ARMONIALucrare de absolvire a gradului 8 Găureanu Leonard Filiala Brăila Motto: 1 3 prin eforturi. care este posesoare şi gospodară a Frumuseţii Divine şi a tuturor harurilor dumnezeieşti. în Creaţie exista Armonia Divină primordială. le înregistrează. Deci în Rai. sunt doar două dintre manifestările în plan terestru ale Armoniei Divine. Acestea însă. Drumul cunoaşterii binelui şi răului a devenit drumul regăsirii Armoniei Divine primordiale. auzi. unuia dintre cei cinci noi Fii de Dumnezeu. dirijează firesc continuu.C. urmând ca în viitor (CV5) coordonarea acesteia să fie încredinţată de către Tatăl Ceresc prin MPD.e. această calitate dumnezeiască este coordonată de E. odată cu armonia Fiinţei Sale. Armonia Divină face parte din Sinea Tatălui Ceresc şi a fost implementată în toate cele create de El. pe care în măsura în care devenim atenţi. pe care o gestionează în veşnicie. Aceasta va fi restabilită abia prin dispariţia iadului la finele CV7. Armonia Divină presupune existenţa unei ierarhii. În acest sens putem spune. Această stare primordială nu va fi aceeaşi cu cea finală. evoluţia tuturor creaţiilor urmând să se facă din acel moment în lipsa oricăror factori agresori. Armonia Divină o putem defini ca fiind una din caracteristicile proprii dumnezeieşti.C.” (C. ci numai prin Iubire.„Măreţia este cel mai înalt grad al frumuseţii şi măreţ poate să fie numai ceea ce are unitate şi armonie” (Ioan Slavici) 1. în marea Sa iubire. de la cerul 8 în sus. pe care oamenii învaţă să o regăsească. – Cludian Dumitriucurs grd. prin străduinţele proprii în vieţile cu SF şi SB. “Toate schimbările sunt autodeterminate. încă de la început. sau “bună înţelegere în relaţiile dintre două persoane. iar de către locuitorii cerurilor de la 1 la 7. le putem vedea. Din Marea Familie Dumnezeiască. Astfel. Tatăl Ceresc. stabilite de Tatăl Ceresc şi care este respectată şi “ascultată” firesc. pentru că cele create de Tatăl Ceresc se reîntorc la El îmbogăţite de experienţele prin care au trecut de-a lungul drumului către “acasă”. supraconştienţa T. a Sfântei Fecioare Maria. care exprimă perfectiunea comunicarii în unitate şi iubire între toate Creaţiile Sale. este posesoare şi a Armoniei Divine (componentă a Frumuseţii Divine).L. Cu toate acestea. a pătruns primul factor perturbator al Armoniei Divine – Lucifer (devenit satana). cauzatori de dizarmonii. autocontrolează. două colectivităţi”etc. a ordinii desăvârşite. în măsura în care facem Voia Sa. din iubire. acestea se amplifică în mod continuu. înţelege şi copia. că prima creaţie a Tatălui Ceresc care a perturbat Armonia Divină primordială a fost Lucifer. 8) Amplificarea armoniei Fiinţei Tatălui Ceresc este deci consecinţa tuturor variabilităţilor i. mirosi. Sfânta Fecioară Maria. armonia este „potrivire desăvârşită a elementelor unui întreg”. 2 .D. ne-a lăsat în jurul nostru destule modele de armonie. la care contribuim şi noi oamenii.CARACTERISTICI ALE ARMONIEI DIVINE Conform dicţionarului explicativ român. Până la prima Cădere. Toate MIE ale tuturor creaţiilor conţin şi termenii specifici de manifestare a Armoniei Divine. în timpul în care era locuit de Adam şi de Eva. Datorită perfecţiunii realizării lor. având amploarea de manifestare maximă în cerul 10. Locuitorii anticerurilor se opun Armoniei Divine. centrul şi de acolo vin ordinele. numai ca vector total. dar cu diverse dizarmonii temporare. . . Toate şcolile de