NOŢIUNI DE ARTROLOGIEArticulaţia – locul unde 2 sau mai multe oase vin în contact. Prin construcţie, articulaţiile permit mişcări şi/sau asigură suport mecanic. Articulaţiile se clasifică pe diferite criterii: - structural - funcţional - biomecanic - anatomic oasele sunt conectate prin cartilaj hialin sau fibrocartilaj ce se poate osifica cu vârsta. Se exemplifică prin plăcile de creştere dintre centrii de osificare ai oaselor lungi. b. articulaţii cartilaginoase secundare = simfize – cu interpunere de fibrocartilaj, sunt prezente de regulă în planul median. Exemple: discurile intervertebrale, simfiza pubiană. Articulaţii sinoviale oasele participante sunt separate printro cavitate sinovială; legăturile dintre oase se fac prin capsula articulară şi ligamente (articulare) accesorii se numesc şi diartroze CLASIFICAREA STRUCTURALĂ A ARTICULAŢIILOR Prin această clasificare articulaţiile sunt denumite şi grupate în funcţie de modul (ţesutul) de legătură dintre componentele articulare osoase: 3 clase. Articulaţii fibroase oasele componente sunt unite prin ţesut conjunctiv dens, cu dispoziţie neregulată, bogat în fibre de colagen exemple: 1. suturile 2. sindesmozele 3. gomfozele Articulaţii cartilaginoase oasele participante sunt unite prin cartilaj articulaţiile cartilaginoase pot fi: a. articulaţii cartilaginoase primare = sincondroze – CLASIFICAREA FUNCŢIONALĂ A ARTICULAŢIILOR Articulaţiile se clasifică funcţional, în funcţie de gradul de mobilitate (grade de libertate, axe de mişcare): SINARTROZE – nu permit deloc sau permit foarte puţin mişcarea oaselor în articulaţie; majoritatea sinartrozelor sunt articulaţii fibroase (ex.suturile craniene). AMFIARTROZE – permit o uşoară mobilitate; cele mai multe sunt articulaţii cartilaginoase (ex.discurile intervertebrale). Şi sindesmozele sunt amfiartroze. 1 articulaţii fibroase . articulaţiile mâinii (interfalangiene. articulaţiile vertebrale 6.temporomandibulară) sau un menisc articular (art. intercarpiene.articulaţii sinoviale CLASIFICAREA ANATOMICĂ A ARTICULAŢIILOR Articulaţiile pot fi clasificate anatomic în următoarele grupe. articulaţia sacroiliacă 8. articulaţia genunchiului 10. genunchiului).DIARTROZE – permit mai multe tipuri de mişcări. art. humeroradială. articulaţiile de la nivelul umărului (sau articulaţii axilare: scapulohumerală. articulaţii SIMPLE: 2 suprafeţe articulare (ex. articulaţia temporomandibulară 7. Toate diartrozele sunt articulaţii sinoviale (ex. MEZENCHIMUL sau ţesutul conjunctiv mezenchimal este un tip de ţesut conjunctiv lax nediferenţiat care. ca şi oasele pe care le leagă între ele.articulaţii cartilaginoase . acromioclaviculară) 4.articulaţia umărului. cotului.articulaţiile umărului. se vor forma: . radioulnară proximală) 3. 1. articulaţia sternoclaviculară 5. articulaţii COMPLEXE: sunt articulaţii cu 2 sau mai multe suprafeţe articulare care posedă intraarticular un disc articular (art.articulaţia radiocarpiană. articulaţiile piciorului Noţiuni de dezvoltare a articulaţiilor Articulaţiile au origine mezenchimală. CLASIFICAREA BIOMECANICĂ A ARTICULAŢIILOR În funcţie de numărul oaselor componente.genunchiului). articulaţia şoldului (coxofemurală) 9.. în cea mai mare parte. 2.cotului) 3. articulaţii COMPUSE: 3 sau mai multe suprafeţe articulare (ex. În funcţie de ţesutul care rezultă din mezenchim. articulaţia şoldului) 2. şoldului. metacarpofalangiene. derivă din mezoderm. articulaţiile încheieturii mâinii) 2 . articulaţiile se clasifică în: 1. articulaţiile cotului (humeroulnară. reprezentat în principal de colagen.vomerul). ancorate în os. Sinostoza unei articulaţii sinoviale se numeşte anchiloză. După naştere complexitatea suturilor se accentuează (devin de exemplu dinţate) iar mişcarea de suprapunere a oaselor craniene este împiedicată. După forma suprafeţelor osoase pot fi: . ex.sutura scuamoasă (temporoparietală) .sutura sagitală (interparietală).suturi dinţate (în „dinţi de fierăstrău”) – ex. Structură: ţesut conjunctiv dens interpus între oase – acesta se continuă la exteriorul craniului cu periostul. Ţesutul fibros sutural cuprinde fibre colagene ale lui Sharpey.sutura internazală * schindileza = o sinartroză în care o lamă a unui os este fixată într-o fisură/şanţ a altui os (ex.gomfoza SUTURILE Localizate strict la craniu. Dezvoltare: din mezenchimul interpus între oasele ce vor forma o sutură se dezvoltă un ligament sutural. fie a unei sincondroze. TIPURI . o Sinostozele rezultă prin osificarea fie a unei sinfibroze. Spaţiile membranoase neosificate ale craniului neonatal se numesc fontanele. sutura coronală (frontoparietală) .sutura scuamoasă sau solzoasă – oasele participante au marginile tăiate foarte oblic şi se suprapun în sutură – ex. NU e sutură! 