şi armonios dezvoltat. Secolul V care a marcat apogeul culturii şi civilizaţiei greceşti a fost supranumit “secolul de aur” sau “secolul lui Pericle”. a devenit una din funcţiile fundamentale ale statului. Ideea armoniei a adus în prim plan rolul exercitat de exerciţiile fizice în stabilirea acestui echilibru. face parte din igienă şi implicit din medicină. apoi la 7 ani erau preluaţi de stat în adevărate lagăre militare. jocul cu mingea şi unele dansuri. băile şi medicaţia). în concluzie gimnastul trebuie să posede temeinice cunoştinţe de medicină. fiind obişnuiţi cu o viaţă sobră şi aspră. A fost un duşman al atleţilor profesionişti şi a ridiculizat reţetele absurde practicate de antrenori. lupta. în care se pune accent pe exerciţiile de forţă pentru că au influenţă asupra principiului vital (pneuma). Filostrat.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş jocului cu mingea fiind accesibil tuturor. Abia la 30 de ani erau consideraţi bărbaţi şi erau lăsaţi să-şi întemeieze o familie. contemporan cu Galen. iar cei sănătoşi primeau educaţia potrivită până la 6 ani în familie. Astfel au pus la punct un sistem de selecţie şi educaţie foarte dur în care copiii slăbănogi sau infirmi erau lăsaţi să moară pe muntele Taiget. Alte două cărţi “Ştiinţa igienei” şi “Trasybul” cuprind discuţii despre relaţia dintre gimnastică şi igienă. Fetele spartane. Punea un mare preţ pe dezvoltarea forţei şi rezistenţei. Filostrat susţinea că gimnastica este ştiinţa care cuprinde medicina şi pedotribia. care au format statul spartan. înot şi mânuirea armelor. deasemeni o serie de recomandări pentru atleţi. aruncarea suliţei şi discului. fiind un mijloc de păstrare a sănătăţii. Atena avea intense relaţii comerciale cu Orientul antic. A lăsat o lucrare deosebit de interesantă “De arte gymnastica” (Despre gimnastică) în care prezintă cu multe detalii istoricul şi tehnica exerciţiilor gimnastice. igienice şi influenţa exerciţiilro fizice asupra sănătăţii. Spartanii ne-au lăsat cea mai desăvârşită imagine a organizării şi practicării exerciţiilor fizice pe baza concepţiei militare. Concepţia militară Statul spartan a pus pe primul loc conceptul de educaţie fizică în desăvârşirea educaţiei. concepţiile elene privind aspectele fiziologice. era foarte redus în comparaţie cu descendenţii aborigenilor (perieci şi heloţi) au fost obligaţi să-şi pună în valoare superioritatea pentru a-şi putea domina supuşii. Galen considera că medicina este o ştiinţă care se împarte în igienă şi terapeutică. călărie. unde începeau o aspră pregătire militară. organizaţi pe echipe şi grupe. latura ştiinţifică fiind legată de cea pedagogică. Aceeaşi atenţie se dădea şi educaţiei fetelor deoarece ele trebuia să dea naştere unor copii sănătoşi. Considera că exerciţiile de respiraţie nu au valoare şi că jocurile gimnastice sunt mai importante decât mijloacele igienice (masajele. iar gimnastica. în timpul meselor luate în comun purtau discuţii din care copii învăţau adevăratele virtuţi ale societăţii şi probleme ale statului. practicau ânotul. lupte. pe lângă alergare. unde regimul militar şi-a pus amprenta asupra structurii social-politice. având o mare autoritate 13 . este prezentat de Kiriţescu ca retor şi sofist. deşi cele două concepte nu sunt sinonime. Spartani se ocupau şi de latura intelectuală. Pentru că numărul dorienilor. La 18 ani tinerii deveneau efebi iar la 20 ai deveneau militari adevăraţi. Rezistenţa fizică era formată prin marşuri. Concepţia idealului armonic Un alt stat sclavagist din Grecia a fost Atena care treptat s-a transformat într-o republică sclavagistă democratică la conducerea căreia se afla plutocraţia (formată din comercianţi şi meşteşugari). iar prin gimnastică. încredere în sine. băi. Platon susţinea că gimnastica este o ştiinţă (sophia) deoarece îngrijirea corpului se face după reguli ştiinţifice şi că ea trebuie practicată numai de cetăţenii greci. de temperament 14 . care ating apogeul antichităţii greceşti. morale şi fizice stăteau la baza unei concepţii de înaltă etică individuală şi socială. cât şi cea fizică. istoria. rezistenţă la oboseală. deci trebuia format înainte corpul. începea de la cea mai fragedă vârstă şi continua în două cicluri: până la 20 de ani când se punea accentul pe forţa corporală.frumuseţe şi perfecţiune. Platon susţinea că trebuie avut în vedere atât pregătirea intelectuală. artele. apoi spiritul. în lucrările sale “Republica” şi “Legile” considera că educaţia fizică constituie elementul fundamental al educaţiei armonioase. curaj.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş politică internaţională. odihnă. În viziunea sa educaţia se făcea de către stat şi în slujba statului. Rolul esenţial îl aveau gimnastica. Aristotel a fost al doilea mare reprezentant al concepţiei idealului armonic. Aceste calităţi intelectuale. iar în familie trebuie alese jocurile care să ţină seama de individ. Pregătirea unilaterală prin gimnastică ar avea ca efect sălbăticirea. Platon. muzica şi desenul. gramatica. curajul. sobrietate. spunea Platon. În lucrarea “Legile” se susţine că prin muzică se educă inteligenţa. poezie. fizică şi morală) şi că trebuie să se realizeze şi în familie. muzică şi dans iar cei dotaţi continuau educaţia după 20 de ani pentru a deveni magistraţii statului (arhontes). care îi apropia pe atenieni de virtuţile eroilor homerici. Datorită acestor condiţii s-a creat un climat favorabil educaţiei în general şi educaţiei fizice în special. Dintre arte sculptura a devenit un ideal de armonie. Erau încurajate preocupările pentru ştiinţe. filosofia. un mare gânditor. Faţă de spartani. punând prin aceasta baza ştiinţifică a problemelor pedagogice. Spunea că spiritul trebuie să fie “stăpânul” şi trupul “servitorul”. El a fost primul care a studiat fundamentele şi efectele fiziologice şi psihologice ale mişcării. Într-un asemenea context s-au dezvoltat ştiinţele naturii. Corpul omenesc este templul în care sălăşluieşte o scânteie a “divinităţii” pe care dacă îl infrumuseţăm prin gimnastică “zeul” va locui în acesta cu plăcere. matematica. dispreţ faţă de primejdie. un adevărat savant al lumii antice. apoi urma vârsta bărbăţiei. exprimat prin formula “Kalos kai agatos” (om frumos şi bun) trebuia dobândit prin procesul educaţiei. deprinderile înaintea minţii. Considera că toţi oamenii născuţi liberi au dreptul la educaţie care trebuie să fie integrală (educaţie intelectuală. retorică. A lărgit conceptul de gimnastică în care a inclus şi mijloace dietetice: alimentaţie. Idealul vieţii lor de armonie şi frumuseţe. care împletite armonios să-l apropie pe om de perfecţiune. iar numai pregătirea intelectuală l-ar conduce spre moliciune. susţinând că acestea fac parte din sfera igienei şi nu a terapeuticii. bărbaţi şi femei. atenienii erau firi blânde şi sensibile cu un adevărat cult pentru frumos şi armonie. om de ştiinţă şi pedagog. A fost preceptorul lui Alexandru cel Mare şi a fondat în Atena şcoala filosofică de la Lykeion. disciplină. masaje. În “Republica” Platon afirmă că un desăvârşit “muzicant” este acela care va şti să-şi cultive sufletul prin gimnastică. În secolul al V-le Atena avea trei mari gimnazii: Akademia. au participat la întreceri. dar era acordată laturii intelectuale o mare atenţie prin numărul mare de şcoli care funcţionau. La 20 de ani efebul devenea cetăţean. culturală şi socială a statului respectiv. Cele mai distinse gimnazii erau construite din trei părţi: palestra (a nu se confunda cu palestrele ca instituţii particulare). Da la vârsta de 18 până la 20 de ani tânărul devenea efeb în urma unui examen şi dacă avea un nivel înalt de cunoştinţe şi pregătire. Sofocle frecventa palestrele. completată cu instrucţia militară. Instituţii În procesul educaţional la greci instituţiile erau trei: palestra. Gimnastica se practica în palestre şi era predată de un pedotrib. gimnaziul şi stadionul. inclusiv muzica. La Atena baza economică fiind comerţul care presupunea relaţii internaţionale. să lupte pentru zei. un fost atlet cu o pregătire modestă. credinţă şi cămin. În artă găsim reprezentată educaţia fizică prin imagini sugestive din gimnazii şi stadioane pictate pe vasele de ceramică sau în arta statuară prin “Doriforul” (Purtătorul de lance) al lui Policlet. au apreciat educaţia fizică. gimnaziul propriu-zis şi stadionul 15 . Instituţiile de stat pentru educarea copiilor erau gimnaziile. Fiii patricienilor se dedicau cavaleriei şi formau corpul de elită al armatei (hoplites).Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş ca să nu-i obosească corpul şi mintea. Marile personalităţi ale ştiinţei şi culturii elene au frecventat gimnaziile. nivelul de cultură şi civilizaţie era mai ridicat decât în Sparta şi celelalte state unde pregătirea militară era preferată. căpătând toate drepturile cetăţeneşti şi marea onoare de a apăra cetatea. au obţinut premii. Până la 7 ani copilul era în grija familiei. În aceste şcoli. Denumirea de gimnastică provine de la cuvântul grecesc “ghimnos” care înseamnă gol. Educaţia era condiţionată de realitatea economică. Lykeion (unde preda şi Aristotel) şi Kynosarges. apoi locul lor l-au luat gimnaştii care aveau cunoştinţe de medicină. conduse de magistraţi. pe lângă pregătirea intelectuală. Euripide a participar la mai multe întreceri fiind chiar încoronat la pugilat în cadrul jocurilor închinate zeiţei Ceres. În timpul efebiei continua practicarea exerciţiilor fizice. Pitagora a fost învingător la pugilat. Deci la Atena nu era neglijată pregătirea militară. De la Fidias a rămas “Minerva” şi “Partenonul”iar statuia lui Zeus a fost mistuită de un incendiu la Constantinopol. Ulterior au fost construite şi alte gimnazii care şi-au diversificat atribuţiile. unde puteau veni şi alţi băieţi şi cetăţeni maturi cu intenţia de a se distra. Intrarea în efebie se făcea cu solemnitate şi depunerea unui jurământ prin care se angaja să păstreze onoarea armelor. să se supună legilor şi să apere cetatea. de a petrece câteva ore plăcute. Toate aceste idei ale lui Aristotel se regăsesc în lucrarea sa “Politica”. apoi începea adevărata instrucţie (peideia) sub îndrumarea unui pedagog care îl însoţea la şcolile private. politică. La greci toate exerciţiile fizice erau practicate cu corpul gol. se practica educaţia fizică. iar la 22 de ani începea serviciul militar de campanie. Platon a concurat la jocurile istmice şi nemeice. “Discobolul” lui Miron. Stadionul se afla lângă gimnaziu cu o arenă centrală şi tribune. săritura. Personalul care deservea gimnaziul era foarte numeros şi era alcătuit din corpul administrativ. alei umbrite.diaulos. Alergarea se practica sub două forme: ca probă de viteză şi de durată (rezistenţă). săli de masaj. pe distanţă dublă Alergarea de durată (dolicos). 16 . pedagogic.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Palestra era o incintă de formă pătrată cu latura de 95 m. care era precedată de ducerea braţelor înapoi. Alergarea de viteză avea două probe: . aşa cum era cunoscut Achile “cel iute de picior” sau alergătorul de la Marathon. alergarea culegătorilor de struguri – longodoforii şi shefilodoforii.5 km. cca. alergarea de seară sub forma unei ştafete – bophilodromii. o alergare de 24 stadii. alergare de un stadiu. Săritura se practica sub două forme: . jocurile cu mingea. Conţinut (Formele de practicare a exerciţiilor fizice) După scopul urmărit şi metodele folosite exerciţiile fizice din cadrul educaţiei fizice în Grecia antică erau grupate în trei forme de practicare:  gimnastica  orchestica  agonistica Gimnastica cuprindea toate exerciţiile fizice care se practicau la acea vreme. pugilatul şi pancratiul. . . tehnic şi alte servicii. Ele pot fi grupate în trei categorii: . sala de joc). Gimnaziul era o instituţie impunătoare prin amploarea construcţiei şi avea formă dreptunghiulară cu lungimea de 192 m. statui. dar erau destul de puţine faţă de ce se practică astăzi. Săritorul în lungime purta în mâini un fel de gantere în ideea că favorizau o săritură mai lungă sau poate erau folosite la săritura pe loc. se făcea pe distanţa de 4. tragerea cu arcul şi praştia. 192 m. cursele de cai şi care. Mai era alergarea oamenilor înarmaţi.exerciţii uşoare: alergarea. alergători de viteză. Mai erau băi. exerciţiile efebilor. bazine cu apă. exerciţiu cu caracter militar pentru pregătirea efebilor. iar alergătorii erau încălţaţi cu sandale legate în jurul gleznei dar se alerga şi desculţ. Aruncarea se făcea cu discul. diferite depozite de alimente şi materiale. suliţa şi lancea. . cu centrul acoperit de nisip iar pe margini cu multe încăperi cu destinaţii diferite (pentru convorbiri filosofice. Pista era acoperită cu un strat gros de nisip.exerciţii grele: lupta.dromos.pentatlonul care cuprndea probe din ambele grupe. înotul. urmată de avântarea lor odată cu săritura. aruncarea.săritura în înălţime Acestea se executau pe fond muzical asigurat de cântatul din flaut.săritura în lungime . unde erau pistele de alergări şi un parc cu pomi. Alergarea nu era doar apanajul bărbaţilor ci era agreată şi de fete. unde se practicau jocurile. apoi a 17 . fiind dusă de la distanţă. lână sau stofă. favorizat de condiţiile geografice deosebite. devenind proba componentă a pentatlonului. cretanii fiind străluciţi arcaşi. s-a organizat un joc cu mingea. brutal. cu multe golfuri şi insule. dar care nu a figurat niciodată în programul olimpic. Lupta era cel mai greu dar şi cel mai frecvent exerciţiu practicat.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Aruncarea discului era un exerciţiu specific grecesc. însoţită de mai multe fete care se jucau cu mingea. pumnul. Călăria a primit mai multă atenţie din partea atenienilor care aveau chiar o armată de cavalerie. umplute cu fulgi sau seminţe de smochine şi erau lovite cu palma. Apoi se povesteşte că la curtea regelui. A intrat într-un con de umbră pentru că acest exerciţiu evita lupta directă. Jocul era cunoscut sub numele de sferistica de la cuvântul sfera (minge). Mingile erau de diferite mărimi . nu la distanţă. cinstită. confecţionate din piele. apoi din piatră şi alamă. îndeosebi în Creta preelenistică. Aruncarea suliţei se făcea la ţintă. Jocurile cu mingea se practicau din cele mai vechi timpuri. Era un exerciţiu care punea în valoare forţa aruncătorului şi care seamăna cu aruncarea discului de pe loc. aşa cum Galen susţinea că jocul aduce sănătate trupului. Înotul . Harpaston era un joc cu o minge mai mare. a fost considerat sport naţional atât din motive de ordin natural cât şi utilitar.O. Tragerea cu praştia . asemănător fotbalului de astăzi. Totuşi pentru noi constituie un paradox faptul că înotul nu a făcut niciodată parte din programul J. după un dans. piciorul sau băţul. Medicii recomandau acest joc pentru că avea rolul de a întări braţele şi a da graţie corpului. prin îndeletnicirile legate de pescuit. Aruncarea lăncii a fost reprezentată de “Doriforul” lui Policlet şi de picturile de pe vase din care se pot vedea modalităţile de execuţie. Cursele de care au fost îndrăgite de greci chiar şi atunci când nu au mai fost folosite în război din cauza schimbării tacticii de luptă. bureţilor şi stridiilor sau pentru repararea vaselor. iar cetăţenii oraşelor învăţau înotul în bazinele gimnaziilor sub îndrumarea pedotribilor. simetrie membrelor şi virtute sufletului. Cursele de cai şi care au fost cunoscute din epoca preelenistică. a fost practicată cu un interes tot mai scăzut. folosită în perioada naşterii miturilor greceşti. nici să înoate”. Discul era confecţionat din lemn. fiica regelui Alcinou. lucru nedemn pentru un grec onest. Odiseea ne relatează că Ulise a văzut-o pe Nausica. grosolan. Suliţa era din lemn cu vârf metalic. luptându-se cu valurile. De la scriitorul grec Diogene ne-a rămas dictorul “nu ştie să scrie. La început lupta era un exerciţiu de forţă. Tragerea cu arcul a fost un exerciţiu menţionat în poemele homerice şi reprezentat pe frontonul templului Egina. În incinta palestrelor erau spaţii amenajate numite trigon. Înotul era accesibil şi femeilor. avea o greutate de 2-5 kg şi putea fi aruncat aproximativ 32 m. căutarea coralilor. ca urmare se practica o gamă variată de jocuri cu mingea. În artă a fost redată prin sculptura “Discobolul” lui Miron. În câteva legende apar personaje care erau buni înotători precum Leandru care traversa în fiecare noapte (dus şi întors) strâmtoarea Dardanele pentru a ajunge la iubita sa Hera sau regele Pirus care în urma unui naufragiu a trebuit să stea toată noaptea în apă. era o combinaţie de luptă cu pugilat. Câştiga cel care îşi trântea adversarul de trei ori la pământ.lupta verticală. cultivând calmul şi prezenţa de spirit. Filostrat îl considera “cel mai frumos din toată Olimpia” iar istoricul grec Tucidide dădea numele Olimpiadei după numele învingătorului de la pancratiu. fiind permise tot felul de apucări. Ca protecţie pentru cap se folosea o mască de metal. Lupta orizontală se aseamănă cu luptele greco-romane din zilele noastre. Dansurile la greci se deosebeau de cele moderne prin faptul că erau localizate în partea superioară a trunchiului unde braţele aveau un rol 18 . piedici.cu pumnii goi. în anul 708 î.acrocheireismos. Pancratiul . . a suliţei şi lupta (cinci probe). Orchestica se ocupa de arta dansului. aruncarea discului. Pentatlonul era un sport complet care cuprindea: o probă de alergare.lupta orizontală. săritură. . lovituri. Pugilatul se desfăşura sub două forme: . Deşi unii îl contestau pentru că uneori se solda cu accidente. Scene de luptă sunt descrise în operele Iliada lui Homer. Înainte de începerea luptei corpul se ungea cu uleiuri după un anumit ceremonial. cel mai greu exerciţiu din cadrul gimnasticii greceşti. dar fără lovituri. Opinia faţă de pugilat era împărţită. Filosoful Tales din Milet a căzut victima unei insolaţii care i-a fost fatală. Pentatlonul a fost introdus în programul J. rezultat al inteligenţei. În analele istoriei au fost consideraţi vrednici de această probă dificilă Heracle şi Xenofon Corinteanul căruia Pindar i-a dedicat o odă. În epoca greco-romană cestele erau ornate cu bucăţi de metal care măreau duritatea luptei sau chiar provocau moartea adversarului. alţii îl admirau.Hr. unii contestau acest joc.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş devenit o adevărată artă a iscusinţei şi curajului. Au rămas povestiri despre celebrul Eurydamante care şi-a înghiţit dinţii numai să nu se trădeze că ar da semne de slăbiciune şi până la urmă a învins. Lupta se desfăşura în picioare sau pe jos şi cuprindea tot felul de apucări. Lupta verticală era practicată de nobili. Acrocheireismos se caracterizează prin apucări permise numai la nivelul mâinilor şi degetelor fiind învins cel care nu mai face faţă luptei.cu pumnii înfăşuraţi în curele numite ceste care uneori se înfăşurau până la cot protejând articulaţiile şi sporind forţa loviturii. În literatură au rămas pagini strălucite în “Argonautica” lui Apollonios din Rodos sau “Eneida” lui Virgiliu. În arta sculpturii se remarcă grupul “Luptătorilor Borghese” aflat în muzeul Uffizi din Florenţa. dorind să afle învingătorul unei lupte. . Erau trei modalităţi de desfăşurare a luptei: .O. învingătorul trebuind să-şi pună adversarul cu umerii la pământ şi să-l menţină aşa câteva secunde. Metamorfozele lui Ovidiu şi naraţiunea istoricului Heliodor. Concurenţii care participau la întreceri treceau printr-o riguroasă selecţie care se făcea după următoarele criterii: . . situată în partea de nord-vest a Peloponezului. Dansurile funebre erau acompaniate de flaut şi se caracterizau prin sobrietate.dansuri funebre. Muzica însoţea şi alte activităţi.dansuri dionisiace. . La Olimpia se aflau altarul şi statuia lui Zeus – opera lui Fidias relizată din marmusă. Au dat naştere baletului sacru sau mai târziu tragediilor. de exemplu spartanii erau obişnuiţi să mărşăluiască sau chiar luptau în ritmul ei. iar fetele ateniene etalau mai multă graţie – bibosis. Jocurile Olimpice se organizau din patru în patru ani şi în timpul lor se opreau conflictele armate.criteriul social: sclavii nu aveau acces la întreceri. Acestea s-au născut din dorinţa de a oferi un stimulent. iar ritmul era marcat de tamburine şi castaniete.Hr la Olimpia. .criteriul tehnic: participau numai atleţii care puteau să-şi asigure o bună pregătire. anunţându-se armistiţiul.criteriul etnic: erau admişi numai grecii.dansuri religioase. Cu o lună înainte de concurs se făceau verificări şi examene. . precum şi repartizarea după vârstă. fildeş şi aur. o satisfacţie celor care practicau exerciţiile fizice la un nivel mai înalt. înmormântările. Dansurile religioase erau executate în grup prin mers sau hore în jurul rugului de sacrificiu. Dansurile dionisiace erau organizate cu ocazia unor zile festive din familie sau în cinstea zeului Dionisos. Pregătirea susţinută a concurenţilor începea cu zece luni înainte de programarea întrecerilor. . 19 . serbările publice. aşa cum reiese din unele scrieri istorice vechi. La spartani avea trecere dansul atletic.dansuri pirice.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş primordial.criteriul moral: participanţii trebuiau să aibă o reputaţie bună şi o moralitate nepătată. JOCURILE OLIMPICE ANTICE Prima ediţie a Jocurilor Olimpice antice a avut loc cu aproximaţie în anul 776 î. Dansurile la greci erau de patru feluri: . Pentru că exprimau stările sufleteşti ale omului prin mişcări adecvate ele însoţeau ceremoniile religioase. Alături de templul lui Zeus se afla măslinul sădit de Heracle din care se rupeau crenguţe care se împleteau în coroniţe ce împodobeau capul învingătorului. Fondul muzical era asigurat de instrumente cu coarde şi de flaut. Dansurile pirice (războinice) au fost apreciate de spartani pentru că erau executate de oameni înarmaţi. reprezentările teatrale. dintre care erau mai apreciate dansurile sacre în grup. Erau cunoscute peste 200 de dansuri. Zeus fiind patronul Jocurilor Olimpice antice. . Hr. Decăderea şi stingerea Jocurilor Olimpice Dacă romanii i-au cucerit pe greci pe calea armelor. altul a fost istoricul Herodot. vase şi cupe de aramă. administrarea cetăţii şi poliţia jocurilor. lângă măslinul sacru sădit de Heracle. însuşi împăratul Nero a participat la jocuri şi a câştigat la concursul de care. Învingătorii erau declaraţi eroi naţionali. 3 şi 4 iar ordinea probelor era: pentatlonul (alergări. Xenofon Corintianul. Se continua cu ospăţuri. aproape semizei şi primeau daruri substanţiale în sclavi. Începând cu secolele V-IV î. Atletismul a început să decadă. Concursul propriu-zis se desfăşura în zilele de 2. Romanii au preluat de la greci Jocurile Olimpice dar cu altă organizare şi desfăşurare. Alexandriei şi Romei. Premiile erau acordate în faţa templului lui Zeus. În prima zi se depunea jurământul la altarul lui Zeus. Pausanias care au încercat să reînvie gimnastica. Când se întorceau în cetăţile de origine erau primiţi cu onoruri. Poetul Pindar a fost prezent cu volumul “Epinikia” – 100 ode închinate învingătorilor. Jocurile se încheiau cu alergarea oamenilor înarmaţi – proplitoaramii. a apărut concepţia de atlet profesionist. Timpul de desfăşurare era de cinci zile iar programul începea cu solemnităţi şi ceremonii după care urmau întrecerile. pensie viageră. cuvântări şi acordarea de favoruri: scutirea de impozite. au fost introduse şi concursuri de muzică. cu specializare într-o singură probă. pugilat) şi pancratiul. se organiza o intrare triumfală într-un car tras de patru cai. popularitatea şi au redeşteptat 20 . Galen. Învingătorii cei mai cunoscuţi care au rămas pentru posteritate au fost: Milon din Crotona. judecarea rezultatelor şi decernarea premiilor. Filostrat. aruncări. învingătorii au aparţinut Asiei Mici. Teagene etc. Exerciţiile nu mai constituiau un mijloc. sărituri. La ultimele 50 de ediţii al J. spiritul olimpic a fost înlocuit de spectacol. cai. Au existat o serie de scriitori şi oameni de seamă ai Greciei precum Lucian. Cu timpul exerciţiile fizice au intrat într-o perioadă de decădere. Ei defilau prin faţa spectatorilor care îi aclamau cu entuziasm. Încălcarea jurământului era aspru pedepsită. poeţii le dedicau ode iar sculptorii le ridicau statui. ci au devenit un scop în sine. Solon. dar se presupune că prin procedee nesportive. apoi mergeau să depună sacrificii pe altarele zeilor. luptă. Semnificaţia acestui procedeu era că cetatea care avea un asemenea erou nu mai avea nevoie de ziduri de apărare. Începând cu secolele II-III grecii au abandonat idealul de frumos şi armonie şi au preluat de la romani tendinţa de brutalitate şi profesionalism. veşminte bogate şi premii în bani. După aceea se mergea la hipodrom unde avea loc proba de călărie şi care. conducerea jocurilor. poezii şi citirea anumitor fragmente din lucrări valoroase. Împăratul roman Adrian şi succesorii săi au încercat să reînvie activitatea de la Olimpia.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Conducerea jocurilor era asigurată de magistraţi (agonatehi) care aveau ca atribuţii organizarea serbărilor. grecii au fost învingători prin cultură. loc de onoare la spectacole etc. ca urmare s-au realizat construcţii care au sporit frumuseţea.O. În ziua a cincea se încoronau învingătorii. precedat de torţe şi urmat de un cortegiu triumfal. În 426 împăratul Teodosiu al II-lea a poruncit ca toate templele păgâne să fie distruse prin foc. În anul 395 vizigoţii lui Alaric au prădat Olimpia.O. astfel a dispărut celebrul templu al lui Zeus. existând temerea ca Grecia să ceară independenţa faţă de Bizanţ datorită prestigiului câştigat la J. din Grecia.O. cu o peridiocitate diferită şi cu caracter local sau regional. Celelalte jocuri In antichitate au mai fost şi alte întreceri. Feniciadele S-a ridicat un semn de întrebare asupra originii J. ultimul a fost persanul Varazdatos care a câştigat la pugilat în anul 385. stadionul şi întregul sanctuar pentru o perioadă de 15 secole. se pare că din considerente politice.O. De exemplu stadionul este asemănător ca formă. Prin săpături arheologice au fost scoase la lumină ruinele unor baze sportive din oraşul Tir care sunt asemănătoare cu cele de la Olimpia în ceea ce priveşte planul de sistematizare şi forma construcţiilor. Apoi au urmat cutremurele de pământ din 551 şi 552 care au transformat totul în ruine şi au acoperit cu aluviuni ale apelor hipodromul.O. afirmaţie pentru care a adus argumente verosimile. a fost Korecos (Corebos) în anul 776 î.