spiritualitate benefice au în preocupările lor armonizarea Creaţiei.poate fi potenţială măsurată şi utilizată manifestă .valorile acestui parametru i. neascultare faţă de nici o ierarhie (terestră sau divină). dar şi în matematică (ex. atingeţi miezul lucrurilor. în funcţie de nivelul de elevare al autorului. Lucrând asupra armoniei. străduinţele sale de manifestare a lui Dumnezeu. sculptură. având următoarele caracteristici: .e. curenţii. este Mântuitorul Iisus Hristos pentru care CMADPOT = CMADUT = 100 . arhitectură.e. semnificând generarea de informaţii. .e. putând avea valori între -73 şi + 100.valorile negative sunt specifice demonilor. specifică decăzuţilor spirituali 3 .CAPACITATEA DE MANIFESTARE A ARMONIEI DIVINE (CMAD) Este capacitatea de a fi continuu într-o stare de armonie. proprie. Sufletul Universal. neconştientizarea vreunui ideal.e. biologie etc.Aivanhov spunea cândva: „Armonia este deci sinteza tuturor calităţilor. profitând de ocazia ce ni s-a dat de către Domnul Dumnezeu prin ştiinţa Inforenergeticii. forţele care transformă şi organizează totul. 2. dar cu rezultate diferite. pot varia între o limită minimă şi una maximă întro anumită perioadă de timp Etalonul pentru măsurarea acestui parametru i. Maestrul spiritual O.se măsoară pe scala valorică unică. chimie. fiinţa umană. dileme şi probleme. muzică.M. dezorganizare. algoritmi. dar mai ales beneficiarii lor. VA a acestuia. energii.valorile pozitive au semnificaţia posibilităţilor de manifestare a virtuţilor generale într-un procent mai mic sau mai mare. Toţi cei care au aplicat tehnicile proprii inforenergeticii.valorile cuprinse între 0 şi + 35 aparţin oamenilor care manifestă anarhie. potrivit particularităţilor date de acest parametru i. concepte malefice.e. suferinţe.” Sunt cunoscute azi numeroase exemple de încercări mai mult sau mai puţin reuşite de manifestare în viaţa terestră a Armoniei. manifestarea foarte slabă doar a unora dintre virtuţi etc. Am analizat în continuare. având ca scop distrugerea Armoniei Divine. coregrafie. pot depune mărturie despre rezultatele obţinute în ceea ce priveşte armonizarea fiinţei umane şi a tuturor relaţiilor între aceasta şi toate existenţele din nişa i. Practic nu este nici un domeniu al activităţilor umane în care să nu se fi încercat implementarea Armoniei Divine în viaţa terestră. fizică. care depinde de cerul de provenienţă a ENBP.Trebuie doar să facem eforturi de conştientizare şi aplicare a cunoaşterii spirituale. cu semnificaţii adaptate. CMAD este în corelaţie cu toţi ceilalţi parametrii i. a tuturor virtuţilor reunite. cunoscuţi..CMADUT = CMADPOT x CDUT / 100 . Acestea sunt întâlnite cu precădere în preocupările umane în care este implicat simţul estetic: pictură.: secţiunea de aur). atingând în final starea de armonizare perfectă cu Fiinţa Tatălui Ceresc şi contopirea cu El. sfinţilor.1 max 28 54 67 87 100 CDUT (cf.1 67. potrivită.) EXISTENT ÎN CREAŢIE 4 .62 14. bună .GRADUL DE ARMONIE (Grd. îngerilor în trup. se evidenţiază legătura directă ce există între CD utilizată şi creşterea potenţelor de manifestare a Armoniei Divine. curs grad 8.8 26.2 5. în a doua jumătate a acesteia.6 max 5.48 1.5 100 120 100 80 60 40 20 0 prim ă itiv pla neta ră s ră ola a tra s lă divină CMADPO m T in CMADPO m x T a Se observă că abia în faza de astrală. iar apoi desăvârşite.33 100 min 2.49 max 1.