3 .sutura plană – margini osoase plane. în principal la calvarie (bolta craniană). Singura mişcare care se realizează în suturi este la naştere când oasele craniene se suprapun uşor pentru a permite trecerea fătului prin canalul pelvin.ARTICULAŢIILE FIBROASE În acest tip structural de articulaţii legătura dintre oasele participante se realizează prin ţesut conjunctiv dens. Sunt articulaţii fixe sau imobile (sinartroze). După creşterea completă a craniului oasele fuzionează (sinostozare).sindesmoze .suturi . Se află la intersecţia unor anumite suturi. Suturile sunt necesare pentru creşterea craniului: sunt în consecinţă mai bine marcate la craniul tânăr decât la cel vârstnic. Nu au cavitate articulară. deoarece nu fac mişcări. iar endocranian cu stratul fibros al durei mater. Au un anumit grad de mobilitate (sunt amfiartrodiale). a gambei). ARTICULAŢIILE CARTILAGINOASE Sunt amfiartroze în care oasele participante sunt unite prin cartilaj hialin (sincondrozele) sau prin fibrocartilaj (sincondrozele şi simfizele). GOMFOZA Se formează prin organizarea mezenchimului din jurul sacilor dentari primitivi. tibia şi fibula). Gomfoza poate fi considerată fie ca sinartroză. SINCONDROZELE (articulaţii cartilaginoase primare): o sunt tranzitorii. sincondroza pieselor osoase care compun osul coxal o SINCONDROZELE STERNALE: manubriosternală. Gomfozele (sinfibroze „peg-andsocket”) sunt articulaţii dentoalveolare: leagă dinţii la alveolele dentare. Oase participante pot fi unite prin ligamente (şi nu membrane) interosoase: această situaţie este unică : doar la nivelul articulaţiei tibiofibulare distale (sindesmoza tibiofibulară). Mişcări reduse în gomfoze. Legătura fibroasă se face prin ligamentul dentoalveolar sau periodontal. ci cu dinte. ancorate în cementul dentar şi în periostul osului alveolar. în osul maxilar şi în mandibulă.SINDESMOZELE Se întâlnesc între oasele lungi ale membrelor (radius şi ulna. fie ca amfiartroză. Este singurul tip de articulaţie în care un os nu se articulează cu alt os. Oasele participante sunt unite prin membrane interosoase (a antebraţului. prin utilizarea aparatelor dentare. Însă în timp se poate obţine o deplasare importantă. terminaţiile fibrelor conjunctive principale ale acestui ligament sunt fibre Sharpey. se vor osifica o SINCONDROZELE CRANIENE: sincondroza sfenooccipitală. xifosternală o cartilajele epifizare de creştere ale oaselor lungi 4 . în articulaţia coxofemurală 5 . ARTICULAŢIILE SINOVIALE Diartroze. mijloace de unire: a. ex. simfiza pubiană. ocazional: a. 4. se hrăneşte prin difguziune din vasele de vecinătate). meniscuri) i. care lărgeşte cavitatea glenoidă a scapulei. fibrocartilaje de mărire: lărgesc o suprafaţă articulară pentru a fi concordantă cu cea co-participantă în articulaţie. Articulaţii mobile. cu vârsta acesta devine fibrocartilaj însă suprafeţele articulare rămân acoperite cu cartilaj hialin. absorbant de şocuri.discurile intervertebrale. b. membrana fibroasă. Capsula articulară este hiperinervată însă avasculară (nu are vase sanguine şi limfatice.SIMFIZELE Ţesutul de continuitate dintre oase este fibrocartilajul şi are de regulă forma unui disc: ex.labrul glenoidal. formaţiunile de asigurare a concordanţei articulare (fibrocartilaje de mărire. discuri. suprafeţele articulare 2. cavitatea sinovială (articulară). ELEMENTELE COMPONENTE ALE DIARTROZELOR 1. intracapsulare sau intrinseci capsulei fibroase.are două straturi: (i) unul extern. capsula articulară: înveleşte diartroza şi uneşte oasele participante --. cartilajul articular (hialin) 3. şi (ii) unul intern. ce poate cuprinde şi ligamente intrinseci articulare. care secretă lichidul sinovial (lubrifiant. cu lichid sinovial 5. ligamentele articulare: extracapsulare. membrana sinovială. nutritiv). sau labrul