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş interesul public. În anul 394 a fost dat decretul de desfiinţare a J. Chiar dacă Lahib Butros are dreptate. antice atunci când libanezul Lahib Butros a afirmat în teza sa de doctorat că în Fenicia au fost organizate jocuri olimpice cu o mie de ani înaintea J. La acestea s-a adăugat şi creştinismul care nu agrea aceste manifestări. Pentru că grecii au trecut sub tăcere acest lucru.O. atleţii profesionişti au fost ironizaţi. Totul a fost trecător pentru că jocurile şi-au pierdut din interes. nu se schimbă nimic din măreţia şi autoritatea J. diferite de cele de la Olimpia.O. pitice şi panatenee. Dintre aceste jocuri mai cunoscute erau: nemeice. 21 .O. Jocurile Olimpice care au durat 12 secole. Apoi s-a dovedit că în oraşul Tir construcţiile au fost realizate cu o mie de ani înaintea celor din Olimpia iar primele J.Hr. cu amploare redusă. de către împăratul roman Teodosiu.Hr. s-a presupus că au exercitat o influenţă puternică pe mai multe planuri asupra populaţiei autohtone şi că grecii nu au rămas indiferenţi la îndeletnicirile şi cunoştinţele lor. Vandalii au fost cei care au distrus tot ce mai prezenta interes. Tirul şi Sidonul au fost cele mai vestite oraşe încă din secolele X-IX î. pe bună dreptate ei se mândresc că au dat naştere unui fenomen fără egal în cultura universală. care au devenit o culme de referinţă a culturii antice greceşti. Dacă primul câştigător al J.. care apoi a fost preluat de greci şi de romani. ornamente şi lungimea pistei cu cel din Olimpia. în 408 statuia lui Zeus a fost dusă la Constantinopol unde a fost mistuită de foc. Ştiindu-se că fenicienii au înfiinţat multe colonii în insulele greceşti. pentru comemorarea unor victorii sau evenimente importante. au fost Feniciadele de la care s-au inspirat grecii. iar sistemul de scriere alfabetică a fost cea mai mare realizare a culturii feniciene. La aceste jocuri participau atleţi veniţi din întreaga Eladă şi erau îmchinate unei divinităţi sau erou regional. istmice. Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Jocurile nemeice aveau numele de la oraşul Nemeea şi erau dedicate cultului morţilor. 22 . EXERCIŢIILE FIZICE ÎN EVUL MEDIU EXERCIŢIILE FIZICE ÎN PERIOADA DE ÎNCEPUT. apoi s-au adăugat întreceri de gimnastică. juridice. templul lui Apolo etc. După destrămarea orânduirii sclavagiste s-a trecut încet la feudalism care a fost generat de trei fenomene importante:  Schimbarea modului de producţie sclavagist cu cel feudal însoţit de prefaceri de natură politică. dar au contribuit la închegarea politică şi economică a cetăţilor greceşti. gimnaziu.Hr. templul zeiţei protectoare Atena. Se organizau toamna ala un interval de opt ani şi au ajuns pe locul doi după Olimpia.relaţiile social-economice.structura de clasă a societăţii. ÎN PERIOADA CLASICĂ ŞI EXERCIŢIILE FIZICE POPULARE EXERCIŢIILE FIZICE ÎN PERIOADA DE ÎNCEPUT Evul mediu cuprinde perioada de la căderea Imperiului Roman de apus (476) până la căderea Imperiului Roman de răsărit (1453). Din secolul al IV-lea î. socială şi culturală. Jocurile istmice se organizau primăvara la Corint. apoi au căpătat caracter universal şi au fost dedicate lui Poseidon (Neptun). Jocurile pitice aveau loc la Delfi. pentru care a contribuit cu fonduri şi Herodes Atticus. echipe înarmate şi concursuri de frumuseţe corporală. Învingătorul primea o coroană de laur.la Delfi s-au realizat mai multe construcţii ca: stadion. doar că învingătorii primeau o coroană de iederă şi magistraţii erau îmbrăcaţi în negru. Apoi au fost organizate de Heracle. Pe lângă întreceri erau şi concursuri muzicale iar învingătorilor li se dădeau coroane de pin. (Cei şapte împotriva Tebei). La încheierea întrecerilor se făcea o deplasare pe Acropole. filosofice etc. . .concepţiile politice. din doi în doi ani. Aceste jocuri nu s-au ridicat la nivelul celor de la Olimpia. opera lui Fidias. Acestea au facilitat organizarea de serbări deosebit de fastuoase. Primele jocuri au fost organizate pentru a cinsti memoria unui băiat care a murit în timp ce păzea un izvor pentru luptători. În anul 573 s-au organizat primele jocuri care se repetau din doi în doi ani şi erau aproximativ asemănătoare cu cele de la Olimpia. întreceri de ambarcaţiuni. fiind vorba de: . Jocurile panatenee de la Atena erau deschise tuturor concurenţilor din Elada şi erau motivate de reunirea celor 12 state greceşti sub conducerea lui Teseu. erau închinate zeului Apolo şi constau din întreceri muzicale prin voce şi chitară. dansuri pirice. . un teatru în aer liber. în cinstea unui zeu regional. La început erau întreceri rapsodice: poezie.instituţii noi. cântec şi muzică instrumentală. X-XI) sau sunt povestiri despre viaţa regilor norvegieni şi ai altor ţări. despre franci care erau buni înotători şi despre scandinavi care excelau în aruncarea lăncii. “Edda” este cunoscută sub forma veche poetică şi sub forma nouă în proză.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş  Apariţia altor popoare din afara imperiului – barbarii . “Saga”. încercând să satisfacă toate cerinţele interne ale seniorului şi ale vasalilor săi.IX-XII din mitologia nordică şi legende istorice din Islanda şi Norvegia. 23 . Deci atenţia era îndreptată spre fortificarea organismului şi amplificarea calităţilor de luptător. Acestea făceau parte din programul adunărilor populare. să vâneze şi să-şi modeleze anumite maniere impuse de viaţa la curte. Din cauza nesiguranţei vieţii în oraşe şi pe drumuri s-au limitat schimburile economice şi proprietatea feudală a devenit o unitate economică închisă. Pământul era lucrat de iobagi care aveau un statut mai bun decât sclavii.care au zdruncinat Imperiul roman. Poemul “Niebelungenlied” vorbeşte despre obiceiurile şi credinţele germanilor din cele mai vechi timpuri. pentru protecţia proprietăţii. lancea. Ocupaţiile principale ale seniorului erau: vânătoarea. Feudalul. Treptat fosta reşedinţă a feudalului s-a transformat în castel sau burg. Din “Edda” poetică. Acestea duceau o viaţă patriarhală despre care se menţionează în scrierile istorice “Edda”. Astfel. aflăm despre un program de învăţământ în care se arată că tânărul trebuie să ştie să folosească scutul. juridice. la nunţi. mânuirea armelor trecând de la un exerciţiu sportiv la o necesitate. Orânduirea feudală s-a consolidat şi prin suprastructura proprie concretizată în noile concepţii politice. să călărească şi să înoate. Cele menţionate mai sus s-au întâlnit mai accentuat la popoarele germanice instalate în nordul Europei. care provenea dintr-un şef militar intrat în posesia unei proprietăţi rurale.  Răspândirea religiei creştine care a avut şi influenţe politice. dar şi o plăcere. a fost nevoit după căderea imperiului să-şi consolideze poziţia economică şi socială. În "Saga" se împletesc elemente ale mitologiei nordice cu realităţi istorice şi sociale şi motive sau personaje din vechile legende şi basme germanice. o populaţie germano-gotică. sabia. transmisă oral şi în scris. izolată de restul lumii. filosofice şi a instituţiilor respective. vestiţi alergători.V) aflăm lucruri interesante despre modul de viaţă al germanilor şi despre heruli. Astfel. viaţa de curte şi războiul. acestea devenind centrul vieţii feudale. “Niebelungenlied”. Din scrierile episcopului creştin Sidonius Apollinaris (sec. care cuprinde cântece din sec. a început să facă amenajări şi construcţii din lemn şi piatră. arcul. contribuind la înlăturarea sclavagismului. să mânuiască armele. “Saga” este o culegere de povestiri istorice anonime. Germanii puneau mare preţ pe exerciţiile fizice atât la bărbaţi cât şi la femei. el apela la o serie de exerciţii şi jocuri care imitau scenele de vânătoare sau de război. În aceste condiţii seniorii trebuia să ştie să călărească. erau practicate la reuniunile familiale. în care sunt elogiaţi luptători pentru libertate din vremea colonizării Islandei de către danezi (sec. aruncarea cu piatra (o întecere a fost organizată la încoronarea regelui Arthur). Tertulian. EXERCIŢIILE FIZICE ÎN PERIOADA CLASICĂ CAVALERISMUL. . în tragerea cu arcul. În insulele britanice exerciţiile fizice s-au practicat înainte de invazia saxonilor aşa cum reiese din cronici. aruncarea pietrelor şi alte jocuri specifice. . cele două forţe majore ale orânduirii 24 . izvorând din imperativele timpului. CELE ŞAPTE VIRTUŢI CAVALEREŞTI Cavalerismul include nu numai instituţia ca atare. vânătoare sau interes sportiv pentru plăcerea de mişcare. potrivit preceptelor creştine. Vânătoarea ocupa un loc important.căţăratul în copaci. în sud fiind cei mai buni călăreţi. unul din părinţii bisericii creştine.tragerea cu arcul – în război dar şi la întrecere. săritura în lungime şi peste obstacole şi aruncarea (aruncarea pietrei specifică germanilor).canotajul cu ambarcaţiuni.înotul – despre care s-au ţesut multe poveşti.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş înmormântări. De aici se poate vedea rolul şi locul pe care l-au jucat exerciţiile fizice în viaţa acestor popoare.tragerea cu praştia. . obiceiurile şi moravurile specifice evului mediu. s-a găsit un schiu vechi de 3000 ani). Înotul era practicat chiar şi în zilele de iarnă iar călăria era un mijloc de deplasare la luptă şi la vânătoare. haosul fiind un pericol atât pentru stat cât şi pentru biserică. a spus plin de indignare “Palestrica diaboli negotium” (exerciţiile corporale sunt o operă a diavolului). datorată în principal cavalerismului. baia şi înotul erau considerate imorale şi ruşinoase pierderi de timp.dansul. A apărut ca o necesitate istorică. alcătuit din sărituri şi exerciţii de echilibru (Tacit menţionează dansul săbiilor la vikingi). îngrijirea trupului nu intra în vederile bisericii. poeme eroice. Mersul cu patinele şi schiurile erau practicate mai mult de scandinavi (în Suedia.patinajul. . Exerciţiile cele mai practicate erau: alergarea. poezii lirice şi aveau scopul de a se pregăti pentru luptă.lupta – practicată din timpuri străvechi. nu se pune preţ pe educaţia fizică. . Creştinismul aduce unele schimbări în viaţa medievală a popoarelor. În a doua parte a evului mediu s-a început o încurajare a practicării exerciţiilor fizice. regele însuşi era un exemplu de iscusinţă şi curaj. scrimă cu bastoane. Interzicerea Jocurilor Olimpice este un argument în acest sens. .călăria – pentru vânătoare şi bătălii. Cele mai îndrăgite exerciţii erau: . Slavii erau renumiţi în aruncarea suliţei la ţintă şi la distanţă. . Dintr-un exces de zel erau contra măsurilor de igienă. . ci şi ideile. Pe lîngă castel apar mănăstirile în care. . lângă lacul Hoting. constituiau punctul culminant al festivităţilor unde se etala forţa şi îndemânarea. era scutier etc. Interesul a fost pe plan intern dar şi în afara graniţelor. Copilul învăţa să călărească de la patru ani. călcarea cuvântului dat era considerată o greşeală gravă. Ritter. Cuvântul cavaler are corespondent în mai multe limbi: chevalier. Era necesară la partidele de vânătoare ca şi la război. Latura intelectuală era destul de modestă. Seniorul se deplasa numai călare. 25 . Călăria constituia elementul esenţia al statutului de cavaler dar nu era numai apanajul cavalerului. dar avea şi caracter sportiv. cruciadele fiind o dovadă concludentă. între 7 şi 16 ani urma noviciatul. cavaleri sau chiar de regi. Se mai practica şi lupta de-a călare. accentul se punea pe preceptele religioase. 5. După perioada petrecută în familie. pentru militari serviciul era îngreunat de purtarea armamentului. motiv pentru dictonul “Omnes nobilitas ab equo” (toată nobleţea purcede de la cal). dar erau acceptate la vânătoare. În Franţa cavalerismul a îmbrăcat forme specifice ca mentalitate. Noviciatul se făcea pe lângă un cavaler în vârstă. Înotul avea caracter militar.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş medievale. Literatura vremii ne-a lăsat poemele epice “Chanson de geste” şi “Niebelungenlied” inspirate din viaţa cavalerilor care. 2. urcarea şi coborârea de pe cal prin săritură. La 12 ani era încredinţat unui preceptor. Copilul – viitorul cavaler . specific pentru timpurile acelea. caballero. 6. Viaţa de curte făcea parte din manierele specifice ale cavalerilor. lancea şi bastonul. câini şi şoimi crescuţi de nobili. Armele care impuneau ducerea luptei de la distanţă precum arcul şi archebuza erau dispreţuite de nobili. Vânătoarea era o adevărată ceremonie desfăşurată cu mare alai. întreţinea anumite conversaţii cu stăpâna castelului. apoi pe lângă o curte a seniorilor sau princiară cu statut de paj. morală şi fizică. Cele şapte virtuţi cavalereşti 1. astfel că ei treceau printr-un lung şi complex proces de instruire şi educaţie. Cavalerul trebuia să aibă simţul onoarei şi al datoriei. Se punea mare preţ pe eleganţa mişcărilor. 4. uneori chiar ignorată. Aruncarea cu suliţa şi piatra erau foarte agreate.trebuia să-şi formeze educaţia intelectuală. servea masa. fiind ţara unde a luat naştere. Lupta se practica cu scopul pregătirii de război. Statutul de cavaler era foarte exigent pentru aspiranţi. Mânuirea armelor era foarte împortantă. dincolo de fantezie şi exaltare. conţin elemente autentice pentru a reconstitui acea epocă. punându-se accentul pe scrimă cu sabia. După estomparea contradicţiilor şi armonizarea intereselor au început să sprijine noua instituţie – cavalerismul – sabia cavalerului a devenit scutul bisericii. Pajul petrecea o bună parte de timp pe lângă “doamna castelului” îndeplinind anumite servicii: compunea scrisori şi le ducea la destinaţie. 3. care trebuia să dea dovadă de maniere distinse. organizare şi manifestare. Din iută s-a născut duelul care a avut deasemenea şi forme brutale încheindu-se cu moartea adversarului. În celebrul turnir de la Neuss au pierit 60 de cavaleri şi scutieri. la început cu un caracter simplu.cavalerii devenind un mijloc de luptă. Duelul privat a fost o formă de luptă care urmărea spălarea unei ofense personale. apoi a căpătat un caracter sacru. apoi spada. chiar interzicerea lor. Celţii l-au preluat sub forma unei lupte brutale. o inaugurare. aşa sau născut cruciadele. încheierea unor alianţe ori a unei păci. a murit după o lovitură imprudentă dată de căpitanul gărzii sale contele Montgomery. fiind un spectacol agreabil. o armă simplă şi uşoară. o adunare nobiliară. Din secolul al XII-lea investitura a devenit o ceremonie exclusiv religioasă. în Italia secolului al XVI-lea.pierderea bazei economice. În prima fază turnirul şi-a păstrat caracterul violent. a apărut în secolul al XVII-lea.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş 7. ascensiunea şi jocul cu mingea. brutal aşa cum a fost preluat de la celţi. regele Franţei. apoi a devenit un joc de precizie şi eleganţă. Iuta era o variantă a turnirului care consta într-o luptă în doi. . s-a născut scrima care s-a răspândit în toată Europa şi a fost considerată forma sportivă a duelului. loviturile permise. al nobililor şi războinicilor. sportul regilor.apariţia armelor de foc. Henric al II-lea. La început a fost un exerciţiu brutal. strict militar. cu adevărat sportivă. Titlul de cavaler era dobândit şi nu se transmitea descendenţilor. o vizită importantă. În secolul al XIV-lea cavalerismul a pierdut din strălucire şi a intrat în declin. Turnirul avea şi o latură de sărbătoare fastuoasă şi spectaculoasă când era organizat cu ocazia unor evenimente familiale sau publice: o căsătorie. Se precizau regulile de joc. Francezii l-au transformat într-un joc cavaleresc A fost răspândit în întreaga Europă de cruciade. ajungându-se la persecuţii din partea regelui Ludovic al XI-lea.creşterea puterii regilor care nu agreau această instituţie trufaşă. mai uşor de organizat şi urmărit. oastea lui Baiazid I fiind învinsă la Nicopole. în timpul cărora cavalerismul a atins apogeul. La 21 de ani tânărul era investit cavaler îmtr-o ceremonie solemnă care avea loc într-un castel după un anumit ritual. . fiind implicată şi biserica.Şi acest joc a făcut victime. echipamentele. Au fost necesare legi şi ordonanţe date de regi pentru atenuarea brutalităţii acestora. Alte exerciţii fizice care se făceau în timpul noviciatului erau: alergarea. Rivalitatea sportivă degenera într-o luptă adevărată care făcea victime. Arma duelului a fost iniţial sabia. armele folosite. . Principalele cauze care au dus la decăderea cavalerismului au fost: .apariţia pedestrimii pentru luptă. chiar sângeroase. 26 . În evoluţia lui se disting două faze: prima pînă în secolul al XIII-lea şi a doua după această dată. Din duel. Floreta. În a doua fază turnirul a căpătat un autentic caracter sportiv cu anumite reguli de desfăşurare. Turnirul era un joc războinic pe echipe care punea în valoare toate virtuţile şi deprinderile cavalereşti şi un mijloc de pregătire pentru război. într-un spaţiu mai mic şi mai puţin costisitoare. . Chintena făcea parte uneori din programul turnirurilor sau avea o variantă comică pe apă sau zăpadă. dintre care unele erau agreate de nobili. cele mai populare şi cele mai variate.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş . Se practica sub două forme: . Sunt folosite mai multe feluri de mingi.interesul bisericii pentru cavaleri a scăzut după încheierea cruciadelor. deosebite ca mărime şi ca materiale pentru confecţionare. În evul mediu cele mai cunoscute erau: . probabil de origine romană. Dansurile erau organizate în aer liber. EXERCIŢIILE FIZICE POPULARE În paralel cu exerciţiile cavalerilor se mai practicau şi alte exerciţii şi jocuri care s-au păstrat din antichitatea greco-romană sau chiar dinainte şi care au depăşit graniţele evului mediu.jeu de paume . Astfel a apus una din instituţiile care a dominat evul mediu din punct de vedere al practicării exerciţiilor fizice. urmaşii direcţi ai celţilor.ridiculizarea cavalerilor în literatură (romanul “Don Quijote de la Mancha”). unele dintre ele fiind jocuri de noroc. În romanul lui Rablais “Gargantua et Pantagruel” sunt prezentate 217 jocuri populare practicate de copiii francezi. Lupta avea o largă popularitate fiind practicată din cele mai vechi timpuri.la soule 27 . lupta şi jocurile cu mingea.ca exerciţiu de şcoală. Cei mai buni luptători din Franţa erau bretanii.ca exerciţiu public. de obicei în piaţa satului. Prima formă era cea mai veche şi constituia un mijloc de pregătire a tinerilor nobili care trebuia să devină cavaleri. Exerciţiile cele mai răspândite erau: chintena. Chintena era un joc vechi. cele mai îndrăgite fiind cele sub formă de rondă (horă). Amănunte privind procedeele folosite au rămas într-un manuscris al celebrului pictor Dürrer care a lăsat 112 desene cu explicaţii. o variantă a iutei. Din secolul al XVII-lea interesul pentru luptă a scăzut mai întâi la nivelul nobililor şi apoi în popor. dansurile. nu era doar un exerciţiu popular. în evul mediu era practicată şi de nobili. Jocul consta în lovirea unei momâi aşezată într-un stâlp. O variantă a luptei era trasul cu frânghia la care participau două echipe. pictura flamandă a lăsat unele tablouri sugestive cu această temă. În zonele rurale erau organizate serbări populare cu jocuri şi dansuri. Jocurile cu mingea sunt cele mai vechi. aceasta se rotea şi cu un braţ de lemn îl lovea în cap. dacă nu o nimerea în mijloc. iar Fischart a lăsat scrise 620 de jocuri. . Deosebiri mai apar şi în tehnica jocului. de la care au moştenit acest exerciţiu. Călăreţul trebuia să lovească ţinta cu lancea. Alţii care agreau acest gen erau păstorii elveţieni. fiind un autentic antrenament pentru turnir. Cu timpul. Jocul era practicat de bărbaţi.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Jeu de paume se practica prin lovirea mingii cu mâna. inventată în secolul al XVI-lea în timpul lui Carol al VIII-lea. În Italia se numea calcio şi era considerat jocul nobililor. Francezii îşi revendică paternitatea. încât în secolul al XVI-lea se juca chiar în întreaga Europă. Mingea era lovită cu racheta. A doua variantă s-a practicat în săli şi s-a numit courte paume. femei şi copii şi adesea era jucat pe bani. 14 m lăţime şi 15 m înălţime iar în mijlocul sălii era o frânghie cu franjuri care mai târziu a fost înlocuită cu plasa. Germania şi Spania. dar adoptat cu plăcere de clerici în mânăstiri. La acesta din urmă mingea era lovită cu mâna. directorul colegiului din Rugby. nisip sau piatră) ceea ce făcea ca aceasta să devină dură la lovire şi adesea să producă accidente. a trecut în Franţa şi apoi în Anglia. adică primeşte. Se presupune că străvechiul joc roman s-a practicat mai întâi în Italia. motiv pentru care erau solicitate în Anglia. mai întâi în mediul rural. având filiaţia de la romani (mingea follis si harpastum). fiind acceptat şi în programul cavalerilor. Jocul fiind dur a fost dispreţuit de seniori şi regi. iar mingile au fost umplute cu materiale moi (lână. având caracterul de joc popular. În Franţa.). mare amator al acestui joc. La soule se juca în Franţa încă din secolul al XII-lea. argumentând că tenis vine de la cuvântul tenez. În Anglia. apoi în cel urban. Sălile se numeau în Franţa tripot iar în Germania Ballhaus. Adevărul este undeva la mijloc. courte paume a cunoscut o răspândire deosebită începând cu secolul al XIII-lea. al XVI-lea la Paris erau 520 săli de joc din unele informaţii dar se presupune că cifra 114 avansată de ambasadorul olandez este mai aproape de adevăr. longue paume a rămas un joc al maselor populare iar courte paume al nobililor. O contribuţie deosebită a adus-o Arnold. În Anglia era un joc popular la concurenţă cu tragerea cu arcul.. În Franţa a decăzut după revoluţia de la 1789 dar în Anglia a fost revizuit şi s-a transformat în fotbalul modern. Un tripot avea 40 m lungime. la acest joc participa toată populaţia satului sau a oraşului. Se folosea o minge mai mare care iniţial era confecţionată din lemn. Se desfăşura în aer liber. În acest fel în Anglia a devenit sport practicat pe scară largă în şcoli şi universităţi. foarte mulţi regi fiind seduşi de plăcerea acestui joc. muşchi de copac sau cu fân şi era lovită cu piciorul. În sec. Ea era confecţionată din piele şi umplută cu materiale diferite (rumeguş. păr de animale etc. Apoi la joc au participat nobili şi tineri burghezi sau chiar regi. în pieţele satelor şi oraşelor sau pe câmp. iar englezii susţin varianta lor. 28 . apoi din piele şi umplută cu tărâţe. Mingile cele mai bune erau cele franţuzeşti. Maiorul englez Winghield a adus modificări la jocul din varianta franceză şi engleză şi a scos lawntenis care este tenisul modern. În Anglia jocul a cunoscut o largă răspândire. Jeu de paume s-a bucurat de o apreciere deosebită şi din acesta s-a născut tenisul. Mingea lovită trebuia să zboare la depărtare mare (longue paume). În Spania acelaşi joc se numea juro de pellota iar în Italia giuoco di racheta şi giuoco del pallone. CARACTERUL MILITAR. lupa. La 15 ani erau preluaţi de stat. pugilatul şi pancratiul erau în mare vogă. deci adolescenţii intrau sub controlul statului pentru asigurarea educaţiei militare. iar instituţiile greceşti le-au adaptat la conceptul lor de viaţă.Hr. În Anglia acest joc a cunoscut consacrarea. în perioada Republicii. În perioada Republicii conducătorii militari şi conducătorii statului erau aleşi pe criteriul iscusinţei militare “buni luptători”. În 1874 cele două variante au căpătat caracter oficial când a luat fiinţă federaţia engleză de rugby. Aşa a fost cunoscută gimnastica iar când romanii au cucerit Grecia atletismul avea deja un caracter profesionist. Influenţa greacă Contactul cu civilizaţia geacă a avut loc cu mult înainte de cucerirea Greciei de către romani prin intermediul coloniilor greceşti din sudul Italiei. Eerciţiile uşoare: alergările. prilej cu care s-a constituit federaţia de specialitate. obiceiurile. Mingea era lovită cu un baston întors.. când reforma lui Marius duce la înfiinţarea armatelor profesionale alcătuite din mercenari. preluând numele oraşului în care s-a născut. săriturile şi aruncările trecuseră pe planul al doilea. ROMA ANTICĂ: INFLUENŢA GREACĂ. CONCEPŢII. Fiind mai pragmatici au fost interesaţi să-şi formeze oameni sănătoşi şi robuşti care să facă faţă rigorilor militare. De la greci romanii au preluat concepţiile religioase.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş În anul 1863 a avut loc primul meci de fotbal între o echipă din Londra şi una din Cambridge. Exerciţiile militare aveau loc în 29 . arta şi unele aspecte ale modului de viaţă. crosă. apoi hocheiul pe gheaţă jucat mai întâi în ţările nordice. INSTITUŢII. Din acest joc au luat naştere mai multe jocuri moderne. Această formă de organizare militară şi socială a durat până în secolul II î. armata constituia pârghia principală de educaţie. O variantă a fost aceea în care fiecare jucător avea mingea lui pe care o lovea cu crosa şi aşa a apărut golful. Se mai semnalează deasemenea apariţia biliardului. Din varianta în care se folosea o singură minge pentru toţi s-a născut hocheiul. la 17 ani deveneau apţi pentru armata activă. cu tendinţe de expansiune teritorială. Datorită lui Arnold va apare o variantă a fotbalului în care mingea putea fi jucată şi cu mâna. Aşa s-a născut rugbyul. care este actul de naştere al fotbalului. La crosse era un joc de origine greco-romană cum reiese din basoreliefuri. Caracterul militar La romani. FORME SPECIFICE DE PRACTICARE ŞI DECĂDEREA EXERCIŢIILOR FIZICE Roma antică era un stat sclavagist militarist. din Sicilia şi Etruria. Tot din această variantă a apărut crichetul care la englezi a devenit sport naţional. La vârsta adolescenţei tinerii erau preluaţi de stat pentru pregătirea militară care avea scopul de a forma cetăţeni cu înalte virtuţi. Muzica. disciplinaţi şi cu respect faţă de legile ţării. Idealul grec al armoniei şi frumuseţii nu era apreciat de romanii pragmatici care doreau să instruiască o armată puternică pentru apărarea orânduirii sociale şi extinderea cuceririlor teritoriale. Au fost preluate exerciţii fizice de la greci dar numai cele care foloseau la pregătirea viitorilor militari care urmau să fie încorporaţi în centuriile şi legiunile armatei romane. Educaţia tinerilor se realiza în familie sub supravegherea tatălui şi căuta să răspundă nevoilor cotidiene ca vănătoarea şi muncile agricole. ca să constituie un pericol pentru organizarea socială a statului roman. Din secolul al II-lea î. Dintre instituţii. nec legit” (un soldat care nu ştie să înoate. săriturile peste cal de lemn. generalul Sertorius şi Cezar. dar.Hr. Prima a fost perioada republicii când predomina concepţia proprie şi a doua când s-a simţit influenţa greacă şi practicarea exerciţiilor fizice păstra caracterul de clasă. oferind spectacole brutale dar gustate de public. Pentru dezvoltarea îndemânării. Cavaleria avea un loc secundar la romani întrucât în primele trei rânduri era folosită pedestrimea. tragerea cu arcul. puternici. dacă la greci erau folosite de atleţi pentru a se spăla de nisipul din arene.