între 81 şi +96 se poate considera că o fiinţă se găseşte într-o stare de armonie slabă.9 48.23 61.Arm..1 70. 3.2 70.61 32. De asemenea.63 14.53 32. maeştrilor spirituali. Avem în tabelul de mai jos variabilităţile CMADpot.34 61.1 54.valorile între 97 şi 100 sunt specifice oamenilor foarte elevaţi spiritual.2009) Valori calculate (CMADUT = CMADPOT x CDUT / 100) CMADUT min 0. omul va căpăta cu adevărat potenţe de manifestare a Armoniei Divine. medie. abia spre sfârşitul fazei divine se poate spune că ele sunt fructificate cu adevărat în manifestare faţă de toate existenţele tuturor cerurilor. ECB şi ED întrupate.1 87.8 27 48. min pe de-a lungul evoluţiei umane: faza evoluţie primitivă planetară solară astrală divină de Valori medii la finele fiecărei faze CMADPOT min 22 28. dar aceste potenţe. . între oricare 2 sau mai mulţi dintre membrii săi. perturbatori în matricile i. De modul cum sunt realizate fiecare dintre acestea depinde realizarea şi menţinerea armoniei în cadrul grupului. apare situaţia conflictuală deschisă. Valoarea 100% a Grd.Luând ca etalon gradul de armonie manifestă existentă în cerul 10. .e. antipatiilor. acest parametrul i. 5 . naţiuni etc. Pentru un grup de oameni acest parametru i. se poate măsura pentru orice sistem viu între elementele sale componente – structuri. frustrare. exprimă procentul momentan de reflectare a Armoniei Divine. dar intreţine alimentarea egregorului cu i. gr. ansamblu. cât şi la animale sau plante. Între membrii unui grup kharmic se poate instala temporar o pseudoarmonie. pentru orice sistem viu. Parametrii i.arm. respectiv destrămarea acestuia. celule etc. Arm. sau în interiorul unui/unei grup. în dauna celor spirituale. antipatie prezente până atunci în interiorul acestuia şi încep să le ia locul buna înţelegere.5%.e. IRVD. organe.. Arm.∆ IRB pot. iar când se atinge acel prag critic al ∆ IRBpot. oriunde în Univers sau în celelalte versuri.e. ca maxim (100%). dezaprobărilor. având semnificaţia existenţei unor termeni matriceali i. încep să dispară senzaţiile de disconfort. IRB. o linişte exterioară la nivelul relaţiilor. avem ca etalon relaţia perfect armonioasă dintre Acesta şi Sfânta Fecioară Maria. Acest parametru se poate măsura atât la oameni. şi în structuri.min ≤ 1% (curs I. cuplu. iar pentru orice grup de oameni. familii. Lipsa oricărui TMIE perturbator în matrici şi structuri asigură comunicarea optimă cu ED ale Sfintei Treimi şi aceasta duce la menţinerea armoniei prevăzută în AL. asociaţii. care compune valoarea diferenţei ∆ = 100 – Grd. cu efecte benefice asupra membrilor. Atunci când în cadrul unui grup se atinge valoarea Grd Arm = +81. La acestea două din urmă dizarmonia poate fi creată de către oamenii existenţi în nişa lor i. 7). Să vedem care e situaţia pe alte corpuri cereşti din Univers.E. etalonul îl reprezintă Mântuitorul Iisus Hristos. Condiţia ca între membrii unui grup de oameni să nu apară dizarmonii manifeste pe SF şi SB este: . verbale sau fizice în relaţiile dintre membrii grupului şi totodată a gradului de manifestare a virtuţilor generale de către fiecare membru în parte. existente la membrii grupului. datorită IRM a acestora. conştientizarea idealului realizării unităţii hristice. CIP. care se constituie în factorii cei mai importanţi ce determină gradul de armonie al unui grup kharmic azi pe Terra sunt: CD. . Această linişte aparentă se datorează intereselor materiale şi/sau raţionale mari. de fapt poate ascunde dizarmonii majore.e.e.