acetabular. Simfiza pubiană: Iniţial mezenchimul dintre cele două oase coxale formează cartilaj hialin. articulaţia în pivot sau TROHOIDĂ (#5.articulaţiile metacarpofalangiene 5. mai puţin alunecarea o articulaţii de tip „ball-andsocket” o ex. diartroze plane (ARTRODII) o suprafeţele articulare sunt plane iar mişcările sunt reduse o ex. articulaţia humeroulnară 3. DUPĂ FORMA SUPRAFEŢELOR ARTICULARE 1.articulaţia acromioclaviculară 2.articulaţia carpometacarpiană a policelui 6.articulaţiile interfalangiene.art. articulaţia în balama sau trohleară (GINGLIM) (#4. vezi mai sus) o axul unei suprafeţe articulare convexe este paralel cu axul longitudinal al osului o ex:art. meniscurile articulaţiei genunchiului) – asigură concordanţa a două suprafeţe articulare similar conformate b. burse sinoviale d. perniţe adipoase (burse adipoase) articulare c. însă nu şi rotaţii axiale o ex. diartroze elipsoidale sau condiloide (#2. diartroze sferoidale (enartroze) (#1. abducţie. adducţie şi circumducţie o ex. extensie.scapulohumerală. art. vezi mai sus) o suprafeţele articulare permit doar un grad de libertate şi deci mişcare într-un singur plan o ex.ii. permit toate tipurile de mişcări. tendoane intraarticulare TIPURI DE DIARTROZE. vezi mai sus) o un condil (suprafaţă ovoidală) pătrunde într-o cavitate eliptică.coxofemurală 6 . diartrozele selare (prin îmbinare reciprocă) (#3.radioulnară proximală 4. vezi schema) o diartroze „universale”. fibrocartilaje intraarticulare (discul articulaţiei temporomandibulare. vezi schema) o suprafeţele articulare sunt reciproc concav-convexe o sunt permise mişcări în două planuri. o sunt permise mişcări în două planuri: flexie. abducţia şi adducţia (membre sau segmente de membre se îndepărtează de/apropie de planul median.TIPURI DE MIŞCĂRI ÎN DIARTROZE Între oasele care intră în alcătuirea unei diartroze se pot efectua trei feluri de mişcări elementare: o alunecare (gliding of one surface over another . Cu creşterea numărului de axe de mişcare. O articulaţie poate avea unul sau mai multe axe. În timpul mişcărilor articulare oasele/segmentele membrelor iau anumite poziţii între ele. După felul acestora deosebim: . .slide) o înclinare (flexie. Articulaţiile cu conducere osoasă au cel mai frecvent un singur ax de mişcare (grad de libertate) iar mişcările se execută într-un singur plan. De aceea se admite că ele joacă întotdeauna un oarecare rol în ceea ce numim „conducere articulară”.flexia şi extensia (segmentele unui membru se apropie/îndepărtează între ele). De fapt. Există şi a treia posibilitate în care mişcările articulare mai mari sunt limitate exclusivv de acţiunea muşchilor periarticulari: vorbim atunci de conducere musculară. diartrozele sunt mai mobile şi permit mişcări din ce în ce mai variate. Alteori amplitudinea mişcării se datoreşte frânării ligamentare şi în aceste cazuri vorbim de conducere ligamentară (de exemplu în articulaţia şoldului). Articulaţiile cu conducere ligamentară şi musculară au în general mai multe grade de libertate (axe de mişcare). Se întâmplă uneori ca amplitudinea mişcării să fie determinată de suprafeţele osoase articulare. mişcarea realizându-se în planul frontal) . 7 . şi invers) CONDUCEREA MIŞCĂRILOR ÎN ARTICULAŢII Sensul mişcării ce se efectuează într-o articulaţie este imprimat de conformaţia suprafeţelor articulare. ca la articulaţia cotului: în acest caz se vorbeşte de conducere osoasă. roll) o rotaţie (în jurul axului osului spin) Aceste mişcări se combină între ele.circumducţia – mişcarea combinată din cele patru precedente . Axul articular este o linie teoretică în jurul căreia se execută mişcările unei articulaţii. extensie etc. sub această denumire trebuie să înţelegem nu numai sensul şi direcţia mişcării ci şi amplitudinea acesteia.pronaţie/supinaţie (radiusul aşezat pe dinaintea ulnei. Articulaţii BIAXIALE – axele sunt perpendiculare unul pe altul. Articulaţii UNIAXIALE – acestea permit cupluri de mişcări opuse. Articulaţii TRIAXIALE – mişcări în toate planurile spaţiului 8 . De exemplu flexie şi extensie în articulaţiile trohleare (ginglimuri). ex.articulaţiile elipsoidală şi selară 3. 2. realizate într-un singur plan. rotaţia în articulaţiile trohoide.CLASIFICAREA DIARTROZELOR DUPĂ NUMĂRUL AXELOR DE MIŞCARE 1.