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Câmpul lui Marte din Roma. nici să citească). Înotul era foarte îndrăgit de romani. curajoşi. Punctul forte al armatei îl constituia pedestrimea care era împărţită în două forme: uşoară şi grea. dar şi pentru fiii patricienilor. jocurile fiind inspirate din exerciţiile militare. scrierea şi îndeosebi exerciţiile fizice asigură o educaţie morală şi sporesc forţele fizice necesare militarilor. Marşul era exerciţiul fundamental al pregătirii ostaşilor în care pe lângă echipament şi armament militarul mai purta hrana de care avea nevoie precum şi cele necesare diferitelor lucrări de amenajare a taberelor. La început tânărul se pregătea era fără arme. apoi complet echipat iar protecţia se făcea cu ajutorul scutului. arta şi filosofia nu erau elemente ale educaţiei întrucât muzica sporeşte sensibilitatea şi te îmbie la visare potrivit concepţiei generalului roman Scipio Africanul Numai lectura. indispensabil pentru militari care după exerciţii se aruncau în apa Tibrului pentru răcorire şi împrospătarea forţelor. înotul şi mânuirea sabiei. Scipio Africalul. preciziei şi pentru iuţeala mişcărilor erau folosite exerciţiile de alergare alături de calul care galopa. în 30 . puternici. romanii au fost interesaţi de băi. romanii au intrat în a doua perioadă când în educaţie se simte influenţa grecilor. programul educaţional se îmbogăţeşte. Marşurile erau programate în fiecare dimineaţă sub două modalităţi: marşul uşor într-un ritm de 6 km la oră şi marşul forţat de 8 km la oră. Sclavii care proveneau din prizonierii de război sau din populaţiile cucerite nu aveau acces deoarece ei nu trebuia să devină viguroşi. Concepţiile şi instituţiile la romani Romanii au parcurs două perioade în ceea ce priveşte educaţia şi practicarea exerciţiilor fizice. dar a salvat şi multe vieţi de la înec: împărăteasa Agripina. la romani bazinele cu apă vor deveni elementul esenţial. O excepţie sunt sclavii care erau pregătiţi pentru arena circurilor. Acest lucru a dat naştere dictonului “Nec natat. călăria. erau apanajul “oamenilor liberi”. se introduce gramatica şi retorica. metodic şi organizatoric. În perioada republicii exerciţiile fizice erau destul de limitate şi jocurile erau inspirate din exerciţiile militare. 31 . Amfiteatrul şi circul erau instituţii specific romane. dar a generat şi serbări nautice care se organizau pe mare la Ostia. deasemenea erau băi de aburi. cuprinzând o şedinţă de atletism sau joc cu mingea. umflată cu aer şi bătută cu pumnul. Termele aveau ca anexe grădini cu fântâni. Împăratul Tiberiu a dat un edict prin care alunga dansatorii în afara Romei. se trecea la bazinul cu apă caldă. erau executate după ceremoniile religioase şi închinate zeului Marte. s-a ocupat special de educaţia fiului său acordând o atenţie deosebită exerciţiilor fizice folosind ca mijloace de educaţie rezistenţa la frig şi căldură. întinse pe 11 ha. Deşi oamenii bogaţi aveau băi în locuinţele lor. Urmau plimbările prin grădinile anexe în care se purtau diferite discuţii despre evenimentele zilei.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş secolul al IV-lea la Roma existau 854 de băi publice. o saună uscată cu căldură care favoriza transpiraţia. apoi călduţă şi la sfârşit cu apă rece. braţul sau racheta. săli de gimnastică. cele mai cunoscute fiind termele lui Caracala considerate o minune a lumii vechi. politică sau afaceri. . Exista o singură excepţie. Patricienii aveau băi luxoase iar plebeii amenajări publice. de jocuri.trigonul. o minge mică. bazinele având apă rece. Săriturile în înălţime. de cadă. scriitor şi om politic roman. Forme specifice de practicare a exerciţiilor fizice Romanii nu au avut un sistem original din punct de vedere tehnic. În epoca imperiului exerciţiile fizice împrumutate de la greci respectau structura tehnică a acestora dar nu şi scopul. iar Dimiţian i-a exclus din senat pe cei care au fost surprinşi dansând. şi cele ale lui Deocletian pe 13 ha. dar goliciunea corpului în arenă o considerau o imoralitate. un roman care dansa în public era compromis. pugilatul. În termele lui Caracala puteau să facă baie în acelaşi timp 1600 persoane. Inotul avea un caracter utilitar mai ales pentru militari care trebuia să treacă prin râuri. l-au ignorat şi chiar l-au interzis. lupta etc. călduţă şi caldă.follis. Programul în aceste instituţii era complex. de masaj. ei preferau băile publice care se numeau terme. asemănătoare celei de tenis. saloane de odihnă. Cato. Dansul nu a fost înţeles de romani. duşuri. După baie se trecea în camera de odihnă unde se făcea masaj după care se ungea corpul şu se parfuma. călăria. Jocul cu mingea a ocupat un loc de cinste în preocupările romanilor. dansatorii profesionişti care foloseau dansul ca element al artei dramatice. fiind folosite patru feluri de mingi: . aruncarea lancei. folosită într-un joc de două echipe a câte trei jucători aşezaţi în triunghi. înotul în ape repezi. Gimnastica şi atletismul aveau deasemenea un caracter militar. au preluat pentatlonul pe care l-au numit quinquertium. o minge mare. lungime sau cu obstacole erau practicate de o categorie de preoţi numiţi salii sau salieni. biblioteci şi muzee. Au construit palestre şi gimnazii. În aceste instituţii nota specific romană era îmbinarea armonioasă a laturii intelectuale cu cea fizică. Minervei etc.circul unde aveau loc cursele de cai. organizate în cinstea zeiţei Ceres –zeiţa fecundităţii. Apariţia transpiraţiei era considerată ca un semn că individul a obosit şi că exerciţiile fizice trebuie întrerupte. Din gimnaziile greceşti a rămas palestra care a devenit stabiliment de băi. Erau considerate zile de sărbătoare zilele în care erau organizate jocuri. o minge de piele umplută cu fulgi. lupte călări între nobili.amfiteatrul unde aveau loc luptele de gladiatori. Jocurile de circ închinate lui Jupiter. În luna aprilie aveau loc jocurile megalitice. . Doctorul Celsus recomanda igiena. Datorită concepţiei şi atitudinii faţă de practicarea exerciţiilor fizice. instituţiile greceşti au căpătat forme specifice la romani. anotimp şi profesie. Jocurile florale cu un caracter teatral erau închinate zeiţei Flora.destrămarea orânduirii sclavagiste.incursiunile şi cuceririle popoarelor migratoare. În luna iunie se organizau jocurile în cinstea zeului Apolo care cuprindeau scene de teatru. Aceste cauze au dus şi la decăderea instituţiilor. . . asemănător jocului de handbal. Se executau cu multă îndemânare voltije pe mai mulţi cai. gimnastica şi exerciţiile fizice practicate cu moderaţie. constituţia fizică. aveau loc în septembrie şi cuprindeau curse de cai. plimbările în aer liber etc dozate în funcţie de vârstă. Jocurile seculare cu semnificaţii istorice se organizau la intervale mai mari de timp. asemănătoare erau jocurile cereales. aşa-zise barbare. făină sau pământ. 32 . o minge mai mare rezervată ţăranilor. Decăderea exerciţiilor fizice După decăderea vieţii publice şi private exerciţiile fizice au intrat într-o fază de degradare la care au contribuit şi: .Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş - pagaenica. .destrămarea vieţii economice. biga (cu doi cai) şi quadriga (cu patru cai). Junonei. în secolul III erau 175. în timpul lui Traian erau 123. închinate zeiţei Cibela – mama zeilor. culminând cu cea a lui Spartacus care a determinat căderea imperiului roman. Juvenal a ajuns să spună că romanii doresc numai “panem et circenses” (pâine şi jocuri de circ).războaele civile şi rivalităţile dintre generali etc. jocurile. În timpul lui August jocurile ocupau 70 de zile pe an. alergările. aşa s-a ajuns la o zi lucrătoare şi două de sărbătoare. .răscoalele repetate ale sclavilor. alergări de cai şi care în Circus Maximus. cu program de teatru şi circ. . cu un caracter religios. Oamenii de ştiinţă dădeau atenţia cuvenită exerciţiilor fizice. harpastum. Luptele de gladiatori au luat locul întrecerilor atletice. ce mai mare fiind a jocurilor publice Instituţiile cu un rol important la romani au fost: .teatrul care era destinat reprezentaţiilor scenice. jocul era între două echipe. 000 locuri şi Marcellus cu 14. apoi 34 în timpul lui Caligula. prizonieri de război şi chiar voluntari instruiţi într-un fel şcoli numite ludii gladiatorii conduse de un maestru de scrimă numit lanista. sângeroase. precum şi imitaţii de lupte navale. În timpul lui August se organizau 12 curse. Jocul venationes (de la cuvântul vânători) era în fapt un măcel în care victimile erau animalele sălbatice (urşi.000 de locuri în tribune. brutale. Jocurile plebeiene aveau loc în noiembrie şi erau organizate în Circus Flaminius. pantere.cu o capacitate de 255. lei. Asemenea dueluri cu lancea se găsesc pe pietrele funerare ale etruscilor. condamnaţi la moarte. Se pare că au ajuns la romani prin intermediul etruscilor şi făceau parte din ritualul funerar care înlocuia vechile sacrificii numite munus. iar arena în care aveau loc luptele cu animale sălbatice ori cu gladiatori avea dimensiunile de 86/54 m. apoi a fost redusă la cinci de Domiţian. Se întâmplau şi accidente. iar celălalt cu spadă şi scut. acesta stabilea sentinţa prin poziţia degetului mare al mâinii după ce se “consulta” cu spectatorii şi dacă degetul era orientat în sus era graţiat. construit în timpul Flavilor.000 de locuri şi o pistă care măsura 568 m. Mai târziu s-au mai adăugat lupte brutale. iar cel căzut putea cere graţierea prin ridicarea mâinii stângi. Hiplomachia era o luptă crudă între gladiatori recrutaţi dintre sclavi. ultimele două foarte mult gustate de public. cu luptători profesionişti recrutaţi din categoriile sociale pauperizate. În 113 Traian a organizat un spectacol cu 1200 de perechi de gladiatori şi lupta a durat trei zile. Cele mai impunătoare spectacole se organizau în Colosseum. Lupta se desfăşura sub forma unui duel cu spada iar luptătorii purtau un echipament special de protecţie pentru ca lupta să dureze cât mai mult. culminând cu 100 în timpul domniei Flavilor. Mai era un gen de luptă. Cele mai reprezentative teatre erau Pompei cu 27. în care un luptător era înarmat cu un trident şi o plasă.600 locuri unde se jucau tragedii. uneori mortale la vârsta de 20-25 ani. tigri. a retiarilor. Pentru a mări spectaculozitatea acestor lupte s-a ajuns la adevărate masacre colective când se introducea în arenă până la 320 perechi de gladiatori în acelaşi timp şi adesea jumătate dintre ei rămâneau morţi. Uneori erau introduşi în arenă bestiarii (oameni neînarmaţi. întreceri atletice asemănătoare cu ale grecilor: lupta. care avea 50. iar dacă degetul era orientat în jos învinsului i se aplica o lovitură mortală. O cursă de care se desfăşura pe parcursul a şapte tururi.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş alergări. sclavi) şi lăsaţi pradă animalelor sălbatice sau creştinii pe timpul lui Nero care dorea să-i extermine. Jocurile atletice împrumutate de la greci au degenerat la romani în spectacole de amfiteatru. sărituri şi aruncarea discului. Acest gen de spectacole a fost denigrat de istoricii de mai târziu. delincvenţi. criminali. suliţă şi săgeţi. Dacă în tribună se afla împăratul. pugilatul. Jocurile de circ – circenses – aveau loc în Circus Maximus care a fost reconstruit în timpul lui Nero şi avea dimensiuni impresionante – 600/200 m . pantomimă şi balet. elefanţi şi mistreţi) răpuse de lovituri de sabie. astfel istoricul german Momsen a spus că această “plăcere abjectă a jocurilor gladiatorilor a fost 33 . apariţia algebrei şi geometriei în domeniul matematicii.crearea sistemului heliocentric prin Copernic. . În Italia Renaşterea a apărut în oraşele Veneţia. Magelan. În literatură s-au pus bazele creaţiei literare europene moderne prin Petrarca. În plan ştiinţific s-a înregistrat un salt spectaculos prin: . adică perioada cuprinsă între secolul XIV şi XVI. 34 . politic. metalurgice. Vesalius pune bazele anatomiei moderne. devenind un fenomen european. social. Cervantes.apariţia ştiinţelor moderne ale naturii bazate pe experiment şi aplicaţiile matematicii. În domeniul filosofiei s-au luat şi dezvoltat curentele filosofice antice.dezvoltarea oraşelor. Dacă se compară epoci mai apropiate. Harvey pe cele ale fiziologiei. EXERCIŢIUL SI EDUCAŢIA FIZICĂ ÎN TIMPUL RENAŞTERII PRINCIPALII REPREZENTANŢI AI UMANISMULUI Renaşterea a fost epoca în care a început destrămarea feudalismului şi apariţia capitalismului. Galilei şi Kepler. Columb. am voi să smulgem din cartea istoriei lor această filă unde se murdăreşte cu sânge imaginea civilizaţiei pe care ei au creat-o”. În plan social se constată destrămarea relaţiilor feudale şi apariţia celor capitaliste. iar istoricul francez Carcopino scria ”Pentru onoarea romanilor.marile descoperiri geografice ale lui Vasco da Gama. În plan economic se găsesc mai multe aspecte: . Genova.pierderea supremaţiei economice de către nobilimea feudală. fabricarea hârtiei. Durrer. arhitectului italian Alberti. Michelangelo. ştiinţific şi cultural.descoperirile geografice care au dezvoltat comerţul. exceptând luptele de gladiatori. Arhitectura şi artele plastice au cunoscut o perioadă de glorie prin activitatea creatoare a lui Leonardo da Vinci. fundamentarea pedagogiei umaniste. de unde s-a răspândit în celelalte ţări. se constată că deosebirile nu sunt atât de izbitoare. au promovat ideea demnităţii omului ca fiinţă liberă.trecerea de la meşteşuguri la manufacturi – dezvoltarea industriei textile. . Boccacio. a construcţiilor de corăbii.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş cancerul care a ros Roma şi în genere epoca din urmă a antichităţii”. În plan politic se constată formarea statelor moderne centralizate în jurul monarhiei. Florenţa. Shakespeare etc. Rablais. Dacă se face o comparaţie între epoca de glorie a Jocurilor Olimpice din Grecia antică şi spectacolele sălbatice din circurile şi amfiteatrele romane se constată măsura în care au decăzut exerciţiile fizice în epoca romană.dezvoltarea medicinii. iar Servet descoperă circulaţia mică a sângelui. autonomă şi creatoare. . . adică Grecia de după cucerirea romană cu spectacolele din timpul imperiului Roman. Acest fenomen a fost generat de apariţia producţiei capitaliste în oraşele menţionate mai sus şi s-a manifestat în plan economic. . . . Padova. scriitorilor şi creatorilor de artă care s-au preocupat în principal de domeniul lor de activitate. şi athletica.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş În timpul Renaşterii toate domeniile au căpătat noi dimensiuni şi perspective prin contribuţia substanţială a umaniştilot. Campanella în lucrarea sa “Civitas soli” recomanda ca educaţia să se realizeze prin muncă în ateliere şi pe ogoare. a pus la baza operei sale dictonul lui Juvenal şi pe plan igienico-terapeutic a intuit modalităţi şi căi de realizare a acestui deziderat. urcarea pe frânghie etc. dar şi prin practicarea gimnasticii şi a jocurilor de întrecere. “Ars gimnastica” a fost lucrarea cea mai documentată. Din punct de vedere medical subliniază că gimnastica are ca scop buna funcţionar a organismului. pedagogie. 35 . A studiat gimnastica din antichitate şi opera lui Galen. medicilor. optimistă faţă de om şi natură. Din punct de vedere tehnic le-a împărţit în trei capitole: bellica. subliniind rolul disciplinelor umaniste ca mijloc de înobilare şi desăvârşire a fiinţei umane. pedagogilor. scrima. La exerciţiile antichităţii a mai adăugat vânătoarea. având ca ideal dezvoltarea multilaterală a personalităţii omului. La gimnastica clasică moştenită de la greci el a mai adaugat masajele şi băile mult apreciate de romani. concepţiile şi operele de artă au proiectat un fascicol de lumină asupra educaţiei fizice din trecut şi au deschis larg calea spre viitor. filosofilor. Educaţia fizică a fost plasată pe coordonate noi. Umanistul Vergerio menţiona într-un tratat al săi: “Cine posedă un spirit clar şi un corp puternic trebuie să se îngrijească de amândouă”. Umaniştii au deschis drumuri noi în astronomie. având la bază 95 de lucrări din literatura clasică şi arabă. Mercurialis. pugilatul. medica. săritura. Şi educaţia fizică trebuia să-şi aducă contribuţia la desăvârşirea personalităţii umane. în munţi şi pe malul lacurilor. dar este bună şi pentru cei sănătoşi. fizică. Dorind să reînvie vechile puteri militare. Copii să fie îndemnaţi să arate cine fuge mai tare sau cine sare mai departe. călăria erc. El considera că educaţia copilului începea în familie şi era necesară folosirea jocurilor şi distracţiilor. Această nobilă misiune a revenit oamenilor de ştiinţă şi cultură. aruncarea suliţei. devenind un profesor şi scriitor de o valoare deosebită. Renaşterea a reconsiderat viaţa pământească şi a amplificat preocuparea ca aceasta să fie cât mai lungă şi mai fericită. medicină. filosofie. El a adus în atenţia oamenilor excursiile recreative în natură organizând deplasări la ţară. a recomandat o serie de exerciţii cum ar fi: alergarea. afirmându-se prin opera sa ca un autentic pedagog. În cartea sa de excepţie “Ars gimnastica” studiază tehnica exerciţiilor fizice din antichitate şi apoi subliniază valoarea medicală a acestora. de profesie medic. punând mai presus raţiunea decât tradiţia şi credinţa. Umaniştii italieni Ei au pus la baza conceptului pedagogic celebrul vers al lui Juvenal “Mens sana in corpore sano”. după o lungă perioadă de întunecare. matematică.Prima recunoaştere a efectelor educaţionale prin practica exerciţiilor fizice a fost întâlnită la cardinalul Dominici. dar prin ideile. navigaţia. Ei au venit cu o concepţie nouă. Renaşterea a reconsiderat frumuseţea şi armonia puse în valoare de capodoperele antichităţii Trecerea spre Renaştere a făcut-o Donatello. acestea nu au fost accesibile populaţiei. armonia şi frumuseţea se împletesc în mod fericit. Umaniştii germani Umaniştii germani au avut o contribuţie mai moderată la afirmarea spiritului Renaşterii în domeniul educaţiei fizice.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Cel mai mare pedagog al Renaşterii italiene a fost veneţianul Vittorino da Feltre care a infiinţat institutul Casa Giocosa (Casa voioşiei) pentru fiii de nobili dar şi pentru copiii săraci unde pe lângă educaţia intelectuală. Ei au scos din educaţia fizică şcolară toate exerciţiile tradiţionale şi au păstrat numai alergarea şi săritura ca mijloc de recreere. chiar a fost numit “părintele educaţiei engleze”. călăria etc. aruncări iar în timpul verii excursii cu caracter educativ şi recreativ. Încercarea lui Thomas Morus de a propaga ideile socialist-utopice prin lucrarea sa “Utopia” a rămas fără rezonanţă în activitatea practică. 36 . a disputelor religioase şi controverselor spirituale provocate de Reforma lui Luther. A avut meritul de a sublinia valoarea educativă a exerciţiilor fizice. Atât în sculptură cât şi în pictură a redat tipuri umane în care forţa. Ei au descoperit virtuţile educaţiei fizice din operele antichităţii. călăria. poate din cauza situaţiei economice sub nivelul atins de Italia şi Franţa. tenisul. înotul. Cel mai mare teoretician al educaţiei engleze a fost Elyot care a avut o contribuţie deosebită la afirmarea şcolii engleze. sub veşmintele operei sale se simte corpul zvelt şi musculos al adolescentului războinic. vânătoarea. care adusese în prim plan asceza călugărească în care cultul pentru frumos dispăruse. înotul. Arta Renaşterii s-a manifestat ca o reacţie puternică împotriva artei medievale. jocuri cu mingea. Interesul pentru practicarea exerciţiilor fizice a scăzut din cauza declinului cavalerismului. dar. Michelangelo a rupt tradiţia şi prin “David” a prezentat corpul bărbătesc gol exprimând idealul de frumuseţe şi forţă. Wynmann pleda pentru practicarea înotului căruia îi atribuia virtuţi incontestabile. făcând traduceri în limba latină. timpului şi particularităţilor psihico-fizice ale fiecăruia şi pe cât posibil în aer liber. Printre exerciţiile recomandate erau alergarea. lupta. arătând că cele mai potrivite exerciţii sunt: alergarea. Erasmus din Rotterdam a fost împotriva exerciţiilor mai violente iar Camerarius recomanda tineretului să practice exerciţiile gimnasticii greceşti potrivit locului. care deşi păstrase stilul evului mediu. Umaniştii englezi Conservatorismul englez a ţinut la distanţă influenţele străine şi a apărat cu consecvenţă originalitatea sistemului lor. morală şi religioasă a introdus educaţia fizică. Umaniştii germani nu au reuşit să salveze educaţia fizică care a intrat într-un con de umbră. Exerciţiile fizice au fost practicate în şcolile cu internat (public schools). care constă în întoarcerea la natură. pescuitul. Într-un capitol dintr-o lucrare enciclopedică el prezintă exerciţiile care se practicau în scop militar. dar se adresează cu predilecţie fiilor de nobili. autorul celebrelor “Essais”. El pune în antiteză atitudinea faţă de educaţie a unui preceptor vechi cu metode prăfuite care torturează copilul şi noul preceptor care procedează metodic şi asigură o educaţie completă. după ce critică sever spiritul de aventură cavaleresc şi disciplina scolastică. schiţează un sistem nou de educaţie rezultat din combinarea fondului educaţiei cavalereşti cu cel umanist. Mai erau practicate iutele şi turnirurile cavalereşti. dar şi de către civili. în care îi dă sfaturi pentru educaţia fiului ei. săritura. dar şi vânătoarea pe gheaţă.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Mulcaster a fost primul pedagog care a pus în practică propriile idei privind educaţia şi a inclus câteva exerciţii originale atât în timpul verii cât şi iarna. Ca şi ceilalţi pedagogi Rablais urmăreşte să influenţeze mintea şi trupul în acelaşi timp. Un scriitor umanist în Suedia Este important să amintim de Olaus Magnus pentru că ne aduce informaţii din nordul Europei. precizează că educaţia trebuie să împletească armonios latura intelectuală cu cea fizică. un alt umanist francez. precum: aruncarea lăncii şi a pietrei – vechiul exerciţiu al vikingilor. Montaigne. băşici de piele umplute cu aer şi mănunchiuri de papură. Umaniştii francezi Ideile Renaşterii s-au propagat în Franţa în perioada în care exerciţiile fizice ale cavalerilor erau marcate de viaţa de curte şi de salon. Alte jocuri specifice nordului hibernal erau patinajul şi schiul. urmează metodica lui Rablais. contesă de Gurson. Programul unei zile a fost judicios întocmit stabilind un echilibru între laturile educaţiei şi punându-se accent pe formele de activitate în aer liber. Soldaţii erau antrenaţi să treacă prin apă cu întregul echipament iar cavalerii cu caii lor. iar fetele erau admise la exerciţiile militare. programul său fiind inspirat din Mercurialis. curse de cai şi reni etc. vânătoarea. Ideile umaniştilor englezi au avut o audienţă mai largă şi s-au transmis pedagogilor care au urmat. dintr-o ţară destul de departe de locul unde a avut loc fenomenul Renaşterii – Suedia. În scrisoarea sa către doamna Foix. Dintre marile personalităţi ale timpului s-a remarcat medicul şi scriitorul Rablais care în romanul său “Gargantua şi Pantagruel”. pugilatul. 37 . alergarea. O atenţie deosebită se acorda înotului care se făcea prin imitarea animalelor înotătoare sau cu mijloace ajutătoare precum: centuri din materiale uşoare. o viziune asemănătoare cu cea a lui Platon. tragerea cu arcul. în mijlocul naturii. Prin joc se urmărea dezvoltarea armonioasă a corpului. XVII şi XVIII. Secolul al XVII-lea a fost secolul realismului.  principiul învăţării consistente. Komenski (1592-1670) Cehul Komenski (în latină Comenius) este considerat cel mai mare pedagog al sec.ROUSSEAU Pedagogia realistă a secolului al XVII-lea Renaşterea a zdruncinat sistemul educaţional al evului mediu în care educaţia fizică a fost scoasă din institutele şcolare şi a reuşit să restabilească legătura cu antichitatea unde educaţia fizică a fost la loc de cinste. A mai stabilit şi unele reguli care orientează procesul didactic în sensul că trebuie să se pornească:  de la concret la abstract. O punte de legătură între umaniştii Renaşterii şi realiştii sec. Komenski este fondatorul didacticii punând în evidenţă principiile:  principiul intuiţiei. confesiune şi sex.  principiul continuităţii. niştre teoreticieni care au prospectat modalităţile şi căile de dezvoltare a personalităţii umane. avere. 38 . a cărui valoare poate fi raportată la scara timpului.al XVII-lea. Toate aceste principii sunt perfect valabile şi astăzi chiar dacă sunt altfel formulate. A călătorit foarte mult prin toate oraşele mari ale Europei şi a avut o viziune progresistă asupra învăţământului. comparaţiei. A militat pentru o şcoală unică. observaţiei şi experimentului.  de la apropiat la depărtat. proclamând dreptul tuturor oamenilor la instrucţie şi educaţie într-o şcoală bazată pe principii realiste şi democrate numnită de el “atelier al umanităţii”.  principiul învăţării temeinice. Al XVII-lea a făcut-o filosoful englez Bacon care este considerat creatorul metodei experimentale moderne. Lucrarea sa cea mai cunoscută este “Novum Organum” în care apare observaţia că natura nu se studiază din cărţi şi că exerciţiile fizice sunt un antidot împotriva sedentarismului. Aplicarea noului sistem a revenit pedagogilor din sec. Mişcarea umanistă a redat educaţiei fizice locul pe care trebuie să-l ocupe în dezvoltarea personalităţii umane prin armonizarea tuturor laturilor educaţiei. generală şi obligatorie în limba maternă pentru toţi copiii. Umaniştii secolului al XVI-lea au fost nişte gânditori. El a opus vechiului raţionalism deductiv aristotelic.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş REALISMUL ŞI ILUMINISMUL SECOLELOR XVII ŞI XVIII PEDAGOGIA REALISTĂ A SECOLULUI AL XVII-LEA – KOMENSKI ŞI LOCKE ILUMINISMUL SECOLULUI AL XVIII-LEA . Este un raţionament concis.  de la cunoscut la necunoscut. metoda inductivă modernă caracterizată prin folosirea analizei. plin de adevăr. fără deosebire de origine. ci formarea de caractere energice. la fel ca Juvenal considera că “un spirit sănătos nu poate exista decât numai într-un corp sănătos”. ca mijloc de subzistenţă în caz de nevoie. John Locke (1632-1704 Este continuatorul lui Bacon şi Hobbes (un alt filosof englez) şi susţine că ideile şi cunoştinţele provin din lumea simţurilor. Pe lângă contribuţia lui substanţială la fundamentarea didacticii trebuie recunoscut aportul deosebit la reconsiderarea educaţiei fizice ca parte componentă a procesului de dezvoltare a personalităţii umane. Cele mai raţionale mijloace sunt jocurile pentru că ele sunt naturale. deci senzaţiile constituie punctul de plecare spre formarea noţiunilor. Viaţa trebuie luată în serios respectând principiile igienice. Lumea simţurilor zugrăvită prin imagini analizează aspectele practice ale învăţământului. El mai apreciază că aptitudinile. A lăsat posterităţii 650 lucrări pedagogice. filosofice. Şcoala jocului aduce în atenţia oamenilor raţionamentul că viaţa este destul de lungă. Educaţia fizică avea locul cuvenit în conceptul său pedagogic. Pe plan social menţionează întărirea spiritului de ordine şi disciplină. în concluzie. dezvoltarea sentimentului decolaborare. condamnând pedepsele corporale. dar omul o scurtează prin lipsa de cuminţenie. În concluzie exerciţiul fizic practic perfecţionează talentele. În opera sa pedagogică “Câteva cugetări asupra educaţiei copiilor” sunt prezentate argumentele care stau la baza acestui raţionament. renunţînd la convenienţele impuse de modă. disponibilităţile organismului se amplifică prin exerciţiu. Deasemenea face recomandări de practicare a jocurilor subliniind importanţa igienică. fiind o condiţie de ridicare naţională şi socială. Locke este adeptul educaţiei spartane susţinând că viaţa trebuie să fie sobră. mijloacele de călire a organismului şi practicarea exerciţiilor fizice. Sufletul copilului este precum o “tabula rasa” (tablă ştearsă).Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Komenski pleda pentru o disciplină pornită din convingere şi pe respectul faţă de personalitatea elevului. deasemenea armonia pregătirii intelectuale. 39 . educativă şi socială. A susţinut că practicarea exerciţiilor fizice înlătură neîndemânarea şi moleşeala trupului şi sufletului. “Şcoala jocului” şi “Şcoala maternă”. El recomandă copiilor şi învăţarea unei meserii. fapt pentru care a fost numit şi “părintele metodei intuitive”. punând bazele metodei intuitive. Se poate concluziona că nu există instrucţie fără educaţie şi invers. Didactica magna cuprinde principiile şi metodele didactice precum planul de organizare a şcolii. morale şi fizice. fapt relevant la modul general de instrucţie şi educaţie cât şi la modul special al exerciţiilor fizice pentru practicarea sistematică a acestora. chiar austeră. “Lumea simţurilor zugrăvită prin imagini”. baza naturală a vieţii este armonia dintre latura intelectuală şi cea fizică. hrana cumpătată. S-a impus prin ideea că educaţia morală trebuie pusă înaintea instrucţiei şi educaţia nu trebuie să urmărească încărcarea memoriei şi dezvoltarea inteligenţei. filologice şi teoretice dintre care prezintă un interes deosebit “Didactica magna”. idei relevate în lucrarea “Eseu asupra intelectului omenesc”. cunoştinţele provenind din experienţa senzorială. 40 . De aceea l-a izolat pe Emil de societate.  nu a identificat rolul femeii în societate. Cartea este structurată pe cinci capitole potrivit concepţiei sale că procesul educaţional trebuie să se desfăşoare pe cele cinci etape din dezvoltarea copilului şi tânărului.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Iluminismul secolului al XVIII-lea Jean Jacques Rousseau (1712-1778) Ca reprezentant al iluminismului s-a remarcat ca filosof. Pentru a nu creşte în sălbăticie copilul este dat în grija unui educator care avea şi misiunea a a-l proteja de eventualele influenţe dăunătoare. A pus bazele unei concepţii a educaţiei pe vârste (cinci vârste) şi a metodelor care trebuie folosite. Practicarea exerciţiilor fizice trebuie să-l ajute pe copil să devină robust şi sănătos. îndeosebi al II-lea. susţinând că oamenii sunt “buni de la natură” dar societatea îi corupe. Ideile sale au avut o mare influenţă asupra pedagogilor care l-au urmat. departe de influenţele nocive. Începând cu vârsta a doua (4-12 ani) educaţia fizică trece pe primul plan deoarece educaţia intelectuală urma să se realizeze în etapa a treia. de societate şi de ceilalţi copii. A întemeiat instrucţiunea pe auto-activitatea copilului. A criticat societatea contemporană şi a idealizat “starea naturală” în care oamenii ar fi liberi şi egali.  o educaţie individuală este imposibil de realizat şi ar fi un nonsens pentru că omul trăieşte în societate. A contribuit la pregătirea ideologică a Revoluţiei franceze şi a exercitat o mare influenţă asupra romantismului european şi ideologiei paşoptiste din Romania. Conceptul său pedagogic are şi unele minusuri. scriitor şi compozitor. intrând în conflict cu principiile şi prejudecăţile conservatoare ale timpului. respectând regulile igienice şi în felul acesta el va deveni înţelept şi cu judecată. în care arată că vârsta corespunzătoare educaţiei este de la 0-3 ani şi 4-12 ani (etapa I-a. A pus accent pe importanţa educativă a muncii care-i asigură individului independenţa în viaţă. smulgându-l din atmosfera oraşului şi ducându-l la ţară. respectiv a II-a). reducând în mare masură rolul educatorului la protejarea celui educat de influenţele dăunătoare. afirmând că omul se naşte bun dar societatea îl strică. unde se poate dezvolta în libertate.  a supraestimat natura pe care copilul nu o poate descifra singur pentru a obţine un sistem de cunoştinţe bine închegat printr-o intuiţie ocazională şi nesistematică a naturii. el se referă la orânduirea feudală care cu convenţionalismul său rigid şi învăţământul scolastic alterau virtuţile fiinţei umane. astfel:  a pretins izolarea copilului de familie. punându-se accent pe dezvoltarea personalităţii umane. Principiul dominant al sistemului educaţional al lui Rouseau în constituie “întoarcerea la natură”. Dintre lucrările lui Rousseau romanul “Emil sau despre educaţie” exprimă idei îndrăzneţe în ceea ce priveşte educaţia fizică în procesul educaţional. Cel mai mare interes îl prezintă primele două capitole. a mamei. aruncarea şi dansul) au introdus termenul de exercitium universale. al XVI-lea academiile de cavaleri care pregăteau fiii de nobili. Academiile cavalereşti Fără a fi afectată tradiţia de care nobilimea era aşa de mândră. s-a simţit nevoia ca aceasta să fie cultivată în spiritul vremii. dans. Cele care le aveau incluse din raţiuni proprii şi programe diferite erau:  academiile cavalereşti. săritura. acumulând un sistem de cunoştinţe indispensabile poziţiei sociale pe care o deţin. scrimei şi alte deprinderi care urmăreau atingerea eleganţei. Acestea au avut spirit de castă. 41 . cusutul au fost numite exercitium particulare.  şcolile iezuiţilor. Lecţiile de pregătire intelectuală erau facultative. Astfel au apărut la sfârşitul sec. ţesutul.Gimnastica a fost diversificată de unii autori în exerciţii pentru tineret. Primele academii au fost înfiinţate în Germania în oraşele Tübingen şi Cassel. În Italia şi Franţa academiile cavalereşti aveau statutul de instituţii complementare. Termenul de gimnastică a fost înlocuit cu exercitium. Existau maeştri de călărie. scrima şi dansul. jocul cu mingea. lupta. scrimă. Pentru exerciţiile care angajau în mişcare întregul organism (alergare. maturi şi bătrâni şi s-a lărgit sfera de influenţă a practicării exerciţiilor fizice. în profilaxie şi chiar terapie sau pentru dobândirea stării de sănătate.  universităţile şi public-schools engleze. de bază fiind pregătirea fizică şi bunele maniere. muzica vocală şi instrumentală. în public schools practicarea educaţiei fizice satisfăcea cerinţele educaţiei engleze. lupta.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Contribuţia medicilor la renaşterea educaţiei fizice Sub influenţa ideilor propagate de Galen medicii evului mediu au declarat: “Exerciţiile fizice sunt cea mai bună condiţie pentru sănătate”. În Anglia nu au existat academii cavalereşti. În toate instituţiile de învăţământ elementul comul îl constituia felul în care erau practicate exerciţiile fizice specifice nobililor. graţiei şi demnităţii impuse de continuarea tradiţiei nobiliare. fiind frecventate de tinerii de la şcolile bisericeşti pentru a-şi completa educaţia cu arta echitaţiei. Unii medici au început să le prescrie în scopuri igienice. Unele academii aveau în program şi voltijele. înlocuind vechiul sistem al noviciatului. Cea mai mare atenţie se acorda vechilor deprinderi cavalereşti: călăria. fiind rezervate numai fiilor de nobili. călăria. Instituţiile de învăţământ care cultivau exerciţiile fizice Până la sfârşitul secolului al XVIII-lea erau foarte puţine şcoli în care exerciţiile fizice să fie incluse în program. tirul. Ei şi-au adus contribuţia la sporirea şi clarificarea domeniului teoretic şi practic. Exerciţiile care puneau în mişcare numai anumite părţi ale organismului precum scrima. alergarea. Şcolile iezuiţilor Din cauza ascezei medievale şi a Reformei biserica a pierdut din influenţă şi prestigiu. mai târziu în Germania funcţionau 100 asemenea colegii. Universităţile Universităţile erau frecventate de fiii burgheziei înstărite. Alte sporturi erau călăria şi dansul.al XVIII-lea. jocurile cu mingea. În secolul XIX au dispărut ca formă de organizare şi au apărut şcolile de cadeţi sau universităţile. Salzmann. REINTRODUCEREA EDUCAŢIEI FIZICE ÎN ŞCOALĂ Basedow. Rouseau. Pentru a spori interesul aceste şcoli au modificat puţin programa şi au împrumutat ceva din academiile cavalereşti. funcţie de specificul fiecăreia. Din scrimă s-a născut duelul care. preluat după moda italiană şi franceză. Vieth şi Pestalozzi Revoluţiile burgheze din ţările europene au produs schimbări nu numai în sfera politică. în timpul anului şcolar dar şi în vacanţă. Au existat asociaţii studenţeşti de scrimă şi duel. Guts-Muths. iar în franţa anului 1710 existau 612 şcoli iezuite în afara universităţilor. era aşa de răspândit încât a fost necesară intervenţia autorităţilor. Şcoala a început să se reorganizeze după metode noi şi să atragă fiii claselor dominante din rândul cărora se vor ridica noii conducători ai statului. economică. . Această renaştere germană s-a numit Aufklärung şi a urmărit: . Diderot şi D’Alembert. astfel s-a căutat soluţii pentru refacerea situaţiei. socială şi culturală. Şcolile iezuiţilor erau superioare celor mănăstireşti. lărgirea sferei de influenţă a papalităţii în teritoriile noi descoperite. Acestea se practicau în săli sau în aer liber. Dintre exerciţiile practicare se pot menţiona: alergările. uneori scrima şi mai rar călăria. dar şi în viaţa spirituală a oamenilor ca urmare a libertăţii de gângire şi a unor noi conceptii filosofice. Acestea au dat o nouă orientare în viaţa spirituală care au dus la o nouă cultură ca formă şi conţinut. Primul colegiu iezuit s-a înfiinţat în 1551 la Viena. Înotul şi patinajul erau interzise. Dintre exerciţiile fizice practicate. în a doua jumătate a sec.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş În secolul XVII şi XVIII academiile cavalereşti au mai păstrat sistemul evului mediu în practicarea exerciţiilor fizice. Germania a primit ideile Renaşterii prin intermediul enciclopediştilor francezi Voltaire. Scopul urmărit era cel utilitar şi nu educativ. Montesqueu. săriturile. 42 .eliminarea prejudecăţilor învechite.restabilirea drepturilor individului. Drept urmare în secolul al XVI-lea Ignatiu de Loyola a înfiinţat ordinul iezuiţilor care a fost îndreptat împotriva Reformei şi a urmărit recâştigarea prestigiului pierdut. Noutatea faţă de şcolile mănăstireşti a constituit-o atenţia acordată îngrijirii corpului şi practicarea exerciţiilor fizice. cel mai iubit era scrima. Mai erau folosite: dansul.înlăturarea jugului monarhiei ansolute.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş . Efectele ei s-au simţit indeosebi în domeniul educaţiei. Vieth şi Pestalozzi. Acesta a fost un adevărat laborator de experiment pedagogic unde educaţia fizică se împletea cu educaţia morală şi intelectuală.metoda intuitivă şi recreativă să stea la baza procesului educaţional. Întemeietorul şcolii filantropiste. Salzmann. pentru a îmbunătăţi natura umană. Exerciţiile fizice se făceau în scop utilitar. Basedow (1723-1790) şi şcoala filantropistă Această şcoală reunea toate curentele care preocupau lumea intelectuală: raţionalismul. astfel aceasta s-a întors din nou în şcoli. Pentatlonul din Dessau cuprindea: alergări.emanciparea şi ieşirea de sub influenţa bisericii.cultura trebuie să aibă un caracter utilitar. . astfel ca în procesul de învăţământ copilul să-şi însuşească cunoştinţele cu plăcere. Basedow. şi senzualismul. A fost nevoit să părăsească Danemarca din cauza firii.educaţia trebuie să fie raţională şi independentă de biserică. Lessing. Cei care au militat consecvent pentru aceasta au fost: Basedow. concepţiilor şi obiceiurilor sale. marşul etc. Dintre lucrările sale “Tratatul elementar” constituie opera fundamentală în privinţa conceptului pedagogic în care se regăsesc detaliile organizării şi metodele folosite în educaţie. muzica. . căţărare. Wolff. De la metoda recreativă a plecat ideea practicării exerciţiilor fizice. moral şi spiritual şi a fost numită “Sturm und Drang (furtună şi avânt). Komenski şi mai ales de Rouseau. Gânditorii umaniştii au promovat o serie de idei privind procesul educaţional. O noutate erau 43 . A fost influenţat de Locke. să înveţe jucându-se. Ele erau luate din gimnastica greacă şi exerciţiile cavalereşti. . . scrima. călăria. S-a angajat profesor la un gimnaziu de lângă Hamburg şi a început să scrie. punând în practică ideile lor în cadrul instituţiilor şcolare şi fiind promotorii introducerii educaţiei fizice în şcolile moderne. iar reprezentanţii iluminismului au continuat prin elaborarea anumitor concepte pedagogice. practic. GutsMuths. omul devenind un bun cetăţean al lumii. Orele de învăţare trebuie să alterneze cu cele de exerciţii şi alte activităţi. Reprezentanţii cei mai de seamă ai mişcării Aufklärung au fost: Liebnitz. exerciţii de balansare şi transport. sărituri. a studiat teologia la Leipzig şi a fost profesor de filosofie în Danemarca unde a avut ocazia să cunoască virtuţile educative ale exerciţiilor fizice cavalereşti. Această mişcare a adus un suflu nou pe plan politic. mânuirea armelor. La baza pedagogiei lui Basedow au stat principiile: . utilitarismul.sentimentul patriotic să fie cultivat fără discriminare între naţionalităţi. Ideile sale pedagogice originale au atras atenţia princepelui domnitor care i-a creat condiţii pentru înfiinţarea unei instituţii educative bazată peprincipiile sale – celebrul institut Philantropinum din Dessau. Pedagogii germani şi-au îndreptat atenţia şi spre educaţia fizică. Kant şi Herder. inteligenţi şi buni. iar ca subtitlu al primului capitol opinează: “Suntem slabi fiindcă nu ne dăm seama că am putea să devenim tari. căţăratul şi mersul în echilibru. Salzmann a scris deasemenea un roman pedagogic numit “Konrad Kiefer”. îndemânarea. Dimineaţa copii exersau diferite deprinderi gospodăreşti ca grădinăritul. dacă am voi”. călăria. Un loc special îl ocupau jocurile care se organizau cu scop recreativ. Pedagogia lui Basedow se caracteriza printr-o abilitate deosebită de a strecura în practica jocului tot felul de cunoştinţe. Conceptul său pedagogic a servit drept model pentru alte instituţii care au dus mai departe ideile. dar nu vă interesaţi de sănătatea şi de educaţia copiilor voştri”. acesta este crescut de părinţi şi urmează o şcoală a statului. Participa la jocuri alături de copii chiar dacă uneori era învins de aceştia. geografia. peştilor. sărituri peste şanţuri. învăţaţi datoriile cetăţeneşti. referindu-se la educaţia fizică. căţărări. Şcoala se caracteriza printr-o excelentă conlucrare între profesori şi elevi. astfel cultiva inteligenţa. cu dormit în corturi şi o ţinută vestimentară lejeră. în primul capitol se dă o importanţă deosebită practicării educaţiei fizice în şcoală. înotul. în care se practica înotul. care aveau în program multe exerciţii fizice şi jocuri de întrecere. creşterea iepurilor.eroul lui Rouseau. Salzmann (1744-1811) Pastorul protestant Salzmann a lucrat un timp la Dessau şi după ce a părăsit această şcoală a înfiinţat într-un cadru natural admirabil Philantropinum de la Schnep-fenthal. Unul din susţinătorii şcolii filantropiste a fost filosoful german Kant care. istoria. albinelor etc. săritura. colaboratori şi elevi ai acestuia. arăta că este prima instituţie care s-a preocupat de “puterea. canotajul. Dintre colaboratori a făcut parte şi Guts-Muths. sprinteneala şi siguranţa şcolarilor”. După studii şi cercetări făcute cu pasiune a elaborat lucrarea “Gymnastik für die Jugend” (Gimnastica pentru tineret) care este considerată cea mai valoroasă lucrare modernă de specialitate pentru educaţia fizică şcolară. a început studiile cu teologia şi apoi la universitatea din Halle a studiat filosofia. Cartea are un motto care spune: “Voi învăţaţi religie. după numele eroului său. Salzmann opina că scopul educaţiei este “să formeze oameni sănătoşi şi voioşi. Guts-Muths (1759-1839) S-a nmăscut în Saxonia. fiind convins că trebuie să trăiască în mijlocul copiilor şi să ia parte la ocupaţiile şi jocurile lor. principiile şi metodele creatorului şcolii filantropiste care a fost apreciată şi continuată de pedagogi. Se punea accent pe personalitatea educatorului. pe mai multe zile. starea de fericire să-i facă să colaboreze la prosperitatea generală. 44 . Organiza numeroase excursii. exersa memoria şi dezvolta corpul. dar şi instructiv. pescuitul. jocurile şi altele mai simple precum mersul în echilibru.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş taberele organizate în timpul verii. Lucrarea este structurată pe trei părţi şi mai multe capitole. din care citează pasaje întregi. Exerciţiile fizice practicate erau: alergarea. astfel încât copilul să înveţe jucându-se sau să se joace învăţând. Pentru elaborarea lucrărilor sale s-a documentat din antichitate dar şi din Rouseau. dar spre deosebire de Emil. matematica şi fizica. În funcţie de anumite criterii împarte exerciţiile fizice în trei categorii:  exerciţii gimnastice propriu-zise.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Guts-Muths are o admiraţie deosebită faţă de viaţa naturală.  lucrări manuale. să nu răcească. 45 . dansuri. alergării. “Cartea jocurilor” – a doua ca valoare a autorului – este prima lucrare care conţine jouri adunate din popor despre care spune “Jocurile sunt nimicuri importante”. La baza argumentelor sale stau temeinice cunoştinţe din domeniul fiziologiei şi psihologiei. deci practicarea exerciţiilor fizice care au o valoare somatică. săriturii. El menţionează cu claritate şi convingere că omul este o unitate fizică şi intelectuală. suspensiei. În partea a doua se ocupă de conţinutul. în trei volume. A fost un intelectual de elită. luptă. Deşi ne spune că exerciţiile fizice nu trebuie să formeze nişte atleţi sau gladiatori. Dintre exerciţiile propriu-zise fac parte: alergările. La sfârşitul capitolului întocmeşte un tabel sinoptic în care pune în evidenţă în paralel însuşirile fizice şi cele psihice. aruncările. exerciţii de ridicare. desfăşurând o activitate paralelă cu a acestuia la Dessau. matematică şi istorie.  jocuri colective. născut la Zürich dintr-o familie de italieni naturalizaţi şi având studii de teologie şi drept. În viziunea autorului gimnastica este “un sistem de exerciţii ale corpului care au ca scop perfecţionarea acestuia”. sobră la vechii germani prin care au dobândit înalte virtuţi fizice şi morale. de sistematizarea şi fundamentarea ştiinţifică a acestora. igienică. Pestalozzi (1746-1827) A fost un mare pedagog al şcolii filantropiste din Elveţia. Într-un alt capitol combate cu argumente şi chiar ridiculizează temerile familiilor care nu lasă copiii să alerge ca să nu transpire. un erudit cu multe publicaţii ştiinţifice. culese dintr-o bogată literatură medicală şi filosofică. după ce a făcut studii universitare în drept. de purtare şi tragere. să nu se accidenteze. în care s-a ocupat de istoria exerciţiilor fizice practicate de toate popoarele lumii vechi şi noi. tehnica şi sistematizarea exerciţiilor fizice. aceasta fiind o invitaţie pentru desfăşurarea activităţilor în mijlocul naturii. Vieth (1763-1836) A fost contemporan cu Guts-Muths. Este valabilă şi astăzi motivaţia ştiinţifică a statului în picioare. psihologică şi pedagogică urmăreşte dezvoltarea întregii personalităţii a omului. măsuri şi exerciţii militare. patinajului şi înotului.După o amplă şi profundă documentare a elaborat o lucrare şi în domeniul educaţiei fizice intitulată “Încercare de enciclopedie a exerciţiilor fizice”. nu exclude posibilitatea practicării de către cei dotaţi a sportului de performanţă. De altfel sistematizează exerciţiile după segmentele corpului împărţindu-le în active şi pasive. A treia parte se referă la scăldatul în apă rece şi înot. exerciţii de echilibru şi balans. săriturile. mersului. căţăratul. Dacă au fost unii pedagogi care şi-au pus în practică ideile în şcolile înfiinţate. realiştilor. A scris romanul pedagogic “Leonard şi Gertruda” care s-a bucurat de un succes enorm şi a fost profesor la şcoala din Yverdon 20 de ani. mijloacele folosite şi formele de organizare Cuceririle teoretice şi practice ale umaniştilor. Chiar dacă sunt deosebiri de obiective. cu o dragoste pentru copii exemplară şi un devotament pilduitor pentru binele omenirii. Pentalozzi a rămas în conştiinţa umanităţii ca un om de o bunătate proverbială. ci o structură sufletească excepţională. Fiecare sistem poartă amprenta politică. Umaniştii Renaşterii. Nachtegal în Danemarca. Ca şi Komenski s-a bazat pe principiul că în sistemul educaţional trebuie să ţinem seama de particularităţile psihice ale copilului. dansul şi scrima – dar nici exerciţiile militare ale lui Jahn. neavând la bază o cultură aleasă sau virtuţi organizatorice deosebite. Nu a agreat exerciţiile la modă – călăria. constituind apogeul carierei sale. suedez. concepţiile care au stat la baza acestora. iluminiştilor şi îndeosebi ale şcolii filantropiste au deschis noi perspective educaţiei în general şi a educaţiei fizice în special. unele din acestea fiind adevărate laboratoare de experimentare. a construit un institut pentru educaţia copiilor săraci şi părăsiţi unde şi-a descoperit vocaţia de educator. au pregătit terenul pentru ca educaţia fizică să fie aşezată la locul ei în conceptul general de educaţie. metode şi tendinţe între diferite sisteme. danez. intelectuală şi morală. ele au un conţinut tehnic comun. Ling în Suedia. iar exerciţiile fizice să se facă în colectiv şi să aibă caracter metodic. A acordat o atenţie deosebită gimnasticii care se adresează articulaţiilor organismului. principii. Învăţământul trebuie să se bazeze pe principiul intuiţiei.. 46 . identificând o serie de exerciţii care pot fi folosite în acest scop şi a fost adeptul exerciţiilor libere (fără ajutorul aparatelor). cristalizarea metodologiei de lucru. iar confruntările de opinii. iar pe plan pedagogic de Rouseau. dar a fost adeptul convins al educaţiei armonioase bazată pe cele trei componente: fizică. Discuţiile au fost pentru clarificarea scopului în care sunt practicate exerciţiile fizice. german şi englez) Cauzele apariţiei. Pe plan filosofic a fost influenţat de Kant şi Liebnitz.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Ratând şanşa de a deveni fermier. Arnold în Anglia etc. de la care a reţinut că la baza educaţiei stă intuiţia. La începutul secolului al XIX-le au apărut o serie de sisteme naţionale de educaţie fizică cunoscute sub numele de Jahn în Germania. noile sisteme au pătruns adânc în învăţământ. stabilirea locului pe care trebuie să-l ocupe educaţia fizică în dezvoltarea personalităţii complexe a omului modern. şi au devenit durabile în timp constituind caracteristica acestui secol. realiştii şi iluminiştii. acuzaţiile şi denigrările au scos în evidenţă mai multe asemănări decât deosebiri. Amoros în Franţa. prin ideile lor generoase. cu o largă răspândire. economică şi culturală caracteristică ţării respective. PRINCIPALELE SISTEME DE EDUCAŢIE FIZICĂ (Francez. Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Creatorii de sisteme de educaţie fizică au apărut într-un interval de timp de 25 de ani în mai multe ţări europene şi au apus în doar 13 ani. fiind atras de cariera militară. Amoros a desfăşurat o bogată activitate publicistică constând din scrisori.Arnold în Anglia (1795-1842). 47 . prăjini şi scări. memorii şi broşuri prin intermediul cărora a polemizat cu adversarii săi. Astfel a început activitatea creând un sistem propriu de educaţie. Regele Carol al IV-lea al Spaniei a înfiinţat în anul 1807 Institutul pestlozzian din Madrid care avea menirea să pregătească ingineri şi ofiţeri. călăriei. Primul pas a fost făcut după raportul lui Talleyrand când au fost introduse în şcoală jocurile şi exerciţiile care să dezvolte forţa şi îndemânarea prin practicarea înotului. apoi al lui Ludovic al XVIII-lea. Meritul de a fi depăşit acest impas a revenit lui Amoros care. Au rămas în faza de proiect “Grand Ouvrage” (Marea lucrare) care trebuia să cuprindă trei volume. chiar dacă la baza acestuia au stat principiile lui Pestalozzi. Eforturile pedagogilor Revoluţiei franceze nu au reuşit să consolideze învăţământul. după cum reiese din date de mai jos: . Pentru a-şi pune în practică ideile sale pedagogice a creat instituţii în care se practica gimnastica. La conducerea acestui institut a fost numit Amoros care a avut posibilitatea să-şi aplice sistemul său educaţional. în care şi-a expus principiile şi metodele sale. dar a publicat şi o serie de lucrări. În timpul campaniei lui Napoleon în Spania Amoros s-a alăturat trupelor franceze. a aplicat în pregătirea soldaţilor săi pedagogia pestlozziană şi a scris un regulament de educaţie militară. a săpat şanţuri peste care se făceau sărituri. a tipărit cărţi şi broşuri. A înfiinţat un gimnaziu numit Institution Durdan din Paris în care a făcut unele amenajări pentru practicarea exerciţiilor fizice precum un portic cu frânghii. îndeosebi manuale.Jahn în Germania (1778-1852) . scrimei . scări oblice. petiţii. Abia după Revoluţia franceză învăţământul a trecut sub controlul statului. statul se ocupa doar de cele rezervate fiilor de nobili.Amoros în Franţa (1770-1848) . căpătând cetăţenie franceză. A reuşit să devină favoritul lui Napoleon. dansului. Sistemul francez În Franţa secolului al XVIII-lea şcoala căpătase un aspect haotic.Nachtengal în Danemarca (1777-1847) . celelalte şcoli fiind conduse de congregaţii religioase în care un loc predominant îl ocupau cele iezuite. Sub influenţa scrierilor lui Rouseau revoluţionarii au reuşit să readucă educaţia fizică alături de cea intelectuală şi morală în cadrul sistemului educaţional.Ling în Suedia (1776-1839) . Acestea u fost desfiinţate în 1762 pentru că încercau să impună papalitatea peste legile ţării prin acte de corupţie şi spionaj. şi”Le palais de la jeunesse” (Palatul tineretului) un gimnaziu normal de proporţii grandioase. Pentru că acest gimnaziu a stârnit interes printre francezi au fost acordate investiţii pentru construirea altor şcoli de acest fel. dar după prăbuşirea regimului napoleonian a fost nevoit să se refugieze la Paris. a fixat catarge pentru căţărat. iar vara se organizau marşuri cu scopul de a-i apropia pe tineri de pregătirea militară. bare orizontale etc. A fost considerat creatorul şi şeful şcolii franceze de educaţie fizică. . viteză. executate cu ajutorul aparatelor. În ceea ce priveşte utilitarismul considera că practicarea exerciţiilor fizice trebuie să-l ajute pe individ în general şi pe militar în special să triumfe asupra dificultăţilor şi obstacolelor întâlnite. De aceea exerciţiile sale au legătură cu practica vieţii. Marele lui merit a fost acela de a încerca să individualizeze activittea motrică. pe soclul căruia au scris: “Amoros. . A avut capacitatea să facă o sinteză a celor mai eficiente exerciţii. 