∆ CMADUT a membrilor ≤ 1. Pe Terra.. care. agresiunilor mentale. min social = 7% . perturbatoare.e. indică IS şi IF 100 pe fiecare organ. diferenţelor de opinii.. ne oferă imaginea nivelului existenţei tensiunilor. este exprimat prin starea sa de sănătate şi orice procent.e. prin bombardamentul mediatic la care suntem supuşi de către cei care sprijină AÎ. La nivelul oricărui sistem viu Grd. colaborarea rodnică. Exemple de acest tip avem zilnic. sistem sau aparat. pentru perioada viitoare până la finele fazei de evoluţie solară în care Pământul abia a intrat din 2001: 31.Vulturul) Aldebaran 12 24 Terra 44 Dintre civilizaţiile de mai sus. este următoarea: Grd.2050 21.2012 31.01. pentru fiecare existenţă şi pentru întreaga Creaţie.2009 47 1. civilizaţiile aflate pe celelalte trei corpuri cereşti sunt exportatoare de armonie.arm. De asemenea. se remarcă cea de pe Sirius şi cea de pe Acvila din constelaţia Vulturul. aflate la antipod una faţă de cealaltă. devine evident. arm 1.01. din punctul de vedere al gradului de armonie în care se găsesc.12.2010 48 Ceea ce putem remarca. Rata de creştere a gradului de armonie a civilizaţiei terestre între anii 2000 şi 2009 fost de aproximativ 1%.04. în timp ce. ceea ce reflectă ajutorul primit de la Sfânta Treime pentru creşterea IRVD a oamenilor şi care se constituie într-un argument privind noile necesităţi din viitor pentru realizarea AL în ceea ce priveşte civilizaţia de pe Terra.04. că Tatăl Ceresc a prevăzut un grad de armonie specific fiecărui moment din timpul desfăşurării AL. în ultima deceniu. se observă poziţia destul de îndepărtată de procentul maxim în care se găseşte civilizaţia terestră astăzi. Ştiind că de pe Acvila provin o parte din ENBPU întrupate în etnia rromă (45%). Să analizăm în continuare acelaşi parametru i. Situaţia armonizării societăţii umane în ansamblu.12.Spre comparaţie am analizat următoarele corpuri cereşti: Grd Arm Sirius 91 Vega 95 Alcor 100 Acvila(const. comparativ cu toate celelalte civilizaţii de tip umanoid din Univers. Locul civilizaţiei umane de pe Terra. analizate din punct de vedere al gradului de armonie existent.2010). iar de pe Aldebaran o altă parte (36%) putem concluziona că aceste civilizaţii umanoide sunt exportatoare de dizarmonie în Univers.2500 din 2610 -31.01.2003 45 1. astfel putându-ne forma o imagine asupra drumului pe care-l mai are de parcurs marea familie terestră până la realizarea unităţii hristice.2861 Grd. 6 . care să asigure dezvoltarea sa ulterioară în timpul optim. este al 18-lea (măsurare la 01.12.12.12.e.2000 43 1.2100 31. iar din 2009 până în prezent a fost de 2%. prevăzut în AL 62 72 81 88 100 Privind datele cuprinse în tabelul de mai sus. este o uşoară tendinţă ascendentă a gradului de armonie la nivelul umanităţii în ultimii zece ani. min 17 19 26 13 16 19 20 19 15 19 25 20 20 21 22 17 21 23 23 18 Clasificare locul 2 locul 1 locul 4 locul 3 ultimul loc Potrivit valorilor măsurate. constituie o întârziere a evoluţiei. care vor grăbi.12. am analizat cei doi parametri i.2012. arm.2010 valorile Grd. observând acest “salt” de 19 procente intr-o perioadă atât de scurtă. Arm.L. se remarcă pozitiv trei naţiuni care au un grad de armonie mai ridicat faţă de celelalte analizate. La data de 01. atingerea grd.04. prevăzut în A. prin numeroase plăţi kharmice. putem concluziona că în viitorul imediat se vor derula pe planeta noastră numeroase evenimente. respectiv greacă. si CMADpot. dar şi a întregii Creaţii. existent la 1. Pentru a vedea care este situaţia pe naţiuni. 