1. El a urmărit cu consecvenţă sporirea potenţialului fizic.exerciţii de aplicaţie.gimnastica civilă şi industrială. îndemânare sau tenacitate. Ca urmare a pierdut subvenţiile acordatede stat şi a fost ignorat de consiliile armatei. politice ale timpului său. introducând fişa individuală care cuprindea măsurători antropometrice şi fiziologice. Elevii săi i-au ridicat un monument în cimitirul Montparnasse. Acestea sunt rezervate numai acelora care doresc să-şi pună în valoare toate disponibilităţile motrice. Prin aceasta s-a impus ca un precursor al educaţiei fizice moderne. fiziologie şi biomecanică. din cauza piedicilor care i s-au pus”. Dacă se analizează sistemul lui Amoros se constată că el are şi unele erori de orientare.altul pe cea utilitaristă.exerciţii elementare pot fi executate de oricine fără aparate. concretizat în acţiuni constante dublate de actul de voinţă numite mai târziu senzaţii kinestezice şi principiul intuiţiei. . mort cu regretul de a nu fi putut face mai mult pentru ea. Sistemul de educaţie fizică conceput de Amoros a fost în deplină concordanţă cu condiţiile sociale. motodice. Gimnastica civilă duprindea două categorii de exerciţii: . Considera că practicarea exerciţiilor fizice în ritmul muzicii contribuie la instalarea unei armonii sufleteşti. Originalitatea sistemului său constă în două componente: . . fie prin forţă. descurajat şi sărac. Practicara exerciţiilor fizice porneşte de la suportul psihologic. încât conceptul său pedagogic poate fi apreciat ca având caracter original. intelectual şi moral al cetăţenilor francezi în general şi a tinerilor care se dedicau carierei militare în special. încercând să respecte particularităţile psihofizice ale elevului. 48 . precum şi progresul relizat.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Succesele lui au stârnit invidie şi duşmanii înverşunaţi au început să-i conteste meritul aducându-i acuzaţii nefondate. întemeietorul gimnasticii în Franţa. au caracter utilitar şi urmăresc depăşirea obstacolelor naturale sau artificiale.gimnastica medicală. Alergarea. confuzii terminologice. A murit în anul 1848 ignorat.gimnastica militară. principii. sistematizarea şi practicarea exerciţiilor fizice la Amoros au la bază cunoştinţe ştiinţifice de anatomie. Faţă de scppul urmărit el a împărţit exerciţiile fizice în trei grupe: . metode.unul vizează latura psihologică. dispoziţia psihică. dar raportat la timpul său are merite incontestabile. Revenit în Suedia a deschis o şcoală particulară cu lecţii de scrimă. 49 . 3. dar a primit răspuns negativ. Suedia era în opinia lui Ling într-o fază de decadenţă. Studiind gimnastica antică greacă şi-a însuşit idealul armonic al acesteia dar le-a dat o tentă scandinavă. literatură. Dintre disciplinele sportive a agreat scrima care l-a ajutat să se vindece de o paralizie reumatică a braţului drept.şi notorietate. gimnastica pentru convalescenţi. capabilă să realizeze o puternică expansiune economică. În activitatea desfăşurată a constatat că practicarea exerciţiilor fizice necesită cunoştinţe temeinice de anatomie. A solicitat sprijinul autorităţilor şcolare din Stockholm pentru înfiinţarea unui institut central bine dotat care să pregătească maeştri preparatori în gimnastică. De aceea şi-a propus să redea poporului său sănătatea fizică şi morală prin intermediul educaţiei fizice. IONESCU–BONDOC Dragoş Gimnastica medicală cuprinde: gimnastica igienică. căpătând experienţă. gimnastica terapeutică. ceea ce l-a îndemnat să frecventeze bibliotecile. lucru pe care l-a făcut fiul său care a respectat ideile tatălui. Principala preocupare a fost de natură politico-militară pentru refacerea armatei naţionale. De aceea cursurile universitare le-a început şi reluat de mai multe ori şi nu se ştie cu ce specialitate le-a încheiat. Obosit şi bolnav a murit la vârsta de 63 de ani şi nu a reuşit să-şi publice opera “Fundamentele generale ale gimnasticii”. fiziologie şi biomecanică. a avut o copilărie aspră şi cu destile privaţiuni. Ca un corolar al activităţii a fost răsplătit cu alegerea sa ca membru al Academiei Suedeze. Rămânând consecvent ideilor sale. dar şi în educaţia fizică. dar şi singurul profesor.Istoria EFS 2. istoria popoarelor nordice. de aceea sistemul lui Ling a primit o atenţie deosebită. După o perioadă de glorie militară. A călătorit mult. gimnastică şi limbi moderne. În cei cinci ani cât a stat în Danemarca s-a conturat personalitatea sa în domeniul creaţiei literare. s-a familiarizat cu gimnastica lui gutsMuths şi a lui Vieth şi a continuat studiile de filosofie. căpătată într-o bătălie navală dintre danezi şi englezi. de criză morală datorită inactivităţii şi descurajării oamenilor dar şi o decădere fiziologică. a dus o viaţă aventuroasă şi a scris poeme inspirate din legendele scandinave. aducându-i-se diferite onoruri. Sistemul suedez Creatorul gimnasticii suedeze a fost Ling (1776-1839) care. fiind orfan de ambii părinţi. de degenerare provocată de patima alcoolismului. gimnastica pentru corectarea diformaţiilor. la care a participat voluntar. În Danemarca a cunoscut şcoala lui Nachtegal. Gimnastica militară cuprinde exerciţii specifice pregătirii ostaşilor şi ofiţerilor. în 1814 a înfiinţat “Institutul central de gimnastică” din Stockholm fiind conducătorul acestuia. Fiecare exerciţiu trebuia să aibă un scop utilitar. opera lui Ling are un caracter original şi este structurtă în şase capitole. eliminând treptat diferitele carenţe generate de anumite tulburări sau obiceiuri greşite. După ce s-a familiarizat cu exerciţiile. O atenţie deosebită a acordat respiraţiei prin dezvoltarea muşchilor dorsali şi cei ai centurii abdominale. Sistemul danez Creatorul şcolii daneze de educaţie fizică a fost Nachtegall (1777-1847). iar cea suedeză celor slabi. axa tuturor pârghiilor corpului. Jocurile nu au fost uitate.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Cu toate influenţele scriitorilor înaintaşi. bancă. apreciată ca metodă ştiinţifică.exerciţii fără aparate (simple şi compuse). Exerciţiile pentru braţe trebuia să influenţeze dezvoltarea toracelui. fiziologice. Acestea aveau un caracter analitic. iar cele pentru membrele inferioare să influenţeze dezvoltarea musculaturii abdominale. psihologice şi sociale el a împărţit gimnastica în patru părţi:  Gimnastica pedagogică sau educativă. saltele. Sănătatea. cu predilecţie cea estetică. de la individ. tirul.  Gimnastica estetică pentru dezvoltarea simetriei segmentelor cu ajutorul gimnasticii educative. cal. Gimnastica germană se adresa celor puternici. de la structura sa anatomică şi potenţialul fiziologic. Este de apreciat că gimnastica suedeză a inaugurat era fiziologică a educaţiei fizice. spre găsirea exerciţiilor fizice care să-l ajute pe om să devină normal.  Gimnastica medicală şi ortopedică. corzi etc. folosindu-se şi exerciţii de graţie sau dansurile. circulaţia şi digestia. fiind adresate cu precizie anumitor segmente sau muşchi. respiraţia.  Gimnastica militară care cuprinde gimnastica pedagogică şi alte exerciţii – scrima. Ling a pornit invers. ladă. intuind posibilitatea refacerii sănătăţii. Deasemenea este interesantă comparaţia cu sistemul german a lui Jahn. 50 . Fiind o fire bolnăvicioasă şi cu posibilităţi materiale modeste a dus o viaţă grea. ele completau efectele gimnasticii. principala ţintă fiind coloana vertebrală. După criterii pedagogice. O caracteristică deosebită a sistemului lui Ling a fost gimnastica feminină. Din punct de vedere al modului de executare el împărţea exerciţiile în două categorii: . A urmat teologia şi când a citit cartea lui Guts-Mutha “Gimnastica pentru tineret” a avut o adevărată revelaţie. bastoane. . bârnă. Faţă de alte sisteme care încercau să adapteze exerciţiile fizice la posibilităţile omului normal. Prin dezvoltarea muşchilor se urmărea influenţarea marilor funcţiuni. cu influenţă în plan anatomic şi fiziologic pentru întărirea sănătăţii. cu scopul dezvoltării normale a organismului. dar şi problema profesiei.exerciţii cu aparate ca scări fixe. Nota dominantă a lui Ling a constituit-o alegerea şi sistematizarea exerciţiilor. fiind inclus şi masajul. astfel Ling a reluat vechiul ideal grec şi l-a transferat gimnasticii suedeze. mai ales cele dinamice care devansau pe cele sportive. adevărul şi frumosul formează o unitate care se poate exprima printr-un singur cuvânt armonia. exerciţii aplicative. Schiller. apoi altul pentru şcolile superioare. apoi. elevi şi armată. Lângă Berlin a amenajat cu aparate un teren de gimnastică numit Turnplatz. Datorită lui Danemarca a devenit prima ţară care a generalizat educaţia fizică în învăţământul de toate gradele. Campaniile lui Napoleon au afectat profundGermania pe plan politic şi militar. dezvoltarea sentimentului naţional şi dinimuarea interesului pentru problemele religioase. În 1828 gimnastica a fost introdusă în toate şcolile din Danemarca şi pentru a susţine această măsură a scris un manual de gimnastică pentru şcolile primare. unde a desfăşurat o activitate laborioasă. Către şfârşitul secolului a apărut un nou curent – neoumanismul – care echivala cu o renaştere în şcoală. Promotorii acestei idei au fost intelectualii şi noua burghezie în ascensiune. pentru a completa pregătirea tinerilor şi a cunoştinţelor teoretice. la pădure să practice exerciţiile fizice în aer liber. apreciind că sunt suficiente argumente pentru a-l considera pe Nachtegall un autentic creator de sistem de educaţie fizică. Humboldt etc. concepţii de viaţă. a înfiinţat un institut particular pentru educaţia tineretului. a scris o carte şi a înfiinţat o societate. Astfel s-a născut dorinţa şi necesitatea ca educaţia tineretului să fie completată cu educaţia fizică. devenind adesea zgomotoşi . instrucţiuni şi regulamente pentru profesori. Acesta a fost favorizat de un complex de împrejurări precum întărirea poziţiei economice a burgheziei.A început să se preocupe mai serios de educaţia fizică în 1810 când a adoptat o metodă originală ieşind cu elevii în afara oraşului. Goethe. animaţi de cântece războinice. fiind gratulat de urmaşi cu sintagma : Turvater Iahn (părintele gimnasticii). Ca o încununare a activităţii sale a scris o serie de manuale. A fost luat ca model secolul de aur al culturii elene iar reprezentanţii curentului au fost Herder.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş principiile şi metodele lui Guts-Muths. Ca urmare în anul 1802 educaţia fizică a fost introdusă în şcoala militară din Copenhaga ca disciplină obligatorie. trezind sentimentul de repulsie pentru străini şi naşterea ideii unităţii germane. În 1804 a fost numit profesor de gimnastică la universitate. 51 . El a avut o mare aversiune faţă de Napoleon. Iahn (1778-1852) a fost întemeietorul sistemului german de educaţie fizică. stimulat de succes. ca de altfel faţă de francezi. în 1798 s-a angajat ca profesor la un institut particular. iar el a fost angajat profesor. După rezultatele obţinute i s-a încredinţat conducerea noului “Institut pentru gimnastică militară”. iar în a doua jumătate de cea engleză. Apreciind valoarea înotului. După o perioadă a înfiinţat la Copenhaga o societate de gimnastică. mai puţin cuprinzător şi limitat. Au fost şi tendinţe exagerate care încercau să pună educaţia fizică în slujba războiului. În viziunea lui învăţământul trebuie aşezat pe trei categorii: complet. la câmp. Tinerii participau cu extuziasm la aceste activităţi. literatură şi artă. Sistemul german În prima jumătate a secolului al XVIII-la germanii erau seduşi de metoda franceză. prin pregătirea tineretului în spirit militarist. În Germania şi Prusia erau aproximativ 50 de Turnplatz-uri şi Turnverein-uri. ca un autentic manual. amurgul puterii mele bătrâneşti. Aceasta este structurată pe patru capitole: terminologia. şi acum luceafărul de seară care-mi arată calea spre linişte şi veci”. Exerciţiile se practicau în aer liber iar tinerii purtau insigne cu date istorice care aveau darul să cultive sentimentul patriotic. Jahn a conceput gimnstica ca o activitate educativ-morală pentru restabilirea echilibrului fiinţei umane. jocurile şi metodica. iar universităţile din Jena şi Kiel i-au conferit titlul de “doctor honoris causa”. iar participanţii erau grupaţi pe vârste şi posibilităţi sub supravegherea monitorilor. Pedagogii au preluat ideile lui Jahn şi le-au adaptat la cerinţele şcolii . uneori au devenit rivale şcolii.-a dat un decret regal care interzicea gimnastica lui Jahn şi s-au închis Turnplatz-urile. dar s-a resemnat repede şi în 1852 a murit. chiar s. Ca urmare a unor proteste şi incidente violente Jahn a fost contestat şi de admiratorii săi. transformând gimnastica în factor educativ. 3. deşi activitatea lui s-a desfăşurat în afara şcolii. Metodica se referea la construirea Turnplatz-urilor. 4. Ministrul instrucţiei nu a semnat proiectul de introducere a gimnasticii în activitatea şcolară. exerciţiile. După eliberare a avut domiciliu forţat şi interdicţia de a se apropia de oraşele universitare timp de 20 de ani. Jocurile gimnastice erau cele de echipă şi de luptă. 1. instalarea aparatelor. şanţuri şi gropi etc. mai ales printre studenţi. Au rămas edificatoare cuvintele din testamentul său politic numit “Cântecul lebedei”: “Unitatea germană a fost visul cu care am venit pe lume. capra. calul. de acţiuni extraşcolare pentru toată lumea. devenind eroul zilei. Societăţile de gimnastică numite Turnverein. În 1816 a scris lucrarea “Die deutsche Turnkunst” (Arta gimnasticii germane) care cuprinde principiile şi tehnica gimnasticii sale. executarea anumitor exerciţii. Sunt cuprinse toate exerciţiile din antichitate şi de la predecesorii săi. O şedinţă în Turnplatz dura câteva ore şi era alcătuită din trei părţi. A introdus şi exerciţii originale la aparate construite de el. instalaţii de agăţare. El nu a fost preocupat numai de educaţia şcolară ci şi de instituţiile populare de gimnastică. Exerciţiile gimnastice alcătuiesc cel mai mare capitol al cărţii. “Arta gimnasticii germane” a fost lucrarea sa care s-a bucuret de un succes deosebit. După reabilitare a făcut o tehtativă de reintrare în viaţa politică. urcare. 52 . ajungându-se la dispute vehemente ca cea de la Breslau care a necesitat intervenţia energică a ministrului instrucţiei. chiar cancelarul Metternich luând atitudine ostilă împotriva sa.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Victoria din războiul de eliberare la care a participat ca voluntar i-a sporit popularitatea şi admiraţia. Terminologia cuprinde toate noile denumiri în limba germană ale termenilor străini care se foloseau în gimnastică. Acesta a fost acuzat de înaltă trădare şi închis un an în fortăreaţa de la Spandau. fiind considerată un monument al culturii germane. 2. aurora tinereţii mele. Au fost şi pedagogi care au contestat gimnastica lui Jahn. paralele. amenajarea terenurilor. regulamentul jocurilor etc. ca bara fixă. Turnplatz-urile au fost considerate focare de demagogie şi instigare la dezordine publică. a rămas consecvent conceptului său pedagogic şi până la urmă ideile lui novatoare au învins conservatorismul. A fost preocupat şi de educarea caracterului. Deşi a fost şi el contestat de contemporani. boxul. alergarea. 53 . în doua moduri: prin organizarea de asociaţii ale elevilor – clubs – şi prin jocurile de echipă. Atras de profesiunea de educator. Sistemul englez Din cauza conservatorismului lor englezii au rămas departe de frământările revoluţionare din centrul Europei şi de căutările pedagogilor din secolul al XVIII-lea. crichet. A rămas cunoscută afirmaţia lui Wellington. de respect şi corectitudine înglobate în expresia fair-play care constă în respectul faţă de coechipieri. absolvent al Universităţii din Oxford. învingătorul lui Napoleon de la Waterloo. Exerciţiile fizice din programul elevilor erau: mersul. Acesta întrunea virtuţile incontestabile de cultivare a spiritului de echipă. În 1829 a fost numit director al colegiului din Rugby unde a desfăşurat o amplă şi originală activitate de autentic educator. fiind un precursor al turismului. fără legături cu lumea din afară. canotaj. Exerciţiile fizice se practicau cu aceeaşi consecvenţă de doua sau trei ori pe săptămână cu preferinţă pentru tenis. tenisul şi mai ales fotbalul. În secolul al XIX-lea Anglia a fost marcată de probleme sociale. Instituţiile tradiţionale şcolare ca public-schools.  A stimulat dorinţa de a practica jocurile şi exerciţiile fizice în cântec. de regulile de joc şi faţă de adversari. împletind educaţia fizică cu educaţia morală şi folosind mijloacele educaţiei fizice pentru a realiza scopuri morale. a avut unele merite recunoscute precum:  A mutat locul de practicare a exerciţiilor fizice în natură. veselie şi sociabilitate. a deschis o mică pensiune unde se ocupa de educaţia unui număr restrâns de elevi. În instituţiile şcolare engleze domnea o disciplină severă cu pedepse corporale cu biciul şi nuiaua sau usturătoare amenzi în bani. Clubs-urile erau organizate pe principiul autoadministrării şi obţinerea de fonduri din cotizaţii. Cu toate criticile. În acest climat s-a format marele pedagog Arnold (17951842). sporturi considerate cu caracter educativ. au rămas refractare oricăror inovaţii. Metodele lui au fost considerate empirice. precum colegiile de la Eton şi Harrow. Arnold a restabilit legătura cu lumea din exterior şi a realizat o educaţie prin sport. fiind adresate celor puternici şi excluzându-i pe cei slabi.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Referitor la exerciţii a fost acuzat de numărul prea mare şi dificultatea acestora faţă de simplitatea gimnasticii elene. săriturile. care a iubit foarte mult exerciţiile fizice practicate în aer liber. Dacă până la el şcolile îşi desfăşurau activitatea în mănăstiri sau chiar fortăreţe. canotajul. dar gimnastica lui a cultivat forţa. intrând în istorie ca un reformator al şcolii engleze. care spunea: “Bătălia de la Waterloo a fost câştigată pe câmpurile de joc de la Eton”. în aer curat şi la lumina soarelui. crichetul.  A cultivat gustul pentru cunoaşterea frumuseţilor naturii. Sciţii au fost meseriaşi în prelucrarea metalelor.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Burghezia engleză a îmbrăţişat sistemul lui Arnold care dădea pe deplin răspuns intereselor politice şi economice. a avut un mod original de organizare a exerciţiilor în şcoli care a generat demonstraţii şi ansambluri de gimnastică grandioase. unul din triburile lor. Cu ei începe epoca bronzului pe teritoriul ţării noastre. cărora romanii le spuneau daci. În contact cu dacii au venit şi grecii din Milet care au înfiinţat unele colonii în sec. elveţian de origine. Callatis (Mangalia. Teritoriul locuit de geţi sau daci a fost o zonă de trecere a popoarelor migratoare venite din Asia. Spiess a fost unul dintre creatorii şi organizatorii gimnasticii şcolare germane. Acest popor nu a fost niciodată unit pentru că era format dintr-o mulţime de triburi independente.e.n. ca fiziolog. Informaţii despre sciţi au rămas de la istoricul grec Herodot care a scris despre o incursiune a lui Darius I. şi din Ucraina până la Marea Adriatică. cu mii de elevi şi tineri. Dintre popoarele migratoare care au lăsat anumite urme şi care s-au amestecat cu tracii au fost sciţii. fenomen care s-a accentuat în evul mediu. plini de iniţiativă. În această perioadă în Muntenia li Transilvania s-a dezvoltat o altă cultură. atestată de o serie de vase ornamentate. Anglia avea nevoie de oameni întreprinzători.e. care ocupau un teritoriu cuprins între Vistula şi Asia Mică. Leshaft a creat sistemul de educaţie fizică din Rusia şi. împotriva sciţilor. constând în vase care nu erau pictate. În nordul Dunării. Veniţi din jurul Mării Caspice s-au aşezat în sudul Rusiei de unde apoi au înaintat în dacia în secolul al VII-lea î. Tracii au fost unul din cele mai mari popoare ale antichităţii. agatârşii.n. erau mai multe triburi tracice care au fost cunoscute de greci sub numele de geţi. al VIIlea pe ţărmul Mării Negre la Tomis (Constanţa). De la ei a rămas meşteşugul confecţionării şi folosizii armelor de fier. Tyrş. Histria. regele perşilor. ci incizate cu desene şi motive geometrice.n. Tracii erau un popor indo-germanic aşezat în Europa între anii 1800-1500 î. Dobrogea a fost cunoscută în antichitate ca Sciţia Mică (Scythia minor). în România de astăzi. probabil a altui popor. Prima populaţie despre care avem informaţii că a trăit pe teritoriul ţării noastre a fost cea a tracilor. Cucerirea şi dominarea noilor teritorii erau apanajul oamenilor cu calităţi fizice şi morale deosebite. precum: Clais. Astfel populaţia 54 . ANTICHITATEA GETO-DACICĂ ŞI DACO-ROMANĂ Cercetările arheologice au pus în evidenţă faptul că în perioada anilor 2800-1500 î. a asigurat o fundamentare ştiinţifică sistemului său. Au mai fost şi alţi creatori de sisteme de educaţie fizică. s-au instalat în Munţii Apuseni unde s-au ocupat de extragerea metalelor.e. curaj şi perseverenţă. EXERCIŢIILE FIZICE ÎN COMUNA PRIMITIVĂ. s-a născut în Statele Unite şi a desfăşurat activitatea în Franţa. fiind cel mai înverşunat adversar al lui Amoros. în zona Moldovei şi Basarabiei s-a dezvoltat o cultură preistorică. de origine cehă. Istoricul grec Strabon a menţionat că Burebista “i-a înălţat pe daci prin exerciţii”. Armata lui Dromichete a învins pe cea macedoneană de sub conducerea lui Lisimach. una din ele fiind negoţul prin care geţii vindeau grâu. securea. La Histria existau şcoli speciale pentru pregătirea tinerilor numite “Efebii” in care. stofe. cereale şi peşte sărat iat de la greci cumpărau vase. Se deduce că era o preocupare constantă pentru dezvoltarea forţei. praştia şi scutul. filosofia şi euritmia. trebuie să fi avut o influenţă notabilă asupra triburilor trace. După cele două războaie dintre daci şi romani. Încă din anul 229 î. stăpânind mijloacele de luptă şi o excelentă organizare militară. când acestia au pătruns în Balcani. Colonizatorii romani au preluat aceste colonii pe care le-au protejat şi ajutat să înflorească. armata lui Burebista era deasemenea foarte bine instruită. concepte. Acest proces de romanizare s-a desfăşurat repede. băi şi temple. economică şi culturală corespunzător nivelului de cultură şi civilizaţie foarte ridicat atins de Grecia antică. Exerciţiile fizice în comuna primitivă Influenţa greacă În secolul al VII-lea. când grecii au înfiinţat colonii pe ţărmul Mării Negre. dacii au fost asimilaţi de romani în procesul de colonizare. Istoricii afirmă că grecii instalaţi în coloniile de pe malul Mării Negre aveau deja o civilizaţie înfloritoare chiar înainte ca aceasta să fi cuprins Atena. În asemenea dificile împrejurări conducătorii militari trebuia să aibă o foarte bună pregătire. tactica de luptă şi construirea de fortificaţii. Acestea se pot cunoaşte de pe bazoreliefurile de pe “Columna lui Traian” de la Roma şi monumentul de la Adamclisi. Exerciţiile fizice ale dacilor din spaţiul carpato-dunărean aveau un caracter militar. între anii 101-102 şi 105-106. ridicau ingenioase fortificaţii de apărare. au adus cu ei idei. Începând cu mijlocul secolului I dacii au dus lupte grele pentru stăvilirea armatelor romane. fiind aduşi din imperiul roman agricultori.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş autohtonă a suferit influenţe multiple. Desigur că şi practicarea exerciţiilor fizice au constituit un exemplu concludent pentru localnici. socială.n. obiceiuri şi modul de organizare politică. Este prima atestare documentară care evidenţiază preocuparea unui rege al geto-dacilor de întărire a puterii militare şi politice prin intermediul exerciţiilor fizice. deci dacii cunoşteau bine tactica războiului. mai ales în Dobrogea unde se mai văd şi astăzi urmele unor cetăţi. bazilici. culturii şi artei. obiecte de metal.e. pe lângă discipline ca anatomia. mineri şi militari. rezistenţei şi îndemânării. 55 . retorica. Acţiunea lui Burebista de unire a triburilor răzleţe într-o singură reuniune tribală a marcat începuturile constituirii statului sclavagist dac.. Victoria romanilor a fost marcată de ridicarea unor monumente precum “Trofeum Traiani” de la Adamclisi şi “Columna lui Traian” de la Roma. Este un argument care promovează ideea că aceste colonii au jucat un rol deosebit pe multiple planuri asupra populaţiei autohtone. Luând în considerare nivelul atins de greci pe tărâmul ştiinţei. dacii au avut contact şi cu romanii. se punea accent pe mânuirea armelor. aveau o puternică cavalerie şi mânuiau cu multă îndemânare lancea. Stăpânirea romană a durat 165 de ani. având ca exemplu basorelieful “Călăreţul trac”şi vâslitul ca urmare a spaţiilor largi acoperite cu apă (Dobrogea). Pe teritoriul Dobrogei erau organizate serbări tradiţionale numite “Hermaie” închinate zeului Hermes – protectorul comerţului. la care participau efebi cu prilejul unor festivităţi în locuri publice sau amfiteatre. Folosirea luntrelor monoxile (confecţionate dintr-un singur trunchi de copac) de către geţii din Muntenia este semnalată din anul 335 î. al drumurilor şi al gimnasticii. Dintr-o asemenea inscripţie se poate afla că jocurile durau şapte zile şi la ele participau şi reprezentanţi ai populaţiei băştinaşe.e. este posibil să fi adus cu ei practicarea exerciţiilor fizice şi să fi exercitat o influenţă notabilă asupra populaţiei autohtone.e.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Dintre exerciţiile practicate mai cunoscute sunt: călăria. În secolul I este semnalată existenţa unui gimnaziu la Callatis unde gimnastica era practicată şi apreciată ca o disciplină indispensabilă. precum cele de la Histria sau Herculane. Alte serbări erau “Taurii” organizate în cinstea zeului Poseidon şi Bachanalele – în cinstea lui Bachus. Acest lucru care s-a accentuat după cucerirea Daciei de către romani când s-a trecut la construirea în oraşe a unor amfiteatre pentru jocuri. Există un basorelief care îl prezintă pe Skyrtos Dacensis (Skyrtos dacul) – operă de artă de la Muzeul naţional din Bucureşti. Acestea erau închinate zeului Dionysos. Uneori participau conducători şi oameni înstăriţi. Dacul este prezentat în echipament de luptă cu sabie. Săpăturile de la Tomis au scos la iveală basoreliefuri şi inscripţii încrustate pe soclul unor statui. O menţiune epigrafică din secolul al 56 . la ele participând atât localnicii cât şi străinii.. Existau gimnazii unde se realiza educaţia tinerilor iar exerciţiile fizice ocupau un loc important. în care practicarea exerciţiilor fizice ocupa un loc prioritar. care menţionează comemorarea unor evenimente deosebite. pumnal şi trident. dar şi forţa sau îndemânarea. de întrecere şi spectacol. Sunt atestate documentar concursuri de gimnastică şi atletism care aveau loc la Histria în secolul al II-lea. Se ştie că Sarmisegetuza era capitala Daciei iar Porolissum era un oraş unde staţiona legiunea a III-a Gallica. cunoscând gustul romanilor pentru practicarea exerciţiilor fizice şi mai ales pentru organizarea de spectcole publice.n. Influenţa romană Odată cu pătrunderea în Balcani a romanilor în anul 229 î. dar mai ales a dezvoltării armonioase a corpului. În amfiteatrele de la Sarmisegetuza (12000 spectatori) şi Posolissum (astăzi Moigrad lângă Zalău) se organizau lupte de gladiatori.n. Fiii nobililor autohtoni (tarabostes) erau trimişi la studii în cetăţile greceşti de la Marea Neagră unde primeau o instruire temeinică în instituţii speciale numite palestre şi gimnazii de tip elen. Foarte apreciate au fost termele care s-au construit în diferite oraşe. Un loc aparte îl ocupau întrecerile de gimnastică care erau un prilej de etalare a forţei şi îndemânării. se numeau “Argonalii”sau Dionysii. La aceste serbări participau tineri efebi care frecventau palestrele şi doreau să-şi etaleze frumuseţea corpului. şi aveau loc primăvara şi toamna. terme etc. Exerciţiile fizice au căpătat un caracter ludic. dar îndeosebi în războaiele angajate împotriva barbarilor. ode. doine. iar pregătirea se făcea în timp de pace. Dintre exerciţii erau cunoscute: . După plecarea romanilor din Dacia fondul exerciţiilor fizice s-a îmbogăţit prin contribuţia altor popoare. de la care au rămas unele exerciţii de mânuire a armelor precum securea. mituri etc. Dintr-o inscripţie se poate afla că un cetăţean din Tomis. Pentru interesele lor politice. .Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş II-lea menţionează că gladiatorul Dacensis (dacul) a obţinut şase victorii răsunătoare în arena amfiteatrului. printre alte merite. . dibăcia în luptă contra duşmanilor personali şi ai ţării. cântece haiduceşti şi bătrâneşti. luptători cu fiarele sau alte exerciţii fizice şi demonstraţii. Neculce relatează despre acest gen de exerciţii când face referire la alegerea locului de construcţie a mănăstirii Putna de către Ştefan cel Mare.înotul sau vâslitul. topoare.călăria. Alţi scriitori care fac referiri la armele folosite sunt Vasile Alecsandri şi Mihai 57 . sabia. o perioadă destul de îndelungată în care sursa de informaţii este epica populară constând din: balade. a instituit jocurile lui Ares (echivalentul zeului Marte din mitologia greacă). al VII-lea de la sciţi. romanii foloseau luptători buni recrutaţi dintre sclavii sau oamenii liberi din Dacia. curajul. îndeosebi a slavilor. În secolul al X-lea procesul de închegare a poporului român s-a terminat.aruncarea.alte exerciţii fizice. coase şi lănci. Ostaşii erau înarmaţi cu arcuri. apoi cu turcii. gladiatori. în paralel cu acestea apărând şi alte forme. EXERCIŢIILE FIZICE PRACTICATE ÎN EVUL MEDIU ŞI EPOCA MODERNĂ PE TERITORIUL ŢĂRII NOASTRE Perioada studiată este cuprinsă între anii 271-1600 şi respectiv 1600-1821. Ideea centrală a acestei literaturi este admiraţia şi preţuirea calităţilor fizice ale eroilor săi. Mai târziu a căpătat un caracter sportiv şi era practicat de fiii de boieri. povestiri istorice. Unele jocuri născute din îndeletnicirea de creştere a vitelor au fost împrumutate de la goţi. Cetăţenii înstăriţi ai Tomisului cheltuiau sume împortante pentru organizarea unor jocuri. suliţa. Însuşirile fizice ale românilor au fost puse în evidenţă în cele mai grele lupte care au fost duse cu popoarele migratoare. legende. Totuşi se poate constata din unele basoreliefuri de pe Columna lui Traian că dacii cunoşteau mânuirea securii şi sabiei. .tragerea cu arcul. Exerciţiile fizice din antichitatea geto-dacă şi daco-romană au continuat să fie practicate şi după anul 271. La lupte participau şi boierii sau cetăţenii mai înstăriţi.trânta sau lupta. Tragerea cu arcul era un exerciţiu militar preluat încă din sec. poeme. cu tătarii în secolul al XIII-lea. Cei mai puternici apăreau şi în spectacolele publice de la Roma ca dansatori. . şi anume genul “voinicesc” sau “voiniceasca”. Dintre fiii de boieri şi negustori. se menţionează că un număr mare de ambarcaţiuni erau folosite de localnici pentru vânătoare sau transportul pe apele Dunării. Acest lucru a fost pus în evidenţă de epica populară dar şi de literatura cultă. fraţii ei au pornit în înot să ajungă din urmă caiacul. Cavalerii lui Mircea cel Bătrân au participat în anul 1414 la un turnir care s-a organizat la Buda (Budapesta). din antichitate până la al doilea război mondial. El nu era de acord cu lupta de la distanţă dusă cu ajutorul arcului şi a puştii de foc. ceea ce a avut drept consecinţă diminuarea preocupărilor pentru înot şi vâslit. Înotul era practicat şi de fete. 58 . considerând că armele folosite nu sunt demne de un moldovean. Kira Kiralina este o bună înotătoare din Brăila care şi-a pus curtezanii la încercare prin intermediul înotului. În campania pe Dunăre a cneazului rus Sviatoslav. De exemplu Vlad Dracul. cavaleria a constituit un punct forte al acţiunilor militare. La Suceava se află o menţiune epigrafică despre existenţa unui moldovean (sec. cel mai îndrăzneţ şi mai voinic urma să-i devină soţ. Deasemenea Dimitrie Cantemir aminteşte de arc şi puşca de foc. populaţia română a fost îndepărtată de marele fluviu. Vâslaşii şi înotătorii români au dat sprijin substanţial flotei de sub comanda francezului Wawrin care lupta pentru cucerirea Giurgiului şi asediul Turtucoaei. Dar pentru că tinerii ezitau. În anul 1585 la Sibiu a avut loc un turnir prilejuit de încheierea tratatului de pace dintre Ştefan Batori principele Transilvaniei. În Biserica Domnească de la Curtea de Argeş există o pictură ce reprezintă un cavaler muntean în armură specifică. domnul Ţării Româneşti. Este o mărturie indubitabilă că înotul se practica de ambele sexe. Alte cronici menţionează anul 1412.al XVI-lea) în ţinută de cavaler medieval. În anul 1512 este atestată existenţa unui meşter care confecţiona lănci pentru turniruri. Vâslitul era deasemenea un exerciţiu care se practica în împrejurimi diferite ca exerciţiu utilitar. a trimis o flotă alcătuită din 150 de ambarcaţiuni (luntrii scobite din trunchi de stejar şi plopi) să sprijine pe cei 7000 de călăreţi aflaţi sub comanda fiului său Vlad Ţepeş. Drept mărturie este poezia populară “Kira Kiralina” preluată de Vasile Alecsandri şi D. consemnată în cronica “Povestea anilor de demult”. După ce a fost surprinsă de turci şi răpită de aceştia. În asediul de la Nicopole o serie de ostaşi români s-au salvat după ce au fost luaţi prizonoeri trecând Dunărea înot. După ce turcii au pus stăpânire pe malurile Dunării. ea s-a aruncat în apă înotând cu multă vigoare. Călăria În armata română. Un exemplar original din aceste ambarcaţiuni se păstrează la Muzeul Marinei din Constanţa. de întrecere şi acţiuni militare.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Eminescu. Înotul şi vâslitul Înotul a fost prezent la populaţiile care trăiau în preajma apelor. Exerciţiul era asemănător cu cel al craulului modern şi a căpătat o denumire proprie românească. Teodorescu. regele Poloniei şi cneazul Moscovei. iscusit dar şi atlet. sau trebuia să fie prinsă de alt individ şi aruncată înapoi. un excelent aruncător cu suliţa şi deosebit de îndemânatic la exerciţii fizice. prima atestare documentară fiind din anul 1728 şi se află la arhiva primei şcoli româneşti din Schei.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş D. sau două echipe ca la turnir. Bogdan. De la ostaşii turci a fost preluată aruncarea unui băţ asemănător unei suliţi cu vârful plumbuit. Descrierea acestui joc apare în cronicile lui Grigore Ureche şi la scriitorii N. Exerciţiul a fost identificat şi la vechii greci. Eroul prezentat îndeplineşte calităţile unui adevărat cavaler. Cronicarii vorbesc despre participarea călărimii moldoveneşti la bătălia de la Martenburg împotriva cavalerilor teutoni. Suliţa era aruncată din goana calului şi trebuia să treacă printr-un cerc suspendat denumit “halcă”. în preajma Traciei. precizia tragerii cu arcul şi rezistenţa fizică. la care a participat Alexandru Lăpuşneanu. de la care l-au preluat romanii. Este vorba de aşa-zisa apucare în cruciş. Acest exerciţiu s-a transmis din generaţie în generaţie pentru că este regăsit în serbările “Junilor” din Scheiui Braşovului. Balada “Mihu Copilul” vorbeşte despre aruncarea buzduganului.  Lupta cu apucarea de chimir este întâlnită în “Ghiţă Cătănuţă” în care eroul menţionat şi turcul Aran Başa se luptă pentru câştigarea fetei pe care o doreau amândoi. era un foarte bun călăreţ. După lupta cu paloşele au preferat apucarea de chimir pentru că această luptă este mai demnă. Se practica sub forma unui joc numit “gerid”. Junii sunt organizaţi în şapte grupuri cu denumiri specifice. Un braţ se trecea pe deasupra umărului lângă gâtul adversarului iar cu celălalt pe sub subsuoară.  Lupta voinicească se caracteriza prin apucarea numai de braţe. 59 . Jocul se organiza între doi adversari ca la iută. Se presupune că acest joc este de origine mongolo-tătară.  Lupta cu apucarea de brâu ca în Bretania ne este relatată în balada “Vidra” unde este vorba de lupta dintre Păunaşul Codrilor şi Stoian Şoimul.  Lupta dreaptă din epica populară era preferată de români deoarece se baza pe forţă proprie şi nu cea a armelor. având fiecare câte un vătaf (conducător) care are un buzdugan cu tricolor. fiul lui Alexandru Lăpuşneanu.Bălcescu şi Alexandru Odobescu. Aceasta se baza pe un anumit mod de apucare. În balada “Movila lui Burcel” este semnalată aruncarea cu ghioaga. Un foarte bun aruncător a fost Bogdan. Trânta sau lupta Din informaţiile furnizate de epica populară acest exerciţiu a avut o mare amploare în evul mediu. Aruncarea Aruncarea este semnalată la români ca un exerciţiu utilitar dar şi sportiv. fiul lui Alexandru Lăpuşneanu. dar cei doi termeni erau aproape sinonimi. Cantemir în “Descrierea Moldovei” vorbeşte despre o întrecere de cai care a avut loc la Bârlad. Au fost admiraţi micii cai ţărăneşti care Iau întrecut pe cei ai boierilor. Rprezentanţii Moldovei au fost apreciaţi pentru repeziciunea în mişcări. simbol al vitejiei şi demnităţii. Nu se poate pune semnul egalităţii între lupta din limbajul sportiv contemporan şi termenul trântă. condusă de pedagogul şi umanistul Ioan Honterus. cum ar fi cele “de-a prinselea” în mai multe variante: “de-a hoţii”. trânta şi tirul. În anul 1543 a apărut Regulamentul unei şcoli din Braşov.Jocurile de aruncare în care s-a folosit iniţial piatra. EPOCA MODERNĂ Exerciţiile fizice care s-au practicat în evul mediu şi-au menţinut valabilitatea şi în epoca modernă.jocul cu popice care se practica din sec. Jocurile de aruncare se mai deosebesc după scopul urmărit: de precizie (aruncare la ţintă) şi de aruncare la distanţă. “de-a lupul şi oile”. . Din secolul al XVI-lea viaţa militară decade şi epoca fanariotă a condus la diminuarea interesului pentru exerciţiile fizice. .Istoria EFS  IONESCU–BONDOC Dragoş Lupta dusă călare este prezentată în romanul “Nicoară Potcoavă” a lui M.“oina” – joc original românesc.al XI-lea. cele mai simple. s-a lăsat pe spate şi punîndu-I un picior în burtă l-a aruncat peste cap. Elementul de noutate îl constituie jocurile şi dansurile. al XIII-lea În lucrarea “Învăţăturile către fiul său Teodosie” Neagoe Basarab menţionează o serie de sfaturi privind practicarea în acea vreme a jocurilor şi a altor exerciţii fizice.jocurile de alergare. Sadoveanu. Lupta dusă călare şi pe jos dintre Alexandru fiul lui Nicoară şu turcul Sefer este o întrecere de iscusinţă şi îndemânare în mânuirea sabiei. în care erau menţionate exerciţiile fizice practicate: scrima. Jocurile din această perioadă au fost grupate în două categorii:  jocuri atletice  dansuri populare Jocurile au fost împărţite îm mai multe grupe după caracteristicile esenţiale: . “de-a v-aţi ascunselea”. “leapşa”.  Un alt fel de luptă este prezentată în romanul “Fraţii Jderi” unde moldoveanul Ionuţ Păr-Negru învinge adversarul printr-un procedeu foarte ingenior. apoi mingea confecţionată din cârpe şi păr. cunoscut în două variante: cel în care se măreşte treptat distanţa de la locul de bătaie şi cel în care se modifică înălţimea “caprei”.patinajul practicat cu patine din os de cal datând din sec. “de-a baba oarba”.jocurile de sărituri cum este capra.  Lupta dusă cu reguli cavalereşti este prezentată în balada “Mihu Copilul”. suliţei şi buzduganului.“mingea cu gropiţe” 60 . . bucăţi de oase sau lemn etc. cu varianlele sale.“ticul” – joc de bătaie şi prindere din “tic” sau “cuc” . Cele mai cunoscute jocuri de aruncare sunt: . Alte exerciţii fizice . popicele.“poarca” – echivalent cu “la crosse” . echivalentul la “longue paume” .trasul cu praştia . L-a prins pe turc în braţe. dansuri cu paşi înceţi – hora. praştia: jocurile de iarnă – săniuţa. se practică în zona Ardealului şi la munte. frăţia şi unirea. Asachi. Unele dansuri se joacă pe întregul teritoriu al ţării.confecţionat din lemn de soc. . cele mai răspândite fiind: jocul de buşi (begi). executate de perechi care se învârtesc. “ca la Breaza”etc. aşa cum sunt hora şi căluşarii. chindia şi bătuta. . 61 . în care dansatorii se ţin de mână întrun cerc închis. Luându-se drept criteriu ritmul. brâuleţul. fripta. dansurile pot fi: . Pentru epoca modernă poate fi amintit hrisovul (cronicile) lui Ipsilanti (1776) care semnalează pentru prima dată prezenta educaţiei fizice în şcoala românească. Dansurile populare săltăreţe. . sau local având numele localităţii respective precum “Lugojana”. Unele au o contribuţie deosebită la formarea unei ţinute corecte.Istoria EFS - IONESCU–BONDOC Dragoş . se mişcă lent şi ritmic exprimând împăcarea. jocurile de îndemânare. Hora este un dans potolit. puşcociul . morişca. de origine greco-romană. altele au caracter regional ca “Ardeleanca”. Pe lângă interesul de ordin muzical şi etnografic cultivă simţul estetic prin pitorescul costumelor şi armonia mişcărilor sau au un caracter igienic când sunt practicate în aer liber. Sârba are ca origine Valea Timocului locuită de români. Mai sunt dansurile populare aranjate.influenţa Şcolii Ardelene introdusă în Ţara Românească de Gh. EDUCAŢIA FIZICĂ DIN ROMANIA ÎN EPOCA CONTEMPORANĂ Epoca contemporană a început în principatele române odată cu răscoala lui Tudor Vladimirescu (1821) după înlăturarea domniilor fanariote. “Haţegana”.“ţurca” – proiectilul este un băţ ascuţit la ambele capete.dansuri cu paşi repezi – sârba. “Someşana” şi mai ales “Căluşarii”. dar ideile noi din Europa au pătruns încă din 1711 în Moldova şi 1716 în Tara Românească prin două căi: . Alte dansuri repezi sunt: brâul. la îmbunătăţirea îndemânării şi ritmului. Dansurile populare Ele au fost incluse în rândul exerciţiilor fizice deoarece elementele componente ale dansului solicită intens organismul sub aspectul efortului fizic.dansuri săltăreţe executate de perechi care se învârtesc – învârtita. bâza.influenţa revoluţiei franceze exercitată prin limba diplomatică (limba franceză) şi o serie de emigranţi francezi. Lazăr la Bucureşti şi în Moldova (la Iaşi) de Gh. stilizate din care fac parte “Banul Mărăcine”. jocurile executate cu jucării ca zmeul. La Bucureşti a desfăşurat o activitate 62 .) dar şi cele interzise (capra. Următorul moment este marcat de influenţa exercitată de Regulamentul Organic (1831) care era constituţia Ţărilor Române şi a fost elaborat în perioada protectoratului rusesc reprezentat de generalul Kisseleff. La liceul din Bârlad a predat alternativ caligrafia şi gimnastica polonezul Remboff. venit de la studii din străinătate. înzestrat cu talent artistic. Asachi. de a nu alerga”. Astfel s-au propagat ideile Şcolii Ardelene care au avut o influenţă pozitivă asupra elevilor care ulterior au devenit colaboratori şi continuatori ai acestui curent. are titlul de Educaţie fizică. În acest regulament există o menţiune foarte curioasă: “în timpul recreaţiei se vor da şcolarilor mijloace de a face exerciţii gimnastice care le pot întări corpul şi a-i face îndrăzneţi. popicele şi trânta). unul la colegiul Sfântul Sava din Bucureşti şi altul la Şcoala Centrală din Craiova. Regulamentul din Moldova este mai laconic. În anul 1862 a venit la Bucureşti profesorul Gh. Şcoala a funcţionat până în 1821. absolvent al seminarului de la Blaj. a fost angajat de A. oina. aducând profesori din Ardeal care u răspândit ideile Şcolii Ardelene. care a activat mai întâi într-o trupă ambulantă de acrobaţi. şi anume Spinzi. apoi a predat gimnastica la liceele confesionale din Cluj. Gh. Moceanu.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Gh.I. În aceste şcoli a sporit şi preocuparea pentru practicarea exerciţiilor fizice care s-au diversificat şi s-au identificat noi modalităţi şi căi de influenţare a fiinţei umane. În 1860 a apărut la Iaşi o lucrare a profesorului Antoniu Velini în care una din cele şase părţi ale lucrării. Primele referiri se vom face la educaţia şcolară care va constitui structura de rezistenţă a acestui capitol. Ideile de libertate naţională şi le-a însuşit în Italia iar la Socola a militat pentru răspândirea culturii româneşti şi cunoaşterea istoriei românilor. susţinând că educaţia nu înseamnă numai formaţie intelectuală ci şi educaţie morală şi fizică. În anul 1802 într-un proces-verbal al consiliului profesoral al liceului din Sighetul Marmaţiei se menţionează exerciţiile fizice şi jocurile pe care elevii aveau voie să le practice (jocuri cu mingea. cu zaruri. a preluat în anul 1820 conducerea seminarului românesc de la Socola. “de-a prinselea” etc. făcând recomandarea de “a întări trupul elevilor”. se vor păzi însă de a nu se sui în copaci. seminar înfiinţat de mitropolitul Moldovei Veniamin Costache în anul 1803. Tot un italian. fost acrobat de circ. unul din ei fiind Ion Heliade Rădulescu. Cuza ca profesor de gimnastică şi scrimă la Şcoala militară din Iaşi (1860). Între anii 1840-1848 la Academia Mihăileană din Iaşi a predat gimnastica italianul Luzzato. Lazăr a fugit din Ardeal şi a înfiinţat la Bucureşti prima şcoală publică în limba română la mănăstirea Sfântul Sava în 1818. În baza acestuia bugetul şcolilor din Muntenia pe anul 1832 prevedea angajarea a doi profesori de gimnastică. Nicolae Bălcescu a scris două cărţi (Manualul bunului român” şi Întărirea braţelor”) în care arată importanţa educaţiei fizice în şcoli. capitolul al IV-lea. cu toate protestele profesorilor greci care spuneau că limba română este prea barbară pentru a putea fi folosită în şcoală. A fost un adept al gimnasticii lui Jahn. a gimnasticii în şcoală şi armată. efectuată de inspectori districtuali. prin articolul 113. Davila şi V.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş prodigioasă ca profesor de gimnastică la pensionul Şeicaru. În tratatul său de “Pedagogie”. În anul 1879 s-a decretat introducerea obligatorie a gimnasticii în şcoală şi s-a elaborat un regulament privind numirea profesorilor de gimnastică. velescu. Mărturie este recenzia elogioasă pe care a făcut-o B. În acelaşi an a apărut şi Legea pentru numirea profesorilor de gimnastică în gimnazii. Ministrul Cantili a hotărât ca alături de gimnastică să se predea în mod “facultativ pentru elevi” şi scrima. Lucrarea apărută în 1869 a avut un conţinut pedagogic evident şi a fost bogat ilustrată.A. fiind în acelaşi timp şi un autentic creator. Petrescu. Ca urmare a talentului. Urechia care l-au ajutat să-şi materializeze ideile sale generoase. Apariţia profesorului Moceanu a însemnat deschiderea unui nou drum în domeniul organizării învăţămândului. Bugav etc. a introdus gimnastica şi muzica ca discipline obligatorii în liceu. Cea care a reţinut atenţia în mod deosebit a fost “Carte de gimnastică”. Între anii 1870-1871 este atestată prima inspecţie şcolară la orele de gimnastică. a pregătirii de cadre de specialitate şi a creării de societăţi sportive. a competiţiei şi a laborioasei sale activităţi Moceanu a fost recunoscut ca părinte al educaţiei fizice româneşti. În anul 1863 generalul Florescu a dispus introducerea gimnasticii cu caracter obligatoriu în şcolile militare din Iaşi. fost pompier sau subofiţer.P:Haşdeu. a militat pentru introducerea educaţiei fizice în procesul instructiv educativ. o prelucrare după “Arta gimnasticii” a lui Jahn. Talentul său artistic l-a ajutat să se achite cu cinste de această sarcină. Dar Moceanu a acordat atenţie şi dansurilor populare pe care le-a executat ca un adevărat artist. S. A. Din lipsa unei programe s-a stabilit 63 . apoi la colegiul Sfântul Sava. Craiova şi Şcoala de Ofiţeri din Bucureşti. “Căluşarii”. A scris mai multe lucrări în colaborare sau singur.A. Elevii săi i-au desăvârşit opera trecând peste graniţele ţării la Paris. Pentru posteritate Moceanu a rămas o figură luminoasă care a militat pentru propagarea gimnasticii pe plan teoretic şi practic. Din lipsă de cadre legea a avut un caracter limitat. anatomie şi igienă. Catedrele de gimnastică şi scrimă puteau fi ocupate numai prin concurs. Candidaţii trebuia să facă dovada unor cunoştinţe suficiente de gimnastică. liceul Matei Basarab. Madrid sau Calcutta bogăţia şi frumuseţea dansurilor populare româneşti ca de pildă “Bătuta”. Şcoala Militară etc. compunând în stil naţional popular dansurile “bătuta” şi “brâul”. profesor la Universitatea din Iaşi. Şcolile au fost înzestrate cu aparate şi instalaţii speciale şi încadrate cu profesori civili de specialitate. În jurul său au crescut nume de rezonanţă precum N. a scrimei şi a dansurilor populare româneşti. pledează pentru organizarea puterilor corporale cu cele intelectuale şi morale. V. gimnastica a fost predată sporadic de către un acrobat. “Brâul”. doctorul Al. Simion Bărnuţiu. Prin excepţionala activitate desfăşurată timp de trei decenii şi-a atras respectul unor personalităţi precum generalul Florescu. licee şi şcoli profesionale. “Legea asupra Instrucţiunii” a lui Cuza din 1864. apărut în 1870. Urechia i-a încredinţat misiunea de a alcătui partea coregrafică pentru piesa “Banul Mărăcine”. componentă indispensabilă a procesului de educaţie. locul I fiind ocupat de Liceul N. El a organizat toate treptele învăţământului. s-a despărţit gimnastica de instrucţia militară. Perioada improvizaţiilor a încetat după venirea la conducerea Ministerului Instrucţiei a distinsului om de cultură Spiru Haret. Prima ediţie a avut loc la Bucureşti şi au participat 18 echipe din ţară. S. secundare şi normale aveau elemente din şcoala franceză şi din cea germană şi consta în mişcări libere şi de ordine.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş pentru gimnastică o oră pe săptămână începând cu anul 1881. doar curţile şcolilor erau amenajate cu porticuri de gimnastică prevăzute cu prăjini şi inele suspendate. Gimnastica era înlocuită cu exerciţii militare. În 1893 prin reforma învăţământului primar s-a introdus gimnastica în şcolile primare. Treptat oina a fost înlocuită cu celelalte jocuri sportive. În acelaşi an s-a introdus oina în şcoli deoarece era practicată pe scară largă în diferite medii sociale. Sălile de gimnastică erau puţine. dar mai ales pe cel primar. Haret a numit o comisie formată din maeştri de gimnastică Ionescu (Bucureşti). Au început să se organizeze conferinţe care aveau scopul să promoveze modalităţi noi şi căi de afirmare a educaţiei fizice şcolare. prima ediţie având loc tot la Bucureşti. discuţii asupra oinei şi jocurilor şcolare. instrucţiuni metodice mai întâi la şcolile secundare de băieţi şi apoi de fete. iar legea a căpătat mai mult un caracter formal. Această reformă nu s-a aplicat prea mult pentru că s-a constatat că este o eroare pedagogică. În programa Gimnaziului din Beiuş. dansurile naţionale etc. Ca urmare a răspândirii acestui joc s-a organizat un concurs interşcolar cu participarea echipelor reprezentative din şcoli. S-au elaborat regulamente. s-a folosit pentru prima oară conceptul de educaţie fizică. organizând în ţara noastr unităţile “micii dorobanţi”. manuale. programe. dar mai ales întărirea spiritului de disciplină. organizarea de lecţii demonstrative. metodice şi practice ale educaţiei fizice şcolare. Programele de gimnastică pentru şcolile primare. instalaţii adecvate. la care a asistat şi Spiru Haret. Printre preocupările sale un loc important l-au ocupat cele legate de îmbunătăţirea formelor organizatorice. Corbu (Brăila) şi Berescu (Iaşi) care au întocmit regulamentul jocului de oină. Prima conferinţă a avut loc la Bucureşti în anul 1904 şi a fost condusă de profesorul universitar Bujor din Iaşi la care a participat şi Spiru Haret. tehnica exerciţiilor. din anul şcolar 1892-1892. Concursurile de oină au fost organizate sistematic până după primul război mondial. Pe ordinea de zi au figurat: discutarea conţinutului programei şcolare. sau înfiinţat comisii care au elaborat programe de gimnastică însoţite de instrucţiuni precise de aplicare. Din 1879 s-a trecut la “organizarea militară a elevilor din şcolile primare şi secundare”. exerciţii cu instrumente sau la aparate. Ulterior serbările s-au organizat la sfârşitul fiecărui an şcolar sau cu prilejul diferitelor sărbători naţionale. În legătură cu organizarea de concursuri interşcolare ministrul şi-a manifestat dorinţa ca 64 . Se punea accent pe exerciţiile acrobatice Învăţământul ducea lipsă de săli. Începănd din 1898 s-au organizat şi serbări de gimnastică. Bălcescu din Brăila. Acţiunea a avut loc sub influenţa doctorului Davila care dorea să îmbine “batalioanele şcolare” din Franţa. bare paralele şi bară fixă. programe. instrucţiuni metodice şi mai ales de cadre de specialitate cu o pregătire pedagogică corespunzătoare. Prin aceasta se urmărea asigurarea unei instrucţii militare elementare. a concursurilor. creând senzaţia unei adevărate bătălii a sistemelor. contribuţia excepţională a lui Spiru Haret s-a mai materializat şi în următoarele probleme: . nataţie. în învăţământul universitar nu era agreată ideea educaţiei fizice. În 1937 a avut loc o sesiune de cursuri de medicină aplicată la educaţia fizică. tir. Graţie sprijinului acordat de Rectorat. Legea învăţământului din 1928 a schimbat denumirea de “gimnastică” cu educaţie fizică. Specialiştii în domeniul educaţiei au început să aibă preferinţe pentru sistemul francez sau cel suedez. dar cu rezultate notabile. La Universitatea din Cluj celebrul profesor Iuliu Haţieganu de la Facultatea de Medicină a desfăşurat o activitate susţinută în favoarea introducerii educaţiei fizice în universitate. Adepţii şcolii franceze a lui Demeny îl aveau ca reprezentant pe profesorul Ionescu iar cei ai şcolii suedeze erau reprezentaţi de profesorul Bucovineanu. organizarea de serbări locale şi competiţii interjudeţene cu ajutorul cadrelor didactice. de joc. . În anul 1922 s-a înfiinţat Institutul Naţional de Educaţie Fizică (INEF) care a însemnat un salt calitativ incontestabil. Dacă în învăţământul preuniversitar s-a parcurs un drum relativ lung şi anevoios. În 1949 a avut loc la Braşov consfătuirea profesorilor de educaţie fizică unde s-a hotărât înlocuirea lecţiei de gimnastică suedeză cu lecţia de educaţie fizică pe patru părţi: . . Aceasta a fost însoţită de un regulament de aplicare în care s-au făcut precizări pentru organizarea sporturilor.introducerea jocurilor în aer liber în grădiniţele de copii. 