36 53 38 15 33 25 36 28 29 31 36 22 19 24 23 23 26 37 20 17 28 57 41 46 41 55 48 48 46 57 47 39 46 44 45 43 58 43 40 46 Naţiunea romana greaca italiana rusa germana norvegiana franceza spaniola elvetiana poloneza ungara americana braziliana argentiniana chineza(fara Tibet) japoneza tibetana turca israeliana egipteana ∆ CMADpot. orice abatere cu LA.min erau urmatoarele : Grd. în 7 .arm.e. cu cea prevăzută pentru 31.2010. română şi tibetană.De aceea. 67 68 45 49 48 40 47 42 46 63 43 38 41 43 42 50 67 46 29 60 CMADpot. de arm. la nivel global. aferenţi fiecăreia.min valoare medie min. max. care produce o diferenţă în minus faţă de gradul de armonie prevăzut în AL. Făcând corelaţia între valoarea grd.04. nu numai a existenţei respective. 81 85 0 106 105 d.arm. germani şi alţii. în diferite momente. Acum ne găsim într-o perioadă de uşoară creştere a armoniei în cadrul naţiunii române. turci. apoi totalitarismul comunist cu ateismul caracteristic.. toate cuceririle şi năvălirile unor popoare aflate mai jos din punct de vedere spiritual -huni. în tot timpul în care Dacia a fost necucerită. din curba evoluţiei gradului de armonie.H. frământată de interese materiale şi raţionale preponderente şi aflată în permanentă stare conflictuală cu naţiunile arabe (în mod direct cu cea palestiniană şi indirect cu toate celelalte). având maximul în perioada de domnie a lui Decebal. În viitorul apropiat această naţiune va trebui să depună mari eforturi pentru a stinge conflictele existente şi pentru a-L manifesta pe Dumnezeu. în parte. tătari. Se poate observa. plătind în LK pentru ateism. datorate. 8 . Declinul naţiunii dace a început odată cu cucerirea romană şi a continuat până la căderea comunismului.H. dar în cea mai mare parte ajutorului primit de la ED ale Sfintei Treimi şi de la foarte mulţi îngeri de lumină.H. în anul 1989 atingându-se minimul gradului de armonie. manifestare a masoneriei mondiale. 87 79 74 70 70 68 70 5 (valorile măsurate sunt valabile la începutul anilor respectivi) 100 80 60 40 20 0 500 i. schimbărilor produse în România după anul 1989.arm. că avem un maxim în anul 106 d. ca frâne în procesul evoluţiei. 44 i. pe măsura rolului pe care-l va avea această naţiune în realizarea AL pe planeta Terra. 1054 1601 1848 1878 1914 1945 1989 2000 2010 grd. goţi. Această situaţie s-a datorat influenţelor negative pe care le-au avut asupra naţiunii noastre.. 4 150 4 160 1 184 8 187 8 191 4 194 5 65 198 9 60 200 0 66 2010 67 85.cadrul cărora gradul de armonie este cel prevăzut în AL să fie atins în 2012 la nivel global.H . Totodată se evidenţiază negativ naţiunea israeliană care e mult în urmă din punctul de vedere al gradului de armonie existent în prezent. î. pentru perioada de timp studiată. vizigoţi. De asemenea se pot remarca valorile de peste 81 ale acestui parametru i.H. Pentru a studia situaţia trăitorilor de pe teritoriul de azi al României am măsurat valorile Grd. printre care se regăsesc şi anii în care au avut loc evenimente istorice marcante: 500 44 î.H.e. anul cuceririi Daciei de către Imperiul Roman. 0 106 d.H. la data de 01.2010: ierarhia bisericii (Sfântul Sinod al BOR şi celelalte CMADpot. mediu Meteora Muntele Athos Muntele Sinai Romania Israel 83 84 85 79 85 Remarcăm valorile peste 81 ale gradului de armonie existent în aceste centre de spiritualitate creştină.arm. că. Am analizat spre comparaţie obştile monahale importante pentru zona ortodoxiei creştine.arm. Totuşi. intr-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat acestea vor suferi schimbări pentru a se încadra în prevederile AL. implicării unora dintre ei în grupări satanice aşa cum este francmasoneria. ţinând seama de numărul celor care se nevoiesc în fiecare dintre aceste obşti monahale. 36 49 30-50 34 .52 Cât este de necesar în viitorul naţiunii române 55 58 57 59 Valorile din tabelul de mai sus reflectă atmosfera conflictuală existentă în aceste instituţii în care oamenii politici actuali sunt dominaţi de interese materiale şi raţionale datorate ateismului pasiv sau activ. că azi conducerile tuturor bisericilor au în componenţa acestora oameni care nu au intrat în faza de evoluţie solară. deci se constituie ca frână în evoluţia societăţii româneşti în viitor. Necesitatea acestor instituţii în viitor este destul de scăzută.arm.catolică 39 Creştină greco-catolică 39 Creştină ortodoxă de rit vechi 38 Din măsurătorile efectuate reiese. cu excepţia mănăstirilor şi schiturilor din România unde aces parametru are o valoare medie uşor mai mică.min pentru preoţii aflaţi în ierarhiile bisericilor creştine principale din ţara noastră. 9 . În tabelul următor sunt valorile măsurate ale Grd.min a preoţilor simlare) Creştină ortodoxă 42 Creştină romano . Am măsurat mai jos CMADpot. mediu: Grd. putem spune că situaţia este alta în ţara noastră. datorită mulţimii acestora.Pentru întregirea imaginii privind starea prezentă a naţiunii române să analizăm datele din tabelul următor privind gradul de armonie din colectivele autorităţilor publice centrale şi locale: Autoritate Parlament Guvern Consilii Locale (min-max) Consilii Judetene (min-max) Grd.04. lipsei dragostei de ţară şi de naţiunea din care fac parte. ceea ce ne indică faptul. 4. ca şi fiecare păcat este coordonat de un înger specializat. îngeri de lumină necreată specializaţi în ajutorarea tuturor existenţelor la învăţarea sa.AJUTORUL ÎNGERILOR DE LUMINĂ ACORDAT OAMENILOR PENTRU DEZVOLTAREA ARMONIEI DIVINE După cum se ştie din inforenergetică fiecare virtute. în întrega Creaţie Procesul acesta de armonizare a întregii Creaţii este unul ce se desfăşoară simultan pe toate fazele. Să nu se tulbure inima voastră. urmând ca. are. care cuprinde toate virtuţile în manifestarea lor echilibrată. atunci când cei mai vrednici dintre ei sunt căutaţi. nici să se înfricoşeze. pacea Mea o dau vouă. 6.Oricum corelând aceste valori cu restul de măsurători cuprinse în această lucrare. Armonia în cadrul Creaţiei Tatălui Ceresc este în plin proces de evoluţie de-a lungul Ciclurilor de Viaţă. nu precum dă lumea vă dau Eu. un om poate atrage intre 3 şi 30 de ENBS specializate în armonie Darul de iubire al Mântuitorului Iisus Hristos către ucenicii săi. în întreg Universul f. dar fiecare din cele de la b. punându-le structurile în starea de Armonie Divină necesară trecerii prin cele ce urmau să vină: “Pace vă las vouă. fiecare existenţă umanoidă în propria sa fiinţă (prin armonizarea structurilor) b. în cadrul naţiunilor planetare d. pe fiecare corp ceresc e. conţinea un număr de ENBSD.ETAPELE RESTABILIRII ARMONIEI DIVINE ÎN CREAŢIA TATĂLUI CERESC a. CONCLUZII 10 . ENBS angelice şi ENBS divine. ascultaţi şi li se urmează sfaturile. de asemenea. Deocamdată