65 .Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş acestea să fie ţinute cu voie bună. În afară de cele prezentate mai sus. . Ambii au scris manuale şi articole pledând pentru opţiunea proprie. Universitatea din Cluj a fost dotată cu un parc sportiv rezervat activităţii studenţilor.construirea şi organizarea sanatoriului de la Predeal pentru şcolarii cu debilitate fizică. serbărilor şi excursiilor şcolare.a iniţiat turismul şcolar la care participau îndeosebi premianţii şcolilor. . acţiune desfăşurată sub patronajul Societăţii medicale de educaţie fizică şi sport din Cluj. La Congresul asociaţiei profesorilor de educaţie fizică care a avut loc în anul 1934 la Bucureşti s-a insistat pentru introducerea educaţiei fizice în învăţământul superior.partea de organizare (introductivă.partea fundamentală. A doua conferinţă a avut loc în 1907. canotaj. . spirit de camaraderie. O circulară adresată prefecţilor de judeţ şi primarilor solicita sprijinul pentru înfiinţarea de societăţi de gimnastică.partea pregătitoare.partea de încheiere. nu în felul gâlcevelor oamenilor fără educaţie. Totuşi o anumită activitate practică s-a desfăşurat în cadrul asociaţiei sportive “Şoimii Carpaţilor”. veselie. În anul 1922 s-a înfiinţat în Bucureşti Institutul Naţional de Educaţie Fizică (INEF). La propunerea ANEFS. un număr de 39 de profesori titulari şi patru suplinitori. Începând cu anul 1950 se va numi Institutul de Cultură Fizică (ICF). Academia Naţională de Educaţie Fizică a fost scoasă din gradul universitar şi introdusă într-o categorie inferioară. În anul 1822. De la înfiinţare această instituţie a avut durata de patru ani care s-a menţinut până în anul 1977 când a fost 66 . Între anii 1904-1924 “Societatea de gimnastică. în 1990. În anul 1945 se revine asupra denumirii de Academie Naţională de Educaţie Fizică (ANEF). începând din anul 1913. În anul 1967 se schimbă iarăşi denumirea în Institutul de Educaţie Fizică şi Sport (IEFS). SUVA se va transforma în SUAVD.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Cu această dată s-a încheiat epoca gimnasticii suedeze şi s-a introdus sistemul sovietic de educaţie fizică. În anul 1950 s-a simplificat această structură a lecţiei eliminându-se partea introductivă. Această situaţie de inferioritate s-a legiferat în anul 1942 când s-a numit Şcoala Superioară de Educaţie Fizică (SSEF). Societatea “Înainte” din Bucureşti înfiinţată în 1912 de către profesorul D. apreciere şi depistare a elementelor talentate pentru sportul de performanţă. PREGĂTIREA CADRELOR DE SPECIALITATE Pregătirea cadrelor didactice de specialitate a fost o problemă spinoasă până la înfiinţarea Institutului Naţional de Educaţie Fizică (INEF) în anul 1922. Conducerea ANEF-ului a adresat în semn de protest un memoriu ministerului Educaţiei Naţionale arătând locul şi rolul acestei instituţii. care înseamnă sistemul unitar de verificare. Dumitrescu. sport şi muzică” din Iaşi a pregătit 56 de profesori titulari şi patru suplinitori. În anul 1951 s-a introdus pentru prima dată în mod obligatoriu educaţia fizică în învăţământul superior. Prin Reforma învăţământului din 1948 instituţia s-a numit Institut de Educaţie Fizică (IEF). ca după doi ani. În 1973 s-a introdus în învăţământul preuniversitar Sistemul unitar de verificare şi apreciere (SUVA) a nivelului de pregătire a elevilor. prin Legea învăţământului secundar şi superior elaborată de S. Ionescu la Liceul Lazăr a pregătit. drept urmare s-a impus înfiinţarea în 1960 a primelor facultăţi de educaţie fizică în cadrul institutelor pedagogice de trei ani. respectiv în 1992 să se completeze în Academie Naţională de Educaţie Fizică şi Sport (ANEFS). s-a introdus examenul de capacitate pentru ocuparea unei catedre de gimnastică. “învăţământul intermediar”. Anul 1990 aduce o nouă denumire şi anume Academia de Educaţie Fizică (AEF).Haret şi C. unul dintre primele institute de profil din Europa În anul 1929 INEF-ul a primit o nouă denumire şi anume Institutul Superior de Educaţie Fizică (ISEF). În anul 1853 la Bucureşti se inaugurează o şcoală de înot. Alături de Moceanu au apărut şi alte personalităţi precum ministrul instrucţiei Chiţu. Timişoara. Tg. Mureş. sală de gimnastică şi mai ales hipodromul de la Băneasa “Jockei Club”). în anul 1862 s-a înfiinţat Societatea cultural-sportivă Petru Maior. PRIMELE SOCIETĂŢI. În septembrie 1948 s-au înfiinţat şcolile medii tehnice de cultură fizică (SMTCF) în şase oraşe: Bucureşti. În cei 13 ani cât a funcţionat a pregătit aproape 500 de absolvenţi. După anul 1990 toate facultăţile din ţară au durata de studii de patru ani. Alte asemenea societăţi vor apărea în Braşov. În anul 1990 facultatea din Constanţa şi-a reluat activitatea. tir). Din iniţiativa studenţilor români care studiau la Budapesta. FEDERAŢII ŞI ORGANE DE CONDUCERE ALE MIŞCĂRII SPORTIVE DIN ŢARA NOASTRĂ În anul 1971 se semnalează la Reşiţa practicarea gimnasticii. În anul 1822 profesorul Roth a pus bazele unui Turnverein în oraşul Mediaş. Profesorul Moceanu şi-a adus o contribuţie substanţială la organizarea societăţii. În anul 1867 s-a înfiinţat “Societatea centrală română de arme. gimnastică şi dare la semn” (scrimă. Haret. 67 . CLUBURI. la fel ca şi ANEFS-ul. În anul 1844 s-au înfiinţat “Societatea de dare la semn” (tir) din Sibiu şi Societatea de vânătoare din Timişoara. dar s-au mai înfiinţat şi la Braşov şi Craiova. Iniţial au fost înfiinţate facultăţile din Bucureşti. Bacău. Aceste societăţi şi-au dezvoltat treptat o bază materială (bazin de înot. la fel ca şi celelalte facultăţi de educaţie fizică care funcţionau în cadrul Institutului pedagogic. Doi ani mai târziu la Braşov a luat fiinţă “Societatea Carpatină din Transilvania” în care se practica turismul. gimnastică. apoi S. Cluj. Tg. Îm anul 1991 ANEFS-ul a fost abilitat să organizeze pentru prima oară în ţară doctoratul în educaţie fizică. În 1960 s-a considerat că nu este deajuns ICF-ul pentru pregătirea cadrelor de specialitate şi s-a hotărât înfiinţarea facultăţilor de educaţie fizică. turismului şi vânătorii de către angajaţii marilor ateliere de prelucrare a fierului. Galaţi. În anul 1983 au fost desfiinţate toate facultăţile de educaţie fizică din cadrul instit6utelor pedagogice. Timişoara şi Iaşi. tirului. În acelaşi an şi-au reluat activitatea facultăţile desfiinţate în anul 1983. Facultatea de Educaţie Fizică din Constanţa s-a înfiinţat în anul 1971. Mureş şi Braşov. apoi Oradea.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş retrogradată la trei ani. Acesta a fost considerat primul for de conducere a mişcării sportive din acea vreme. Sighişoara. Cluj. singura din Ardeal. Intelectualii români din Braşov au întemeiat în anul 1874 “Reuniunea română de gimnastică şi cântări”. poligon de tir. Numai în anul 1990 s-a revenit la patru ani. Sebeş şi Bistriţa. În aceste şcoli au fost pregătite sute de cadre didactice cu pregătire medie pentru a preda educaţia fizică în şcolile generale şi licee. Suceava. Galaţi. Sibiu. Constanţa şi Piteşti. iar un an mai târziu cele de lupte şi haltere. schiul. la Făgăraş fotbal (1921) sau în anumite comune Vulcan. Braşovul are în acelaşi timp o puternică tradiţie sportivă. ideea de sport depăşeşte hotarele oraşului Braşov. iar în anul 1912 “Societatea înainte” din Bucureşti. Dintre acestea se remarcă “Colţea”. Printre sporturile specifice şi tradiţionale ale Ţării Bârsei amintim: gimnastica. nataţie şi scrimă. la Săcele clubul sportiv “Izvorul” (1923) cu schi şi fotbal.R. schi. a dezvoltării atletismului. care prin diferite articole au propagat într-un anumit fel pofta de sport. când se orgazozează “Societatea de patinaj a oraşului Braşov” şi o filială locală a societăţii turistice “Carpatin”. prilej cu care s-a înfiinţat Federaţia Română de Gimnastică. de turism.. U.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş În anul 1882 a luat fiinţă “Societatea de alergări pe jos” rezervată elevilor din liceele Sf. primul organism central al acestei discipline. Schiul începe în 1892 pentru întâia oară în ţară când “un grup” condus de Carol Ganzert urcă Clăbucetul Predealului. În anul 1930 s-a constituit Federaţia de rugby. într-un organ de coordonare a sportului. turismul. echipe şi sportivi de mare faimă. Un aport deosebit l-a adus presa. Tot atunci îşi face apariţia şi prima publicaţie de acest gen “Clopotul Gimnasticii” (1862).S. În dorinţa organizării diferitelor cluburi. La sfârşitul anului 1920 apar cluburi şi asociaţii.R. Începuturile gimnasticii. După transformarea F. face să apară “Societatea Gimnaştilor Adulţi” în 1861 şi apoi “Reuniunea de Gimnastică” în 1863 care după patru ani devine şi “de cântări”. o dată cu organizarea şi modernizarea sportului. de mişcare. patinajul.S. În anul 1906 a avut loc congresul societăţilor de gimnastică. Sava şi M.S. an în care se crează şi federaţiile pe ramuri de sport. unde se organizează în 1926 clubul sportiv “Predealul” cu activitate de schi. începută undeva în urmă cu peste un secol. tenis. Homorod.S. În anul 1904 s-a înfiinţat “Societatea de gimnastică” din Iaşi.F. care de altfel au rămas reale figuri reprezentative ale sportului nostru braşovean. scrimă. Basarab. publicaţiile vremii. SPORTUL BRAŞOVEAN Vechi de 750 de ani. adusă în Braşov de Theodor Külhbandt (1847) şi introdusă mai întîi în şcoli. “Braşovia”. chiar şi box. Patinajul şi turismul au acelaşi an de naştere – 1880. “Olimpia”. 68 . După câţiva ani ia fiinţă “Societatea de schi Braşov”. în secolul XX. asociaţii mari sau mici profilate pe 1-2 sau mai multe sporturi. iau fiinţă în oraşul Braşov mai multe grupări sportive. toate cu secţii de fotbal. în Braşov apar alte grupări. Sub egida F. fotbalului şi a sporturilor de iarnă. turism. majoritatea cu fotbal. atletism. (1929).S. Debutul atletismului este amintit în 1898 în timp ce jocurile sportive – atât de răspândite astăzi – vor pătrunde mult mai târziu.R. Apoi au urmat altele. atletismul . Ea pătrunde între munţi la Predeal. de trei ori campion mondial universitar – Paris. Dintre numeroşii campioni sportivi de frunte care au dus mai departe faima Braşovului menţionăm doar câţiva: Leurzeanu (Colţea). fotbalistul Stere Adamache. Ferariu. Mihai Bâră . vice-campion la lupte greco-romane. (I. Astra Sportivă (1932). Constantin Herald. obţine un loc 19. Cristescu. ciclismul.A. Szocs).. Cristoloveanu (locul 6) fiind cele mai bune. Belgrad. După 20 de ani St. R. şi rezultatele reuşite de către Gh. Ilona Miklos (locul 3).). Budapesta. Ana Sălăgean (locul 3). (la patinaj). în 1963 la Bucureşti (Bărbuţa. Un echipaj de bob şi o patrulă militară condusă de lt.15 m şi Ludovic Gal care într-o companie selectă reuşeşte să obţină locul 23 din peste 60 de concurenţi. Prima prezenţă românească într-o olimpiadă albă este semnalată în anul 1928 la St.C. Participanţi la mondiale au fost: schiorul Gh. în acei ani braşovean.. Ferariu. pe atunci recorderman al ţării cu 7. tânăr şi fără experienţă. Vasile Scârneci. Şi din nou pe podium. Braşovul a participat cu o patrulă militară condusă de Gh. în condiţiile şi cu pregătirea de atunci ni se par adevărate performanţe: Dumitru Sulică locul 38 la slalom. Pop Maria şi Romica. Epurescu (locul 7) din care făcea parte şi C. în 1951. A. În perioada anilor 1925-1935 în afara sporturilor de iarnă. Cristoloveanu în 1954 şi 1956. Ion Caliban locul 39 tot la slalom. selecţionarea lui Nicolae Bârsan şi Francisc Dikoi în 1967 şi trei participări onorabile ale Anei Sălăgean la Stockolm. fraţii Munteanu (A. Câteva rezultate reuşite de ei. competiţie pretenţioasă adeseori de valoare mondială pentru unele sporturi. Turuşanca R. Helsinki.S. sau fotbaliştii Brenciu Ion. luptătorul Valeriu Bularca – locul 3 la Budapesta. Gh. Piticariu (locul 2). chiar la Poiană.83m).F. după ce în 1961 devenise campion mondial. locul 1 la Yokohama în 1961.campion mondial universitar de schi. La Roma (1960) Dumitru Pârvulescu. Tokio (1964) va însemna cea mai bogată prezenţă braşoveană: Ana Sălăgean. La patinaj artistic evoluează Romica Pop şi Roman Turuşanca care. Moritz a redevenit oraşul olimpic al sporturilor de iarnă. performanţele lui Gh. Vlădea.) la schi.A. Encian (1930).R. Sofia.R. Clubul Sportiv Hălchiu (1932).B. Bularca debutează olimpic cu un loc 11. Iuliu Bodala. dintre care două locuri printre primele şase aruncătoare. Dresendt K. volei şi schi. Valeriu Bularca. (1923) etc. La festivalul tineretului şi mai apoi la campionatele mondiale universitare Braşovul a avut participanţi la atletism. Ludovic Gal. antrenorul Silviu Ploieşteanu. greutate locul 8 în lume (15. Amicii Predealului (1926). În 1936 concurează în preliminarii la lungime Ionescu C. Vasile Scârneci se clasează pe locurile şapte şi opt. Moritz. şi Ambrus Ludovic – locul 69 . arbitrul internaţional de box Ioan Boamfă. atleţii V. luptător la Steagul Roşu. handbalul. Ionescu C. boxul. Europenele. a fotbalului şi a atletismului apar noi discipline: voleiul. verii Chicomban şi cei doi Georgescu – Ionel şi Costel – la cuclism. Steinbah. aduce ţării noastre o foarte preţioasă medalie de aur.R. (1927). Dumitru Frăţilă locul 40 la combinată. ne-a adus trei laureaţi la volei. Lövel.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Este vorba de I.M.  Patinaj artistic – Roman Turişanca. 8 titluri naţionale şi internaţionale. 12 recorduri. Muzeul sportului braşovean. Cei mai buni sportivi braşoveni din toate timpurile:  Alpinism – Emilian Cristea. 3 recorduri naţionale. 17 titluri.Nenumărate sunt trofeele cucerite în sportul de masă. Europene locul 4. selecţionări în naţională. Tokio. cea dintâi regiune a ţării.O. Braşovul fiind în anul 1964.  Patinaj viteză – Crista Tracher. sărituri şi combinate. aviator şi automobilist de performanţă. planchetele lui Victor Pop. 5 selecţionări.  Schi – Dumitru Sulică.  Atletism – Ana Sălăgean. 25 selecţionări. campion mondial. 8 balcanice.  Handbal – Ana Stark de trei ori campioană mondială. gimnastică şi dare la semn a luat fiinţă în 1867 şi a fost primul for de conducere a mişcării sportive din acea vreme. fără discuţie. Aici la Braşov. multicampion la alpine. după Bucureşti.  Ciclism – Nicolae Chicomban.  Tenis – Günter Bosch. 3 ori cupa campionilor europeni.  Baschet – Octavia Simion.. 108 selecţionări. 250 de selecţionări. J. 80 de selecţionări în naţională. dublu campion mondial universitar. ascensiuni gr. 38 selecţionări. component al echipei naţionale.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş 6 în 1970. ne invită să facem un popas pentru a privi cupele lui Ludovic Gal – maratonistul balcanic şi Cupa balcanică a săritorului Ionescu C. Ferariu în Brazilia şi Moscova (locul 3) la Praga în 1966 (locul 2). 18 titluri naţionale. fiind cel dintâi muzeu din ţara noastră. Mexic.  Fotbal – Stere Adamache. cupa balcanică cucerită la fotbal de Steagul Roşu.M. multicampion naţional. 70 . participant la Jocurile Olimpice. campioană absolută. 66 selecţionări. campion european. ORGANELE CENTRALE DE CONDUCERE ALE MIŞCĂRII SPORTIVE Societatea centrală română de arme. C. echipa de aur a handbaliştilor de la Dinamo cu Ioan Donea în frunte. premiere traversări de iarnă. sub îndrumarea lui Nonel Racoviţă şi Turuşanca a învăţat tenisul şi hocheiul. pe cei doi voleibalişti europeni şi olimpici Gh.  Tir – Margareta Filip.  Volei – Gheorghe Ferariu. 28 selecţionări. voleibaliştii H. comportări internaţionale bune. 13 titluri naţionale. Ferariu şi Nicolae Bărbuţa. vice-campion olimpic. campion mondial.  Lupte – Valeriu Bularca. 125 selecţionări.  Bob – Alexandru Frim. Bărbuţa şi Gh. Ion Ţiriac. Un incontestabil sportiv braşovean a fost. multicampion naţional. Noua orientare pe care educaţia fizică şi sportul au căpătat-o în Romania au făcut ca oraşul şi judeţul nostru să se afrme an de an şi tot mai mult pe arena internă şi internaţională.  Biatlon – Gyorgy Vilmos. IV. după o muncă de şase ani. Coubertin însuşi aminteşte că titulatura Olimpică a fost folosită de mai multe ori. Care apoi s-a desfiinţat rămânând numai OSP-ul care va fi desfiinţat în 1949.O. Cercetări mai amănunţite. Ministerul Sportului a apărut în 1989 la 30 decembrie. în lucrarea sa “Gymnastik fur die Jugend” (Gimnastica pentru tineret). organizate în vremea Directoratului francez. De la apariţia unor idei privind reînvierea fenomenului olimpic şi organizarea unor acţiuni menite să conducă la reluarea întrecerilor olimpice după modelul celor antice. nici ideea organizării unor noi J. fondatorul învăţământului gimnasticii din Germania. vase. cu rezultate valoroase. fără însă ca aceasta să stârnească interes notabil. constituită în 1912 şi având la conducere pe regele Ferdinand. şi nici primele încercări de traducere în fapt nu au fost enunţate sau întreprinse de el. plăci cu diferite inscripţii etc. Consiliul Naţional pentru Educaţie fizică şi Sport (CNEFS) din 1967. Cu toate că Pierre de Coubertin est unanim recunoscut drept creatorul olimpismului modern. a reuşit să scoată la lumina zilei o bogăţie de obiecte ca statui. cu ocazia unor competiţii locale din Grecia sau în cazul concursurilor atletice de la Champ de Mars din Paris. Uniunea Federaţiilor Sportive din Romania (UFSR) apărută prin transformarea FSSRului şi având ca preşedinte pe George Plagino. Organizarea Sportului Popular (OSP) a funcţionat până în 1946 în paralel cu UPSR-ul. În 1723 şi apoi în 1767 au fost formulate propuneri de efectuare a unor săpături pe malul râului Alpheios. iar ca secretar pe principele Carol. de conducere a mişcării sportive din ţară. a lansat pentru prima dată ideea unei renaşteri a J. până la realizarea în fapt a unor competiţii sportive olimpice cu un caracter pregnant internaţional şi fundamentate în concordanţă cu realităţile epocii respective. publicată în 1793. Guts Muths (1759-1839). Acest drum avea să fie însă luminat de clarviziunea.. Abia în anii 1805 şi 1807 câţiva arheologi englezi au scos la iveală primele vestigii ale sanctuarului din Olimpia şi au putut întocmi un plan al Templului lui Zeus. mişcarea olimpică în ansamblu şi bineînţeles expresia acestora – Jocurile Olimpice. JOCURILE OLIMPICE PERFORMANŢELE SPORTIVILOR BRAŞOVENI Un rol însemnat în dezvoltarea sportului mondial l-au avut Olimpismul. perseverenţa şi îndrăzneala minţii unui pedagog înăscut – francezul Pierre de Coubertin. Ideea a fost reluată mai temeinic de echipa arheologului german Ernest Curtius care. autentic. fără a li se da însă un curs favorabil. Renaşterea Jocurilor Olimpice a fost impulsionată şi de cercetările arheologice întreprinse pe teritoriul vechii Elade. Comitetul pentru Cultură Fizică şi Sport (CCFS) a apărut după OSP. mai era un drum lung şi obscur.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Fundaţia Societăţii Sportive din Romania (FSSR) a fost primul organism central. Uniunea pentru Cultură Fizică şi Sport (UCFS) a apărut în 1962 după desfiinţarea CCFS-ului şi va rezista până în 1967. au fost efectuate în 1829.O. Succesul lui Curtius l-a îndemnat pe 71 . care se va numi Ministerul Tineretului şi Sportului din 1990. în urma unor călătorii prin diferite ţări şi în special în Anglia şi S. iar pentru început cu organizarea primei ediţii a Jocurilor Olimpice moderne.O.O. 1875. Olimpismul a adus în domeniul sportului. exprimat prin manifestarea lui cea mai cunoscută – Jocurile Olimpice. elementul de echilibru. adresat regelui Greciei. directă şi indirectă. de destindere. al cărui secretar general era el însuşi. acela al olimpismului modern. să fie celebrate la patru ani. În ziua de 23 iunie 1894 propunerile lui sunt primite cu entuziasm şi se hotărăşte formarea unui Comitet Internaţional Olimpic însărcinat cu dezvoltarea mişcării olimpice. după învăţăturile vechilor greci”. timp de un an de zile. de voie bună. la Atena. 1888 şi 1889. Deci.O. la sfârşitul secolului al XIX-lea a apărut un fenomen nou în domeniul sportului. Părerile cercetătorilor fenomenului olimpic sunt împărţite atunci când se referă la succesul acestor jocuri (denumite ulterior “panelenice” sau “preolimpice”) dar ele converg spre a recunoaşte în Zappa pe iniţiatorul şi sprijinitorul lor. chiar şi de 72 .I. mişcare olimpică recunoscută astăzi ca una din cele mai răspândite instituţii din viaţa socială a omului contemporan. Pierre de Coubertin se prezintă cu un interesant program de reluare a J.O. s-a născut olimpismul modern. cuprinzând şi concursuri artistice sau diferite expoziţii. fapt arătat limpede în memoriul său din 1858. Născut în Grecia.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Coubertin să-şi pună întrebarea: “Germania a găsit ce a rămas material din Olimpia. Prima acţiune de amplasare a renaşterii vechilor jocuri s-a înfăptuit în 1859 ca urmare a iniţiativei şi eforturilor financiare ale lui Evanghelie Zappa (1800-1865). Astfel în 1893.O. şi cu acceptarea ideii de organizare a J. prin care propune ca “restaurarea J. Pierre de Coubertin convinge oficialităţile sportive din aceste ţări să accepte convocarea în anul următor a unui congres sportiv internaţional “pentru studierea şi propagarea principiilor amatorismului”.U. Odată cu înfiinţarea C. ceea ce urma să devină mişcarea olimpică. la Congresul din 16-22 iunie 1894 convocat din iniţiativa “Uniunii societăţilor franceze a sporturilor atletice”. Zappa s-a stabilit în 1833 în ţara noastră acordându-i-se cetăţenia română în 1844. fascinanta idee a organizării unor Jocuri Olimpice moderne a cucerit noi adepţi şi a pus în mişcare mijloace materiale importante. de ce nu ar putea Franţa să resuscite spiritul şi splendorile ei?” Între timp. Astfel. ca şi contribuţia acestuia la impulsionarea renaşterii J. Ele s-au desfăşurat la Atena în 1859. de temperare. moderne.O. Cu această ocazie urma să se discute şi problema reluării J. Pierre de Coubertin concepe în linii mari. El a lăsat prin testamentul său din 30 noiembrie 1860 o parte din avere vărului său Constantin Zappa “iar nuda proprietate o lasă unei Epitropii din Grecia menită a reînfiinţa Jocurile Olimpice…” Jocurile preconizate erau în mare măsură după modelul celor din antichitate şi limitate la o participare grecească.A.. precum şi crearea unui organism internaţional care să coordoneze şi să organizeze întrecerile olimpice. În acea perioadă erau numai câteva organisme sportive internaţionale şi puţine reguli şi regulamente recunoscute pe plan internaţional.. pe întreaga sa arie de cuprindere şi influenţare. 1870. O. echilibrată pe plan fizic şi psihic. ca răspunzând cerinţelor olimpismului.O.I. Principalele atribuţii ale C. Deasemenea intră în sarcina Comitetelor Naţionale Olimpice dezvoltarea simţului civic al tineretului şi definirea chipului moral al acestuia în manifestările sale sociale şi din lumea sportului. Scopul olimpismului este acela ca. cunoscut sub termenul englez de “fairplay”. Academia Internaţională Olimpică are sediul la Olimpia – Grecia şi organizează anual sesiuni şi cursuri cu participare internaţională. Comitetul Internaţional Olimpic este organul suprem al mişcării olimpice internaţionale şi al Jocurilor Olimpice. implicând o atitudine etică faţă de adversar.I.) respective şi Comisiile de control doping. sunt aleşi pe viaţă şi nu pot fi demişi din funcţie decât de C. să se formeze o fiinţă umană cât mai desăvârşită. Mişcarea Olimpică este structurată într-un cadru închegat şi suplu totodată. O nouă regulă introdusă în statutele C. Veniturile sunt orientate către bugetarea mişcării sportive internaţionale.I. Ea reprezintă azi o mişcare socială puternică care exercită influenţă sau înglobează în rândurile sale sute de milioane de sportivi din toate colţurile lumii. Comitetele Naţionale Olimpice (C.O.).O.să asigure celebrarea regulată a jocurilor. articulate cu sistemul federaţiilor internaţionale (F.N.I.I. stimă şi preţuire între oamenii de pretutindeni. . Altă regulă interzice orice fel de discriminări pentru motive rasiale. care cuprinde Comitetul Internaţional Olimpic (C. prin aplicarea în viaţă a tuturor acestor principii. într-o întrecere paşnică şi loială. religioase sau politice. Membrii C. . . Cuprinde instituţii moderne.O. Drapelul – emblema şi deviza olimpică 73 . respectarea cu stricteţe a regulilor sale constituie un factor educativ în sensul afirmării spiritului de echitate.I.să orienteze şi să menţină sportul în spiritul idealului olimpic. care poate avea echivalentul în cel de “sportivitate”. sunt secrete şi se ţin în limba franceză sau engleză.). recunoscute de către C. culminând cu Jocurile Olimpice. În cadrul Jocurilor Olimpice problema socială importantă este că se investeşte mult dar se recuperează şi mai mult. În decursul procesului de transformare a agresivităţii neîngrădite. C. împreună cu federaţiile naţionale (F. bibliotecă.I. Dezbaterile C. săli de conferinţă.să facă jocurile cât mai demne de un ideal nobil. Sportul fiind o competiţie. naţiuni sau rase.O.N. Activitatea Olimpică se referă la totalitatea acţiunilor în domeniul sportului.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş educaţie estetică.I.I. Un alt obiectiv stabilit de Pierre de Coubertin a fost şi acela al folosirii sportului pentru stabilirea unor relaţii de bună înţelegere şi de respect reciproc între tinerii aparţinând diferitelor popoare. s-a elaborat şi un ansamblu de reguli nescrise. interzice folosirea în scop publicitar a faimei sportive a concurentului.). prototipul omului societăţii viitoare bazată pe relaţii de înţelegere.O. mai ales în ţările slab dezvoltate. se întâlneşte în sesiuni anuale şi extraordinare.O.O. şi este purtată apoi în schimburi de ştafetă până la locul de desfăşurare a jocurilor. încă din 1928. de propagandă politică. dar abia de la cea de a XV-a ediţie a J. Flacăra Olimpică a apărut la cea de a XI-a ediţie a Jocurilor Olimpice – Berlin 1936 când s-a cerut reînoirea tradiţiei alergării cu torţa. trei sus şi două jos. ceremonialul de deschidere şi de închidere a jocurilor. a oricărui fel de discriminare.