şi călugării constituie o parte din ceea ce putem denumi ca fiind motorul de îndumnezeire a trăitorilor din aceste ţări. Astăzi la începutul fazei de evoluţie solară. la f. în funcţie de locul fiinţei respective pe scara evoluţiei. Ajutorul pe care-l primim din Iubire de la Tatălui Ceresc pentru a învăţa să manifestăm Armonia Divină vine în modul cel mai important prin ENBS umane specifice. odată cu încetarea acţiunii LK şi începerea adevăratei evoluţii spirituale în LI.27) 5.” (Ioan 14. Armonia. această caracteristică dumnezeiască să fie o manifestare firească la intensitatea maximă. reiese calitatea spirituală a călugărilor creştini ortodocşi faţă de restul naţiunilor din ţările unde vieţuiesc aceştia. în CV8. bineînţeles. Cât din aceste ENBS sunt atrase şi păstrate depinde de ponderea intrării în rezonanţe benefice sau malefice. în cadrul familiilor şi/sau comunităţilor (prin armonizarea relaţiilor) c. nu se poate realiza decât atunci cand cea precedentă s-a realizat 100%. care i-a ajutat pe aceştia să-şi îndeplinească MP a fiecăruia. atunci când un instrument nu este în armonie cu celelalte. 1-8 Sfânta Scriptură 11 . mărindu-ne aportul propriu la instaurarea Armoniei Divine în Creaţie. sub bagheta Mântuitorului Iisus Hristos. grd. care frânează evoluţia fiinţei umane.Î. Planeta noastră. nemanifestate. Tatăl Ceresc ne vrea armonioşi. cântându-ne partitura proprie în orchestra Tatălui Ceresc. Este evident că intr-o orchestră simfonică.c.” Bibliografie: • • c. Adică. parte din A. orice carenţă în manifestarea oricărei virtuţi are semnificaţia existenţei unei dizarmonii. a nedezvoltării virtuţilor generale specifice evoluţiei fiinţei umane în acest CV(4). interpretând împreună simfonia iubirii. în principal. Drumul pe care îl are de parcurs umanitatea până la atingerea gradului de armonie maxim este drumul interior al fiecaruia până la instaurarea Împărăţiei lui Dumnezeu pe Pământ. Pentru a-I sluji Mântuitorului Iisus Hristos trebuie să-I înţelegem promisiunea făcută acum 2000 de ani şi menţionată în Sfânta Scriptură: “Fericiţi făcătorii de pace. imposibil de înţeles în acest moment de către creaţiile Sale. Deviza noastră pentru acest CV ar putea să fie: să lucrăm neîncetat pentru a fi instrumente acordate. conform celor spuse de Mântuitorul Iisus Hristos: “Împărăţia lui Dumnezeu este în voi. se strică armonia ansamblului. că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” şi să-I urmăm îndemnul. Claudian Dumitriu . Scăderea capacităţii de manifestare a Armoniei Divine a oamenilor constituie unul din obiectivele demonilor. fericiţi. Terra este în suferinţă. dar anticipată de Acesta şi prevăzută în A.Manifestarea de către om a Armoniei Divine începe prin eforturile proprii de manifestare a uneia sau a alteia dintre virtuţile umane în proporţii diferite şi se atinge când acestea încep să se manifeste în proporţii egale. datorită CD scăzute şi este o consecinţă a PC neutilizate. chiar dacă celelalte virtuţi sunt dezvoltate la maximum posibil. evoluţia urmând o curbă ascendentă dupa o funcţie exponenţială.. Fiinţa Tatălui Ceresc este în permanentă schimbare.cursuri de Inforenergetică. ceea ce va duce evident la o creştere în aceeaşi masură a Armoniei Divine. până la atingerea unui grad final al acesteia la sfârşitul celor 7 grupuri de CV.L.l. armonia acesteia este grav periclitată de către locuitorii acesteia. uniţi în iubire. care este posibilă.