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Drapelul olimpic a fost conceput de Pierre de Coubertin şi este de culoare albă. România a avut delegaţie permanentă. desfăşurată la Amsterdam. Programul Jocurilor Olimpice nu este niciodată acelaşi. de activitate şi structurare a verigilor naţionale ale mişcării sportive. prin respingerea oricăror încercări de a promova interese comerciale pe seama sportului. Înfruntând adversităţile de tot felul. corespunzător ideilor olimpismului cu excluderea oricărui fel de manifestări ce ar putea dăuna înţelegerii apropierii şi fraternităţii în relaţiile între tinerii din întreaga lume. Alexandru Fritz la greutate. Prima participare a sportivilor români la Jocurile Olimpice a avut loc în 1900 la Paris. 74 . lung de 3 m şi lat de 2 m. în acelaşi timp. fiecare având altă culoare: albastru. negru. religioasă sau de altă natură. elementul care îi asigură unitatea şi. Braşovenii au participat la probele de atletism prin : Gh. Aceste culori la care se adaugă şi culoarea albă a drapelului reprezintă cele şase culori care contribuie la alcătuirea drapelelor tuturor naţiunilor.O. Flacăra se aprinde cu un ceremonial deosebit la Olimpia. verde şi roşu.O. Imnul Olimpic a fost introdus la prima ediţie a Jocurilor Olimpice de la Atena în 1896 şi a fost compus de compozitorul grec Spiru Samara pe versurile poetului grec Kostis Palama. ediţia a IX-a. În ceea ce priveşte participarea sportivilor braşoveni putem aminti că judeţul Braşov a fost reprezentat la J. cel de premiere. având ca emblemă în centru cinci cercuri întretăiate. Lothar Albrich la 110 metri garduri. Csegezi la decatlon. spiritul în care se desfăşoară. Deviza olimpică “CITIUS – ALTIUS – FORTIUS” Drapelul şi emblema olimpică au fost arborate pentru prima dată în 1920 la Jocurile Olimpice de la Anvers. Se poate afirma că Jocurile Olimpice au adoptat o formulă care este destul de bine stabilită şi închegată în toate domeniile esenţiale: criteriile de admitere la jocuri. mişcarea Olimpică a reuşit să poarte idealurile umaniste ale Olimpismului prin perioada celor mai mari transformări sociale şi politice pe care le-a cunoscut omenirea în istoria sa modernă. Acesta are o influenţă hotărâtoare în orientarea şi dezvoltarea sportului în lume Jocurile Olimpice reprezintă momentul culminant al activităţii olimpice care se desfăşoară de-a lungul celor 4 ani şi reprezintă astăzi unul din evenimentele mondiale de seamă care concentrează atenţia celui mai mare număr de oameni pe durata cea mai îndelungată. crearea condiţiilor în vederea afirmării spiritului olimpic prin viaţa comună a sporturilor în “satul olimpic”. cu ajutorul unei oglinzi concave direct de la soare. Otto Rotman la suliţă. Jocurile Olimpice reprezintă azi cheia de boltă a sportului mondial. el se poate modifica după caracteristica ramurilor de sport din ţara gazdă. Irina Orendi şi Tiberiu Rusu la înălţime. un uriaş factor de propagandă pentru sportul amator. Sportivii români au participat la două sporturi: atletism şi scrimă. galben. Vintilă Cristescu la maraton. s-a desfăşurat prima ediţie a Jocurilor Olimpice Panelene la iniţiativa şi cu eforturile lui Evanghelie Zappa. că astăzi naţiunile nu se mai disting ca atunci prin atleţii şi alergătorii cei mai buni. cetăţenia română. onoarea de a fi cucerit aparţine unui călăreţ de o mare valoare – Henri Rang cu Delfis. aruncări. În scrisoarea de răspuns ministrul de externe al greciei Alexandros Rangavis arată că “timpurile s-au schimbat faţă de antichitate. Kogia etc. la capătul unei finale de maximă tensiune. 1856 Evanghelie Zappa propune guvernului de la Atena şi regelui elen Othon I reluarea Jocurilor Olimpice antice “care trebuie să se celebreze din patru în patru ani. 1844 Evanghelie Zappa. întrecerile sportive (alergări. motiv pentru care îi sugerează lui Evanghelie Zappa să fondeze “Jocurile Olimpice Industriale”. PERIOADA PREMERGĂTOARE CONSTITUIRII COMITETULUI OLIMPIC ROMÂN 1800 În localitatea Lamporo din Egiptul de Nord s-a născut Evanghelie Zappa care a iniţiat şi finanţat o serie de acţiuni pentru ca “Grecia să aibă concursuri olimpice”. În urma acceptării de către guvernul elen a donaţiei făcute de Evanghelie Zappa. în prezenţa regelui Othon I şi a reginei Greciei. Trebuie menţionat că participarea românilor s-a făcut cu mare greutate datorită lipsei fondurilor.15 metri şi Ludovic Gal care într-o companie selectă reuşeşte să obţină locul 23 din peste 60 de concurenţi. Se angajează să asigure premii în bani pentru învingători şi să suporte celelalte cheltuieli. Alături de cetăţeni greci (presa vremii 75 . ci prin campioni în industrie. sub conducerea ministrului de interne. 1859 La 15 noiembrie. În 1936 concurează în preliminarii la lungime Ionescu Crum. care avea scopul de organizare la Atena a unor expoziţii cu caracter industrial – agrar şi a Jocurilor Olimpice. sărituri.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Toţi au fost eliminaţi în calificări sau au abandonat. 1833 Evanghelie Zappa s-a stabilit în Ţara Românească. 1958 La 28 mai Evanghelie Zappa se adresează suveranului şi oferă ca donaţie patru sute de acţiuni pe care le avea la Societatea Naţională de Navigaţie. el fiind considerat un precursor al renaşterii Jocurilor Olimpice moderne. în vederea constituirii unui capital din care să ia fiinţă la Atena Fundaţia Olympcelor. probe hipice) s-au desfăşurat la Atena pe străzile oraşului şi în pieţele Louis. mare proprietar de moşii şi negustor de cereale. meşteşugari şi agricultori”. la cerere. Pentru că lucrările de refacere a stadionului antic (Panathinaikos) nu au fost încheiate la timp. pe atunci recordman al ţării cu 7. după obiceiurile strămoşeşti”. Libertăţii. la 17 august este emis un decret regal de constituire a Fundaţiei de reînfiinţare a Jocurilor Olimpice. face o avere considerabilă şi obţine. La această ediţie este obţinută prima medalie olimpică de argint a sportului românesc. iar pentru prima ediţie oferă în plus trei mii de galbeni. citat de Victor Bănciulescu. Chiar dacă nu au fost o reuşită din punct de vedere sportiv şi organizatoric. la moşia sa de la Bucureşti. premii în bani şi de altă natură. La rândul său Victor Bănciulescu numeşte cele cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice Panelene “prolog la suita triumfală a Jocurilor Olimpice Moderne”. 1891 76 . Pe piatra sa de mormânt se găseşte o inscripţie în greaca veche ce se încheie cu următoarele cuvinte: “Din partea lui Zappa. la moşia sa de la Broşteni. 1865 La 20 iunie. Prin existenţa lor. Evanghelie Zappa îşi redactează testamentul care la punctul 2 prevede că executorul testamentar Constantin Zappa (vărul său) “este dator a clădi Stabilimentul Olimpicilor împreună cu arena lui după toată cuviinţa şi spaţios. se constituie Societatea Olimpică Română care îşi propune organizarea unor “exerciţii olimpice”. prin modul în care a fost organizată şi felul în care au decurs întrecerile. Grombach. servind în acest fel la renaşterea olimpismului. Un loc de seamă în program au ocupat expoziţiile-concurs cu produse tehnico-industriale şi agricole. 1863 Ediţia a doua a Jocurilor Olimpice Panelene. au meritul de a fi readus la viaţă întrecerile sportive. 1870 Duminică 15 noiembrie la Atena. aşa cum arată John V. nu se mai organizează din cauza decesului regelui Othon I şi a conflictelor legate de succesiune. 1889 La Atena se dispută ediţia a cincea a Jocurilor Olimpice Panelene. 1888 Se desfăşoară a patra ediţie a Jocurilor Olimpice Panelene. “ Jocurile Olimpice Panelene au făcut o legătură logică între trecutul întunecat şi viitorul nesigur. mai ales la probele ecvestre) au participat şi cetăţeni străini (un ministru şi doi ataşaţi militari la Atena. 1875 Se dispută cea de a treia ediţie a Jocurilor Olimpice Panelene. Această ediţie. Valoarea sportivă a primei ediţii a jocurilor Panelene a fost modestă şi nici sub aspect organizatoric nu s-au ridicat la nivelul gloriosului lor trecut. Programul a mai cuprins întreceri literare. pe stadionul Panathinaikos. Grecia să aibă concursuri olimpice”. Învingătorii au primit cununi de laur sau mălin. se organizează cea de a doua ediţie a Jocurilor Olimpice Panelene. iar nuda proprietate Epitropiei din Grecia menită a reînfiinţa Jocurile Olimpice”. se stinge din viaţă Evanghelie Zappa. muzicale şi folclorice. a oferit un adevărat spectacol olimpic. Las uzu-fructul averii mele nemişcătoare vărului meu Constantin Zappa. programată să se desfăşoare în acest an.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş consemnează peste trei sute de concurenţi. 1860 La 30 noiembrie . la Bucureşti. 1883 În luna februarie. după planul ce am trimis domnului Alexandros Rangavis şi a celuia asemenea lui pe care îl am eu aici (…). 1893 În parcul Cişmigiu din Bucureşti se organizează o manifestare sportivă intitulată “Jocurile Olimpice”. 1919 După încetarea ostilităţilor şi încheierea păcii de după Primul Război Mondial. Carol Davilla. Antwerpen 1920. cum s-a întâmplat mai târziu pentru celelalte Comitete Naţionale Olimpice”. 1894 România primeşte invitaţia de a participa la prima ediţie a Jocurilor Olimpice moderne. iniţiativa este aprobată de către participanţi la sesiune. N. programată a se desfăşura la Atena între 6 – 15 aprilie 1896. În toamna acestui an Comitetul Olimpic Român primeşte invitaţia de a participa la cea de a VII-a ediţie a Jocurilor Olimpice. apărut în luna mai se arată că “secretarul general al Federaţiei Societăţilor Sportive Române şi preşedintele Comitetului Olimpic Român a ţinut să viziteze instalaţiunea parcului sportiv de la şosea”. În cadrul lucrărilor celei de a XVII-a sesiuni a Comitetului Internaţional Olimpic. 77 . pentru ca România să trimită o delegaţie de sportivi care să participe la cea de a VII-a ediţie a Jocurilor Olimpice. “Comitetul Olimpic Român este recunoscut implicit fără ca această recunoaştere să facă obiectul unei discuţii şi al unei hotărâri oficiale.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş La Menton. 1914 În primăvara acestui an se constituie la Bucureşti Comitetul Olimpic Român. După analizarea ei. George A. continuatorul operei lui Evanghelie Zappa. În cadrul sesiunii de la Paris a Comitetului Internaţional Olimpic. IliescuBrânceni. Ion Nicolaescu şi Dinu Cesianu. Comitetul Olimpic Român îşi reia activitatea. ţinută la 27 martie. sunt delegaţi la Congresul Olimpic de la Paris: Gheorghe Murgoci. trece în nefiinţă Constantin Zappa (1814-1891) vărul. executorul testamentar. La 19 mai este trimisă scrisoarea adresată Comitetului Internaţional Olimpic prin care se face cunoscută constituirea Comitetului Olimpic Român. în sudul Franţei. ţinută la Lausanne. în numele Comitetului Internaţional Olimpic. Din documente se poate deduce că fondarea Comitetului Olimpic Român a avut loc în luna martie sau aprilie 1914. colaboratorul. începând cu Jocurile Olimpice de la Antwerpen 1920. pentru că în numărul 101 al Revistei Automobilă. La 21 Noiembrie Comitetul Olimpic Internaţional trimite pe adresa Comitetului Olimpic Român o scrisoare prin care îi aduce la cunoştinţă faptul că la sesiunea de la Lausanne a hotărât ca rugbyul să fie reintrodus în programul olimpic. data constituirii nu se cunoaşte cu exactitate. În cadrul adunării generale a Federaţiei Societăţilor Sportive Române. Antwerpen 1920. La 8 octombrie Federaţia Societăţilor Sportive din România acceptă invitaţia făcută de Comitetul Olimpic Român. Plagiano propune reintroducerea rugbyului în programul olimpic. ţinut între 2-7 iunie. strângerea relaţiilor sportive dintre aceste ţări. Dreptul de a organiza J. Congresul s-a pronunţat şi asupra acordării dreptului de organizare a Jocurilor Olimpice. Dinu Cesianu (scrimă). de vară din 1924 a fost acordat Parisului. La acelaşi congres delegaţia franceză a propus ca în 1924 să aibă loc la Chamonix “Săptămâna internaţională a sporturilor de iarnă”. ocazie cu care George V. 1920. Plagino. Iugoslavia. Din acest organism. Comisia Jocurilor Olimpice. oraşul Amsterdan. iar în Raportul Oficial al J. Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice de la Antwerpen. la iniţiativa Comitetului Olimpic Român. Cu această ocazie se stabilesc sarcinile pentru fiecare membru.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş 1920 La adunările generale din 25 februarie şi 10 martie Comitetul Olimpic Român dezbate o serie de probleme legate de eventuala participare a unei delegaţii de sportivi români la Jocurile Olimpice din 1920 de la Antwerpen. care să asigure pregătirea sportivilor din aceste ţări în vederea participării la Jocurile Olimpice. Polonia şi România.O. Se face o susţinută propagandă în vederea participării sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Antwerpen. două. restrângerea programului Jocurilor Internaţionale şi înfiinţarea unei competiţii sportive numită Inter-Olimpiade.O. Ministerul 78 . cu participarea delegaţilor din Cehoslovacia. Se constituie. s-a convocat un Congres Olimpic la care au fost invitate cinci comitete naţionale olimpice. 1920. Grecia. sub preşedinţia lui George A. Plagino şi Dinu Cesianu au participat la Congresul Olimpic de la Lausanne. Ministerul de Război desemnează un delegat care să ia contact cu Comisia de Organizare a Jocurilor Olimpice în vederea participării la concursurile de călărie a maiorului Iacob Filip. Sabu (fotbal şi canotaj). au renunţat în ultimul moment”. I. Teodor Davilla (înot). Polonia şi România. Din motive financiare sportivii români nu mai fac deplasarea în Belgia. trimite în România douăsute cincizeci de afişe tipărite în limba română. investit cu sarcina de a conduce pregătirile sportivilor români pentru participarea la jocurile Olimpice de la Antwerpen. Bibescu a fost reales preşedinte. fac parte: Grigore Caracostea (atletism şi rugby). 1922 În luna martie. propunere care a fost admisă. 1923 A avut loc o reorganizare a Comitetului Olimpic Român. George Pascu (sporturi de iarnă). Pe ordinea de zi a congresului au figurat aspecte privind amatorismul. La 23 iunie Ministrul Afacerilor Străine trimite o adresă guvernului belgian prin care confirmă participarea delegaţiei Comitetului Olimpic Român la Jocurile Olimpice de la Antwerpen. 1920. Teodor Saulescu (ciclism) şi George Plagino (tir). iar ediţia din 1928 a fost acordată capitalei Olandei. Mircea Iconomu (tenis). În noua conducere au fost aleşi: titularii de la Ministerul de Război. se consemnează faptul că “din cele treizeci şi unu de ţări care şi-au anunţat participarea. 1921 George A. Lucrările acestuia s-au desfăşurat în toamna anului 1922 la Sinaia. ball=minge în engl. Din conducerea mişcării olimpice româneşti de la acea dată făceau parte: Alexandru Marghiloman. facultăţi dar şi în numeroase cluburi profesioniste. Ministerul Afacerilor Străine. 1924 Între 24 ianuarie şi 4 februarie s-a desfăşurat la Chamonix prima ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă. americanii îl consideră jocul lor naţional. România a participat pentru prima dată cu o delegaţie. Aici jocul de base-ball se practică în şcoli. În ţara noastră şi în alte ţări europene este mai puţin cunoscut. 1924. Ministerul de Finanţe. yard=băţ în engl. Deşi este de origine britanică (base=la rând. Grigore Caracostea. 1925 Dinu Cesianu a participat la sesiunea Comitetului Internaţional Olimpic deschis la 27 mai la Praga. Aristide Blank. Plagino. Constantin Bacalbaşa.) unde se joacă în jurul anului 1330. BASE-BALL Este un joc sportiv care se desfăşoară între două echipe a câte 9 jutători.). Aurel Leucuţa.U. BILIARD Este un joc sportiv care constă în lovirea unor bile cu vârful unui baston numit “tac” (bille=bilă în fr. I. Dinu Cesianu. La 6 noiembrie. iar în anul 1914 se înfiinţează la Chicago Liga Federală din S. Ion Cămărăşescu. Ministerul Sănătăţii. În anul 1857 jucătorii americani îi fac un nou regulament. se practică însă în Australia. în salonul Automobil Club din Bucureşti. Anton de Mocioni şi George Moruzzi. Delegaţia României a fost formată din doi sportivi. Iorgu Arsenie şi Tita Rădulescu care au fost înscrişi la proba de bob dar nu au concurat. În ţara noastră acest sport este cunoscut şi jucat numai ca agrement. asemănător oinei şi criketului.A. a avut loc adunarea generală a Comitetului Olimpic Român în cadrul căreia s-a dezbătut participarea sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Paris. Ion Costinescu. În Europa există un organism care conduce activitatea competiţională numit Confederaţia Europeană de Biliard. Echipa României a obţinut o medalie de bronz la rugby. George A.A.U.) unde se juca în forma lui britanică.. echipa României ocupând locul 27 în clasamentul pe baza medaliilor cucerite. 79 . Virgil Bădulescu. Calimachi. Scopul jocului este de a face ca bilele să se ciocnească între ele. guvernatorul Băncii Naţionale. Noua Zeelandă etc. Se poate juca între doi sportivi sau pe echipe. În anul 1770 este consemnat pe continentul american (S. neexistând întreceri oficiale. disputată între 3-27 iulie la Paris. Dintre cei 51 de sportivi care au făcut deplasarea doar 35 au participat efectiv la întreceri. constituită în anul 1958. Cu această ocazie participanţii au hotărât ca Jocurile Olimpice de Iarnă să aibă loc într-un ciclu distinct şi cele de la Chamonix să fie considerate prima ediţie a Jocurilor Olimpice de Iarnă.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Instrucţiei Publice. Existenţa jocului este consemnată încă din secolul al XIV-lea dar originea sa nu este cunoscută. La cea de a VIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice. cu deltaplanul. echilibrul. Primul meci în Anglia s-a jucat în anul 1493. Întemeietorul acestui frumos sport este americanul F. Se joacă pe un teren plan acoperit cu gazon. Datorită frumuseţii şi satisfacţiilor pe care le dă acest sport. spre ţintă. Slovacia. Franţa şi S. precizia mişcărilor etc. înaintea lansărilor se mătură bine suprafaţa gheţii. numite “cible”. între două echipe. care caută să introducă mingea în poarta adversă. În anul 1666 a luat fiinţă în Anglia primul club de criket. Activitatea competiţională pe plan internaţional este condusă de Uniunea Ciclistă Internaţională. Este originar din Scoţia (to curl = a se rostogoli în engl. În toate aceste ţări există o bogată activitate competiţională. el şi-a căpătat în scurt timp 80 . mobilitatea şi acuitatea vizuală. Prin practicarea croket-ului se dezvoltă forţa în braţe. unde se juca încă pe la anul 1550. Prin practicarea acestui joc se dezvoltă forţa generală. Apărut abia în secolul nostru. mobilitatea.U. este practicat într-un număr restrâns de ţări (Germania. În ţara noastră acest sport nu este cunoscut. scopul fiind de a introduce bilele în poartă. Prin practicarea acestui interesant joc se dezvoltă forţa în picioare şi în braţe. împiedicând astfel adversarii să facă acelaşi lucru. organizat şi i s-a făcut un regulament. englezii îl consideră jocul lor naţional.). cu scopul de a o doborî sau a le plasa cât mai aproape de aceasta. CURLING Este un joc sportiv practicat pe gheaţă şi constă în lansarea unor obiecte spre o ţintă. Se practică mai mult în ţările anglo-saxone şi în fostele colonii engleze. Apoi jocul s-a răspândit în toate ţările anglo-saxone şi în coloniile britanice (Australia. îndemânarea. Jocul de criket se aseamănă bine cu oina noastră şi cu base-ball-ul american. cât mai mult timp posibil. îndemânarea. Cehia. CROKET Este un joc sportiv de origine anglo-saxonă şi se practică cu nişte bile care sunt lovite cu un ciocan de lemn. Africa de sud. În ţara noastră nu este prea cunoscut. DELTAPLANISM Este unul din cele mai noi sporturi aeronautice şi constă în menţinerea sportivului în aer. Ragalo. Jocul se desfăşoară între două echipe a câte 4 jucători care caută să-şi lanseze obiectele de joc. cu scopul de a o doborî. La noi în ţară jocul de criket nu este prea cunoscut şi nu este practicat. îndemânarea. Pentru a obţine o suprafaţă cât mai lucioasă de alunecare. India). CRIKET Jocul este răspândit mai ales în Marea Britanie. Punctele se obţin prin introducerea “cible-urilor” în cercul care înconjoară ţinta sau prin doborârea acesteia.A. Deşi primul joc de criket a avut loc în Franţa în anul 1478.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş CICLOBAL Este un joc sportiv disputat între două echipe formate din câte doi jucători pe bibiclete. după care a fost adoptat. Olanda şi altele). A. Germania. În Europa acest joc a început să fie practicat în mod organizat prin anul 1760. mobilitatea. Este un joc sportiv olimpic. se desfăşoară între două echipe pe un teren acoperit cu gazon.e.n. Astăzi jocul de golf este cunoscut şi practicat în toate continentele. cu scopul de a o introduce în nişte orificii aflate în teren.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş foarte mulţi simpatizanţi. Grecia şi Imperiul Roman. Pilotul stă fixat sub această aripă zburătoare. forţa. În S. dar este cunoscut şi practicat în special sub varianta de "minigolf” Acest joc sportiv este practicabil la orice vârstă. În S. 81 . a fost chiar şi un campionat naţional. Originea lui este foarte veche. dar astăzi nu se mai bucură de popularitate. Cunoscut în Scoţia încă din anul 1608. peste care se întinde bine o îmbrăcăminte rezistentă din material plastic. Datorită regulamentului său fotbalul american este foarte dur. China. legat fiind în nişte chingi puternice. Egipt. HOCHEI PE IARBĂ Joc sportiv asemănător hocheiului pe gheaţă. În anul 1890 acest joc este introdus în toate facultăţile şi şcolile. cunoscut şi respectat de jucători. precizia mişcărilor etc. dezvoltând îndemânarea. Este construit dintr-un schelet metalic din ţeavă uşoară şi rezistentă (aluminiu dur). Ca variante ale jocului amintim pe cel practicat în Canada care se desfăşoară pe un teren de 110/65 yarzi. atât la bărbaţi cât şi la femei. Olanda etc. jocul s-a răspândit repede apoi în Franţa. Regulile de joc sunt inspirate după cele ale jocului de rugby. GOLF Jocul sportiv de origine scoţiană. jocul se practica în unele ţări asiatice (India. scopul fiind ca jucătorii care conduc mingea cu nişte bastoane încovoiate să o introducă în poarta adversă. Există deosebiri între jocul practicat în facultăţi şi şcoli şi cel practicat de jucătorii cluburilor profesioniste. având 12 jucători.A. sprijinit cu mâinile pe o bară metalică. unde se numea “Harpastum”. un joc asemănător se practica în China antică.U. a fost introdus prin anul 1800 şi a fost practicat iniţial în institutele de învăţământ superior din Boston (în anul 1871 îl adoptă Universitatea Harvard iar în anul 1873 şi Universitatea Yale. Japonia etc. Originea acestui joc este foarte veche. În ţara noastră golful nu este prea popular. constă în lovirea unei mingi cu o mică crosă (club). FOTBAL AMERICAN Este un joc sportiv care se dispută între două echipe a câte 11 jucători. Greutatea lui este de 16-20 kg. În acest joc nu se dispută campionate oficiale şi nici nu există arbitri. marcând gol. În ţara noastră hocheiul pe iarbă este cunoscut. fapt care a determinat Federaţia Internaţională de Aeronautică să-l afilieze imediat şi să-I formuleze un regulament. cu 4500 ani î. practicat îndeosebi în ţările anglo-saxone. Deltaplanul se aseamănă cu un “zmeu” care are forma literei greceşti “delta” (Δ). acuitatea vizuală. unde începând cu secolul al XVII-lea se înfiinţează numeroase cluburi.) de unde a fost adus apoi în Grecia antică şi în Imperiul roman. foarte asemănător jocului de rugby. În Europa şi pe celelalte continente acest sport nu este prea popular. Organismul care conduce şi coordonează activitatea internaţională este Federaţia Internaţională de Hochei pe Iarbă. În ţara noastră este foarte puţin cunoscut.U. regulamentul fiind simplu. însă este considerat sport naţional. Regulile jocului au fost transmise prin viu grai din generaţie în generaţie. Franţa. cunoştinţele de aeronautică. În anul 1935 ia fiinţă la Sânpetru (lângă Braşov) . Organismul naţional care conduce şi coordonează activitatea competiţională este Federaţia Română de Oină. Ca sport a început să fie practicat în mod organizat în anul 1931 când Robert Klombe din Braşov a efectuat câteva lansări de pe dealurile din jur cu scopul de a populariza acest frumos sport. ele trebuiau să fie lansate de pe înălţimi. Prin practicarea acestui sport se dezvoltă îndemânarea. La originea acestui sport stau fotbalul şi ciclobalul. îndemânarea etc. Fiind lipsite de motor. acumulând puncte prin expedierea cât mai departe a mingii (lovite cu bastonul) şi respectiv interceptarea ei şi lovirea adversarilor. Jocul începe prin salutul participanţilor care fac un tur de pistă. cu scopul de a introduce mingea cu piciorul în poarta adversă. îndemânarea. cu participarea a 18 echipe şcolare. rezistenţa etc.Istoria EFS IONESCU–BONDOC Dragoş Prin practicarea acestui joc se dezvoltă forţa generală. Joc de creaţie populară.). OINA Este un joc sportiv cu mingea de specific românesc (hoină) care se desfăşoară între două echipe. îndemânarea. Astăzi. viteza (de deplasare. Lovitura de începere este executată de echipa aleasă prin tragere la sorţi şi constă dintr-o lovitură cu piciorul de la centrul terenului. lovind cu piciorul şi conducând-o cu roata motocicletei. pe baza curenţilor de aer de la anumite înălţimi. oina este adânc legată de datini şi obiceiuri străvechi (mai ales oieritul). Prin practicarea planorismului se dezvoltă forţa generală. forţa etc. de execuţie şi de reacţie). Jucarea mingii se face de către sportivii aşezaţi în şa. reflexele. Printre primii constructori de planoare din ţara noastră se numără Henry August care în anul 1909 a construit un planor biplan. Inginerul Radu Manicatide a construit în anul 1926 un planor cu care s-a clasat pe locul I la primul concurs de planoare şi aeromodele care a avut loc la noi în ţară în acel an.I. viteza de deplasare şi de execuţie. PLANORISM Sport aeronautic în care piloţii cu aparatele lor caută să se menţină în aer un timp cât mai îndelungat. simţul echilibrului.M. Jocul de dată mai recentă (secolul al XX-lea) este practicat în câteva ţări din Europa şi de pe alte continente (Germania. Jucătorul care a dat lovitura de începere nu mai poate atinge balonul până ce acesta nu este atins de un alt jucător. durata de zbor depinzând în mare măsură de îndemânarea pilotului. meteorologie etc. Primul “Concurs general de oină” a avut loc în mai 1899 la Bucureşti. Cehoslovacia etc. Organismul care conduce şi coordonează activitatea competiţională este Federaţia Internaţională de Motociclism – F. În ţara noastră nu este practicat. mobilitatea. 82 . prima şcoală de zbor fără motor din România. Olanda. Primele aparate mai grele decât aerul cu care omul a reuşit să zboare au fost planoarele. echilibrul. Prin participarea jocului de oină se dezvoltă forţa. MOTOBAL Este un joc sportiv care se desfăşoară între două echipe a câte cinci jucători pe motociclete. una la bătaie şi una la prindere. pe întreg teritoriul ţării s-au înfiinţat numeroase aerocluburi şi şcoli de zbor fără motor.
Copyright © 2024 DOKUMEN.SITE Inc.